Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Scrieri > Mobil |   


Autor: Stan Virgil         Publicat în: Ediţia nr. 1241 din 25 mai 2014        Toate Articolele Autorului

IUBIRILE UNUI PESCAR - ROMAN
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!


Şaptesprezece

Internet-ul

“..să iubeşti...pentru că iubirea este secretul tinereţii veşnice!..  

...să râzi...pentru că râsul este muzica sufletului!..  

...să plângi...pentru că plânsul este emoţia unei inimi mari!..  

...să visezi...pentru că visarea este răsuflarea fericirii!...”  

 

Stăteam în gară şi aşteptam rapidul de ora unu! După mulţi ani de la dispariţia Mirunei din viaţa mea, iată că aveam să trăiesc alte întâmplări, cum este şi cea de mai jos, care merită să fie relatată.  

Cu două zile în urmă, primisem un telefon, că voi avea o vizită importantă. O vizită pentru alinarea sufletului meu, bolnav de dor.  

Am cunoscut-o pe internet....  

Intr-o dimineaţă, deschizând larg, ca de obicei, fereastra balconului, am auzit zbuciumul mării. Valurile se spărgeau cu forţă de stabilopozii digului de apărare, din dreptul spitalului municipal. Schimbându-se guvernul liberal cu cel de culoare nedefinită roşu-portocaliu, cei de la Apele Române Constanţa ne-au alungat de pe plaja Saturn, unde am staţionat cu bărcile noastre de pescari sportivi ani de zile. Norocul meu a fost că în aceşti ani, fiind o persoană publică, mereu cu treburi pe-acolo, acum, chiar dacă eram pensionar, mă cunoşteau toţi la primărie, indiferent ce guvern era la putere şi ce primar alegeam. Astfel că, am acţionat imediat...  

Amabilitatea primarului şi a oamenilor săi din echipa de audienţe şi conducere m-a impresionat plăcut, dar era de aşteptat, mai ales că mulţi dintre şefii de servicii sau slujbaşi ai primăriei mi-au fost colegi de muncă. Inclusiv fostul primar.  

Urmare intervenţiei mele, noul primar m-a ajutat să obţin un alt spaţiu de parcare a bărcilor noastre în incinta municipiului, nu a staţiunii Saturn şi a mediat prin subordonaţii săi cu Apele Române - Constanţa să ne acorde acest spaţiu, care depindea tot de această instituţie, pentru cele opt bărci care, după aceea, au devenit treisprezece, crescând numărul de pensionari–proprietari ai unei bărci de agrement cu vâsle, sau cu motor.  

Deschizând, deci, fereastra, veşnicul loc de unde luam pulsul mării în prima fază, pentru că locuiam la doar circa 200 de metri de malul mării, am înţeles că era o zi ratată pentru ieşitul pe mare la pescuit. Alt program nu aveam stabilit, aşa că am pornit calculatorul, să-mi citesc corespondenţa.  

Aveam printre mesaje şi un filmuleţ PPS, care era destul de interesant şi părea mult mediatizat, dacă fusese trimis la peste douăzeci de adrese pentru vizionare. Nu ştiu din ce motive, simţind nevoia să comunic cu cineva necunoscut mie, am ales o adresă de e-mail feminină, la care am scris un mesaj simplu şi uşor comic, dar am ataşat şi un buchet frumos aranjat din trandafiri albi.  

Nu ştiu de ce, doream să fie o femeie deşteaptă şi frumoasă, o femeie din visurile lungilor mele nopţi de singurătate, din faţa televizorului.  

„Înger păzitor al oamenilor singuri, unde eşti?” mă gândeam că peste câteva zile, poate voi primi sau nu, un răspuns.  

Deodată, îmi apare anunţul în colţul monitorului, că am primit un mesaj. Nu-mi venea să cred! Era on-line şi a acceptat convorbirea cu mine.  

Repede am făcut shimburi de ID-uri pentru messenger şi am schimbat primele fraze, de tatonare şi de complezenţă, despre locurile în care trăim, cu ce ne ocupăm, mărunţişuri, necesare pornirii unei discuţii mai ample.  

