Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Istorisire > Mobil |   


Autor: Ion Untaru         Publicat în: Ediţia nr. 410 din 14 februarie 2012        Toate Articolele Autorului

Trăsnetul
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Ne-am întâlnit pe internet, roman, cap. XV 
  
Am visat urât şi m-am sculat tulburat şi înfiorat. O presimţire rece mă paralizase. Nu am înţeles de la început despre ce este vorba, dar m-am trezit cu o presimţire sumbră. 
  
Mă duceam la Bibliotecă şi înainte de a ajunge, am văzut o sală de lectură de formă ovală, înclinată spre dreapta la circa patruzeci şi cinci de grade şi aflată în cercul de jos al cifrei opt. Şi, mai departe, o a doua sală deasupra, în a doua buclă a aceleiaşi cifre opt.  
  
Şi dintr-odată acestea două şi-au schimbat locurile, în sens contrar acelor de ceasornic. Un opt care desenează cu încetinitorul parcă, un semicerc. Moment în care am auzit sau mi s-au fixat în memorie, nu aş putea să spun cum, aceste cifre: 10.28 – 11.26 
  
Zece-douăzei şi opt – unsprezece, douăzeci şi şase.  
  
Şi pentru că m-am trezit imediat, le-am scris pe o bucată de hârtie să nu le uit. Adesea în somn, când visează, omul ştie de la sine anumite lucruri. Şi am persupus este că ar putea să fie vorba de ora 10.28 şi de ora 11.26. Dar în vis nu am avut nici un semn sau precizare că ar fi vorba de timp.  
  
De parcă ar fi vrut cineva să spună : de la ora 10.28, până la 11.26. Practic, o oră fără două mnute. M-am sucit, am tras de mine să văd ce semnificaţie ar putea să aibă pentru mine sau pentru destinul meu. Şi pe măsura trecerii timpului, mă simţeam încruntându-mă, pentru că nu prevedeam nimic de bun augur. 
  
Figura geometrică asimilată perfecţiunii, este cercul. Cifra opt ca semnificaţie am interpretat-o în felul următor: cercul de jos – viaţa aceasta pământească a oricăruia dintre noi. Iar cercul de sus – cealaltă viaţă când se încheie cea de jos şi continuă sub o altă formă, în plan superior. 
  
Şi acele ceasornicului desenează un cerc complet, într-o oră. Cifrele reţinute în somn, arătau însă că mai sunt încă două minute, până la cele şaizeci ale unei ore. 
  
Şi ajuns la acest punct, mai departe nu mi-a mai fost deloc greu. Dacă am acum ceva mai puţin de cincizeci şi cinci de ani, viaţa trăită ar putea fi asimilată cu cele cincizeci şi opt de minute. Şi dacă nu greşesc, înseamnă că pentru celelalte două minute câte ar mai trebui până la închiderea cercului, prin regula de trei simplă, rezultă că mi-au mai rămas de trăit, un an şi zece luni. 
  
Bună sau rea, aceasta este concluzia la care am ajuns. 
  
Cine s-ar bucura să afle, că nu mai are mult de petrecut în această lume? Am făcut sau nu am făcut bine că am insistat, forţând dezlegarea visului? Nu era mai bine să fi renunţat de la început? Sau mai bine să mă amăgesc că poate, totuşi, am greşit? 
  
Asta înseamnă că trebuie să pun punct la o etapă sau la toate câte au fost până acum şi, să mă pregătesc pentru cea din urmă? 
  
Sebastiane, Sebastiane, ce e de făcut, bătrâne? 
  
Dacă nu am greşit şi vine într-adevăr scadenţa, nu mai e nimic de făcut! 
  
Trebuie să mă obişnuiesc cu ideea că lumea nu se opreşte în loc pentru nimeni. Nici pentru împăraţi, nici pentru regi şi, nici pentru oamenii de rând. În consecinţă nu se va opri nici pentru mine. 
  
Lumea naşte, lumea moare şi fiecare la rândul său. Viaţa însă merge înainte. Dar vă asigur că într-un fel se vede când este vorba de altcineva şi cu totul altfel, când o simţi apropiindu-se cu paşi din ce în ce mai mari, cum o simt eu acum. 
  
Am primit viaţa, această flacără divină la naştere şi, la soroc, ea trebuie restituită. Când se termină uleiul, se stinge candela. Punct. 
  
Aceasta în sine nu este o tragedie. 
  
Tragedia constă în sentimentul irosirii vieţii. Când faptele noastre nu sunt în stare să ne răscumpere în faţa eternităţii. 
  
