Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Strofe > Amintire > Mobil |   


Autor: Ştefan Dumitrescu         Publicat în: Ediţia nr. 746 din 15 ianuarie 2013        Toate Articolele Autorului

Ştefan DUMITRESCU - VERONICA MICLE, MIHAI EMINESCU, ION CREANGĂ

 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

MAREA IUBIRE DIN ISTORIA LITERATURII ROMÂNE, DINTRE MIHAI EMINESCU ŞI VERONICA MICLE ŞI CEA MAI FRUMOASĂ PRIETENIE LITERARĂ CEA DINTRE MIHAI EMINESCU ŞI ION CREANGĂ*

În fiecare an la 15 ianuarie îl sărbătorim pe marele poet Mihai Eminescu ... Puţini ştiu însă că Mihai Eminescu nu este numai cel mai mare poet dat de acest pământ, ci unul dintre cele mai mari spirite creatoare pe care le-a dat neamul traco-dacilor. Profesorul Ovidiu Drimba afirmă despre Mihai Eminescu că este cea mai mare minte pe care a ivit-o acest pământ de la Deceneu până azi.

Ceea ce este foarte adevărat. Într-un eseu bine argumentat al nostru, intitulat „ Mihai Eminescu – un Iisus al poporului român” afirmam că Mihai Eminescu este un spirit superior trimis din cealaltă dimensiune în istoria neamului daco-românilor pentru a energetiza, pentru a re-împrospăta şi dinamiza energiile creatoare ale subconştientului colectiv, ale Organismului naţional românesc.

Este desigur o Ipoteză tulburătoare cu mari şanse de a fi adevărată. Şi într-adevăr, aşa după cum se ştie din Istorie, după marea lui jertfă a poetului. România începe să se dezvolte în toate domeniile, să se modernizeze, urmând ca peste numai trei decenii, în anul 1918 să se împlinească marele vis al românismului, realizarea marii unităţi naţionale, moment în care fenomenul daco-românesc multimilenar atinge în existenţa, în istoria sa punctul cel mai înalt de dezvoltare şi evoluţie!

Aşa după cum se ştie, în cazul marilor personalităţi creatoare ale istoriei umanităţii, aceştia nu încetează de a mai fi o dată cu moartea lor fizică. Ba dimpotrivă, asemenea unei stele care urcă pe cer, strălucirea lor creşte până la a deveni luceferi şi sori. Omul şi opera alcătuiesc un fenomen osmotic unitar, căpătând dimensiunile legendei, ale mitului, ale fenomenului cultural. Eminescu este cel mai mare fenomen cultural, creator de spiritalitate, de evoluţie, din istoria culturii acestui neam. Asemenea unei uzine creatoare de spiritualitate fenomenul Eminescu a continuat să lucreze, să crească, să creeze, să se dezvolte, să inspire, să energetizeze dezvoltarea literaturii şi a culturii române, cu o forţă din ce în ce mai mare, cu cât am urcat în viitor.

Eminescu este în acelaşi timp un fel de inimă care pulsează necontenit în marele cosmos cultural românesc, văzut în dezvoltarea sa prin timp. Odată cu trecerea anilor aceşti mari creatori capătă puteri extraordinare. De exemplu Eminescu are o mare putere de a eterniza, persoane, întâmplări, idei, de a le da noi dimensiuni, noi străluciri.

