Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Poezie > Pamflet > Mobil |   


Autor: Ştefan Dumitrescu         Publicat în: Ediţia nr. 489 din 03 mai 2012        Toate Articolele Autorului

Ştefan DUMITRESCU - DUMNEZEU, SFÂNTU PETRU ŞI ROMÂNII

 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
- Ia du-te Sfinte Petre şi vezi ce mai e pe pământ, i-a zis Dumnezeu, ce mai fac noroadale mele, pentru că aud prea multe jelete şi ţipete, şi mai mult decât toate mă asurzeşte zăngănitul de arme. I-auzi ce bubuie tunurile, şi ce mai plâng bietele mame şi bieţii copilaşi. Vezi ce mai fac popoarele ălea, Că le aud numai plângând şi gemând ...  
- Bine, Doamne, mă duc, a zis Sfântul Petre, oftând, că era şi aşa destul de amărât şi obosit.  
 
Şi a coborât Sfântul Petre şi a luat-o el aşa cu toiagul în mână. Mergea, săracul cât era ziua de mare. Uneori, când mai întâlnea câte un amărât mai stătea de vorbă cu el, îl întreba ce mai e pe la ei prin sat, cine a mai murit, cine s-a mai însurat, dacă oamenii s-au făcut mai buni, dacă se duc la biserică, dacă se spovedesc... Când îi era sete se mai oprea pe la câte o fântână şi se uita lung la ea... Nu ştiu ce vedea el în fântâna aceea ... Câteodată mai înnopta pe la câte un ţăran bun la suflet, care-l mai punea şi la masă:  
 
- Ia, omule călător şi mănâncă şi dumneata, că ai fi obosit de atâta drum... Îţi dăm ce avem şi noi, o strachină de făsui, cu o ceapă, cu  
o bucată de turtă ori de mămăligă...  
 
O bătrână i-a dat chiar şi o strachină cu zeamă de varză ... Ba de câteva ori Sfântul Petre a înnoptat la marginea unui lan de porumb, că nu l-a mai adăpostit nimeni... ori la marginea unei păduri, cu maţele ghiorţăindu-i de foame, săracul. Dacă în ziua aceea nu aavusese norocul să întâlnească un om milos, îşi punea săracul, sub cap traista goală, prin care sufla vântul şi se culca pe pământul gol, ca să se învelească şi el cu o bucată de cer. Noroc că adurmea pe dată şi nu mai tremura de frig.  
 
Hai, hei, hei şi după ce a bătut el cu piciorul toate ţările, că i s-au tocit o mie de părechi de opinci şi a stat de vorbă cu oamenii prin sate şi prin târguri... şi a stat de vorbă cu popoarele, cât a putut şi el să stea de vorbă, că de acum Sfântul Petru era cam bătrân, a luat-o pe potecă în sus să ajungă la rai, să-i raporteze lui Dumnezeu ce a văzut pe pământ... Şi s-a întors săracul Sfântul Petre la Dumnezeu, dar era şi mai trist şi mai amărât, aproape că îi venea să plângă. Piciorul drept îl cam târâia, că nu era sigur pe el deloc şi mâna dreaptă abia mai ţinea toiagul ...  
 
- Ei, ce e, Sfinte Petre pe pământ ?, l-a întrebat Dumnezeu, uitându-se la el foarte îngrijorat.  
Sfântul Petru s-a aşezat jos cu mare greutate, să-şi tragă sufletul, săracul, pentru că era obosit de atâta drum. Apoi şi-a şters o lacrimă cu mâna stângă, când şi-a întors Domnul capul într-o parte, ca să nu-l vadă cum plânge ...  
- Ei, sfinte Petre ?, l-a întrebat Domnul din nou, ce ai văzut pe pământ, că văd că nu eşti în apele dumitale?  
- Mai aşteaptă-mă, Doamne, număi o ţâră, să măi îmi trag şi eu sufletul, a oftat Sfântul Petre.  
- Bine, a zis Domnul, privindu-l şi oftând şi el, te mai las ...  
- Apoi, Doamne, a vorbit Sfântul Petre într-un târziu, după ce a tras o gură de aer în piept mare cât un văzduh, ce am văzut eu pe pământ nu este bine! Oamenii, în loc să se facă mai buni, mai miloşi, s-au făcut mai vicleni, mai pizmaşi, mai păcătoşi... E multă prostie şi răutate pe pământ, Doamne, multă lăcomie, multă hoţie, multă duşmănie ...  
- Aşa este, a oftat Dumnezeu, lăsându-şi capul în jos de durere şi de supărare, mă aşteptam la asta... A mai oftat el încă o dată, că s-a stârnit un vânt în rai, mai să-l Ia pe Sfântul Petre pe sus,care era prea slăbit de la drumul pe care-l făcuse ...  
- Auzi, Sfinte Petre, a vorbit domnul după ce a oftat de mai multe ori uitându-se cu durere la Sfântul Petru, da, care este cel mai amărât şi cel mai amărât popor de pe pământ? Măcar pentru acesta să mai facem ceva ...  
- A, Doamne, a zis Sfântul Petru, după ce a oftat şi el o dată lung de tot... Cel mai amărât şi cel mai amărât popor de pe pământ, de departe este poporul român ...  
 
