Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Spiritual > Mobil |   


Autor: Ştefan Dumitrescu         Publicat în: Ediţia nr. 664 din 25 octombrie 2012        Toate Articolele Autorului

Ştefan DUMITRESCU - TAINA SCRISULUI (40) - DESTINUL MEU DE SCRIITOR - O IMENSĂ EMOŢIE
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Sunt născut la 24 aprilie 1950, în satul Drăganu, din Comuna Valea Mare, de pe valea cea largă şi luminoasă a Cernei, în sudul judeţului Vâlcea. Şi locul naşterii şi copilăria au jucat un rol extraordinar de important în formarea mea ca scriitor, în viaţa mea de fiinţă umană. Locul naşterii, copilăria şi perioada istorică tragică, absurdă, grotescă, în care am trăit şi am scris, m-au format ca scriitor. Tot universul acela de lumină antică, plină de suflet, de vrajă, de uimire, de poveşti, de sunete, de cântece de turturele, de pupeze, de privighetori, cântecul cucului, al pitpalacului, nopţile cu lună, basmele pe care le-am auzit în primii ani de viaţă, cântecele fetelor mari, tristeţea toamnelor înnegurate, dulceaţa primăverilor şi a toamnelor, iernile fabuloase, scăldatul în Cerna, cuminţenia şi răbdarea veşnică, înţeleaptă şi îndurerată a vieţii de ţăran, toate acestea... m-au format ca scriitor. Se cuvine aici să mă înclin în faţa părinţilor meu, a moşilor şi strămoşilor, să le mulţumesc din adâncul fiinţei mele şi să mă rog pentru ei, aşa cum fac de mulţi ani, Tatălui ceresc, spunându-i: binecuvântează-i Dumnezeul meu, în numele Domnului nostru Iisus Christos, căci fără ei nu aş fi existat nici eu. Şi nici cărţile pe care le-am scris. Aş vrea ca suferinţa, umilinţa, bucuria, fericirea, speranţele, visele lor să se fi pus şi să se împlinească în opera mea, tragică, bogată, un imens ţipăt şi o nesfârşită melopee.  
 
Mama, Aurelia Dumitrescu a fost tipul femeii românce harnice foc, că nu stătea o clipă, iute şi bătăioasă, aprigă aş putea spune, şi o mare povestitoare ... Tatăl meu care a fost asistent medical toată viaţa, era prin structura lui sufletească un filozof, un alt fel de Moromete al satului românesc, un Moromete glumeţ, bun, generos. Era totodată un mare politician, un gânditor cu înclinaţii către fabianism. A făcut foarte mult bine la viaţa lui. Domnul m-a ajutat să-i moştenesc sufletul bun, şi înclinaţia către cunoaştere, tinderea către tainele viţii şi ale lumii, care mi-au îndreptat paşii către Facultatea de filozofie pe care am absolvit-o în anul 1973. Tatăl meu trebuie să-l fi moştenit pe tatăl lui, adică pe bunicul meu dinspre tată, pe Gheorghe Dumitrescu, care a rămas multe decenii ca un fel de mit, de legendă în memoria oamenilor din satul nostru, pentru că era un povestitor fabulos.  
 
Fără să exagerez cred că sunt scriitor de când eram copil. Târziu mi-am dat seama că perioada grădiniţei a jucat un rol important în viaţa mea. Acolo, la grădiniţă, am debutat ca povestitor, ca scriitor deci. Povesteam frumos, şi învăţasem să născocesc, să inventez poveşti noi, de la mine. Doamna educatoare mă punea de fiecare dată să spun poveşti, pentru că băieţii şi fetele mă ascultau cu sufletul la gură. Iar eu fericit cream poveşti noi, una după alta. Poveştile noi fiind continuări ale poveştilor mai vechi. O dată doamna educatoare mi-a spus, că o să ajung povestitor mare ca Ion Creangă. Iar eu n-am mai putut de bucurie. Oamenii care veneau pe la noi, sau mai târziu când am început să merg cu vitele, mă puneau să spun povesti. Şi eu inventam poveşti de la mine. Eram foarte fericit când vedeam că şi oamenii mari şi copiii mă ascultau cu plăcere. Cred că am inventat sute de poveşti noi, pe care le-am povestit copiilor şi oamenilor care mă ascultau. Unde sunt acele poveşti, unde s-au dus ele? Astăzi, la cei 62 de ani, când am peste 30 de cărţi publicate, 8 Premii naţionale de dramaturgie, când sunt membru al Uniunii Scriitorilor, când sunt scriitor propus pentru premiul Nobel, mă aplec cu emoţia şi melancolie asupra copilului care am fost, şi îi sunt recunoscător, pentru că el, copilul acela care era fascinat de basme şi inventa poveşti pe care le spunea cu plăcere, m-a format ca scriitor. Şi dacă bunul Dumnezeu mă va ajuta să aduc Premiul Nobel pentru literatură în ţară, lucrul acesta i se va datora într-o mare măsură copilului care am fost.  
 
