Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Comentarii > Mobil |   


Autor: Ştefan Lucian Mureşanu         Publicat în: Ediţia nr. 296 din 23 octombrie 2011        Toate Articolele Autorului

TIMP ŞI SENS ÎN DESCIFRAREA CODULUI POETIC
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

TIMP ŞI SENS ÎN DESCIFRAREA CODULUI POETIC  

de dr. Ştefan Lucian MUREŞANU  

 

Motto: Greaua povară a modelării elevate a cuvintelor în versuri reprezintă munca înrobitoare a minţii, a iniţierii prin experienţă.  

(Ştefan Lucian Mureşanu)  

 

Cuvinte cheie: meditaţie, timp, cod poetic, semne, pelerin, numerologie, filosofie  

 

Orice scriere elevată, supusă meditaţiei profunde a literatului, care îşi respectă statutul de liber cugetător, este un labirint de cărări ce vor duce întotdeauna la inima cititorului, unde se vor intercepta două stări: sugestia cu sugestionatul. În volumul său, Semnele timpului, poeta Elisabeta Iosif dispune de capacitatea de a construi o lume ireală în care se poate vedea un centru real al lumii visului, dând universului total creaţia ei ca act materializat. Timpul nu este o măsură în creaţia poetei ci o adeverire existenţială a unei lumi, de care se detaşează când, prin împlinirea artei, inspiră harul deusian.  

Nu întâmplător, volumul se deschide cu poezia Poetul şi umbra, poate ca o justificare a faptului că poetul-om trăieşte teluric atâta timp cât este însoţit de taina fiindului său: Poetul cu umbra sa / Porni prin lume…/ Pelerin. / în şase zile pline / Îşi căută Destinul…. Dialogul poetei cu umbra sa este o măreţie a unei iniţieri, singura posibilă destăinuirii unor frământări de viaţă şi, totodată, Iubire-n echilibrul / Poetului din tine.  

Volum-odă, dedicat creatorului de stihuri, Semnele timpului pătrunde în neliniştea continuă a eului, echilibrează poziţia bipedă a omului şi îl obligă să fie atent la fiecare curgere a mărturisirilor, ţinteşte steaua şi nu o lasă să cadă oricum pentru că Elisabeta Iosif este ea însăşi o piatră de hotar între lumea de aici şi cea de sus. Demult nu mai aparţine, prin fiindul ei, gândirii mărunte, este un ego teluric prin trup însă prin idee despică universul unindu-se cu angelicul maestru al artei versului: Şi-a legat visul de cifra opt, la adăpost de stâncă / Prin limbajul strămoşilor. În sălaşul lunii / Poezia i-a rămas speranţă, călătorind, încă. / Are cheia secretelor – formula filozofală a cununii (Era poetului). În numerologie, cifra 8 semnifică numărul influenţelor karmice, poeta fiind trăitoare în filosofia tainelor budiste, conştientă de chemarea asumării unor răspunderi în această viaţă dar şi în cele anterioare. Greaua povară a modelării elevate a cuvintelor în versuri reprezintă munca înrobitoare a minţii, a iniţierii prin experienţă: Poezia i-a rămas speranţă, călătorind, încă. / Are cheia secretelor – formula filozofală a cununii (Era poetului).  

Ce-a de a treia poezie a volumului, Cine eşti tu?, prezintă un dialog între poetul-om şi omul-poet, o dramă a existenţei, un fir neîntrerupt cu întrebări şi răspunsuri subtile, din care reiese ceea ce de fapt poeta doreşte, definirea menirii poetului ca trecere lămurită în lumea difuză, ce cu greu este auzit: – Cine eşti, totuşi, tu, Poetule, de-mi vorbeşti mereu / de poezia divină ?! / – Sunt albul primei ninsori dintr-un vers, / sub care-ţi adun autograf cu lumină!, se întreabă la final poeta pregătind un răspuns răsunător în poemul Timpul regăsirii Poetului. Aici, Elisabeta Iosif divulgă neînţelegerea stihurilor de către semenii contemporani, goniţi de banul prădalnic al înavuţirii, al huzurului şi al nepăsării de lumea zăcândă şi, ascultând ca un iniţiat vocea Apostolului, înţelege, nu protestează, că ar fi şi inutil când acesta îl întreabă: Nu este timpul tău? spuse Apostolul cel Sfânt / Tu eşti născut din apa - botezului Cuvânt / Poetul e artistul ce poartă-un coş cu pâine / E peştişor –oracol, Arca noastră de mâine…Metafora din ultimul vers întăreşte diferenţa, care coordonează existenţa poetului de fiindul comun. Încă din titlul poeziei vom observa atenţia cuvenită artistului, dată de către poetă, creatorului de versuri, tocmai prin personalizarea acestui talent divin şi scrierea lui cu literă specifică numelui propriu.  

Călătorim apoi cu poeta Elisabeta Iosif, într-un poem care îi dă de gol afinitatea şi apropierea de poezia simbolistă bacoviană, o oboseală a firii după o descindere în lumea uitării. Ea nu încetează niciodată să se definească: Eu sunt Poetul, culegător al stelelor, / Când loveşte-n Lună, şirul lung al cocorilor…(Glasul Deltei), cu o simplitate caracteristică şi naivă eului poetei, şi aceasta o spune nu pentru a impresiona, ci pentru a înţelege că trăieşte pentru o lume a ideilor, a sporului angelic într-o lume vărsată de nevoi. Ea strigă în zi şi în noapte, plânge păsările care se topesc din imensul stelar şi se roagă puterii deusiene pentru hrana ei spirituală.  

