Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Eveniment > Aparitii > Mobil |   


Autor: Stelian Gomboş         Publicat în: Ediţia nr. 1245 din 29 mai 2014        Toate Articolele Autorului

Semnal editorial şi publicistic – Gheorghe Dragomir, Terra, Planeta Sufletelor Rătăcite, Editura “România în lume”, Bucureşti, 2014, 468 pagini ...
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Semnal editorial şi publicistic – Gheorghe Dragomir, Terra, Planeta Sufletelor Rătăcite, Editura “România în lume”, Bucureşti, 2014, 468 pagini ...  
  
Domnul General Gheorghe Dragomir este un apologet, un misionar, un propovăduitor şi un mărturisitor al cuvântului scris, cu mult har, cu mult talent şi cu multă dăruire, un cuvânt plin de miez şi de consistenţă de care avem foarte multă nevoie, deoarece este cuvântul specialistului, istoricului, diplomatului, militarului, românului serios şi patriotului authentic. Gheorghe Dragomir - născut la 16 decembrie 1948 în comuna Bolintin-Vale, judeţul Giurgiu, este absolvent al Facultăţii de Drept – Bucureşti în anul 1971, şi al cursurilor post universitare de Relaţii Internaţionale şi de Comerţ Exterior (1987-1989). Din anul 1973 până în anul 1992 a fost ofiţer în Centrul de Informaţii Externe, perioadă în care a executat mai multe misiuni în ţări din Asia, Africa, Orientul Mijlociu şi Europa Occidentală. Ajunge Adjunct al Şefului S.I.E. (1990-1992) când este avansat la gradul de General de Brigadă; se pensionează la cerere, din motive medicale în luna februarie 1992. Între anii 1998 – 2005 a fost Consilier la Comisia de Politică Externă a Senatului României. Din anul 2001 până în prezent este membru fondator şi preşedinte executiv al Asociaţiei Culturale “România în Lume”. De asemenea, este membru fondator şi preşedinte al Camerei Bilaterale de Comerţ şi Industrie România-Azerbaidjan (2005-2007).  
  
Domnul General Gheorghe Dragomir este expert policito-militar şi autor a numeroase studii şi articole de politică externă, strategie geopolitică şi geoeconomică, privind zona Mării Negre, Asia Centrală, Marea Caspică şi Orientul Mijlociu. 
  
Ca scriitor şi publicist, sub egida Editurii "România în Lume" Domnul General Gheorghe Dragomir a publicat malte studii, volume, lucrări ştinţifice şi cărţi, din care le amintim pe următoarele: 
  
Lucrarea "Recviem pentru spioni" vol. I a fost scrisă din necesitatea de a dezvălui cititorilor români şi celor străini interesaţi, unele aspecte mai puţin vizibile ale activităţii de informaţii externe, pornind de la experienţa proprie, dobândită în două decenii de luptă, pe frontul nevăzut al confruntării şi uneori cooperării tacite, între servicii de spionaj, aparţinând unor state cu sisteme politice diferite. 
  
Lucrarea "Recviem pentru spioni" vol. II se doreşte a fi un omagiu adus cadrelor şi agenţilor S.I.E. care, cu devotament şi profesionalism şi-au adus contribuţia la apărarea şi promovarea intereselor naţionale, de multe ori nedreptăţiţi de istorie şi de societate şi, totodată, un îndemn adresat tinerei generaţii de a aborda cu încredere, responsabilitate şi respect această profesie, cu atât mai mult cu cât pericolele şi ameninţările asimetrice care stau în faţa secolului XXI, cer angajarea în aceste organisme, a celor mai luminate minţi şi a experţilor din cele mai diverse domenii. 
  
Volumul "Europa cu capul în stele şi trupul însângerat" încearcă să găsească răspunsuri cât mai concrete şi lipsite de prejudecăţi la unele întrebări care frământă şi îngrijorează diferite organizaţii sau grupări elitiste la nivel planetar şi anume: 
  
- Criza economică actuală este semnalul declinului moral al occidentului? 
  
- Agnola creştinismului va produce o nouă religie, alta decât cele cunoscute? 
  
- Europa este ameninţată cu islamizarea în următoarele decenii? 
  
- Civilizaţia următoare va fi spiritualizată sau războinică? 
  
- Este o lege între Evanghelie şi Război?  
  
