Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Istorisire > Mobil |   


Autor: Marian Malciu         Publicat în: Ediţia nr. 328 din 24 noiembrie 2011        Toate Articolele Autorului

SUB IMPERIUL FRICII (1)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Cu mapa sub braţ şi cu mâna liberă pe clanţa uşii de la biroul în care făcuse ordine înainte de a pleca acasă, judecătorul Preoteasa fredona liniştit ultima melodie pe care o ascultase, cu întreruperi, la Radio România Actualităţi. Sunetul strident al telefonului de serviciu l-a amuţit într-o fracţiune de secundă. A ridicat mâna de pe clanţă şi a rămas într-o aşteptare plină de speranţă. „Poate că mi s-a părut… O, nu!, Nu la ora asta, te rog!” a exclamat el înciudat când a realizat că telefonul sună insistent la intervale egale. A aruncat mapa pe un scaun şi a ridicat receptorul.
- Da, vă salut… eu sunt…. Cum? La ce oră? …. Bine, domnilor, dar nu puteţi să-i aduceţi acum, imediat?... Lasă-mă bre în pace, că aşa procedaţi mereu, ce dracului!... Da, bine! Păi... o să rămân eu, n-am ce să mai fac acum… Sunt singur, văd eu cum rezolv… Bine, bine, vă salut!
A trântit receptorul cu furie şi s-a uitat la ceasul din perete. „Sunt cretini oamenii ăştia, băi frate! Le era greu să spună ceva mai devreme… Ei nu ştiau! Ştiau, dă-i în mă-sa pe gheaţă de zevzeci! N-are poliţia maşini să-i aducă mai repede... Şi dacă-i aduce după 12 noaptea, ce paştele mamei lor mai vor? Ies din termenul procedural. Treaba lor, dar… pe cine chem eu acum? Asta e problema. A plecat toată lumea. Normal, e trecut de ora 17.00. Să văd cine e planificat la permanenţă pentru azi… Hm! Mda, după planificare ar fi Paraschiv, dar face naveta. Până ajunge… Ia să văd ce face fata asta, Alina. E mai operativă şi sunt obişnuit să lucrez cu ea. Poate refuza, e dreptul ei… Să văd dacă mai e în birou, că ea pleacă ultima, de regulă”.
- Ce faci, domnişoară, nu ai reuşit să pleci acasă până acum? a întrebat-o pe fata ce tasta de zor la computer, încercând să pară îngrijorat, imediat ce a pătruns în încăpere fără a mai aştepta vreun răspuns la bătaia înceată în uşă.
- Nu s-a putut, domnule jude, ştiţi prea bine câte dosare am de finalizat după şedinţa de ieri…
- Ei, vreo sută doar… Floare la ureche pentru experienţa şi valoarea dumitale! a exclamat el laudativ şi cât se poate de mieros, evitându-i privirea.
- Da, sigur că da, floare la ureche, de parcă nu aţi şti câte trebuie de făcut la fiecare în parte… Dar dumneavoastră de ce nu aţi plecat? Nu aţi terminat de redactat motivările soluţiilor date în dosarele din şedinţa trecută?
- Ei, cum dracului să le termin? Nu ştii câte sunt? Crezi că eu…
- A, da? Sunt multe la dumneavoastră, dar eu trebuia să le termin oricum, nu? Adică să lucrez toată noaptea aici, se pare, l-a întrerupt fata destul de curajoasă, cu uşoară tentă de umor în voce.
- Hai, lasă asta, te rog! Uite că, pe nepusă masă, am primit o propunerea de arestare preventivă a unui lot de reţinuţi. Te rog să rămâi cu mine să rezolvăm repede…
- Cu tot respectul, domnule jude, vă anunţ că de permanenţă este … da, colegul meu Paraschiv. Să-i dau eu telefon ca să-i spun ce bucurie mare-l aşteaptă ori îl onoraţi dumneavoastră personal?
- Domnişoară Alina, noi doi suntem un complet şi… dacă tot eşti aici, te-am rugat să… Ştii, ăia pot pica în orice moment, eşti de acord? Paraschiv al nostru poate a ajuns acasă, ori poate nu are cu ce reveni în timp util. E o situaţie delicată, sunt de acord. Te înţeleg şi pe dumneata… Voi ruga poliţiştii din escortă să te ducă acasă după ce terminăm… Doar acum zece minute m-a anunţat procurorul Zapciu. Ştii cum se pune problema şi la Parchet…
- Da, ştiu… Dar mai ştiu că-mi vuieşte capul deja şi abia mă ţin pe picioare. Ştiţi dumneavoastră că azi n-am avut timp nici să mănânc? a încercat domnişoara grefier să-l îmbuneze pe judecătorul în ai cărui ochi o luminiţă liniştitoare se aprinsese pentru o clipă.
