Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Compozitii > Mobil |   


Autor: Viorel Muha         Publicat în: Ediţia nr. 474 din 18 aprilie 2012        Toate Articolele Autorului

TRUPUL TIMPULUI
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Dali Persistence of-Time 
  
“Dacă adevărul piere, atunci rămâne minciuna în existenţa noastră ... Ave veritas! ” Hegel 
  
Omul este măsura existenţei sale. Adevărul poate fi trepte pe care mulţi nu pot să le urce. Ele pot fi îndreptate spre cer sau poate spre adâncuri. În casele Domnului, când vrem să ne lepădăm de ce-am fost ieri, uităm că mâine vom fi aceiaşi. Sabia nu are tăiş pentru adevăr. Adevărul nu poate fi acoperit cu gunoi, nici în noi şi nici în alţii. 
  
- Primeşte, fiule, adevărul şi iertarea! Iartă precum şi tu vei fi iertat. 
  
La cer s-a urcat cel ce viaţă-n trup lumesc şi-n lut, adevărul a pus. Suferinţa încă mai există. La unii şi lacrimile lor plâng. Minciuna, crima, păcatele şi cele rele, încă mai sunt. Mielul îşi plânge viaţa şi roşul sângelui lui. Mulţi îl folosesc fluturând minciuna-n vânt şi pe el în pânză ţesut. Glasul lui îndurare cere, dar cine este deţinătorul milei? Nici capul plecat, nici mâinile împreunate, nici lacrima din colţ de geană nu-s grele pentru mulţi, căci trupul lor poartă, nu sacul pocăniţei, nici haina cuviinţei, ci poartă foamea la mii de copii, poartă lipsurile bătrânilor şi-a fiilor fără număr mii.  
  
Adevărul pentru unii poate fi întuneric, căci pot fi lipsiţi oricând de libertate. Aceştia refuză să-l primească, căci pot să-i orbească. Grea povară-i adevărul sau minciuna, dar numai pentru cel care încă a mai rămas om. Printre noi? Mulţi nu mai sunt oameni.  
  
Să nu căutăm soarele numai după ce apune. Se poate să fie prea târziu. Să nu ne respectăm morţii numai după ce ne-au lăsat în urmă, ci şi viaţa lor. Să iubim floarea înflorită, dar să avem grijă şi de seminţele ei, după ce-i veştejită. Nu putem pune pe faţă masca cinstei drept icoană şi nici clovn s-au magician nu putem fi, chiar dacă mintea are multe încăperi în care să ne putem ascunde. Ne ascudem doar temporar. Să nu uităm că nu ştim care dintre ele au ferestre. Nimeni nu a putut să le astupe pe toate, nici după ce-a murit. De aceea adevărul iese la inveală şi după moarte.  
  
- Ia anafura, fiule, şi nu huli, nu gândi că veşnicia îţi este dată. Din lut eşti făcut şi-n el te vei întoarce, fiule, dar nu uita: Lutul nu se ştie al cui este. El poate fi al cerului sau al întunericului. Nu frământa ce nu-i al tău, căci lacrimile multora zac în lăuntrul aluatului tău. Tot ce-ai durat pe acest pământ, cu truda altora, praf şi pulbere vor fi. Semnul lor îl vei purta pe frunte. Va veni timpul când nu vei ştii să mori. În fiecare zi urci sau cobori câte o treaptă. În pustietatea sufletului meu, de-o viaţă alerg şi caut ale lumii margini. Poate mi-o fi dat să nu cad şi să trec dincolo. Fă punte-n tine şi-n anii care-i ai, ca să poţi trece.  
  
Cândva ascultam predica unui pastor între Munţii Stâncoşi care grăia: 
  
- Fiilor, astă-noapte, Dumnezeu mi-a dat telefon şi mi-a spus că: Mulţi dintre voi câştigaţi peste cinci sute de dolari pe zi, iar alţii, nu au masă pe care să mănânce. Spune-le acestora să-ţi dea bani pentru ca tu la săraci să le cumperi mese. Să nu le dai bucate. Spune-le să se uite la cer când plouă, dar să pună sămânţă de trudă-n pământ, că eu le voi da ploaie. Un popor moare dacă sămânţa este sădită fără ploaie.  
  
Multe făţarnice feţe ce-n straie luxoase, nu ale Domnului, portă-n case şi sub al cerului acoperiş, închinându-se cu agoniseala altora. Ei cred că vor fi peceţi ale vieţii peste trupul timpului. Nu cu lumină, ci cu întuneric îşi încălzesc sufletele. Dar sus, în munţi şi-n pustietăţi, prin colţuri de cetăţi, sunt cei ce pâinea pe piatră coaptă şi-n apă curată îşi orânduiesc sufletul şi-şi deschid inima. Trebuie să privim mai întâi oamenii.  
  
