Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Istorisire > Mobil |   


Autor: Marian Malciu         Publicat în: Ediţia nr. 329 din 25 noiembrie 2011        Toate Articolele Autorului

SUB IMPERIUL FRICII (2)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

La câteva minute după ora 21.30, judecătorul Preoteasa a intrat în biroul Alinei la fel de nervos precum ieşise ultima oară. Era roşu la faţă - semn de mare furie - şi îşi mişca mâinile în permanenţă, dezordonat, ca un robot cu defecţiuni tehnice, în ritmul paşilor grăbiţi ce măsurau podeaua de la un cap la altul. S-a oprit în faţa fetei care citea ceva prin hârţoagele întinse pe birou şi a privit-o în tăcere câteva minute până s-a liniştit.
- Ai văzut şi mata cât e ceasul şi ei nu au mai ajuns? Mama lor de bandiţi! Parcă acum ar alerga poliţiştii după ei… Ce părere ai?
- Eu… nu am nicio părere. Ştiu că trebuie să-i aşteptăm şi ne prinde miezul nopţii aici, la datorie... Dumneavoastră aveţi mult mai multe situaţii de acest gen la activ şi nu ar trebui să vă mai supăraţi, i-a răspuns Alina, cât se poate de calmă, în timp ce-şi aduna hârtiile şi le punea într-o anumită ordine.
- Mda, aşa este! a admis magistratul oftând. Ai studiat dosarul… Ce zici, domnişoară, le dăm drumul ori dispunem arestarea? a schimbat el subiectul conversaţiei în timp ce se aşeza pe scaun.
- Asta e treaba dumneavoastră… Eu consemnez, nu judec şi nu mă pronunţ, domnule jude! i-a răspuns ea zâmbind ironic, dar oarecum complice la încercarea lui de a-i afla părerea. „Hm! El este atât de sigur întotdeauna pe ce trebuie să facă, încât devine caraghios de fiecare dată prin asemenea curiozitate. Cred că mă testează. Vrea să ştie dacă am studiat cazul cu atenţie, hoţomanul!”
- Ei, lasă asta, eşti grefier cu studii superioare, ce naiba! Mâine-poimâine îmi iei locul. Învaţă să iei decizii, că nu se ştie ca va mai fi după criza asta nenorocită manifestată atât de dur în toate domeniile, s-a explicat el zâmbind. „Fata asta poate fi oricând judecător. Are pregătire bună, solidă. De ce oare s-a limitat la funcţia asta nenorocită? E volum mare de muncă, iar stresul zilnic e peste limita suportabilă. Pe zi ce trece se înmulţesc cauzele. Şi penale şi civile, fir-ar să fie de treabă!”
Ea nu a mai răspuns la provocare. Nu era prima de acest fel. Au tăcut amândoi.
Priveau unul spre celălalt fără să se vadă. Aceeaşi linişte de înmormântare de mai devreme a pus din nou stăpânire pe întreaga încăpere. Priveau în gol. Încruntaţi şi cu sufletele pustiite. Vuia îngrijorarea în fiecare. Speranţele de mai bine se năruiau în sufletele lor. Viitorul instituţiei în care lucrau era viitorul lor. Al familiilor lor. Şi al copiilor.
Zgomotele ce pătrundeau de pe coridor şi risipeau liniştea apăsătoare din birou i-a trezit la realitate. Proveneau din multă mişcare, foială şi strigăte scurte, metale lovite între ele şi respiraţii grele ca după o fugă în condiţii de relief accidentat. Erau zgomote pe care numai ei le puteau înţelege fără să vadă de unde izvorăsc.
- Au venit, domnişoară. Merg să-mi iau şi eu roba. Îmbrac-o şi dumneata. Te aştept în birou şi apoi mergem în sală. Mai e puţin până la miezul nopţii. Trebuie să ne facem datoria, a hotărât magistratul şi s-a deplasat către uşă fără grabă, cu paşi târşiţi, parcă îmbătrânit în clipele de meditaţie realizată la adăpostul acelei linişti mormântale ce prevestea parcă o furtună.
După câteva minute a încetat toată zarva de pe holul lung al instanţei. Poliţişti şi civili intraseră în sala de judecată în care avocatul Alexiu îşi revenise din emoţiile prin care trecuse şi moţăia liniştit pe banca de la care urma să-şi susţină punctul de vedere cu privire la soarta celor patru inculpaţi.

