Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Scrieri > Mobil |   


Autor: Stan Virgil         Publicat în: Ediţia nr. 1287 din 10 iulie 2014        Toate Articolele Autorului

DESTINE PARALELER - ROMAN
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Cumpăna vieţii  

 

 

Adoua zi, Săndica nici nu a ajuns bine în curtea I.A.S. -ului când portarul a venit într-un suflet la uşa biroului şi a anunţat tragedia. Noaptea, mama ei se stinsese... Nu a mai apucat să iasă din comă cu toate eforturile medicilor din cadrul spitalului. Când a auzit vestea, Săndica a suferit un şoc puternic. A leşinat şi dacă nu era portarul lângă ea să o prindă în braţe, putea să se lovească în cădere şi să se accidenteze foarte grav. A stropit-o cu apă de la chiuvetă şi tânăra şi-a revenit după câteva minute, însă nu se putea ţine pe picioare. Tremura din tot corpul. Stătea aşezată pe un scaun, privea în podea şi murmura cuvinte fără a fi înţelese de cineva, delira. Paznicul a alertat salariaţii fermei şi a fugit să-l anunţe pe director sau pe inginerul şef. Şi aşa îşi părăsise postul de la poartă şi putea fi dat afară. Nu mai conta, important era să rezolve problema Săndicăi. Inginerul şef Tudorache a dispus ca maşina să fie pregătită să plece la Călăraşi şi a pornit grăbit spre ferma de vaci. Când a văzut-o pe tânăra sa colaboratoare în ce stare se află, cât era el de trecut prin viaţă, s-a speriat. Fata avea chipul palid, fără nicio picătură de sânge care să-l mai coloreze şi privea în gol, bolborosind continuu vorbe fără noimă. A chemat maşina şi s-a urcat cu fata, plecând direct la dispensarul comunal. Medicul dispensarului a analizat starea fetei şi când a aflat şi motivele ce au adus-o în această stare, i-a făcut o injecţie intravenoasă de întărire, care a început în câteva minute să-şi facă efectul. A mai adus puţină roşeaţă în obrajii pământii ai pacientei sale matinale. Cum fata şi-a revenit din starea de şoc şi inginerul şef Tudorache putea să comunice cu ea, au părăsit dispensarul şi au revenit la gospodărie. Aici a dat dispoziţie ca un camion să se deplaseze împreună cu Săndica la spitalul de la Călăraşi pentru a ridica decedata şi de asemeni, la atelierul de tâmplărie să pregătească cele necesare înhumării.  

Săndica nu mai ştia ce să facă. Era profund marcată de această nouă lovitură. A reuşit să-l anunţe pe Mircea de tragedia situaţiei, primind promisiunea că până seara va ajunge lângă ea. O durere cumplită îi năvălise în întreaga fiinţă şi încerca să se adune pentru a putea face faţă rânduielilor ce trebuiau urmate pentru a-şi conduce măicuţa lângă cel al cărui dor o ucisese atât de rapid. De mare sprijin i-au fost colegii, şefii care o preţuiau atât ca specialist cât mai ales ca om şi mai ales Mircea care s-a ocupat de toate, deşi nu avea nicio experienţă în acest domeniu. Nu a putut lipsi însă de la şcoală decât până ce s-au terminat funeraliile, fiind nevoit să se întoarcă la Galaţi. Orele sale au fost ţinute de un alt coleg. Ştia că rămânând singură în casa devenită acum pustie, fără prezenţa celor doi părinţi, iubita lui va suporta foarte greu această situaţie. O încuraja cum putea mai bine să treacă peste acest şoc traumatizant. Cum se apropia încheierea anului şcolar, urmând să intre în vacanţă, i-a promis solemn că va veni să stea cu ea la ţară până lucrurile vor intra pe un făgaş normal. Vor vedea ce hotărâri au de luat între timp.  

Săndica era tot timpul plânsă şi încerca să se împace cu situaţia existentă, însă în momentul când trebuia să intre în casă şi se vedea singură nu se mai putea abţine şi începea din nou să plângă. Slăbise, era abătută şi neglijentă cu ea însăşi. Stătea mai mult pe afară, prin curte, evitând să rămână mult timp între pereţii casei care-i aminteau de cei ce-i dăduseră viaţă şi educaţie, graţie unor eforturi pe care nu oricine le-ar fi putut face. Seara, ca să adoarmă încerca să citească ceva, dar tot ce-i trecea prin faţa ochilor era înceţoşat de gândurile ce-o apăsau şi-i aduceau în minte chipurile părinţilor săi dragi.  

