Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Comentarii > Mobil |   


Autor: Ştefan Dumitrescu         Publicat în: Ediţia nr. 912 din 30 iunie 2013        Toate Articolele Autorului

Ştefan DUMITRESCU - UN MARE POET ROMÂN, DL ADRIAN ERBICEANU, SE ÎNTOARCE ACASĂ, ÎN LITERATURA ROMÂNĂ
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Cronica literară la cartea domnului Adrian Erbiceanu, „Tinereţe fără de bătrâneţe”  
 
În bunătatea şi dărnicia Sa, Domnul ne dăruieşte surprize plăcute... O colegă de breaslă, scriitoarea Adriana Elena Răducan, ne-a trimis fotografii de la lansarea din Craiova a cărţii „Tinereţe fără bătrâneţe”, a domnului Adrian Erbiceanu, preşedintele Asociaţiei Scriitorilor de Limbă Română din Quebec (ASLRQ) – Canada. Apoi la rugămintea noastră, pentru că suntem foarte interesaţi de tot ce s-a scris şi se scrie în legătură cu basmul „Tinereţe fără de bătrâneţe”, care, ca şi balada şi mitul Mioriţa, este actul de naştere al neamului traco-daco-român, ne trimite pe internet cartea domnului Adrian Erbiceanu, o carte aparent pentru copii, pentru că ea transpune în versuri basmul „Tinereţe fără de bătrâneţe şi viaţă fără de moarte”, basm pe care îl cunoaştem din cărţile de şcoală, dar pe care, vai, nici până acum nu am reuşit să-l descifrăm, să-i cunoaştem mesajul profund, „miezul epico-filozofic”, care zace de milenii în ultimul nivel semantic al lui.  
 
Cartea ne interesează pentru că motivul basmului Tinereţe fără de bătrâneţe este unul dintre pilonii-memorie ai mitologiei neamului, una dintre lespezile mari din temelia culturii poporului daco-român, alături de mitul şi de balada Mioriţei. Amândouă aceste creaţii ale spiritualităţii daco-româneşti fiind culmi ale creaţiei universale stau cu cinste alături de cele mai mari, mai profunde şi strălucite creaţii ale umanităţii. Din păcate n-am avut cărturari care să ne reveleze şi să ne întărească acest adevăr, care ne face cinste înaintea tuturor popoarelor lumii, şi care ar trebui să ne ridice în conştiinţa şi în memoria noastră ... Adevărul acesta ar trebui să-i facă pe guvernanţii noştri să nu ne umilească, să nu-şi bată joc, să nu distrugă acest neam care vine de foarte de departe din istorie, şi care este creatorul unei Mari Culturi. Şi Ţările mari ale istoriei contemporane ar trebui să ne respecte pentru aceasta, pentru că nici Franţa şi nici Anglia nu au dat asemenea capodopere ale creaţiei umane, aşa cum sunt „Mioriţa”, basmul „Tinereţe fără de bătrâneţe”, sau poemul „Luceafărul”, al lui Eminescu.  
 
Balada „Mioriţa” şi basmul „Tinereţe fără de bătrâneţe” ne-au fascinat şi ne-au intrigat de când eram copil ... Am citit „Mioriţa” şi basmul „Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte” de sute de ori, impresionaţi până la lacrimi, sperând de fiecare dată că vom afla adevărul ... Mult mai târziu, în anii facultăţii, citind studiul lui Mircea Eliade despre Mănăstirea Argeşului, în care Manole îşi zideşte în trupul bisericii soţia, am avut impresia că începem să înţelegem mesajul pe care-l poartă de mii de ani, în nivelul profund al corpului ei, balada „Mioriţa”... Descoperirea lui Constantin Noica, precum că basmul „Tinereţe fără de bătrâneţe ... ” conţine în structura sa informaţională Ideea relativităţii, idee fundamentală care se regăseşte şi în poemul „La steaua”, al lui Eminescu, ne-a întărit convingerea aceasta ... Am stat ani întregi aplecaţi asupra acestor două mari capodopere ale creaţiei umane, uimiţi, fascinaţi, intrigaţi, încercând să ajungem la mesajul important, fundamental pe care îl conţin.  
 
Teoria noastră este că balada Mioriţa conţine în ea „corpusul filozofic şi al Mitului Mioriţei, al Mitului jertfei Mioarei”, mit care în neolitic, în spaţiul Carpato-danubiano-pontic, leagănul în care s-a născut Europa de azi, era Filozofia şi Religia oamenilor, a triburilor acelei perioade istorice.  
 