După toate acestea, şi multe alte contribuţii deosebite, Domnul Gheorghe Dragomir vine acum în întâmpinarea noastră cu o altă carte, ce poartă titlul: “Terra, planeta sufletelor rătăcite” – o altfel de carte, impozantă, monumentală, aşezată în cuprinsul a 468 de pagini şi structurată pe 13 capitole tematice, bucurându-se de un “Cuvânt Înainte” semnat de către Părintele Dr. Ioan Mircea Ghitea – Parohul Bisericii Ortodoxe Române din localitatea Husasău de Criş, judeţul Bihor, de o “Prefaţă” semnată de teologul şi publicistul Dr. Stelian Gomboş şi de o “Postfaţă” semnată de eruditul cercetător şi istoric - Prof. Univ. Dr. Mihai Drecin de la Universitatea din municipiul Oradea, judeţul Bihor.  
  
Altfel spus, aici şi acum avem de-a face cu o carte, cu un volum, consistent şi substantial, care ne cheamă şi ne provoacă la meditaţie şi reflecţie religioasă şi spirituală, şi toate acestea, fiincă ne referim la o lucrare ce face trimitere la sufletul omenesc, cu toate ale sale; de asemenea este o lucrare ce face o analiză serioasă şi profundă asupra fenomenului religios de astăzi, asupra importanţei religiei în viaţa omului, (post)modern şi contemporan, de secol XXI şi început de mileniu III.  
  
Cu alte cuvinte, această carte, aşa cum se poate observa chiar şi dintr-o primă ori simplă răsfoire a ei, pune în discuţie şi dezbatere lucruri şi probleme foarte importante, fundamentale, ale omenirii, de natură existenţială, spirituală, dogmatică, filozofică, morală, într-un cuvânt teologică. 
  
Spicuind şi rezumând din această vastă, consistentă şi bogată lucrare doar preocupările, întrebările şi frământările autorului, cu privire la problema religioasă, spirituală, a cosmosului, universului şi omenirii întregi, sau preocupările domniei sale cu privire la importaţa religiei, implicit a culturii sacre, spirituale, în viaţa omului, dintotdeauna, inclusiv a omului de astăzi, vom reţine şi sublinia faptul că, ştim cu toţii că omul este un univers deschis, limitele acestui univers fiind aceleaşi dintotdeauna: abisurile tenebroase ale căderii, ale păcatului şi ale patimilor şi înălţimile sau piscurile senine ale virtuţilor. Păcatele, patimile, ca fiind isbucnirile cele mai violente şi grosiere ale energiilor şi resurselor umane, şi virtuţile, care constituie adevărata vocaţie şi lucrare a omului, au fost aceleaşi de la început, deşi au fost numite diferit. Ceea ce s-a schimbat nu este atât modul lor de desfăşurare, cât mai ales intensitatea şi generalizarea lor – susţine Părintele Ioan Cristinel Teşu, în lucrarea sa „Omul – Taină Teologică„ - apărută la Editura ,,Christiana„ din Bucureşti. 
  
Păcatele contemporane sunt aceleaşi cu păcatele primilor oameni după cădere. ,,Însă, în timp ce oamenii de atunci experiau păcatul ca pe o cădere, o rupere şi o înstrăinare de Izvorul vieţii şi de temeliile ontologice ale lumii şi trăiau această ,,sfâşiere a firii,, în pocăinţă neîncetată şi cu speranţa necontenită a mântuirii, astăzi, ceea ce altădată însemna o gravă abatere, accidentală totuşi, a firii de la chemarea ei divină, tinde să se generalizeze şi să devină normalitate, chiar o a doua natură, la nivel planetar,, - susţine acelaşi Părinte Profeosr Ioan Cristinel Teşu. 
  
După veacuri de cercetare şi investigare anatomică şi medicală, trupul omului, constituţia sa fizică, este bine cunoscută. Ceea ce rămâne o taină, pe care teologia o expune în toată bogăţia şi frumuseţea sa, este infinită viaţă spirituală, duhovnicească, a acestuia. Lumea, timpul, omul fac tot mai mult obiectul analizei şi al reflexiei ştiinţelor descriptive, naturale, fizice şi exacte. Concluziile la care conduce, însă, acest mod de abordare nu sunt dintre cele mai mulţumitoare pentru filosof sau moralist. Reducerea faptului sufletesc la sfera fiziologicului şi a psihologicului, a evoluţiei la dizolvare pot satisface, poate, doar o curiozitate ştiinţifică, nu şi dorul şi efortul moral. Spaţiul şi timpul sunt privite doar în perspectiva fizică, în baza interacţiunii lor, iar omul, într-un astfel de cadru, se simte stingher şi străin. 
  