Citea din cartea dragă a poetei Georgeta Resteman. Fără să ştie iubea aceeaşi poetă ca şi Viorel. A deschis cartea la întâmplare găsind o poezie de dragoste, amintindu-i de Mircea şi povestea lor de iubire. Gândurile-i erau răvăşite şi-i treceau prin minte toate evenimentele petrecute de când l-a cunoscut pe Mircea: zilele de vis petrecute în Sinaia, violarea ei de către Viorel, accidentul şi amnezia ce a precedat accidentul din timpul violului, şansa de a porni în viaţă cu dreptul când i s-a oferit postul de şef de fermă la Dorobanţu, decesul celor doi părinţi şi apoi multe semne de întrebare. Încotro să o ia? Să lase totul baltă la Dorobanţu şi să plece la Galaţi alături de Mircea? Cum se va adapta ea unui alt stil de viaţă, învăţată să trăiască printre ţărani, îngrijitori de animale care miroseau a dejecţii, printre păsările casei sale şi grădina de legume? Putea să trăiască în luxul din vila părinţilor lui Mircea?  

Dacă se vor căsători, prefera să se mute într-un apartament cu două camere, pe caresă-l împartă doar cu soţul. Îi venea greu să-şi părăsească noul loc de muncă de care se ataşase. Începea să se vadă roadele muncii ei şi ale experienţei căpătate. Abia aştepta ca viţelele să dea naştere unor noi generaţii de animale de rasă elveţiană. Vrea să-şi culeagă roadele muncii de peste doi ani de zile în fermă. Va reuşi oare? Ce-i va rezerva viitorul? Dacă căsătoria cu Mircea nu va fi una reuşită din cauza părinţilor săi? A aprins veioza şi a luat cartea de poezii în mână. A deschis-o la întâmplare. Aşa a dat de poezia„Amintire”  

 

Îmi amintesc...  

Te-am cunoscut acolo  

În grădina fermecată  

Plină de bunătate şi dragoste,  

Când împleteam amândoi  

Cununi de stele  

Aşezându-le tăcuţi  

Pe frunţile îngerilor  

Şi sărutându-le aura  

Iar ei, în taină,  

Ne-au dăruit binecuvâtarea...  

Am plecat înlănţuiţi  

Pe cărări de flori  

Sorbind nectar din cupele lor  

Şi jurându-ne veşnicia iubirii  

Trăind în credinţă, mereu alături  

Sub arc de curcubeu  

Pe drum de lumină  

Din dragoste croit  

Şi alungând pe veci singurătatea...  

Săndica încerca să se gândescă la semnificaţia acestor versuri, la trăirile interioare ale poetei în momentul compunerii poeziei. Parcă era descrisă întâlnirea lor. Gândurile începeau să se înceţoşeze, să nu le mai poată controla. Adormi scăpând cartea din mână pe lângă marginea patului, iar veioza rămase aprinsă până la ziuă. Era prima noapte când a reuşit să se odihnească. Acesta putea constitui şi un semn bun. Trecuse faza cea mai grea – şocul despărţirii de ultima legătură cu părinţii săi pe care în ultimii ani abia dacă îi mai vizitase, ori din cauză că trebuia să lucreze în vacanţe pentru a avea banii necesari în timpul facultăţii, ori că lucra în Dobrogea şi mai avea de pregătit şi proiectul pentru examenul de stat. Totuşi dacă dorea, putea să ajungă cel puţin pentru douăzeci şi patru ore, să-şi vadă părinţii. A neglijat pur şi simplu să o facă din comoditate. Acum regreta că nu a stat mai mult cu ei. Dacă nu se întâmpla violul lui Viorel şi accidentarea, nu ştia dacă reuşea să părăsească Dobrogea până acum.  

Se descurca din ce în ce mai bine atât cu treburile gospodăreşti ale casei, cât şi cu serviciul. Şi totuşi era greu să facă faţă. Grădina se umplea cu buruieni, nu mai era nimeni să le smulgă. Păsările se împuţinaseră, fiind sacrificate pentru ritualurile de înmormântare. Nu ştia încotro să o ia. Aştepta ca Mircea să ia vacanţă şi să vină lângă ea, pentru a se sfătui cum să procedeze. Fetiţa a fătat o viţică foarte frumoasă. Sugea toată ziua şi creştea văzând cu ochii, pe zi ce trecea. Nu avea cine să mulgă surplusul de lapte de la Fetiţa, aşa că a rugat pe vecina Lenuţa să o ajute şi împărţeau laptele. Şi aşa nu avea ce face cu el. Era prea mult pentru nevoile personale. De grija lui Ghiţă a scăpat, făcându-l cadou singurei sale rude rămase în localitate. Era şi el om în vîrstă şi poate îi era de folosinţă. I l-a dat cu cotigă cu tot. Acum parcă era mai mult loc în curte şi mai multă linişte. Nu mai răgea de plictiseală toată ziua.  