Vocea ei era mai ştearsă şi ochii obosiţi nu-l mai priveau acuzator. Nu mai aveau însufleţirea ce-o caracteriza. A simţit-o că va ceda , că va înţelege situaţia creată. A privit-o atent, cu milă şi recunoştinţă. „Adevărul este că fata asta munceşte mult şi corect. N-are parte nici de weekend. Vine să-şi finalizeze lucrările. N-are restanţe aproape niciodată, sărăcuţa de ea! Îmi pare rău, dar n-am ce-i face acum”. Şi-a mutat privirea pe maldărul de dosare de pe birou şi i-a vorbit aproape în şoaptă:
- Voi ruga pe cineva să dea fuguţa să cumpere ceva de mâncare. Ştiu cam ce-ţi place… Mulţumesc, Alina! Sper să scăpăm repede de ei. E vorba de un grup de patru sau şase. Nişte hoţi amărâţi, se pare.
- Dar n-am zis că rămân, domnule jude! a exclamat Alina cu nemulţumire-n voce. Sigur, tot în boul care trage daţi cu biciul, nu realizaţi că sunt epuizată…
- Gata, fata tatii, gata cu lamentările. Trebuie s-o rezolvăm, ce naiba să facem dacă tot suntem aici? Te anunţ eu când vin împricinaţii, dar până atunci îţi trimit ceva de mâncare. Ceva bun care să-ţi dea putere, a adăugat el împăciuitor în timp ce se retrăgea spre uşă.

Holurile judecătoriei erau pustii. Se auzeau doar vocile jandarmilor de la uşa de acces în clădire şi, din când în când, aspiratorul mânuit de femeia de serviciu pe ici pe acolo. Ea era obişnuită cu mătura şi făraşul. Chiar făcea mai curat cu aceste ustensile, dar nu ajungea la pânzele de păianjen de la muchiile de sus ale pereţilor şi nici printre dulapurile metalice pe unde se aduna praful după scurte perioade de timp. Când nu se auzea trebăluind, era semn că şi-a băgat nasul prin hârtiile ce zăceau pe birouri. Era tare curioasă tanti Nuţa, mai ales în zilele de salariu. Căuta fluturaşii cu sumele de încasat la fiecare în parte, ca să aibă subiect de bârfă în exclusivitate cu prietenele ei. Nu rămâneau de la întreg personalul, dar era suficient să găsească de la un grefier şi un judecător sau de la o arhivară, ca să poată face comparaţii şi să ducă vorba în afara instituţiei.
Procurorul Zapciu a apărut cu puţin înainte de ora 21.00 şi l-a găsit pe judecătorul Preoteasa îmbufnat, cu capsa pusă, lucrând prin dosarele aşezate într-o anumită ordine pe biroul său. N-a apucat nici să mai salute. A fost luat în primire cu vorbe şi expresii pe care nu le mai băga în seamă de multişor poveste. Se obişnuise cu ele. După ce judele s-a calmat cât de cât, i-a înaintat referatul cu propunerea de arestare preventivă a unui număr de patru indivizi, care operaseră în grup organizat pe raza a mai multor localităţi timp de aproape două luni.
După ce judecătorul Preoteasa a răsfoit cu furie crescândă paginile, încercând să reţină cât mai multe date din cele înşiruite acolo, s-a ridicat atât de brusc de pe scaun, încât l-a răsturnat înapoia sa lovind peretele. A început să înjure. Nu se ştie pe cine. Poate pe procuror, pe cei în cauză, scaunul cu pricina ori ziua aceea în care toate planurile lui de după amiază se năruiseră.
- Avocat au tâlharii ăştia, domnule procuror? De ce n-ai venit cu el până la ora asta? Da, e prea devreme, aşa poate ţi se pare…
- Văd că eşti tare cătrănit. Sigur că au. L-am anunţat imediat după ce am vorbit cu dumneata. E din oficiu, ştii bine cum merge treaba şi pe acolo, ce naiba! l-a întrerupt procurorul, destul de iritat de primirea ce i se făcuse, mişcându-şi mâna dreaptă în aer ca pe o pendulă l a fiecare grup de cuvinte în parte. O să apară şi el curând. Linişteşte-te, te rog, ca să poţi aprecia obiectiv propunerea noastră, a adăugat el după o scurtă pauză destul de împăciuitor.
