Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Istorisire > Mobil |   


Autor: Al Florin Ţene         Publicat în: Ediţia nr. 414 din 18 februarie 2012        Toate Articolele Autorului

Statuia din amurg
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
 
  
Povestire de Al.Florin ŢENE 
  
Statuia din amurg 
  
Pe nea Carol în dimineaţa aceasta îl sculă cocoşul, cum de fapt îl trezea mereu. Se uită la nevastă, ce încă mai dormea, se ridică din pat şi a ieşit în prispa casei. Se uită la cerul senin. Luna cu amândouă coarnele în sus îl convinse că nu este rost de ploaie:”Azi mă duc la prăşit cu rariţa. “ 
  
Coborâ cele câteva trepte şi intră în pivniţa de sub ultima cameră.Acolo trei butoaie, aliniate cu grije, două erau încărcate cu vin şi unul cu ţuică. A luat ţoiul legat cu aţă de pe butoi, a scos cepul, şi-l coborâ prin orificiul din care ieşea un damf plăcut de alcool şi fructe.După ce-l scase plin, îl puse la gură şi trase o duşcă.Plezni din buze.”Bună!Dezinfectează maţele! “Mai trase încă de două ori din ţoi, până când îl goli.Astupă butoiul. A pus ţoiul pe butoi, şi satisfăcut îl bătu cu palma, aşa cum face de-atâtea ori cu boii , ca o mângâiere, după ce îi înjugă. 
  
Se duse în grajd, îl curăţă de bălegar şi-a pus câteva furci de fân luat din pod. Mângâie cei doi boi, Trandafir şi Ionică, pe botul lor cald, care mugiră, parcă mulţumindu-i. “Mergem la treabă azi, băieţi! “ Cei doi mugiră din nou, radicând capetele din fân, semn că au înţeles cele spuse de stăpânul lor. 
  
Apoi, nea Carol se îndreptă spre coteţul de găini, aflat într-o curtea mai mică, deschizându-le uşa. Acestea cotcodăcind ieşiră una câte una.Luă găleata cu huroi de porumb, pusă de cu seară în podul coteţului, pe care o răsturnă în jghiabul dintr-un trunchi de copac scobit. Găinile se grăbiră spre acesta, începând să ciugule înfometate. Cocoşul, un pintenat mândru şi viu colorat, se plimba printre ele, ciugulind din când în când. Ne-a Carol între timp curăţă coteţul şi mizeria, o aruncă în groapa din spatele grajdului unde îşi făcuse o instalaţie empirică de biogaz, la fel a făcut şi cu bălegarul strâns de la vacă, şi apoi se îndreptă spre casă cu paşi apăsaţi. Antonia era în bucătărie, pregătise masa de dimineaţă.Făcuse o mămăliguţă în ceaunul adus de la Braşov de nepot.”Tanti, mai facem şi noi ce putem pe la fabrică.Tot nu ne plătesc comuniştii ăştia aşa cum trebuie!“ Îşi aduse aminte Antonia. A încălzit laptele muls aseară, a pus două linguri mari din lemn într-o farfurie de pământ şi aranjă capacul de lemn pe care răsturnase mămăliga pe măsuţa cu trei picioare pe care a pus-o în mijlocul odăii.  
  
-Fă, Antonia aranjaşi masa?! 
  
-Da, bărbate! 
  
-Pune-ţi şi ţie şi vino lângă mine . 
  
-Eu îmbucai câte ceva. 
  
-Mănâncă tu bine, că pleci la câmp ... ! 
  
Carol, după ce tăie cu o aţă mămăliga, se închină şi îşi puse câteva bucăţi în farfuria cu lapte.Începu să mănânce, plescăind din limbă, din când în când, de plăcere. 
  
-Mărie! Vaca, azi să nu o dai la ciurdă. Am vorbit cu doftorul şi azi vine să o vadă ...  
  
-Bine ... ! Dar, am văzut că şi-a revenit ...  
  