Trebuie să reţinem faptul că taina omului nu se cuprinde şi nu se închide în el însuşi, ci se raportează la Arhetipul după care a fost el a creat şi spre care tinde – Dumnezeu. Ontologia sa este iconică, adică ne conduce spre Dumnezeu, a cărui icoană imperfectă, dar în continuă epectază, este omul. “În profunzimea tainei sale, omul nu există doar pentru sine şi prin sine, ci prin voinţa Creatorului său şi pentru semenii săi. Dependenţa de Dumnezeu – Părintele său ceresc - şi de semenii săi sunt cele două aspecte fundamentale ale existenţei umane. Omul nu îşi este nici măcar lui un centru şi nu îşi este suficient sieşi, ci se află permanent în legătură cu semenii săi, îndreptându-se, prin legea iubirii, spre Dumnezeu şi aceştia,, – afirmă tot Părintele Profesor Ioan Cristinel Teşu.  
  
Într-o abundenţă de antropologii şi psihologii, soluţia teologică întregeşte şi încununează toate celelalte elemente ale discursului antropologic, şi aceasta la un mod ontologic, profund optimist şi pozitiv, într-o perioadă în care, datorită egocentrismului luciferic, recursul la cuvintele inspirate ale adevăraţilor Părinţi duhovniceşti pare inoportun, perimat şi anacronic. Criza sau drama omului modern şi a lumii în care trăieşte, cum pe bună dreptate constata marele moralist român – Profesorul Constantin Pavel în lucrarea sa ,,Problema răului la Fericitul Augustin,, este că ,,piere şi nu-şi dă seama de unde-i vine pieirea. Aruncă vina pe crizele economice, sociale şi politice, socotindu-le ultimele şi singurele cauze ale răului de care suferă, dar ignoră cauza adevărată a tuturor relelor: păcatul,,. Cauza acestei tragedii a omului contemporan o constituie antropologia greşită de la care se porneşte în desluşirrea şi explicarea tainei umane, din perspectiva originii şi finalităţii sale. ,,Nu s-a înţeles că omul este o fiinţă naturală, însă, în acelaşi timp şi într-un anumit sens, şi supranaturală, coruptă şi fără har, dar având un scop supranatural. Omul a fost considerat numai în chip natural. Tăindu-i-se legătura cu Dumnezeu şi fiind redus la propriile lui forţe naturale, omul a devenit robul nevoilor şi plăcerilor. Lipsit fiind de suportul spiritual al religiei, nimic nu-l mai poate apăra împotriva haosului. Umanismul antropocentric nu sfârşeşte, cum s-ar crede, printr-o afirmare a omului, ci printr-o negare a lui... ,,Afirmă acelaşi Profesor Constantin Pavel în aceeaşi lucrare. Convingerea noastră este că singură antropologia creştină are puterea de a aduce liniştea atât de mult căutată, pentru om şi pentru lume, linişte izvorâtă din iubirea lui Dumnezeu şi împărtăşită lumii prin om - ,,cununa creaţiei,,. 
  
În altă ordine de idei, cu precădere în ultimii ani s-au făcut studii de specialitate în care s-a analizat rolul pe care-l are credinţa sau spiritualitatea asupra sănătăţii omului. Vreme de zece ani au fost intervievate şi analizate 22.000 de pesoane în cadrul universităţilor Texas, Colorado şi Florida1. După strângerea şi sistematizarea rezultatelor s-a ajuns clar la constatarea: cine crede, trăieşte mai mult. S-a ajuns din perspectiva ştiinţelor religioase să se constate că „creştinul se întristează şi trece prin perioada de doliu altfel”2. Au urmat alte numeroase studii făcute de medici, psihologi şi sociologi care au adăugat: cei credincioşi se vindecă după operaţii mai bine şi mai repede decât cei necredincioşi. Cei care cred ajung foarte rar în depresii, iar când ajung scapă mult mai repede. De asemenea, s-a precizat că riscul de a suferi de tensiune arterială de către ateii fumători este de patru ori mai mare, decât la credincioşii fumători.  
  
