Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Jurnal > Mobil |   


Autor: Helene Pflitsch         Publicat în: Ediţia nr. 1123 din 27 ianuarie 2014        Toate Articolele Autorului

Trei zile în munţi, partea a III a
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

fragment din volumul în lucru „Sri Lanka, Lacrima din ocean”  


Am părăsit Dambulla mult mai târziu decât era planificat şi recunosc că vina mi-a aparţinut în totalitate. Mă alipisem de un grup de turişti care aveau un ghid ce le ştia pe toate şi nu puteam să pierd ocazia de a afla cât mai multe informaţii. Micul dejun fusese destul de consistent şi mă gândeam că putem renunţa la prânz, recuperând aşa timpul. Doar că eram un grup şi s-a dovedit că interesele nu ne coincid. În timp ce eu cuArlette vroiam să cuoaştem cât mai multe despre istoria, tradiţiile şi frumuseţile naturale ale acestei ţări, pe Ruth o interesau restaurantele. Deşi era în minoritate a găsit calea prin care să ne strice într-un câtva planurile.
A doua oprire spre Kandy a fost la BABA BATIKS MANUFACTURE.
Manufacturi care fabrică batiksuri sunt destul de multe în Sri Lanka, ţara fiind renumită în acest domeniul.
Eu consider baticksurile o artă, iar realizarea lor nu este deloc uşoară.
Pe pânza albă de bumbac se desenează modelul. Adevăratele baticksuri sunt desenate manual, fără a se folosi şabloane, aşa că trebuie să fii cel puţin un bun desenator, dar în acelaşi timp să ai şi imaginaţie. După ce pe pânză este desenat modelul dorit, aceasta trece prin mai multe etape de prelucrare. Pânza se acoperă cu parafină, lăsându-se libere doar părţile ce vor trebui să aibă culoarea de bază. Se trece apoi la scufundarea pânzei în bazinul cu culoare. Se lasă timpul necesar, apoi se spală în mai multe ape, până când surplusul de culoare este înlăturat. Se usucă pânza şi se trece la o nouă acoperire cu parafină, rămânând liberă doar partea care va avea ce-a de-a două culoare. Procedeul se repetă până când desenul dorit îşi capătă toate culorile. O muncă extrem de migăloasă care se finalizează cu rezultate spectaculoase.
Toate aceste lucruri ne-au fost prezentate cu zâmbetul pe buze de un tânăr, care pe lângă responsabilitatea de a supraveghea munca celor 20-25 de lucrătoare, mai era şi autorul desenelor multora din pânzele lucrate. Ca să ne demonstreze talentul lui de a crea o poveste pe pânza albă ne-a făcut o reprezentaţie. L-am invidiat prieteneşte atât pentru talentul lui la desen cât şi pentru faptul că vorbea foarte bine germană şi ne-a mărturisit că se descurcă la fel de bine în franceză, iar engleza o vorbeşte ca a doua limbă maternă.
Pe lângă baticksurile cu temă, care pot înlocui un tablou de pe peretele camerei noastre, feţe de masă, cuverturi sau feţe de perne, expuse într-o expoziţie cu vânzare, iar unele răspândite în magazine din întreaga Sri Lanka, dar şi în Europa şi America, manufactura are un sector în care se vopseşte pânză, prin acelaşi procedeu din care, apoi, se confecţionează îmbrăcăminte în atelierul propriu de croitorie. Şi pentru că eram trei femei, chiar dacă nu aveam calităţile unui model am fost provocate la o paradă de modă şi ne-am străduit să fim la înălţime chiar dacă nu eram obişnuite cu podiumul.
Ei şi după toată amabilitatea acordată nu puteam să plecăm fără să nu cumpărăm nimic, aşa că fiecare dintre noi a ales câte ceva. Mi-a fost greu să mă hotărăsc, dar am rămas în final la un baticks reprezentând doi dansatori singalezi.
Într-o latură mai mică a clădirii există un mic atelier în care se pictează pe porţelan, în special farfurii şi căni.
