Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Istorisire > Mobil |   


Autor: Cezarina Adamescu         Publicat în: Ediţia nr. 763 din 01 februarie 2013        Toate Articolele Autorului

TREI TABLETE SPIRITUALE - CEZARINA ADAMESCU
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

 

 

UN GEST DE GENEROZITATE SUPREMĂ  

Am constatat în ultimii ani în special, că principalul motiv de neînţelegere şi supărare între oameni este faptul că nu au timp. E destul de frustrant să aştepţi pe cineva care veşnic îşi amână venirea până când te saturi şi contramandezi.  

Se întâmplă frecvent. Oricât de binevoitor ai fi, tot nu reuşeşti să ajungi să rezolvi o problemă importantă şi de aici se iscă toate neplăcerile. Eşti cotat drept neserios, fără cuvânt, nepăsător şi după câteva isprăvi de genul acesta, se întâmplă să ţi se trântească uşa în nas.  

De ce oamenii se plâng necontenit că nu au timp? De ce nu mai reuşesc să-şi onoreze cuvântul, interesele, afacerile?  

S-a diminuat timpul într-atât?  

S-a schimbat dimensiunea secundei?  

Au intrat la apă minutele, orele, săptămânile, anii?  

Nu. Ele-s tot la fel. Noi ne-am schimbat, trăim trepidant, sufocant, stresant, în pripă. Sau, într-o continuă stare de urgenţă. Ori stare de necesitate care presupune griji, pregătire febrilă, lucruri făcute de mântuială.  

Poate că ar trebui să ne reconsiderăm priorităţile, prieteniile, cercul de interese.  

Dacă nu ai timp pentru tine, fără îndoială că nu vei avea nici pentru ceilalţi. Vei fi mereu în criză, un om chinuit, stresat, pus pe fugă, hăituit.  

Aş vrea să întâlnesc o persoană care să aibă timp berechet pentru toate. Şi în special pentru mine. Să nu se grăbească altundeva. Să nu fie constrâns de secunde. Să-mi dăruiască mii de clipe, fără să le socotească, mereu cu ochii pe ceas, crispat, preocupat, sau cu ochii la uşă. Atunci i-aş dărui şi eu anotimpurile mele de aur, avuţiile neştiute şi nedăruite pentru că nu s-a găsit un destinatar vrednic. I le-aş pune la picioare, fără nici un fel de rezerve.  

Să-ţi dăruieşti timpul – iată ce gest suprem de generozitate! E o dovadă grozavă de prietenie, devoţiune şi de iubire.  

Scuza timpului insuficient este pe primul loc în relaţiile dintre oameni. Şi uneori sună atât de penibil.  

N-avem timp să trăim, să iubim, să muncim, să ne distrăm, să ne dăruim, să creăm, să ne întîlnim cu cineva, să stăm tihniţi la un pahar de vorbă, n-avem timp de nimic. Nici pentru moarte nu se găseşte timpul prielnic. Niciodată prielnic. Însă ea vine oricând, fie că avem timp de ea, fie că nu.  

Păi, atunci, pentru ce?  

Sau, „pe ce te bazezi?” cum ar fi spus Moncher din Siliştea-Gumeşti, „cel mai iubit dintre pământeni”.  

Eu deja am început să fac alergie la această frază, aruncată fugar, peste umăr, de cineva care vrea să scape de responsabilităţi.  

Pentru că, Timpul, nu-i aşa, este singurul reper în viaţa noastră. Singurul de care dispunem în călătoria noastră spre veşnicie. Şi, de cum îl foloseşti, vei da seamă odată şi odată, la Marea Judecată.  

 

13 decembrie 2012  

Ziua în care Nichita a murit în picioare  

 

 

 

SUNT UNICĂ!  

 

Sunt oameni care, cu tot dinadinsul vor ca semenii lor să aibă aceleaşi trăiri, aceleaşi sentimente, acelaşi sistem de gândire şi aceeaşi structură sufletească, aceleaşi preocupări şi preferinţe. În virtutea acestei pretenţii, aşteaptă de la ceilalţi să reacţioneze, aşa cum ei ar reacţiona în anume situaţii. De ce?  

Doar se ştie că fiecare om este unic, are propriul sistem de gândire şi de simţire, nu pot fi două persoane cu aceleaşi date biologice şi psihologice. Şi chiar dacă ar fi, n-ar putea acţiona în mod identic.  