Când a intrat în sală judecătorul toţi cei prezenţi s-au ridicat în picioare. Cei patru bărbaţi reţinuţi, cu vârste cuprinse între 26 şi 32 de ani, de înălţime medie, slăbănogi, dar vânoşi, cu priviri agitate pe sub sprâncene, se aflau în ţarcul de lemn amenajat special, flancaţi de doi poliţişti din trupele speciale. În uniformele lor specifice, încătărămaţi şi înarmaţi până-n dinţi, cu cătuşele atârnate de centură, mascaţii păreau a fi uriaşi pe lângă cei patru. Alături de aceştia, de o parte şi de alta, se aflau alţi doi poliţişti, dar în ţinută civilă. Mai alături, în faţa grupului, la jumătatea distanţei de la prima bancă până la piedestalul pe care se afla masa şi scaunul cu spetează înaltă al judecătorului, se afla un jandarm cu trup dolofan, faţă inexpresivă şi sprâncene încruntate ce-şi pipăia la intervale aproape egale bastonul de cauciuc, de parcă se temea să nu-i cadă de pe centură. El a făcut semn din cap grupului pentru a se aşeza, după ce a luat loc şi grefierul la masa sa de lucru din faţa judecătorului.
După momentele de procedură iniţiale, judecătorul Preoteasa i-a întrebat pe inculpaţi dacă ştiu care este motivul pentru care au fost reţinuţi şi aduşi în faţa judecătorului. Au răspuns afirmativ unul câte unul, cu destulă îndărătnicie, trecându-şi privirile duşmănoase de la poliţişti la judecător şi mai apoi către podea. Când s-a trecut la audierea propriu-zisă au început să nege mare parte din faptele comise şi chiar au afirmat că declaraţiile iniţiale le-au scris sub imperiul intimidării şi presiunii exercitate asupra lor de poliţişti.
Judecătorul a adus la cunoştinţă învinuirea pentru fiecare inculpat în parte. Vocea sa străbătea întreaga sală. Cei în cauză l-au privit cu duşmănie când şi-au auzit numele şi porecla. Toţi aveau câte o poreclă ce părea să aibă legătură directă cu fizicul lor ori cu anumite „calităţi” şi deprinderi căpătate în timp: Şoarece, Cobra, Păsărică şi Buldogul.
Acordându-i-se cuvântul, procurorul Zapciu a trecut în revistă referatul cu propunerea de arestare preventivă pentru cei patru inculpaţi. Vocea i s-a înăsprit vizibil în momentul sublinierii necesităţii privării de libertate.
- Dacă furtul în sine poate fi interpretat că nu prezintă pericol social deosebit, atrag atenţia că tâlhăriile săvârşite de inculpaţi, constituiţi în grup în scopul săvârşirii infracţiunilor menţionate, demonstrează că fiecare dintre ei, rămânând în libertate, este deosebit de agresiv şi poate pune în pericol viaţa, integritatea corporală şi siguranţa cetăţenilor. Au acţionat cu discernământ şi sadism, cu premeditare şi în mod organizat. Starea de sănătate a victimelor este grav afectată şi acest aspect vorbeşte de la sine. Avem în faţa noastră infractori periculoşi, care nu ştiu să trăiască într-un mediu social civilizat, dar care pot influenţa ori forţa eventualii martori să nu depună mărturie împotriva lor.
Ultimele cuvinte au fost subliniate de procuror cu mişcarea sugestivă a braţului drept şi degetul arătător îndreptat acuzator spre inculpaţi. Aceştia şi-au plecat capetele ca la comandă, după ce-l ţintuiseră cu priviri pline de ură atâta timp cât timp vorbise.
Poliţiştii au ascultat cu multă atenţie, fără să-şi ia ochii de pe cei patru. După ce procurorul a terminat de vorbit, comunicau din priviri: „S-a ţinut tare! Îmi place omu’… Şi mie… E dur. Să vedem ce hotărăşte judele… Ce crezi?... Nu ştiu, pare cam blând… Vom vedea.”
Alina a consemnat tot ce se vorbise. Nu a scăpat niciun cuvânt. A avut şi timp să mediteze. „Ha, ha, ce hotărât e procurorul! Aşa le trebuie nenorociţilor ăstora. Ia uite la ei ce priviri au! L-ar mânca de viu… Sunt convinsă că domnul Preoteasa gândeşte la fel. Pentru el nu există infractori buni şi răi. Toţi sunt la fel de periculoşi. Şi are dreptate, aşa este.”
