Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Eveniment > Aniversari > Mobil |   


Autor: Ştefan Popa         Publicat în: Ediţia nr. 1184 din 29 martie 2014        Toate Articolele Autorului

NATO – o altfel de securitate
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Astăzi, 29 martie 2014, România sărbătoreşte zece ani de la intrarea în NATO (29 martie 2004). Vrem, nu vrem, ne dăm sau nu seama, ne place sau nu ne place, intrarea României în NATO şi în UE sunt două mari obiective strategice înfăptuite cu succes. Scepticii spun: da, da…, dar cu ce preţ, spunând că acesta ar fi fost prea mare şi nu a meritat efortul. Tuturor acestora le spunem că oricât de mult a costat intrarea României în NATO şi UE, a meritat din plin. Oricum, securitatea şi apărarea, în orice variantă, impune costuri mari, altă soluţie nu era, iar România a intrat în NATO nu pentru a beneficia de securitate, ci pentru a participa la crearea acesteia.  

Vreme de multe decenii Europa a fost divizată de ideologiile politice vehiculate. Anul 1989 a schimbat situaţia de pe scena relaţiilor internaţionale. Pe de o parte, se poate observa că în perioada celui de-al II-lea Război Mondial, studierea problemelor de securitate era considerată ca atribut exclusiv al tehnicienilor militari, pe de altă parte, vremurile moderne implică în studiul acestui concept specialişti din toate domeniile de activitate. Apoi, în perioada Războiului Rece, conceptul de securitate este redefinit în termeni militari, arătând astfel principala preocupare a celor două blocuri militare opozante – Organizaţia Tratatului de la Varşovia şi cea a Tratatului Atlanticului de Nord.  

Începutul de secol XXI a deschis o eră nouă în politica internaţională, în care securitatea, alături de competiţia pentru afirmare şi consolidare a noilor centre de putere, ocupă locul central în determinarea evoluţiei lumii şi stabilirea noii ordini mondiale. A fost momentul când în Europa de Est, s-a putut vorbi de o anumită transparenţă militară şi chiar încredere.  

Noţiunea de securitate depăşeşte astăzi cu mult dimensiunea strict militară. Noile ţinte sunt populaţia, simbolurile politice şi infrastructura economică. Ameninţările prezentului la adresa securităţii şi provocările sunt mult mai complexe, nu mai sunt conflicte interstatale, a apărut problema terorismului, crima organizată, migraţia ilegală, instabilitatea economică dar şi ameninţări la adresa mediului înconjurător. Au apărut pe lângă actorii statali, cei non-statali sau para-statali.  

Stabilirea dimensiunii securităţii şi apărării de către instituţiile internaţionale cu rol în transformarea pozitivă a mediului de securitate – NATO, Uniunea Europeană, Organizaţia Naţiunilor Unite şi Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa, este de lungă durată, angajarea implicând luarea în consideraţie a învăţămintelor din conflictele din Balcani, evoluţia ţărilor neutre, definirea precisă a raportului NATO-UE în problematica politico-militară, dar şi actuala criză economică, cea mai mare după Marea Depresiune din anii ”30.  

Trebuie gândit că România nu a intrat în NATO pentru a beneficia de securitate, ci pentru a participa la crearea ei.  

În acest context, Europa ultimilor 20 de ani a fost şi este scena unor transformări profunde, de anvergură, ca urmare a proceselor de extindere a NATO şi a Uniunii Europene.  

Rolul cel mai important al organizaţiilor de securitate colectivă este de a atenua situaţiile conflictuale existente între doi sau mai mulţi actori, precum şi stoparea escaladării crizelor deja existente. Există trei concepte prin care sunt descrise situaţiile conflictuale: criză, conflict şi război. La acest moment putem vorbi despre două paradigme, care conturează politica de securitate a fiecărui stat: dilema tradiţională a securităţii şi noua dilemă a securităţii.  

Potrivit dilemei tradiţionale a securităţii, actorii internaţionali, caută de obicei, securitatea unilaterală. În acest context, noţiunea de securitate unilaterală desemnează faptul că statele sunt interesate în mod exclusiv de propria securitate, fără a ţine cont de mijloacele cu care se poate atinge acest obiectiv. Promovarea unor astfel de politici, subminează securitatea, deoarece există o permanentă înarmare şi contra înarmare. În astfel de condiţii, nici o ţară nu poate garanta un mediu sigur pentru sine şi pentru alţii.  

La nivelul NATO, care deţine un rol esenţial în întărirea securităţii euroatlantice după încheierea Războiului Rece, preocuparea a fost pentru deschiderea şi dezvoltarea parteneriatului politico-militar, pentru coperare şi dialog consolidat cu fostele state adverse, pentru manifestarea interesului şi receptivitatea primirii de noi membri.  

