Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Vocatii > Mobil |   


Autor: George Baciu         Publicat în: Ediţia nr. 207 din 26 iulie 2011        Toate Articolele Autorului

TAKE IONESCU
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
TAKE IONESCU 
  
Când e vorba să-ţi împlineşti datoria, nu începi cu socoteli. 
  
Îţi scrutezi mintea şi inima şi porneşti.  
  
Take Ionescu 
  
A fost cel dintâi om politic din România care, fără nume sonor, avere, relaţii de familie, îndrăzneste, contrar voinţei unui suveran autoritar şi cu prestigiu cum era Regele Carol I, să întemeieze un partid şi să obţină în Opoziţie succese fără precedent. Pentru aproape toţi românii, Take Ionescu era un program. El n-a făcut politică, a făcut istorie. La înfăptuirea României Mari se poate spune cu drept cuvânt: mare a fost partea sa de contribuţie! 
  
S-a născut ca al doilea fiu, din patru, cu numele Dimitrie G. Ioan, la 13/25 octombrie 1858 la Ploieşti. Tatăl, Ghiţă, era negustor activ dar care a cunoscut falimentul în urma recesiunii de după o epidemie de holeră ce a sărăcit oraşul. A mers mai departe şi s-a stabilit în Bucureşti cu gând să ia cu contract de la primăria oraşului Giurgiu dreptul de a percepe taxele de accize. A făcut un împrumut la un bancher, a muncit din greu, ajutat şi de soţia sa, Eufrosina, încât a reuşit să prospere, să devină peste ani propietar de case şi de moşii. 
  
Familia lui era înrudită cu Ion Heliade Rădulescu, părintele literaturii române , cum scrie pe marmura monumentului său din bulevard, unul dintre promotorii Revoluţiei de la 1848. Bunicul mamei sale era originar din Macedonia. La vârsta de 5 ani a început clasele primare la Ploieşti. Se înscrie apoi la concursul de bursier la Liceul Sf. Sava din Bucureşti şi reuşeşte primul. Premiat ca elev de liceu, la bacalaureat îi uimeşte pe membrii comisiei, V.A. Ureche şi Gr. Cobălcescu. În catalogul liceului s-a petrecut schimbarea numelui de familie din Ioan în Ionescu. În cursul superior a reuşit să scoată o foaie literară intitulată “Revista Tinerimei” şi a fost vârsta preocupărilor literare. În 1875, în preajma bacalaureatului, după ce a făcut două clase într-un an, a publicat versuri şi nuvele în calitate de colaborator la “Revista Junimei”. 
  
Abia împlinise 17 ani, când tănărul, după ce a trecut examenul de bacalaureat, a plecat la Paris pentru continuarea studiilor. Acolo se impune repede în faţa colegilor, cât şi a profesorilor. Cu prilejul unui congres, vestitul general ungur Thurr, printr-un discurs inspirat, reuşeşte să cucerească simpatiile auditoriului. Într-o atmosfera de entuziasm pentru Ungaria şi ilustrul ei reprezentant, se urcă la tribună delegatul României, studentul Dimitrie Ionescu, un tânăr de 19 ani. Îndrăzneala lui a surprins întregul public. În faţa unei asistente selecte şi în condiţii ingrate, Take Ionescu se manifestă ca un orator de mare anvergură şi cucereşte întreg publicul, care, la sfârşitul discursului, nu mai contenea cu aplauzele. 
  
După ce îşi ia doctoratul în drept se întoarce în România. Începe activitatea într-un barou, unde îşi cucereşte faima de mare avocat. Între timp, se căsătorise la 13 noiembrie 1881 în oraşul Brighton, Anglia, cu domnişoara Bessie (Elisabeta) Richards, cu păr blond şi ochi albaştri, pe care a cunoscut-o cântând la pian o bucată de Chopin la un concert de binefacere. Cu perseverenţă a câştigat inima fetei şi acceptul mamei acesteia, doar pe părinţii săi nu a reuşit să-i mulţumească, aceştia făcându-şi alte planuri ce aveau în vedere situţia materială şi poziţia socială din ţară.  
  
Bessie l-a urmat în Bucureşti şi i-a fost aproape în toată cariera sa. A îndrăgit locurile acestea tot aşa cum şi Take a apreciat fiecare vizită pe care a făcut-o în Anglia. În 1897 a cumpărat o casă prin licitaţie publică pe strada Costa-Foru, devenită mai târziu strada Atena. A renovat-o în stil francez. A fost loc de pelerinaj pentru toţi care îl căutau cu solicitări, cu prietenie sau cu probleme de orice natură. Îşi cumpărase la Sinaia o casă de vacanţă pe care a botezat-o Vila Negoiul, loc de refugiu pentru studiu şi meditaţie, loc îndrăgit şi de soţia sa. Din nefericire ea a avut un destin tragic, murind la o vârstă nu atât de înaintată în urma unui accident de călărie. Ultimii săi trei ani de viaţă Take i-a petrecut alături de a doua sa soţie, Adina Olmazu. 
  