Tehnologia folosită pentru executarea baticksurilor nu mi-a fost total necunoscută, la o sută de metri de Casa Elkamino din Moragalla l-am cunoscut încă din primele zile după sosirea în Sri Lanka pe Nobel, cu al lui mic atelier, BATYKS FAKTORY.
Fiecare lucrare a sa are o temă şi în general este redată gândirea sa proprie despre această lume, despre viaţă. Bine-nţeles că eşti lăsat să dai tu interpretare povestii de pe pânză, dar să asculţi explicaţiile lui Nobel, date cu răbdare şi o voce caldă este o încântare şi o lecţie interesantă.
Nu îmi este teamă să afirm despre Nobel că este un artist şi filozof desăvârşit, cu care îmi place să petrec din când în când, minute bune.
Dar ca majoritatea adevăraţilor artişti, şi Nobel nu poate trăi din arta lui, deşi i s-a dedicat în totalitate. În faţa unei pânze care m-a atras ca un magnet înainte să mi se explice ce a vrut să reprezinte şi l-a care a lucrat mai bine de un an, mi-a mărturisit problemele financiare prin care trece, în condiţiile în care valoarea lui este recunoscută în lumea întreagă, mărturie stând mulţimea articolelor apărute în ziare de prestigiu, iar lucrările sale se găsesc în multe expoziţii de gen.
Dar, turişti şi reporteri deopotrivă, păşesc pragul micii lui galerii, a manufacturii care de fapt este un şopron acoperit unde muncesc alături de el alte două sau trei femei, în picioarele goale, mulţumindu-se drept răsplată de cele mai multe ori doar cu bolul de orez, se minunează în faţa tablourilor, felicită artistul, dar nu se încumetă să cumpere o mică pânză cu un preţ derizoriu.
Pe agenda mea ar fii trebuit să urmeze o vizită la o grădină de mirodenii, însă Ruth nu s-a lăsat convinsă să renunţe la prânz, considerându-l mult mai important, şi a trebuit să renunţăm. Zicea ea că mirodenii găseşte în orice supermarket şi ce argument poţi aduce unei asemenea afirmaţii? Aşa că vorbind cu mine însumi în româneşte, că doar oricum nu mă înţelegea nimeni, mi-am potolit supărarea şi am ajuns la Kandy.
Oraşul Kandy, a cărui nume înseamnă „Regatul de munte”, a fost ultima capitală a regatului singalez. El se afla la o altitudine de aproximativ 500 metri, este înconjurat de dealuri, iar în centrul lui se află un lac care deşi nu este natural, este de o frumuseţe incredibilă.
Pe strada principală se mai păstrează încă câteva clădiri din epoca colonială, făcându-te să te crezi o clipă că ai dat timpul înapoi.
Ne-am cazat la un mic hotel, Majestic Hotel, aflat pe una din colinele oraşului care ne-a oferit pe lângă camerele curate şi aerisite şi o superbă panoramă a oraşului.
Preţul unei camere pentru două persoane a fost de 5500 rupie, demipensiune, cu mâncare specific singaleză. Bucătarul nu a fost printre cei mai iscusiţi, dar în ceea ce mă priveşte, într-un asemenea tur, mâncarea contează cel mai puţin. Oricum a fost suficientă ca şi cantitate şi ne-am distrat copios pe seama chelnerului care ne-a servit. Era prima lui zi de muncă într-o asemenea meserie, vorbea foarte puţin engleza dar ţinea morţiş să se înţeleagă cu noi în această limbă şi să nu asculte de translatorii noştrii, aşa că după ce a servit-o pe Ruth, oricum greu de mulţumit,cu mâncarea altuia, ne-a turnat berea în pahare mici de ţuică, iar unul din bolurile cu sos l-a adus când déjà trecusem la desert.Dar ce e o călătorie fără asemenea întâmplări?
Să revin la scopul propus, de-a vă prezenta acest oraş, care pentru buddhiştii din Sri Lanka şi nu numai, este un loc sfânt.
Aici se afla „Dalada Maligawa” - Templul Dintelui Sacru al lui Buddha. Cea mai venerată relicvă, dintele lui Buddha, este păstrată în templul construit acum 300 de ani pentru acest scop.
