Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Scrieri > Mobil |   


Autor: Stan Virgil         Publicat în: Ediţia nr. 1295 din 18 iulie 2014        Toate Articolele Autorului

DESTINE PARALELE - ROMAN
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Mirajul pădurii de stejar

 

 

Urmărindu-şi planul de a o seduce pe fată şi ca nu cumva să-i trezească suspiciuni, Cristian a stabilit cu sora sa ca sâmbătă după ora zece să iasă la o plimbare în afara oraşului. Destinaţia era pădurea Gârboavele, situată la mai puţin de cincisprezece kilometri în afara oraşului spre Bârlad, cu o abatere la stânga de vreo doi, trei kilometri de la şosea. Acest loc era zona de agrement a gălăţenilor, mai ales că puteau şi copii să viziteze grădina zoologică, unde să admire atât animalele sălbatice, cât şi pe cele domestice, precum poneii şi multe alte animale găzduite în grădină. Spre surprinderea sa, Deea l-a întrebat dacă poate să meargă şi Robert, colegul de grupă, partenerul de la petrecere.  

- Desigur, de ce nu? Nu ştiam că sunteţi prieteni intimi.  

- Nu suntem încă, dar nu este exclus să fim mai mult decât colegi de grupă şi amici. Îmi place de el şi cred că şi el se simte atras de mine.  

- Mă bucură ce aud. Până acum nu ştiam ce să cred despre tine. Ori că eşti predispusă spre călugărie, sau că ai înclinaţii deviante, văzându-te numai în compania Andradei. Aflu acum că m-am înşelat şi nu am de ce să mă sperii, având o soră normală din punct de vedere sexual.  

- Eşti un nesimţit. Cum poţi gândi aşa ceva despre sora ta? Doar că nu am comportamentul tău de fustangiu care zboară ca o pasăre din pom în pom şi tot nu-şi găseşte cuibul? Sper ca Andrada să te pună la punct.  

- Nu am voie să glumesc cu tine? Am văzut că ai o atitudine austeră, un comportament spartan în privinţa relaţiilor cu bărbaţii şi ai douăzeci şi unu de ani de acum, nu mai eşti minoră.  

- Ai fi dorit să mă bag în patul primului întâlnit după concepţia ta despre sentimentul de onoare şi dăruire din iubire? La tine plăcerile vieţii se rezumă doar la ce poţi aduce în pat? Eşti cumva în criză de idei şi nu ai mai găsit nicio turturică care să-ţi încălzească cuibul?  

- Ha, ha, ha. Nu-mi purta de grijă, draga mea surioară. Nu sunt în postul negru încă. Voi avea o masă copioasă cât de curând. Repet, nu-mi purta de grijă.  

- Sper ca următoarea victimă să nu fie prietena mea. M-ai supăra nespus de tare dacă ai s-o faci să sufere.  

- Este cumva minoră? Nu ai spus că este o fată inteligentă? Va şti singură să se ferească delupul rău, cum se spune în cartea de poveşti.  

- Sper. Deci ne-am înţeles. Mâine îl anunţ şi pe Roby că vom pleca la picnic la pădure.  

- Putem să-i spunem şi aşa, numai că picnicul se poate face la o masă la Căprioara pe terasă când ne va fi foame sau sete. Mergem să ne plimbăm, dacă doriţi mergem şi la zoo.  

- Bine, aşa rămâne. Vom pune noi la cale detaliile excursiei, doar suntem toţi trei în aceeaşi grupă şi ne întâlnim mâine la facultate. Andrada ştie?  

- Nu, dar va afla de la tine. Sper să se bucure. În principiu era informată de posibilitatea unei ieşiri în afara oraşului.  

Sâmbătă la ora stabilită cei patru tineri au pornit cu limuzina bunicului spre pădurea Gârboavele. Şoseaua era liberă şi bună, doar când au ieşit din şoseaua Bârladului pornind spre pădure, asfaltul era cu gropi şi denivelări care puteau defecta amortizoarele şi bucşele bătrânului automobil. Cristian conducea cu atenţie, ocolind gropile, ştiind că altfel bunicul nu-i mai încredinţa bijuteria sa.  