Judecătorul a luat referatul şi a plecat spre biroul grefierilor fără să mai răspundă. Doar ochii îi vorbeau. A nemulţumire, a supărare şi a furie. A deschis larg uşa şi a fluturat hârtiile până la biroul domnişoarei grefier. Aproape că nu mai avea aer în plămâni când i s-a adresat:
- Poftim, domnişoară, studiază-le ca să ştii despre ce este vorba. Abia acum l-am primit, nu mă privi acuzator. Dă-mi un pahar cu apă, te rog!
S-a aşezat pe scaunul de la biroul alăturat. A băut încet, într-o linişte mormântală. Se auzea numai foşnetul hârtiilor în mâinile fetei care, foarte curând, a scos un caiet din sertar şi a început să-şi noteze câte ceva cu repeziciune. În aceeaşi linişte mormântală. Nu s-au privit şi nu şi-au vorbit. Era fiecare nemulţumit din ceva. Poate din aceeaşi ori aceleaşi cauze. Ştiau să treacă peste o aşa stare de fapt. Nu li se întâmpla pentru prima oară. Se cunoşteau destul de bine şi se respectau reciproc. Formau cel mai bun complet de judecată în acea instanţă. Tăcerea din încăpere a fost risipită de câteva bătăi în uşă.
- Da, intră ! aproape că a ţipat magistratul. Gata, au sosit? l-a întrebat pe procurorul care abia se vedea prin deschiderea parţială a uşii.
- Nu, n-au ajuns. Sunt pe drum, mi s-a spus la telefon. Domnul avocat Alexiu vă roagă să…
- Ce să mă roage pe mine, bre? N-am eu treabă cu avocatul. Ce să caute la mine? Câtă obrăznicie, dom’le! a izbucnit judecătorul Preoteasa sărind de pe scaun cu o vioiciune demnă de invidiat. Am plecat la mine în birou. Să nu mă mai deranjeze nimeni. Domnişoară, după ce termini, dă-i dumneata omului să studieze dosarul până apar şi clienţii domniei sale, a dispus el înainte de a năvăli spre uşa în care procurorul rămăsese nemişcat, uluit de manifestarea nervoasă şi aproape comică a magistratului.
- Domnule jude, eu am terminat cu dosarul… Cu permisiunea dumneavoastră, i-l înmânez de îndată, a intervenit fata în timp ce se ridica de pe scaun abţinându-se cu greu să nu râdă.
- Da? Foarte bine, foarte bine! a mai exclamat magistratul ieşind vijelios din încăpere.
Procurorul Zapciu s-a retras cu iuţeală pentru a-i face loc să treacă, descoperindu-l în acea clipă pe avocatul adăpostit înapoia sa. Exagerat de umil în atitudine, acesta s-a înclinat adânc pentru a-l saluta pe magistratul ce l-a privit de sus săgetându-l cu privirea. I-a răspuns printr-o foarte scurtă înclinare a capului, după care şi-a ridicat bărbia cu semeţie şi a străbătut coridorul în pas vioi până la biroul său. Procurorul şi avocatul au rămas nemişcaţi. Păreau că numără paşii cadenţaţi ai judecătorului Preoteasa, zâmbind uşor, unul cu simpatie, celălalt cu teamă şi suspiciune.
- Poftiţi, domnule avocat, intraţi! i-a întrerupt vocea Alinei din meditaţie.
Procurorul Zapciu s-a îndepărtat cu paşi măsuraţi în lungul holului, lăsând cale liberă avocatului să intre în birou.

Deşi uşa era deschisă şi invitaţia a fost auzită, avocatul Alexiu a bătut în tocul uşii după ce a trecut mapa voluminoasă dintr-o mână în cealaltă şi s-a înclinat adânc imediat ce a pătruns în încăpere. Era un bărbat cu puţin trecut de 25 de ani, de înălţime medie şi cam slab de constituţie, îmbrăcat într-un costum subţire uşor şifonat şi purtând în mână o geantă de piele atât de burduşită încât părea uriaşă pe lângă trupul său. I se uscase cerul gurii şi, cu eforturi vizibile, a încercat să se prezinte ceremonios:
- Sărut mâinile, domnişoară! Sunt avocatul Alexiu şi am venit… ştiţi, în legătură cu dosarul… am fost numit din oficiu să…
- Da, da, cunosc, domnule avocat. poftiţi… închideţi uşa şi luaţi loc pentru moment, l-a întrerupt Alina examinându-l cu atenţie. „Ce haios arată! E la început de carieră, se cunoaşte, dar ce naiba o avea în mapa aia de l-a cocoşat mai mult decât este şi fără ea? E clar că nu este însurat. N-ar fi atât de şifonat, săracul de el”. Imediat vă pun la dispoziţie documentele. La ora asta, vă daţi seama, la arhivă nu este nimeni, dar am totul aici, i-a explicat ea în timp ce răsfoia şi punea în ordine un vraf de hârtii. Sper să aveţi timp suficient până vă sosesc clienţii… Semnaţi, vă rog, aici… aşa, da, e bine!
