Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Naratiune > Mobil |   


Autor: Valentina Becart         Publicat în: Ediţia nr. 939 din 27 iulie 2013        Toate Articolele Autorului

Ultima îmbrăţişare...
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Singura şi ultima îmbrăţişare adevărată! Era un moment sfâşietor, de nesuportat, acel moment...  

A nins două săptămâni fără întrerupere. Zăpada s-a aşternut într-un strat gros, pe alocuri atingând peste un metru. Timp de 6-7 zile, temperaturile au fost foarte scăzute, în jur de – 20 - 25de grade. Uneori , mergând pe stradă, simţeai că ţi se opreşte respiraţia. Mantia albă, strălucitoare, oferea o imagine magică, ruptă, parcă, dintr-un basm.  

Vannesa avea încă din copilărie o înclinaţie către poezie. Înnăscută cu o sensibilitate exacerbată, îi plăcea nespus de mult să-şi petreacă timpul în mijlocul naturii. Doar acolo se regăsea pe sine, se contopea cu frumuseţile ce o înconjurau, putând să asculte în voie muzica universului.  

- Hei, Trezeşte-te! Hai, că trebuie să plecăm acasă. Am spus alor mei că voi întârzia 2 ore, şi iată a început să se însereze.  

- Da, imediat!  

Prietena mea, Riana, era o fire pragmatică şi nu se lăsa prea repede prinsă în „mrejele” trăirilor. De altfel, fizica şi matematica erau materiile care o atrăgeau cel mai mult.  

- Vezi că mâine avem de făcut o compunere cu temă, fie la alegere, fie o poezie, şi ea cu temă liberă, pentru cine are aplecare întru cele prozodice, indiferent de număr de strofe, ori dacă e în stil clacic, ori cu vers alb, liber.  

Doamne! Cum uitasem!  

Nu puteam să ratez aşa ceva. Tot drumul până acasă, mi-am frământat mintea, gândindu-mă la o anumită temă pentru poezie.  

A fost o noapte cu lună plină. Patul era aşezat lângă fereastră şi, dacă întindeam mâna, aveam impresia că voi putea aduce luna în casă. Strălucirea ei m-a fascinat, mi-a indus o stare hipnotică şi brusc, mi-au apărut în minte câteva versuri. M-am ridicat cu mare grijă ( să nu-i trezesc pe ceilalţi) şi am căutat un creion şi o foaie de hârtie. Geamul avea un pervaz pe care se aflau 2-3 ghivece cu flori, în special muşcate ( favoritele mamei). M-am sprijinit cu coatele pe acest pervaz şi am început să aşez gândurile pe hârtie. Lumina lunii era atât de puternică încât se putea scrie fără nicio problemă. Au fost primele versuri şi primul sentiment revelator, înnălţător, necunoscut mie până în acel moment.  

*  

M-am trezit brusc cu o anumită senzaţie de sufocare, ca şi cum o mână nevăzută mă strângea cu putere de gât. Ceaiul de tei cu miere de albine şi lămâie mi-a adus o oarecare stare de linişte. În jurul prânzului, am primit un telefon de la el... Inima îmi bătea cu putere ori de câte ori vedeam pe ecranul telefonului acel număr familiar. Doar am trăit o vreme împreună, jurându-ne credinţă şi ajutor reciproc pentru o vreme îndelungată.  

- C e faci, „mamă”! acesta era apelativul folosit adesea la adresa mea.  

Foarte rar se întâmpla să-mi spună pe nume. N-am înţeles niciodată ce mecanisme funcţionau în structura lui interioară care îi înterziceau acest lucru.  

- Bine, mulţumesc! răspund pe un ton care se voia lipsit de orice inflexiune. Mă străduiam să ascund cât mai bine emoţia ce mă cuprinsese.Vocea lui avea ceva blând, molatic, producând vibraţii ciudate în sufletul meu, suflet ce era cuprins ( în mod curios) de un anume fel de fericire.  

- Vezi că ţi-am trimis 100 euro. Dacă ajungi în oraş, ar fi bine să treci şi pe la bancă. Îţi voi trimite printr-un mesaj şi datele necesare.  

- Ce să spun!? Infinite mulţumiri! Nu ştiu de ce, am impresia că eşti în ţară. Oare mă înşel? Ceva îmi spune că e adevărat.  

- Da! Sunt în ţară. Vocea i-a devenit puţin mai tăioasă, determinându-mă să nu mai pun prea multe întrebări. Nu-mi puteam stăpâni bătăile inimii. „Doamne”,îmi repetam în gând, „ajută-mă să par detaşată, ca şi cum totul ar fi firesc”.  

- Mă întrebam... când ajungi acasă? Când mai vii... Mi-era atât de greu să pun această întrebare. Şi fără să vreau , toate frământările,neliniştile, adunate în timp, au însoţit această frază care cuprindea în sine surparea unei vieţi , unor gânduri care au clădit un edificiu pe o temelie şubredă. Era plecat în D. de 3 ani, timp în care ne-am revăzut de două ori, fără să schimbăm prea multe impresii;cele câteva zile petrecute acasă fiind devastatoare, tăcerile tensionate ducând la stări de agonie şi deznădejde.  

Nimeni nu mai putea să dărâme zidurile care se înălţaseră înfricoşător între noi.  

- Te sun mai spre seară. Acum am de rezolvat câteva probleme ce nu suportă amânare. Ai grijă de tine. La revedere!  