Dupa poza de la avatar, parea o doamnă distinsă, nici slăbuţă, nici grăsuţă, cu trăsături fine, ochi luminoşi şi veseli, cu un ten neatins de urmele timpului parcurs. Am aflat că este absolventa unei universităţi, fostă profesoară de română şi franceză, la fel de singură ca şi mine. Rămăsese văduvă în urmă cu şase ani, din cauza unei insuficienţe renale a soţului, netratate la timp.  

Din primele clipe, am simţit un fel de amorţire care pusese stăpânire pe falangele degetelor mele ce butonau tastatura calculatorului. Cum poate fi un bărbat, altfel decât încântat, de o asemenea cunoştinţă?  

Pe zi ce trecea, conversaţia a început să alunece de la generalităţi la lucruri mai personale, mai intime. Ne-am povestit unul altuia vieţile, ne-am împărtăşit gândurile şi dorinţele, am descoperit că avem gusturi comune în materie de muzică, literatură, sau filme, ne făcea o deosebită bucurie să conversăm împreună.  

Zilnic, abia aşteptam să ne reîntâlnim în faţa monitorului, aproape că nu mai concepeam să treacă o zi fără să vorbesc cu ea. Foarte curând, ne-am procurat camere web şi microfoane, pentru a reuşi să ne cunoaştem şi altfel, nu numai după pozele de la avatar.  

Prima întâlnire de acest fel a fost emoţionantă, vocea ei mi-a turnat căldură în suflet, văzând-o pe camera web, cum se mişca şi mă privea, aproape că nu mai simţeam distanţa care ne despărţea. Era o plăcere să stau de vorba cu această doamnă distinsă, cultivată, rafinată, elegantă în discuţii şi în scris, cu expresii alese, uşor ironice sau glumeţe, care mă delecta şi pe mine, om aflat aproape toată viaţa în mijlocul muncitorilor simpli, care nu ştiau de altceva decât de familie, muncă, ziua de salariu şi întâlnirea de la bufet.  

Discuţiile erau calde şi sincere, aşteptam amândoi, cu emoţie, fiecare întâlnire virtuală şi o prelungeam cu plăcere, tot mai mult şi mai des. Ne spuneam necazurile ca doi prieteni ce se cunosc de-o viaţă, dorinţele ascunse şi cum acestea erau asemănătoare, în majoritatea cazurilor, am devenit din ce în ce mai apropiaţi.  

Pauzele interminabile în calea fericirii, pentru doi oameni maturi, care au cunoscut, atât urcuşuri, cât şi coborâşuri, ale vieţii, deveniseră un chin. Cred că ne îndrăgostisem amândoi de imaginea de pe ecranul monitorului, mereu alta, zi de zi.  

Eram preocupaţi amândoi, chiar dacă nu mai eram la vârsta adolescenţei, nici cel puţin a tinereţii, să avem grijă de ţinuta noastră, mereu să fim proaspeţi, mereu alţii, cel puţin în înfăţişarea de pe monitoare. Aceste mici amănunte, care ne făceau plăcere la amândoi, ne aduseseră cu cel puţin zece ani mai aproape de tinereţe şi ne dădea speranţe şi puteri noi.  

Nu ştim cum a apărut dorinţa unei întâlniri reale, cert este că a venit natural şi reciproc, fără efort şi fără zbucium. Cu fiecare întâlnire în eter, simţeam nevoia ca despărţirile să fie cât mai scurte, iar întâlnirile, cât mai lungi şi mai agreabile.  

Uşor, fără tumultul senzaţiilor de la vârsta fragedă a tinereţii, ne-am declarat reciproc dorinţa unei întâlniri de cunoaştere reală, în calitate de iubiţi, la care bătăile inimilor să se întrepătrundă fizic, într-o chemare astrală, ascultată cu nesaţ de amândoi.  

Cum vara bătea la uşă, iar temperatura pe litoral era destul de ridicată pentru luna iunie, plaja şi litoralul tentante pentru orice iubitor al vacanţelor la mare, i-am propus o vizită la malul mării la început de sezon, să-mi cunoască habitatul, unde zi de zi, îmi trăiesc viaţa de singuratic pescar sportiv. I-am mărturisit cu ardoare că o vreau lângă mine, să-i simt căldura, parfumul, lumina şi mai ales să-i văd pe viu, strălucirea ochilor ei albaştri, care o defineau ca o fiinţă ancestrală, dar deosebit de fragilă.  