Foarte multe studii şi analize arată avantajele credinţei pentru sănătate şi doar 4% susţin şi influenţe negative. În modul cel mai pregnant sunt evidenţiate avantajele credinţei asupra sufletului (Psyche), adică un sentiment de mai bună simţire, de confort psihic, de mulţumire, optimism, sens al vieţii şi mai puţin sentimentul singurătăţii, al fricii, al depresiilor ori gânduri de autodistrugere. Profesorul psihiatru şi neurolog Dr. Raphael Bonelli a scris despre influenţa benefică şi psihohigienică a religiozităţii. „Oamenii religioşi sunt mai ocrotiţi şi mai feriţi de pericolul dependenţei (droguri, alcool), al depresiilor şi al sinuciderii”4. Aceasta nu însemnă că religiozitatea se poate oferi în locul medicinii. Omul religios trăieşte adesea mai sănătos fiindcă el nu face exces de alcool, nu consumă droguri, mănâncă cu cumpătare, duce o viaţă sexuală ordonată, apreciază familia, luptă împotriva egoismului. Religia în calitatea şi sensul ei de legătură cu Divinitatea poate birui şi depăşi frici şi stări sufleteşti apăsătoare. Oamenii pot să se vindece într-adevăr în biserici atunci când ating sfintele moaşte sau obiectele sfinţite. Oameni de ştiinţă din Sankt Petersburg au dovedit-o şi au descoperit şi mecanismul „material“ al acestui fenomen dumnezeiesc.  
  
S-a afirmat şi din perspectivă nereligioasă şi ştiinţifică: „Rugăciune este un remediu puternic ... Rugăciunea nu numai că reglează toate procesele din organismul uman, ea repară şi structura grav afectată a conştiinţei“5. Treapta superioară a convorbirii cu Dumnezeu este rugăciunea curată, cea făcută, cum ne învaţă Sfinţii Părinţi „în mintea nefurată de gânduri, de concepte, de închipuiri, şi este rezultat al unei curăţiri profunde a omului de păcate şi de patimi ... o mintesupra-plină de Prezenţa lui Dumnezeu”6. Profesorul Slezin a măsurat puterea rugăciunii. 
  
El a înregistrat electroencefalogramele unor călugări în timp ce se rugau şi a obţinut un fenomen neobişnuit - „stingerea“ completă a cortexului cerebral. Această stare poate fi observată numai la bebeluşii de trei luni, atunci când se află lângă mamele lor, în siguranţă absolută. Pe masură ce persoana creşte, această senzaţie de siguranţă dispare, activitatea creierului creşte şi acest ritm al biocurenţilor cerebrali devine rar, numai în timpul somnului profund sau al rugăciunii, aşa după cum a dovedit omul de ştiinţă. Valeri Slezin a numit aceasta stare necunoscută „trezie uşoară, în rugăciune” şi a dovedit că are o importanţă vitală pentru orice persoană. Rugăciunea este – spunea în anul 2005 generalul Phillippe Morillon, parlamentar european – un mijloc pe care noi îl deţinem şi prin care putem să schimbăm multe. Este un fapt cunoscut că bolile sunt cauzate mai ales de situaţii negative şi afronturi care ne rămân înfipte în minte. În timpul rugăciunii, însă, grijile se mută pe un plan secundar sau chiar dispar cu totul. Astfel, devine posibilă atât vindecarea psihică şi morală, cât şi cea fizică.  
  
Slujbele bisericeşti ajută şi ele la ameliorarea sănătăţii. Inginera şi electrofiziciana Angelina Malakovskaia, de la Laboratorul de Tehnologie Medicală şi Biologică Sankt Petersburg a condus peste o mie de studii pentru a afla caracteristicile sănătăţii unor enoriaşi înainte şi după slujbă. A rezultat că slujba în biserică normalizeaza tensiunea şi valorile analizei sângelui. 
  