Cum declara şi Robert F. Simmons Jr. crearea Consiliului de Cooperare Nord-Atlantic (NACC), a fost ca un mijloc de a dezvolta relaţiile cu ţările foste membre ale Pactului de la Varşovia şi cu cele care au luat naştere prin dispariţia Uniunii Sovietice; inaugarea în 1994 a Programului Parteneriatului pentru Pace (PfP), a avut rolul de includere a mai multor parteneri şi a crea o gamă largă de cooperare în domeniul apărării, inclusiv în ceea ce priveşte interoperabilitatea şi reforma apărării. Înfiinţarea de către miniştrii aliaţi şi parteneri la Sintra, Portugalia, la 30 mai 1997 a Consiliul Parteneriatului Euro-Atlantic (EAPC), a avut scopul comun de depăşire a limitelor interoperabilităţii militare, fiind construit pe baza unor valori fundamentale comune. Scopul a fost crearea unui forum pentru consultare politică între toţi partenerii, un forum care urma să se alinieze la cooperarea practică din cadrul Parteneriatului pentru Pace, prin realizarea legăturii între calitatea de membru în EAPC şi participarea în PfP, cele două fiind instituţii pe deplin complementare.  

Perioada de pace şi stabilitate fără precedent pe care o traversează Europa la început de secol XXI se datorează existenţei UE. Este actorul non – statal care a generat nu doar un nivel ridicat de dezvoltare economică pe continent, ci şi o nouă abordare a securităţii, întemeiată pe soluţionarea paşnică a disputelor şi pe colaborare internaţională multilaterală.  

Angajamentul SUA în Europa nu mai este acelaşi ca şi până în 1989, supravieţuirea NATO într-o anumită măsură, depinzând şi de crearea unui potenţial militar european semnificativ. Crearea acestei forţe este legată fără doar şi poate de capacitatea UE de a menţine o bază industrială pentru apărare şi de a ţine pasul cu evoluţiile tehnologice actuale în domeniul armelor sofisticate.  

SUA nu mai consideră că ameninţările la adresa securităţii ar avea izvorul în Europa. În acest context, UE va trebui să demonstreze, că poate genera securitate pe continent şi poate chiar în lume. Europa securităţii şi apărării trebuie să demonstreze că nu a ajuns la capăt de drum şi mai are de dat răspunsuri fondatorilor şi membrilor săi.  

Securitatea europeană este legată de dimensiunea de apărare a UE.  

Procesele de extindere în paralel al NATO şi UE, au dus la lărgirea spaţiului european, astfel încât, la frontierele lor se află acum Ucraina, Republica Moldova, ţările fostului spaţiu iugoslav, regiunea Caucazului, a Mării Caspice şi un segment important al Orientului Mijlociu Extins. Întreg acest spaţiu este departe de a fi unul stabil, care să poată contribui la securitatea şi stabilitatea europeană. Această realitate a dus la necesitatea stabilirii unei agende de securitate cu elemente comune a celor două organizaţii, fiecare având punctele sale forte şi reuşind să ofere avantaje specifice. Plasarea în vecinătatea imediată a spaţiului european şi euro-atlantic a acestor regiuni instabile face absolut necesară conlucrarea celor două organizaţii, în scopul realizării obiectivelor politico-strategice comune.  

Momentele de criză aduc întotdeauna la suprafaţă întrebări legate de identitatea şi rolul în societate a entităţii aflate în criză. În cazul unei alianţe de apărare colectivă, redefinirea acestei identităţi după un moment de criză este foarte dificil. Acest lucru s-a văzut odată cu destinderea relaţiilor dintre Est şi Vest, după anul 1989. În acest prim caz, schimbarea conceptului strategic al NATO a dat un nou sens acţiunilor întreprinse de statele membre.  

În contextul acestui concept au apărut două puncte de vedere. Pe de o parte, sunt adepţii NATO, care consideră că Alianţa ar trebui să aibă un rol global militar, vocea lor fiind Ronald D. Asmus. Pe de altă parte, reprezentaţi de Charles Grant, sunt NATO-scepticii, care prevăd un rol mai degrabă politic decât militar al structurii. Potrivit acestui curent, rolul NATO trebuie să se rezume la securitatea europeană în principal la rezolvarea problemei din Balcani.  

Aşadar, NATO îşi modelează noul cadru de securitate şi nu devine o victimă a „erei de nesiguranţă”, relansând, practic, o nouă dimensiune a securităţii şi apărării.  

Referinţă Bibliografică:
NATO – o altfel de securitate / Ştefan Popa : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1184, Anul IV, 29 martie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Ştefan Popa : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ştefan Popa
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!