Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Povestiri > Mobil |   



Ultima poveste pentru Anamaria !... de Ion Dorel Enache Andreiaşi
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
 
  
Vedeam cum i se închideau ochii de somn şi la toate rugăminţile mele de a se duce în pătuţ, primeam un neaşteptat refuz. Bosumflată şi cu adierea unei exasperări pe care credeam că o va depăşi uşor, îşi va stinge însă curând mugurii încruntării şi va lăsa vălul cald şi argintiu al luminii să-i mângâie obrăjorii. Bucuria împlinirii rugii pe care o avea ticluită încă înainte s-o murmure cu ceva nazuri, aluneca cu paşi uşori şi lini, aşijderea iuţimii cu care razele soarelui vor împresura şi netezi degrabă creţul încruntării. Slobozi cu un oftat crispat şi o bâlbâială încă încrâncenată, abia reţinută, un refuz deloc ascuns, niţel răstit iar buzişoarele crude i se strângeau precum un fruct de piersică ce se împotrivea cu greu dezghiocării: 
  
-Întâi, să-mi spui o poveste! adăugă abia stăpânindu-şi un firicel de reproş gata să-i părăsească guriţa mirosind a lăptic proaspăt. Şi mă privea cu nişte ochi drăgălaşi ce-mi înmuiau inima... 
  
În ultimul timp am tot dus-o cu vorba, nu mai puteam s-o păcălesc. Atunci, am luat-o frumos în braţe, am mers în dormitorul ei şi aşezând-o uşor în pat am început să deşir poveşti şi întâmplări minunate, pe care le inventam cât mă ducea capul şi îmi stătea să le slobod pentru a o încânta şi a nu-mi atrage burzuiala pe cale de a se stârni... Pe cele pe care i le citisem şi pe care le considera vechi şi ştiute pe dinafară n-o mai interesau pe moment şi nici nu puteam s-o păcălesc repetându-le cine mai ştie a câta oară... 
  
-Era odată şi poate mai este şi acum, două împărăţii mari... 
  
-Nu aşa începe basmul, bunicule, ci era odată ca niciodată! mă corectă ea mirată că nu-mi respectam obişnuinţa depănării a ceea ce urma să îndrug cum doreaea... 
  
-Aşa este, draga bunicului, dar basmul pe care ţi-l voi spune acum nu e ca celelalte, are două împărăţii mari-mari şi care nu se termină odată cu povestea pe care am să ţi-o spun, nici nu se termină aşa de curând şi poate niciodată, de când cine ştie când. Ele supravieţuiesc de fiecare dată, nu se ştie prin ce miracol al lui Dumnezeu, mai există şi acum doar că împrejurările şi întâmplările nu mai sunt aceleaşi. Eroii poveştii sunt tot ei, supuşii de azi sunt urmaşii celor de ieri, doar dimensiunile în care se mişcă şi clipele pe care le trăiesc şi le au la îndemână par să se fi schimbat. S-au îmbogăţit cu noi fapte şi cunoştinţe minunate - pe care nici în visele cele mai gogonate şi entuziaste nu şi le-ar fi imaginat oamenii acelor împărăţii de odinioară, vechi de când lumea şi cu siguranţă mai vechi decât eroii lor. Oamenii şi-au transmis unii altora toate întâmplările vieţilor lor şi au vorbit şi despre progresele pe care le-au făcut observând cu atenţie viaţa lor de fiecare zi, a plantelor şi animalelor, a pământului şi stelelor, a soarelui şi lunii.  
  
Au descoperit din mers multe lucruri frumoase, s-au mirat, s-au bucurat sau întristat, că poată să facă unele lucruri bune dar şi multe rele ca să împiedice progresul aşteptat, să le înfrumuseţeze şi uşureze viaţa. Oamenii vor trebui să facă multe descoperiri ca să le facă copiilor şi celor tineri viaţa mai bună şi mai uşor de suportat în momentele mai grele pe care vor trebui să le treacă. Însă, draga bunicului, ca să facă toate acestea trebuie mai întâi să rupă lanţurile pe care conducătorii lor, din bună ştiinţă sau necunoaştere, interese, indiferenţă sau stând deoparte şi nefăcând nimic le ţineau încătuşate puterea şi ascuţimea minţii dar şi forţa braţelor. Va trebui până atunci să mai treacă ceva apă pe Dunăre şi pe Dâmboviţa noastră, să curgă apă din belşug pe albiile lor şi a multor ape curgătoare, ba chiar şi de pe toate mările şi oceanele Pământului pentru a născoci noi lucruri de acest fel... 
  
