Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Eveniment > Comemorari > Mobil |   


Autor: Stelian Gomboş         Publicat în: Ediţia nr. 1259 din 12 iunie 2014        Toate Articolele Autorului

Părintele Arhimandrit Dometie Manolache de la Mănăstirea Râmeţ – Alba (1924 – 1975) - un autentic erou al credinţei ...
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Părintele Arhimandrit Dometie Manolache de la Mănăstirea Râmeţ – Alba (1924 – 1975) - un autentic erou al credinţei ...  
  
Introducere 
  
Părintele Arhimandrit Dometie Manolache a fost, aşa după cum afirma Părintele Profesor Dumitru Stăniloae, "un erou al credinţei, un suflet de mare sfinţenie şi puritate". Personalitatea sa sintetizat-o foarte elocvent, Episcopul Emiliam Birdaş al Alba Iuliei, la înmormântarea Părintelui Dometie, în ziua de 6 iulie 1975: "Teolog distins, părinte duhovnicesc, spirit de înaltă jertfelnicie, altruist, gospodar de o mare capacitate... Şi-a dat necontenit silinţa pentru a îmbogăţi, lărgi şi aprofunda, în toate fibrele fiinţei păstoriţilor săi, conştiinţa dăruirii de sine pentru interesele obştei, pildă dându-se, din belşug, ca unul care toată viaţa a ars pentru ideea dăruirii de sine... Cel mai viu şi mai frumos omagiu pe care i-l putem aduce este să-i urmăm îndemnurile, dar mai ales pilda vieţii sale, după puterile noastre". 
  
Câteva repere biografice 
  
Arhimandritul Dometie Manolache, având numele mirenesc de botez Stelian, s-a născut în urmă cu 90 de ani, în satul Mărculeşti, la poalele Munţilor Pãnătău, judeţul Buzău, la data de 15 octombrie 1924. A fost cel de-al patrulea din cei doisprezece copii ai unor părinţi evlavioşi şi muncitori, care l-au crescut prin truda braţelor, în frică de Dumnezeu, în ascultarea şi respectul celor mai mari, cu simţul răspunderii şi al muncii. 
  
Cele şase clase primare le-a absolvit în localitatea Târlele - Filiu. În anul 1937 s-a înscris la Seminarul Teologic din Buzău, pe care l-a absolvit în anul 1945 ca şef de promoţie. În acelaşi an s-a înscris la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti, iar în anul 1949 a fost declarat licenţiat în teologie, în urma prezentării tezei de licenţă cu titlul: “Mărturisirea Ortodoxă a lui Petru Movilă”, notată cu calificativul “excepţional”.  
  
Vocaţia deosebită pentru viaţa monahală îl determină ca la 6 iulie 1949 să se închinovieze la Mânăstirea Prislop - Hunedoara. Este hirotonit preot la 6 august 1949, în Mănăstirea Hodoş - Bodrog, judeţul Arad, iar duhovnicia o primeşte în Catedrala Episcopală din municipiul Arad, prin Episcopul Andrei Mageru. În ziua de 14 septembrie 1949 primeşte chipul îngeresc la Mănăstirea Prislop, în acelaşi timp cu colegul său de facultate şi bun prieten, viitorul Mitropolit Dr. Antonie Plãmădeală al Ardealului, avându-l drept naş de călugărie pe Părintele Arsenie Boca. Cu toate că avea doar 25 de ani, fiind profund impresionat de responsabilitatea luată înaintea lui Dumnezeu, a respectat cu stricteţe cele trei voturi monahale, aplicându-le în mod consecvent, fără şovăire, în duh de smerenie şi jertfă totală. Rămâne la Mănăstirea Prislop până în 18 mai 1952, când se transferă la Mănăstirea Cioara – Afteia, judeţul Alba. 
  