Să căutăm să nu fim niciodată numai lut fără de viaţă. Pământul a creat frumosul ascuns de multe ori, sub vălul necunoscutului. Rare sunt pietrele care pot să strălucească, să dea lumină şi altora. Casele cu piatră sfărâmată, apoi arsă, sunt construite spre cer, dar multe nu au lumina vieţii-n ele. Nu întotdeauna pătratul casei poartă înţelepciunea inimii. Colţurile ascund umbre. Căsătoria poate fi temelia casei, însă iubirea este casa. Ţara nu este o casă, ea este fiecare dintre noi. Noi cu toţii suntem temelia ei. Pe masă stau ouăle roşii. În jurul ei tăcerea în singurătate aşteaptă. Bucatele pot să nu fie mâncate. Călătorul este încă pe drum. În lume, vieţi apar, altele dispar. Niciodată nu putem şti când ne vine rândul. Timpul dă şi ia din trupul său. Am vrea ca viaţa să ne fie-un şirag de perle. Lacrimile nu pot fi întotdeauna albe şi sidefate. Frumosul nici în lacrimi nu-l poate purta oricine. Numai oceanul şi stelele s-au împodobit pentru totdeauna cu ele. De aceea câteodată plouă noaptea cu stele, dar nu pentru toţi. Dacă-am plânge numai cu ele, din inimă ne-ar răsări diamante, iar dacă am privii cu ochi de lumină şi de pe buze ne-ar răsării flori prin cuvinte, ar exista numai iubire! Sunt nopţi când întunericul umblă fără stele şi zile când lumina ne caută fără soare. Atunci să coborâm în noi pentru lumina adevărată.  
  
Iubirea este ca o nestemată care nu poate să ţină în captivitate lumina. Nicio piatră a lumii nu poate fi mai de preţ şi mai uşor de purtat, indiferent de greutate, ca aceea a iubirii. Când aceasta îşi are lăcaşul în inimă, iubeşte fericirea celui de lângă tine. Suspinul uşurării sufletului nu are egal. Nicio piatră pusă pe un deget sau şirag de lacrimi-n perle, nu pot opri despărţirea când 
  
întunericul cuprinde strălucirea. O piatră numai în lumină străluceşte, iar sufletul în aceea venită de la cei din jur. Înţelepciunea poate fi un far, în noapte, pe-un munte, în câmpii sau pe malul unui ocean, însă împreună cu iubirea poate lumina şi-o ţară. Să nu lăsăm întunericul să ne încuie izvoarele de lumină. 
  
Mulţi au inima larg deschisă când plouă cu apă de sus, degeaba. Plouă din ce în ce mai rar, gratis. La unii plouă cu altceva! Câteodată încerc să mă gândesc cum se spune în popor: 
  
- Gândeşte-te la călătorul-n drum de noapte, la mama şi la fătul care este pe cale de a se naşte, la cel pe care viaţa l-a obosit aşa de mult că nu mai poate nici să moară, la cel ce-a pierdut tot, din păcate şi speranţa, la timpul care nu mai poate fi întors înapoi, la oamenii adevăraţi. 
  
De multe ori simt ecoul rece din mine la ceea ce nu trebuia rău să se întâmple. Mă izbesc de stânci de viaţă, dar merg mai departe şi-mi spun: 
  
- Trebuie să fii fierbinte, să arzi şi fumul să ţi-l înalţi cât mai sus, pentru ceaţa trecutului şi speranţa viitorului! În toţi vreau să fiu şi eu. Clopote de întuneric, înşirate de la răsărit spre apus, au bătut multe veacuri peste noi. Ele sub biblia roşie ce ne-a construit invers, într-o piramidă ticăloasă cu stâlpi, drept trupuri răstignite în chinuitoare vieţi, ne bat clipele încă rămase. Oare avem unde lăsa straiele murdare ale sufletului nostru la intrarea în casa Domnului care nu are garderobă pentru acestea, nici măcar pentru preoţi? 
  
În ceaşca albă privesc cafeaua neagră şi parcă luciul ei în sorb amar îmi spune: 
  
- Nu-i dat nimănui pe nedrept să judece lutul frământat, ce suflu cel de sus i-a dat! Nu-i în drept să daţi şi să luaţi, ce voi nu aveţi şi n-ati avut măcar primit. Nu-n trepte de mai sus, nedrept ajunşi nu sunteţi ca să judecaţi, iar dacă asta vreţi să faceţi în ţărână veţi rămâne nejudecaţi. Nu-i dat nimănui, nici luminii, nici întunericului, să orbească calea sau să închidă ochii cuiva, căci eu l-am făurit. 
  
Trupul timpului, rămas în urmă, se pierde. El de multe ori cere răzbunare prin tăcerea arderii viului, acolo în tunelul vieţii. El arde pentru întreaga omenire de mii de ani, ca o făclie! Vreau să simt înţelepciunea timpului, căci dat ne este, nu pentru toţi să atingem începuturile. Limbile clopotului bat de mult în pereţii noştri şi sunetul trece, dar nu auzim. Să deschidem sufletul pentru toate clopotele care vorbesc toate limbile pământului. Să ne aplecăm şi să ne rugăm trupului timpului pentru veşnica pomenire. 
  
Publicat de Viorel Muha in Eseuri 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
TRUPUL TIMPULUI / Viorel Muha : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 474, Anul II, 18 aprilie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Viorel Muha : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Viorel Muha
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!