-E bine să o vadă! E păcat să o pierdem. 
  
Îşi şterse gura cu ştergarul cusut cu motive olteneşti, şi îşi întinse picioarele care îi amorţise. 
  
-Antonio! Rupe foaia de calendar şi adumi-o! 
  
Femeia se ridică de pe marginea patului acoperit cu o velinţă din lână roşie împestriţată cu figuri rombice, intră în odaia de alături şi se întoarse cu bucăţica de hârtie cu data de 13 iunie. Carol a luat-o şi începu să citească cu glas tare.  
  
-Auzi, Antonio ... ! Nici-un secol ne începe miercuri, vineri sau sâmbătă. Într-un an, de fapt în fiecare an luna ianuarie şi luna octombrie încep în aceeaşi zi a săptămânii; aprilie şi iulie încep în aceeaşi zi, iar decembrie face pereche cu septembrie. 
  
-Mare este minunea lui Dumnezeu! 
  
-Fomeie, nu Dumnezeu a făcut calendarul, ci oamenii! 
  
-L-o fi făcut ei, dar tot Dumnezeu i-a îndrumat ...  
  
-Taci din gură şi ascultă! În aceeaşi ordine încep: februarie, martie şi noiembrie.Pe deasupra, auzi fomeie! ... ,orice an se termină în aceeaşi zi cu cea în care a început. Excepţie fac anii de 366 de zile. 
  
Antonia asculta stând pe marginea patului, având pe cap un batic colorat, înnodat sub bărbie, care îi acoperea, pe jumătate, gura. 
  
-Schimbarea calendarului produce în lume perturbaţii mai importante de cât războaiele... 
  
-Ferească Dumnezeu...! 
  
Bărbatul întoarse foaia şi mai citi “Vorba zilei “. 
  
-I-auzi ce zice Epictet ăsta: Aminteşte-ţi că-n viaţă trebuie să te porţi ca la un banchet. 
  
-Numai în banchet am stat când eram în comunism.Zise cu ironie. Vai de capul nostru! Ne luaseră totul, şi la C.A.P. ne exploatau mai rău ca pe sclavi. 
  
-S-o lăsăm baltă Antonia! Bine că ne-am luat pământul părinţilor înapoi. 
  
-Dar cine este, ăsta, care face pe deşteptul? Poate el a stat din banchet în banchet... 
  
-Fă...Antonio! E un înţelept care a trăit înainte de Cristos... 
  
-Înţeleg, bărbate! 
  
Carol se ridică şi se uită pe fereastră. 
  
-S-a luminat de ziuă! Mă duc să înjug boii la car. 
  
-Ai pus rariţa. 
  
-Pus-o de-aseară! 
  
Înainte de a deschide poarta cea mare, Antonia i-a pus pe braţul de fând din car o straiţă cu mâncare, o sticluţă de vin şi una cu apă. 
  
Bărbatul se urcă în car şi mângâie cu biciul spatele boilor.Aceştia porniră încet, trăgând carul ce scârţâia după ei. 
  
-Să ai grije fomeie de vacă. 
  
-Am...am...,bărbate! Când ajungi la locul nostru să ungi osile cu păcură.Ţi-am pus cutia în lădiţa cu scule. 
  
-Bine, Antonia! 
  
Căruţa îl zgudui puţin când trecu peste podul de lemn de la poartă. Antonia ieşită în uliţă cu amândouă mâinile băgate în mânecile sfeterului îl privi cum încet, încet, se îndepărtează. 
  
Măriţa de peste drum se uita printre ulucile gardului. Se prefăcu că nu o vede. 
  
Apoi închise poarta. 
  
* 
  
Privind satul din căruţă, i se părea că-i mai frumos. Cunoştea toate casele şi toţi pomii de pe uliţă. Crescuseră odată cu ei. 
  
„-Doamne cum au mai trecut ani! „. Gândea Carol. 
  