Viaţa mănăstirească în Transilvania nu era atunci într-o stare înfloritoare, ca în Muntenia sau Moldova, realitate pe care o cunoştea atât din studiul Istoriei Bisericii Ortodoxe Române, cât şi nemijlocit, de aceea Părintele Dometie Manolache dorea să-şi dedice toată energia şi puterea de muncă întăririi credinţei strămoşeşti şi unităţii neamului. Părintele Dometie a considerat că nu putea să slujească mai bine acestui ideal decât printr-o reînviorare a vieţii monahale din Transilvania. Din rândul tinerelor care veneau la Mănăstirile Prislop şi Afteia, douăzeci şi trei de fete de pe Valea Sebeşului s-au decis să intre în cinul monahal sub îndrumarea Părintelui Dometie Manolache.  
  
Cu sprijinul lor, al părinţilor lor şi al unor credincioşi, Părintele a pus la cale construirea unei mănăstiri în apropierea comunei Strungari - Sebeş. Pentru ca tinerele să înveţe viaţa călugărească într-o mănăstire cu veche tradiţie monahală, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Antim Angelescu de la Buzău au fost primite, în anul 1952, la Mănăstirile Răteşti şi Barbu, din judeţul Buzău, Părintele Dometie Manolache fiind închinoviat la Mănăstirea Ciolanu. Timp de trei ani a fost duhovnicul lor, precum şi al vieţuitoarelor Mănăstirii Răteşti.  
  
În paralel a fost numit director şi profesor la şcolile monahale ce funcţionau la cele trei mănăstiri. După ce au învăţat rânduiala monahală, tipicul slujbelor şi muzica psaltică, dupã ce au absolvit şcoala monahală şi s-au calificat în meseria de ţesătoare, au fost închinoviate la Mănăstirea Râmeţ, din judeţul Alba, care tocmai a fost transformată în mănăstire de maici, deoarece forurile superioare bisericeşti şi de stat nu au permis înfiinţarea proiectatei mănăstiri pe Valea Sebeşului. Părintele Dometie Manolache a întâmpinat multe piedici, obstacole şi dificultăţi până să ajungă duhovnic la Mănăstirea Râmeţ, atât din partea Preasfinţitului Părinte Episcop Antim Angelescu al Buzăului, care nu dorea ca el să plece din eparhie, cât şi din partea Preasfinţitului Părinte Episcop Nicolae Colan al Clujului, care cunoştea sălbăticia ţinutului Râmeţului precum şi sărăcia locuitorilor. Abia la 1 martie 1959 este numit preot - duhovnic la Mănăstirea Râmeţ şi parohia Râmeţ - Sat, dupã ce a trebuit să rămână câtva timp la Mănăstirile Piatra - Fântânele din judeţul Bistriţa Năsăud şi Dragomireşti din judeţul Maramureş.  
  
Viaţa Părintelui Dometie Manolache este strâns legată de obştea Mănăstirii Râmeţ. În primii ani ai înjghebării acestei mănăstiri, Părintele Dometie şi cele 40 de vieţuitoare au îndurat multe neajunsuri: chilii puţine şi dărăpănate, un atelier necorespunzător, lipsa hranei, a îmbrăcăminţii şi a medicamentelor, precum şi multe altele. În anul 1960, luna mai, în urma nefastului decret 410/1959, maicile au fost nevoite să plece din mănăstire pe la casele părinţilor sau să lucreze în lume, mânăstirea fiind abandonată şi desfiinţată. Această pribegie a durat până în anul 1969, perioadă în care cea mai mare parte din ele au lucrat într-o secţie de covoare care aparţinea Cooperativei “Record” din oraşul Aiud. În tot acest timp, Părintele Dometie şi-a întărit obştea risipită în ţară, direct sau prin scrisori, iar maicilor din Aiud le-a cumpărat două case în care să locuiască împreună, ca într-o mănăstire. Mănăstirea Râmeţ a fost transformată în cabană şi bufet, maicile reuşind să se întoarcă, întâi ca civile, cu secţia de covoare, fiind chiriaşe şi locuind împreună cu turiştii. Părintele Dometie reuşeşte să construiască o cabană în care o mută pe cea din incinta mănăstirii. Toate edificiile pe care le-a făcut aici au însemnat un risc, unele fiind construite fără acte: atelierele de covoare, arhondaricele, trapeza, paraclisul, introducerea curentului electric şi a apei potabile, cele două case parohiale. A sădit livadă, a instalat o stupină, a amenajat un lac de peşte. De asemenea, s-a ocupat de restaurarea bisericii vechi şi a ajutat la înfiinţarea muzeului. A introdus cursa pe Valea Mănăstirii, plătind el biletele multă vreme ca să fie rentabilă. 
  