Cine mai ştie astăzi cine sunt părinţii domnitorilor români din secolul al XIX-lea de până la Cuza? Nu mai ştim nici cum îi cheamă, şi cine erau părinţii Domnitorului Ion Alexandru Cuza. Dar îi ştim foarte bine, şi îi cinstim cu recunoştinţă, pe cei care au fost părinţii lui Mihai Eminescu. Au fost căminarul Gheroghe Eminovici şi Raluca Eminovoci, fiica stolnicului Vasile Iuraşcu din Joldeşti. Cunoscându-i din pozele din manuale, parcă îi vedem vii în faţa ochilor şi le suntem recunoscători că ni l-au dăruit pe marele poet. Nu mai ştim azi cine au fost primii miniştri români, miniştri şi iubitele lor, din secolele XIX şi XX. Iubitele lui Eminescu sunt însă nemuritoare, începând cu acea adolescentă, Casandra a Lupului, de care s-a îndrăgostit Eminescu, adolescent fiind. Iubita care a murit la nouăsprezece ani la Ipoteşti. Iar despre Veronica Micle ce să mai spunem. Va rămâne imaginea şi simbolul iubirii în cultura română cât va exista acest neam ş şi căt va fi i cultura creată de români. De ce? Pentru că geniul, asemenea legendarului Midas, din mitologia greacă, care prefăcea tot ce atingea în aur, are marea capacitate, de a eterniza tot ce vine în contact cu el! Astfel îi ştim acum, numele lor au rămas în cărţile de istorie literară, pe toţi prietenii lui Eminescu, pe toţi colegii lui. Poate că dacă nu l-ar fi întâlnit pe Eminescu, Veronica Micle, una dintre multele poete ale celei da a doua jumătăţi a secolului XIX, din literatura română, (despre care astăzi nu mai ştim nimic!) ar fi fost o ilustră necunoscută. Pentru că a făcut parte din viaţa poetului, a geniului, pentru că i-a inspirat dragostea, pentru că au trăit împreună o mare iubire, ea va fi pentru întotdeauna nemuritoare ca li Eminescu! Ea va fi marea iubire şi marea doamnă a literaturii române!

Veronica Micle a fost cea care i-a dăruit clipe de fericire, cea care l-a inspirat ... De aceea ea va fi eternă ca şi iubitul ei! Ca şi poezia şi ca şi dragostea! Ei bine, uitându-ne astăzi în urmă, în istoria literaturii române, observăm un lucru dureros... că istoria literaturii române (şi chiar şi literatura română) este foarte săracă în ceea ce am numi „mari iubiri”. Singura mare iubire din istoria literaturii române este „marea iubire dintre Mihai Eminescu şi Veronica Micle”. Mărturisim că ne-a întristat acest adevărar, faptul că istoria literaturii române este foarte săracă în „mari iubiri”, şi chiar în iubiri normale. Ei bine, Marea iubire dintre Mihai Eminescu şi Veronica Micle, aşa cum o cunoaştem noi din poezia lui Eminescu, din scrisorile lor, şi aşa cum a fost ea în realitate, este cea mai mare şi cea mai frumoasă, tulburătoare iubire din Istoria culturii române, şi cu siguranţă una dintre cele mai mari şi mai frumoase iubiri din istoria literaturii universale. Atât cât cunoaştem noi cu umilele noastre posibilităţi!

***
De asemenea cunoscând bine istoria literaturii române vom spune că prietenia dintre Eminescu şi Ion Creangă este la fel, de departe, cea mai frumoasă prietenie dintre doi scriitori, şi una dintre cele mai frumoase prietenii din istoria literaturii universale. Adevărul acesta ne-a emoţionat şi ne-a impresionat. (...) Prin dragostea şi prietenia ce i-au purtata-o lui Eminescu, cel care-i adună lângă el, formând o Trinitate a iubirii şi a prieteniei, Eminescu, Veronica Micle şi Ion Creangă, pe care Domnul i-a chemat la el în acelaşi an, 1989, aceşti scriitori rămâni pentru vecie ca un fel de constelaţie a literaturii române, strălucind pe cerul neamului românesc, al culturii române şi al istoriei culturii universale. Prietenia şi dragostea lor o elogiem în versurile care urmează.

Şi de vor, ori de nu vor, detractorii lui Eminescu şi ai culturii române, atunci când vorbim despre Eminescu, o vedem lângă umărul lui şi pe Veronica Micle. Ea a fost şi va fi pentru toţi iubitorii de literatură şi pentru toţi cei care vor scrie poezie Laura sau Beatrice din istoria poeziei universale. Şi veşnic chipul ei va fi în apropierea chipului poetului în minţile românilor! Astfel că atunci când ne vom gândi la Eminescu o vom vedea în minte şi pe Veronica Micle. Şi când îl vom sărbători pe Eminescu o sărbători în inima noastră şi pe Veronica Micle, muza inspiratoare a poetului! Şi undeva în apropierea lor, privindu-i cu drag, îmbrăţişându-i cu privirea lui caldă, va fi blajinul şi hâtrul prieten al lor, Marele Povestitor Ion Creangă!
-----------------------------------------------
* Spicuiri din prefaţa volumului „Veronica Micle, Mihai Eminescu, Ion Creangă”.