“-La ce bun că am făcut liceul agricol, că tot ţăran am rămas.Bine zicea socru-meu, că învăţ să nu-mi tai piciorul.Că soacră-mea ne făcând “şiicoală”, cum zicea el, se taie mereu la picior cu sapa la prăşit! Glumea bietul de el, dar vorba românului, pe atunci scroafa era moartă de mult în cocină, şi noi făceam bancuri cu olteni şi cu ... tovarăşul. Purceaua o omorâse comuniştii.Ăia doreau să avem o ţară bogată cu un popor sărac.Ce cap pătrat aveau ... !” 
  
-Hăis ... Trandafir!...Cea, cea ... Ionică! Nu mai ai loc de maşini.” Ăsta e primarul, se duce la servicu.“ 
  
Boii ascultară de comenzile stăpânului şi făcură loc autoturismului să treacă.Carul înainta agale, scârţâind din toate încheieturile. Ieşiră din sat. 
  
-Cea Ionică! 
  
Se îndreptară spre locul unde este pământul lor, pe un drum bolovănos pe lângă mejdinile oamenilor.”Văd că Trandafir şchioapătă, Diseară mă duc la potcovar cu ei.“ Îl mângâie uşor cu biciul şi Trandafir scutură din cap, de fluturară bentiţele tricolore legate de coarne. 
  
Mai merseră o bucată de drum şi boii se opriră.Cunoşteau locul, amuşnau frunzele de salcâm şi florile lui care mai rămăseseră. 
  
-Aşa! Copii mei, staţi la tata! Zise Carol sărind din căruţă, sprijinindu-se cu o mână pe spatele lui Trandafir. Auzindu-l vecinul de mejdină, ce-şi lega calul la praşilă, i-a dat bineţe. 
  
-Venişi, Carol? 
  
-Veni! 
  
-Se vede că vom avea ceva recoltă ...  
  
-Să dea Domnul! 
  
Carol a scos din cutia de scule un ciocan cu ajutorul căruia a scos cuiul introdus pentru a lega proţapul de oiştea căruţei. Apoi se urcă în car şi coborâ prăşitoarea pe care o cuplă cu acelaşi cui de opsprezece de proţap. Din când în când se apleca cu o mână ţinând rariţa şi cu cealaltă aranja porumbul culcat din greşeală de copita boului. 
  
Boii, parcă ştiind lecţia, se întoarseră cu faţa spre ogorul pe care crescuseră destul de măricei porumbii, mângâiaţi uşor cu bicul ,împodobit cu ciucuri roşii. 
  
Înainte de a intra în brazdă, se închină, şi ţinând vârtos coarnele prăşitoarei strigă la boi.Aceştia porniră încet printre rânduri. 
  
Ţinând de coarnele prăşitoarei şi cu grija de a nu tăia lăstarii de porumb, gândurile îl năpădiră.”Puteam să merg la facultatea de agronomie ... dar taicu, Dumnezeu să-l odihnească, m-a convins să rămân în sat.Îmi spunea că vin americanii şi ne vor da pământul înapoi şi devin fermier. Iată ce fermier sunt! Trag la jug alături de boii mei. Eee ... când eram în liceu, îmi spunea taicu, învaţă Carole! Să nu munceşti!Asta era expresia pe care o învăţam cu toţii la lecţiile de socialism ştiinţific, ţinute la Căminul Cultural.De cine credeţi? Nu de altul, decât de actualul primar.Acum ne învaţă ... democraţia originală a lui ... zâmbăreţu.Îndradevăr, primarul a învăţat să muncească cu ... gura.Înainte ca activist de partid, acum ales părimar de ... prostime.Să mă ierte Dumnezeu! Mulţi sunt, în satul meu ... dar proşti.“ 
  
-Cea Ionică! Aşa ... copii tati ... încet! Încă nu este amiaza! 
  
Boii, înţelegându-l, înaintau încet, legănând-şi capetele în jug. 
  