Este atras de activitatea politică. Repede a devenit cunoscut încât într-o bună zi Ion Brătianu, pe atunci prim-ministru, l-a întâlnit pe stradă şi l-a invitat să discute din dorinţa de a promova oamenii de valoare în partidul său. Şi totuşi prima lor discuţie s-a datorat mai degrabă rugăminţilor familiei de a-şi ajuta fratele pedepsit la şcoala militară şi pentru care el intervine la Brătianu. Take însă, deşi era înclinat spre un partid burghez şi liberal decât unul boieresc, a aşteptat perioada de framântări ale primului. Atras de ideile generoase ale lui Rosetti începe mai degrabă o activitate jurnalistică şi colaborează la "Românul". În alegerile din 1884 este votat de către colegiul al III-lea de Ilfov şi astfel începe cariera parlamentară, de data asta cu maturitate mai degrabă atras de moderaţia lui Brătianu decât de extremismul lui Rosetti. Şi tot ca un debut de generaţie, Brătianu promovează în politică şi alţi tineri întorşi de la studii din Occident : Dissescu, Arion, Djuvara, Marghiloman. Take a ţinut să precizeze : "vă închipuiţi că noi ne-am însurat atunci cu păcatele dv ?... De către toţi ni s-a promis solemn o eră nouă, ni s-a promis regenerarea partidului. Şi aşa am primit. Şi am primit fără condiţii, fără cereri, fără promisiuni."La 4 decembrie 1884 a rostit primul său discurs parlamentar, ca delegat al tinerilor intraţi de curând în Cameră, la cea dintâi dezbatere asupra răspunsului la Mesajul Tronului. S-a pronunţat categoric în favoarea capitalului străin : "Nu trebuie să ne impresioneze dacă unii străini se vor îmbogăţi. Ei vor pleca dar industriile rămân."Iar despre preconizatul vot universal a rostit fraza : "Într-o ţară ca a noastră, în care instrucţia este încă în faşă, în care starea economică este atât de rea, a da guvernământul numai numărului, ar fi a pune ţara la îndemâna celui dintâi dictator norocos."În scurt timp părăseşte Partidul Liberal la finalul anului 1886 şi trece la Partidul Conservator, al cărui preşedinte era Lascar Catargiu. La numai 26 de ani era deputat, iar la 36 de ani ocupă fotoliul ministerial. Timp de 3 ani ca ministru a avut o activitate practică fecundă completând reorganizarea instrucţiunii publice româneşti. A asigurat sistemul inspectoratelor, a început seria clădirilor de şcoli săteşti, a susţinut dezvoltarea învăţământului universitar. Apoi legea monumentelor istorice dar şi cea de organizare a bisericii pentru care a fost acuzat că fiind ateu legiferează biserica. La care a răspuns: "Nimeni n-are dreptul să-mi scruteze conştiinţa şi să-mi ceară aici o confesiune. Afirm însă că urmăresc binele bisercii şi asta e suficient." 
  
Timp de aproape 4 decenii, Take Ionescu a fost o mândrie a Parlamentului român, într-o vreme când tribuna parlamentară era ilustrată printr-o pleiadă de oratori de mâna întâi. În Guvernul lui Lascăr Catargiu, Take Ionescu este prima vioară a Guvernului. Această “fiară a cuvântului”, cum îi plăcea lui Delavrancea să-l caracterizeze, domina Parlamentul, baroul şi întrunirile publice. Mulţimea, entuziasmată, îl porecleşte “gură-de-aur”. Succesul şi ascensiunea fulgerătoare ale lui Take Ionescu au deranjat pe mulţi, ca P. Carp, Nicu Filipescu, Marghiloman şi alţii care vroiau să-i împiedice accesul la posturi de comandă. Cel mai înverşunat adversar a fost P.P. Carp, acelaşi om care i-a făcut mult rău şi lui Mihai Eminescu. Carp avea obiceiul să spună că Take Ionescu “totdeauna pledează o cauză, niciodată nu apară o convingere”. Take Ionescu a fost campionul politicii instinctului naţional. 
  