S-a dat cuvântul avocatului. Uşor emoţionat la primele expresii, şi-a revenit pe măsură ce vorbea, în special când a sesizat că doar judecătorul şi procurorul îi dau atenţie. Inculpaţii ştiau că în mod normal le va lua apărarea şi va încerca să le obţină punerea în libertate, iar poliţiştii, obişnuiţi cu ritualul specific situaţiilor de acest gen, priveau plictisiţi pereţii şi podeaua încăperii. S-au înviorat şi au zâmbit batjocoritor când l-au auzit pe avocatul Alexiu susţinând oratoric că cei patru „au o bună reputaţie în familie şi societate şi nu sunt cunoscuţi cu antecedente”.
Alexiu a simţit privirile ironice ce-l fixau aproape din toate direcţiile şi, înţelegând că pierde teren, a insistat pe faptul că inculpaţii nu prezintă un pericol public, dar fără să aducă argumente înspre susţinerea acestei afirmaţii. Dădea impresia că mai are ceva de adăugat, dar când a observat că şi Alina, ce i se părea a fi deosebit de impunătoare îmbrăcată în robă, îl privea contrariată, s-a fâstâcit şi a cerut punerea în libertate a celor patru inculpaţi. S-a aşezat imediat pe bancă, de parcă picioarele nu-l mai ascultau, încercând să ascundă tremurul nervos al mâinilor ce îndoiau în neştire o coală de hârtie.
 

În puţinele momente de linişte instaurată în sală se auzea doar zgomotul uniform şi uşor al tastelor acţionate de Alina. Procurorul Zapciu îşi clătina alene capul cu privirile în tavan, iar poliţiştii priveau amuzaţi la poziţia caraghioasă a jandarmului ce aţipise pe scaun cu bărbia răzimată în piept. Preşedintele de complet şi-a acoperit gura cu palma pentru a nu i se vedea zâmbetul involuntar apărut în colţul gurii, după care s-a adresat sălii cu vocea-i sobră, inconfundabilă:
- După toate cele declarate şi prezentate, dau ultimul cuvânt inculpaţilor. Ia spune măi, „cobra”, ce declari în legătură cu…
Nu a terminat fraza. Îl privea înmărmurit pe cel numit cum sare cu o iuţeală şi îndemânare demnă de invidiat peste grilajul de lemn al ţarcului şi din două salturi parcurge distanţa de aproape şase metri până la el şi-l prinde strâns de reverul robei. Mult mai scund decât judecătorul şi firav la trup, „cobra” a început să-l zgâlţâie pe acesta cu putere nebănuită şi să-i vorbească plângând în ritmul zgâlţâielilor:
- Dom’le jude, vă rog să mă iertaţi! Am trei copii acasă… vă pup tălpile! Nu mă băgaţi la închisoare…Vă jur că …
- Domnule inculpat, l-a întrerupt judecătorul Preoteasa prinzându-i mâinile de încheieturi în încercarea de a se elibera, te rog să te calmezi! Cine a zis că te bag la închisoare? Deocamdată eşti nevinovat şi nu…
Magistratul nu a apucat să-şi termine fraza. Mascaţii, iniţial neatenţi în supravegherea inculpaţilor, au fost atât de surprinşi de acţiunea rapidă a „cobrei”, încât au acţionat cu întârziere. Cel mai robust dintre ei a ajuns primul şi pe ultimii doi-trei paşi a plonjat pur şi simplu spre „cobra” apucându-l puternic cu o mână de ceafă şi cu cealaltă peste bărbie şi gură. L-a strâns atât de tare, când l-a ridicat în aer, încât inculpatul a eliberat roba judecătorului icnind de durere şi balansându-şi haotic picioarele. Aruncat la podea, a mai icnit încă odată mai puternic şi a rămas nemişcat sub greutatea celui de al doilea mascat. L-au târât până la grilaj şi l-au aruncat în boxă.
Jandarmul se trezise şi privea indiferent la spectacolul inedit. „Nu mai e nevoie de mine. Judele este în siguranţă deja. Au ăştia o forţă în ei, frate! L-au făcut praf pe amărâtu’ ăla…”.
