Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Spiritual > Mobil |   


Autor: Ştefan Popa         Publicat în: Ediţia nr. 1188 din 02 aprilie 2014        Toate Articolele Autorului

 DIMENSIUNEA SPIRITUALĂ A CUNOAŞTERII ŞI COMUNICĂRII
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Mai întâi se cuvine a face o lămurire: ce înţelegem prin cunoaştere şi care este esenţa ei? Pentru că necunoaşterea este rădăcina tuturor răutăţilor, după cum ne spune Părintele Arsenie Papacioc. Răspunsurile pot fi multiple; cunoaşterea, în sensul profund religios, este comuniunea de iubire atât dintre Dumnezeu şi om, cât şi dintre om şi Dumnezeu. Aşadar, cunoaşterea este, mai presus de toate, iubirea faţă de Dumnezeu. Trebuie să înţelegem că ea nu provine de la om; nu este o creaţie a omului – cum se afirmă adeseori – ci un fenomen mai presus de lume; este un dar primit de om de la Dumnezeu. Cunoaşterea este condiţionată de doi factori: Dumnezeu şi omul. Dumnezeu există; iar de existenţa omului se poate îndoi cineva? Cunoaşterea este posibilă prin existenţa neîndoielnică a acestor doi factori: Dumnezeu şi omul creat de Dumnezeu. Deci nici lumea nu ne-o putem imagina fără Creatorul ei, fără Dumnezeu, autorul ei. Dumnezeu există; există şi omul creat de Dumnezeu; iar legătura lor indisolubilă se face prin cunoaştere.  

Cunoaşterea este de două feluri: de la oameni şi de la Dumnezeu. Cunoaşterea care vine de la oameni este întărită prin grija cuvenită şi prin exersare. Cunoaşterea răsădită în noi de harul lui Dumnezeu prin credinţă este întărită prin dreptate, înfrânarea mâniei şi milostenie. Prima cunoaştere o pot primi şi cei stăpâniţi de patimi, în timp ce a doua cunoaştere o primesc numai nepătimaşi, cei care la ceasul rugăciunii contemplă chiar lumina intelectului; ea însăşi îi luminează. Superioritatea credinţei faţă de raţiune a fost susţinută chiar şi de marii filosofi ai lumii. Astfel, Immanuel Kant, unul din cei mai mari filosofi moderni a afirmat că: „pe lângă imperiul raţiunii mai există un imperiu – cel al credinţei. Dumnezeu nu poate fi demonstrat, dar trebuie să crezi în El. Acelaşi lucru este valabil pentru libertate şi veşnicie”.  

Cunoştinţa Lui Dumnezeu se face prin credinţă, trăire şi experienţă personală şi nu prin studiu şi din cărţi. Sunt teologi care l-au cunoscut pe Dumnezeu sau mai bine zis au obţinut informaţii despre Dumnezeu din cărţi, şi de aceea vorbirea lor este de lemn, nu pătrunde la inimă şi nu zideşte cu nimic. Am găsit la părintele Sofronie, în cartea tradusă de părintele Rafail, că poţi mărturisi dogma Sfintei Treimi, poţi să ştii absolut totul despre credinţă, dar dacă nu e viaţă, trăire, dogmele se transformă într-o simplă concepţie existenţială, în filosofie, în tot ce vrei, numai nu în „cuvintele vieţii veşnice”, dacă noi nu căutăm trăirea în Hristos. Sunt însă şi teologi care l-au cunoscut cu adevărat pe Dumnezeu prin credinţă, experienţă personală şi de aceea vorbirea lor este vie, pătrunde la inimă şi zideşte duhovniceşte. Aceasta este cunoaşterea adevărată a lui Dumnezeu.  

Credinţa este o facultate spirituală care „ştie” şi „vede” drumul pe care celelalte facultăţi ale fiinţei umane nu pot să-l vadă. Credinţa este un simţ al sufletului, o presimţire spirituală care vede dincolo de vederea fizică. Ea pătrunde în adâncul fiinţei noastre, în sanctuarul vieţii noastre şi astfel acţionează în noi divinul.  

Cunoaşterea umană singură nu poate transfigura omul, ea lasă omul în orizontul dependenţei. Rolul minţii umane nu mai este cel de a căuta răspunsuri la o cale spirituală care s-a identificat cu Hristos: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14, 6). Răspunsurile, în acest caz, sunt date, calea este inaugurată, începută cu o certitudine care s-a dezvăluit odată cu venirea lui Hristos în trup omenesc. Raţiunea are nevoie doar de a fundamenta acţiunile omului, de a le mobiliza. Fiindcă această Cale, mai înainte de toate, dincolo de altă definiţie, este suferinţă: „Dacă eşti iubitor de învăţătură, fă-te iubitor de osteneală. Căci simpla cunoştinţă îngâmfă pe om”, ne îndeamnă Sfântul Marcu Ascetul. De fapt s-ar putea spune că întrebarea filosofilor se metamorfozează, se preschimbă în rugăciune. Întrebarea este rugăciunea iar răspunsul este Prezenţa (sau mai bine zis Atotprezenţa, dacă ar fi să considerăm unul dintre atributele lui Dumnezeu). Aceasta este noua dinamică, noua mişcare pe care Hristos a adus-o în lume: calea de la certitudine (revelaţia) la experierea (Atot)prezenţei divine. Omul nu se mai întreabă, fiindcă ştie din revelaţie, ci îşi alcătuieşte viaţa după poruncile lui Hristos, în afara cărora orice cunoaştere rămâne o simplă paradă intelectuală, lipsită de puterea vieţii şi imposibil de afirmat în iubire.  

