Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Spiritual > Mobil |   


Autor: Ştefan Popa         Publicat în: Ediţia nr. 1197 din 11 aprilie 2014        Toate Articolele Autorului

De Florii, flori spirituale
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Sufletul omului este asemenea unei scântei dintr-o flacără de o imensă măreţie, de o uriaşă înălţime, ajungând până la Cer care se desprinde, trăieşte o anumită experienţă şi se întoarce din nou la flacără. Spre surprinderea multora, sufletul omului are nevoie de hrană. Despre ce fel de hrană ar putea fi vorba? Sufletul fiinţei umane se hrăneşte, pe de o parte, aşa cum a spus şi Domnul Iisus Hristos cu „Logosul”, cu cele ce sunt în Sfânta Scriptură, cu rugăciunea, cu cântările religioase, cu imnurile şi acatistele, pe de altă parte, sufletul se poate hrăni şi cu aşa numitele „flori spirituale”, care au fost sădite, udate şi îngrijite de Sfinţii Părinţi şi pe care Biserica Ortodoxă le-a păstrat pentru desfătarea şi veselia divinului din noi, credincioşii ortodocşi.  

Foarte interesant este faptul că atunci când, de pildă, Dumnezeu ne părăseşte pentru o vreme, din varii motive, noi, credincioşii ne hrănim sufletul cu prezenţa Lui care sălăşluieşte în noi. De altfel, când ajungi să cunoşti Adevărul, să bei apa vie şi să te hrăneşti cu pâinea vieţii, când te uneşti cu Domnul Iisus Hristos prin Sfânta Împărtăşanie, nici-o glorie a pământului, nici cel mai bun prieten, nici cea mai mare iubire, nimic din toate aceste lucruri nu mai prezintă importanţă, căci nu mai trăieşti tu , ci Hristos în tine.  

Sunt credincioşi care străbat sute şi chiar mii de kilometrii pentru a vedea, mirosi şi auzi una dintre aceste flori spirituale venite din adâncimea înţelepciunii duhovniceşti a ortodoxiei. Iată câteva dintre aceste „flori duhovniceşti”:  

Plânsul  

„Prieten bun, câştigă-ţi plânsul şi rugăciunea lui Iisus, căci plânsul stinge focul veşnic, iar ruga te înalţă în sus” (Sfântul Ioan Iacob Hozevitul)  

Învăţătura  

„Mustră pe cei ce te învaţă învăţături împotriva dogmelor, prin tăria virtuţilor tale, nu prin puterea de convingere a vorbelor tale” (Sfântul Isaac Sirul)  

„Dacă eşti iubitor de învăţătură, fă-te iubitor de osteneală, căci simpla cunoştinţă îngâmfă pe om” (Marcul Ascetul)  

Viaţa creştină  

„Scopul vieţii creştine este dobândirea Duhului Sfânt” (Serafim de Sarov)  

Sufletul  

„Dumnezeu coboară în suflet, iar sufletul urcă la Dumnezeu” Părintele Paul Evdokimov)  

„ Sufletul se satisface deplin prin comuniune cu Dumnezeu cel personal, nu prin lucruri. Ele trebuie să fie numai mediul transparent al lui Dumnezeu, semne ale iubirii Lui…” Părintele Dumitru Stăniloae”  

Dragostea  

„Dragostea îndoită este beţia Duhului care ţine dorul în mişcare” Sfântul Grigorie Sinaitul)  

„Începutul dragostei de Dumnezeu este dispreţul lucrurilor văzute omeneşti…, iar sfârşitul acesteia este iubirea de nereţinut a darurilor mai presus de fire ale dumnezeirii şi dorinţa firească a unirii cu Dumnezeu şi a odihnei în El” (Cuviosul Nichita Stithatul)  

„Dragostea este o dispoziţie bună şi afectuoasă a sufletului, datorită căreia el nu cinsteşte mai mult decât cunoştinţa lui Dumnezeu. Dar este cu neputinţă să ajungă la deprinderea dragostei cel ce e împătimit de ceva din cele pământeşti” (Sfântul Maxim Mărturisitorul)  

„Dragostea este, la drept vorbind, lepădarea oricărui gând potrivnic faţă de aproapele nostru”. Căci dragostea după cum spune Apostolul Pavel, nu cugetă răul” (Sfântul Ioan Scărarul)  

Ecumenismul  

„Ecumenismul? Erezia tuturor ereziilor. Căderea Bisericii prin slujirea ei… Înapoi la Sfânta Tradiţie, la Dogmele şi Canoanele Sfinţilor Părinţi ale celor şapte soboare ecumenice, altfel la iad cu arhierei cu tot. Ferească Dumnezeu!” (Părintele Arsenie Boca)  

Păcatul  

„Fericit lucru, cu adevărat, este a nu păcătui, iar dacă vreunii vor păcătui să nu deznădăjduiască, ci să plângă pentru cele în care au păcătuit, că prin plâns, iarăşi să dobândească fericirea” (Sfântul Efrem Sirul)  

„Dacă omul îşi vede propriile păcate ca pe nisipul mării, acesta e un semn de sănătate a sufletului” (Sf. Petru Damaschinul)  

Vederea lui Dumnezeu  

„Dumnezeu este lumină şi cei pe care îi face vrednici de a-l vedea, îl văd ca lumină: cei care , îl primesc ca lumină” (Sf. Simeon Noul Teolog)  

Gândul  

„După cum este firesc ca stâncile să fie lovite de valuri, tot aşa şi omul negreşit va veni în atingere cu atacurile gândurilor” (Sf. Efrem Sirul)  

„Îngrijeşte-te să te eliberezi de patimi şi îndată vei alunga gândurile de la mintea ta” (Sf. Maxi, Mărturisitorul)  

Smerenia  

„Adevărata bogăţie a omului în această viaţă este smerenia” (Sf. Ambrozie)  

„Ascultarea naşte smerenia şi întăreşte voinţa” (Avva Dorotei)  

„Nici Dumnezeu, nici eu nu te vom ajuta, dacă nu-ţi dai osteneala” (Avva Antonie cel Mare)  

Blândeţea  

„Cel ce urăşte pe cei ce îl mâhnesc, urăşte blândeţea. Cel ce fuge de cei ce îl mâhnesc, fuge de odihna cea întru Hristos” (Avva Dorotei)  

Pacea  

„Cel ce se mustră pe sine are pace şi nimic nu-l va tulbura” (Avva Dorotei)  

Fie ca aceste „flori duhovniceşti” să ajungă la cei ce ştiu să aprecieze adevărata valoare a sufletului în iconomia mântuirii personale.  

Doamne ajută!  

Ştefan Popa  

 

 

 

Referinţă Bibliografică:
De Florii, flori spirituale / Ştefan Popa : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1197, Anul IV, 11 aprilie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Ştefan Popa : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ştefan Popa
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!