Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Scrieri > Mobil |   


Autor: Stan Virgil         Publicat în: Ediţia nr. 1238 din 22 mai 2014        Toate Articolele Autorului

IUBIRILE UNUI PESCAR - ROMAN
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Cincisprezece

Monstrul

“Să nu râzi niciodată de visele cuiva.  

Oamenii care nu au vise nu au prea multe.”  


După plecarea Mirunei, care şi-a terminat concediul pe litoral petrecut mai mult cu mine, mi-am reluat şi eu programul de muncă, terminându-se şi vacanţa mea. Când ajungeam acasă, după ce îmi făceam piaţa şi mai luam câte ceva pentru cină, mă delectam cu cititul, sau chiar scriam povestiri, a căror tematică predominantă era dragostea.  

Nu mai reuşeam să-l termin pe Dostoievski, aşa că mă prindea somnul cu cartea în mână. Aşteptam să primesc un telefon de la Miruna, care îşi reluase activitatea la bancă şi avea mult de lucru, aşa că abia seara sau la sfârşit de săptămână mă suna. Puneam la cale împreună noi concedii, pe care să le petrecem undeva, la munte, la jumătatea drumului dintre oraşele noastre.  

Nu ne gândeam la ce ne va rezerva viitorul. Oricum, eu eram sceptic, nu speram într-o finalizare fericită, deşi ne-am simţit bine împreună şi doream să continuăm. Numai că, odată cu scurgerea timpului, simţeam că lipseşte acea scânteie care să ne dea foc inimii şi să ne pârjolească, iar depărtarea dintre noi contribuia la asta.  

Aşteptam cu nerăbdare ziua de duminică, zi liberă, în care să mă pot delecta cu pescuitul pe mare. Aşa că, într-o sâmbătă seara, m-am întâlnit la bufetul de la capătul blocului cu partenerii de pescuit, să aflu care mai este situaţia guvidului, mănâncă sau nu şi prin ce zone ar fi mai bine de pescuit. După cum se arăta vremea, nu prea era încurajator să pescuieşti.. Bătea vântul binişor, suficient pentru a încreţi fruntea capricioasei mări.  

M-am pregătit, totuşi, ca a doua zi să plec la pescuit pe mare. Îmi era dor, căci îmi intrase în obişnuinţă. Dimineaţa, nu am mai aşteptat să sune alarma ceasului, că am şi deschis ochii. M-am ridicat obosit din pat, după un somn agitat şi cu întreruperi, având parte de multe răsuciri în pat, din cauza unui film văzut la televizor.  

Nu-mi plac filmele cu violenţă, crime odioase, sau cu mult sânge, dar urmăresc cu plăcere pe cele de acţiune, în care joacă actori consacraţi, sau filmele de capă şi spadă, cu tematică romanţioasă, pline de suspans şi farmec, cu actriţe frumoase, în ţinută de epocă.  

În dimineaţa aceea, cum făceam în toate zilele înaintea plecării pe mare, am deschis fereastra la balcon să văd dacă bate vântul. Se auzeau surd valurile cum vuiau şi se spărgeau de diguri. Crengile de tuia din faţa ferestrei se legănau în bătaia vântului, dar eu nu m-am impacientat.  

Mi-am luat sticluţa cu cafea, pregătită de cu seară, vâslele din boxă şi am dat fuga la maşină. Când am parcat pe mal, am constatat că sunt singurul venit la acea oră, lucru care se întâmpla destul de rar. Erau colegi care veneau cu sculele pe biciclete, tocmai din cartierul Colonişti şi, de obicei, soseau înaintea tuturor, iar din această cauză îi ironizam spunându-le huhurezi.  

Acum eram singur şi marea era foarte agitată. Valuri mari se spărgeau de stabilopozi, iar concluzia nu era decât una singură: nu se putea ieşi pe mare. Eram convins că ceilalţi colegi, mai prevăzători, când au auzit vuietul mării, s-au culcat pe partea cealaltă, cum s-ar zice.  

Am aşteptat zece minute şi văzând că marea se izbea de stâncile de pe dig cu tot mai multă furie, am întors maşina şi luat drumul înapoi spre casă. Încă era noapte, iar întunericul era spart, pe ici, pe colo, de lămpile de neon ale iluminatului public de pe faleză, sau din zona obiectivelor turistice. Până să se lumineze bine de ziuă, mai erau aproape două ceasuri bune.  

Muzica se auzea prin fereastra deschisă a portierei, din radiocasetofonul maşinii. M-am gândit că, dacă tot m-am sculat la o oră aşa matinală, măcar să nu ratez ziua, aşa că m-am hotărât să merg la pescuit pe balta Limanu. Nu mai fusesem acolo de la plecarea Mirunei de pe litoral.  