Se pare că rugăciunile pot să neutralizeze chiar şi radiaţiile. Se ştie că după explozia de la Cernobâl, instrumentele de masură pentru radiaţii au arătat valori care depăşeau capacitatea de măsurare a instrumentului. În apropierea Bisericii Arhanghelului Mihail, însă, aflată la patru km de reactoare, valoarea radiaţiilor era normală. „Locaşul de închinare este centrul liturgic al creaţiei, el este locul prezenţei şi lucrării lui Dumnezeu cel în Sfânta Treime, a Cărui sfinţenei transfigurează acest spaţiu şi sfinţeşte astfel pe om şi întreaga creaţie”7. Biserica este un locaş al lucrării harului, energiile divine necreate sunt prezente şi lucrătoare în lumea noastră materială, creată.  
  
Oamenii de ştiinţă din Sankt Petersburg au confirmat, cu ajutorul experimentelor efectuate, că apa sfinţită, semnul Crucii şi bătutul clopotelor pot să aibă, de asemenea, proprietăţi vindecătoare. De aceea, în Rusia, clopotele bat întotdeauna în cursul epidemiilor. Ultrasunetele emise de clopotele care bat omoară viruşii de gripă, hepatită şi tifos, aceleaşi sunete împrăştie şi risipeşte norii ameninţători cu grindini şi furtuni nimicitoare. Proteinele viruşilor se încovoaie şi nu mai poartă infecţia, a spus A. Malakovskaia. Semnul crucii are un efect şi mai semnificativ: omoară microbii patogeni (bacilul de colon şi stafilococi) nu numai în apa de la robinet, ci şi în râuri şi lacuri. Este chiar mai eficient decât aparatele moderne de dezinfecţie cu radiaţie magnetică. Bunii şi străbunii noştri nu începeau să mănânce din pâinea nouă înainte de a o însemna de trei ori cu semnul crucii, de asemenea, înainte de a bea apă – pe câmp, pe dealuri sau prin păduri – se însemnau cu semnul sfintei cruci..  
  
Laboratorul ştiinţific al Institutului de Medicină Industrială şi Navală Sankt Petersburg a analizat apa înainte şi după sfinţire. A rezultat că dacă se citeşte rugăciunea Tatăl Nostru şi se face semnul Crucii asupra apei, atunci concentraţia bacteriilor dăunătoare va fi de o sută de ori mai mică. Radiaţia electromagnetică dă rezultate mult inferioare. Astfel, îndrumările ortodoxe de a binecuvânta orice mâncare sau băutură nu au numai o valoare spirituală, ci şi una preventivă, reală şi absolut benefică.  
  
Apa sfinţită nu este numai purificată, ci ea îşi schimbă şi structura, devine inofensivă şi poate să vindece. Aceasta se poate dovedi cu aparate speciale. Spectrograful indică o densitate optică mai mare a apei sfinţite, ca şi cum aceasta ar fi înţeles sensul rugăciunilor şi l-ar fi păstrat. În mod lămurit este cauza acestei puteri unice de a vindeca8. Dumnezeu Ziditorul lumii materiale şi spirituale, prin purtarea de grijă asupra firii înconjurătoare, lucrează prin harul Duhului Sfânt, prin energiile Sale necreate asupra lumii şi a supra omului pe calea noastră spre împărăţia veşnică. De fapt, unii oameni de ştiinţă, au fost capabili să măsoare unele efecte, dovedind cu mijloacele ştiinţifice actuale ceea ce Sfinţii Părinţi ştiu, prin experinţă, de 2000 de ani, dar „mecanismul“, fiind divin, nu poate fi explicat în termeni omeneşti.  
  
Oameni care erau la un pas de moarte sau pacienţi în spitale de boli mentale au suferit transformări miraculoase. Nu numai că le-a dispărut obsesia alcoolului, dar au ajuns să aibă o bună sănătate. Pentru a-şi menţine această stare, continuă să se roage, să practice cei doisprezece Paşi şi să se abţină de la orice substanţă cu proprietăţi psihotrope recomandă Părintele Meletios Webber9, în cartea sa: Twelve Steps of Transformation. Religia reprezintă calea cea mai bună şi sigură de ieşire din starea de neiubire sau de ură, credinţa în Dumnezeul iubirii îmi dă mie putere să mă vindec de rănile urii10, mâniei, egoismului şi de toate păcatele, mă pot curăţi ca să mă apropii de Dumnezeul Iubire, Lumină şi Desăvârşire.  
  