N-am apucat să spun şi eu „la revedere”, deoarece telefonul s-a închisimediat. Surd, sec, ca un capac peste un sicriu în care zăcea o iubire moartă. O iubire încă în floare, atât de frumoasă în cuminţenia ei, în neînţeleasa ei suferinţă. Mi s-a părut că mi-a zâmbit amar. Nu puteam s-o las aşa, să dispară în neant, fără o lacrimă. Un râu secat n-ar fi fost suficient pentru preaplinul adunat în mine. Lacrimile se rostogoleau ca mărgăritarele pe o plajă pustie. Viscolul se înteţise şi lovea cu putere în ferestre. Am tresărit. Sigur, m-am înşelat. Nu puteau să urle lupii în plină zi şi atât de aproape de oraş.  

*  

Neprimind niciun telefon, am deschis calculatorul, cu speranţa că voi găsi un semn. Da. Era un mesaj. Devenisem nerăbdătoare, bucurie amestecată cu teamă. Mesajul:  

„ 1. Mâine ajung acasă”.  

„ 2. Îmi voi lua lucrurile şi voi pleca pentru totdeauna”.  

Am citit, recitit de câteva ori, ca într-o stare de transă. Nu aveam nici un fel de reacţie. După câteva minute de stupefacţie, am văzut prăpastia ce se deschidea ameninţător, chiar sub picioarele mele. În câteva clipe, totul a scăpat de sub control. Adrenalina a făcut ca inima să aibă în jur de 200 de bătăi pe minut. Eram convinsă că va exploda, împrăştiindu-se, pulverizându-se ca şi cum nici n-ar fi existat.  

Durerea era atât de mare, încât am început să strig după ajutor. Tremuram din toate încheieturile când am format numărul de telefon al prietenei mele. Era trecut de miezul nopţii.  

- Riana! Riana! Ajută-mă! Ajută-mă! Vino repede. Mi-e tare rău, cred că am să mă sfârşesc... Nu puteam lega frazele din cauza hohotelor de plâns.  

Am dormit la ea în acea noapte de iarnă. Orice mângâiere era de prisos. Sufletul avea legile lui nescrise, necunoscute. Vedeam hăul, vedeam singurătatea, cum aşteaptă să mă devoreze lent, clipă după clipă. Cunoşteam faţa necruţătoare, neîndurătoare a acestui sentiment - adevărat călău cu sânge rece.  

Doar calmantele m-au ajutat să fac faţă ( într-o mică măsură)acestui eveniment ( aparent simplu) pentru cei neimplicaţi într-o astfel de poveste de viaţă.  

A ajuns acasă a doua zi, pe înserat. Stabilisem cu mult timp înainte că va fi o despărţire civilizată. Şi totuşi... cum îmi doream şi cât de mult mai speram la o minune! Eram gata să implor, să mă învinuiesc de întregul eşec, numai să nu plece.  

Nimeni n-a făcut nici un gest. Am plecat la Riana şi l-am lăsat să-şi facă bagajele. De ce nu s-a despicat pământul, să ne înghită pe amândoi, nelăsându-ne timp să conştientizăm ruptura definitivă... De ce?  

Nu ştiu dacă universul a rămas surd şi orb la zbuciumul meu sfâşietor...  

Ningea bezmetic, ningea trist şi înduioşător peste întregul „decor” al risipirii fără de rost.  

A doua zi, în jurul orei 11.00, m-a sunat să mă anunţe că pot veni pentru a-mi lua în primire cheile de la casă.Am alergat cât am putut, alunecâd ades pe zăpada moale sub care se afla un strat de gheaţă. Coborâse deja. Mă aştepta în scara blocului , lângă uşă. Mi-a întins cheile, vădit tulburat, neştind ce să spună, ce să facă cu mâinile tremurânde.  

- Dragul meu! Ce mă fac eu fără tine!? Mi-a fost peste puterile mele să-mi stăpânesc lacrimile care curgeau fără stavilă şi-mi ardeau obrajii.  

- Nu înţeleg de ce plângi. Oare nu asta ţi-ai dorit? Mă privea într-un fel ciudat, ştiam că şi în sufletul lui se ducea o luptă, se surpau vise, altare...  

S-a apropiat de mine şi m-a strâns cu putere în braţe. Cea mai adevărată şi mai înflăcărată îmbrăţişare.  

Îmbrăţişarea de „adio”!  

N-am să găsesc niciodată cuvinte suficiente pentru a descrie grandoarea acestei îmbrăţişări. Şi niciodată nu voi putea descrie prăbuşirea mea într-o cumplită şi agonică suferinţă... Eşti singur în faţa durerii. Amăgirea e zadarnică. Fariseii vor încerca să se scuze, să invoce timpul pentru a se ascunde de propria laşitate. Existenţa este o căutare continuă care cere un preţ mult prea mare.  

Oare drumul către fericire trebuie să-ţi transforme sufletul într-o rană fără de leac? Nu pot să înţeleg!  

Viscolul s-a oprit şi ningea liniştit peste toate ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.  

Şi totuşi... de ce se auzeau lupii atât de aproape de locul unei prăbuşiri!?  

Mult prea aproape...  

 

Februarie, 2013  

 

 

Referinţă Bibliografică:
Ultima îmbrăţişare... / Valentina Becart : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 939, Anul III, 27 iulie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Valentina Becart : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Valentina Becart
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!