Avocatul nu se clintise de pe scaunul său. Pentru el se derulase atât de rapid totul, încât nu a avut timp să înţeleagă nimic. Se uita cu milă la cel aruncat în boxă şi cu uimire la mascatul care tocmai îl ridica de guler cu o singură mână ca să-l pună pe picioare. „Aşa ceva nu am mai văzut, dar nici n-am auzit să se întâmple… Curajos judecător! S-a ţinut tare de tot. Nu cred că aş fi reuşit să fiu atât de calm…”.
Procurorul Zapciu era în picioare, alb ca varul. Nu văzuse saltul „cobrei” şi nici smiorcăiala lui n-o auzise. Era adâncit în gânduri, cu privirea spre vârfurile ascuţite ale pantofilor bine întreţinuţi. Deplasarea mascaţilor i-a atras atenţia şi, când a văzut scena, s-a ridicat brusc în ideea de a interveni. Era prea târziu. Nu mai era nimic de făcut. „Ce cretin, domnule, ce brută! Să mai zică avocăţelul acesta că nu prezintă pericol social… După treaba asta, e inadmisibil să te pronunţi pentru punerea în libertate, colega! Păcat că nu a fost cu public… Să nu se mai mire lumea de ce-i aduc poliţiştii încătuşaţi pe autorii de asemenea infracţiuni…”.
Alina era singura persoană care a văzut totul aproape de la început. Totul îi părea a fi o scenă dintr-un film cu scenariu bine pus la punct. A realizat că preşedintele completului de judecată poate fi în primejdie şi a intenţionat să ţipe pentru a alerta jandarmul, dar nu a reuşit decât să-şi ducă palma la gură şi s-o astupe când l-a văzut pe acesta moţăind şi deschizând ochii speriat. Mai apoi a rămas încremenită şi uimită de calmul manifestat de judecătorul Preoteasa. Acum privea curioasă spre boxa în care fusese aruncat inculpatul. „Aha, nu te mai poţi ridica, pocitania naibii! Dacă te băteau poliţiştii bine când te-au prins, nu mai făceai tu pe viteazu’ aici! Şi cât timp au lucrat până v-au depistat şi v-au prins, numai ei ştiu… Au fost tot felul de specimene în situaţii similare, dar aşa ceva n-am mai văzut. Doamne, bietul jude, ia uite cum înghite în sec, săracul de el! A roşit ca racul, a albit ca varul şi iar a roşit, dar se ţine tare, îl văd. Ce stăpânire de sine! Uite că deja e gata să continue şedinţa. Nu mă aşteptam…”.
- Domnule jude, vă pup tălpile, iertaţi-mă! Să mor eu, că nu mai fac, a început „cobra” să se jeluiască lăcrimând, imediat ce preşedintele i-a dat cuvântul.
- Domnule inculpat, eu am trecut cu vederea cele întâmplate. Înţeleg ce se petrece în sufletul dumitale şi repet, deocamdată eşti nevinovat. Atâta doar că trebuie să declari acum dacă mai ai altceva de adăugat după tot ce ai auzit aici. Poţi spune şi cum s-au petrecut acele fapte şi dacă îţi pare rău că le-ai comis… Încearcă, te rog, să-ţi aminteşti unde s-a întâmplat prima oară, cu cine ai fost şi ce anume ai făcut. Să ştii că voi ţine seama de cât de cinstit eşti în declaraţia pe care o dai acum, i-a vorbit magistratul cu totală blândeţe în voce şi privire, roşu la faţă, dar foarte calm, cel puţin aparent.
Încurajat de ultima frază a judecătorului şi de blândeţea manifestată, inculpatul Subţirelu Vasile, zis „cobra”, a declarat amănunţit modul în care a săvârşit toate faptele penale pentru care se luase măsura reţinerii împotriva sa. În plus, el a dezvăluit o faptă despre care nu se ştia, neexistând vreo plângere ori reclamaţie în acest sens, şi a arătat hotărât cu cine a fost şi ce contribuţie a avut fiecare dintre participanţii la organizarea şi săvârşirea infracţiunii.
