Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Comentarii > Mobil |   


Autor: Teodor Damian         Publicat în: Ediţia nr. 731 din 31 decembrie 2012        Toate Articolele Autorului

Theodor DAMIAN - SCRIIND CU SUFLETUL ÎN VIS
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Daniela Gifu scrie cu primăvara în suflet, cu sufletul în vis şi cu visul ca un soare răsărind şi asfinţind ca în zilele facerii lumii. Volumul „Păcatul neliniştii” este expresia unui „dor purtat în suflet o vreme-ndelungată”, care „oricât l-ar paşte moartea nu moare niciodată”, cum ar zice Victor Eftimiu, dor ce se manifestă atât în căutarea firească a împlinirii prin iubire, cât şi într-o generală stare de graţie şi gratitudine faţă de Dumnezeu pentru darul iubirii născător de fiinţă nouă în adâncul fiinţei iubitoare.  
 
Capitolele din volum sunt organizate, în mod original, după lunile anului, începând cu martie şi terminând cu februarie, ca într-un calendar al iubirii, unde după modelul mărţişorului, firul alb şi roşu, cei doi îndrăgostiţi, Ea şi El, îşi împletesc destinele într-o călătorie ce se vrea pe viaţă şi pe veci.  
 
Aşezarea capitolelor pe luni sugerează de asemenea curgerea anului, deci curgerea iubirii prin luni şi ani, şi cu aceasta creşterea continuă, ca cea a unui râu de la izvor la vărsare. Vag, formatul poemelor şi conceptul alcătuirii volumului (patru pagini pentru fiecare lună: primele trei având câte două poeme-coloane, El şi Ea, faţă-n faţă, ordinea se va schimba lună de lună, iar pagina a patra având doar o singură strofă-bloc), trimit către alcătuirea specială a tipului de poem-acatist (cu icoase şi condace pentru fiecare stare, tot douăsprezece, asemenea celor de aici), gen poetic în care, în literatura română contemporană, a excelat Valeriu Anania (vezi volumul File de acatist).  
 
Cartea Danielei Gifu poate fi citită şi ca fiind un singur poem (dialogal) scris dintr-o răsuflare în momentul îndrăgostirii. Aşadar, poezia din aceste file este un dialog intim între Ea şi El (fiecăruia venindu-i rândul de a deschide luna), deci un discurs cu accente de filosofie existenţialistă, o declaraţie de iubire ce aminteşte atât de un anumit mod de expresie al dramei antice, cât şi, mai ales, de celebra „Cântare a cântărilor”, poem biblic de asemenea dialogal, unde iubirea este sublimată şi celebrată în acelaşi timp.  
 
Precum cartea biblică, şi poemul Danielei Gifu este scris ca o expresie a sublimului ca stare interioară ce denotă că poezia e-n suflet şi sufletul e-n poezie, sau, mai mult, că poemul e suflet şi sufletul e poem. Poate că numai în contextul acesta al sublimării iubirii, dar, în condiţia umană prezentă, trebuie înţeles cel puţin unul dintre sensurile acestui titlu, „Păcatul neliniştii”, ce trimite la asceza părinţilor pustiei.  
 
Că marele poem al acestui volum este o „cântare a cântărilor” o spune însăşi poeta: „Am scris primul cânt...” (p. 40). Neliniştea iubirii, apropos de titlu, este prezentă şi în Cântarea cântărilor, şi nu în sensul de păcat, ci de bucurie: „De dormit dormeam, dar inima-mi veghea” (5,2) pentru că Ea, cea din Cântare, singură recunoaşte: „Sunt bolnavă de iubire” (5,8).  
 
În volumul Danielei Gifu iubirea dintre El şi Ea e percepută ca un fel de ireversibilă predestinaţie: „De m-ar înrobi înnorarea/ tot te-aş chema” (p. 68). E aici dovada unirii totale asemănătoare cu unirea ca încununare a treptelor desăvârşirii din mistica patristică, implicând purificarea şi iluminarea ca trepte precedente. Aceasta e de parcă poeta ar identifica iubirea cu unitatea indestructibilă (indestructibilă tocmai pentru că întemeiată pe purificare sau puritate şi iluminare sau înţelegere, ambele în formă maximă) la care se ajunge în urma parcurgerii drumului de la natural la supranatural. Cu alte cuvinte, există în iubirea ce uneşte astfel o asceză a suferinţei ce implică lepădarea de sine ca drum al mersului sigur spre ţintă. În acest context iubirea e atât de mare că e mai puternică decât moartea, şi precum credinţa, mişcă şi munţii din loc (p. 60).  
 
În iubire, dăruirea totală are fazele ei după cum ea implică şi o anumită necesară pregătire. În limbajul poetei acest lucru se petrece astfel: „Mă/ abandonez desfătărilor/ care mi-au copleşit de/ mult împotrivirea./ De va veni furtuna,/ sloboade-mă!” (p. 56). În dăruirea totală erotismul nu mai are înţeles de păcat, ci de virtute; cuplul, unitatea desăvârşirii, este generator al acestei iubiri, chiar fizice, virtuoase. În „Cântarea cântărilor” el o vede pe ea femeie şi înger totodată: „Cei doi sâni ai tăi par doi pui de căprioară, doi iezi care pasc printre asini. Până nu se răcoreşte ziua, până nu se-ntinde umbra serii, voi veni la tine, colină de mirt, voi veni la tine, munte de tămâie. Cât de frumoasă eşti, tu draga mea, fără nici o pată” (4, 5-7). Aici, în volum, ea cheamă asemănător: „În lumina de amurg/ a iubirii ce se apropie ne/ vom înfrupta din plăcerile/ atingerilor./ Vino,/ strecoară-te/ sub sânii mei!” (p. 46).  
 