Prin Mit (gândirea mitică, despre care ne vorbeşte Mircea Eliade,) prin Filozofia şi Religia conţinute de Mit, oamenii neoliticului îşi explicau lumea, fenomenele naturii, viaţa, naşterea lumii, şi se „integrau” acestei lumi. În gândirea, în viziunea Omului mitic lumea s-a născut în urma unei mari „izbucniri”, „despicări”, a unui Început, a unei ieşiri, a unei naşteri din haos. Lumea cunoscută de ei reprezenta Ordinea. Ordinea ţinea atât cât cunoşteau ei; dincolo de margine ordinei se întindea haosul. Spiritele haosului agresau încontinuu Ordinea. Ca ordinea să existe, să reziste în faţa asaltului spiritelor haosului trebuiau făcut jertfe. Prin jertfă, Viaţa Omului jertfit, (a fiinţei, sau a animalului jertfit, după ce jertfa umană a fost înlocuită de jertfa animalelor) se transmitea trupului Ordinei, Organismului Ordinei, sau unei Creaţii importante din viaţa colectivităţii, care căpăta astfel viaţă, iar Ordinea se întărea şi mai mult. De aceea orice creaţie umană majoră, ca să reziste în timp, avea nevoie de jertfe. Acesta era funcţia primordială a jertfei, care s-a păstrat până târziu, chiar şi în religia creştină ... În legenda Meşterului Manole zidurile Mănăstirii se tot dărâmă pentru că zidurile erau agresate permanent de spiritele haosului. Ca să nu se mai dărâme, şi ca Mănăstirea să poată fi ridicată, ca să dureze, era nevoie de o jertfă, de o mare jertfă, pe măsura dimensiunii Creaţiei ... Meşterul Manole cunoaşte această taină, de aceea ia decizia de a jertfi şi incorpora în trupul Zidirii o fiinţă umană. Le spune meşterilor această taină şi aşa, după cum spune legenda, cad de acord ca prima soţioară care se va ivi să fie jertfită. Dar prima soţia care vine cu mâncare este chiar soţia lui. Manole, jertfind-o pe Ana, soţioara lui, se jertfeşte pe sine.  
 
După ce triburile pelasgo-tracice din spaţiul Carpato-istro-pontic au ajuns în neolitic la un înalt grad de civilizaţie, ele au început să se rupă din acest Trup social, din acest Mare Organism pelasgo-tracic. Înmulţindu-se peste măsură, populaţia din acest leagăn Carpatic al Civilizaţiei europene, în urma revoluţiei agrare şi a revoluţiei demografice din neolitic, triburile, „culturile” (Cultura Gumelniţa, Cucuteni, Vădastra, etc.) din acest Areal, au plecat în căutare de noi pământuri roditoare, care să le ofere turmelor şi oamenilor iarbă, şi hrană, condiţii mai bune de vieţuit. Rupându-se de marele trup pelasgo-tracic, ieşind din ordinea în care trăiseră atâtea milenii, ajung într-un pământ necunoscut, dar acest Nou spaţiu necunoscut trebuia transformat în ordine, reîncorporat în Ordine, ori lucrul acesta se făcea prin săvârşirea unei Jertfe ... Era jertfit tânărul cel mai bun, cel mai curat, cel mai inteligent, aşa cum este tânărul Cioban din Balada „Mioriţa”. Era un simţ al datoriei, o mândrie pentru un tânăr să fie ales pentru a fi jertfit. Ritualul acesta s-a păstra până târziu la daci, care înainte de a porni la luptă, îl alegeau pe tânărul cel mai curat, cel mai destoinic, cel mai valoros, pe care îl jertfeau, aruncându-l în suliţi. In credinţa lor, tânărul era trimis la Zamolxe cu un mesaj... Dacă tânărul murea, era semn bun, însemna că zeul a primit Jertfa, mesajul. Dar şi acest ritual al dacilor venea tot din mitul Jertfei, din Ritualul jertfei din neolitic, făcut ca să îmbuneze şi să alunge spiritele haosului, ca ordinea să fie astfel întărită. Aşa se explică de ce Ciobanul din” Mioriţa” acceptă să fie jertfit de către tovarăşii lui ... În Mioriţa este vorba de o jertfă, nu de un omor ... Mult mai târziu, în perioada dacă, sau după înfrângerea lui Decebal, în primul mileniu, când s-au întâmplat multe omoruri în lumea ciobanilor, mitul jertfei a fost suprapus peste fapta omorului ... Sau omorul, ca faptă, a conservat şi a luat cu el povestea jertfei din vechime. Astăzi ne este greu să înţelegem de ce ciobanul din Mioriţa acceptă cu atâta seninătate să fie omorât. Dar, în viziunea şi în gândirea mitică, prin această omorâre-jertfă spiritul lui se încorporează în Ordine... După cum se ştie, la naşterea unui copil dacii plângeau, (pentru că el coborând în lumea de jos, avea să trăiască în Valea Plângerii, care era lumea noastră, pământeană), şi cântau şi jucau atunci când murea, pentru că pleca din Valea Plângerii şi se întorcea în lumea de sus, lumea Tinereţi fără bătrâneţe şi a vieţii fără de moarte.  
 