Ghemotocul de om se aşeză cât mai bine între perne, îşi lipise ursuleţul de pluş de corpşorul plăpând şi acoperit de pijamaua moale şi înflorată, îşi puse mânuţa dreaptă la rădăcina urechiuşii parcă pentru a sta să prindă şi mai bine din zbor cuvintele bunicului. Acestea se lăsau încă aşteptate pentru a umple cu farmecul lor tăcerea nefirească dintre ei dar şi din încăpere, o scădere a vocii povestitorului părcă o obligau să-şi găsească poziţia ce mai convenabilă, pentru a primi darul pe care bătrânul i-l promitea mereu şi se ţinea nici vorbă de cuvânt. Şi dintr-o dată vocea stenică şi domoală ce răzbătea către ea, împinsă şi de un efort abia trădat, îşi reluă flecăreala cu o undă uşor timidă sau mai curând de neputinţă: 
  
- Cum ziceam, începu bunicul să-şi desfete nepoţica cu o voce aparent liniştită, din care căznea să zgornească orice urmă de preget, erau două împărăţii mari cârmuite de doi crai ce băuseră apa tinereţii fără bătrâneţe şi a vieţii fără de moarte, căci de aceea ei domnesc mereu şi numai şi neapărat împreună. Unul nu putea trăi fără altul, tronează peste tot şi în aceeaşi vreme şi nu se dau în lături să-şi arate unul celuilalt „muşchii” însă fără să ajungă cumva să-şi încrucişeze săbiile...O făceau ca şi oamenii, din dorinţa de a fi primii, probabil o sâmânţă de gând năstruşnic şi nelalocul lui în anumite situaţii pe care l-au împrumutat şi oamenilor, numai că ei l-au lustruit şi l-au cultivat timp îndelungat aşezându-l ca rânduială de viaţă... Domnesc cât este lumea ba, chiar, aceasta depinde de ei dar şi de ea după felul cum ştie să-şi facă socotelile şi să-şi croiască cu inteligenţă şi claritate drumul ales. Cei doi crai purtau numele de Spaţiu şi Timp... 
  
Atât de întinsă şi bogată era moşia peste care conducea împăratul Spaţiu, că locuitorii ei nici nu-i cunoşteau marginile, unii, cei din ţinutul Pământului se mai cunoşteau între ei de bine de rău, celelalte teritorii de necuprins ale împărăţiei nu se „lăsau cunoscute” cu una cu două, unele erau de-a „dreptul în beznă”, un întuneric ca o pată neagră despre „neputinţa şi neştiinţa oamenilor” de a fi găsit calea şi adevărul şi pentru a ajunge la ele, sau mai ales să descopere acele mijloace care să-i transporte până acolo... Distanţele sunt aşa de mari, ignoranţa oamenilor de aceeaşi măsură, că nici acum şi cine ştie când în viitor se vor putea bucura locuitorii de confortul lui „Ştie Tot”, un prinţişor-spiriduş care se lasă greu convins şi pe care îl tot cheamă la ei cei doi împăraţi Spaţiul şi Timpul, să se sfătuiască pentru a le cunoaşte secretele, iar acesta nu se lasă uşor cuprins de rugăminţile Mărimilor Lor şi nici că le face plecăciuni pentru a le cuceri „inima şi mintea”...  
  
Cum spuneam, aproape că nici împăratul Spaţiu nu cunoştea marginile propriei lui moşii, nici măcar nu şi-o imaginase pe de-a-ntregul, dar să mai şi recunoască cu de-amănuntul întinsul ei! Niciodată şi cu nici un prilej, cu toate că au fost palide încercări, nimeni nu se încumetase să-i depăşească hotarele, ooooh, ale pământului da, în rest chiar şi vecinii săi se lăsau cu greu priviţi şi mai ales cercetaţi de iscodirile minţii oamenilor. Comparând întinderea nesfârşită cu instrumentele de observaţie sau cu cele capabile să o străbată şi să ajungă la capetele ei, se spune că până acum nici măcar un pas de copil - ca al tău frumoasa mea nepoţică - n-a reuşit să pătrundă în nemărginirea graniţelor sale. Pasul acesta mic şi copăcel este ca şi cum locuitorii Pământului n-ar fi plecat niciodată să cerceteze împrejurimile locului lor de naştere, ar fi rămas neclintiţi în spaţiul cunoscut sau, cum se spune, ar fi bătut pasul pe loc.  
  