Pe lângă activitatea administrativ - gospodãreascã, Părintele Arhimandrit Dometie Manolache a acordat o importanţă deosebită şi studiului de specialitate, activităţilor spiritual şi duhovniceşti. În anul 1972 s-a înscris la cursurile de doctorat în teologie, la Institutul Teologic din Bucureşti, pe care le-a terminat cu media 10, cu o lună înainte de sfârşitul său fulgerător. 
  
Părintele Arhimandrit Dometie Manolache a trecut la veşnicele lăcaşuri, într-o duminică, pe data de 6 iulie 1975. În cuvântul rostit la înmormântarea sa, Preasfinţitul Părinte Episcop Emilian Birdaş al Alba Iuliei îl evocă în cuvinte deosebit de frumoase şi de emoţionante, reflectând şi subliniind statura şi personalitatea duhovniceascã a Pãrintelui Dometie Manolache: “Teolog distins, părinte duhovnicesc, spirit de înaltă jertfelnicie, altruist gospodar de o mare capacitate... Şi-a dat necontenit silinţa pentru a îmbogăţi, lărgi şi aprofunda, în toate fibrele fiinţei păstoriţilor săi, conştiinţa dăruirii de sine pentru interesele obştei, pildă dându-se, din belşug, ca unul care toată viaţa a ars pentru ideea dăruirii de sine... Cel mai viu si mai frumos omagiu pe care i-l putem aduce este să-i urmăm îndemnurile, dar mai ales pilda vieţii sale, după puterile noastre”. (Potrivit mărturisirii Monahiei Eudoxia Manolache – sora Părintelui Dometie Manolache, vieţuitoare până la trecerea ei la veşnicele lăcaşuri, la Mânăstirea Râmeţ, Alba – în revista “Epifania”, Alba Iulia, nov-dec 1997). 
  
Crâmpeie din viaţa, opera şi activitatea Părintelui Dometie Manolache 
  
Urmând cuvintele bunicului său: "nimic nu foloseşte dacă nu slujeşti Domnului", Părintele Dometie Manolache şi-a închinat întreaga viaţă acestei slujiri, împletind în mod exemplar asceza şi rugăciunea cu munca creatoare. Ducea o viaţă aspră, se purta cu simplitate şi nu păstra niciodată mai multe rânduri de haine. Dacă întâlnea oameni necăjiţi, le dădea cojocul din spinare, ciorapii şi chiar încălţările. Era mulţumit când vedea în jur oameni mulţumiţi. Dormea oriunde, chiar şi pe jos. Spovedea zile întregi, mulţumindu-se să aţipească pe un scaun câteva minute. Când slujea la bisericile satelor din jur, unde nu erau preoţi, străbătea câte 7-8 km peste dealuri şi văi, dornic să propovăduiască Cuvântul lui Dumnezeu spre întărirea sufletelor credincioşilor. După Sfânta Liturghie, zilnic era chemat pentru diferite servicii pe la casele moţilor, cum se obişnuieşte în Munţii Apuseni. Până seara oficia 20 - 30 sfeştanii, urcând şi coborând poteci singuratice. 
  