***
VERONICA MICLE
Elogiul 1


Cum şade lumina ca apa în pahar
şi chipul ei zâmbind
cheamă amurgul

Albăstrui oraşul
În bibliotecă literele cad
Pe covor
Fibule de onix scoţând clinchete roşii
În fundul lumii
Chipul lui Mihai Eminescu
Răspândeşte în jurul lui o lumină verzui-putredă.
Mâna Veronicăi Micle (oh
Turla argintie a conceptului
Se vede
De departe
Gândul s-ar putea aşeza pe ea ca o albină)
Coboară singură pe poteca
Ce duce la Mare
Înserarea se strecoară
Ca o pisică
Prin apeductele de sticlă
Amărui
Ale câmpiei
Ca tăişul infinitesimal al unei
Lame
În curtea conceptului se înalţă turla
Unui ţipăt
Mireasma esenţei ne învăluie ca
un apus
ea îi spune iubitului ei
oh, dragule
minţile noastre se vor plimba singure
prin zăvoaiele fastuoase
strălucind
ca nişte turle de magneziu.


GLORIE DOMNULUI MIHAI EMINESCU
Elogiul 2


Glorie domnului Mihai Eminescu imnuiau pietrele!
Glorie domnului Mihai Eminescu imnuiau pietrele!
Glorie domnului Mihai Eminescu imnuiau pietrele!
Glorie domnului Mihai Eminescu imnuiau pietrele!
Şi deodată le-au crescut crini înalţi în mâini!

Glorie domnului Mihai Eminescu imnuiau lăcustele!
Glorie domnului Mihai Eminescu imnuiau lăcustele!
Glorie domnului Mihai Eminescu imnuiau lăcustele!
Glorie domnului Mihai Eminescu imnuiau lăcustele!
Şi deodată le-au crescu lumânări înalte în mâini!

Glorie domnului Mihai Eminescu strigau albiile râurilor!
Glorie domnului Mihai Eminescu strigau albiile râurilor!
Glorie domnului Mihai Eminescu strigau albiile râurilor!
Glorie domnului Mihai Eminescu strigau albiile râurilor!
Cu râurile înalte în mâini arzând ca nişte lumânări!


OH, CUM SE PRIVEAU EI ÎNFIORAŢI!
Elogiul 3


Oh, cum se priveau ei înfioraţi!

Inima lui cântând
S-a transformat în ochi
Şi inima ei cântând
S-a transformat în ochi!

Oh, ca să se privească
Mii de ani mii de ani
Cei doi ochi imenşi
Din piepturile lor!

Şi buzele lui
s-au transformat în ochi
şi buzele ei
s-au transformat în ochi!

Oh, ca să se privească
mii de ani nesăţioşi
cei patru ochi imenşi
de pe faţa lor!

Oh, şi toate celulele trupului lui
Cântând în gura mare
Au început să se transforme în ochi
Au început să se transforme în ochi!

Oh, şi toate celulele trupului ei
Cântând în gura mare
Au început să se transforme în ochi
Au început să se transforme în ochi!

Ca să se privească nesăţioşi
Ca să se privească nesăţioşi
Miliarde de ani
Miliarde de ani
Toată eternitatea
Toată eternitatea!


TU TREBUIA SĂ FII A MEA, FEMEIE!

Tu trebuia să fii a mea femeie misterioasă şi bună
Dumnezeu mi te-a dăruit ca pe un altar
Din alte lumi se-aud ţipetele bâtlanilor, rar
Am fi mers mii de ani prin ninsori ţinându-ne de mână

Tu trebuia să fii a mea femeie subţire şi-naltă
Ar fi înflorit pădurile de atâta iubire
Dumnezeu ar fi venit pe ţărmi ca un mire
Şi te-ar fi zidit la-nceputul timpului Poartă

Tu trebuia să fi a mea femeie adâncă, strălucitoare
Aşa, se-nnoptează în istorie grav şi trist
În veci pe cruce va rămânea Christ
Şi tot universul, de tine, îngrozitor mă doare!