Iubirea cântată în „Păcatul neliniştii” este concepută ca un dar divin. Poeta ne spune: „Am fost poftiţi acum/ împreună la masa/ îndulcitoarelor/ merinde aşezate de/ călăuza cerească” (p. 44). Într-o astfel de unire nu mai contează încotro mergi, căci există o călăuză. Doar trebuie s-o urmezi. „Nici eu,/ nici tu nu cunoaştem/ încotro-ul” (p. 44). Sau altfel: mergi şi fă din însăşi calea, ţintă, şi din însuşi mersul, scop. Vorba Fericitului Augustin: „Cântaţi cum cântă călătorul. El merge şi cântă. El cântă şi înaintează”.  
 
Ca-ntr-un discurs filosofico-teologic de factură ascetică, aşa cum întâlneşti la părinţii pustiei de tip Pateric, poeta vorbeşte de rafinarea conştiinţei prin actul căinţei (o trimitere la neliniştea din titlu?), o rafinare a conştiinţei până la a deveni un fir de lumină (p. 38). Dacă această căinţă indică un păcat, o rană, autoarea nu e departe de Van Gogh care spunea: „Să faci din rană o lumină”. Transformarea, subţierea conştiinţei, afectează întregul mod de a fi al persoanei faţă de lume. Iubirea faţă de persoana iubită aduce cu sine o dispoziţie generală de iubire şi apreciere faţă de tot şi de toate: „Totul acum e/ iubire” (p. 30), zice poeta. Iubirea deci face ca lumea întreagă să fie percepută altfel decât înainte, adică în modul cel mai adecvat cu putinţă: ca obiect demn de iubire.  
 
Lectura volumului arată că dragostea se cere celebrată, şi odată cu ea şi viaţa, pentru că dragostea este un eveniment al vieţii, ceva care vine, survine (vine de sus) şi, aşteptat sau neaşteptat, se cere sărbătorit. Aşa vedem şi în „Cântarea cântărilor”, unde ea declară: „Eu sunt a lui, a celui drag. Hai, iubitul meu, la câmp, hai la ţară să petrecem” (7, 11-12); iar aici poeta (el, în dialogul poetic), cere: „să înceapă sărbătoarea/ vieţii” (p. 30).  
 
La Daniela Gifu, iubirea, deşi e spontană şi apare ca o stare de graţie şi ca o necesitate a modului de a fi într-un anumit moment în viaţă, presupune şi sacrificiu. „Crucea iubirii” (p. 22) de care vorbeşte ea duce cu gândul la o iubire răstignită, sacrificată dar şi sacrificială, de tip hristic, deci la o iubire ce implică totala dăruire a celuilalt, ca cea a lui Hrisos, pe cruce, omenirii.  
 
Poemul volumului e ca un drum pe care-l citeşti mergând. Drumul e fascinant în el însuşi, dincolo de surprizele pe care le poţi întâlni la orice pas. De aceea el poate implica şi nelinişte. Dar dacă eşti în fascinant, în miracol, de ce să fii neliniştit? Nu e oare acesta „păcatul neliniştii”? Poate. Totuşi, în finalul volumului, poeta mărturiseşte că, în sfârşit, ca şi cum acomodarea s-a terminat, nu mai e neliniştită: „Acum, cu zâmbetul/ prelung sub sărutarea/ ispititoare, ţi-am întâlnit acea privire/ înmuiată în fericire. O/ strălucire ispititoare în/ care mă pierd plăcut. Mi/ s-a astâmpărat inima” (p. 104). Cam aşa cum spune şi ea, cea din „Cântarea cântărilor”, acum liniştită şi sigură: „Eu al iubitului meu sunt, şi el este al meu” (6, 3).  
 
***  
 
Vorbeam de poemul ca drum şi de surprizele acestuia. Parcurgând poemul de iubire, cititorul găseşte multe perle pe care să le aşeze în vistieria sufletului său. Iată doar câteva: „Ne plimbăm mână-n mână, în vis” (p. 22); „Să/ îmbătrânim căutând/ împreună/ împrimăvărarea” (p. 22); „Te chem de/ teama de a nu-ţi uita/ numele” (p. 28); „Asfinţitul aşezat uşor peste noi” (p. 68); „Vijelia pustiitoare/ a propriei tale şovăieli” (p. 68); „Încotro-ul fost-a definit./ Sătura-ne-vom vreodată?” (p. 78); „Te legănai mai frumos/ decât gândul” (p. 80); „Teamă mi-e/ că vei obosi să priveşti în/ pustietatea din mine” (p. 84).  
 
***  
 
Daniela Gifu scrie cu primăvara în suflet, cu sufletul în vis şi cu visul ca un soare răsărind şi asfinţind ca în zilele facerii lumii”.  
 
----------------------------------------------------------  
 
* Prefaţă la volumul de poezie „Păcatul neliniştii” de Daniela Gîfu, Editura EIKON, Cluj-Napoca, 2012  
 
Theodor DAMIAN  
New York, SUA  
2012  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Theodor DAMIAN - SCRIIND CU SUFLETUL ÎN VIS / Teodor Damian : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 731, Anul II, 31 decembrie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Teodor Damian : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Teodor Damian
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!