Dacă omul, în cursul acestei căi care duce către dragostea de Dumnezeu, ar fi asaltat de vreo îndoială centrifugă, această încercare în măsura în care nu va reuşi să nege autenticitatea revelaţiei o va întări. Acest fapt face parte din suita ispitelor cu care mintea credinciosului are de luptat, căci orice ispită pătrunde mai întâi şi câştigă războiul minţii, abia apoi devenind faptă după ce parcurge mai multe trepte. Mintea omului îşi are aici întreaga importanţă, „paza minţii” fiind adeseori pomenită în scrierile ascetice, fiindcă ea poate alunga de la început „momeala”, scăpând astfel de forţa prezentă pe treptele următoare. De aceea rolul raţiunii este cel de a primi adevărul revelaţiei şi a-l susţine în lupta pe care omul întreg (minte, simţire, voinţă, trup) o are de dus împotriva dependenţei de toate lucrurile lumii. De altfel cuvântul „raţiune” este întâlnit adeseori la Sf. Antonie cel Mare unde sensul lui – de a fi în acord cu revelaţia – este preponderent. „Oamenii se socotesc raţionali, – spune el – însă pe nedrept, căci nu sunt raţionali. Unii au învăţat cuvintele şi cărţile vechilor înţelepţi. Dar raţionali sunt numai aceia care au sufletul raţional, pot să deosebească ce este binele şi ce este răul, se feresc de cele rele şi vătămătoare sufletului şi toată grija o au spre cele bune şi folositoare sufletului; iar acestea le săvârşesc cu multă mulţumire către Dumnezeu. Numai aceştia trebuie să se numească oameni raţionali”.  

În primul rând, important în procesul cunoaşterii îl constituie comunicarea. Omul primeşte un mare dar de la Dumnezeu, capacitatea de a asculta cu mare răbdare pe alţii, precum şi posibilitatea comunicării nu numai prin cuvânt. În acest caz este semnificativă pilda din Pateric cu cei trei ucenici veniţi în vizită la un „Avă”; unul din ucenici nu a vorbit şi cu toate acestea între el şi Avă a avut loc un proces al comunicării, o altfel de cunoaştere.  

Tot pe această linie, Părintele Dumitru Stăniloae spune: „Durerea comunicată prin cuvânt se micşorează, căci povara ei este preluată de altul sau e relativizată de acela. A avea un om lângă tine înseamnă a avea o putere, care micşorează puterea durerii proprii. În acelaşi timp, fiecare îşi comunică prin cuvânt misterul său sau adâncul incomunicabil. Aceasta se vede în neputinţa de a face pe altul să simtă durerea lui aşa cum o simte el. E un mister cum poţi simţi durerea altuia, dar n-aş putea-o simţi fără cuvântul prin care mi-o comunică, iar durerea trezită în mine e altfel decât durerea trăită de el. În cuvânt vine în mine celălalt cu durerea lui, dar totuşi nu se confundă cu mine”. O astfel de comunicare realizează o deschidere reală spre noi posibilităţi, alternative şi opţiuni, până la adâncul incomunicabil din noi.  

În al doilea rând, esenţa cunoaşterii o constituie contemplaţia: o ştiinţă a iubirii. Ea nu este altceva decât o tainică, liniştită şi plină de iubire cufundare în Dumnezeu, a cărui lumină şi căldură pătrunde sufletul de dragoste. Prin contemplaţie descoperi şi cunoşti lucrul esenţial al fiinţei umane: să iubeşti cu toată puterea ta şi cu toată fiinţa ta, să te bucuri că trăieşti şi să-i mulţumeşti lui Dumnezeu pentru toate. Contemplaţia este arta perfecţiunii emoţiilor: să iubeşti cu toată fiinţa şi totuşi, să nu fii ataşat de nimeni şi de nimic. Ea îţi descoperă ce înseamnă să fii cu adevărat fiinţă umană: să ştii, să îndrăzneşti, să vrei, să taci, dar cel din urmă e cel mai greu. Contemplaţia îţi descoperă că Adevărul nu stă în cuvinte, ci în tăcere, în liniştea inimii, în care rămâi printr-o îndelungă suferinţă în iubire.  

În aceeaşi ordine de idei, putem spune că cel mai important mijloc de cunoaştere îl reprezintă iubirea. Momentele vieţii în care trăieşti cu adevărat sunt acelea, în care faci lucrurile în spiritul iubirii. Acolo unde este iubire, orice, chiar şi suferinţa devine bucurie. De fapt, a iubi înseamnă a trăi viaţa celuilalt. Nu slăbiciune, ci trăire este iubirea. Putinţa de a trăi noi înşine în sufletul altuia este o valoare umană. Iată cel mai minunat lucru; să pătrunzi în adâncul inimii unui om şi să te poarte în veşnicie.  

Aşadar, aceasta este profunzimea cunoaşterii şi comunicării spirituale; cunoaşterea prin iubire şi iubirea prin fapte, căci ele sunt eterne.  

Ştefan Popa  

Referinţă Bibliografică:
DIMENSIUNEA SPIRITUALĂ A CUNOAŞTERII ŞI COMUNICĂRII / Ştefan Popa : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1188, Anul IV, 02 aprilie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Ştefan Popa : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ştefan Popa
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!