Ajuns acasă, am scos ramele din maşină şi le-am dus la loc în boxă, am pus apă în vase să-mi fac o mămăliguţă specială, una pentru pătrăţică[i]şi alta pentru momitor, necesară la nădit. În acest timp, mi-am sortat sculele de pescuit la baltă.  

Încă era prea devreme de plecat. Trebuia să fiu în jur de ora şase pe baltă, să-mi ocup locul unde nădeam şi pescuiam de obicei. Mi-am cărat sculele la maşină şi am pornit fără grabă spre baltă. În zece minute eram pe malul lacului.  

Era o zi destul de mohorâtă şi umedă, dar pe malul lacului erau mulţi pescari. Am avut noroc că nimeni nu se aşezase pe locul meu. Pe lac era linişte deplină, nimic nu tulbura luciul apei.  

Aşa cum am mai scris, lacul este amplasat între două maluri înalte de peste douăzeci de metri pe verticală. Pe partea unde m-am aşezat eu şi majoritatea pescarilor, era mal de carieră de calcar, iar celălalt mal era împădurit cu pini.  

Doar când bătea vântul din S-E sau N-V se formau valuri pe apă şi se simţea bătaia vântului. În rest, atmosfera era calmă şi foarte bună de pescuit. În stânga mea, la circa cincizeci de metri, spre şosea, la marginea unui pâlc de stuf, pescuia deja Toni Bocu, un coleg de serviciu, pescar cu experienţă la apa dulce. Lângă el, pe direcţia mea, încă doi bărbaţi, fiecare cu sculele sale.  

Mi-am montat sculele, am aruncat cu o lansetă multă nadă în larg, am mai nădit şi lângă stuf, pentru fixă şi m-am pus pe aşteptat prima captură. Se luminase bine, însă peştele nu se grăbea să muşte.  

Am avut la un moment dat o trăsătură la lansetă şi când am înţepat prada, am simţit greutatea peştelui cum se răzvrăteşte, luptându-se cu apa lacului. Era un cărăşel cât palma, totuşi destul de frumos pentru început. Putea să fie şi o babuşcă minusculă. Aşa am "udat" minciogul, cum zic pescarii şi am scăpat "de arap"[ii], ştiu ei pescarii despre ce vorbesc.  

Din când în când, mai vedeam bambina cum se ridică. Dimineaţa era răcoroasă şi eu stăteam pe canapeaua din spate a maşinii, la căldură, cu portiera deschisă. Din această cauză am ratat şi multe înţepături. La fixă încă nu se mişca nimic. Era ora opt şi în minciog aveam câţiva cărăşei. Nimic de soi, nimic mai răsărit, să fi fost un kilogram de peşte.  

Deodată, în stânga mea văd zarvă mare: colegul de serviciu, cu lanseta peste sculele vecinului din dreapta, se lupta cu un peşte ce trăgea puternic spre stuful de pe celălalt mal. Ceilalţi doi pescari, din dreapta lui şi stânga mea, şi-au retras lansetele din apă să nu se încurce cu cele ale norocosului.  

În jurul colegului meu, în afara pescarilor, mai erau patru tineri până în douăzeci de ani, bine dispuşi, care participaseră la un bal de absolvire a liceului, după cum am aflat mai târziu. Toată lumea era concentrată pe captura pescarului norocos. Încet, încet, peştele a ajuns la doi metri de mal, între stufuri.  

Atunci, a apărut o namilă de somn, de peste un metru. Un peşte cum n-am mai văzut decât în filme, sau la televizor. Cu mare greutate, colegul a reuşit să-l dirijeze în dreptul spaţiului gol dintre stufuri. Având lanseta încovoiată şi tot dând drumul la fir, apoi mulinând uşor, l-a adus lângă mal, însă monstrul se zbătea cu putere şi trebuia să dea din nou drumul la nailon, să nu-l piardă din cârlig, sau să se rupă forfacul.  

Un tânăr s-a repezit la maşina pescarului, la indicaţiile acestuia şi a adus un bahor[iii]. Înarmat cu această unealtă, un alt pescar aştepta ca somnul să fie adus la mal şi să-i înfigă cârligul în gură, pentru a-l ridica pe mal. Până atunci, orice încercare de agăţare cu bahorul eşuase, din cauză că somnul se zbătea puternic.  

Tot forţând să ţină monstrul cât mai aproape de mal, la un moment dat, s-a rupt, atât lanseta la vârf, cât şi nailonul. Peştele a rămas pentru câteva secunde nemişcat, la fel de nemişcat cum am rămas şi noi toţi, care eram convinşi că l-am scăpat!  