E drept că au existat curioşi şi curajoşi care să-şi ia inima în dinţi şi să purceadă la un asemenea nemaiîndrăzneţ drum dar toţi, fără deodsebire, obosiţi până la sleire de-atâta cale lungă s-au pierdut pe drum. Alţii, s-au oprit să-şi tragă sufletul, să-şi limpezească şi să-şi pună mintea şi mai mult la lucru, să hotărască dacă mai are rost să-şi ducă până la capăt încercarea sau să-şi mai forţeze norocul.  
  
Cu cât rânduiau mai bine Moşia îmăratului Spaţiu, cu atât credeau că nu este doar împărăţia Universului care se află „în bătaia” privirilor noastre sau ale lunetelor şi telescoapelor care apropie de mii de ori lumea îndepărtată, ci ea cuprinde mii de universuri alcătuite din milioane de corpuri cereşti care alcătuiesc galaxii şi încă acestea de milioane de ori pe atâta, că mintea omenească se încurcă numai dacă le gândeşte, darmite să le mai şi pronunţe. Abia cu cunoştinţele căpătate până acum bunicul încearcă, cu mare greutate, să te fac să înţelegi nemărginirea nemărginirilor şi încă şi încă pe atâta, fetiţa taichii... 
  
- Dar de ce aveau ei nevoie şi de ceva noroc să ajungă în locuri pe care nu le locuiau şi de ce nu li s-a arătat până acum norocul, că sunt răi şi nelegiuiţi şi că nu văd că lumea de lângă ei - care este la fel de interesantă şi privită îndeaproape să o cerceteze fără oprire!? Nu, întrebarea de mai sus nu i-a fost pusă de Anamaria, gândul lui pătrunse în cel al copilul care nu ştia să o pună deşi o simţea! 
  
- Oh, copila mea, dar nu de noroc neapărat aveau oamenii nevoie pentru a-şi împlini visurile, ci de ceva care să-i ajute să se mişte mai repede pe acest drum neumblat şi plin de obstacole şi poate mari primejdii, ceva care să-i ducă ca vântul şi ca gândul, poate şi mai repede. Norocul o fi însemnând el ceva în mintea oamenilor, ba poate sări în ajutorul lor de multe ori, ba poate chiar că gândul are capacităţi, puteri pe care chiar ei nu le înţeleg şi nu ştiu să se folosească de ele...Poate credeau, atunci ca şi azi, mulţi dintre ei, că norocul venea doar uitându-se către Cer, potrivindu-şi mâinile a rugă şi implorând ajutorul lui.  
  
- Le-ar fi trebuit o maşinărie sau o energie nemaipomenită, precum a soarelui „pământean” care îşi trimite razele lui (în totuşi „micul ţinut” din Univers pe care îl stăpâneşte) către noi pământenii, mai iute ca vântul, ba poate şi ca gândul, care se mai încurcă şi întârzie pe drumul către destinaţie. Însă sunt tare complicate şi greu de înţeles aceste scorneli ale minţii, ar costa neînchipuit de mult, şi bani şi muncă uriaşă de lungul multor generaţii de oameni, care îşi propun să atingă marginea hotarelor. Cine însă să le fi dat lor, mă rog, Stăpânului Spaţiu aceste puteri de gând, această minunată maşină care să-i ajute să-şi cunoască mai bine „locul de baştină” al propriei planete pe care o locuiesc dar mai ales care să cunoască ungherele ascunse ale atâtor Universuri? 
  
P.S. Povestea pare a se sfârşi înainte de a o termina.Simt că sunt aproape să fiu scutierul credincios, sluga prea plecată a Împăratului Timp. Tot uitându-mă să-i cercetez „geamănul”, Timpul a început să mă zorească, draga bunicului...Şi eu tare mă tem, că nu mai găsesc cuvintele care să te facă să înţelegi nerăbdarea mea de a-l urma cu sfinţenie. Mă rog Domnului ca mama ta şi tatăl tău, ori chiar bunica Jeana, să continue ei povestea bunicului, să găsească cuvinte mai nimerite şi meşteşugite pentru a duce la capăt povestea începută. Şi ce bine începuse...  
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Ultima poveste pentru Anamaria !... de Ion Dorel Enache Andreiaşi / George Nicolae Podişor : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 214, Anul I, 02 august 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 George Nicolae Podişor : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de George Nicolae Podişor
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!