Nu ştiu de ce, eram măcinat de dorinţa să-i mângâi moliciunea părului, să-i simt vibraţia corpului prin vârful degetelor, iar cu buzele să-i gust savoarea nectarului nealterat de roua timpului trecut.  

Oare cât de înaltă era? Mi-a spus că este minionă, că o sperie statura mea înaltă şi impunătoare, cum i se părea că sunt în poză. Oare este grasă? Mie nu-mi plac grasele, nici ca glumă, consider că ele dau dovadă de indiferenţă şi nepăsare faţă de propriul lor corp, doar în ultimă instanţă, îngrijirea aspectului fizic cu care te prezinţi în societate este o dovadă de educaţie şi de respect pentru tine şi pentru semenii tăi.  

Dar sunt destui bărbaţi care gândesc contrariul.  

Într-o seară, am stabilit, spontan şi firesc, să ne vedem, data, ora, gara, tot...  

Şi iată-mă în gară, ca un adolescent, stând cu un buchet de trandafiri albi pe peron, emoţionat la culme, dar şi supărat că trenul avea întârziere, ca de obicei. Fiecare minut era un sacrilegiu adus nerăbdării mele, dorinţei de-a o vedea în faţa mea şi lângă mine.  

Două zile şi două nopţi nu am avut linişte, emoţiile mă copleşiseră. Venea cineva pentru mine special să mă întâlnească şi o făcea cu mare plăcere. Simţeam furnicături prin tot corpul. Toată noaptea stătusem în pat, fără să pot dormi, emoţionat, crispat şi cu un tremur uşor prin întreg corpul.  

Când mă aşezam în pat, din cauza emoţiilor, simţeam cum tot trupul îmi era încordat şi vibra ca o coardă de violoncel, atinsă cu degetul fin al unei violoniste tinere şi plăpânde. Tălpile îmi erau reci şi umede, mâinile la fel. Nu reuşeam să stau întins pe pat. Mă ridicam şi mă plimbam prin cameră, încercam să mă liniştesc şi mă întindeam din nou. Schimbam la televizor canal după canal, nimic nu mi se părea interesant, nimic nu-mi distrăgea atenţia de la gândul că mă voi întâlni cu ea.  

Construiam tot felul de scenarii: cum va decurge întâlnirea, când va sosi trenul, oare o voi recunoaşte? Iar mă întrebam cum va fi? Înaltă, slabă, blondă, brunetă? Din mess, web şi fotografii nu puteam să-mi dau seama de realitate şi imaginaţia mea lucra puternic, deformată de emoţii. Mă voi întâlni cu aceea care mi-a captat atenţia atâtea luni de zile!  

Mă uitam în lungul liniilor de cale ferată să văd trenul venind. In jurul meu, forfoteau cei care aşteaptă sosirea rapidului, sau fără un scop anume. Deodată, am văzut locomotiva în curbă, şuierând veselă şi nepăsătoare.  

Mă plimbam nervos pe peron, văzând, în sfârşit, cum intra în gară rapidul de Bucureşti, cu mare viteză, ca să recupereze din timpul pierdut în zonele cu restricţie. Sau, poate ştia mecanicul că eu tremuram de emoţie şi nerăbdare? Poate dorea să fie fairplay faţă de mine, pentru aşteptarea la care m-a supus.  

Ştiam că era la vagonul cinci şi aşteptam înfrigurat să ajungă în dreptul meu. Mă gândeam prosteşte, ca nu cumva să mă întâlnesc cu cineva cunoscut pe peron, când avea să coboare ea din tren. Mă simţeam de parcă aş fi un hoţ prins cu mâna într-un buzunar străin, deşi nu aveam niciun motiv să gândesc, sau să mă simt aşa!  

Locomotiva frână şi am început să mă orientez, după tăbliţă, să găsesc numărul vagonului. Era, din fericire, chiar lângă mine. Lume multă, îmbrăcăminte pestriţă, bagaj mult. Amatorii de chilipiruri ofereau transportul, alţii apartamente „la cheie”, sau pur şi simplu, camere lângă malul marii.  

Am văzut-o! Da, ea era! Aceeaşi femeie cu părul blond-roşcat din fotografii. O făptură luminoasă şi aeriană, bine proporţionată, cu ochelari de soare şi tunsă scurt, apăru la scara vagonului.  

Mi-am dat seama că era ea şi-mi simţeam inima bătând nebună, ca în urmă cu mulţi ani, la o păţanie asemănătoare din viaţă, în gara Košice.  

