Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Jurnal > Mobil |   


Autor: Octavian Curpaş         Publicat în: Ediţia nr. 198 din 17 iulie 2011        Toate Articolele Autorului

Trei instantanee cu copii, părinţi şi bunici din România, la început de secol XX
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Arizona. Veri fierbinţi cu nopţi răcoroase, mângâiate de briză şi dimineţi însorite cu cer senin şi lumină limpede şi clară... Întruna din aceste dimineţi strălucitoare şi calde, îmi amintesc că l-am cunoscut pe nea Mitică. Ajunsesem ceva mai devreme decât stabilisem, la unul dintre hotelurile din centrul oraşului Phoenix, unde trebuia să mă întâlnesc cu un om de afaceri din New Jersey. Am rămas să îl aştept la recepţie, până la apariţia sa. În timp ce răsfoiam nerăbdător nişte pliante puse la dispoziţie de cei de la recepţie, atenţia mi-a fost atrasă de o conversaţie între un domn şi o doamnă prezentabilă, amândoi mai în vârstă. Păreau de-ai casei, aşa că m-am apropiat de ei, cu gândul să le cer câteva informaţii. Foarte amabil, bărbatul a început să-mi prezinte facilităţile pe care le oferea hotelul. Îl ascultam cu atenţie. Mike, aşa îl chema, vorbea cu o intonaţie afectivă, un accent oarecum străin. Când l-am întrebat de unde este, mi-a răspuns: „Din România”. „Ce mică e lumea”, mi-am spus şi, din acel moment, nea Mitică – aşa cum m-a rugat să-l numesc – mi-a devenit prieten. Am fi vrut să mai vorbim, dar întrevederea mea de business urma să dureze destul de mult. Am stabilit însă, să ne întâlnim la lunch, ceea ce s-a şi întâmplat după vreo două ore. 

Lunch cu nea Mitică 

La ora prânzului, am sosit punctual, la locul de întâlnire. Nea Mitică era deja acolo. Ne-am aşezat la o masă şi am comandat câte ceva. Din vorbă în vorbă, am ajuns la vremurile de demult. Observasem încă de la început că-i place să vorbească mai puţin despre sine, preferând să aducă în discuţie oameni, locuri şi evenimente din alte vremuri. Am încercat să aflu, totuşi, câte ceva şi despre el. Am aflat că după ce locuise ani buni în Canada, se decisese să vină în SUA. El şi soţia sunt patronii hotelului şi au doi copii: pe Nicolae şi Sandra. Pe Nicolae îl şi întâlnisem de altfel, la recepţie, unde îmi spusese că vorbeşte „puţin” româna. Nicolae e pictor şi am avut ocazia să admir în holul hotelului câteva tablouri făcute de el. Sandra este căsătorită cu un francez şi locuieşte de peste 25 de ani în Franţa. 

„Satul meu, grădină dulce” 

Nea Mitică, pe numele său Dumitru Sinu, părăsise România în 1948. Avea să îmi povestească însă, mai târziu, despre plecarea sa din ţară. Dacă tot trebuia să vorbească despre trecut, ce altceva îi era mai aproape de suflet decât satul în care văzuse lumina zilei? 

Lui nea Mitică îi este dor de locul unde s-a născut şi crescut. Îi place mult să recite, iar versurile pe care mi le-a spus, mi-au pătruns şi mi-au rămas în inimă pentru tot restul vieţii: „Satul meu, grădină dulce,/ Din tine nu m-aş mai duce,/ De mirosul florilor,/ De dragul feciorilor,/ De mirosul la o floare,/ De dragul la şezătoare”. 

„Grădina dulce” în care venise pe lume Dumitru Sinu se află la poalele muntelui, la 6 kilometri de Avrig, în Sebeşul de Sus, judeţul Sibiu. Dar sufletul lui e legat nu doar de vatra natală, ci şi de alte locuri din apropierea Sebeşului de Sus, a căror frumuseţe mioritică nu a putut-o uita nici până acum: Avrig, Tălmaciu, Racoviţă. Cu toată frumuseţea plaiurilor natale, amintirile lui Dumitru Sinu au o umbră de tristeţe. „La noi în sat au fost trei nenorociri…”, îmi spune el. 

„Ce-i omul...” 

Mai întâi, îşi aminteşte de bărbatul care s-a stins, nenea Dumitru a lui Mateiaş (Dumitru Stănilă). Tetea Dumitru era un vecin. Plecase să facă bani în America şi s-a întors de acolo, bolnav. Cu banii aduşi şi-a cumpărat pământuri şi acareturi, dar averea i s-a risipit curând pe doctori şi pe leacuri. „Ce-i omul...”, îmi spune că au susurat, ani de-a rândul, ca un izvor nesecat, bătrânele din sat. Au rămas după el, să îl plângă, soţia şi trei copii - Mitică, Ion şi Nicolae. Unul dintre băieţi a ajuns secretar general la Facultatea de Medicină din Cluj, iar fata, Lucia Stănilă, a devenit profesor universitar în aceeaşi urbe. Ea a recuperat, în spirit şi în duh, averea irosită a bunicului. 