În 1907 este singurul om din Guvern care vrea şi cere măsuri eficace pentru îmbunătăţirea soartei ţăranului, susţinând o largă reforma agrară care să permită ruperea din blocul proprietarilor mari a cât mai mult pământ pentru ţărani şi crearea unui institut de credit agricol. Răscoala este reprimată de către ministrul de război, generalul Averescu dar a rămas în continuare lupta politică marcată de evenimente. În Partidul Conservator se amplificase o criză veche şi principalele grupuri nu reuşeau să se coaguleze, nu se impunea un şef acceptat de toţi. Take Ionescu a refuzat propunerea de a prelua conducerea partidului în acel moment: "Nu vreau să adaug o revoluţie de serai la nenorocirile războiului civil care îndoliază ţara. Nimeni n-ar mai crede în sinceritatea atitudinii mele dacă aş consimţi să trag foloase personale din situaţia pe care am creat-o." 
  
În anul 1908 a înfiinţat Partidul Conservator-Democrat, care datorită unei abile propagande a recoltat succese electorale importante. Take Ionescu s-a bucurat de sprijinul lui I.L. Caragiale care, cucerit de programul partidului, l-a însoţit în trei turnee electorale. 
  
Parlamentul liberal ce a urmat a votat legea învoielilor agricole cuprinzând principiul minimului de salariu şi al maximului de arendă, instituind o comisie mixtă regională care să formeze preţurile muncii pe trei ani în urmă. Take Ionescu combate acest principiu care i se pare a se opune legii cererii şi a ofertei. A doua mare reformă a fost aceea a islazurilor comunale create pentru păşunatul vitelor, impusă ca o servitute asupra proprietăţilor particulare. Conservatorii s-au opus considerând-o ca un atac la ideea de proprietate garantată prin Constituţie. S-a convenit până la urmă ideea de vânzare-cumpărare de bună voie între proprietari şi obştile săteşti dar realizarea practică a fost greoaie împotmolindu-se la stabilirea preţurilor. S-a înfiinţat apoi Casa Rurală cu scopul de a cumpăra moşii şi a le revinde în loturi de câte 5 hectare la ţărani. 
  
În 1913, când Brătianu anunţa programul faimoaselor reforme, Take Ionescu nu se mai număra printre adversari. Încă din anul 1913 se înţelege cu Brătianu în toate problemele mari. În consiliul de coroană, faţă de părerea regelui Carol, care susţinea intrarea imediată în război alături de austro-germani, Take Ionescu susţine cu tărie neutralitatea. 
  
A reprezentat România la Conferinţa de Pace de la Bucureşti, din 1913, ce a încheiat al doilea război balcanic, în urma căreia România a primit cele două judeţe ale Dobrogei Noi, teritorii care ulterior au fost restituite Bulgariei. 
  
La declararea războiului, îi dă tot concursul lui Brătianu. Take Ionescu a fost cel dintâi ministru român care a avut curajul să subvenţioneze cu sume însemnate nu numai şcolile şi bisericile din Transilvania, dar chiar şi presa şi mişcarea politică. Timp de 2 ani de zile, cât durează neutralitatea, nu are alt gând şi altă preocupare decât războiul pentru întregirea neamului. Dezrobirea Ardealului devine ţinta întregii lui activităţi. Datorită activităţii desfăşurate în această perioadă el se aşează printre ctitorii României Mari. Este înverşunat adversar al încheierii păcii cu germanii. Odată pacea încheiată, e nevoit să părăsească ţara. Nemţii îi acordă cinstea să-l pună în fruntea listei persoanelor indezirabile care urmează să se expatrieze. 
  
La 22 iulie 1918, Take Ionescu ajunge la Paris. Sosirea lui a coincis în chip fericit cu începutul marii şi fericitei ofensive din mijlocul lunii iulie 1918, care avea în câteva luni să ne dea victoria finală. În ziua de 6 septembrie 1918, în sediul coloniei române din Paris s-a constituit Comitetul Naţional Român, destinat a apăra, pe lângă guvernele aliate şi în faţa opiniei mondiale, interesele rasei româneşti. La 3 octombrie, românii se adună din nou şi constituie Consiliul Naţional al Unităţii Româneşti. Preşedinte este aclamat Take Ionescu, iar printre membrii strălucitului comitet găsim numele domnilor: V. Lucaciu, O. Goga, dr. Cantacuzino, P. Brătăşanu, dr. C. Angelescu, Partenie Cosma, dr. Toma Ionescu, C. Mille, C. Basarab-Brâncoveanu, N. Titulescu, C. Diamandy, G.G. Mironescu, Vasile Stroescu. Din acel ceas, România avea un aşa-zis guvern la Iaşi şi un Comitet Naţional la Paris, un cvasiguvern care sigur putea vorbi în numele conştiinţei româneşti.Take Ionescu este sufletul acestui Comitet şi aliaţii recunosc oficial Comitetul şi lucrează cu el. 
  