Avea un geamantan enorm, faţă de forţele sale fizice, deşi se vedeau rotilele, oare ce-o fi adus acolo pentru câteva zile? Câţiva bărbaţi o ajutau, amabili şi cu admiraţie reţinută, să coboare această povară....  

Coborî cu paşi uşori ca de dans, m-a recunoscut şi ea, iar eu m-am repezit, complet fâstâcit, s-o ajut... Trăgea cu sârg de o geantă de voiaj, verzuie, şi aia cu rotile.  

Avea o bluză albă, ca o iie de artizanat, sub care se vedea un bust uşor bronzat, în contrast cu albul şi un sutien tot alb, ce prindea, elegant şi decoltat, două comori feminine, care săltau neastâmpărate la fiecare mişcare. Pantalonii negri, mulaţi pe picior, aveau o strălucire ce dădea un farmec aparte ţinutei sale generale, într-un cuvânt îmi plăcea din prima clipă. Ne încercau pe amândoi emoţiile şi jena...  

Cu buchetul de trandafiri în mână, mă aplec puţin, să ajung la obrazul ei şi o cuprind pe după umeri, sărutând-o pe amândouă feţele, cu tendinţa nedisimulată de-a ajunge la colţul buzelor, al căror parfum şi moliciune le simţeam şi le adulmecam cu nesaţ ...  

N-am avut succes!... Îşi scoase ochelarii şi-i puse peste păr, iar din spatele lor apăru privirea aceea pe care o ştiam, cu ochii strălucitori... Am clipit un pic de emoţie şi-n acelaşi timp am simţit o uşoară şi rapidă atingere a buzelor mele cu ceva special, dulce şi parfumat.  

Apoi, am făcut transferuri de obiecte, ea cu florile, eu cu geamantanul enorm şi ne-am îndreptat spre maşina mea, care strălucea în soare, de câte ori am spălat-o pentru ea! Cum stăteam la câteva minute de gară, trebuie să ocolesc tot cartierul până acasă, deoarece aveam sens unic pe strada adiacentă blocului. Simţeam încordarea şi în trupul ei, mergând unul lângă celălalt spre Matiz-ul parcat în faţa gării.  

Pe drum, am schimbat câteva impresii despre călătorie, despre sezon şi vreme. Mă uitam cu coada ochilui la ea, în timp ce conduceam... Avea o poziţie relaxată, dar elegantă, ţinea picioarele cuminţi, unul lângă altul, cu mâinile odihnindu-se peste ele... Zâmbea încontinuu şi mă privea deschis şi sincer, cum conduceam, cum ţin mâinile, cum arăt din profil...  

În timp ce vorbeam, ridică uşor o mână şi mă mângâie, ca o adiere, pe mâna mea de pe volan... iar eu am simţit căldura mâinii ei ca un curent electric ce mă străbătea prin tot corpul...  

Până la mine acasă am făcut câteva minute. Şoseaua nu era aglomerată, cum este în miezul verii, pentru că nu s-au grăbit prea mulţi turişti să vină pe litoral, cu toate că vremea era superbă şi cristalinul apei mării de un albastru azuriu.  

Era început de sezon şi numai împătimiţii şi... îndrăgostiţii soseau în această perioadă, cei care nu aveau copii la şcoală, sau care să susţină examene de absolvire, de admitere...  

Ajunşi acasă, am parcat Matiz-ul la locul său, am luat valizele din portbagaj şi am intrat în bloc. Apartamentul strălucea de curăţenie, totul era pus la locul său, nimic nu mai zăcea împrăştiat ca de obicei, pe unde apucam să mă schimb.  

Casa era pregătită pentru primirea unui asemenea musafir de suflet. Flori prin toate camerele, lumânări albe şi aromate, cuptorul cald şi îmbietor, o sticlă de pe care se mai scurgeau picături reci de apă.  

Am intrat în dormitor, unde am şifonierul cu un compartiment deja golit de lucrurile mele şi gata să le primească pe ale noii sosite. Petronela - aşa o chema pe noua mea amică - se învârti nedumerită şi mă întrebă:  

- Cu ce odorizant ai dat, de miroase aşa plăcut?  

- Secretul gazdei! Îţi place mirosul?  

- Da. Nespus de mult. Miroase, parcă, a vanilie.  

