Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Compozitii > Mobil |   


Autor: Vavila Popovici         Publicat în: Ediţia nr. 282 din 09 octombrie 2011        Toate Articolele Autorului

TEAMĂ SAU CURAJ?
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Uşile pe care le închidem şi deschidem în fiecare zi,  
  
hotărăsc vieţile pe care le trăim.  
  
Flora Whittemore  
  
Teama şi curajul sunt emoţii ale sufletului nostru, care se exclud, dar pot alterna. Când îţi este teamă, uşa curajului se închide; când prinzi curaj, cealaltă uşă se închide. Sunt vibraţii ale sufletului în faţa realităţii acestei lumi şi ca orice vibraţie, au suport energetic. Teama determină un impact dureros asupra fiinţei noastre, cum ar fi accelerarea bătăilor inimii, intensificarea ritmului respiraţiei, contactarea musculaturii, răcirea trupului. Se întâmplă uneori să dăm mâna cu cineva şi să ni se spună că avem mâinile reci ... Da, sunt reci din cauza unei emoţii puternice la vederea sau întâlnirea acelei persoane, în aşteptarea sau la aflarea unei veşti plăcute sau neplăcute. În momentele în care eşti stăpânit de o emoţie, ceva tremură în tine; sunt momente de nesiguranţă! Creierul începe să producă substanţe care acţionează prietenos sau neprietenos cu trupul. Mesagerii chimici pe care medicina îi numeşte neuro- transmiţători se agită, transmit informaţia de la un neuron la altul. Descoperiţi destul de recent, în 1977, aceşti neuroni sunt de două feluri: Mesageri ai Fericirii, care ne mobilizează şi ne fac fericiţi şi Mesageri ai Tristeţii, care ne demobilizează şi ne întristează. Când trăim în armonie cu noi şi cu cei din jur, s-a dovedit că nivelul celor două tipuri de Mesageri este în echilibru. Când acţionează cei din a doua categorie, simţim o senzaţie de gol şi de nelinişte. Apare sentimentul de teamă, frustrare, uneori până la panică. Şi ne poate fi teamă de foarte multe lucruri, un infinit de temeri chinuiesc omul: de pierdere, de boală, de ceea ce s-a întâmplat cândva pentru a nu se repeta, sau de ceea ce se întâmplă în prezent, sau de ceea ce se poate întâmpla în viitor, cu alte cuvinte ne este teamă de viaţa însăşi. Şi plantele leşină de frică şi copacii ţipă când mor, şi animalelor le este teamă de oameni ... Toate aceste frici, temeri, spaime care pătrund în suflete, greu pot fi uneori alungate. După cum afirma şi George Călinescu: „observaţia milenară s-a fixat în proverbe ... ” şi multe sunt proverbele româneşti referitoare la frică! Unele persoane manifestă o frică exagerată, bolnăvicioasă: „Se sperie de umbra lui”, se spune despre aceştia. „De apă mică să-ţi fie frică”, adică de proşti; „La plăcinte înainte, la război înapoi”, se referă la cei fricoşi care fug de orice primejdie ivită în cale. Uneori teama se face simţită alături de o dorinţă. Horaţiu spunea: „Cine doreşte se şi teme”. O dorinţă puternică poate chiar învinge teama, deschizând uşa curajului. Sau, teama se poate face simţită ca o apărare, nelăsându-te să acţionezi, sau să te atingi de orice, ca sentimentele tale să nu fie rănite. Îţi aduci aminte atunci de proverbul: „Frica păzeşte pepenii.” 
  
Teama o pot avea oamenii slabi, ignoranţi dar şi oamenii instruiţi, puternici. Se pare că toţi oamenii au temeri mai mari sau mai mici, în diferite momente ale vieţii. Unii negăsindu-le justificarea logică, le-au numit ciudăţenii, alţii - superstiţii. Oricum, la baza superstiţiilor stau totuşi fricile. Oameni puternici ca Iulius Caesar, Henry al II-lea, Charles al XI-lea şi Napoleon aveau teamă de pisici, spre deosebire de Abraham Lincoln care iubea pisicile si cât timp a stat la casa Albă a avut patru pisici, sau scriitorul Ernest Hemingway care avea 30 de pisici la casa lui! Maria Antoaneta se temea de stingerea unei lumânări, crezând că i se va întâmpla o nenorocire. Această teamă i-a transmis-o şi soţului ei, regele Ludovic al XVI-lea. Darwin tremura de groază la vederea unui şarpe. Immanuel Kant, în timpul prelegerilor îşi fixa privirea într-un punct lipsit total de însemnătate şi fără legătură cu cele spuse, ca de exemplu locul în care unui student îi lipsea un nasture de la haină şi când studentul a venit – după mult timp - cu nasturele cusut, Kant şi-a întrerupt prelegerea; i-a fost teamă că nu se va mai putea concentra asupra expunerii. Schiller credea că fără mirosul merelor putrede nu va putea beneficia de forţa creatoare şi le căuta cu înfrigurare. Doamna de Sta l ţinea în mână un obiect în timp ce vorbea, pe care-l învârtea continuu, de teamă să nu piardă şirul ideilor. Într-o zi, cineva luându-i obiectul din mână, scriitoarea stăpânită de teamă, nu a mai putut continua conversaţia. În spatele tuturor acestor manifestări ciudate stă teama, ca o umbră a fiinţei.  
  