Bine, dar de unde ştiau dacii că lumea aceasta este Valea Plângerii, şi că mai există o lume superioară, de unde venim când ne naştem şi care este lumea, sau Ţara Tinereţii fără de bătrâneţe, în care oamenii sunt nemuritori? Basmul „Tinereţe fără de bătrâneţe” tocmai lucrul aceste ni-l spune. Şi că acest Copil de Împărat, altfel decât ceilalţi copii, nu vrea să se nască în această lume. Noi cunoaştem două legende sau două Mituri care ne spun de unde ştiau dacii acest lucru ... Este vorba despre Tara Hiperboreenilor, (Mitul Hiperboreenilor) care era o ţară a abundenţei, dezvoltată (simbolizată de lâna de aur,) datorită cunoştinţelor şi a tehnologiilor, a uneltelor superioare pe care le foloseau hiperboreenii ... Şi despre Mitul Ielelor, care la origine erau vestale, şi care în noaptea de Sânziene, urcau pe Vârful munţilor, unde jucau în Hora Ielelor. De fapt pe vârful munţilor ele îi aşteptau pe zei, să le spunem aşa, care coborau din carele lor de foc...Ipoteza noastră este că hiperboreenii au fost o populaţie pelasgă ce a rezultat din împerecherea fetelor băştinaşe, frumoase, cu zeii, cu bărbaţii unei Civilizaţii extraterestre ... Din acest altoi genetic a rezultat o populaţie mult mai inteligentă, avansată ... Aşa s-ar explica de exemplu apariţia scrisului pentru prima dată în istorie în acest spaţiu Carpato-istro-pontic, la o populaţie care a fost odată din Hiperboreea. Aşa ne spune Platon, aşa ştiau grecii, că Hiperboreea se întindea în ţinutul de la nord de Istru. Aşadar, peste spaţiul Daciei şi al României de azi. Autorul acestei Cronici literare crede cu tărie în Teoria care ne spune că specia umană s-a format în urma unor astfel de încrucişări ale „zeilor” cu pământencele... Informaţie conţinută de Biblie şi de miturile mai tuturor popoarelor.  
 
Ei bine, credem noi, basmul Tinereţe fără de bătrâneţe ne vorbeşte tocmai despre acest Eveniment, al naşterii copiilor rezultaţi din încrucişarea zeilor cu pământencele ... Copilul care trebuie să se nască este un astfel de copil, care are cunoştinţa şi memoria faptului că aparţine unei alte lumi, unde oamenii sunt nemuritori (zeii) şi că lumea noastră este o lume degradată, a suferinţei şi a neputinţei, iar el refuză să se nască într-o asemenea lume. Avem, astfel, pentru prima dată în toată istoria umanităţii acest motiv epico-filozofic al refuzului Entităţii care vine dintr-o altă dimensiune, de a se naşte. Acceptă, totuşi, să se nască, doar după ce tatăl lui, Împăratul, îi promite Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte.  
 
Entitatea nu renunţă aşadar la atributul tinereţii şi al eternităţii, şi după ce creşte şi vede că nu i se dă ceea ce i s-a promis, pleacă el singur să caute Ţara tinereţii fără de bătrâneţe, ţară în care va ajunge după mai multe încercări. (Motivul iniţierii, nu ajungi într-un nivel superior decât după ce treci pragurile iniţiatice!) Bine ar fi fost să rămână în această Ţară a tinereţii fără de bătrâneţe, dar „natura lui umană”, căci trăind în lumea de Jos, în Valea Plângerii, el a incorporat în el dorul de părinţi, de copilărie, de ţinuturile natale, îi schimbă gândurile. Nu poate rămâne, aşadar, în lumea lui de vis, eternă, şi se va întoarce la casa părintească unde îl aşteaptă... Moartea. Pentru prima dată vedem aşadar în literatura română şi universală motivul fiinţei care pendulează între cele două lumi, care nu poate accepta şi nu poate trăi în nici una din ele, motiv pe care îl întâlnim şi în poemul „Luceafărul”, al lui Eminescu, în care este vorba tot despre o fiinţă, Luceafărul, care aparţine lumii superioare, eterne, şi care îndrăgostindu-se de o pământeancă, va dori să se întrupeze pe pământ. Gest fatal, căci va fi dezamăgit şi atunci se va întoarce în lumea lui de sus, în care a dorit să ajungă Fiul de Împărat din basmul „Tinereţe fără de bătrâneţe”. Luceafărul este aşadar o fiinţă tragică, nefericită, ca şi Fiul de Împărat din basm, care pendulează între cele două lumi.. El se va salva însă, spre deosebire de fiul de Împărat din basmul nostru, revenind în lumea lui de sus. De aceea spuneam noi că acest basm, „Tinereţe fără de bătrâneţe” este una din marile Creaţii ale spiritului uman.  
 