De multe ori m-am necăjit că persoanele cu care vin în contact, nu răspund la stimulii mei, la orizontul meu de aşteptare. Cu totul altfel decât cum credeam eu, ei acţionau în felul lor, dezamăgindu-mă de fiecare dată. S-ar putea spune că eu eram aceea care mă dezamăgeam în mod repetat şi aproape prosteşte. Nu am instinct gregar. Nu mă iau după ceilalţi, nu trăiesc după un anumit model. Încă de la naştere, am fost unică şi aşa am rămas, reacţionând cu totul opus marii majorităţi. De ce mă cred deosebită şi specială?  

Pur şi simplu. Iubesc ceea ce nimeni, îndeobşte, n-ar iubi. De pildă, lucrurile simple şi oarecum urâte. Iubesc oamenii necăjiţi, pe cei cu deficienţe, pe cei pe care nu-i iubeşte nimeni. Ei mă impresionează într-atât încât mă simt aproape obligată să îi iubesc şi responsabilă pentru ei.  

O floare cu spini, un scaiete pot fi la fel de tandre ca o garoafă.  

Poezia mi-a conferit un statut special pentru că mi-a permis să-mi făuresc lumea mea proprie, atunci când cea exterioară mi se părea imposibilă. În ea m-am refugiat adeseori şi mi-am găsit liniştea şi pacea interioară. Asta nu înseamnă, desigur, că sunt perfectă, o, nu. Perfect e numai Dumnezeu.  

M-am obişnuit cu mine cu greu, însă mi-am acordat şansa de a mă iubi şi accepta aşa cum sunt. Oricât am încercat să mă transform, să mă dau după lume, nu mi-a reuşit. Aşa că am hotărât să fiu eu însămi, în orice împrejurare.  

Aş vrea doar să nu mai aştept de la oameni nici un gest de bunăvoinţă. Dar nici să dau lumea după mine n-aş mai putea. E bine ca lucrurile să rămână aşa cum sunt.  

Dumnezeu singur îmi e de ajuns.  

 

 

13 decembrie 2012  

 

 

 

CÂND N-AI NIMIC  

 

Abia atunci când nu ai nimic, poţi să oferi totul. Când nu ai nimic, eşti sătul de toate. Ghiftuit. Nu mai încape nimic în tine. Plin de duh şi lumină. Nu-ţi mai trebuie mare lucru. Şi nici nu-ţi doreşti mare lucru. În mod paradoxal.  

Te oferi pe tine în folosul oamenilor. Mulţi vor râde. Mulţi vor abuza de încrederea ta. Alţii te vor vorbi de rău. Tu dăruieşte înainte. Sufletul, mâinile, ochii, zâmbetul. Ai atâtea comori. Se va găsi cine să aibă nevoie. Pe unii, chiar îi poţi salva. Nu pregeta. Fii aşa cum trebuie să fii. Cum simţi că-i mai bine. Jertfa ta nu va trece neobservată. Am învăţat asta de la Fericita Tereza de Calcutta, din poezia ei neasemuită, din faptul că făcea bine fără să aştepte nimic de la nimeni, a înfiat peste 3000 de bebeluşi pe care mamele lor i-au aruncat la gunoi. Ea îi scotea, le făcea respiraţie gură la gură, îi spăla, îi hrănea şi-i adăpostea în spitalul ei din mijlocul Calcuttei. La fel proceda şi cu bătrânii care erau, în sens peiorativ, dar uneori, cu adevărat, aruncaţi la gunoi. Ca nişte lucruri nefolositoare. Îi ajuta să moară creştineşte. Le oferea o moarte bună. Măicuţa Tereza de Calcutta, (n. 27 august 1910, Skopje, Macedonia - d. 5 septembrie 1997), o macedoneancă din Skopje, o mână de femeie, iubită de papa Ioan Paul al II-lea, cunoscută în toată lumea pentru actele sale de caritate, pentru curajul ei nebun pentru Cristos, cea care a luat Premiul Nobel pentru Pace în anul 1973 şi beatificată în 19 octombrie 2003 de acelaşi Sfânt Părinte (şi el ajuns Fericitul Ioan Paul al II-lea, Papă).  

Iar ţie ţi se vor dezlega taine. Din cele mai adânci.  

Roagă-te să nu ai nimic ca să poţi dărui.  

Gol te-ai ivit pe lumea aceasta, într-un plânset de glorie şi gol vei pleca de unde ai venit, plângând gloria trecută.  

Nu-ţi mai rămâne decât persoana ta, altora drept cuminecătură.  

Şi urma de Duh iluminată de sinele tău.  

 

27 decembrie 2012  

CEZARINA ADAMESCU  

 

 

 

 

 

Referinţă Bibliografică:
TREI TABLETE SPIRITUALE - CEZARINA ADAMESCU / Cezarina Adamescu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 763, Anul III, 01 februarie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Cezarina Adamescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Cezarina Adamescu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!