- Da, este un miros afrodisiac care îţi deschide apetitul pentru nebunii. Secretul l-am aflat de la o doamnă, deci nu-mi aparţine descoperirea. Vom vedea dacă îşi va face efectul la timpul potrivit şi la tine.  

Lăsând geamantanul din mână, m-am apropiat de ea. Mi-a luat-o înainte, parcă ar fi ştiut ce vreau să fac: m-a cuprins pe după gât cu mâinile, într-un gest al cărui farmec îmi este imposibil să-l descriu şi, cu ochii în ochii mei, începu un sărut, întâi uşor şi tandru, apoi cu patimă...  

Simţeam că nu mai am aer... picioarele mi s-au înmuiat... Am rămas fără replică şi încercam să fac faţă situaţiei. Am răspuns cu sărutări dese pe buzele cărnoase, dulci şi aromate, coborând pe gâtul dezgolit şi m-am jucat cu lobul urechii drepte, mărunţindu-l între buze, apoi cu vârful limbii i-am explorat interiorul urechii.  

- Ce-mi faci, îmi zice încet, mă laşi să respir un pic?  

- Ai uitat ce mi-ai promis? am întrebat-o în şoaptă.  

- Ce ţi-am promis?  

- Că vei fi tandră şi răbdătoare cu mine, însă văd că nu eu am trecut la atac şi ţi-am „tăiat” aerul.  

- Asta era la telefon, sau pe net. Era mai uşor atunci, dacă mă înfierbântam un pic, intram sub duş.  

- Doar un pic? Şi aici ai duş, mai ales că vii de pe drum.  

Am slăbit-o din îmbrăţişări şi s-a îndepărtat de mine să-şi ia geamantanul, pe care-l deschise lângă fereastră. Eu nu o părăseam din priviri; simţeam că aşa îmi făceam mai mult curaj. Oricum, avea o stăpânire de sine, vizibil superioară mie. Era raţională în tot ceea ce făcea. Încă nu se ”pierduse” în mrejele fiorului de dragoste.  

Am încercat să-mi găsesc de lucru prin cameră, însă parcă nu avea nicio noimă tot ce făceam. Ea părea că nu-mi dădea importanţă, încerca să nu mă bage în seamă, îşi aranja lucrurile în şifonier şi în sertare, cu o prefăcută atenţie acordată acestei activităţi.  

Încă nu dispăruse stânjeneala dintre doi oameni străini, care nu s-au văzut niciodată, decât în pozele de pe avatar, sau cu ajutorul camerei web. Doream din nou s-o îmbrăţişez şi am făcut un pas spre ea, dar ea se strecură cu pricepere, intuind ce vroiam să fac şi continuă să-şi aranjeze lucrurile.  

Accidental, îmi atinse cu spatele pulpa piciorului, simţindu-i dogoarea corpului prin pantalonul subţire. Mi-era jenă că se putea observa umflătura din zona şliţului pantalonului meu, dar am văzut cum zâmbea ştrengăreşte: pricepuse ce s-a întâmplat!  

Iarăşi am mai făcut un pas spre ea, reuşind s-o prind în braţe şi am căutat repede buza de jos, pe care am mestecat-o uşor între dinţi. Am încercat să-i desfac buzele cu limba. De data asta, se lăsă condusă şi vedeam cum corpul ei ceda dorinţei nestăvilite de îmbrăţişare, de apropiere.  

Îi simţeam vibraţia muşchilor de la picioare. Se lăsă uşor pe patul larg, aşezat între cele două corpuri de dulapuri legate între ele printr-o vitrină plină cu bibelouri şi porţelanuri. Corpul meu alunecă alături, cuprinzându-i sânii cu mâna, frământându-i cu mişcări circulare mameloanele. Proeminenţele sfârcurilor au început să se întărească, semn că senzaţiile erau de plăcere şi dorinţă.  

Mă cuprinse cu mâna pe după gât şi-mi mângâie părul de pe ceafă. Din nou, ajungând cu buzele la lobul urechii, i le-am sărutat. Mă strânse apoi cu putere de braţe, înfigându-şi unghiile tăiate scurt în carnea lor. Simţeam că tot corpul ei era numai chemare. Chemarea dorinţelor stăpânite mult timp.  