Povestea familiei lui nea Mitică 

Din negura vremurilor, o altă amintire dureroasă prinde contur. Când i-a murit mama de numai 27 de ani, nea Mitică avea doar 3 ani, sora sa, Ana avea şase luni, Iosif – 6 ani, Nicolae – 8 şi Ion – 11 ani. N-a mai trecut mult şi micuţa Ana a plecat să îşi întâlnească mama în ceruri. Din distanţa timpului, Nea Mitică evaluează, astăzi, cu amărăciune, cele demult petrecute: „Napoleon spunea: Moare o persoană - o tragedie. Mor 100 - o statistică”. Cu un tată mai mult plecat la lucru, copiii au rămas în grija bunicilor. Şi vieţile lor sunt de luat în seamă. Bunicul din partea mamei, Ion Stănilă, a căzut prizonier la ruşi. Acolo a învăţat să facă ţiglă şi cărămidă. După aceea, şi-a construit el însuşi propria fabrică de ţiglă şi cărămidă. Era un om frumos, înalt, însă foarte dur. „Mila te ucide” – spunea el. Adesea, venea după bani la tatăl lui nea Mitică… Copiii îi spuneau „comunistu”, iar alţii – „nebunu”, „ţiglaru”, dar nu pentru că era prost , ci mai degrabă era chiar un fel de filosof în satul lui. În schimb, bunica din partea mamei era o femeie cu suflet ales. Nea Mitică şi fraţii săi îi treceau zilnic pragul, iar ea îi ţinea în poală şi le dădea de mâncare. „Bunica era ca o sfântă”, adaugă el. 

Bunicul după tată, îşi aminteşte că era un om blajin, îl numeau „nenea Niculiţă”. Acesta îşi lua în braţe nepoţii şi le cânta. Nenea Niculiţă a stat lângă patul de moarte al mamei lui nea Mitică, nora sa, şi a văzut-o cât s-a zbătut înainte să-şi dea sufletul. Nu vroia să moară! La vremea aceea, bunicul a scris în Ceaslovul său: „Dă, Doamne, la toţi şi la toate / Cinci minute de linişte înainte de moarte”. „Mama e totul, spune nea Mitică. Dacă îţi moare mama, orice şi oricâte ţi se vor întâmpla în viaţă, nu le mai simţi. Ce altceva ar putea să ţi se întâmple mai rău de atât?” şi cade pe gânduri… 

„O frumoasă floare vine” 

Însă răul nu întreabă pe cineva atunci când vine. A treia nenorocire pe care nea Mitică n-o poate uita s-a petrecut în casa lui tetea (badea) Ion Vulc, fostul primar. Acesta avea trei copii (Ana, Maria şi Ion). Maria a trecut în lumea drepţilor tânără, pe când împlinise 21 de ani. A murit de tuberculoză. La înmormântarea ei a fost şi nea Mitică, noul meu prieten, care îşi mai aminteşte şi acum versurile-bocet compuse şi cântate atunci de băieţii şi fetele din sat. Aşa se obişnuia, când murea cineva din sat, fetele şi băieţii îi cântau mortului, viaţa în versuri: „Veniţi, feciori, de la foc / Căci am fost toţi la un loc/ Şi voi, fetelor, veniţi / La nunta mea de priviţi. // Mă mărit tânără floare / Cu moartea cea răpitoare / Bucură-te, cimitire / Că o frumoasă floare vine, / Dar nu vine să înflorească, / Ci vine să putrezească.” 

„Bucuria-i mică, omule, căci copilul s-a născut orb!” 

După câteva luni, lui Ion Vulc îi moare şi soţia, iar apoi, la scurtă vreme, băiatul, Ion. Mai rămăsese doar Ana, din cei trei copii. Ana îşi pune pirostriile cu Gheorghe Bobangă, dar nu are parte de fericire. La o vânătoare de mistreţi, acesta pleacă dintre cei vii, într-un accident, împuşcat fiind din greşeală de un coleg. Ana era pe-atunci însărcinată. Când îi naşte fiica, bătrânul Vulc se duce să o vadă la spital, bucuros că are un urmaş care-i va duce mai departe numele. Aici, doctorul îl întâmpină cu veşti rele: „Bucuria-i mică, omule, căci copilul s-a născut orb!”, îi spune proaspătului bunic. Nepotul lui Ion Vulc a învăţat, totuşi, o brumă de carte, ştie să scrie în alfabetul Braille (sistem de scriere pentru orbi inventat de Louis Braille), şi mai ştie să cânte la acordeon. 

Drama lui Ion Vulc încheie întâlnirea noastră de azi. Timpul parcă stătuse în loc şi eu nu mă mai săturam ascultându-l pe nea Mitică vorbind despre cele de demult. O lume cu farmecul ei, o lume patriarhală, cu totul nouă pentru mine, se dezvăluia acum în faţa mea prin spusele lui. O lume care îmi răscolea şi mie într-un fel trecutul, amintindu-mi de basmele copilăriei, cu acel „A fost odată ca niciodată…”. 

 

Referinţă Bibliografică:
Trei instantanee cu copii, părinţi şi bunici din România, la început de secol XX / Octavian Curpaş : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 198, Anul I, 17 iulie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Octavian Curpaş : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Octavian Curpaş
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!