Caninul superior este învăluit în legende dintre cele mai diverse şi ţine de întâmplări de la momentul trecerii în nefiinţă a lui Buddha, anul 543 î. C şi până în prezent.
Se spune că după ce trupul lui Buddha a fost ars pe rug, regele de atunci, Brahamdatte, a luat din cenuşă dintele lui Buddha, pe care l-a venerat şi păstrat cu mult respect. Aşa s-a ajuns la credinţa că cine stăpâneşte dintele, stăpâneşte şi conducerea ţării.
Prin secolul IV, regele Kalinga ajunsese atât de devotat religiei, încât oamenii s-au plâns altui rege, Paandu, pe motiv că liderul lor se roagă unui dinte, uitând de orice credinţă. Paandu a încercat să distrugă dintele, însă un miracol ne specificat l-a oprit, şi s-a convertit la buddhism. A urmat un adevărat război între cei doi regi.
Paandu şi-a trimis fiica şi ginerele să găsească un loc sigur pentru relicvă. Prinţesa a adus dintele în Sri Lanka ascuns în cocul său. Când Kandy a devenit capitala statului, el a fost depus în templul construit anume, amplasat lângă Palatul Regal.
Deşi nu se poate şti cu exactitate dacă dintele protejat de Templul Dintelui şi călugării din Sri Lanka a aparţinut cu adevărat sau nu lui Buddha, el este pentru credincioşii buddhişti un important punct de reper.
Templul Dintelui pe care îl vedem astăzi este construit în secolul XVII. De la exterior, templul pare unul destul de banal, cu puţine decoraţii şi ne impresionând prin dimensiuni. În interior însă este folosit lemn preţios lăcuit şi decoraţiuni fine, uşi de fildeş, toate încercând să redea măreţia şi importanţa locului. Relicva este păstrată în mai multe casete aurite, împodobite cu pietre preţioase şi modele delicate, aşezate una în cealaltă şi păstrate într-un altar înalt.
Am văzut doar altarul în faţa căruia era o perdea, aceasta înlăturându-se doar în timpul celor trei slujbe: una dimineaţa, una la prânz şi una seara.
Uneori are loc un ritual de spălare a dintelui într-un amestec special de substanţe aromate şi esenţe de flori. Apa este apoi împărţită între credincioşi, crezându-se că aceasta are un efect pozitiv asupra vieţii celor care o folosesc. Un ritual pe care îl cunoaştem şi noi creştinii de altfel, nu?
În luna august, timp de zece zile, are loc sărbătoarea Esala Erahera. Până în 1998, dintele era scos într-o procesiune pe un elefant împodobit, înconjurat de mii de oameni care dansau şi se bucurau. Acestuia i se alăturau alţi 100 de elefanţi.
În 1998 o boambă a tamililor hinduşi au afectat serios templu şi s-a renunţat la această procesiune. Sărbătoarea în sine mai are loc însă fără ca relicva să mai fie scoasă din templu.
Templu a fost reconstruit, dar la intrare există pază militară.
Sărbătoarea din august este considerată una dintre cele mai mari manifestaţii buddhiste.
După atentatul din 1998, s-a construit o anexă a templului, iar Lasanthe îmi spune că „aici este Buddha tailandez” punându-mă din nou în încurcătură. Noroc cu Sunanda, pe care încet cu încetul am reuşit să îl cunosc şi să-i dezleg limba şi mi-a explicat, lucrul ce s-a confirmat din informările mele ulterioare, că reprezentarea fizionomiei învăţătorului diferă de la ţară la ţară. Şi pentru că noua anexă a fost construită cu ajutorul buddhiştilor thailandezi, aceasta respect arhitectura şi imaginile de acolo.
Imediat lângă templu este palatul imperial folosit o vreme pentru diplomaţie, sala de audienţe şi muzeul de arheologie, pe care din păcate nu le-am vizitat.
O oră petrecută la un spectacol de dansuri tradiţionale încheiat de doi şanchiri ce-au dansat pe cărbuni încinşi a fost binevenită, ne-am putu relaxa picioarele şi minţile în care îngrămădisem în viteză o sumedenie de informaţii.
