Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Reportaj > Mobil |   



Ţăranca din Muscel !
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Ţăranca din Muscel 
  
Răsărit de soare aruncat peste muchea de cremene a Ghimbavului, la întânirea cu piscul golaş şi pe alocuri împădurit al Leaotei, ce-şi spală poalele vestice în albia repezită şi verzui-azurie a Dâmboviţei, nu departe de izvoare. Tremurată, mâna şovăie o clipă deasupra prea albului pânzei ieşită deunăzi dintre spetele războiului de ţesut şi din vâltoarea pivei lui Nistorică de la brâul calcaros al Cheilor Dâmboviţei - ce încinge măreţia sfruntătoare peste sat a Vârfului Crucii la Rucăr - şi apoi începe destăinuirea.  
  
Cu firul roşu o începe, acest fir mătăsos de culoarea amurgului ce scapără granitul munţilor din preajmă, cu irizări argintii şi opalescente prelinse peste freamătul complice al codrilor, care-i sunt martori de când se ştie şi care-i găbjesc truda ca pe un trofeu după care vreme îndelungată atât a alergat.  
  
Nostimă şi totuşi sălbatecă această cromatică a plaiurilor ce zămislesc fapte altfel obişnuite, fir de purpură şi rază de soare ca nişte pelerini transfiguraţi dintru-nceputuri şi transmiţând prin împunsături ideea. Ideea gândului ei de ţărancă naivă şi calmă, prea calmă, ideea mirosind a pământ ars, pământ rumenit când şi-a îngăduit a o înfiripa. 
  
Treburile n-aşteaptă, sosesc de-a valma, n-o oţărăsc dar nici n-o sperie, o numesc că le-ar fi îndemânatică şi i s-ar potrivi ca să le pună-n pagina zilei, să le isprăvească cum o ştii, fără cusur şi fără amânare... 
  
„O clipă, o clipă numai!” şi resemnată la câte nu-i prididesc în bătătură, îşi urmează calea de demult a chemărilor sale. Pologul nesiripit, pe alocuri neîntors şi vipia grea a amiezii uscate gata să se instaleze... oh, vară buimacă şi fără umbre prelungi pe ţarina de fâneaţă, departe de liziera de brazi şi de foioase, neiertătoare cu cei ce tânjesc şi s-apucă mai greu de treabă... Încă mai aşteaptă cosaşii tocmiţi să „culce” în brazde înşirate iarba molicioasă şi mult prea galbină la rădăcină în iadul de la sol - pentru a o-ntinde când s-a luat roua în horituri, când fântâna rece de sub arini trimite boarea deasupra şi de-a lungul Văii Strâmbii, dincolo de păruşca ţepoasă de pe Podul Porcului şi alăturea de poteca ce duce spre nesfârşite fâneţe şi imaşuri alpine de pe Iezerul şi Păpuşa Făgăraşilor, pe Valea Râuşorului spre Măra.  
  
Până una-alta, fusul leapădă fir tors din caierul de lână ţigaie al furcii prinsă în betele fotei tinerei femei care toarce de zor şi adună în ghem alb şi rotund, iar mai târziu, cârligele din lemn de carpen sau salcâm - meşeterite migălos cu briceagul cu prăsele de os - croşetează şi împletesc firul pentru a-l spori în grosime şi rezistenţă, pentru a-l îndupleca să ia „firul istoriei înapoi”, pentru a fi retrăită la valoarea pe care i-o dă sârgul şi gândul cuminte şi pentru a ivi noi comori de simţire simplă, populară.  
  
În sfârşit, acul cu aţa de arnici pătrund asperitaţile pânzei ţărăneşti de cânepă înmuiată şi tocată la topilele din Poarta Câmpului, lângă Branişte scoţând la iveală poveşti de demult auzite de la bunii ei. Ca să-şi astâmpere zelul, se trage la umbră în coliba din mijlocul luncii, gândul i se aşterne domol înfiripând visuri pe care altfel nu le-ar cuprinde cu mintea şi le-ar lăsa baltă fără a le da ghes pe ăle coclauri puţin folositoare, unde privirea mai alunecă câteodată fără o pricină evidentă....  
  
La povara muncii de-afară gândul mai slobozeşte din încordarea minţii, că tot muncă este şi cea cu acul sau undreaua - dacă nu mai grea, fără îndoială mai meticuloasă, cu vagi aprinderi de stele adevărate (de „stele verzi” în mod sigur!) pe cerul Domnului din nopţile târzii, când se coc gândurile, se dumiresc aleşii inimilor şi se încheagă dorurile...  
  
Acolo, la lumina lămpii agăţată de cuiul din peretele casei bătrâneşti de sub pintenul dealului de la Valea Dăii, pe care adeseori le „prinde” în vârful acului, sulfilează, tiveşte şi calcă cu maşina cu tăciuni aprinşi, pe care o tot învârteşte până ameţeşte dis-de-dimineaţă, netezind încă odată cu grijă colţurile ţuguiate ale carpetei, insistând mai acatării la coşul de fum de lut şi piatră spartă de deasupra acoperişului de şiţă din spatele bojdeucii.  
  