Cum spuneam, nu este nimeni la arhivă, deci le veţi studia aici… Treceţi acolo, vă rog, i-a indicat fata cel mai depărtat birou faţă de cel la care lucra ea. În felul acesta nici nu vă deranjează prezenţa mea. Mi le restituiţi imediat ce terminaţi… dacă nu apar reţinuţii între timp, desigur.
- Vă mulţumesc mult, sărut mâinile! Vă rog să mă scuzaţi pentru deranj… Rămân dator, domnişoară, a îngăimat avocatul în timp ce încerca să ia într-o mână dosarul destul de voluminos aşezat de Alina în faţa lui.
- Nu aveţi pentru ce, domnule. Sunt atribuţiile mele de serviciu… Nu sunteţi obligat cu nimic. Ne facem datoria fiecare, că doar din asta trăim, nu?
Destul de timid şi emoţionat sub privirea veselă a domnişoarei grefier, Alexiu a scăpat mapa în încercarea de a ridica documentele cu ambele mâini. Dorind să o recupereze imediat pentru a-şi ascunde stângăcia, a scăpat dosarul din cealaltă mână. Două-trei foi s-au desprins şi au plutit câteva clipe în aer. Crispat şi ruşinat, a îngenuncheat pe podea, a prins dosarul cu degetele mâinilor tremurând vizibil şi l-a aşezat pe mapă, apoi a recuperat foile desprinse şi le-a aşezat în dosar. În timp ce cuprindea totul cu ambele mâini, ca din întâmplare a fixat cu privirea picioarele Alinei pe sub birou, tocmai când ea se aşeza şi le trecea unul peste celălalt. Cum fusta era trasă mult în această poziţie pe pulpele goale şi frumoase, ochii avocatului s-au mărit peste măsură, pupilele i-au strălucit şi obrazul i s-a roşit puternic. „Mamă, doamne, ce minunăţie de picioare! E frumoasă rău tipa, dar… nu ştiu, nu am văzut dacă are verighetă. Cred că e de vârsta mea ori mai mică şi, dacă i se zice domnişoară pe aici, înseamnă că....”
- Ce faceţi, domnule avocat? Studiaţi acolo dosarul? l-a întrerupt Alina din meditaţie, chicotind suficient de tare să fie auzită.
- Nu, cum adică… ştiţi, mi-a alunecat… vă rog să mă iertaţi, domnişoară! a încercat Alexiu o explicaţie şi mai multe scuze, dar nu s-a înţeles aproape nimic din bâlbâiala care l-a ruşinat şi mai mult. A reuşit să se ridice şi s-a retras cu spatele până la biroul arătat sub privirile pline de haz şi, în aceeaşi măsură, de compătimire ale Alinei.
A început imediat să cerceteze hârtiile, notându-şi câte ceva pe o coală de hârtie scoasă din geantă. Îşi ţinea capul mult plecat şi strângea din dinţi ca să-şi abţină pornirea de a se uita la fata care lucra liniştită la biroul ei. Avea senzaţia că ea îl urmăreşte în permanenţă şi se temea să-i întâlnească privirea. Nu se putea concentra suficient şi se enerva tot mai rău, supărându-se pe sine. Într-un sfert de oră a terminat şi a repus grăbit hârtiile în ordine. S-a ridicat atent, a apucat mapa cu hotărâre şi a ridicat cu multă grijă dosarul. După câţiva paşi făcuţi în tăcere şi cu privirile-n podea, îmbujorat la faţă şi vizibil emoţionat, a restituit dosarul cu pricina. Din nou a înşiruit mulţumiri şi scuze exagerate, fără a o privi pe Alina, după care s-a retras şi s-a deplasat grăbit spre sala în care urma să-şi intre în rolul oficial de apărător. La uşă a scotocit în geanta-i uriaşă, a scos roba împăturită printre hârtii, a îmbrăcat-o stângaci şi a intrat, după ce a încercat să-i ascundă cutele cu podul palmei
.  

Referinţă Bibliografică:
SUB IMPERIUL FRICII (1) / Marian Malciu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 328, Anul I, 24 noiembrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Marian Malciu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Marian Malciu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!