După război revine la Bucureşti cu ideea formării unui partid democrat şi pentru asta adresează ţării un manifest în care arată înfăptuirile partidului conservator în chestiunea agrară (vânzarea moşiilor statului către ţărani, expropierea moşiilor de mână moartă), apoi conlucrarea cu liberalii pentru reforma electrorală. "Fără a renega nimic din trecutul lui glorios, partidul conservator pune temelia partidului democrat". El propune unificarea vieţii de stat a celor patru Românii, descentralizarea administrativă şi inamovibilitatea ei, autonomia bisericii şi egalitatea. Dar, cu mare greutate reuşeşte să intre în Parlamentul României Mari. A fost ministru de Externe (1920-1921) şi prim-ministru (17 decembrie 1921 - 19 ianuarie 1922). Ca ministru de Externe a fost iniţiatorul Micii Înţelegeri (Mică Antanta), alianţa politică a României cu Cehoslovacia şi Iugoslavia în scopul preîntâmpinării acţiunilor revizioniste şi apărării independenţei şi suveranităţii celor trei state. 
  
În luna martie 1922, dezamăgit de cei care i-au dat votul de neîncredere, pleacă într-o vacanţă în Italia; era ultima lui primăvară. La un restaurant de pe coastă a căzut victimă febrei tifoide de la o stridie. Şi-a continuat drumul prin Sicilia, dar repede boala s-a instalat şi a revenit la Napoli, apoi a fost internat la Roma. Cu toată îngrijirea dată de cei mai vestiţi medici, situaţia lui s-a agravat. La întoarcerea de la Geneva, Ionel Brătianu a trecut pe la Roma ca să-l vadă şi să-i recunoască deschis: "Ai avut dreptate domnule Ionescu. Am avut prilejul să văd acum în haosul de la Geneva de ce mare folos ne-a fost alcătuirea şi solidaritatea Micii Înţelegeri".. Ceea ce a şocat pe multă lume a fost faptul că nicio altă persoană din restaurant care a consumat stridii în acea zi nu s-a îmbolnăvit, iar vânzătoarea a fost căutată de Poliţie luni de zile, dar nu a putut fi găsită. Într-o dimineată de miercuri, la ora 10, Take Ionescu a închis ochii pe veci. Era 21 iunie 1922. Vestea a căzut totuşi ca un fulger şi nu doar în România dar şi în lume s-a adus un omagiu acestui mare om de stat. 
  
Vestea încetării din viaţă a aceluia care a fost Take Ionescu a produs în toată ţara consternare. Abia atinsese vârsta de 63 de ani şi era încă destul de robust. La fel ca Ionel Brătianu, care a murit la vârsta de 63 de ani. În privinţa morţii lui Take Ionescu, măcar la nivel anecdotic, există suspiciunea unei “lichidări” efectuate de duşmanii săi, atât interni, cât şi externi. A fost înmormântat la Mănăstirea Sinaia . Şeful Guvernului, I. Brătianu, a rostit personal cuvântarea funebră. Printre altele, a spus: “În înfăptuirea României Mari se poate spune cu drept cuvânt: mare a fost partea sa”. Nicolae Iorga, în Memorii, scrie: “Înmormântarea a fost mai strălucită ca aceea a regelui Carol I”. Regele Carol I, în dese rânduri, a spus despre Take Ionescu că “este omul cel mai inteligent din timpul domniei mele”. De înmormântarea lui Take Ionescu s-a ocupat personal Ionel Brătianu. A fost înmormântat în curtea Mănăstirii Sinaia. E chiar lângă bradul sădit într-o noapte de Eliade Rădulescu, Tell şi Nicolae Bălcescu, care se refugiaseră aici în timpul Revoluţiei din 1848. 
  
___________________ 
  
Bibliografie:  
  
1. http://historicaltextarchive.com/bonsal/10.htm 
  
2. http://www.fordham.edu/halsall/mod/1924benes1.html 
  
3. http://www.hungary.com/corvinus/lib/newce/5newce.htm 
  
4. http://www.wattremez.com/reception_nerval/junimea.htm 
  
5. http://csf.colorado.edu/mirrors/marxists.org/archive/trotsky/works/1922-rw/ch05.htm 
  
6. http://www.hungary.com/corvinus/lib/wagner/wagner24.htm 
  
7. http://www.lovendal.net/wp52/take-ionescu-politicianul-gura-de-aur-a-murit-din-cauza-unor-stridii/ 
  
8. http://www.crestinortodox.ro/diverse/mausoleul-take-ionescu-96650.html 
  
George Baciu 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
TAKE IONESCU / George Baciu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 207, Anul I, 26 iulie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 George Baciu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de George Baciu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!