Omul religios cu toate că trăieşte în aceaşi lume cu cei nereligioşi, dar el trăieşte altfel, căci el are perspectiva veşniciei. Credinţa în Dumnezeu îmi dă o altă atitudine de viaţă atât socială cât şi familială. Mă comport în societate ca unul ce am convingerea existenţei lui Dumnezeu şi îmi rânduiesc viaţa socială având o conştiinţă trează şi o legătura cu Domnul vieţii. În familie credinciosul va avea o atitudine încununată de iubire agapică şi nu de calcule egoiste, sociale sau materialiste. Copiii sunt primiţi şi trataţi de către omul religios ca daruri ale lui Dumnezeu11, prin prezenţa lor inocentă şi gingaşă vine Dumnezeu în casele noastre. Ei sunt o prezenţă divină în familie, iar Sfânta Treime este simbolul supremei iubiri în viaţa de familie. În familia creştină este acasă comuniunea membrilor întreolaltă, dar şi cu celalţi oameni şi mai ales cu Dumnezeul iubirii şi al comuniunii.  
  
Cu alte cuvinte, aşadar, atunci când defineşte omul, spirirualitatea ortodoxă, de exemplu, vorbeşte despre el cu sfială duhovnicească şi îl numeşte ,”taină teologică”. La fel, întreaga sa viaţă sau întregul dinamism al vieţii sale duhovniceşti, în centrul căruia se află sistemul minte – inimă, constituie o taină. De aceea, teologia are o cunoaştere mai adâncă, interioară despre elementele acestei taine. Încercările ştiinţelor naturale şi experimentale de a o exprima, în termenii conceptelor închise, structuraliste, se lovesc de insuficienţa obiectelor şi metodelor de cercetare şi de neputinţa minţii noastre slăbite de păcat. ,,Problema vieţii şi a bogăţiei sale de semnificaţii spirituale n-a putut fi epuizată sau măcar parţial rezolvată nici de psihologia experimentală şi nici de psihanaliza abisală sau a profunzimilor. Încercările de a raţionaliza sau conceptualiza taina vieţii omeneşti, pe care o exprimă existenţa umană spirituală, de a explica prin categoriile limitate şi prin intermediul metodelor şi demonstraţiilor ştiinţifice taina sa inefabilă eşuează. Ea nu poate fi epuizată prin metodele obişnuite ale ştiinţei experimentale şi logice, nu poate fi circumscrisă în cadrul limitat al cunoaşterii ştiinţifice. Orice astfel de abordare a tainei sufletului omenesc reperezintă o cunoaştere aparentă şi cel mult parţială,, - afirmă acelaşi Părinte Ioan Cristinel Teşu de la Iaşi. 
  
Precum Dumnezeu este infinit, iar urcuşul spre El are caracterul unei permanente epectaze, se pot exprima anumite răsături ale creştinului, aflat pe diferite trepte ale desăvârşirii, fără, însă, a se putea exprima totul. Persoana umană nu poate fi limitată la calcul aritmetic sau cantitativ, pentru că taina sa este inepuizabilă, este inepuizabilă, este un univers de taine. A încerca să înţelegi omul înseamnă, pentru părinţii duhovniceşti ai Răsăritului, a încerca să înţelegi eforturile fiinţei umane în dorinţa neîncetată de a înainta spre Arhetipul ei, altfel această înţelegere este doar una parţială, fragmentară, înseamnă o exprimare a relativului uman în raport inegal cu ceea ce nu este el – Absolutul divin – susţine Paul Evdokimov. Oricât ar fi analizat, omul se ridică deasupra oricăror examene, anamneze, rămânând permanent o enigmă sau un mister, o taină, un αγνοστος – o ,,fiinţă necunoscută,, - după cum spune Alexis Carrel – în cartea sa ,,Omul, fiinţă necunoscută,, cea mai mare necunoscută, taină, enigmă şi mister al lumii create.  
  