Domnul când a auzit lucrul acesta a făcut o dată „hîîîîîî”, ca şi cum i-ar fi dat cineva cu parul în cap. Ochii i s-au făcut mari în orbite... .  
 
- Ai, Sfinte Petre, am auzit eu bine sau mi s-a părut? Şi Domnul a rămas aşa mult timp cu ochii mari privind la Sfântul Petru ...  
- Ba nu ţi s-a părut, Doamne, deloc, a oftat iar Sfântul Petru, după ce Domnul mai oftase o dată lung de tot, asta este adevărul gol, goluţ! Ăl mai amărât şi mai amărât popor de pe pământ este poporul acesta, poporul român, Doamne! Şi Sfântul Petre a oftat din nou, uitându-se la Dumnezeu cu o milă sfâşietoare ... .  
- Păi cum aşa, Sfinte Petre, şi-a revenit Dumnezeu după mult timp, păi nu le-am dat românilor pe Mihai Viteazul ca să-i unească şi să facă din ei o Ţară mare şi puternică, să nu-i mai calce alţii în picioare?  
- Ba da, Doamne, numai că nu au avut grijă de el, şi l-au lăsat pe ticălosul acela de Basta să-l omoare. Acum zace pe fundul iadului, unde îl mănâncă şi îl chinuie viermii rozând din el ...  
- Bine, dar după asta le-am trimis un Sfânt, pe Constantin Brâncoveanu?  
- Aşa este, Doamne, număi că unchiul lui, Stolnicul învăţat Constantin Cantacuzino, fratele mamei lui Brâncoveanu, unchiul lui, cum ar veni, l-a vândut turcilor ca să-l pună în locul lui Domn în Ţara Românească, per fiul său, Ştefan!  
- Aha, a zis Domnul icnind, după ce a oftat iar lung, clătinând trist din cap. Bine, dar apoi l-am trimis pe Tudor Vladimirescu să-i ridice la luptă şi să-i alunge pe turci, ca să poată să îşi pună domni pământeni...  
- Aşa e, Doamne, şi-a şters Sfântul pentru o lacrimă care-i aluneca pe obrazul stâng, dar aşa după cum ştii şi Sfinţia Ta, Doamne, căpeteniile lui Tudor l-au trădat şi l-au vândut vicleanului Ipsilante cu grecii lui, care l-au tăiat în bucăţele şi l-au aruncat într-o fântână lângă Târgovişte.  
- Şi unde este tâlharul acesta netrebnic de Ipsilante? a scrâşnit Domnul din dinţi, mânios foarte.  
- Unde să fie, Doamne, a oftat iar Sfântul Petru, zace pe fundul iadului, băgat până la gât în smoala fierbinte, împreună cu asasinul lui Burebista, cu trădătorii lui Decebal, cu toţi trădătorii acestui neam nenorocit, Doamne, aşa cum se cuvine ...  
- Şi pe Tudor Vladimirescu l-au trădat şi l-au omorât? s-a mirat Domnul, oftând şi clătinând a mare durere din cap ...  
- Bine, dar l-am trimis apoi pe Bălcescu, un om învăţat ca să-i înveţe pe români, să-i lumineze, să le arate calea pe care să meargă?  
- A, Doamne, l-au băgat în puşcărie la Mărgineni, când era un copil, unde s-a îmbolnăvit de tuberculoză, săracul şi a murit tânăr de tot...  
- Bine, dar le-am dat apoi un domn bun, cu dreptate, care să unească Ţările Române, să fie şi ei, românii, o ţară mare şi bogată, în rândul oamenilor?  
- Aşa e, Doamne, a oftat Sfântul Petre ... Numai că bietul Cuza după ce a unit Ţările Române a căzut şi el în păcat Domane, iar prietenul lui Kogălniceanu şi liberalii l-au trădat şi l-au obligat să abdice ...  
- Şi pe acesta l-au trădat!? a oftat Dumnezeu, acum şi mai întunecat la chip. Bine, dar după Cuza le-am dăruit românilor pe cea mai mare minte pe care a ivit-o pământul acesta, pe marele poet şi ganditor politic, pe Mihai Eminescu! Cel care le-a arătat românilor calea pe care să meargă şi le-a arătat şi greşelile şi viciilor, ca să se îndrepte. Ce a mai biciuit el lichelismul şi demagogia politicienilor!  
- Degeaba, Doamne, l-au asasinat şi pe Eminescu ...  
- Ăhă-hăăă, să fie Sfinţia ta sănătos... Doamne, cum l-au lucrat Titu Maiorescu şi francmasonii lui pe sărmanul Eminescu! Şi i-au înscenat cum că ar fi nebun, fără să fie săracul de el, iar apoi l-au omorât... făcându-i injecţii cu mercur.  
 