(...)
Elogiul 4


Oh, cum trec domnii Mihai Eminescu şi Veronica
Micle pe sub munţii înfloriţi
Parcă ar fi mirii lumii parcă
Ar fi cerbii
Cu stele în coarne parcă ar fi corăbii cu
Velele în flăcări
Susţinând bolta lumii
În vremea aceasta în seminţe au loc
Mari baluri
Mireasma albăstrie a esenţei luminează
Odaia pustnicului
Pe suprafaţa conceptelor creşte
Mătasea broaştei ( lumina e
sentimentul soarelui frunza e
sentimentul arborelui
râul e
sentimentul clipocitor al muntelui
moartea
al cui sentiment este ?) în
curând drumurile se vor
transforma în mari conducte
iubirea se vede în fundul lumii ca
un opaiţ
o, cum trec domnii Mihai Eminescu şi
Veronica Micle
Pe sub munţii înfloriţi !


MIHAI EMINESCU
Elogiul 5


cântau pietrele ca privighetorile
cântau pietrele ca privighetorile
cântau pietrele ca privighetorile
cântau pietrele ca privighetorile
cântau pietrele ca privighetorile
cântau pietrele ca privighetorile!


STRIGĂTUL LUI
Elogiul 6


Răspunde iubito când strig
În curând se va face târziu
Şi va fi un întuneric în lume
Că n-o să mai pot niciodată să viu!


VERONICA MICLE ŞI MIHAI EMINESCU
Elogiul 7


Cine a făcut din mâinile lor (care
se căutau prin lume
umblând singure pe
drumuri) o
cruce
şi a înfipt-o pe
vârful muntelui

şi crucea a înverzit!


ŞI A VENIT ASEMENI UNUI MIRE
Elogiul...


Şi a venit asemeni unui Mire
Visat în nopţile adânci de chin
Şi a venit cum vine primăvara
Şi cum pe cer cocorii lumii vin.

Şi cum în vârful ramurii răsare floarea
Visată de sămânţă ani întregi
Ce-o conţinea în sine ca pe-un suflet
Cum tronurile îi conţin pe regi

Fructul istoriei ce-a aşteptat atât
Să vină primăvara şi lumina
Cum răul izbucneşte-o dată-n bine
Şi binele şi-arată iarăşi vina!


VERONICA MICLE
Elogiul 8


Ea s-ar înălţa la cer dacă
n-ar ţine-o dealul în braţe
ea ar începea să cânte dacă
n-ar avea gura de sticlă

o, glorie dumitale Veronica Micle
cea care l-ai făcut o
clipă fericit pe poet
el trece asemenea unui echilibrist pe orizont în
toga lui ce răspândeşte o lumină
verzui roşietică în
mijlocul oricărei toamne
arde o candelă
pe ţărm un atom tăiat în două
sângerează
în paharul de pe masa văduvei o
inimă înfloreşte
(oh, şi într-un târziu
iată
vedem realitatea fugind ca o cârtiţă
în fundul lumii)
câtă tragedie e în aer
mâinile Veronicăi Micle trec prin văzduh
râul se întoarce cu faţa în jos
(Mihai Eminescu
iese din codri
e o statuie de uraniu răspândind o lumină
tomnatecă
pe ţărm capul oceanului
cu ochii închişi
în sate copiilor le creşte
pirul pe faţă)


CU MÂINILE ÎNTINSE CĂTRE TINE

Tu eşti un mal al râului, al mării,
Eu blândul, malul celălalt.
Cu mâinile întinse către tine
Dinspre adânc înspre înalt.

Tu eşti corola crinului cântând,
Eu rădăcina lui din adâncimi
Şi astfel în tăcere şi în rugă,
Te port de la-nceputul timpului pe mâini.

Tu eşti aripa stângă a Condorului,
Pierdut în abisalele-nălţimi,
Eu sunt aripa cealălaltă a lui,
În ţipetele lui devenind mâini.

--------------------------------------
Ştefan DUMITRESCU
Bucureşti
15 ianuarie 1989 - 2013
 

Referinţă Bibliografică:
Ştefan DUMITRESCU - VERONICA MICLE, MIHAI EMINESCU, ION CREANGĂ / Ştefan Dumitrescu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 746, Anul III, 15 ianuarie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Ştefan Dumitrescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ştefan Dumitrescu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!