Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Opinii > Mobil |   


Autor: Ştefan Doru Dăncuş         Publicat în: Ediţia nr. 432 din 07 martie 2012        Toate Articolele Autorului

Ştefan Doru DĂNCUŞ - DESPRE LEGEA LUSTRAŢIEI, DE LA SILVIU BRUCAN LA ANDREI CORNEA
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Această impresie de Lege a lustraţiei (sau proiect de lege) vine cu o întârziere care nu repară nimic, mai mult agită vechi certuri între români. Între timp, foştii torţionari (un material fulminant a apărut şi în revista SINGUR, pe vremea când se tipărea pe hârtie, semnat de Fabian Anton) ori slugile sistemului – au murit. De la Timişoara lui 1989 au trecut peste 20 de ani (mai mulţi decât cei prognozaţi de bufniţa cotrocenistă a PRO-TV-ului, Silviu Brucan, Dumnezeu să-l ierte, că de odihnit – cine ştie ... ). Cui să cer, azi, cele 8 luni de mină subteran, executate la Motru, în 1989? 
  
Am fost un tânăr care voia libertate. Peste mine a trecut şi Piaţa Universităţii (Partidul „Mişcarea pentru România” al lui Marian Munteanu) şi deziluzia numită C.D.R (Emil Constantinescu). Nădăjduind că va fi mai bine, am ajuns la 44 de ani. Până acum vreo 5 ani am tot strigat în stânga şi-n dreapta, am făcut scandal, am încercat să adun oameni excepţionali pentru a ne opune minciunii generalizate; dar ultima mea detenţie (arestul de la Târgovişte şi Oradea) m-au potolit. 
  
Sunt prea bătrân şi prea şubred ca sănătate să pot porni revoluţii într-o Românie în care orice mişcare de stradă, orice efort de reconstrucţie a „societăţii civile” de care vorbeşte Liviu Antonesei sunt maculate în scurt timp de profitori şi lingăi pentru care obedienţa este egală cu „trăiesc mai bine ca alţii”. 
  
Am avut o treabă la Poliţie şi am trecut pe lângă o coadă, de la un ghişeu: de-acolo îşi iau şi acum, în 2012, remuneraţiile – „ciochiştii”, adică cei care dau cu ciocul, adică, în sens larg, informatorii. Dacă această lege ar fi putut fi impusă în 1989 – România era acum monarhie constituţională. Noi, cei de atunci, nu am reuşit să ne apărăm interesele cum ar fi trebuit; eram şi prea tineri, ce-i drept. Acum? Acum, îl aud pe unul din marii ucigaşi ai României, Ion Iliescu, vorbind despre această lege ca despre o „ruşine”, de parcă nici n-au existat mineriadele patronate de el, de parcă episodul „Târgu Mureş” nu e o „ruşine”; l-am putea eticheta drept o „consecinţă nefastă a exercitării exerciţiului democratic” în care „sinergiile” dau năvală unele peste altele într-o euforică şi benefică beatitudine socială. 
  
Guvernele de după 1989 au reuşit să dezbine poporul român; oricât am evita această nenorocită de socoteală matematică – rezultatul îl avem zilnic în faţa ochilor, indiferent că suntem scriitori, patroni, editori, angajaţi pe la minusculele fabrici cât de cât active ori pe la firmele de pază, poliţişti, agenţi la finanţe şi garda financiară: suntem unul împotriva altuia, deşi în noi există ceva care ne şopteşte să ne iubim aproapele. 
  
Lustraţia n-are nicio noimă astăzi. Mi s-ar fi potrivit pe la 21 de ani, când a fost împuşcat Ceauşescu. Văd în legea asta halucinogenă un nou tertip al puterii politice actuale, un public-ţintă (target) care să-şi piardă reperele, să rămână dezorientat şi să nu se dezmeticească decât după ce ”aleşii” îşi vor reocupa fotoliile. 
  
Copiii mei m-au întrebat: ce este aceea Legea lustraţiei, tată, că toată lumea vorbeşte de ea? Pentru această întrebare fără precedent n-am avut răspuns: mi-ar fi trebuit peste 20 de ani să le explic. 
  
P.S.: Acum am citit pe internet o ciudăţenie scrisă de Andrei Cornea. Andrei Cornea este dânsul – printr-o regretabilă extensie semantică – o “eroare”. Dar, datorită poziţiei pe care o are, nu este una facultativă. Aşa că i-am parcurs uimit textul scris, cred, “la prima mână”, ca şi cum i-ar fi fost comandat de cineva. Sinistru material, dacă ne gândim că miliţienii de care vorbeşte ne terminau cu bătaia la tălpi (cu “bulanele”). Sau poate plantau flori în Piaţa Universităţii (tot cu “bulanele”), ce ştim noi, ăia, “stupid peoplels”? 
  
Ştefan Doru DĂNCUŞ 
  
http://www.ziaristionline.ro 
  
7 martie 2012 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Ştefan Doru DĂNCUŞ - DESPRE LEGEA LUSTRAŢIEI, DE LA SILVIU BRUCAN LA ANDREI CORNEA / Ştefan Doru Dăncuş : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 432, Anul II, 07 martie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Ştefan Doru Dăncuş : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ştefan Doru Dăncuş
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!