Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Modele > Mobil |   


Autor: Octavian Lupu         Publicat în: Ediţia nr. 230 din 18 august 2011        Toate Articolele Autorului

Drumul de la Întuneric la Lumină
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Era la mijlocul lunii august 1986, la trei săptămâni după ce reușisem la o instituție de învățământ superior. Încă eram sub impresia produsă de reușita la un examen de admitere care nu fusese nici simplu, nici ușor și de care depindea, din punctul meu de vedere, tot ceea ce însemna viitorul meu. Cu ocazia examenului de admitere, mai precis înaintea afișării rezultatelor acelui examen, făcusem o promisiune lui Dumnezeu că dacă voi reuși la acel examen, să cred în El și să mă închin Lui pe deplin, indiferent de circumstanțe. În acea seară de august am mai zăbovit puțin, către miezul nopții, citind o carte. În acele timpuri aveam obiceiul de a citi, scrie ori sau studia până noaptea târziu. Era o senzație plăcută ca după ce toți se culcau, să rămân singur cu gândurile mele la o masă de scris și să dau drumul cugetării. Pe măsură ce citeam, am constatat că începea să îmi fie somn, așa că am luat cartea, m-am așezat în pat și am continuat să citesc. Înainte de a-mi da seama, am adormit. Și am avut un vis care m-a impresionat profund fiindcă părea să anunțe niște lucruri neobișnuite.  
 
Am visat că mergeam prin niște tuneluri subterane luminate de torțe săpate în piatră. Scenele erau desprinse dintr-un film ce trata evenimente din antichitate sau evul mediu. Mergând pe unul dintre aceste culoare luminate de torțe, am ajuns într-un loc unde era întinsă o masă confecționată dintr-un lemn ce părea foarte rezistent. La masă erau puse și scaune. M-am așezat și de cealaltă parte s-a așezat o persoană a cărei înfățișare mi se părea familiară, aducând cu cineva din familie. Pe măsură ce îi studiam mai atent chipul, am văzut că trăsăturile persoanei dinaintea mea se schimbă. Atunci am sărit de la masă și am zis:  
 
— Înaintea mea se află un demon!  
 
La aceste cuvinte, trăsăturile persoanei respective s-au schimonosit. Eu am zis:  
 
— Pleacă de dinaintea mea!  
 
La aceste cuvinte, am simțit o putere formidabilă trecând prin mine și făcând ca persoana aceea să se retragă și toată acea scenă a dispărut.  
 
În următorul moment m-am văzut pe o câmpie întinsă, luminată puternic de soare, iar lângă mine erau niște scări care duceau către o rețea de tuneluri subterane. Pe măsură ce priveam în jur, în fața mea a apărut o altă persoană, ale cărei trăsături le-am distins foarte bine. Venea asupra mea cu o putere foarte mare încercând să îmi facă rău. Manifesta o mare putere spirituală, care încerca să îmi ia în stăpânire mintea. La venirea acestei persoane, am simțit acea putere formidabilă cum trece prin mine și cum se revarsă asupra persoanei din fața mea. Atunci, acea persoană s-a dat înapoi ca în fața unei lovituri puternice și a început să strige:  
 
— Nu pot să îți fac nimic!  
 
Am încercat apoi să fug și am intrat din nou în tunelurile subterane. Persoana aceea mi-a apărut din nou în față. Din nou mi-am orientat atenția către Dumnezeu și am primit o putere ce venea de sus, iar persoana aceea a început să dea înapoi. Scena a dispărut ca prin farmec și m-am trezit.  
 
De îndată ce m-am trezit, am simțit fiorul acelei experiențe din vis, dar aveam în continuare senzația că o putere formidabilă se manifesta prin mine și că mă aflam în prezența unei persoane nevăzute, care mă susținea și care dorea să intre în legătură cu mine. Fără să știu cum să procedez, mi-a venit în gând să mă duc la masa de scris și să scriu ceea ce voi fi inspirat. Așa ceva nu am mai făcut nici înainte și nici după această experiență, dar în contextul acela mi s-a părut logic să procedez astfel. Am luat stiloul și fără să mă gândesc, am redat următoarele cuvinte:  
 
— Deși voi nu Mă mai recunoașteți, Eu totuși, sunt!  
 