Se îngrijea de viaţa spirituală a măicuţelor din mănăstire, dovedind mult tact duhovnicesc. Era preocupat ca ele să nu ducă lipsă nici de cele materiale; le încuraja şi le îmbărbăta mereu în clipele şi momentele grele de îndoială şi ispită, învăţându-le cum să se adapteze vieţii călugăreşti aspre, fiindu-le permanent o pildã vie. Era mai mult vegetarian, afirmând că hrana din carne tulbură spiritul şi înmoaie voinţa. Uneori spunea: "Dacă n-aş sti că multe din măicuţe sunt şubrede cu sănătatea şi dacă ascultările călugăreşti n-ar fi atât de grele, v-aş propune să mâncăm numai vegetale. Poate vom ajunge şi la aceasta, când ne vom mai uşura; atunci vom vedea ce ne va îndemna Cel Prea Înalt". 
  
Nu cunoştea odihna pe care ar fi meritat-o din plin. Trecea de la cele duhovniceşti la lucrări gospodăreşti, fie săpând în grădină sau adunând lemne din pădure, fie împingând roaba plină cu pietriş sau nisip, cot la cot cu muncitorii plătiţi ce lucrau la construcţiile din incinta mănăstirii. Adeseori a fost văzut spărgând pinteni de piatră din munte sau mânuind barosul, cu toate că nu era prea robust. 
  
În ultimul an al vieţii sale, Părintele Dometie Manolache a slăbit şi s-a şubrezit mult, ca urmare a necontenitelor osteneli făcute fără cruţare. Drumurile obositoare, postul, neodihna, slujbele fără nici un ajutor, cântarea plină de dăruire, afară şi în bisericile neîncălzite iarna, privaţiunile de tot felul – au contribuit substantial la îmbolnăvirea sa. Părintele a devenit tot mai rezervat şi mai obosit, în contrast cu firea sa activă şi dinamicã. "Ce va fi aceasta, fraţilor?", întreabă Părintele Dometie într-o predică ţinută în anul morţii sale. "Când am aţipit, am văzut un mormânt gol, cu o cruce la capăt, iar eu eram pe marginea lui. Al cui va fi acest mormânt?" Cu o săptămână înaintea sfârşitului său, predica zilnic, la fiecare masă, şi prelungea, ca niciodată, sfaturile duhovniceşti, căutând să stea de vorbă cu fiecare din obşte.  
  
În ziua când a murit, a slujit Sfânta şi dumnezeiasca Liturghie, iar după-masă a plecat într-o comună din apropiere, împreună cu un grup de maici, pentru a aduce alimente rămase acolo din cauza unor inundaţii. La un moment dat, pe când se întorceau, Părintele Dometia s-a lăsat uşor în genunchi, cu ochii ridicaţi către cer, cu mâinile ca la rugăciune. S-a aşezat jos şi a intrat în comă. Era către asfinţitul soarelui. La ora 12 în miezul nopţii, inima sa a încetat să mai bată. Pe locul în care a îngenuncheat a fost ridicată apoi o cruce, o troiţă. Până în ultima clipă, Părintele Dometie Manolache a fost el însuşi ceea ce recomanda tuturor: "Aşa trebuie să ardem pentru Dumnezeu cu viaţa şi fiinţa noastră, precum arde o lumânare în sfeşnic. Viaţa noastră trebuie să fie numai o rugăciune". (Potrivit mărturisirii Monahiei Eudoxia Manolache – sora Părintelui Dometie Manolache, vieţuitoare până la trecerea ei la veşnicele lăcaşuri, la Mânăstirea Râmeţ, Alba – în revista “Epifania”, Alba Iulia, nov-dec 1997). 
  