La jumătatea parcurgerii volumului două citate din versurile eminesciene tronează ca un profund respect faţă de luceafărul poeziei noastre, care a apus de pe bolta cerească a literaturii româneşti înainte ca Soarele să se fi ivit. În zori, stihul angelicului creator a lăsat drum liber stihului Elisabetei Iosif, care să ne destăinuie poezia ei că: La infinit se naşte lumina din miezul cosmic, auriu, de nufăr (La marginea timpului) şi că tot ceea ce ne înconjoară este iubire, pe care suntem datori, măcar atât, s-o respectăm şi poate de aceea poeta se întreabă: Cât de puternică-i clipa / Ce îmi supune aripa / Iubirii? (Nedumerire). Culoarea albastră este a imensului cer ce ne acoperă ca un clopot uriaş, ascultându-ne neîntrerupt murmurul, pentru că acesta este semnul vieţii, acea legătură între sunet şi mişcare, între linişte şi meditaţie.  

Timpul care se scurge neîntrerupt numai pentru profani reprezintă sfârşit, pentru literat timpul rezolvă gândirile, este nelimitat în pătrunderi tainice ale imensităţii, este cel care dă posibilitatea artistului să creeze. Pentru el timpul se măsoară în produsul minţii, al creaţiilor lui artistice pentru că în poemul Dialog cu timpul,.Elisabeta Iosif găseşte răspunsul elevat al folosirii acestuia, spunând: Sunt triunghiul cu vârful în Cerc / Străpung până la tine Infinitul / Spre Timpul Magic. Mai încerc / Perfecţiunea tainică. Fecund e spiritul. Pentru ea dialogul constituie prezenţa permanentă a puterii divine în conţinutul cuvântului, pe care îl fermentează lăsând ca din el să se nască forma, înţelesul voit a ceea doreşte să transmită şi erupe precum Etna acoperind răul şi lăsând lumina să descopere adevărul vieţii din taină.  

Conştientă, om fiind, de trecerea timpului teluric şi de faptele îmbătrânirii materiei, nu însă a cuvântului ideii, se roagă trecerii şi îl atenţionează, totodată: – Nu vezi?! Mi-e ziua-n baia arămie şi noaptea-n univers / Te văd peste umărul Toamnei, Timpule, înmuiat în vers! / Lasă-mă să mai copilăresc. Poemul mă înseamnă.../ Nu-mi trimite, încă, inelul tău, grăbită Toamnă! (Nu-mi pune inelul tău…). Sugestiv curgerii anilor, titlul acestei poezii sensibilizează prin nostalgie, o melancolie faţă de anii zburdălniciilor când timpul se copilărea şi nu valsa maturitatea.  

Imaginile vizuale sunt reprezentative stărilor pe care poeta voieşte să le imprime cititorului, o linişte divină: Am presărat trandafiri în deşert / Şi-a înflorit cerul…(Florile oceanului), îmbină personificarea cu tot ceea ce poate cuprinde imaginaţia creatoarei: Luna răstignită în ţurţurii nopţii, / Sticleşte gerul (Sub clar de lună), purtându-ne apoi într-o lume de basm a lumescului. Nu coboară prea mult de ceea ce trupul o leagă de semenii săi, pentru că în cuvântul inspirat, pe care îl înalţă iniţiatului, răbdător şi chinuit de umbrele teluricului, poeta spune: Văd horă în flăcări… Adun sânziene…/ E ceas de ursită. Lumini marţiene Răsar ca iubirile, unind şi planete, / În august. I-aud şi tic-tacul, buchet de flaşnete. Ea însăşi prin tot ceea ce vede este o iniţiată şi declară ascuns o legătură neştiută cu lumea de sus, pe care o aşteaptă în taină să vină, pentru că numai atunci visul ei, ca al tuturor gânditorilor iniţiaţi în arta cugetului, se va împlini. Creaţia ei poetică este plină cu însemne, coduri pe care, dacă nu le simţi că îţi străpung coloana vertebrală, ca unică parte a corpului ce se leagă cu Universul, nu o vei înţelege niciodată. Versul poetei transmite dar înţelesul este subtil încartiruit: Tipsia sa roşie, iubite, n-o sparge! / Transform-o-n oglindă, proptită-n catarge! (Jocul astrelor).  

Şi dacă vă spuneam în rândurile de mai sus, citindu-i şi încercând descifrarea stihului că Elisabeta Iosif este o iniţiată în taina cuvântului şi că îl mânuieşte în creaţiile sale cum numai la marii noştri creatori de stihuri îl întâlneşti, nu greşeam cu nimic. Stilul aparte în care sugestia domină, te înalţă în ceruri şi te coboară fulgerător pe pământ, izbindu-te de înţelesuri, te inundă şi dacă îi prinzi veriga salvatoare te ridici levitând.  

În ultima poezie, care închide ca un mesaj codificat volumul, rosteşte crezul său că numai prin iubire răzbeşti să poţi fi cu adevărat ceea ce e demn să fii iar dacă nu ai înţeles nimic din ceea ce poeta a transmis: Închide-le-n pătratul magic / E crainic Hermes, zeu sub soare. / În Poarta Lunii, smaralde-n verde tragic…(Pătratul magic) şi încheie prin aţi spune atât de uman însă conştientă de neputinţa profanului: Îmbrăţişează-mă, mai bine, în culoare!  

 

 

 

 

Referinţă Bibliografică:
TIMP ŞI SENS ÎN DESCIFRAREA CODULUI POETIC / Ştefan Lucian Mureşanu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 296, Anul I, 23 octombrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Ştefan Lucian Mureşanu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ştefan Lucian Mureşanu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!