Da, îmi amintesc precis, când am început să scriu poezie. În clasa a treia. Fusesem vrăjit de poezia lui George Coşbuc şi am simţit nevoia să scriu poezie ... Toate poeziile pe care le scriam îmi ieşeau „coşbuciene”, fapt care m-a amărât foarte mult. Cea mai mare bucurie a mea era ca atunci când veneam de la şcoală, să arunc ghiozdanul, să mă aşez la masa de scris şi să compun poezii. Eram realmente fericit şi trăiam un sentiment de plinătate a fiinţei mele, pe care nu l-am uitat niciodată. Şi care nu m-a mai părăsit până azi! Până la terminarea clasei a VIII-a avem mai multe caiete de poezii scrise din scoarţă în scoarţă, iar până la terminarea liceului aveam peste 70 de caiete de poezii. În liceu am început să scriu aşa deodată proză. Am terminat de asemenea un roman, care trebuie să rămână acolo în caietul de o sută de file.  
 
Problema debutului la mine este foarte complexă. Am debutat în revista Ramuri, la 17 ani, publicat de Miron Radu Paraschivescu, astăzi un nume uitat. În perioada aceea a anilor '50, '60, '70, omul acesta „a debutat” mulţi poeţi de valoare. I-am trimis, elev fiind, o scrisoare cu trei poezii, în care îl rugam emoţionat să-mi spună dacă am talent. Mi-a răspuns foarte repede cu o scrisoare foarte caldă şi încurajatoare, pe care am păstrat-o mult timp şi o ştiam pe dinafară. Îmi spunea că „dacă vei merge pe drumul acesta, dragul meu, vei ajunge departe”. Din cele trei poezii mi-a publicat două, sub pseudonim, aşa cum l-am rugat. Scrisoarea lui M.R. Paraschivescu mi-a dat aripi, m-a făcut să cred în mine, şi să scriu în continuare. Faptul de a-i spune unui tânăr că are talent este un lucru extraordinar. Eu am trăit experienţa aceasta pe pielea mea. De aceea m-ai târziu, când am ajuns profesor şi scriitor cunoscut, ori de câte ori au venit la mine tinerii cu încercările şi creaţiile lor i-am încurajat cât am putut. În toamna anului 1969, când am ajuns student în Bucureşti, am mers cu o poezie la revista Amfiteatrul, unde am găsit-o pe Ana Blandiana. Un om drăguţ, cald, care l-a primit pe tânărul poet Ştefan Dumitrescu foarte frumos. Mi-a spus că am talent, să mai aduc poezii!  
 
M-a debutat în revista Contemporanul la 1 ianuarie 1970, apoi în numărul 12 al revistei Amfiteatrul, din 1971. M-a prezentat extraordinar de frumos, de elogios cititorilor, prezentarea ei anunţând venirea în literatură a unui mare poet. Şi pentru că în studenţie eram o speranţă, o şansă a literaturii române, Adrian Păunescu m-a invitat să-i deschid cenaclul Flacăra. Aşa se face că la Prima şedinţă a Cenaclului Flacăra am citit un volum întreg de poezie intitulat „Nicolae Labis-portret cosmogonic”, care a impresionat foarte mult auditoriu, format din scriitori, oameni de cultură. Cu acest prilej Adrian Păunescu a afirmat despre Ştefan Dumitrescu: „Ştefan Dumitrescu este o şansă a literaturii române. Ştefan Dumitrescu este o mare şansă a literaturii române”. Toţi trei, Miron Radu Paraschivescu, Ana Blandiana şi Păunescu parcă au avut gura aurită. Sunt la cei 60 de ani ai mei printre puţinii scriitori români, membru al Uniunii Scriitorilor, propuşi pentru Premiul Nobel. Faptul că am citit un volum întreg de poezie la prima şedinţă a cenaclului Flacăra mi se pare un debut public. Debutul editorial trebuia să se petreacă în anul 1972 la Cartea Românească, redactor Mircea Ciobanu, însă volumul a fost retras de la tipar în ultimul moment fiind interzis de cenzură. Astfel că prima carte care mi-a apărut a fost „Biografia unei revoluţii”, o carte de reportaje, apărută în anul 1980, urmată de volumul de poezie „Poeme din valea Dunării”, apărut la Editura Litera, în 1983.  
 
