Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Eveniment > Ordinea Zilei > Mobil |   


Autor: Pompiliu Comsa         Publicat în: Ediţia nr. 289 din 16 octombrie 2011        Toate Articolele Autorului

Telex de la Universitatea Apollonia Iasi
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
TELEX DE LA UNIVERSITATEA ''APOLLONIA'' DIN IAŞI 
  
* Universitatea ''Apollonia'' din Iaşi, prin Forumul Academic al Creativităţii, Inovării şi Performanţei în Arte, a propus tuturor ieşenilor până la finalul lunii octombrie a anului în curs, mai multe întâlniri culturale, reunite sub titlul ''Toamna Artelor la Universitatea Apollonia'', cu participarea unor personalităţi ale culturii române. Debutul l-a făcut ''Doamne, domniţe, domni şi domnie ... în literatură'', invitaţi fiind actorul Dorel Vişan, acad. Mihai Cimpoi şi prof. univ. Constantin Dram, dialogul fiind iniţiat de scriitorul Mircea Radu Iacoban, de altfel o gazdă deosesbită şi a altor manifestări din acest ciclu. Asistenţa a putut viziona cu acest prilej filmul artistic ''Un bulgăre de humă''. A urmat ''Creaţie şi improvizaţie'', unde de data asta invitaţi au fost compozitorul, eseistul şi pianistul american George Foca Rodi şi acad. Teodor Dima. Catedrala Catrolică din dulcele târg moldovenesc a găzduit un concert vocal simfonic, dirijor fiind prof. dr. Florin Spătariu. În contrapartidă, P.S. Ioachim Băcăuanul a susţinut conferinţa ''Biserica Ortodoxă şi provocările mileniului al III-lea'', iar acad. Răzvan Theodorescu conferinţa ''Spiritualitatea Iaşilor''. Au urmat spectacolul de poezie ''Îmi voi retrage melancolia'', versuri şi interpretare Constantin Popa, vernisajul expoziţiei de tapiserie şi pastel Cela şi Costin Neamţu, pentru ca finalul să-l ofere spectacolul extraordinar din cadrul proiectului ''Muzici străvechi'' al lui Grigore Leşe şi aromânilor fârşeroţi din Cogealac. * Pe 29 octombrie, căminul cultural din comuna Ipatele, găzduieşte comemorarea a doi ani de la trecerea în nefiinţă a savantului academician Ion Hăulică, fiu al acestor locuri, organizată de primăria din localitatea condusă de ing. Costică Păstârnac, Institutul de Cercetări Medicale şi Socio-Umane ''Acad. Ion Hăulică'' al Universităţii ''Apollonia'', Liga Culturală Pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni-Departamentul Moldova şi Trustul gălăţean de Presă Realitatea. Dincolo de parastasul şi slujba de pomenire de la biserica din Ipatele, se va vernisa expoziţia de carte şi fotografii având în prim-plan pe cel comemorat, dar şi un simpozion dedicat personalităţii sale susţinut de acad. Constantin Gh. Marinescu, profesorii universitari doctori Vasile Burlui, Cornel Neamţu, Constantin Fătu. Vor urma o serie de comunicări ştiinţifice despre 120 de ani de activitate multivalentă a Ligii Culturale din Iaşi, contribuţiile acesteia la afirmarea şi elevarea spiritualităţii naţionale, despre activitatea unor filiale prolifice, dar şi despre locul şi rolul lui Nicolae Iorga în lupta românilor pentru unitate naţional-statală şi despre reperul de prestigiu al literaturii române care este Mihail Sadoveanu. Printre vorbitori vor fi profesorii universitari doctori Victor Crăciun, Vlad Galin-Corini, Alexandru Amititeloaie, profesorii doctori Catinca Agache şi Viorel Enea, col. r. Ionel Pintilii. Un reprezentant al firmei de consultanţă Avensa va prezenta o strategie de dezvoltare a comunei Ipatele în perioada 2011-2030. * Liga Culturală Pentru Unitatea Românilor De Pretutindeni, alături de Muzeul Unirii şi Muzeul Literaturii Române din Iaşi, giraţi şi de Universitatea Apollonia, au fost gazde primitoare ale manifestării ''Embleme nemuritoare ale culturii ieşene: Nicolae Iorga şi Mihail Sadoveanu - comemorare UNESCO''. Cu acest prilej s-a organizat o sesiune de comunicări ştiinţifice, grupată în trei secţiuni, dar s-a dezvelit şi sfinţit şi o placă memorială care a fost montată pe clădirea Muzeului Unirii. În sala Dublei Alegeri s-au rostit numeroase mesaje ale oficialităţilor, s-a deschis şi expoziţia de documente ''Liga Culturală şi rolul ei în Mişcarea pentru Unitate Naţională'', lansându-se nu mai puţin de şase volume dedicate sărbătoriţilor şi numărul doi al revistei ''Convergenţe spirituale''. * Academia de Ştiinţe a Republicii Moldova şi Institutul de Integrare Europeană şi Ştiinţe Politice din Chişinău, care i se subordonează, i-au invitat pe cercetătorii şi cadrele didactice de la Universitatea Apollonia, după cum ne-a confirmat preşedintele comitetului de organizare, prof. univ. dr. habil Victor Moraru, alături de personalităţi ale ştiinţei şi culturii din ţara-soră, la Conferinţa Ştiinţifică interacademică cu tema ''Interferenţe teoretico-practice în procesul valorificării opţiunii europene a Republicii Moldova''. Discuţiile au fost grupate în trei secţiuni, anume Aspecte politice şi legislative ale integrării europene, Factorul social - element catalizator al proceselor integraţioniste şi Orientări axiologice în spaţiul informaţional comun. Conferinţa a avut loc la Academia de Ştiinţe a Moldovei, lucrările prezentate de cei 23 de români şi cele ale gazdelor, fiind acum publicate într-un volum special. * Interesul crescut pentru susţinereea activităţilor de cercetare-dezvoltare şi inovare în ultimii ani în România, face oportunî organizarea Congresului Internaţional Anual al Institutului de Cercetări ''Acad.Ion Hăulică'' al Universităţii Apollonia, care să se constituie ca o platformă de promovare a cercetării interdisciplinare şi a dezvoltării tehnologice în domeniul medicinei dento-somato-faciale şi a domeniilor adiacente. De data asta, temele de reflexie ştiinţifică şi cercetare au fost Corelaţii morfologice şi fiziologice în biomecanica organismului uman, Noi tehnologii de reabilitare a morfologiei şi funcţiilor Sistemului Stomatognat, Morfologia clinică în patologia generală. În cadrul congresului s-au desfăşurat două simpozioane, unul cu tema ''Comunicarea în interiorul societăţii bazată pe cunoaştere'', ediţia a doua, cu subtemele Tendinţe actuale în comunicarea în interiorul societăţii bazată pe cunoaştere şi Contradicţii în practica comunicării în interiorul societăţii bazată pe cunoaştere, iar secundul, prima ediţie a simpozionului interdisciplinar ''Vocea umană'', cu subtemele Fiziologia şi patologia vocii umane, Parametrii fizici ai vocii umane vorbite şi cântate, Interpretarea în artă, Vocea umană în teatru şi spectacolul liric, Implicarea vocii umane în comunicare, Perfecţionarea vocii prin logopedie. Simpozionul a fost deschis specialiştilor preocupaţi de studiul vocii umane şi de performanţele acesteia: artişti lirici, dirijori, actori, regizozori, medici ORL-işti, stomatologi, psihologi, fizicieni, informaticieni, specialişti în comunicare, lingvişti, logopezi etc. Temele individuale de interes au fost dezbătute în cadrul meselor rotunde, sesiunilor de comunicări ştiinţifice. Au participat cu conferinţe şi cursuri un impresionant grup de specialişti din ţară şi de peste hotare, din Bulgaria, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Israel, Republica Cehă, Republica Moldova, Serbia, SUA. * Prin hotărâre a Consiliului Local, oraşul gălăţean Tg.Bujor şi-a sporit recent numărul de cetăţeni de onoare cu două nume reprezentând domenii de activitate diferite: medicina şi respectiv artele plastice, iniţiatorul proiectului fiind primarul Ştefan Arfire şi Societatea Fii Galaţiului de pe alte meleaguri. Mai întâi, pentru menţinerea la o cotă ridicată a legăturilor sale cu Tg. Bujor, localitatea în care a văzut lumina zilei, doamna Gina Hagiu, consacrată în pictură şi grafică, sora marelui şi regretatului poet Grigore Hagiu, titulara Medaliei ''Meritul Cultural chinez''. Celălalt cetăţean de onoare al urbei este domnul prof. univ. dr. Vasile Burlui, preocupat de cercetarea biocompatibilităţii unor materiale dentare, lista cu titlurile sale fiind copleşitoare, fiind printre altele Doctor Honoris Causa al universităţii din Vatican. 
  
A consemnat 
  
jurist Pompiliu COMŞA 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Telex de la Universitatea Apollonia Iasi / Pompiliu Comsa : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 289, Anul I, 16 octombrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Pompiliu Comsa : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Pompiliu Comsa
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!