După aceea, urma o idee pe care nu știam cum să o redau, care exprima regret, și fraza ar fi sunat:  
 
— Întoarceți-vă! Fiți plin de regret ! Timpul sfârșitului a sosit!  
 
La data aceea nu eram familiarizat cu termenii din Biblie și nu știam că “Eu sunt” este Numele lui Dumnezeu, iar pentru a reda ideea de întoarcere, termenul era “pocăiți-vă”. Ceea ce am scris mi s-a părut încifrat și având legătură cu visul pe care îl avusesem, dar la data aceea nu puteam să îmi dau seama ce înseamnă “Eu sunt”, „regret” sau „întoarcere” și „timpul sfârșitului”. La data aceea, aceste noțiuni îmi erau complet străine.  
 
A doua zi când m-am trezit, am căutat să recitesc foaia de hârtie pe care scrisesem, dar spre surprinderea mea, în caietul în cauză, respectiva foaie fusese ruptă și nu am mai găsit-o. Faptul că urma foii rupte se vedea, m-a făcut să îmi dau seama că scrisesem cu adevărat, lucru cu atât mai ciudat cu cât nimeni nu intrase în camera mea până dimineață și nici eu nu aveam obiceiul de a rupe foi de hârtie din caiet. A fost pentru mine un mister și un semn care nu știam la ce s-ar putea referi.  
 
Istoria s-a continuat patru ani mai târziu. Era în vara anului 1990, în luna iunie. Ajunsesem la mijlocul facultății, trecusem de revoluție și de o mulțime de alte experiențe cu Dumnezeu. La acea dată am simțit o deosebită atracție față de un cerc de inițiere într-o practică spirituală mistică. Nu puteam să îmi dau seama de unde provenea această dorință, dar eram conștient că trebuie să frecventez acel cerc. Așa că am participat la o serie de conferințe care se țineau într-o sală publică. Când am ajuns, conferința deja începuse, erau sute de studenți adunați și spre surprinderea mea, cel care prezenta era chiar omul cu care mă luptasem în visul din 1986 și care spusese că nu poate să îmi facă nimic. Am fost uimit să constat că toate detaliile coincideau în ceea ce privea înfățișarea lui, inclusiv gesturile.  
 
De-a lungul mai multor săptămâni am mers periodic la acele conferințe, la care se prezentau elementele teoretice ale acelor practicilor mistice, însă încă nu fusesem primit în rândul celor care le exersau într-o altă sală. O dată, această persoană a făcut niște afirmații care mi s-au părut demne de reținut. La sfârșitul unui comentariu despre o învățătură spirituală, respectiva persoană a făcut o afirmație care mi-a atras în mod deosebit atenția.  
 
El a spus următoarele:  
 
— Nici unul dintre cei care sunt în locul acesta nu a venit întâmplător. Noi reprezentăm pe Ilie, pe cel care va pregăti a doua venire a lui Hristos. Noi dăm înțelesul lucrurilor pe care bisericile le practică, fără însă a le înțelege fundamentul. Noi însă știm și astfel, dăm înțelesul deplin al practicilor religioase creștine. De aceea, dacă sunteți adepți ai religiei creștine, ceea ce se prezintă aici vă va întări în convingerile voastre religioase. Mai mult, dacă aveți prieteni care sunt religioși, este util să îi chemați și pe ei să asculte interpretarea a ceea ce ei cred fără a cunoaște, indiferent de cultul religios. Totuși, dacă veți întâlni persoane ce aparțin confesiunii ... — și aici a pronunțat numele unei anumite confesiuni creștine — pe aceștia să îi lăsați în pace!  
 
