Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Eveniment > Expozitie > Mobil |   


Autor: Tiberiu Cosovan         Publicat în: Ediţia nr. 104 din 14 aprilie 2011        Toate Articolele Autorului

Târgul de Paşte de la Gura Humorului
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Cea de-a XIII-a ediţie a Târgului de Paşte de la Gura Humorului a reunit marţi, 12 aprilie a.c., în foaierul Muzeului Obiceiurilor Populare din Bucovina un număr de 39 de meşteri populari. 
  
Târgul de ouă închistrite care vizează stimularea creatorilor populari autentici 
  
La Târgul de Paşte humorean (Târgul de ouă închistrite, aşa cum a fost concepută şi denumită iniţial această manifestare, care, pe parcurs, şi-a lărgit gama de produse prezentate, deşi numai ouăle sunt supuse jurizării pentru conferirea Trofeului de către organizatori) au participat creatori şi meşteri populari din judeţul Suceava (Paltinu, Ulma, Dorna Candreni, Rădăuţi, Vama, Gura Humorului...) şi Botoşani (Rogojeşti). Organizat de Primăria Oraşului Gura Humorului, Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina şi Tipografia Terra Design târgul vizează stimularea creatorilor populari autentici, promovarea valorilor culturale durabile (cu precădere din perimetrul bucovinean) şi promovarea în spaţiul european a staţiunii turistice Gura Humorului. 
  
De la ouă închistrite sau decorate cu mărgele, la pălării de vânătoare cu ornamente meşteşugite 
  
Ouălor închistrite sau decorate cu mărgele (ouă de găină - cu preţuri cuprinse între 5 şi 20 de lei, de gâscă şi de raţă - care se vindeau de la 10 la 25 de lei, sau de struţ - la care preţul ajungea de la 200 la 500 lei) li s-au alăturat în expoziţia cu vânzare şi alte produse realizate de meşteri populari. Puteau fi văzute împletituri din nuiele (coşuri pascale), ceramică, piese cioplite din lemn (de la lingurile şi căuşele executate de Daniel şi Petru Târlă din Doroteea, la cruciuliţele şi icoanele sculptate cu dălţi minuscule de Nicolae Gheorghian) dar şi podoabe din mărgele, ca cele ale Elenei Gheorgian, sau piese artizanale realizate din corn de cerb (sfeşnice, sărăriţe, 
  
orgeniţe pentru praf de puşcă), pocale din corn de vită, sau pălării de vânătoare cu ornamente meşteşugite realizate din păr de porc mistreţ şi pene de fazan, aduse şi prezentate de meşterul humorean Gheorghe Zofotă. 
  
Trofeul Târgului de Paşte de la Gura Humorului - Aurica Aneci, din Paltinu  
  
Juriul ediţiei din acest an (juriu alcătuit din preşedintele Călin Brăteanu, directorul Centrului pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Suceava, membrii fiind meşterul cioplitor Florin Cramariuc şi muzeograful Mihai Camilar) a acordat Trofeul Târgului de Paşte de la Gura Humorului (trofeu - realizat de artistul plastic Florin Batâr - care conferă deţinătorului calitatea de meşter popular autentic) încondeietoarei Aurica Aneci, din Paltinu. Elvira Romaniuc a ţinut să sublinieze faptul că ar fi meritat cu prisosinţă acest trofeu şi meşterii Paul şi Paula Torac din Brodina, Maria Zinici din Rădăuţi sau Silvia Ieudosec din Paltinu dar, potrivit regulamentului, acesta nu poate fi atribuit decât o singură dată unui participant, iar respectivii au fost premiaţi la ediţiile anterioare. 
  
Premiul pentru revigorarea tradiţiei - Ana Marocico, din Ulma 
  
Premiul pentru revigorarea tradiţiei a fost acordat Anei Marocico din Ulma, dar au fost remarcate şi nominalizate Nicoleta Irimescu din Dorna Candreni (ca purtătoare a unui costum popular foarte vechi) şi Celica Nistor, din Rogojeşti - Botoşani. Unii dintre participanţii manifestării de la Gura Humorului vor fi prezenţi peste câteva zile la Târgul de Paşte de la Suceava. 
  
Tiberiu COSOVAN  
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Târgul de Paşte de la Gura Humorului / Tiberiu Cosovan : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 104, Anul I, 14 aprilie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Tiberiu Cosovan : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Tiberiu Cosovan
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!