Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Eveniment > Ordinea Zilei > Mobil |   


Autor: Al Florin Ţene         Publicat în: Ediţia nr. 828 din 07 aprilie 2013        Toate Articolele Autorului

Sub egida Ligii Scriitorilor Români
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Sub egida Ligii Scriitorilor Români 
  
Atelier literar”CEREMONII TRANSILVANE“ la Biblioteca Judeţeană 
  
“Petre Dulfu “ din Baia Mare 
  
Când genele zilei încă nu se deschiseseră şi lacrimile cerului curgeau pe parbrizul automobilului condus de poetul Ioan Cărăşel, în care se aflau scriitorii Al.Florin Ţene şi Voichiţa Pălăcean Vereş, în data de sâmbătă 6 aprilie, părăseau Clujul îndreptându-se spre Baia Mare. Aceştia fiind invitaţi de Filiala Maramureş a Ligii Scriitorilor şi Biblioteca Judeţeană “Petre Dulfu “ pentru a participa la Atelierul Literar ”Ceremonii Transilvane “. 
  
Automobilul înfăşura distanţele pe roţi, săgetând ploaia, iar noi discutam, să ne treacă timpul mai uşor, pe fond de muzică populară ardelenească, despre istoricul şi oamenii din localităţile mai principale prin care treceam. La Bonţida ne-am amintit de Castelul renascentist Banffy, donat acestei familii de regale Sigismund de Luxemburg la 1387, trecând prin Gherla am vorbit de pictorul Sorin Spiridon Gâtu şi icoanele lui din bisericile maramureşene.La Dej ne-am amintit de poeta Raveca Vlaşin, de prozatorul Gheorghe Lucian D`Aquila şi de regretatul critic literar Radu Săplăcan. Uneori priveam prin parbrizul maşinii şi mişcările ritmice ale ştergătoarelor schimbau secvenţă după secvenţă, parcă dintr-un film cu călătoria de întoarcere a lui Ulise, când câmpurile păreau o mare peste care norii coborâseră. La Jibou ne-am adus aminte de latinistul Vasile Sav şi renumita Grădină Botanică, iar la Ulmeni am vorbit de preotul scriitor Radu Botiş şi revistele lui de pe internet. 
  
Ajunşi la Baia Mare şi parcând în faţa monumentalei clădiri a Bibliotecii Judeţene”Petre Dulfu “, cerul parcă obosise să tot plângă.Aici am fost întâmpinaţi de scriitoarea şi criticul literar Virginia Paraschiv, vicepreşedinta Filialei Maramureş a Ligii Scriitorilor, de dr. Mihai Ganea, preşedintele filialei şi de directorul Bibliotecii prof. dr.Teodor Ardelean. 
  
La ora 11, în Sala Artelor, în faţa unui numeros public, format din scriitori din Satu Mare, Baia Mare , Ulmeni, Negreşti-Oaşi, Sighetul Marmaţiei şi a iubitorilor de cultură băimăreni, criticul literar Virginia Paraschiv a deschis şedinţa dând cuvântul domnului Victor Mihalcă , ce a explicat fiecare fotografie artistică şi a vorbit despre autorii acestora, din expoziţia pe care am vernisato înainte de începerea şedinţei. Apoi Virginia Paraschiv a prezentat oaspeţii veniţi din Capitala Ardealului. După care a dat cuvântul scriitorului Al.Florin Ţene. Acesta a vorbit despre cărţile colegilor săi Voichiţa Pălăcean Vereş, prozatoare de excepţie şi editoare, Ioan Cărăşel, poet, autor a cinci cărţi publicate. În continuare a expus pe scurt istoricul Ligii Scriitorilor, dar a rememorat şi amintiri din vremea studenţiei când înpreună cu regretaţii poeţi Ion Ghiur Pauleana, Vasile Radu Ghenceanu şi pictorul Mihai Oros, care acum trăieşte în Germania, a înfiinţat cenaclul literar NORD, din Baia Mare ce funcţiona în cadrul Casei de Cultură. În încheiere preşedintele Ligii Scriitorilor a susţinut un recital din creaţiile sale poetice, după care a înmânat scriitorului Mihai Ganea DIPLOMA , pe anul 2012, pentru volumul de versuri”Odele Maramureşului “, iar criticului Virginia Paraschiv i-a fost acordată Medalia “Virtutea Literară “, pentru întreaga sa activitate profesorală şi de creaţie. Al.Florin Ţene a mai acordat Medalia “Virtutea Literară “ directorului Bibliotecii Judeţene academicianul dr. Teodor Ardelean, pentru întreaga activitate în promovarea literaturii române în ţară şi pe mapamond. În continuare Voichiţa Pălăcean Vereş a citit două poezii din ultimul volum al poetei Titina Nica Ţene, după care s-a proiectat videoclipul “Cheia Bătrânei “ de Titina Nica Ţene, care a fost apreciat prin vii aplauze de cei prezenţi. Ion Cărăşel a prezentat albumul “ Pe urmele Iancului“ semnat în colaborare cu pictorul şi scriitorul Lazăr Morcan. Academicianul Teodor Ardelean a vorbit despre activitate prodigioasă în domeniul cărţii , a instituţiei pe care o conduce. 
  
În încheiere au avut cuvântul scriitorii maramureşeni, fiecare fiind prezentaţ de Virginia Paraschiv, care au citit din creaţiile lor: Meteş Mora Ioan- Chelniţanu, Vasile E. Lupşe, Iosif Mereşca, Liviu Homorozan, Lucia Homorozan, Ganea Mihai, Găinaru Viorica, Carmen Băinţan, Milia Oros, Aurel Pop (redactorul şef al revistei CITADELA ), Vasile Goje, Aurelia Vele, Ion P.Pop, Valeriu Sabău, Aurelia Oancă, Dragomir Ignat, Ion Bala, Ghiţă Titiana Boian, George Terziu (redactorul şef al revistei de literatură internaţională CERVANTES ), preot Vasile Goje, Ştefan Herţe şi Vasile Morar. O parte din aceştia au subliniat activitatea neobosită a scriitorului Al.Florin Ţene, membru corespondent al Academiei Americană Română, în promovarea Ligii Scriitorilor, atât în ţară cât şi pe meridianele lumii. În acest context a fost lansată revista de cultură ITACA a scriitorilor din diaspora românească, publicaţie a Centrului de excelenţă în promovarea creativităţii româneşti din Dublin, fondatori fiind scriitorii: Emanuel Pope, Dorina Şişu şi Viorel Ploeşteanu, din Irlanda. 
  
Şedinţa s-a încheiat cu schimburi de cărţi şi reviste editate de inimoşii scriitori din Maramureş. 
  
Am ajuns la Cluj-Napoca când oraşul îşi închisese pleoapele pentru un somn binemeritat, “legănat “ de zumzetul lampadarelor de pe marginea străzii. 
  
Al.Florin Ţene 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Sub egida Ligii Scriitorilor Români / Al Florin Ţene : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 828, Anul III, 07 aprilie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Al Florin Ţene : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Al Florin Ţene
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!