Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Spiritual > Mobil |   


Autor: Cezarina Adamescu         Publicat în: Ediţia nr. 479 din 23 aprilie 2012        Toate Articolele Autorului

TRADIŢII RĂSTĂLMĂCITE DE PAŞTELE BLAJINILOR - CEZARINA ADAMESCU
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
TRADIŢII RĂSTĂLMĂCITE 
  
PAŞTELE BLAJINILOR ŞI SEMNELE NATURII RENĂSCUTE 
  
Mult aşteptata domnişoară Primăvară a poposit, în sfârşit şi pe strada noastră. La răscrucea curenţilor fluviali, aflată pe malul Dunării , la Mila 80, strada se lungeşte, se lăţeşte, se întortochează, coteşte spre largul Bulevard Brăilei, care taie fără milă, orice străduţă perpendiculară. Primăvara a venit, spuneam, cu surle şi tobe, zorită şi capricioasă, schimbătoare şi cât se poate de încântătoare, aşa cum îi stă bine unei femei adevărate, misterioase şi seducătoare. A trimis copacii–solii s-o vestească. Ei s-au şi grăbit să-şi împodobească falnicele coroane. Plopi, tei, arţari, molizi, tisa şi tuia şi, prin preajma blocurilor, în grădiniţele amenajate de locatari şi de edili, pomi fructiferi: vişini, cireşi, caişi, pruni, nuci, piersici. Colţuri de paradis. 
  
O încântare. O explozie de ninsoare albă, parfumată. 
  
Nimic nu i-a mai stat în cale de astă dată: nici furtuni, nici aerul rece de la munte, unde au căzut iar ninsori, nici ploile reci, cu iz autumnal, mărunte şi dese. 
  
Cu cât orgoliu a învins natura şi s-a instalat, confortabil, sigură de sine! 
  
Semnele naturii renăscute sunt certe. 
  
Primăvara a venit cu Lumină, cu ÎNVIEREA DOMNULUI, cu bujori explodând în căldările ţigăncilor. Cu lăcrimioare. Cu multe lalele în toate nuanţele, dar şi împestriţate, precum ouăle roşii, fierte în foi de ceapă, într-un ciorap de nylon, cu frunze de pătrunjel sau rostopască, aşa, ca să rămână modelul. Fala gospodinelor care s-au şi grăbit, de Paştele Blajinilor să le aşeze pios, în coşul de răchită, alături de cozonac, pască, sticle cu vin şi fructe, acoperite cu un mileu brodat, alb, scrobit ca hârtia. Ofrandă celor plecaţi în ceea lume, care vor să guste şi ei, împreună cu noi, Sfintele Paşte. 
  
Prin cimitirele oraşului, preoţii sunt căutaţi precum sfinţii de altădată. Să citească la morminte bucatele. 
  
Puradeii se bulucesc să „apuce” şi ei câte o felie de cozonac şi câte un ou. Fac colecţie de ouă. De cozonac s-au săturat şi-l aruncă printre morminte. 
  
Doar banii îi mai tentează pe micii proprietari de castele cu turnuleţe colorate, de mâine. 
  
Mai nou, în cimitir, se încing dansuri îndrăcite pe muzica deşănţată a manelelor. Printre morminte, balaoacheşii frig mititei, pulpe şi fleici şi fumul îţi ia nările din loc şi-ţi umezeşte ochii. Se distrează, rromii. Principala lor îndeletnicire. Nici urmă de cruce, de mătănii, de curăţat morminte. Vin la cimitir cu lăutari, să mai petreacă o zi. Chiar dacă alături, tocmai se îngroapă un mort şi familia aruncă pumni de ţărână pe sicriu. „Tatăl nostru carele eşti în ceruri”...se aude Cântarea Domnească, printre frânturile de melodii lăutăreşti: „Cu lăutarii după mine/ iar mi-e bine iar mă-mbăt/ iar o iau de la-nceput!” Sau: „Of, viaţa mea!” 
  
Se cântă, se boceşte, se dansează, se împarte pomana, cine mai ţine cont? O dată intrat în horă, trebuie să joci. Chiar şi ţigăneşte. 
  
Stau şi mă întreb: s-au schimbat într-atât tradiţiile religioase? Nu se mai ţine cont de pietate, de reculegere în cimitir. Cimitirul, mormântul, crucea, sunt sacramentalii. Parte din sfintele sacramente. O continuare a Sfintei Liturghii. O formă de evlavie populară, izvorâtă dintr-una din legile Bisericii, aceea de a-i cinsti pe cei morţi! 
  
Cum? Dându-le băutură? Chiuind şi dansând? Încingând certuri şi uneori bătăi în toată regula? Fiindcă ţiganii îşi aduc şi arsenalele complete: cuţite, săbii, iatagane. Să fie, în caz de nevoie. 
  
Cine se duce în cimitir de Paştele Blajinilor are parte de spectacole gratuite, pe cinste. 
  