Am ţinut să ne încheiem această a doua zi a turului nostru, mult prea încărcată, cu o plimbare prin vestitul Bazar, pe care l-am găsit aproape de ora închiderii. Iar după ce am admirăm statuia construită în 1990, ce veghează oraşul pe timp de noapte, de sus, de pe muntele Bahirawakanda, ne-am retras în camere, sperând că odihna nopţii să ne dea vigoarea necesară pentru a vedea ultimele obiective, nu puţine la număr, din cea de-a treia zi a turului nostru prin Sri Lanka.
La aproximativ 3 km vest de Kandy se afla Grădina Botanică din Peradeniya. A fost înfiinţată în 1371 şi are o suprafaţă de peste 6o hectare. Categoric este o atracţie ce nu poate fii ignorată.
Ai două posibilităţi să vizitezi grădina botanică: să îţi plăteşti biletul de intrare care este în jur de 15oo rupie şi să hoinăreşti de unul singur pierzându-te prin mulţimea aleelor doar bucurându-te de verdeaţă şi culoarea florilor, sau să apelezi pentru 2500 rupie la un ghid. Am optat pentru a doua variantă. Ghidul nostru, profesor universitar, vorbitor de limbă germană şi engleză ne-a expus planul grădinii şi ne-a condus spre locurile cele mai remarcabile. A fost prima persoană întâlnită care auzise de Romania şi chiar era la current cu multe informaţii despre ţara mea, ceea ce m-a surprins şi m-a bucurat în aceeaşi măsură. Eram de ceva vreme prin aceste locuri şi începusem să mă simt frustrată văzând privirile mirate îndreptate spre mine atunci când le spuneam că sunt româncă. Şi pentru că mi-a citit satisfacţia în glas, ne-a condus spre locul unde, un român a plantat un pom în acesta Grădină. Este vorba despre Manea Mănescu, care, chiar nu contează că a făcut acest lucru într-o epocă pe care personal nu vreau să mi-o amintesc. Este un român, iar acolo, pe plăcuţa aceea, scrie România, alături de alte plăcuţe, printre care cea mai semnificativă mi s-a părut cea a lui Gagarin.
Mă aşteptam să văd acel copac " minune " care îşi întinde coroana sa pe o suprafaţă de 400 mp, îl văzusem într-o înregistrare, dar din păcate, ploile de acum doi ani au fost nefavorabile pentru el şi o parte însemnată a coroanei s-a uscat. Acum el are o coroană care probabil nu depăşeşte mai mult de 25 mp. O mulţime de lilieci stau agăţaţi în pomii de pe o întreagă alle, pe care am fost nevoiţi să o înconjurăm şi să evităm aşa un duş neconvenţional şi de loc plăcut.
Grădina are o suprafaţă de peste 2000 mp acoperită, iar partea cea mai interesantă este cea care adăposteşte speciile de orhidee. Aici am avut parte de un adevărat regal de culoare şi delicateţe. Cele mai interesante mi s-au părut orfideea-scorpion, orhideea - dans şi specia cu cele mai mici flori.
O oră este mult prea puţin pentru a vizita o astfel de Grădină, ar fii fost potrivit să mai rămânem, bucurându-ne din plin de speciile de plante, dar ne aşteptau plantaţiile de ceai şi o călătorie cu trenul.
Ceaiul de Cellyon ocupă locul doi în lume în ceea ce priveşte calitatea lui şi producţia anuală, iar să vezi la el acasă modul de prelucrare este interesant.
După instructiva prezentare a fabricii, făcută ba în engleză, ba în germană, de o tânără în sari verde, de la care am aflat că dintr-o plantaţie se recoltează doar primele trei frunze ale vlăstarului tânăr, am fost invitaţi să savurăm o ceaşcă din licoarea neagră şi am avut posibilitatea de-a cumpăra ceai veritabil. Aici am mai aflat că pliculeţele de ceai de Cellyon sunt practic „gunoi” şi nici o fabrică ce se respectă nu pune în vânzare aşa ceva. Doar că anumiţi „întreprinzători” folosesc acest deşeu al fabricilor , îl ambalează şi se pare că îşi rotunjesc cu uşurinţă conturile din bănci.