Ajunşi în pădure, au parcat maşina lângă multe altele sosite înaintea lor şi câte doi au luat aleile la iscodit, fiecare căutând să rămână cu perechea sa, pentru puţină intimitate în aerul curat al naturii vii. Andrada era în elementul său. Fată născută la ţară şi crescută în acest mediu natural majoritatea timpului se simţea perfect. Era plină de viaţă, veselă şi predispusă la ghiduşii. Lua câte o frunză de stejar şi-l gâdila pe Cristian pe faţă, lăsându-se cuprinsă de acesta cu mâna de după mijloc şi în paşi ritmaţi dansau pe alee, apoi se smulgea din îmbrăţişarea lui fugind pe alee, dar nu aşa tare să nu fie prinsă, îmbrăţişată şi sărutată de Cristian. Îi plăcea jocul şi se simţea fericită că a ieşit în natură cu prietena ei şi cu băieţii. Chiar, ce-o face Deea acum? îşi punea ea întrebarea puţin geloasă pe ea şi mai ales pe Robert. Când se întoarse, privind în urmă îşi văzu prietena sărutându-se cu pasiune rezemată cu spatele de un stejar bătrân. Robert o ţinea fixată cu o mână de mijloc, iar cu cealaltă îi masa uşor sânii în timp ce gura îi era ocupată într-un sărut pasional. Această scenă a produs o stare excitantă în întregul său organism care tânjea la vârsta ei tânără după momentele intime de care s-a ferit din teama complicaţiilor ce ar fi urmat.  

Se apropie de Cristian şi se lăsă abandonată în braţele lui versate, iar buzele flămânde muşcau uşor din cele ale partenerului de plimbare. Uitase orice vigilenţă, orice precauţie. Când mâinile lui neastâmpărate îi cuprinseră plinătatea sânilor frământându-i, gemând de plăcere se smulse îndepărtându-se brusc de el. Gestul l-a luat prin surprindere pe Cristian.  

- Ce s-a întâmplat, Andrada?  

- A fost suficient să las garda jos, ca imediat tu să ataci furtunos reduta. Nu ţi se pare că ai avea o cucerire prea facilă, dragul meu Cris? Doream să văd care-ţi sunt adevăratele tale intenţii. Observ cu regret că ai trecut direct la procedeele tale cunoscute de a seduce o femeie. Preferam să-mi spui ceva frumos, să-mi reciţi chiar şi o poezie dacă ştii cumva vreuna. Sau nu-ţi plac clipele romantice? Tu eşti obişnuit doar să treci peste orice etapă pregătitoare a unei clipe de intimitate? Noi femeile dorim să trăim clipele acestea într-un mod romantic. Avem un decor nemaipomenit care să ne îmbie la romantism. De ce nu profiţi de el ca să mă faci să mă simt atrasă şi mental de tine, nu numai fizic?  

- Scuză-mă, Andrada, erai prea dulce şi prea apetisantă pentru a nu te săruta.  

- Dar cu sânii mei ce ai avut? Ce ţi-au făcut de-i frământai aşa de pătimaş?  

- Sunt bărbat tânăr şi sărutul mi-a dat foc întregului corp. Fierbea sângele şi acela era un mod de a-i mai linişti viteza de circulaţie.  

- Sau de a o creşte? Nu uita că fac medicina şi mai învăţăm şi noi câte ceva despre simţuri. Imaginează-ţi că eşti primul care i-a atins. Sper să nu se mai repete.  

- Chiar aşa? Atât de castă ai fost până acum? De ce mă pedepseşti dacă vrei să fim iubiţi?  

- Cine a spus că doresc să fim iubiţi? Era vorba doar de o prietenie nevinovată, de o amiciţie, nu de altceva. Când vom ajunge să simţim o atractie mai mult decât fizică unul faţă de celălalt mai vorbim despre iubirea împărtăşită. Atunci între iubiţi se mai pot trece cu vederea unele excepţii de la regulă.  

- Adică?  

- Poţi avea unele intimităţi, doar nu sunt absurdă. Ştiu ce se poate întâmpla între doi parteneri ce se iubesc, atunci când iubirea este sinceră. Mai dai curs şi simţurilor, ştiind că o faci din dragoste pentru persoana iubită.  

- Uite o poieniţă, hai să stăm jos să discutăm despre dragoste, dar nu despre cea virtuală. Chiar dacă mă crezi un insensibil, cunosc şi poezie. Ca fiecare tânăr licean am dedicat şi eu câteva versuri iubitei virtuale.  

- Măi, măi, ca să vezi, i-auzi noutate, Cristian romanticul! Cristian devoratorul de inimi scrie poezie. Cine s-ar putea gândi la aşa ceva? Sau ai scris când erai copilaş şi acum ai abandonat?  

