Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Spiritual > Mobil |   


Autor: Ştefan Popa         Publicat în: Ediţia nr. 1293 din 16 iulie 2014        Toate Articolele Autorului

Creştinismul, iudaismul, islamismul – religii monoteiste. Asemănări şi deosebiri
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Asemănări  

Avraam este considerat părintele creştinilor, evreilor şi musulmanilor, un părinte comun celor trei mari religii.  

O caracteristică comună este venerarea proorocului Ilie de către cele trei religii, cu menţiunea că profetul Ilie ocupă un loc important în cadrul misticii iudaice şi islamice. Ilie este maestrul spiritual invizibil care se adresează celor care sunt chemaţi la o relaţie directă cu lumea divină. În tradiţia iudaică Ilie este şi marele făcător de bine pentru cei suferinzi, dar şi mesagerul mântuirii, de aceea în seara zilei de Pessoh se ţine deschisă uşa casei pentru ca să poată intra la ritualul Seder şi chiar se pregăteşte un al cincelea pahar.  

Toate cele trei religii monoteiste au modele similare de dezvoltare, care creează entităţi cu predispozitie spre tensiune şi conflict, indiferent de locul ocupat de violenţă în sistemul de valori al fiecărei religii. Predispoziţia pentru raporturi conflictuale provine din considerentele următoare:  

· două dintre ele au fost iniţiate de ”profeţi” ale căror acţiuni au dus la formarea unor comunităţi politico-religioase, în timp ce creştinismul a fost întemeiat de Iisus Hristos, fiul lui Dumnezeu, şi are la bază legea iubirii;  

· aceste religii dispun de un profund şi de nezdruncinat sens al “Istoriei Sacre”, care transcende graniţele naţionale, definind viziunea şi ethosul unui “popor al lui Dumnezeu”;  

· fiecare dintre aceste religii s-a format în opoziţie cu alte comunităţi politico-religioase: Moise şi-a condus poporul din Egipt ridicându-l pe Iahve contra zeilor egipteni şi a faraonului; Iisus Hristos a fost răstignit de romani cu sprijinul liderilor religioşi conservatori ai Ierusalimului, titlul său de “Rege al iudeilor” punându-l în stare de conflict cu autoritatea Cezarului, laică si religioasă; Mohammed şi discipolii săi au folosit toate resursele religioase şi politice pentru a-i aduce sub ascultarea lui Allah pe toţi ”păgânii” şi structurile lor politice.  

 

 

Deosebiri  

Spre deosebire de Biblia creştină, Coranul este o învăţătură morală, un codice religios şi, în acelaşi timp, şi un cod juridic, prin care se reglementează “întreaga viaţă religioasă, politică, civilă şi penală, până la ocupaţia zilnică”. Obligaţiile rituale esenţiale (cei cinci”stâlpi” ai credinţei) – mărturia de credinţă, rugăciunea, milostenia, postul si pelerinajul – sunt reglementate strict de legislaţia islamică.  

Există diferenţe categorice între creştinism şi islamism : Hristos a condamnat folosirea violenţei pentru promovarea credinţei creştine, în timp ce Mohammed a ordonat folosirea sabiei pentru înaintarea cauzei islamului. Iată de ce este greu de spus despre islam că ar fi o religie a păcii.  

Prin contrast, creştinismul este nu numai o religie a păcii, ci mai mult este iubitoare de pace : Iisus Hristos i-a învăţat pe urmaşii Săi astfel ; “Iubiţi pe vrăjmaşii voştrii, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc. Ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi”(Mt. 5, 44-45).  

Coranul mai poate fi considerat şi o strânsură de versete din Thora, Evanghelie şi fabule, aşa cum recunoaşte de fapt însuşi Mohammed. Liderii religioşi radicali consideră “jihadul islamic” ca al şaselea”stâlp” al credinţei.Coranul este o carte vastă, plină de poezie şi contradicţii. În el puteţi găsi condamnări ale războiului şi incitări la luptă, minunate expresii de toleranţă şi imagini aspre împotriva necredincioşilor. Pe lângă Coran există o colecţie de tradiţii cu privire la învăţăturile lui Mohammed, transmise prin surse demne de încredere, numită Hadith.  