Preşedintele completului a rămas, la rândul său, uimit de bogăţia declaraţiei date de „cobra”. Foarte rar a pus câte o întrebare suplimentară, mai mult din dorinţa de a-i da posibilitatea grefierului de şedinţă să scrie totul. Mai mare a fost surpriza când a dat, în ordine, cuvântul celorlalţi trei inculpaţi. Impresionaţi de felul în care le-a vorbit magistratul şi de sinceritatea manifestată de „cobra”, fiecare a declarat, în nume propriu, totul cu privire la infracţiunile comise. De asemenea, fiecare a adăugat, în final, că regretă faptele comise şi se angajează să nu le repete.
Avocatul Alexiu privea şi asculta în tăcere. Nu-i venea să creadă că se poate întâmpla aşa ceva. „Halucinantă comedie, băi frate! Ce i-a apucat, dom’le, de sunt atât de cinstiţi? Cu ce se dau ei de gol acum, aleluia libertate! Precis că sunt vinovaţi şi de alte fapte nedeclarate. Îşi uşurează situaţia acum. Ei ştiu că se vor descoperi toate până la proces… Ha! Au luat în serios promisiunea domnului preşedinte. Îi va judeca dur, sunt sigur. Nu va uita el curând că prostul acela l-a cam strâns de gât. Am avut parte de o distracţie ca lumea. Şi plătită pe deasupra! Ha-ha! Nu-i rău, recunosc. Iar fata aia, grefiera, merită să fac orice ca să am ocazia să vin pe aici la un proces-două. Nu mă mai pierd eu atunci şi… cine ştie? Poate iese ceva până la urmă”.
În acelaşi timp, procurorul Zapciu rămăsese înlemnit. Încă era sub imperiul emoţiei pricinuită de un incident ce putea avea un final dramatic. Se temuse cu adevărat că inculpatul îl putea răni pe colegul şi prietenul său şi nu-şi putea ierta faptul că nu a intervenit. Pe de altă parte, nu-i venea să creadă că toţi cei în cauză deveniseră nişte mieluşei şi declarau tot ceea ce poliţiştii şi el personal nu reuşiseră să obţină prin metodele obişnuite în domeniu. A auzit ca prin ceaţă când preşedintele completului a declarat şedinţa închisă cu expresia consacrată: „rămâne în pronunţare”!
Şi-a revenit doar când magistratul ieşea din sală, galben-străveziu la faţă, urmat de domnişoara grefier. Contrar uzanţelor, a intrat în birou imediat după el şi, până ca acesta să se aşeze pe scaunul biroului său, l-a bătut prieteneşte cu mâna pe umăr şi l-a întrebat îngrijorat cu adevărat:
- Te simţi bine, colega? Ai nevoie de ceva?
- Da’ ce, mă vezi bătut ori leşinat? Sincer, aş vrea un coniac dublu, dar nu am de unde şi… pentru cinci minute nu vreau să văd pe nimeni, i-a răspuns judecătorul lipsit de vlagă şi fără să întoarcă privirea spre el.
Procurorul s-a retras încet, şifonat puţin în orgoliu, închizând uşa cu atenţie să nu facă zgomot. S-a speriat de Alina, care aştepta curioasă lângă uşă, cu dosarele adunate toate sub un braţ şi cu cealaltă mână pusă peste gură în semn de îngrijorare. Privirile lor au fost grăitoare. Fata a înţeles ce înseamnă degetele răsfirate arătate de procuror şi s-a îndreptat liniştită spre biroul său.
Imediat au apărut pe coridor şi celelalte persoane prezente în sală. Primul a ieşit avocatul. Părea încă puţin năucit, dar zâmbea. Cui şi de ce, numai el ştia. A fost urmat de cei doi poliţişti în ţinută civilă, grăbiţi spre ieşirea din clădire, tăcuţi şi încruntaţi. A apărut apoi un mascat şi cei patru inculpaţi în coloană câte unul, cu cătuşe la mâini, înghiontiţi din spate de mascatul cel uriaş care intervenise primul.
Jandarmul a ieşit ultimul. Cu chipiul în mână, îşi ştergea transpiraţia de pe frunte cu o batistă mototolită, deplasându-se liniştit, cu pas încet şi egal, plin de importanţă faţă de propria-i persoană, bălăbănind bastonul de cauciuc pe care nu apucase să-l folosească în nicio intervenţie…
 



SFÂRŞIT  

Referinţă Bibliografică:
SUB IMPERIUL FRICII (2) / Marian Malciu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 329, Anul I, 25 noiembrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Marian Malciu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Marian Malciu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!