În concluzie vom reţine că spiritualitatea ortodoxă este de o foarte mare bogăţie, valorizând persoana umană şi dând un sens precis existenţei pământeşti. Omul nu este singur în existenţa lui, ci se află într-un permanent dialog de iubire cu Dumnezeu, înţeles ca Treime de persoane, şi cu aproapele său, pe baza virtuţilor creştine. Şi Ortodoxia se prezintă în acest sens ca o teologie personalistă contrară individualismului care caracterizează societăţile moderne contemporane. Acest dialog de iubire pe care îl putem înţelege sub forma crucii eliberatoare din Golgota este un dialog impregnat de umanism cu un foarte puternic accent comunitar care vizează transformarea oricărei fiinţe umane prin despătimirea completă pentru o îndumnezeire totală, altfel zis omul trebuie să se golească pe el însuşi pentru a se umple de Dumnezeu. Atitudinea pe care ar trebui să o aibă omul în faţa lumii şi raportul om-lume este un raport optimist, bazat pe comuniunea şi legătura permanentă cu Dumnezeul - Treime prin harul prezent în Biserică, anulând la fel de chinuitoarea frică de moarte. 
  
Omul, după gândirea Părintelui Profesor Stăniloae, nu este sortit morţii, ci eternităţii. În spiritualitatea ortodoxă, moartea reprezintă condiţia ontologică a Învierii şi a restaurării omului în Iisus Hristos. Părintele Profesor Dumitru Stăniloae nu se înscrie în tradiţia gândirii ortodoxe a diasporei ruse (Nicolae Berdiaev, Vladimir Losski). El critică apofatismul exagerat, pentru a repune în valoare catafatismul şi reexaminează din punct de vedere spiritual persoana umană – din comunitate, care se opune individualismului şi particularului. Biserica Ortodoxă respinge orice formă de înnoire spirituală care nu-şi găseşte sursele în edificiul doctrinar moştenit de la Domnul Iisus Hristos prin tradiţia apostolică a Bisericii iniţiale. 
  
Prin urmare, vom sublinia faptul că Ortodoxia are o spiritualitate echilibrată şi foarte bine structurată, în armonie cu tradiţia relevată şi cu nevoile şi cu temerile omului contemporan. Ea propune, printre altele, pentru creştinismul celui de-al treilea mileniu, pe de o parte, o viaţă de comuniune, însoţită de un dialog permanent cu Dumnezeu şi cu viitorul, pe de altă parte, un monahism viguros şi activ, căci Biserica nu este în fond, doar comunitatea cu număr mare sau foarte mare de membri ci chiar şi cea cu numărul cel mai mic, dar în care sălăsluieşte mărturia cea duhovnicească despre trăirea în viaţa noastră a vieţii Domnului Iisus Hristos, cea autentică. „Astfel înţeleasă, misiunea nu este reprezentată de un proiect grandios, asemeni unei caracatiţe care cuprinde totul în sine – acesta este de dorit numai pentru a conferi unitate de plan şi acţiune sistemului – ci de intervenţia în micro, de îndeplinirea misiunii de păstor de suflete şi a aceleia de următor al Mântuitorului, calitate pe care o are orice creştin botezat, nu numai clericul şi nu numai cei cu anumite răspunderi în Biserică.”12. 
  
Aşadar, iată şi de aici constatăm faptul că Ortodoxia este o formă de creştinism (nesecularizată în conţinutul şi fondul ei intrisec) extrem de rafinată, de nobilă, de fină, pe care puţini o ştiu astăzi, aprecia sau gusta în profunzimile ei dintru început, lucru pentru care ne rugăm Lui Dumnezeu – Cel în Treime preamărit, să ne ajute şi să ne lumineze minţile noastre, cele acoperite de umbra păcatului şi a morţii!... 
  
Iar acum, în încheiere, doresc să-i adresez sincere felicitări autorului, pentru elaborarea acestui volum foarte important şi necesar – adevărat tratat, ştiinţific şi teologic (incluzînd aici toate ramurile şi ştiinţele teologiei: antropologie, cosmologie, cosmogonie, eshatologie, mistagogie, hristologie şi multe altele) şi să-i doresc ca, în continuare, să publice cărţi cel puţin la fel de interesante, bucurându-se de un real şi binemeritat succes în urma lor şi având parte, în continuare, de multă putere de muncă, mult succes şi multe împliniri!... 
  
Câteva referinţe bibliografice: 
  
*De mare ajutor, în elaborarea acestui material (acestui eseu teologic), mi-a fost articolul: „Religia şi sănătatea omului”, semnat de către Pr. Dr. Nicolae Dura de la Viena, şi publicat în revista „Telegraful Român” de la Sibiu, nr. 25 – 28/1 şi 15 iulie 2012, pag. 7. 
  