Ultima afirmație m-a uimit peste măsură, fiindcă nu înțelegeam de ce acorda o atenție așa de deosebită confesiunii respective, una dintre cele mai mici biserici creștine din România. În altă ocazie, când iarăși ne vorbea despre anumite învățături mistice, a repetat:  
 
— Dacă veți întâlni persoane ce aparțin confesiunii ... — și aici a pronunțat din nou numele acelei confesiuni creștine — pe aceștia să îi lăsați în pace!  
 
Când am auzit a doua oară această afirmație, am luat o decizie interioară ca dacă voi scăpa din această experiență mistică, am să mă duc să văd ce este cu această confesiune creștină și ce cred ei așa de deosebit.  
 
Datorită educației primite, aveam o anumită prejudecată împotriva confesiunilor creștine altele decât cele istorice, generată de ideile vehiculate înainte de 1989, cum că religia ar fi un lucru depășit istoric, o manifestare a „misticismului și obscurantismului”, iar ateismul științific este singura opțiune valabilă pentru un om rațional și corect informat. Cât privește acea practică mistică, exista ceva ciudat care mă atrăgea fără a putea să mă opun acestei forțe. Era ceva irezistibil. Aveam senzația că dacă aș fi respins acea chemare, aș fi pierdut ceva deosebit, divin, mai precis, o ocazie unică de desăvârșire spirituală, lucru care mă interesa în cel mai înalt grad.  
 
După aproape o lună de mers la conferințele publice ținute de acel maestru, am dorit să merg și la ședințele practice, care se țineau în alt loc, dar pe care nu îl știam. De aceea, într-o după amiază, după ce s-a încheiat prelegerea, am mers la maestru și l-am întrebat politicos dacă pot veni la ședințele practice. În acel moment s-a petrecut ceva straniu, fapt care a contrariat pe toți cei care erau în jurul meu. Maestrul și-a întors fața de la mine și m-a ignorat cu totul, ca și cum nici măcar nu i-aș fi vorbit. Am fost uimit, dar după aceea, gândind că poate nu m-a auzit, am repetat din nou și în fața lui cererea mea de a mă alătura celor care mergeau la sală.  
 
Din nou s-a întors de la mine, m-a ignorat și nu a vrut să vorbească cu mine. Acest lucru era cu atât mai neobișnuit, cu cât întotdeauna era un om deschis și atent la cei din jur. Simțindu-mă profund jignit, m-am retras, hotărât să nu mai vin la ședințele publice care se țineau în acel loc. Oricum urma o perioadă de pauză până în septembrie și aveam să văd ce avea să fie până atunci. În particular, am început să studiez de unul singur ce ni se predase și să încerc să practic acele elemente de la început. În mod deosebit, ni se indicase o anumită oră din zi când să practicăm anumite tehnici mistice, așa numitele ședințe ,,telepatice”, când aveam să primim lămuriri și descoperiri personale în legătură cu cele prezentate. Elementul de maxim al întregii învățături era revărsarea unei ,,ploi uriașe” de energie divină fără precedent, care avea să conducă la sfârșitul istoriei.  
 
În timpul unei astfel de exercițiu, când eram singur și meditam de-a lungul orei prestabilite, am avut senzația unei prezențe nevăzute, care încerca să comunice cu mine. Nu m-am împotrivit, dar în același timp, am fost prudent să văd ce se întâmplă. Comunicarea a fost la nivelul sugestiilor, iar sugestia a fost să îmi predau dorințele mele în mâna acelui îndrumător nevăzut. Fusesem avertizați că dacă se întâmplă așa ceva, să nu ne temem, fiindcă este bine și înseamnă că mergem pe calea cea bună. Ideea era să dăm voie spiritelor universului să ne conducă către perfecțiune, fapt ce necesită o deplină predare a dorințelor interioare în mâna lor pentru a face ceea ce noi nu putem prin noi înșine. Când am înțeles acest gând, mi-am adus aminte că în Biblie era scris să nu predăm mintea noastră decât lui Dumnezeu și lui Iisus Hristos, fapt pentru care am refuzat să îmi predau dorințele sufletești altcuiva și nu am dat curs respectivei sugestii. Imediat, a dispărut orice altă senzație neobișnuită și nu s-a mai întâmplat nimic.  
 