Domnul a făcut ochii mari, I-a venit să urle de durere, dar i s-a oprit urletul în gât şi a rămas aşa împietrit cu ochii mari cât roata carului ...  
- Bine, dacă nici de la Bălcescu, nici de la Eminescu nu au învăţat nimic, o să le trimit atunci pe Caragiale, care va scrie o operă în care îi va beşteli în toate felurile! O să-i facă de râs cum nu i-a făcut nimeni. Or să se vadă în opera lui Caragiale ca într-o oglindă... şi oglinda asta le va arăta, în toate zilele şi în toţi anii, defectele pe care le au românii ...  
S-a lăsat atunci o tăcere de moarte, care s-a auzit troznind ca gheaţa aia care se rupe, în tot raiul ... Nu îndrăznea nici unui dintre ei să spună ceva ... .  
 
- Şi dacă nici de la Caragiale nu or să înveţe nimic, românii, Doamne, şi nu o să le fie ruşine deloc? Şi or să rămână la fel plini de defecte şi de păcate, ce te faci, Doamne, atunci?  
Domnul s-a întristat deodată şi mai rău, căzând pe gânduri. Avea chipul tare întunecat şi încruntat, şi pe obraji i s-au văzut lacrimile cum îi curgeau pe barbă.  
- Dacă nici după ce or să citească Opera lui Caragiale nu or să se schimbe, să ştii că le trimit românilor un război mondial ca să se înveţe minte ...  
Iar s-a lăsat o tăcere grea ca plumbul şi întinsă ca o câmpie gheţată ...  
- Şi dacă nici după ce le dai un război mondial, Doamne, nu or să se schimbe românii? Ba chiar ar putea să pacatuiasca şi mai rău, să li se strice năravurile şi mai mult... Ce Te faci atunci?  
Domnul era aşa de cătranit şi de amărât că lui Sfântu Petru i s-a făcut milă de El!  
- Ce să fac, a oftat Domnul într-un târziu, negru de supărare şi de durere, o sa le mai dau iar un război mondial, că poate, de data asta, s-or invata minte... Or învăţa şi ei ceva din istorie. Atâta minte or avea!  
 
O linişte de mormânt s-a întins în tot Raiul că ziceai că e o Siberie de gheaţă sau un pustiu nesfârşit.. Şi liniştea asta neagră de mormânt a durat mult de tot...  
 
- Şi dacă şi după războiul asta al doilea, Doamne, românii nu or să se schimbe deloc? a bâiguit într-un târziu, Sfântu Petru, plângand în barbă. Acum liniştea de mormânt care s-a lasăt era şi mai adâncă şi mai neagră... Sfântul Petre plangea de acum în hohote, muşcându-şi buzele ca să nu-l audă Dumnezeu...  
- Păi de, a oftat Tatăl ceresc într-un târziu, dacă nici după războiul asta al doilea românii nu or să se schimbe si nu or să înveţe nimic din atâta suferinţă şi pedeapsă câtă le-am dat, o să fiu obligat să-i rad de pe faţa pământului... Că aşa popoare stricate şi rele nu merită să rămână în istorie...  
 
Acum Sfântul Petru şi-a dat drumul la plâns şi mai tare... Plângea în hohote aşa de rău că se auza în tot raiul, în tot iadul şi se auzea şi pe pamant... Domnul a oftat prelung, cât istoria asta, că nu se mai termina din oftat. Şi indurerat, săracul de El, a început şi Domnul să plângă...  
 
Ştefan DUMITRESCU  
Bucureşti  
2 mai 2012  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Ştefan DUMITRESCU - DUMNEZEU, SFÂNTU PETRU ŞI ROMÂNII / Ştefan Dumitrescu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 489, Anul II, 03 mai 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Ştefan Dumitrescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ştefan Dumitrescu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!