“Mă gândesc că dacă sunt atâţia proşti în satul meu, adunând cu câţi proşti sunt în toate satele ... Să fim o ţară de proşti!? Stai, mă frate, mai sunt simandicoşii de la oraş ... Mai sunt elitiştii! Dar, ce analfabeţi ai vieţii mai sunt şi aceştia?! Poate îmi explică Pleşu, că prea le ştie pe toate!“ 
  
Ajuns în capul rândului, Carol mână boii cu atenţie, întorcându-i pe un alt rând de întoarcere, ridicand rariţa de coarne.Apoi o luară înapoi pe alt rând încet printre râmduri.Din când în când Carol privea în urmă să vadă dacă s-a răriţat bine. 
  
Lucrară aşa până când umbra salcâmului din capul locului se făcu mică de tot.Soarele de deasupra capului ardea, iar boii începură să rabde de sete. 
  
-Hooo! Copii mei! Oprim să mâncăm şi să ne hodinim niţel. 
  
Carol privi alături la vecin. Acesta legase calul de un prun şi se odinea la umbră. Apoi dejugă boii şi îi mână la fântâna cu cumpănă ce se afla nu de parte.A scos câteva ciuturi cu apă pe care le-a vărsat în jghiabul scopit într-un trunchi de copac.Boii băură pe săturate, apoi a băut şi Carol, stropindu-se de câteva ori cu apa din căuşul palmelor. 
  
-Ne-am răcorit, copii! Să mergem! 
  
Boii au luat-o înainte şi Carol după ei.Ajuns la căruţă le-a pus un braţ de fân. Acestea începură să mănânce.Numai atunci a luat traista cu mâncare din căruţă. Se închină, spuse o rugăciune în gând, şi întinse ştergarul, cusut de Antonia, pe iarbă.A aşezat farfuria în care a tăiat în felii o bucată de muşchi de vită, rupând din pâine din când în când.Mânca şi privea la animalele, la ochii lor blânji. 
  
După ce mâncă, strânse cu grije ce mai rămase şi le aşeză în straiţă.Apoi se întinse pe iarbă rezemat cu capul pe trunchiul salcâmului.Îşi trase pălăria neagră peste ochi.Boii terminară braţul de fân şi se aşezară rumegând. 
  
Carol adormi şi un vis venind din trecut îl cuprinse. 
  
“Bunul Gheorghe îl ţinea de mână şi cu paşi măsuraţi se îndreptau spre locul lor din Răţăleşti. Era o primăvară timpurie şi aburi ieşau din pământ. 
  
-Nepoate, mergem să luăm temperature brazdei, să vedem dacă putem să semănăm. 
  
-Bine bunule! Dar unde este temometu? 
  
-O să vezi tu unde este! Dar ... se zice termometru.Cu doi de r. 
  
-T-e-m-o-me-t-ru! 
  
-Ai mâncat un r! 
  
-Mai repetă! 
  
-T-e-r-m-o-m-e-t-r-u! 
  
-Aşa, aşa ... e bine, nepoate! 
  
-Vezi? Acolo unde este salcâmul acela este pământul nostru! Şi sărăntocii ăştia de comunişti vor să ni-l ia!“ 
  
-Bunule! Cine sunt ăştia!? Cum să-l ia!?Dacă nu-i al lor! 
  
-Ăştia n-au pe Dumnezeu! Sunt nişte leneşi şi nişte criminali! 
  
Ajunseră la pământul lor.Bunul a luat un bulgăre din brazdă, îl frământă între degete, îl băgă în gură şi-l mâncă. 
  
-E gras! E bun!I-a şi tu bucăţica asta! 
  
Carol o băgă în gură şi mâncă pământul. 
  
-E c-am gonţuos, bunule! 
  
-Iarăşi ai mâncat pe r! Se spune, din bătrâni, când mănânci din pământul tău niciodată n-ai să-l părăseşti.N-ai să-l vinzi! 
  