Poate ca să nu-şi mai aducă aminte de cei dragi, cu ochii căscaţi la circul care se desfăşoară, fără precedent, sub ochii lor, încă îndureraţi de pierderea fiinţelor iubite? 
  
Eu cred că ar trebui, măcar în biserică şi în cimitir, să se păstreze o anume decenţă şi pietate. Aşa se cuvine. Aşa am apucat din strămoşi, din părinţi, care ne luau de mici, în zilele însorite, la mormintele bunicilor şi ale străbunicilor, să le curăţăm, să le îngrijim. Mama ne învăţa, cu literă de lege, să nu luăm nici măcar o floricică de cireş din cimitir, că e mare, mare păcat. Nici măcar o floricică de liliac care te îmbăta cu parfumul şi culoarea. Noi ne jucam cu melcii, aflaţi din belşug sub tufele de liliac. Mai strângeam şi buburuze şi fluturi şi le dădeam apoi drumul. Ne era frică să nu păcătuim, dacă le prindeam în cimitir, pe o crenguţă răsfirată. 
  
Cel mai mult îmi plăcea primăvara să merg. Atunci toate florile se trezeau la viaţă. Răsădeam panseluţe, crăiţe, flori de gheaţă pe marginea mormântului bunicii. Intram în curticica făcută dintr-un grilaj de fier forjat, vopsit în alb, atât cât se întindeau două morminte, ne aşezam pe băncuţa de lemn, fără să ne murdărim pe hăinuţe şi ne jucam cu melcii, buburuzele şi fluturii. Mama ne spunea, mie şi fratelui meu, să nu facem gălăgie şi să-i deranjăm pe răposaţi. Aşa că vorbeam în şoaptă. Şi să călcăm doar pe cărărui. Nu aveam voie să păşim pe morminte. Aveam o frică tainică şi evlavioasă, să ating un mormânt cu piciorul. Mi se părea că-l pângăresc. Mergeam pe de lături şi uneori, aproape că baletam, de la un mormânt la altul. 
  
Mi-era tare drag să merg în cimitir, dar nu ca într-un loc de joacă, de distracţie, de circ, ci într-unul de taină, unde dormea bunica şi noi trebuia să facem linişte. Era un cer atât de înalt şi limpede, un parfum suav de iasomie şi liliac, florile de pe morminte surâdeau proaspăt udate, noi priveam cu drag la cruce unde bunica, într-o fotografie ovală, sepia, ne zâmbea şters, cu înţelegere. 
  
Plecam acasă bucuroşi.  
  
Pe drum, mama împărţea pachete şi covrigei cui se întâmpla să-i întâlnească. Toţi ziceau cuviincios: „Bogdaproste!”  
  
„Să fie de sufletul Olimpiei, al Alexandrei, al lui Filip şi al Leonidei! Dumnezeu să-i ierte! Să fie primit”... 
  
Poate le era şi lor foame. Aşa gândeam eu.  
  
Mama nu gusta nimic din bucate, niciodată, mai înainte de a da de pomană. Nici din primele fructe: cireşe, vişine, caise. Ieşea pe poartă şi dăruia primului drumeţ un pumn de cireşe sau de zarzăre coapte. Apoi ne dădea nouă şi la urmă, gusta şi ea. 
  
Până şi aerul se sfinţea, atunci când dădea mama de pomană, de sufletul morţilor. 
  
Astăzi îi dau eu Ariondei de pomană, dar aerul nu mai e atât de înmiresmat, florile nu mai sunt atât de intens colorate, vinul nu mai are acelaşi gust. De ce oare? Ce s-a pierdut şi ce s-a câştigat în toţi aceşti cincizeci de ani, de când mergeam la mormântul bunicii?  
  
Crucea mamei e cea mai înaltă de pe Parcela 17. Se vede de la distanţă. Mormântul pietruit, cu crucea de marmură, e îngrijit. Grilajul s-a furat. Banca a putrezit. Din ghivecele de piatră, zâmbesc panseluţe. În felinarul de la capul mamei, arde o candelă. Are trei îngeraşi de bronz pe ea. Mama şi-a scris singură epitaful. Cu vreo 30 de ani înainte. Ca să fie. 
  
Doar dorul de bunica şi mai cu seamă de mama, a rămas, la fel de intens, de atroce. 
  
În fine, cu trecerea anilor, nimic nu mai e la fel. 
  
Numai somnul morţilor e acelaşi. Veşnic. 
  
Dumnezeu să-i aibă în paza Lui dreaptă. 
  
Amin! 
  
CEZARINA ADAMESCU 
  
De Paştele Blajinilor, 2012 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
TRADIŢII RĂSTĂLMĂCITE DE PAŞTELE BLAJINILOR - CEZARINA ADAMESCU / Cezarina Adamescu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 479, Anul II, 23 aprilie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Cezarina Adamescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Cezarina Adamescu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!