Spicuiri din învăţătura Părintelui Arhimandrit Dometie Manolache despre “Călugăria ascetică, mistică şi contemplativă” 
  
Despre feciorie 
  
De la asceza individuală creştină, bazată pe cuvintele Mântuitorului: "Dacă vrei să fii desăvârşit, mergi, vinde toate câte ai, iar preţul lor dă-l săracilor şi vei avea comoară în cer, apoi vino şi urmeazã-Mi Mie" (Lc 18, 18) şi "tot cel ce va lãsa pentru Mine şi pentru Evanghelie casă, fraţi, surori, tată, mamă, copii şi ţarini, însutit va fi răsplătit" (Mc 10, 29-30), s-a ajuns la asceza monahală sau călugăria ascetică. De la nevoinţele sfinte practicate în lume de creştinii zeloşi, ca sărăcia de bună voie, castitatea şi înfrânarea de la orice plăceri ce ţin de veacul acesta, supunerea şi pocăinţa, s-a trecut la călugăria ascetică, şi de aici s-a ajuns la călugăria mistic - contemplativă, când nevoitorul, uitând de tot ce ţine de lumea aceasta, până şi de cele mai elementare trebuinţe ale existenţei fiinţei sale, se dedică rugăciunii şi meditaţiei contemplative. 
  
În viaţa ascetică se practică în chip deosebit (...) fecioria sau castitatea, după cuvintele Mântuitorului: "Sunt oameni care au renunţat de bună voie la plăcerile simţurilor pentru Împărăţia cerurilor, dar nu toţi pot cuprinde cuvântul acesta, ci numai cei cărora li s-a dat. Cel care poate să cuprindă, să cuprindă" (Mt 19, 11-12). Acest angajament solemn, vot sau făgăduinţă, trebuie ţinut cu toată străşnicia, aşa cum ne sfătuiesc Sfinţii Părinţi: Sfântul Clement Alexandrinul zice că cel ce s-a făgăduit acestei juruinţe sfinte să stea deoparte de lumea păcatului şi să se ferească de legătura cu omul cel rău. Tot acest Sfânt Părinte îi numeşte pe asceţi "aleşi între aleşi" şi-i laudă pe cei ce-şi pun viaţa lor în siguranţă şi la adăpost de furtunile lumii. Un scriitor bisericesc, Tertulian, le sfătuieşte pe fecioare să stea cu totul rezervate de lume, iar Sfântul Ciprian nu găseşte pe nimeni în lume căruia să-i adreseze cuvinte mai frumoase şi mai sfinte, decât pe ele. Auziţi: "Ascultaţi-mă, fecioarelor, ascultaţi-mă ca pe un părinte, ascultaţi-mă pe mine care vă sfătuiesc cu toată sinceritatea la ceea ce este de folos sufletului vostru. Fiţi aşa cum v-a plăsmuit Dumnezeu, Făcătorul a toate, fiţi nevinovate aşa cum aţi ieşit din mâna Părintelui ceresc, purtaţi în voi un chip nevinovat, o înfăţişare plinã de bună cuviinţă. Sârguiţi-vă să fiţi mereu aceleaşi care aţi început deja să fiţi. Sârguiţi-vă să deveniţi chiar din această lume ceea ce veţi fi în cealaltă, îngeri ai lui Dumnezeu şi mirese prea alese ale Mântuitorului nostru. Marea voastră răsplătire vi se păstrează în veşnicie, ca un mare dar al virtuţilor, cãci fecioria este cea mai mare slujbă adusă lui Dumnezeu". 
  
"Strâmtă şi spinoasă", zice Domnul, "este calea care duce la viaţă". Toţi mucenicii au străbătut această cale grea. Adevăratele fecioare merg cu hotărâre, fără să şovăie o clipă sau un pas, iar drepţii nici nu se clintesc de la calea sfântă pe care şi-au ales-o. Cel dintâi fruct, de o sută, este recolta sângelui mucenicesc, cel de-al doilea, de şaizeci, este al nostru. Deci după cum mucenicii nu îşi fac nici un gând de a-şi proteja trupul şi nici o tocmeală cât de neînsemnată în lupta lor, tot aşa să fie şi la voi (a cãror răsplătire este de al doilea grad) şi să aveţi o răbdare statornică... (Potrivit mărturisirii Monahiei Eudoxia Manolache – sora Părintelui Dometie Manolache, vieţuitoare până la trecerea ei la veşnicele lăcaşuri, la Mânăstirea Râmeţ, Alba – în revista “Epifania”, Alba Iulia, nov-dec 1997). 
  