Căţelul îşi căuta şi el umbra pe unde putea. Era plictisit şi uneori spre seară, când vedea că nu-i mai soseşte stăpânul de la munca câmpului, începea din senin să urle de-a supărat toţi vecinii. Chiar Săndica se hotărâse să-l ducă de acasă. Să-l dea vecinului care era cioban şi să-l ia la stână. Nu se îndura însă, că l-a crescut de căţel. L-a găsit pe marginea canalului, murdar şi flămând şi i s-a făcut milă de el. Acum era bătrân, nici nu mai vedea bine, dar chiar dacă nu se mai speria nimeni de el, era un câine în curtea gospodarului. Aşa a făcut şi înainte ca bătrâna să facă comoţia. Toată noaptea a urlat, de parcă urla la stele. Noaptea era întunecoasă, nu se vedea nici o stea pe cer şi totuşi Lăbuş urla parcă a pagubă. Oare să fi prevestit plecarea stăpânei sale din lumea drepţilor cum spunea singură?  

Gândurile lui Săndica se învălmăşeau şi se întreba mereu dacă să plece sau nu din localitate. Trebuia să vândă totul. Cui să-i vândă şi pe ce preţ? Şi dacă relaţia cu Mircea nu va merge, încotro o va lua? Nu putea să nu observe faptul că mama lui nu o prea plăcea, că ar fi vrut o altă noră pentru unicul ei copil. Veronica nu se ferea să-şi manifeste dezaprobarea, chiar dacă la primul contact cu viitoarea noră nu a avut ce-i reproşa. Nu-l înţelegea pe Mircea ce a găsit la această fată? Recunoştea în sinea sa că este frumoasă, chiar şi inteligentă, dar de aici şi până a o lua de soţie era cale lungă. De ce să nu se căsătorească cu o altă fată de familie bună, bine situată şi bine văzută în societate? Ea cunoştea o mulţime de fiice de medici, de profesori şi chiar din lumea politică. Combinaţii mult mai bune. Îi era ciudă că va trebui să se înrudească cu nişte ţărani colectivişti, care nu aveau după ce bea apă, cum spune zicala românească.  

Ştia că Mircea de mic a fost un rebel şi nimeni cu nimic nu-l putea determina să-şi schimbe hotărârea, aşa că nu avea curajul să-i spună direct ce dorea. A avut experienţa cu repartiţia primită la absolvirea facultăţii, urmată de căderea ei nervoasă şi îmbolnăvirea, când era să-şi piardă nu numai minţile, ci şi catedra şi funcţia deţinută în Universitate. Nu dorea să recidiveze prin alte supărări, aşa că va lăsa lucrurile să se desfăşoare firesc, în speranţa că până la urmă se va plictisi de ea şi de faptul că nu pot fi împreună căsătoriţi din cauza condiţiilor existente la ţară.  

Moartea celor doi părinţi i-a cam încurcat socotelile lui Veronica. Dacă până atunci o reţinea la ţară prezenţa bătrânilor, acum nu o mai reţinea nimic să nu-l urmeze pe Mircea la Galaţi, mai ales că i-a promis fiului un post de profesor în oraş pentru ea. Dacă vor urgenta lucrurile, trebuie să se ţină de cuvânt. Să forţeze nota la Inspectoratul Judeţean de Învăţământ pentru a-i obţine titularizarea ca profesor de ştiinţele naturii.  

Anul şcolar s-a încheiat şi Mircea s-a mutat provizoriu la ţară. O făcea pe ţăranul, avea grijă casei, a grădinii de legume, a viţei de vie şi a păsărilor. Îi plăcea laptele de la Fetiţa. Abia aştepta ca vecina Lenuţa să o mulgă pentru a bea o cană, aşa crud şi cald cum era. A încercat şi el să o mulgă, dar nu i-a ieşit.  