- Am scris, acum am alte preocupări mai importante.  

- Acelea de a distruge inimi? De a seduce şi de a abandona după aceea victima căzută în plasa ta de păianjen?  

- Andrada, aici am venit să ne simţim bine, să petrecemo după amiază plăcută într-un cadru natural mirific. De ce trebuie să strici tu totul prin sarcasmul tău, când am început aşa de frumos plimbarea?  

- Scuză-mă. Mă simt vulnerabilă. Neprotejată aici în acest cadru natural deosebit de frumos. Nu sunt o insensibilă ca tine la ce-i frumos. Eu văd întregul, nu doar o parte din el.  

Între timp au ajuns în poieniţă unde s-au aşezat pe un trunchi de copac doborât de vreme la pământ.  

Când spiritele s-au mai liniştit, Cristian începu să recite o poezie plină de pasiune, schimbând cateva versuri ca să o adapteze la momentul plimbării lor în mijlocul naturii, surprinzând-o pe Andrada prin frumuseţea şi muzicalitatea versurilor, dar mai ales prin mesajul direct ce-l transmitea, ajungând la sufletul ascultătoarei.  

 

Un dar pentru tine  

 

Aş vrea s-ating cu buzele mele,  

Cerul sufletului tău.  

Din limpezimea ochilor,  

Să-ţi culeg lacrimi de fericire.  

Mâinile mele,  

Încolăcindu-ţi trupul,  

Să mi te apropie,  

Iar răsuflarea-ţi fierbinte,  

Să-mi liniştească sufletul .  

Frământările tale,  

Frământările mele,  

Contopite în trăiri sublime,  

Departe de zbuciumul lumii,  

Să ne dăruie cu liniştea dorită.  

 

Astăzi te-ai născut doar pentru mine,  

Ca o dulce mângâiere de suflet,  

Ivindu-te ca o lumină,  

Din valuri înspumate de mare,  

În liniştea dimineţii de aprilie,  

Desăvârşind linia destinului,  

În frumuseţea iubirii adevărate.  

 

Primenit în curăţimea copacilor,  

Trezit de foşnetul frunzelor,  

Şi simfonia matinală a florilor încă vii,  

Sub adieri tandre de vânt,  

Gândesc cu toata puterea sufletului,  

La împliniri de vise,  

Înconjurându-te cu grijă,  

În trăiri sincere şi pure,  

Şi-n adoraţie fără sfârşit,  

Ofrandă dată chipului iubit.  

 

În timp ce recita poezia, Cristian care avea un efect hipnotic asupra amicei sale, punea în practică textul versurilor. Îngenunchiat în faţa fetei, îi înconjură mijlocul cu braţele, apropiind-o de pieptul lui, iar când a terminat de recitat, buzele deja au pus stăpânire pe gura fetei cu multă pasiune. Surprinsă nepregătită şi aflată încă sub hipnoza versurilor şi a momentului liric, Andrada se smulse cu greutate din îmbrăţişarea şi sărutarea pătimaşă a tânărului asediator.  

- Ce faci? Parcă am discutat ceva acum câteva minute.  

- Bine atunci, îţi voi face o mărturisire şi începu din nou să recite:  

 

Gândind la tine-nşir mărgăritare,  

Eşti un mister şi-aş vrea să desluşesc,  

Privind îngândurat la Carul Mare,  

De ce sunt trist... ştiu doar că te iubesc!  

 

Trăiesc intens de la-nceput de seară,  

Un sentiment sublim ca în poveşti,  

Iubesc cu-adevărat întâia oară,  

Mi-e drag să te cunosc aşa cum eşti.  

 

De ce ţi-e teamă de a mea privire,  

Sunt sufletul de mult însingurat,  

Ce-a aşteptat râvnind la fericire,  

Suflet pereche, omul minunat.  

 

Plin de speranţă şi de dor de bine,  

Zbătându-se-n tăcere, solitar,  

De ce nu vii ca să păşeşti cu mine,  

Pe un meleag curat şi plin de har.  

 

Te-aştept şi sper că rugile-mi fierbinţi,  

Rodi-vor muguri noi de fericire,  

Cu lacrimi calde, pline de dorinţi,  

Mereu te voi scălda doar în iubire.  

 

Andrada era complet pierdută de emoţie. O romanticăincurabilă, dacă doreai să o cucereşti nu trebuia decât să-i reciţi cu har câteva versuri de dragoste. Tot timpul a tânjit după dragoste şi tare şi-ar fi dorit ca această dragoste să o întâlnescă cât mai curând, dar să fie o dragoste sinceră şi plină de puritate sufletească.  