Şi acum să revenim la cartea domnului Adrian Erbiceanu, pe care am citit-o, în format PDF, cu nesaţiu şi cu mare interes. Uimirea şi bucuria au fost cu atât mai mari cu cât am descoperit unul din basmele cele mai frumoase şi bine transpuse în versuri din literatura română...Marele merit al autorului este însă în primul rând gestul reactualizării Mitului, al aducerii la suprafaţă al unui conţinut important şi vechi din substratul memoriei colective a neamului daco-român, al unor structuri informaţionale care „vin” din profunzimea subconştientului colectiv al acestui popor. De ce s-a apucat să versifice domnul Adrian Erbiceanu tocmai acest basm, tocmai acest motiv epico-filozofic, şi nu altul? Din cauză că structuri ale subconştientului domnului Erbiceanu „şi-au reamintit”, s-au „trezit”, şi au „readus la suprafaţă” aceste conţinuturi ancestrale, pe care toţi credem că le avem în subconştientul nostru colectiv. A existat o comunicare subterană, o rezonanţă între conţinuturi şi structuri ale subconştientului colectiv al domnului Adrian Erbiceanu şi informaţia mitică, abisală din memoria colectivă a acestui neam ...  
 
Este exact ceea ce a trăit, ceea ce s-a întâmplat cu dacismul la Eminescu, cu setea lui de a plonja în straturile adânci ale culturii dace, ale memoriei, ale universului cultural al poporului daco-român. Reactualizarea, re-potenţarea acestor conţinuturi ancestrale mitice credem că sunt caracteristica geniului. Basmul acesta conţine în corpusul său, în straturile profunde ale mesajului său informaţii extraordinare, motive epico-filozofice de mare importantă, care ar trebui descifrate, decodate, şi transpuse în opere literare, aduse la suprafaţă, şi puse în circulaţie. Iată de ce demersul domnului Adrian Erbiceau este unul important în cultura română şi trebuie privit şi din această perspectivă.  
 
O a doua mare bucurie pe care ne-o face dl Adrian Erbiceanu este când descoperim valoarea şi frumuseţea poemului, a basmului versificat „Tinereţe fără de bătrâneţe”. Dacă acest poem - care precizăm este transpunerea în versuri a basmului Tinereţe fără de bătrâneţe - aşa cum l-a scris Adrian Erbiceanu, ar fi fost scris de George Coşbuc (Poemul îţi aminteşte, fără să copieze, „Nunta Zamfirii,” sau basmul „ Călin, file de poveste” de Mihai Eminescu) şi ar face parte din opera lor, l-am aprecia cu toţii ca fiind un poem foarte realizat, produs al talentului lui George Coşbuc sau Eminescu. Sau, altfel spus, basmul acesta versificat de domnul Adrian Erbiceanu este la fel de bun, de valoros ca şi „Nunta Zamfirii” sau ca basmul în versuri al lui Eminescu. Rămânem uimiţi de talentul poetului Adrian Erbiceanu, de măiestria lui de a împerechea şi de a potrivi cuvintele, de simţul ritmului, al curgerii imaginilor, de varietatea, de muzicalitatea şi bogăţia rimelor, de imaginea proaspătă a tuşelor, de simţul limbii ... Nu putem să spunem decât că domnul Adrian Erbiceanu este unul dintre poeţii contemporani foarte talentaţi care a reuşit să ridice în limba şi literatura română o construcţie literară care va dăinui ... Dar basmul „Tinereţe fără de bătrâneţe”, al domnului Adrian Erbiceanu, transpus într-un poem de o frumuseţe rară, care emană perfecţiune, nu este numai o reactualizare şi o versificare în limba română vorbită, a basmului şi a motivului mitic al jertfei (căci fiul de Împărat se jertfeşte atunci când pleacă în căutarea Tinereţii fără de bătrâneţe) ci este şi o interpretare a basmului, a motivelor străvechi, mitologice, pe care basmul le conţine în corpusul său, pe care le-a conservat şi le-a transportat prin istorie până la noi. Dar despre aceasta în Cronica viitoare, când vom ilustra afirmaţiile noastre cu citate din poem.  
 
Ştefan DUMITRESCU  
membru al Uniunii Scriitorilor din România  
Bucureşti  
iunie 2013  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Ştefan DUMITRESCU - UN MARE POET ROMÂN, DL ADRIAN ERBICEANU, SE ÎNTOARCE ACASĂ, ÎN LITERATURA ROMÂNĂ / Ştefan Dumitrescu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 912, Anul III, 30 iunie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Ştefan Dumitrescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ştefan Dumitrescu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!