Nu avea timp să se plictisească până se întorcea Săndica de la Dorobanţu unde au apărut grijile. Primele văcuţe au început să fete şi trebuiau asigurate noi padocuri pentru vacile fătate ca şi ţarcuri pentru viţei. Era multă gălăgie făcută de tinerele mame prin grajduri, care îşi chemau progeniturile ce abia se ţineau pe picioare. Trebuiau alăptaţi de către îngrijitori până prindeau puţină putere să stea pe propriile picioare. Erau o frumuseţe de viţeluşi. Săndica, mai toată ziua stătea printre ei ca nu cumva să păţească vreunul ceva. Parcă erau proprii săi copii.  

Sosită acasă, Mircea o aştepta în faţa casei mici.  

- Bună, iubito. Cum a fost astăzi? Câţi „copilaşi” ai acum?  

- Cincisprezece. Am o văcuţă care a făcut doi. O pereche deosebit de frumoasă. Chiar eu i-am alăptat să prindă colastră de la mama lor. Contează foarte mult prima hrană primită.  

- Şi când le facem botezul? glumi Mircea.  

- De obicei îngrijitorii le pun nume, ei sunt toată ziua cu animalele.  

- Dar vreau să fiu şi eu naş la un viţel. Mâine vreau să merg să-ţi vizitez locul de muncă. Şi aşa nu am ce face acasă toată ziua. Mă plictisesc. Am săpat legumele, am legat corzile de viţă ce atârnau din cauza greutăţii ciorchinilor. Mai este puţin şi vor începe să se coacă. Apropo, am gustat vinul din damigeana din magazie. Mi-a plăcut.  

- Tata se pricepea la obţinerea unui vin curat dacă strugurii erau bine copţi.  

- Am gătit ceva pentru cină, ce am găsit şi eu pe la magazinul vostru sătesc. Să nu te aştepţi la ceva special.  

- Nu-i nimic, dragule. Tot ce faci tu, faci cu dragoste şi din dragoste. Ce m-aş face acum fără tine? şi-l sărută afectuos luându-l de după gât, apoi i se cuibări în braţe, aşa cum stătea aşezat pe scăunelul cu trei picioare făcut de tatăl ei.  

- Ar trebui să discutăm şi acest lucru. Vacanţa se va sfârşi oricât de lungă ni s-ar părea când încheiem anul şcolar. Trebuie să mă întorc la Galaţi, în curând se vor susţine corigenţele.  

- Dacă acasă voi reuşi să mă descurc cu închirierea gospodăriei, îmi va fi foarte greu să mă despart când va fi cazul, de locul meu de muncă. Acolo este munca mea şi toată dragostea pentru profesia pe care mi-am ales-o.  

- Sunt de acord cu tine. Când vei descoperi şi plăcerile muncii de pedagog, ai să uiţi toate aceste satisfacţii, care sincer vorbind se obţin greu şi cu prea mari sacrificii.  

- Da, Mircea, ai dreptate. Munca în agricultură nu este ca cea din oraş, de birou sau de la catedră. Este dură, dar este viaţă adevărată. Ai văzut? Pui un ou sub o cloşcă sau în incubator şi peste trei săptămâni vezi cum se mişcă ceva prin curtea ta. Este viaţa. Pui un sâmbure de fructă sau o sămânţă de legumă şi răsare o salată, sau un pomişor. Peste ani devine un copac viguros, parcă acolo a existat din totdeauna. Eu fiind născută în acest mediu,
m-am obişnuit să simt lângă mine cum din orice izvorăşte viaţă. Şi frunza copacului care foşneşte în bătaia vântului, tot viaţă este. Te atenţionează că trăieşte, că este vie.  

- Da, aşa este. Mie, totuşi, după anul petrecut la ţară în Dobrogea, când am revenit în mediul în care am crescut şi m-am format ca intelectual, mi-ar veni greu să plec, să reiau viaţa de profesor de ţară, să trăiesc în praful de acolo, sau pe uliţele desfundate când plouă. A fost o experienţă frumoasă într-un fel, romantică, acolo te-am cunoscut şi pe tine, dar nu mai am chef să o repet. Nu ai nici o perspectivă, asta este principalul motiv. Aş rămâne un simplu profesor de ţară, plafonat şi atât. La oraş este altceva. De la toamnă mi s-a promis un post de asistent universitar. Pot să-mi pregătesc teza de doctorat, pot avansa şi aceasta nu că ar fi mama acolo. Mă descurc şi fără sprijinul ei.  