Acest lucru s-a repetat de mai multe ori în diferite ocazii până într-o zi, când am refuzat definitiv să îmi predau dorințele interioare. Imediat, a apărut o altă sugestie care spunea că dacă refuz, atunci emoțiile mele îmi vor fi luate cu forța. La scurt timp după aceea, am simțit o putere deosebită care încerca să ia în stăpânire mintea mea. M-am speriat și am încercat să scap de respectiva sugestie, dar îmi dădeam seama că era ca și cum m-aș fi luptat cu o putere mult prea mare pentru mine. Am început să mă rog lui Iisus Hristos să mă scape, dar aparent fără rezultat.  
 
Starea de tensiune a continuat de-a lungul zilelor ce au urmat, dar nu tot timpul fiindcă nu aș fi rezistat. Multe alte lucruri s-au mai întâmplat în acea perioadă, dar întrucât simpla amintire îmi provoacă dezgust nu le voi mai aminti. Cert este că trăiam cu senzația că sunt pe punctul de a-mi pierde sufletul și de a deveni ca unul dintre demonizații descriși în Evanghelii. Aveam impresia că viața mea s-a sfârșit și de atunci înainte nici mintea nici trupul nu urmau să îmi mai aparțină.  
 
M-am rugat, am ținut posturi, dar nimic nu mă scăpa de aceste senzații. Mi-am dat seama că era doar o chestiune de timp până voi ceda cu totul. De regulă, se credea că prin astfel de exerciții spirituale omul poate alunga puterile răului. Dar mai târziu am înțeles că numai Duhul Sfânt are capacitatea de a realiza astfel de lucruri. Însă Duhul lui Dumnezeu nu se supune controlului nostru. Dimpotrivă, noi trebuie să ne așezăm sub stăpânirea Sa. Toate aceste încercări de a scăpa de consecințele expunerii la acea învățătură mistică s-au derulat pe parcursul a două luni și nu cred că putea să mai dureze mult până să cedez, dacă nu ar fi intervenit ceva între timp. Eram la Petroșani, către sfârșitul lunii august. Pe la mijlocul unei zile m-a cuprins iarăși lupta sufletească pe care o duceam de mai bine de o lună și jumătate.  
 
Pe când încercam să scap de acea stare în care mă găseam, am avut o sugestie care părea să vină din altă direcție decât cea care îmi făcea probleme. M-am decis să nu mă opun și să o urmez. Gândul a fost să ies din casă și să mă duc acolo unde urma să mă conducă respectiva sugestie. Obosit de atâta frământare sufletească, am decis să o urmez. Prin urmare, am ieșit din casă și am început să merg pe strada principală. După ce am trecut de un pod, sugestia a fost să o iau la dreapta pe o stradă pe care nu mai mersesem vreodată până atunci. Am mers pe respectiva stradă, de fapt o alee prost asfaltată, de-a lungul unui pârâu și mă tot întrebam încotro mergeam.  
 
Nu mă uitam decât în sus și înainte pe măsură ce mergeam și mă rugam lui Iisus Hristos să mă ierte și să mă scape. La un anumit moment, sugestia a devenit foarte clară și gândul a fost să îmi întorc capul ca să privesc la dreapta spre o clădire care era în acel loc. În acel moment am avut sugestia unui gând care îmi spunea:  
 
— Dacă vrei să scapi, de acum înainte să mergi în locul acesta!  
 
Când m-am uitat, uimit de respectiva idee, am văzut o clădire ce semăna cu o biserică și care avea o placă de marmură pe care era scris numele confesiunii pe care o menționase maestrul. Atunci am exclamat involuntar:  
 
— Cum să merg la o biserică pe care nu o cunosc? Cum să merg la acești oameni pe care nu îi știu?  
 