O plimbare pe aleile plantaţiei a fost binevenită. În general, plantaţiile de ceai sunt asociate cu plantaţii de piper, aşa că am împuşcat doi iepuri dintr-o lovitură. Pe alei nu au lipsit femei care contra 100 rupie se lăsau fotografiate în timp ce simulau recoltarea ceaiului sau a piperului. Este un lucru deranjant, e greu să scapi de insistenţa lor, simularea este departe de adevăr, aşa că personal am preferat să le dăruiesc de la intrare cei 100 rupie în schimbul liniştii.
Călătoria de o oră cu trenul prin munţi a avut frumuseţile şi neajunsurile ei.
Trenurile sunt vechi dar curate, destul de aglomerate cu băştinaşi şi turişti deopotrivă şi este dificil să găseşti un loc la fereastră ca să te poţi bucura de superbul peisaj ce se desfăşoară în drumul tău.
Dar în compartimente ai parte de un spectacol deloc de neglijat. Din când în când, glasul roţilor de tren este acoperit de cel al vânzătorilor ambulanţi care vând de toate, de la fructe sau alte mici gustări sau băuturi răcoritoare, până la tot felul de suveniruri sau ziare. Îşi apără destul de bine „personalitatea", în schimbul unei fotografii trebuie să cumperi neapărat din marfa lor, altfel nu vei scăpa uşor. Trebuie reţinut că biletele de călătorie se verifică pe peron, la sfârşitul călătoriei.
Maşina ne aştepta în gară şi a urmat o adevărată cursă pentru a ajunge în timp la un orfelinat cu copii mai deosebiţi. De ce în timp? Pentru că, ziceau însoţitorii noştri este un adevărat spectacol atunci când li se serveşte masa copiilor.
La intrare ne-a aşteptat, încremenit, un simpatic elefant cu cei doi pui ai lui, căci da, este vorba de un orfelinat pentru puii de elefanţi.
De trei ori pe zi aceştia sunt hrăniţi în ţarcuri speciale şi ţi se oferă posibilitatea ca în schimbul a 150 rupi să ţii tu sticla plină cu lapte pentru unul din simpaticii elefănţei. Dar dacă ai pierdut această ocazie şi ţii cu tot morţişul să faci asta, pentru o sumă mai mare pe care o negociezi cu îngrijitorii, ţi se va aduce şi sticla de lapte şi micul elefant.
Într-un colţ, legat de unul dintre picioare, se găseşte cel mai bătrân elefant de aici, orb şi cu o ureche lipsă pe jumătate.
După masa de prânz, elefanţii sunt conduşi spre râul din apropiere unde te invită la teatru.
Zona este împânzită cu o mulţime de mici magazine cu suveniruri, bijuterii, îmbrăcăminte, dar şi o poştă de unde poţi trimite în orice colţ al lumii o veste că paşii ţi-au călcat pe aceste locuri. Preţurile a tot ce ţi se oferă aici sunt „pentru turişti”, deci exagerat de mari. Inclusiv ceaşca de ceai pe care o bei pe terasa restaurantului de unde poţi urmări spectacolul.
Am ajuns în Moragalla când deja soarele s-a dus la culcare, se auzea doar simfonia valurilor ce se spărgeau de ţărm, valuri care ne-au dus dorul pe parcursul celor trei zile, eram obosiţi dar mulţumiţi de tot ce am văzut şi aflat. Şi dacă până şi Ruth a fost de acord că cele trei zile au meritat efortul şi banii, contribuind cu încântare la un mic dar făcut celor doi însoţitori ai noştri, care s-au întrecut unul pe altul în a ne oferi un tur reuşit şi în siguranţă, cuvintele sunt de prisos.
Imagini la
https://www.youtube.com/watch?v=02YUCwpopbI
si
https://www.youtube.com/watch?v=3hrIB2vvf80





















 

 
Referinţă Bibliografică:
Trei zile în munţi, partea a III a / Helene Pflitsch : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1123, Anul IV, 27 ianuarie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Helene Pflitsch : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Helene Pflitsch
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!