Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Comentarii > Mobil |   



Stihurile destrămării, cronică de Virginia Paraschiv

 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Cronică de Virginia Paraschiv 
  
Cronica Puiu Raducan , Salcamii din Tepesti  
  
STIHURILE DESTRĂMĂRII 
  
Puiu Răducan aduce cu Salcâmii din Ţepeşti o stihuire cu care ne-a familiarizat în precedentele introspecţii lirice . O punere în pagină pe verticală a versificaţiei poetice , premeditare maliţioasă a unui autor care se vrea citit şi auzit cuvânt cu cuvânt. Prin aducerea în prim plan a cuvintelor nesemnificante, pronume seci de referinţă, conjuncţii, prepoziţii şi substantive de rutină, din sfera lexicului comun, şi alte instrumente de comunicare uzuală, Puiu Răducan recuperează din limbaj ce mai vegetează prin „azilul cuvintelor”. Cuvintele ce stau în pragul morţii lente, fără zgomot spectaculos. Cuvinte obosite de atâta uz răstălmăcit. Cuvinte purtătoare de stigmatul bătrâneţii , aidoma poetului însingurat şi obosit. Puiu Răducan e insistent în dreptul său de scrutător al sinelui însingurat. E insistent în lacrima pentru trecut şi pentru un viitor opac, previzibil şi scadent în vrerea de neostoit a timpului ucigaş( Pisica neagră). Timpul implacabil vestit de ecoul clopotului/ din adâncuri( Lacrima icoanelor). Clopotul lugubru, mesianic, clopotul prevestitor al morţii iminente într-o lume a deşertului de sare al mării( Sirena deşertului) şi a diluviului terifiant( Făptura ta). O necuprindere împresurată de ape . Apa morţii imaginată ca matrice leşioasă în care eşuează înţelesul din cuvinte. Bătrâneţii îi lipseşte măreţia tragediei, chiar dacă, furat de valul zicerii înalte, expresive, poetul clamează tragedia neputinţei. Din fericire, poetul are şi versiunea mai mai puţin eroică şi estetizantă. : Bătrâneţea, ca baba cu mustăţi şi guşe/,mă izbeşte-n pârâul de pe centura nopţii/.Îmi şlefuieşte piatra de uitare-a vânturilor,/în cartierul ... rezidenţial, este furtuna morţii( Adolescenţa despletită). Bătrâneţea, ca motiv poetic obsedant , ce străbate parcursului unui întreg volum, nu e de natură să stârnească fiori emoţionali într-o lume în care senectutea e privită ca un handicap fiziologic, cu costuri constrângătoare social. De altminteri şi poetul are conştiinţa inutilităţii şi marginalizării. Monologhează, arcuind cuvintele de plastic , de cârpă sau de carton cu o voce, o voce eleborată poetic, dar o voce în pustiu. Nu cere nimic altceva decât să mai fie lăsat să rămână în azilul de cuvinte. Discursul poetic este cu premeditare discursul unui înfrânt. Lucrurile par limpezi , iar lectura nu are a fi decât un act constatator al psihologiei unui om de vârsta a treia, ca să ne exprimăm cu eufemismul administrativ curent. Lectura psihologizantă nu duce nicăieri , cel mult putem selecta secvenţe poetice sensibile şi măiestrite cu care poetul înnobilează bătrâneţea plebeiană. Fiinţa urbană şi-a pierdut orice urmă de reflecţie sapienţială. E drept să semnalăm şi intruşi neaveniţi în contextul poetic cadenţat în tonul elegiac sau de o gravitate dramatică, respectiv simple jocuri de versificaţie , nostime, ba chiar uşor frivole, care se pretează aproape instant la persiflare parodică. Şi tentaţia, pe alocurea, a tonului lacrimogen. Şi atunci, unde e textul poetic cu valenţa unicităţii şi a expresivităţii lirice peste media comună ? Prim planul lamentaţiei obturează ecoul unei violenţe ce impregnează la modul straniu textul poetic. Linişte spânzuratâ , timpul ucigaş, spânzuratul viu, sunt repere sintagmatice peste care nu putem trece uşor, ca şi cum nu ar exista sau ca şi cum ar fi nişte simple fante ale violenţei, cu încărcătura ei de fermitate distructivă, în planul vârstei obosite şi vlăguite, nişte simpli pigmenţi de culoare. Să poposim asupra unui poem miniatural, Singurătate crudă. Reperul de durată, dimineaţa- prânz, ne induce confortul unui context domestic, uzual. Schimbare rapidă de plan de referinţă, prin inserare unei viziuni onirice. Fantasma cu copilul desculţ prin tărâmul Maicii Domnului, e de natură să ne trimită în în atmosfera cu cea mai pură şi neprihănită aură creştină. S-ar părea că plonjăm în clasicul spaţiu evocator al existenţei imaculate . Cu Îngerul Albastru călăuză, copilulului îi este dat să-şi vadă mama. Un preambul construit într-o manieră narativă realizată cu maximă celeritate, menit să săvârşească atmosfera de basm, de sacră poveste. Epitetul cenuşiu dă peste cap întregul orizont de aşteptare. De unde şi până unde, în spaţiul sacrosanct, celest, simbolul ratării şi promiscuităţii ? 
  