- Tu aici ai dreptate. Eu ce pot face în domeniul meu? Să aştept să iasă inginerul şef la pensie, ca într-o eventualitate să-i ocup funcţia dacă voi fi propusă pentru promovare, şi dacă nu vor fi alţi pretendenţi? Doar cunoşti cum se procedează. Trebuie să te „vadă” bine cei ce se ocupă cu politica, nu numai şefii tăi care te cunosc şi îţi apreciază munca.  

- Da, nu întotdeauna cel ce merită este avansat. Se mai ţine cont şi de criteriile politice şi cum tu nu eşti nici utecist...  

- Hai să ne aşezăm la masă şi la culcare. Mâine te scoli odată cu mine dacă doreşti să năşeşti un viţel. Te-ai hotărât ce nume îi vei pune?  

- Mă voi orienta la faţa locului. Ce-mi va trece prin cap atunci când îl voi alege pe cel mai frumos.  

- Toţi sunt frumoşi să ştii, aşa că...  

- Vom vedea mâine cum este la o fermă zootehnică cu animale aduse din Ţara Cantoanelor.  

- Chiar dacă nu o să-ţi placă mirosul din grajduri şi în general de peste tot unde sunt animale, animalele în sine îţi vor plăcea, sunt sigură. Mai ales viţeii care sunt o frumuseţe.  

- Desigur şi cum toţi s-au născut cu ajutorul tău...  

- Nu chiar toţi. S-au mai născut şi noaptea când m-a înlocuit asistenta mea. Acum s-au inversat rolurile. Dacă în Dobrogea eu eram tehniciana care ajuta şefa de fermă, acum am şi eu o tehniciană, numai că aceasta nu are o facultate terminată cum aveam eu, ci doar un liceu agricol. Nici cel puţin nu-i pe specialitatea zootehnie, dar cum nu am avut alt candidat la funcţie, m-am chinuit la început cu ea, însă fiind fiică de ţărani a învăţat repede ce are de făcut şi acum am încredere în ea.  

- Vezi că ai înclinaţii native de pedagog? Te vei descurca foarte bine în calitatea de profesor de ştiinţele naturii.  

- Vom vedea ce se va întâmpla până la toamnă.  

- Trebuie să ştim precis ce vom face. Postul nu poate fi ţinut ocupat mult timp. Poate fi scos la concurs şi cum sunt mulţi care doresc un post la oraş...  

- Da, trebuie să ştiu cel puţin ce vreau eu de la viaţă. Acum sunt singură, nu mai depind de nimeni şi nici altcineva nu depinde de mine.  

- Aici te rog să mă scuzi, greşeşti. Ai uitat de mine să mă introduci în ecuaţiile tale cu prea multe necunoscute. Ştii că te iubesc şi doresc să trăim împreună. Dacă se poate să ne fie mai bine la oraş, de ce trebuie să trăim la ţară?  

- Nu am spus că vreau să rămân neapărat la ţară, ci că mă voi hotărî destul de greu. Nu pot face ca melcul, îmi iau casa în spate şi o mut la oraş. Trebuie să găsesc pe cineva care ori o cumpără, variantă care nu mă încântă deocamdată, ori o închiriază şi are grija ei în contul chiriei. Vezi cât teren este şi că are tot ce-i trebuie unei familii.  

- Ai şi tu dreptate. Totuşi când voi pleca pentru examenele de corigenţă, vreau să ştiu precis următorul pas ce-l avem de făcut. Trebuiesc depuse actele pentru postul de profesor, şi lichidată situaţia ta de la Dorobanţu. Ai luna de preaviz când conducerea trebuie să-ţi caute înlocuitor.  

- Cred că nu le va conveni plecarea mea. Am muncit mult să realizez o fermă model pe judeţ.  

- Lasă că şi la şcoală ai să obţii satisfacţii. Scapi şi de noroaie, de dejecţii şi mirosuri neplăcute.  

- Sunt obişnuită cu ele. Am crescut lângă animale.  

- Bine, mai vorbim mâine despre ce vom face. Acum hai la culcare că mâine trebuie să ne sculăm devreme.  

- Devreme pentru tine. Pentru mine este ora normală de sculare.  

- Asta cam aşa este. Bine, mai vorbim şi mâine.  

 

 

Referinţă Bibliografică:
DESTINE PARALELER - ROMAN / Stan Virgil : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1287, Anul IV, 10 iulie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Stan Virgil : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stan Virgil
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!