Pentru că fiecare viaţă are o miză. Dar miza vieţii mele, care să fi fost? Eu îmi voi fi atins sau nu, acest scop al ei? 
  
În sinea mea, îmi acordam totdeauna circumstanţe atenuante şi priveam plin de încurajare viitorul. Până la moarte, îmi ziceam întotdeauna pe subconştient, mai este, trebuie să mai fie destul, pentru moment nu am nici un motiv de îngrijorare. 
  
Dar dacă totuşi greşesc? 
  
Dacă greşesc, cu atât mai bine pentru mine: să mă folosesc astfel de timpul rămas, încât să nu părăsesc lumea aceasta cu conştiinţa unei înfrângeri totale. 
  
Şi parcă dintr-odată simt că nu mai am chef de nimic. Dacă va fi să mor şi asta destul de curând, întâmple-se ce s-o întâmpla, e ca şi cum nu m-ar privi pe mine, ci pe un altul. Eu nu vreau să mai ştiu nimic. 
  
Nu pot cere nimănui să judece din această perspectivă şi nici să îmi dea dreptate. Şi dintr-odată, pentru mine, lucrurile îşi pierd din contur, poate că ele nici nu mai există sau eu nu mai vreau să ştiu de existenţa lor. Parcă toată realitatea palpabilă şi înconjurătoare, devine subit fluidă şi curge împrejurul meu fără să mă mai atingă. 
  
Mă simt ca un spirit revoltat care încearcă să ignore totul. Sau care îşi dă seama că şi el este un muritor ca ceilalţi şi nu buricul pământului. 
  
Adu-ţi aminte Caius că eşti muritor! 
  
O nestăvilită dorinţă de viaţă de care nu mă credeam în stare, ţâşneşte însă ca o impetuoaassă flacără de orgoliu: Caius, da, şi ceilalţi la fel, sunt muritori. Dar eu, eu nu vreau să mor! Sau cel puţin, nu vreau să mor acum! 
  
Şi moartea în fond, ce este? 
  
Dar dacă nu am aflat încă ce este viaţa, cum să ştiu atunci ce este moartea? Şi la ce mi-ar folosi să mă pierd în speculaţii fără consistenţă, când moartea este întodeauna cât se poate de concretă? Un trup care se întoarce în ţărâna din care a fost luat, pentru a se alătura aceluiaşi univers din care a făcut şi până acum parte, dar sub altă formă. 
  
Am petrecut o noapte de coşmar, aşteptând nici eu nu ştiu de unde, o încurajare. Una cât de mică doar, o încurajare. Încurajare care nu a avut de unde să vină. 
  
Pisicile dimineaţa m-au înconjurat să le dau de mâncare, câinele mare se bucura să mă vadă şi s-a ridicat în două labe să mă îmbrăţişeze. Parcă făceau de acum parte din altă realitate. 
  
Aveam de măturat şi de scos cenuşa. De tăiat lemne şi de aprins focul. De pregătit mâncarea şi de intrat în malaxorul care ne-a măcinat şi ne macină viaţa clipă de clipă. 
  
Explică-le lor Sebastiane, ce s-a întâmplat cu tine în ultimele douăzeci şi patru de ore. Viaţa, atâta cât a mai rămas, îşi va urma cursul fără să îi pese de apropierea inexorabilă a morţii oricăruia dintre noi. 
  
Am parcurs bătrâneşte toată grădina cu paşi mărunţi, împleticiţi. Multe mai erau de făcut. Şi poate că vor rămâne astfel pentru totdeauna. Sau mai bine zis până la plecarea mea. Nici în gând nu-mi place să pomenesc despre moarte. 
  
Pe urmă m-am retras în Soledadul meu luând şi câinele. S-a lipit de mine scheunând uşor de parcă ar fi înţeles starea prin care treceam. 
  
- Când o să vină timpul, să ştii că am să-ţi dau drumul din lanţ. Şi ţie şi celuilalt. 
  
Parcă ar fi gata să înţeleagă, se gudură şi-şi lipeşte botul de obrazul meu. 
  
- Dar să nu te mai atingi de nici o găină, că nu e bine. Poţi să o păţeşti şi eu nu voi mai fi aici să te apăr. Îmi promiţi? 
  
E numai ochi şi urechi. 
  
- Să ştii că tu mi-ai îndulcit toată singurătatea. 
  
Mă sărută în felul lui. 
  
Mai departe îi dau drumul că mă podidesc lacrimile. 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Trăsnetul / Ion Untaru : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 410, Anul II, 14 februarie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Ion Untaru : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion Untaru
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!