Iar aşteptata mamă descinde parcă dintr-un ritual întunecat, de magie neagră, cere, nici mai mult, nici mai puţin, pruncului pogorât din vis, laptele supt. Poemul se curmă brusc, sub povara emblematică a unui blestem cumplit, peste putinţa înţelegerii comune. Dacă privim discursul poetic in extenso, cu obervare atentă şi migăloasă, vom sesiza aceeaşi tendinţă de a induce lectorului simţământul comod al lucrului ştiut şi răsştiut. Numai că apar semnalele magice din afara arealului tradiţional creştin, când cu gândul nu te aştepţi. Clopotul însuşi este deturnat din simbolistica lui clasică. Pendula maiestuoasă a timpului e asimilată cu sirena, simbolul păgân al morţii ca ispită blestemată. Cuvintele şi sunetele naturale sunt lipsite de ecou, tăcerea zăvorăşte timp şi spaţiu : Prispa azilului /o găsesc năpădită /de rugi şi buruieni, uşi blocate cu zăvoare obtuze, ferestre cenuşii astupate cu pânze/dense de păianjeni zâmbitori /care rânjesc excentric. Dau să bat, dar nu am unde(Azil) . Poetul cade pradă întoarcerii în timp , o fugă inversă, o regresie malefică. Cronologia inversată, cronologie cu încărcătură luciferică. Brandul Ţepeşti, consacrat de Puiu Răducan cu statornicie creatoare şi cu loialitate , e pe cale să se năruiască, să fie devorat el însuşi de timpul care împresoară nemilos creatorul şi creaţia, poetul şi poezia. Ispita cuvântului şi-a pierdut din forţă şi temeritate, poetul asistă aproape placid la uzura propriilor sale stihuri , stihurile destrămării.  
  
Matricea paradisică bântuită de fantasme, viziuni terifiante şi de nălucire neagră .  
  
Şi peste tot şi toate, planează umbra şi gândul omului cărunt , risipit, destrămat şi irosit în nimicnicie: 
  
Bibliotecile îmi trec prin ochelari, 
  
peste scrieri vine bătrânul amurg, 
  
cu biciul mă tot loveşte un nătărău, 
  
prin tâmplele obosite anii îmi curg ( Mozaic de februarie). 
  
VIRGINIA PARASCHIV 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Stihurile destrămării, cronică de Virginia Paraschiv / Al Florin Ţene : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1057, Anul III, 22 noiembrie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Al Florin Ţene : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Al Florin Ţene
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!