Un flăcau cu mult alcool în cap, consecinţă a petrecerii din ajun, s-a repezit în apă peste somn şi l-a prins în braţe, iar cetăţeanul cu bahorul, s-a apropiat rapid şi i l-a înfipt în spinare, ridicându-l pe mal. Era de înălţimea unui om!  

Eu m-am dus la maşină şi am luat ruleta din torpedou, ca să-l măsor, căci pentru aflarea greutăţii nu aveam cântar aşa de mare. Avea 176 centimetri lungime, apoi am aflat că greutatea a fost de 30 de kilograme.  

Toţi pescarii de pe baltă au venit în pelerinaj să-l vadă. Se mai prinsese somn aici, de 40 kilograme, dar la plase, de către pescarii care administrau balta. Acum am văzuteu primul peşte, cât un om de mare. Somnul nu trage la porumb, însă noi credeam că s-a repezit după vreun cărăşel, sau babuşcă prinsă în cârlig şi aşa l-a înţepat pescarul norocos.  

După acest eveniment, m-am retras la uneltele mele şi am schimbat nada în cârlige.  

Era deja ora nouă, începuse să fie mai cald pe mal, iar broaştele şi-au început concertul. Un broscoi, cât un pumn de om voinic, stătea pe o piatră la marginea apei şi îşi umfla două baloane în zona capului, scoţând un orăcăit gutural. În păduricea de pe malul celălalt, se auzea cucul cântând, strigându-şi numele. Ca un ecou, şi alte păsări îi răspundeau din pădure. În pâlcul de stuf, o păsăruică gri, cu ciocul ascuţit şi cu o lăcustă în el, se tot zburătăcea din loc în loc, strigându-şi puii.  

Pe deasupra apei, lângă mal, un şarpe de apă se ondula încercând să păcălească nişte broscuţe prostuţe şi neatente la pericol. Luciul apei nu era tulburat decât de câteva lebede care se plimbau elegante pe lac. Cred că erau tot cele pe care le văzusem cu Miruna când am fost aici. Erau în aceeaşi formaţie, cu bobocii care înotau nepăsători, sub supravegherea părinţilor.  

Câte un cormoran flămând făcea scufundări repetate, căutându-şi hrana pe fundul eleşteului, printre puietul de peşte. Acesta este duşmanul declarat al pescarului de apă dulce şi aliatul celui ce pescuieşte chefal la mare. Când cormoranii se adună în cârd şi încep pescuitul în bazinele portuare, bancul de chefal se repede spre mal, sau se ascunde sub navele acostate, intrând în zona de activitate a pescarilor de chefal.  

Timpul se scurgea monoton şi, din când în când, mai ridicam cu fixa câte un caras din apă. Ca de obicei, când momeşti la mal pentru a pescui cu fixa, apare câte o broască ţestoasă. Aşa s-a întâmplat şi acum: broasca şi-a făcut apariţia la suprafaţă şi stătea nepăsătoare lângă pluta mea. Parcă mă sfida. Mă făcea atent că pot să scot fixa afară, de prins nu voi mai prinde peşte, atât timp cât se ospătează ea în zonă din momeala aruncată de mine. Aşa am şi făcut. Am strâns fixa şi lansetele şi m-am pregătit să plec spre casă.  

Fiind duminică, am preferat să mă mulţumesc cu peştele care s-a lăsat păcălit de iscusinţa mea. Nu era prea mult, însă suficient pentru un borş de capete şi cozi de caras, cu mult leuştean verde, care îi dă o aromă plăcută, o saramură şi un caras prăjit, cu mujdei de usturoi şi mămăliguţă - preferata mea.  

Aşa am îmbinat utilul cu plăcutul. Am ratat o zi de pescuit pe mare, producătoare de un mic profit din vânzare, cu una de plăcere şi o masă pescărească delicioasă.  



[i]Pătrăţică = mămăligă aromatizată cu vanilie şi vopsită cu şofran, tăiată de mărimea unui zar, ce se pune în cârlig ca momeală. (n.aut.)  

 

 

[ii]Arap = este o vorbă deochiată folosită între pescari, atribuită celui care nu prinde nimic. „Vine arapul şi îi face ceva!” (n.aut.)  

 

[iii]Bahor = unealtă formată dintr-un un cârlig metalic din sârma de inox de 5 mm, bine ascuţit la capăt, prins de o coadă de mătură din lemn, de un metru lungime, folosită de pescari pentru ridicarea şi scoaterea peştilor din apă.(n.aut.)  

 
 
Referinţă Bibliografică:
IUBIRILE UNUI PESCAR - ROMAN / Stan Virgil : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1238, Anul IV, 22 mai 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Stan Virgil : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stan Virgil
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!