Se constată că teama nu se manifestă atât de mult la oamenii lacomi care se luptă pentru a avea ceea ce le prisoseşte, ci mai mult la oamenii cu firea modestă, lipsită de trufie, la oamenii cu bun simţ, cărora le lipseşte ceva de care au nevoie şi nu pot obţine: serviciul, banii, anumite lucruri, situaţii, poziţii de viaţă, simpatii sau aprecieri ale oamenilor, dragostea, femeia sau bărbatul la care visează etc. Sunt şi temeri mari apărute mai nou: de terorism, de cataclisme, de sărăcie, de sfârşitul acestei lumi. Se pare că ele sunt temeri ciclice în viaţa omului, după cum şi întâmplările s-au dovedit a avea ciclicitatea lor, căci ceea ce este - a mai fost – chiar dacă acum îmbracă altă haină; iar ceea ce va fi - nu putem şti! Să ne gândim la sămânţă - loc al începutului, permiţătoare a transformării, creşterii, ascensiunii, morţii, întoarcerii la viaţă -, ciclicitate distanţată în timp şi spaţiu, nuanţată diferit de ceea ce a fost înainte şi ce urmează a fi. Câte „bătăi ale aripilor de fluturi” or fi fost până în zilele noastre şi câte vor mai fi!?  
  
Dacă stăm să ne gândim bine, teama este o emoţie normală pe care o încearcă orice om în diferite momente ale vieţii. Toţi suntem curajoşi uneori şi fricoşi alteori, sau fricoşi uneori şi dintr-o dată dăm dovadă de curaj, depinde în ce moment suntem surprinşi sau ne surprindem, ce uşă a sufletului a fost dispusă să se deschidă ... Dar unde este hotarul normalităţii acestor emoţii? Ce se întâmplă cu noi dacă-l depăşim?  
  
Unele temeri îşi găsesc justificarea, cum ar fi dezlănţuirile violente ale naturii, în faţa cărora omul se simte neajutorat. Mai sunt însă şi schimbările din viaţa actuală, dorite sau nedorite, cu viteza lor accelerată şi care, de cele mai multe ori, nu permit repausul pentru gândire, analizare cu responsabilitate a stărilor pe care le declanşează în noi aceste schimbări. Ele pot avea repercutări în plan psihologic, şi cu cât o schimbare este mai radicală, cu atât mai mare este preţul plătit. Gândul unei schimbări poate provoca bucurie dar şi teamă: teama de necunoscut, teama de inadaptabilitate, de clacare, de a nu fi ajutat de puterea fizică, teamă de a nu fi în stare să faci faţă unei probleme pentru care nu vei găsi răspunsuri, teamă de situaţii de care încă nici nu te-ai izbit dar îţi formezi o imagine mentală despre ceea ce urmează să se întâmple ... Cu alte cuvinte - teama unui eşec existenţial. Omul trebuie să fie un luptător în această viaţă! Există totuşi nişte graniţe care nu ar trebui depăşite, dar ţinem cont de ele? Uităm că elasticitatea noastră nu este infinită, precum nici cea a pământului! Uităm că viitorul este expresia a ceva care nu s-a realizat încă, şi doar speranţa este aceea care ne poate determina să fim încrezători că se va realiza la modul dorit, favorabil nouă. Dacă nu ne este deloc teamă, se întâmplă să încercăm mult peste limita puterilor noastre şi să ajungem la un rezultat catastrofal. Curajul ne însoţeşte, dar până unde poate creşte acest curaj? „Nimic fără Dumnezeu”, ar trebui să fie deviza pentru toţi care dau dovada curajului şi luptă pentru îmbunătăţirea vieţii lor, a semenilor, sau pentru descoperirea „noului” în această lume. Viaţa ne-a demonstrat că extremele sunt periculoase! Omului îi sunt atât de necesare judecata, echilibrul, măsura! Numai astfel s-ar putea asigura liniştea sufletelor, liniştea acestei lumi. 
  
De asemenea temerile intense (extrema cealaltă), provoacă îmbolnăviri, alienări, sinucideri. Teama stă ca o emblemă în faţa tabloului vieţii noastre de astăzi. Dacă analizăm, judecăm, ne rugăm pentru putere şi curaj, ne înţelepţim – cu alte cuvinte -, teama lasă loc curajului - atâta cât este necesar -, încrederii, iubirii să se infiltreze prin acea fantă a sufletului, asemeni unui izvor de lumină. Se purifică gândurile din mintea noastră, se produce o schimbare interioară şi ajungem să ne bucurăm de linişte, de seninătate. William Shakespeare spunea: „Unde-i iubirea mare, şi cea mai mică îndoială în teamă, se transformă.”  
  
Potrivit Sfintei Scripturi, omul cu credinţă în Dumnezeu află calea pentru înfrângerea fricii şi dobândirea curajului, iar un reprezentant al Bisericii ne spune că înţelepciunea vieţii îl scoate pe om de sub tirania iraţionalului, ducându-l „spre pământul luminos al speranţei şi al iubirii”.  
  
Dacă înţelepciune vom căuta şi vom avea, echilibrul în viaţă vom şti a ni-l păstra! 
  
Vavila Popovici – Raleigh, Carolina de Nord 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
TEAMĂ SAU CURAJ? / Vavila Popovici : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 282, Anul I, 09 octombrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Vavila Popovici : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Vavila Popovici
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!