Încercam să nu mă grăbesc, să fiu raţional, însă raţionalul a dispărut, nu-l puteam controla, nu-l puteam conduce. Credeam că odată cu trecerea timpului, la persoane care au trecut în cel de-al cincilea deceniu de viaţă, gesturile sunt mai cuminţi, mai pudice, mai raţionale, dar de unde! Şi ea se comporta ca o femeie tânără şi plină de dorinţe nemărturisite şi neîmplinite. Bine a zis, cine a zis, că dragostea nu are vârstă!  

Sânul îi alunecă din cupa sutienului alb şi fin dantelat. Mătasea îmi gâdila vârfurile degetelor şi-mi transmise fiori de plăcere în tot corpul. Toată fiinţa sa degaja un parfum suav de violete. M-am oprit din nebunia instinctului carnal şi m-am aşezat mai cuminte, alături de ea.  

Mi-era teamă să merg mai departe. I-am văzut în priviri nedumerirea şi dezamăgirea. Pentru mine era totul prea repede. De mulţi ani, au rămas uitate aceste transfigurări ale pasiunii. Simţeam tălpile iarăşi reci şi umede, la fel şi palmele. Atunci, am rugat-o să continue cu aranjarea lucrurilor în şifonier şi în noptiere, ceea ce ea a şi făcut, pradă aceloraşi senzaţii ca şi mine.  

Toată această nouă experientă m-a luat pe nepregătite şi doream să-mi stăpânesc, cât de cât, simţurile. Poate era şi obosită de pe drum şi avea nevoie de un timp de odihnă şi relaxare. Abia a sosit din călătoria lungă şi obositoare cu trenul.  

Din nou am trecut pe lângă ea şi cum stătea aplecată să-şi scoată ceva din geantă, mâna mi-a alunecat pe fesele curbate şi moi, mângâindu-le. Se întoarse spre mine pe jumătate, apoi cu totul, zâmbindu-mi ştrengăreşte şi apropiindu-se de mine încet şi languros. Mă atingea mereu, cu tot corpul, subtil şi provocator în acelaşi timp, mutându-se mereu de pe un picior pe altul, sprijinindu-şi mâna stângă pe umărul meu.  

Era imposibil să nu fi simţit, în cursul acestor mişcări, umflătura mea împietrită, ce-i împungea nesăţioasă coapsele. Genunchii îmi tremurau de poftă şi emoţie, mi se uscaseră buzele şi sărutarea parcă zgârâia, în loc să mângâie sânii ei frumoşi.  

Mâna îmi alunecă pe umerii rotunzi, apoi coborî pe fese, frământându-le uşor. „Trebuie să termin treaba!”, îmi ziceam, simţind că nu mai rezist. „Dacă nu acum, mai târziu îmi va fi şi mai greu s-o fac!”, îmi continuam gândul.  

Mă privea, din când în când, cu ochi strălucitori şi cu plăcere, scuturându-şi şuviţele de păr căzute peste ochi, iar buzele i le simţeam umede şi calde. Îşi desfacu uşor picioarele, mă trase spre ea şi mâna ei căută fermoarul pantalonului meu. Simţeam cum coapsele i se încleştau de dorinţă.  

Cu gesturi frenetice, începu să scoată totul de pe mine. Desfacu cu nerăbdare nasturii cămăşii, care săreau împrăştiaţi prin cameră. Am încercat să nu mă împiedic în pantalonii căzuţi peste pantofi, în timp ce îi scoteam bluza şi sânii zvelţi se strecurau bucuroşi din cupele prea mici ale sutienului.  

Am observat că s-a schimbat la faţă de nerăbdare. Am ajuns iar în pat... şi am pătruns cu mâna prin chiloţel, simţind mătasea catifelată, tunsă scurt. Înfiorat, am mângâiat umezeala adânciturii dintre pulpe. Chiloţelul cazu, nici n-am văzut unde, iar mâna ei îmi pătrunse printre picioare şi-mi conduse năvalnicul fierbinte acolo unde vroia ea.  

Despicarea era caldă şi plăcută. Am început să mă opintesc. Parcă eram ieşit din minţi. Mângâierile tandre de pe spate îmi transmiteau plăcerile partenerei. Vroiam să mă descarc cu furie în cupa jilavă şi caldă. Aşteptam ca ea să fie transfigurată de frenezia simţurilor, căci coapsele femeii mă izbeau continuu. M-a aruncat de pe ea şi din nou m-a apropiat, apoi m-a îmbrăţişat peste şolduri cu picioarele.  