Este cu adevărat Coranul o carte contradictorie care cu o mână condamnă războiul, iar cu cealaltă îl comandă ? Categoric răspunsul este “Nu !”. Aceste contradicţii din Coran sunt rezolvate prin recunoaşterea învăţăturilor progresive ale lui Mohammed, care trec de la pace la război în timpul vieţii şi experienţei sale. În plus, învăţaţi islamici au concluzionat că declaraţiile contradictorii reflectă “revelaţia progresivă”, care a fost croită pentru a se potrivi cu circumstanţele lui Mohammed.  

Episodul fugii din Mekka (Hegira) a lui Mohammed şi adăpostirea acestuia timp de trei zile într-o peşteră a muntelui Thaur, aproape de Mekka, în data de 16 iunie 622 are o însemnătate deosebită pentru adepţii islamului, aceasta constituind şi data începerii erei mohammedane (după religie, lumea arabă s-ar afla în anul 1384).  

Există de altfel şi o obligaţie de credinţă ca fiecare adept să meargă cel puţin o dată în peregrinaj la Kaaba, condiţie impusă şi de Coran. Mărturia de credinţă (shahadah) constă în afirmaţia: “Nu există altă divinitate decât Allah şi Mohammed este trimisul lui Allah”(Coran CXII, 1). Această lege fundamentală a islamului exprimă caracterul teologic rigid al acestei religii, atât de controversată în urma evenimentelor din ultimii douăzeci de ani. Impusă popoarelor cucerite şi trecute cu forţa la islamism, doctrina religioasă musulmană – timp de peste douăsprezece secole – a creat fatalismul acestora, fără concesii în raport cu existenţa.  

Un rău foarte mare al Islamului este admiterea poligamiei, uşurinţa divorţului, în general inferioritatea femeii şi instituirea sclaviei. Acest mod de gândire, impus prin forţa armelor, este specific doctrinei religioase islamice care nu are ca esenţă dragostea pentru creator, ci frica şi supunerea oarbă în faţa acestuia, este normal, deoarece religia islamică – rigiditatea sa – se conduce strict după textul literar coranic şi după tradiţia sacră Sunnah. Ritualurile ţin de morala islamică şi se bazează pe Coran şi Tradiţie.  

Schismele religiei islamice au fost reprezentative prin dimensiunile genealogice, teologice şi politico-militare. Marea schismă din primul secol al Hegierei i-a impărţit pe musulmani în două grupuri inegale: Sunniţii – masa majoritară, care se ”consideră” ortodoxă – şi minoritatea şiită. Sunnismul este orientarea majoritară în islam, cuprinzând aproximativ 85% din totalul musulmanilor. Islamul şiit este intim legat de tradiţiile persane, fiind concentrat mai ales în Iran. O învăţătură nouă faţă de Iudaism şi Creştinism, aşadar, este învăţătura că Mohammed este trimisul lui Dumnezeu, pecetea profeţilor, care adevereşte şi încheie toate revelaţiile anterioare.  

Pentru creştini, binecuvantarea tuturor neamurilor întru seminţia lui Avraam este o profeţie mesianică. Ea implică faptul că Avraam a fost ales drept strămoşul “Mântuitorului”, a cărui venire fusese profeţită cu mult timp în urmă.  

De altfel, Apostolul Pavel dă prima interpretare a istoriei lui Avraam pentru creştini. Pe de altă parte, el subliniază că Dumnezeu îşi ţine făgăduinţa şi întregul popor al lui Israel va fi mântuit. Totodată, atrage atenţia că acum şi celelalte popoare creştine sunt “fii lui Avraam” şi, prin urmare, făgăduinţa lui Avraam, şi nu păstrarea Legii, care a venit mai târziu prin Moise.  

Apostolul Pavel susţine că credinţa în Iisus Hristos este condiţia pentru a fi alesul lui Dumnezeu. Prin această extensiune a făgăduinţei date de Dumnezeu lui Avraam asupra “popoarelor” care cred în Hristos, Apostolul Pavel a depăşit legătura strânsă între religie, popor, politică. Poporul ales nu mai este poporul unei anumite etnii, ci noul Israel, poporul născut în credinţă, în Hristos.  