Afară, în absenţa ei fizică, pe coastele înalte ale luncilor, văilor şi viroagelor din depărtare sau apropiere stau tolănite într-o simetrie aproape perfectă - precum configurările misterioase din platoul arid de la Nazca (din Peru) ale presupuşilor invadatori extratereştri (veniţi pe acele tărâmuri cine ştie când!) – fânul uscat de pologari ce abia se zăresc cum mişună în aerul irespirabil şi fierbinte al soarelui nemilos, pregătind copiţele şi ţarcurile clăilor ce vor păstra neatins locul cu fânul gata de iarnă în faţa animalelor sălbatice sau ale altor rumegătoare flămânde de la stânele şi hareapele din vecinătăţuri.  
  
O cheamă Filofteia, şi-atât! Din când în când iese din colibă în poiană să scruteze cerul, să dea ocol cu privirea costişelor cu fâneaţă proaspătă, cautând un petec de umbră binefăcătoare în care să-şi regăsească suflarea. Şi să continue lucrul întrerupt prin acest nepermis răgaz de a se mai dezmetici şi de a le cuprinde şi pe celelalte care nu-i dădeau pace. Smerenia ulucilor ce-şi reazemă tăcerea de spatele înflorat al iei este singurul martor al gândului ei nestemat.  
  
Prinde bobiţa jucăuşă a razei ce se strecoară printre uluci iar pe pânză ia viaţă ancestralitatea însăşi, cu cele de lângă casă de-acum dar şi cu zmeie şi greuceni, cu feţi şi ilene, mioriţe şi ciobănaşi trudind şi tihnind pe plaiurile noastre de altădată şi de azi. Ridică cu luare aminte privirea spre zări spălate de rouă ori de alte miresme ale pământului plin de roadele Domnului, dimineţile miros a cer ud şi nori vaporoşi şi storşi de multă vreme, ca un burete, de ploi în aşteptare... 
  
Spre seară, la coliba din lunca Văii Strâmbii sau la casa părintească de la Rucăr când aţine aproape zilnic şi numai atunci când pleoapa nopţii bate ritmul oboselii extreme - pentru a mai putea îngriji de lighioanele din ograda şi curtea proprie, adierea pâlpâitului de fitil al lămpii se strecoară vânturând aerul curat şi rece al odăii, se înfrăţeşte cu penumbra în dunga firului încheiat ce parcă joacă îndrăcit, fără astâmpăr. Pe un ecran nevăzut, personagiile de pe carpetă sau de pe flanelul de lânică începute în după amiaza asta se înfiripă o legendă, ţesută şi coniventă cu miracolul mişcărilor de mână ale ţărăncii c-un singur nume din Muscelul de ieri şi de azi, dintotdeauna.  
  
Nu ştie că guvernanţii i-au refuzat dreptul la înfiinţare după ce Ceauşescu a împărţit ţara în judeţe iar pe primul, atestat istoriceşte (Pădureţii sau Muscel, alături de Jaleş, pe la 1300 şi ceva), a preferat să-l treacă uitat. Însă ea, lăstărind într-un fel cine ştie cum, mereu a omis (intenţionat!) să pună - la expeditor pe plic sau carte poştală, atunci când dragul de rudele îndepărtate o covârşeau – satul, ca aparţinând judeţului Argeş şi că lucrul odată stricat poate fi îndreptat cu greutate. Tot ce „bâjbâie” pe pânza de in sau de cânepă, pe chenarul bucăţii de postav sau de lână, i-a spus cineva, dau măsura trăiniciei noastre în timp şi spaţiu, o rezultantă a potenţelor noastzre.  
  
Asemenea Filofteiei cu numele biblic, Mării ori Lucreţii, Elisabete sau Ilene îşi relevă măiestria lor neîntrecută, conturează cu sârg şi temeinicie în fir de borangic roşu, albastru, galben, motive florale, antropomorfe şi zoomorfe pecetluite în creaţii de artă populară neasemuite: ii şi fote, tulnici şi dulmane, chimire şi pieptare înflorate inegalabil, toate admiţând echilibrul preocupărilor ţărăncii din Muscel. 
  
Se numesc cusătorese, şi-atât. A încercat cineva să le zică altfel şi au zâmbit. Binevoitor sau nedumerit. Măiestria lor a fost mărturisită şi încercată -în creaţii de artă plastică folosindu-le drept modele - de genialii penelului sau daltei româneşti sau europene, Grigorescu, Iser, Matisse, Rodin şi Brâncuşi, convinşi la faţa locului că au în faţă apoteoza ţărănească a lucrului bine făcut, grijuit şi cumpătat, vizionar. 
  
Satele din Muscel, brodate cu har dumnezeiesc ele însele pe dealuri sunt mărturii incontestabile ale unui meşteşug străvechi, cu începuturi în neolitic. Pânzele lor, vitralii prin care privim spre catapeteasma atâtor capodopere ale geniului românesc. Menirea şi-o îndeplinesc cu chibzuinţă şi răbdare. Să nu ştii că eşti artistă şi să fii totuşi. Şi soţie, şi mamă, bunică sau chiar străbunică şi să arzi pentru a împlini un vis, o căutare lăuntrică... 
  
Ce lucru mai vrednic de virtute, poate fi spus despre ţăranca c-un singur nume din Muscel !? 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Ţăranca din Muscel ! / George Nicolae Podişor : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 199, Anul I, 18 iulie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 George Nicolae Podişor : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de George Nicolae Podişor
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!