Mâinile îmi aleargau pe corpul ei şi când se cambra de plăcere, încercam să-i prind mameloanele între buze. Se lăsă pe spate cu ochii larg deschişi şi-mi fremătă bărbăţia.  

Ceva se cutremură în ea, apoi mă strânse cu putere să-mi rupă rezistenţa învârtoşată. Simţeam zvâcnirile corpului ei ca o pasăre care se zbate când i se retează gâtul. M-am descărcat şi eu, apoi m-am uitat prostit la ceea ce ni se întâmpla...  

Gemea şi tresărea, transfigurată de plăcere, încât îmi era teamă să nu facă vreun atac de cord din cauza unui asemenea efort la vârsta ei. Privind-o cum era aşezată lângă mine, pe patul vraişte şi mototolit, răsuflând din greu, marcată de efortul depus, mi-am dat seama, totuşi, că am gândit greşit: prietena mea ascundea în făptura sa firavă o forţă nebănuită şi o imensă capacitate de iubire...  

Privindu-ne unul pe celălalt, parcă ne era jenă de gestul nostru. Roşu la faţă şi epuizat din cauza efortului, m-am ridicat de pe pat, căutându-mi hainele aruncate peste tot, prin jurul patului.  

Trebuia să-mi limpezesc gândurile şi simţurile... Când am revăzut-o îmbrăcată cu pantalonul şi bluza sa albă, parcă era o altă fiinţă. Aveam în faţa mea o femeie liniştită, fericită şi plină de speranţa că, cele câteva momente de vis trăite împreună, vor fi urmate de altele asemănătoare, în zilele ce vor veni.  

Şi-a reluat cu mişcări mai leneşe activitatea de aranjare a lucrurilor în dormitorul meu, dând semne că vrea să intre în posesia unei părţi din el, în timp ce eu am trecut în minilivingul meu, unde pregătisem aperitivul festiv pentru sosirea ei în casa mea..  

Ca băutură, în deschidere, realizasem un cocktail special pentru îndrăgostiţi, indiferent de vârsta acestora, în componenţa căruia am folositmiere, suc natural obţinut din portocale la storcător şi coniac, în cantităţi egale.  

Am turnat totul în două cupe speciale, completând cu şampanie de la gheaţă şi aşteptând-o pe iubita mea la ospăţ.  

Atmosfera era încărcată de arome de vanilie de la lumânările parfumate şi de la aparatul electric de ţânţari, în care introdusesem o pastilă folosită, peste care am turnat picături de vanilie şi cristale de vanilină. Procedasem aşa, pentru că nu găsisem deodorant de cameră cu miros de vanilie, dar totuşi am obţinut în tot apartamentul o atmosferă care stârnea simţurile.  

Pentru prânzul propriu-zis, am pregătit o supă gustoasă cu tăiţei de casă, dintr-o găină de ţară, mare şi grasă, luată din Obor, direct de la un ţăran. Pentru felul doi am umplut găina după o reţetă a vestitului Radu Anton Roman. Aceasta încă mai sfârâia în cuptor şi tot o stropeam cu sosul din tavă să nu se ardă la suprafaţă şi să-i dea şi o culoare apetisantă, nu numai gustul dorit.  

Garnitura de cartofi natur traşi prin unt şi decoraţi cu verdeaţă era şi ea la locul ei, ca şi salata de crudităţi de sezon.  

La desert, doream s-o impresionez pe musafira mea şi de aceea, aveam pregătită o salată afrodisiacă de fructe: mango, avocado, banane, migdale şi ananas din compot.  

Erau şi fructe naturale de ananas la supermarket, dar am preferat compotul, fiind frumos feliate bucăţile de fruct şi mai era şi sucul.  

Peste fructele tăiate în bucăţele mici doream să presar zahăr vanilat, înainte de servire, când aveam să trec la desert, rămânând doar să torn şampanie peste ele, în bolul fiecăruia şi să garnisesc cu frişcă şi bucăţele de ciocolată neagră.  

Petronela nu ştia nimic despre pregătirile mele. Îşi făcea de lucru în dormitor şi-mi tot răspundea la întrebările legate de călătorie şi capitală, unde locuia singură într-un apartament central, chiar deasupra fostei cofetării Scala.  