*Capitolul 2.3 prescurtat din referatul susţinut la Facultatea de Teologie Andreiana din Sibiu (7 şi 8 iunie 2012) în cadrul programului Erasmus (Teaching Mobility. Teaching programme. Academic year 2011/2012) încheiat între Universitatea Lucian Blaga din Sibiu şi Colegiul Universitar de Pedagogie bisericească Viena/Krems din Austria.  
  
1 Rezultatele acestor studii au fost publicate în lucrarea: Glauben heilt – Beten hilft – Und Ärzte können es beweisen. Wer glaubt, lebt länger, Verlag Ueberreuter, Wien 2000, de către Hermi Amberger. Autoare s-a născut în Viena şi a studiat: engleză, franceză şi teatru. Este jurnalistă şi publică în: Vogue, Profil und Kurier, trăieşte la New York şi Viena.  
  
2 Engelbert GROß, Religion als Wahrnehmung. Konzepte und Praxis in unterscxhiedlichen Kulturen und Kirchen, Lit Verlag, Berlin 2006, p. 27.  
  
3Das Ergebnis einer Untersuchung der Christian Medical Fellowship (CMF/Christliche Mediziner-Gemeinschaft) mit Sitz in  
  
Doi medici londonezi: Alex Bunn şi David Randall au analizat 1.200 de studii internaţionale şi 400 de articole de specialitate şi au ajuns la concluzia că cine crede în Hristos Domnul trăieşte mai mult (cu 7 până la 14 ani) şi mai sănătos3. 90% dintre aceste 
  
London. Qelle: www.idea.de (28.04.2011). Tot aici poate fi amintită şi lucrarea: Raimar KREMER, Religiosität und Schlaganfall, Petr lang Verlag, Frankfurt am Main, 2010, p. 290.  
  
4 Psychiater: Religion kann Ihre Gesundheit fördern, Der Sonntag, Kathpress Wien, 14.02.10.  
  
5 Valeri SLEZIN este şeful Laboratorului de Neuropsihofiziologie al Institutului de Cercetare şi Dezvoltare Psihoneurologică Bekhterev din Sankt Petersburg.  
  
6 Adrian LEMENI, Pr. Răzvan IONESCU, Teologie ortodoxă şi ştiinţă, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti 2007, p. 291.  
  
7 Dr. LAURENŢIU Streza, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, Catedrala spaţiul veşniciei, în Catedrala mitropolitană din Sibiu, Editura Andreaiană Sibiu 2011, p. 7-8.  
  
8 Maria NEAGU, Oamenii de ştiinţă din Petersburg au descoperit „mecanismul” puterii vindecătoare a sfintelor moaşte, în Viaţa cultelor, Buletin săptămânal de informare religioasă, Anul XX, nr. 941-942, 15 iunie 2012; Tradus din rusă în engleză de Julia Bulighina, iar din engleză în română de Cristina M. C1999-2009 „Pravda Ru”  
  
9 Paşii transformării. Un preot ortodox vorbeşte despre cei 12 Paşi, Traducere din limba engleza şi note Nicoleta Amariei şi Claudia Varga, Editura Kolos, Iaşi – 2008. Autorul este arhimandrit şi slujeşte în Biserica Ortodoxă din America.  
  
10 Klaus Dieter MÜLLER, Ist Religion noch ein pädagogisch bedeutsamer Anspruch?, în: Anzeiger für die Seelsorge. Zeitschrift für Pastoral und Gemeinde, ianuarie 2012, p. 34.  
  
11 BUNDSCHUH-SCHRAMM Christiane, Mit Kindern kommt Gott ins Haus. Wie religiöse Erziehung gelingt, Ostfildern: Schwabenverlag AG, 2007, 175.  
  
12 Pr. Dr. Ştefan ILOAIE, Misiunea Bisericii în contextual secularizării, în rev. “Renaşterea”, Anul XVII, serie nouă, noiembrie 2006, 11 (199), p. 2. 
  
Dr. Stelian Gomboş 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Semnal editorial şi publicistic – Gheorghe Dragomir, Terra, Planeta Sufletelor Rătăcite, Editura “România în lume”, Bucureşti, 2014, 468 pagini ... / Stelian Gomboş : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1245, Anul IV, 29 mai 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Stelian Gomboş : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stelian Gomboş
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!