-Nu am să-l păsesc, bunule! 
  
-Părăsesc! Se zice! 
  
Între timp bunul Gheorghe şi-a dat jos pantalonii şi izmenele şi se aşeză cu fundul pe brazde în mijlocul ogorului.A stat aşa câteva clipe. 
  
-E bun de semănat, Carol! 
  
-Mâine venim cu semănătoarea. 
  
-De ce te-ai aşezat cu fundul gol pe brazdă?! 
  
-Dacă era rece brazda, nu semănam. Dar a fost caldă. Atunci e bine de pus sămânţa în pământ. Acesta este termometrul ţăranului. 
  
-Am înţeles bunule!” 
  
Carol se trezi, puţin buimăcit.Şi-a dat jos pălăria, şi s-a uitat la boi.Aceştia rumegau în linişte, culcaţi, sprijiniţi pe picioarele din faţă. 
  
S-a sculat din iarbă şi i-a mângâiat cu biciul uşor. Vorbind cu ei.Boii s-au ridicat, apoi, după ce i-a înjugat la rariţă, au intrat în brazdă.Au răriţat până când soarele mai avea o suliţă până să apună. 
  
Când au terminat şi ultimul rând, Carol îşi mângâie boii, şi apoi se închină. 
  
-Doamne!Mulţam că m-ai ajutat şi anul acesta să am ogorul frumos! 
  
Cu animalele puse la căruţă, Carol îşi îndreptă boii spre casă. Carul înainta scârţâind, când soarele arunca pieziş săgeţile lui de lumină. Ajuns în capul satului, auzi un zgomot de motor venind din urmă.Întoarse capul.”Vine o Dacie “, gândi. 
  
-Hăis, Trandafir! Trebuie să-i facem loc maşinii! 
  
* 
  
-Ăsta e tata! Îi cunoscu de la distanţă! Zise Iliuţă, colegului de la volan. Când ajungem lângă căruţă să opreşti.Voi coborâ. 
  
-Bine. Dumnincă după amiază vin să te iau.Luni avem curs la Fitopatologie. 
  
-Bine, te aştept, atunci! 
  
Ajunşi în dreptul căruţei, maşina încetini din mers.Iliuţă deschse portiera. 
  
-Sărut mâna tată! 
  
-Oooo! Iliuţă! Voi eraţi?! 
  
Boii întoarseră capul şi mugiră prelung.Îl recunoscură. El era cel care îi îngrijea pe timpul vacanţelor. 
  
Maşina şi căruţa opriră una lângă alta.Iliuţă a luat geanta şi coborâ. 
  
-La revedere, Marin! Ne vedem duminică! 
  
Carol i-a făcu loc lângă el. Apoi, mângâie cu biciul crupele boilor.Aceştia o luară din loc. 
  
-Cum te descurci, taică, la facultate? 
  
-Bine! În vară dau examenul de diplomă.Apoi vin acasă! Mă fac fermier. 
  
-Vrei să te faci tot ţăran ca mine?! 
  
-Nu, tată!Fermier.Iau în arendă pământul oamenilor şi-l lucrăm împreună.Fac o fermă puternică. Aşa cum n-a fost niciodată pe valea Dadeşului. 
  
-Să-ţi ajute Dumnezeu! 
  
-Se vede mama la poartă! 
  
-Măta îţi duce dorul! 
  
* 
  
Antonia îi aştepta în poarta deschisă cu braţele îndoite şi palmele pe mânecile sfeterului.Îi privea cum vin încet şi I se părea, în lumina amurgului, că feciorul, bărbatul ei şi căruţa trasă de boi, sunt un monument ridicat în mijlocul satului dedicat ţăranului român. 
  
Al.Florin ŢENE 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Statuia din amurg / Al Florin Ţene : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 414, Anul II, 18 februarie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Al Florin Ţene : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Al Florin Ţene
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!