Adevărul era că gândul de a merge la o biserică necunoscută mă făcea să dau înapoi cu groază. Dar sugestia imediată a fost promptă:  
 
— Dacă nu mergi aici, nu vei mai scăpa vreodată ci vei fi pierdut pentru totdeauna!  
 
În acel moment am înțeles că nu se putea negocia nimic. Punând în balanță ceea ce mă aștepta, dacă nu eram scăpat de acele duhuri rele, am zis:  
 
— Bine, fie și așa. O să fiu de rușine înaintea tuturor, dacă așa îmi este destinul.  
 
Și am acceptat acel sfat. Din acel moment lucrurile au început să schimbe, dar nu dintr-o dată. Astfel, când veneau sugestiile negative, începeam să mă rog și după o scurtă luptă eram lăsat în pace.  
 
Întors de la Petroșani, am cerut unei cunoștințe, care mergea de vreo câteva luni la o biserică din București aparținând acelei confesiuni, să îmi dea materiale ce detaliau credința lor. În mod deosebit, am studiat mai multe cărți ce conțineau explicarea biblică a profețiilor ce privesc sfârșitul acestei lumi. Am citit și despre învățăturile de bază cu privire la salvarea prin credința în sacrificiul lui Iisus Hristos. Am înțeles că în relația dintre profeția biblică și adevărul legat de salvarea omului, adică Evanghelie, există o putere extraordinară pe care nimic și nimeni nu o poate înfrânge.  
 
Pe măsură ce studiam, aveam impresia că o persoană plină de autoritate a luat o mătură și a început să facă curățenie în păienjenișul de confuzie, erezie și rătăcire care erau în mintea mea. Stările rele s-au redus în intensitate până când au dispărut. Astfel, în septembrie, în loc să merg la o anumită sală unde se practica acea învățătură mistică, m-am dus într-un alt loc, mai precis am intrat pentru prima dată într-o biserică din București aparținând acelei confesiuni și am asistat pentru prima dată la un serviciu religios al acesteia.  
 
Un an mai târziu, în ciuda faptului că eram încă student, am decis să mă botez în cadrul respectivei confesiuni și să urmez sfatul Celui care mi-a vorbit direct și prin vis în ocazii diferite. Nu după mult timp, am înțeles ce înseamnă ,,timpul sfârșitului”, aceasta fiind o metaforă biblică pentru vremea în care trăim.  
 
Și astfel, mi-am dat seama că în spatele învățăturilor creștine bazate pe Sfintele Scripturi, se află Cineva a cărui putere este suficient de mare pentru a-l elibera pe deplin chiar și pe cel mai slab dintre oameni căzut în mâna Celui Rău. Mai mult, pe măsură ce studiam Biblia, am realizat că în mod inconștient ceea ce am căutat erau tocmai învățăturile fundamentale ale Sfintelor Scripturi, ce sunt o comoară de neprețuit, și care dacă ar fi cunoscute, ar scăpa pe toți cei care stau pe marginea abisului învățăturilor ce nu au legătură cu Dumnezeu sau se agață de lucrurile materiale ale lumii, incapabile să îi ajute pe cărarea vieții.  
 
În concluzie, visul de la care am început conținea traiectoria spirituală pe care aveam să merg, în sensul că identifica acea persoană care era pe punctul, prin intermediul învățăturilor propagate, să îmi facă un rău nespus de mare. Dar finalul nu urma să fie diferit de ce ar fi fost logic. De aceea, rândurile pe care le-am scris sub inspirație atunci, au devenit motto-ul credinței mele:  
 
„Deși nu Mă mai recunoașteți, totuși, Eu Sunt! Întoarceți-vă la Dumnezeu! Timpul sfârșitului a sosit!”  
 
 
Octavian Lupu  
București  
11 iulie 2016  
(republicare)  
Referinţă Bibliografică:
Drumul de la Întuneric la Lumină / Octavian Lupu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 230, Anul I, 18 august 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Octavian Lupu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Octavian Lupu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!