Am colaborat la multe ziare şi reviste. Pe unele nici nu le mai ştiu. Am debutat, cum am spus, ca poet, în revista Ramuri, condusă pe atunci de Miron Radu Paracshivescu, apoi am publicat în revista Mugur Mugurel, a liceului, apoi în revista Amfiteatrul, laborator în care s-au format majoritatea scriitorilor generaţiei '70 şi '80. În toamna lui 1969 mi-am auzit câteva poezii la radio. În vara anul 1970 mi-am făcut practica la ziarul Orizont din Vâlcea unde am avut posibilitatea să scriu mult, reportaje de pe şantierul marii Hidrocentrale de la Lotru, cronici literare, articole sociale, poezie, proză. Am publicat poezie şi am colaborat apoi cu diverse articole, cronici literare în timpul studenţiei la Contemporanul, la Luceafărul, la România literară (cu cronici şi recenzii literare), la revista Argeş, la Scânteia tineretului, la România liberă, la radio, la televiziune. Am avut peste 30 de momente poetice la radio, unde îl aveam pe prietenul meu, poetul Dan Verona, pe care îl cunoşteam de la Amfiteatrul, el fiind redactor la secţia culturală. Am avut momente poetice la televiziune. După ce am ajuns Profesor de Pedagogie la Liceu pedagogic din Tulcea am continuat să colaborez la revistele de cultură ale timpului, România Literară, Luceafărul, Contemporanul, Argeş, la Revista literară radio, la ziarele Scânteia Tineretului, România Liberă, la Agerpres, etc. Şi mi s-a întâmplat şi acest lucru frumos, să scot şi eu reviste şi ziare în care să-i public pe elevi, pe tineri.  
 
Trăind într-o lume egoistă, a nonvalorilor, într-o dictatură care nu se mai termina, m-am salvat prin scris. Astfel nu ştiu ce s-ar fi întâmplat cu mine. Scrisul a fost urletul şi jeletul, melopeea mea, catarsisul prin care am avut tot timpul sentimentul că voi ajunge la un liman. Vacanţele, duminicile, sărbătorile au fost zilele în care mă regăseam pe mine, în povestirile, în poeziile, în romanele şi piesele de teatru care se scriau singure ... Eu eram doar slujitorul lor, scribul care însemna gândurile care îmi umpleau sufletul şi viaţa ... Scriind aproape zilnic, astăzi o poezie, mâine altă poezie, poimâine o povestire, vara asta un roman, în vacanţa aceasta o piesă de teatru, s-au adunat paginile cu sutele şi miile şi s-a înălţat în sertarul meu o catedrală de opere literare. Ele, povestirile, romanele, volumele de poezie „m-au scris pe mine”, m-au clădit pe mine ca scriitor, eu am fost doar un „zidar” care am pus cărămidă peste cărămidă. Dumnezeu şi Creaţia au făcut să am o viaţă grea, simplă şi banală, şi o viaţă interioară imensă şi fabuloasă! Nu am scris niciodată pentru a fi publicat sau pentru bani, de aceea am fost toată viaţa un scriitor de sertar. Şi mai sunt încă un scriitor de sertar ... Uitându-mă în urmă şi cuprinzându-mi viaţa într-o viziune de ansamblu pot să spun că scriitorul Ştefan Dumitrescu a fost pe lumea aceasta o IMENSĂ EMOŢIE! În finalul acestor rememorări îl rog pe bunul Dumnezeu să mă ajute SĂ FAC CÂT MAI MULT BINE pe lumea aceasta şi în viaţa aceasta!  
 
Ştefan DUMITRESCU  
6 septembrie 2012  
Bucureşti  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Ştefan DUMITRESCU - TAINA SCRISULUI (40) - DESTINUL MEU DE SCRIITOR - O IMENSĂ EMOŢIE / Ştefan Dumitrescu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 664, Anul II, 25 octombrie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Ştefan Dumitrescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ştefan Dumitrescu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!