Cristian a profitat din nou de deruta fetei şi a copleşit-o cu sărutări pătimaşe. De data aceasta ea s-a lăsat abandonată în braţele sale de acum pricepute în ale dragostei. Mângâierile şi sărutările lui au înfierbântat trupul fetei neexperimentat în tainele amorului. Răspundea la sărutări totuşi cu reţinere ţinându-l strâns la pieptul ei, în timp ce mâinile lui dibace, au început căutările prin intimitatea partenerei sale. Andrada cu privirile pierdute, nu mai putea să reacţioneze la acest val de căldură ce-i cuprinse nu numai corpul ci şi gândirea. Dacă nu se aflau rezemaţi doar de un trunchi de copac într-un luminiş de pădure, Cristian putea să-şi ducă la îndeplinire pariul fără nicio greutate.  

Doar o singura clipă de răgaz în timpul atacului direct al tânărului asupra slabei redute, a fost suficient ca fata să-şi revină din transa hipnotică şi a efectelor momentului de intimitate, provocat de toţi factorii care
s-au dovedit potrivnici voinţei sale, cu toate că-i iubea cel mai mult: natura, poezia şi iubirea.  

Se smulse din nou din braţele vajnicului asediator al slabei sale redute, se ridică în picioare şi cu faţa îmbujorată, mintea tulbure şi în derută, porni spre maşină. Cristian dezamăgit de finalul atacului, o urmărea ca un căţeluş credincios ce-şi urma stăpâna la doi metri în spate. Se gândea la ce a greşit din tactica iniţială şi a ajuns la concluzia că nu a greşit cu nimic. Era pe drumul cel bun pentru a-şi duce la îndeplinire planul diabolic de a o seduce cu sau fără voia ei. Nu-şi putea permite să piardă. Dacă pierdea, nu pierdea doar nişte bani, ci prestigiul său de bărbat infailibil în privinţa femeilor. Cel mai mult îl bucura constatarea că Andrada este un material psihic labil. O putea modela şi manipula după cum era interesul lui. Tot ce trebuia să facă era doar să se întâlnească cât mai des cu ea, doar singuri şi să-i vorbească de dragostea lui pentru nepreţuita ei persoană. În zonele aglomerate sau unde mai existau şi alte cupluri de prieteni nu mai era atât de vulnerabilă. Îi revenea spiritul de vigilenţă foarte repede şi intra imediat în defensivă.  

Cristian îşi aduse aminte de maxima lui Morishei Ueshiba care spunea: Fiecare om are un spirit care poate fi şlefuit, un corp care poate fi antrenat şi o cale pe care să o urmeze. Eşti în viaţă pentru a cunoaşte ceea ce este sacru în tine. În concluzie, el trebuia să-i şlefuiască spiritul Andradei. Să o facă să creadă în dragostea lui pentru ea. Să o facă să aibă încredere în el şi mai ales să o facă să-l iubească, să simtă cum pământul se scufundă iar cerul se rupe, dacă şi el va dispărea din viaţa ei.  

Din puţinele intimităţi avute în pădure a remarcat că tocmai aici era vulnerabilitatea cea mai mare a fetei. Dacă reuşea să-i capete încrederea şi putea avea acces la corpul ei fără rezerve, disponibilitatea Andradei de a se abandona era în avantajul intenţiilor sale diabolice. În el nu era nimic sacru. Era doar demonul care îl împingea de la spate. Cu sânge rece şi fără nicio remuşcare, singurul său scop acum era seducerea fetei public, pentru a-şi întări şi mai mult faima în faţa prietenilor săi de devorator de inimi, cum îl caracteriza în glumă sau nu, Andrada.  

Când au ajuns la maşină, au apărut în urma lor şi ceilalţi îndrăgostiţi, fapt ce demonstra că tot timpul sau aflat sub atenta supraveghere a surorii sale. Deea era mai vigilentă şi mai precaută cu integritatea morală a prietenei decât Andrada însăşi, pentru a nu deveni o victimă sigură în ghiarele necruţătoare ale fratelui. Îşi cunoştea foarte bine prietena şi putea să-şi dea seama în ce pericol se află în momentul când se va lăsa ademenită de parşivenia declaraţiilor de dragoste a lui Cristian, pe care îl ştia mai bine decât oricine, chiar şi decât mama lor, fiind din pruncie trăită în atmosfera duplicitară a fratelui, cea de băiat manierat, cult, civilizat şi cu mult bun simţ, când dorea să te cucerească sau să obţină un avantaj material şi caracterul de fiară fără sentimente când era vorba de orgoliul şi interesul său.  