Câteva concluzii şi încheierea 
  
Cu alte cuvinte, aşadar, „Părintele Dometie Manolache mărturisea Ortodoxia nu numai cu cuvântul ci şi cu fapta. Că era un adevărat ucenic al lui Iisus Hristos. La cuvintele sale părinteşti adăuga multă milostenie, rugăciuni cu lacrimi de zi şi de noapte, bunătate, răbdare, adâncă smerenie şi totodată dragoste. Prin acestea toate covârşea inimile credincioşilor, câştiga pe cei slabi în credinţă, ruşina pe hulitori şi semăna peste tot bucurie, unitate şi nădejde de mântuire.“ (Arhimandrit Ioanichie Bălan). 
  
În ultima vreme am vorbit de toţi aceşti mari Părinţi ai Ortodoxiei noastre, pe care noi nu-i numim sfinţi, căci ne temem de asta. Dar pentru noi au fost ca nişte sfinţi. Aşa i-am simţit, aşa i-am perceput. Fiindcă i-am văzut împlinind sub ochii noştri Evanghelia, pentru că ne-au învăţat creştinismul practic prin exemplul personal: au flămânzit ei ca să sature pe cei flămânzi, au privegheat ei ca să se odihnească cei osteniţi, au pătimit ei ca să ia mângâiere cei întristaţi, s-au sacrificat ei ca să trăiască ceilalţi. Bunul Dumnezeu să-l odihnească cu sfinţii pe Părintele Arhimandrit Dometie Manolache - cel care a ajuns, în urmă cu douăzeci şi nouă de ani, alături de marii săi îndrumători, slujitori şi înaintaşi, iar pentru rugăciunile lui să ne miluiască şi să ne mântuiască şi pe noi toţi. Amin!... 
  
Dăm Slavă lui Dumnezeu – Cel în Treime mărit şi lăudat, că am avut oameni ca Părintele Arhimandrit Dometie Manolache – mare personalitate a culturii şi spiritualităţii noastre monahale româneşti, autentice şi mărturisitoare din aceste răzvrătite vremuri, având convingerea şi nădejdea că vom şti cu toţii pe mai departe, să ne cinstim înaintaşii, potrivit meritelor şi vredniciilor fiecăruia, cu toate că în aceste vremuri, preţuim mai mult pe alţii de oriunde şi de aiurea, căci ni se par a fi mai exotici, mai spectaculoşi, mai senzaţionali!... Însă, rămânem convinşi de faptul că ce este nobil rămâne iar ce este ieftin, apune!... 
  
Aşadar, cei alungaţi din turnurile babilonice pot bate la porţile cetăţii noului Ierusalim – cel bisericesc şi ceresc ce „nu are trebuinţă de soare, nici de lună, ca să o lumineze, căci slava lui Dumnezeu a luminat-o, făclia ei fiind Mielul” (Apoc. 21, 23). Viaţa, opera şi activitatea Părintelui Arhimandrit Dometie Manolache, cu alte cuvinte, este una de referinţă în domeniul istoriei şi a spiritualităţii autentice, care ar trebui să se afle la îndemâna tuturor celor ce cred că „Biserica este cetatea pe care nici porţile iadului nu o vor birui”!... 
  
Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească! 
  
Veşnică să-i fie amintirea şi pomenirea! Amin! 
  
Cu aleasă preţuire şi deosebită recunoştinţă, 
  
Dr. Stelian Gomboş  
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Părintele Arhimandrit Dometie Manolache de la Mănăstirea Râmeţ – Alba (1924 – 1975) - un autentic erou al credinţei ... / Stelian Gomboş : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1259, Anul IV, 12 iunie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Stelian Gomboş : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stelian Gomboş
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!