Chiar dacă creştinismul a devenit religie de stat sub Constantin cel Mare, el nu este în esenţă o religie politică, ci urmăreşte, aşa cum ne-a învăţat Mântuitorul, pregătirea fiecăruia pentru a deveni “cetăţean” al Împărăţiei veşnice. Spre deosebire de această atitudine, pentru evrei şi musulmani legătura dintre religie, politică, stat este foarte pregnantă. Evreii susţin că Avraam a acţionat conform voinţei lui Dumnezeu, de el a ţinut Legea, înainte să fie dată lui Moise. Prin urmare, Avraam este un precursor al Legii lui Moise şi făgăduinţa lui Avraam se referă doar la poporul lui Israel.  

Islamul s-a răspândit din sec.al VII-lea prin cuceriri şi stabilirea unui stat bazat pe legea Coranului. În centrul Islamului nu se află (ca în creştinism) credinţa interioară, reflexia asupra învăţăturii, ci acţiunea oamenilor la toate nivelurile religiei, dreptului, economiei şi politicii. Şi dacă învăţătura Coranului nu se exprimă prin sistem economic, de drept sau religios, atunci ei trebuie să acţioneze. Acestea se definesc prin acţiune şi nu prin mistică. Această atitudine se regăseşte şi în descrierea lui Avraam, care nu mai este, ca părintele evreilor, o persoană interiorizată, care îşi asumă voinţa lui Dumnezeu.  

Pentru musulmani, Ibrahim (Avraam) este omul acţiunii, el este cel care distruge idolii poporului său (cum au distrus talibanii statuile budiste din sudul ţării). Iar fiul lui Avraam nu îşi ascultă în linişte tatăl, când acesta intenţionează să-l jertfească, ci ca un adevărat musulman, el confirmă cu tărie că doreşte să fie jertfit, dacă este voia lui Allah.  

În Coran nu Isaac va urma să fie sacrificat (ca în Thora), ci Ismael, fiul lui Avraam şi a roabei sale Agar. Ca fiu al roabei, Ismael, fiul lui Avraam nu joacă un rol important în Vechiul Testament. În schimb, pentru musulmani, Ismael este părintele arabilor, care a întemeiat împreună cu Avraam, Mekka. Prin urmare, nu fiul născut dintr-o căsătorie legitimă este considerat patriarh, ci întâiul născut al lui Avraam.  

Musulmanii au dreptul de a trăi în conformitate cu religia lor, cu valorile şi învăţăturile ei. Aceasta este o opţiune pe care va fi dificil să încercăm să le-o luăm. Cu toate acestea, ceea ce oferim este o înţelegere moderată şi echilibrată şi va trebui să ne aplecăm mai mult asupra acestei probleme, să studiem elementele religiei islamice într-un mod obiectiv şi raţional, să ne consolidăm ideea pe care o avem despre islamism.  

Iată, bunăoară, musulmanii îl respectă pe Iisus, pe care îl consideră unul dintre cei mai importanţi mesageri ai lui Dumnezeu. Coranul confirmă naşterea sa şi o consideră pe Fecioara Maria femeia cea mai pură a Creaţiei.  

Aşadar, cele trei religii nu pot fi puse în acord, singurele lucruri ce pot fi făcute sunt cunoaşterea identităţii fiecăruia şi conştientizarea ca religie distinctă. Creştinismul se defineşte prin mistică, prin interiorizare, prin cercetare lăuntrică. Iudaismul se defineste prin păstrarea cu sfinţenie a Legii lui Moise. La ei legătura dintre religie, politică şi stat este pregnantă. Musulmanii se definesc prin acţiune în numele lui Allah, avându-l ca mare profet pe Mohammed. Şi la ei legătura dintre religie, politică şi stat este foarte pregnantă.  

O altă deosebire este dată de ziua de odihnă, care la creştini este duminica, la evrei, sămbăta (Sabbatul), în timp ce Mohammed a orânduit ca sărbătoare săptămânală pentru mosleni, vinerea (Coran XIII ; 125).  

 

 

 

Referinţă Bibliografică:
Creştinismul, iudaismul, islamismul – religii monoteiste. Asemănări şi deosebiri / Ştefan Popa : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1293, Anul IV, 16 iulie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Ştefan Popa : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ştefan Popa
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!