Cristian era în stare să treacă peste orice numai să-şi ducă la bun sfârşit scopul ce şi l-a propus. Mai avea zece zile şi Andrada trebuia să fie următoarea sa victimă, de data aceasta o victimă publică, cu martori ai înfiorătoarei sale intenţii, cea de a trece peste orice sentiment de demnitate şi onoare, sau de respect pentru cea care îi va încredinţa nu numai sufletul, crezul într-o iubire curată, chiar destinul însăşi, dăruindu-se pe altarul sacrificiului de sine, în numele dragostei pure, jertfindu-şi astfel chiar şi fecioria sa neprihănită timp de douăzeci şi unu de ani.  

Cum s-au adunat cu toţii lângă maşină şi era ora prânzului, au ocupat o masă pe terasa restaurantului Căprioara pentru servirea mesei. Robert era cel care s-a oferit să facă cinste cu prânzul. Timpul era frumos, soare şi cald. Băieţii când au părăsit restaurantul, s-au dezbrăcat la bustul gol să facă puţină plajă sub soarele plăcut de aprilie. Adia un vânt călduţ de primăvară. Fetele, cu hanoracele legate în jurul şoldurilor, în bluziţe tip maieu lăsând sânii lor pietroşi să zburde liberi sub pânza subţire la orice mişcare şi în pantaloni scurţi, se zbenguiau pe alee gălăgioase ca două vrăbiuţe gureşe.  

- Cine ne prindee... strigau ele vesele rupând-o la fugă.  

Tinerii după masa servită la Căprioara nu prea aveau chef de alergat după fete. Văzând că nu are niciun ecou chemarea lor la hârjoneală, au abandonat ideea mergând liniştite braţ la braţ în faţa lor.  

- Deea, să ştii că te-am văzut ce făceai în pădure cu Robert, îşi abordă Andrada prietena în şoaptă.  

- Ce făceam, Dadi?  

- Te sărutai cu patimă şi te lăsai dezmierdată de mâinile neastâmpărate ale lui Roby, rezemată de un copac.  

- Era ceva indecent? Tu ce făceai cu Cristian? Pe călugăriţa în timpul mătăniilor în faţa unui altar imaginar?  

- Ha, ha, ha. Este cam obraznic fratele tău. Dacă nu-l ţin în frâu, ar zburda nestingherit pe tot corpul meu neprihănit.  

- Şi ce ai de gând să faci cu el?  

- Să-i mai temperez avântul de cuceritor al unei ingenuie ca mine.  

- Şi reuşeşti?  

- Deocamdată da.  

- Cât timp va dura această apărare cu succes împotrivaapucăturilor lui?  

- Nu ştiu. Uneori mă simt pierdută în braţele lui. Atunci sunt vulnerabilă. Simt că plutesc, că trăiesc.  

- Da, dar trăieşti destul de periculos când este vorba de Cris, ai grijă. Să nu spui că nu te-am avertizat.  

- Încerc să fac faţă atacurilor sale. Îmi place totuşi de el din ce în ce mai mult. Simt că poate fi ceva frumos între noi.  

- Eu ştiu ce să zic, Dadi? răspunse sceptică Deea gânditoare.  

Cei doi tineri dezbăteau de zor ultima etapă de fotbal a echipei locale, fără să bage în seamă ce discutau fetele. Nici nu ştia Cristian că el este personajul principal în discuţia lor. Când au ajuns în faţa porţii grădinii zoologice, s-au uitat printre ochiurile plasei gardului la animalele ce se plimbau libere prin padocurile lor. Nu aveau chef să intre în grădină să o viziteze. Cristian se uita spre ţarcul unde erau închişi tigrii. Îşi aminti din nou de vis. Se linişti văzând animalele stând leneşe şi nepăsătoare, nebăgând în seamă forfota vizitatorilor din curtea grădinii zoologice.  

Au amânat vizita pentru altă dată. Se apropiase ora de revenire spre oraş, aşa că au preferat să meargă la maşină şi să se întoarcă la Galaţi.  

 

Referinţă Bibliografică:
DESTINE PARALELE - ROMAN / Stan Virgil : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1295, Anul IV, 18 iulie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Stan Virgil : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stan Virgil
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!