Când a apărut în uşă, surpriza a fost de ambele părţi. Arăta ca o păpuşă dulce şi nouă, după un duş revigorant, răspândind un parfum subtil de sub o rochiţă de casă, volatilă, cu floricele albăstrii – parcă văzuse de la Bucureşti, cu ochii minţii, culoarea tapetului din living şi se pregătise pentru a fi asortată.  

Când a văzut masa aranjată pentru două persoane, cu lumânări şi cu cristalurile mele nefolosite de aproape douăzeci de ani, de la vizita nocturnă a Mirunei, a rămas uimită şi a venit să-mi ofere un drăgăstos sărut scurt.  

Eram amândoi fermecaţi, ea de ambianţa pe care o vedea, iar eu de prezenţa ei diafană, cu totul deosebită şi specială.  

Am început prin ciocnirea cupelor de cockteil, la marginea căruia s-a adăugat un sărut delicios, cu care s-a amestecat, apoi eu am fost o gazdă-ospătar de mare clasă, în timp ce ea îşi exprima continuu admiraţia pentru calităţile mele.  

Masa a decurs plăcut, muzica din DVD se auzea discret. Pregătisem special, câteva CD-uri cu muzică retro, de pe timpul când eram şi noi mai tineri şi acestea erau adevărate hituri, sau şlagăre, cum li se spunea pe atunci.  

După ce ne-am delectat cu toate şi stăteam pe canapea la o cafeluţă, apropiaţi unul de altul, am simţit, parcă în acelaşi moment, că deliciul acelor clipe trebuia prelungit în dormitor...  

Ne-am luat de mână şi, îmbrăţişaţi, uniţi într-un sărut prelung, cu aceleaşi dorinţe ca şi în urmă cu câteva ore, am consumat, în înserarea care cuprindea camera, o altă partidă de dragoste, de uitare a noţiunii timpului şi de fericire ancestrală...  

Pentru cină, rezervasem o masă la restaurantul Mercur din Saturn, care avea în program şi un asamblu de dansuri ţigăneşti din Chişinău.  

Am fost însoţiţi de fiica mea şi soţul ei, pe care i-am invitat să-mi cunoască prietena. Petronela avea un băiat, inginer electronist, căsătorit, care avea o fiică de vreo 8 ani şi un băieţel abia născut, iar fiica mea avea un băiat de 4 ani şi locuia la două blocuri depărtare de mine.  

Aceste amănunte de familie le-a apropiat pe cele două femei, iar eu priveam cu încântare cât de bine se înţelegeau de la prima întâlnire şi cu câtă veselie îşi împărtăşeau reciproc impresiile de viaţă.  

***  

Anii au trecut, relaţiile dintre noi au evoluat, astfel încât, la un moment dat, am stabilit ca Petronela să-şi ia strictul necesar din apartamentul de la Bucureşti, doar de îmbrăcăminte, şi să se mute la mine, la Mangalia.  

Varianta cu mutatul meu la Bucureşti era exclusă. Nu îmi plăcea capitala, mai ales oraşele mari şi aglomerate, de aceea am părăsit şi Constanţa de peste 24 ani, cu atât mai mult, cu cât nu puteam lăsa marea şi nici pasiunea mea de a alerga pe mare trăgând la rame, fie că era liniştită, sau cu vânt, pe soare, sau pe ploaia care mă mai prindea din când în când...  

Eram întotdeauna pregătit pentru orice eveniment, căutând locurile unde mă aşteptau guvizii flămânzi pentru a-i urca în barcă, satisfăcut de captură.  

Asta a fost şi este încă esenţa vieţii mele de om al mării: pescuitul şi satisfacţiile sale...  

 

***  

De atunci, s-au scurs aproape zece ani şi încă este soare şi frumos în viaţa noastră, chiar dacă uneori mai apare câte un nor mic şi trecător.  

Între timp, fiica mi-a mai adus o bucurie, încă un nepot care seamănă mai mult cu mine, decât cu cei ce au semănat în ogorul uman „mirabila sămânţă”, cum ar fi spus Arghezi, făcând din mine un bunic fericit.  

 

 

Referinţă Bibliografică:
IUBIRILE UNUI PESCAR - ROMAN / Stan Virgil : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1241, Anul IV, 25 mai 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Stan Virgil : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stan Virgil
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!