Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Scrieri > Mobil |   


Autor: Stan Virgil         Publicat în: Ediţia nr. 1231 din 15 mai 2014        Toate Articolele Autorului

IUBIRILE UNUI PESCAR - ROMAN
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Pescar pe Marea Neagră

 

MOTTO:  

Nu există fericire de care să nu-ţi aminteşti fără tristeţe.  

(Octavian Paler)  


Anii au trecut, lăsând în urma lor amintiri mai mult sau mai puţin plăcute. Odată cu trecerea timpului, au apărut schimbări majore în viaţa mea. Am mai încercat o căsnicie, care s-a dovedit un dezastru, de data aceasta, pe toate planurile.  

După al doilea divorţ, m-am hotărât să părăsesc Constanţa şi să plec definitiv la Mangalia, un oraş mai mic, însă cu un potenţial nebănuit de dezvoltare. Director la Şantierul Naval de acolo era fostul meu şef de grup de la Şantierul Naval Constanţa, care mi-a promis că, în două-trei luni, mă voi muta în casă nouă, ceea ce s-a şi întâmplat.  

Un coleg de serviciu a tot insistat să ne cumpărăm o barcă şi să mergem pe mare, la pescuit de guvizi şi ce-o mai cădea. Aşa am intrat în posesia unei bărci vechi, din fibră de sticlă şi după mici reparaţii, a devenit destul de bună pentru destinaţia pe care i-am dat noi. Împreună cu el şi fratele meu mai mare, care locuia deja în Mangalia, mergeam în zilele libere pe mare, la pescuit.  

După un timp, colegul meu s-a separat de noi, luându-şi o barcă cu motor, mai mare şi o baracă la punctul de pescuit de la fosta pescărie, unde ţinea motorul şi sculele de pescuit.  

Aşa am rămas coproprietar doar cu fratele, la barca amplasată pe plaja din Saturn, în dreptul bufetului Semiramis.  

Într-o zi de vineri, mi-am făcut program de mers pe mare, culcându-mă mai devreme decât de obicei şi având totul pregătit pentru a doua zi.  

În noapte, se auzi soneria ceasului deşteptător, spărgând liniştea zorilor. Era ora trei şi jumătate. Cu ochii lipiţi de somn, am încercat să mă despart de îmbrăţişarea plăcută a pernei şi să mă grăbesc spre bucătarie. Am aprins aragazul, am umplut ibricul cu apă, l-am pus să fiarbă cu o linguriţă de zahăr şi mi-am pregătit repede cafeaua.  

În timp ce fierbea apa, m-am spălat pe ochi cu apă rece, alungând şi ultima urmă de somn. Am ridicat jaluzelele şi am deschis fereastra de la balcon. Bucătăria era amenajată în exteriorul apartamentului, ca o extindere în balconul construit la parterul blocului.  

Stelele străluceau pe cer, iar adierea vântului răsfirată printre crengile celor două exemplare de tuia din faţa ferestrei, era molcomă şi mângâietoare. Simţeam că se prefigura un cer senin şi o zi plăcută, pentru că nu se auzea zgomotul valurilor sparte de diguri şi urma să fie o mare liniştită şi plăcută pentru pescuitul din barcă.  

În cele câteva minute disponibile, m-am îmbracat sumar, anunţându-se o zi toridă. Mi-am luat cafeaua într-o sticluţă, vâslele din boxă şi am alergat în parcare. Restul sculelor erau pregătite în maşină, un Moskvici vechi, dar încă harnic. Am pornit grăbit motorul şi-l ascultam cum toarce liniştit sub răcoarea dimineţii.  

Începea să se crape de ziuă, iar întunericul părăsea cu umbrele sale cartierul. Pe stradă, măturătorii erau deja la lucru. Paznicul din colţ stătea rezemat de balustrada din faţa bistrou-lui pe care îl păzea, fumându-şi nepăsător ţigara.  

Doar câţiva tineri întârziaţi prin staţiune, se întorceau gălăgioşi spre case. Cine ştie prin ce cluburi de noapte sau discoteci şi-au vărsat amarul în dans şi bere, năduşind în ritmuri de rock. Era muzica litoralului din vara aceea. Fetele, cu fustiţele de-o palmă şi cu bluziţe până sub încheietura sânului, tremurau sub răcoarea dimineţii.  

Trebuia să mă grăbesc, dacă nu ajungeam la timp la bărci, riscam să plece ceilalţi colegi pescari şi să nu am cu cine lansa barca la apă.  

Am sosit destul de repede, încă nu era ora patru. Majoritatea bărcilor erau echipate şi trase la apă. Toţi pescarii sportivi vroiau să ajungă înainte de răsăritul soarelui în larg, la circa o milă[i]şi jumătate depărtare de ţărm. Fără motor era riscant să te îndepărtezi mai mult de mal. Oricând se putea stârni o furtună şi cele 30 – 40 minute parcurse uşor la dus, puteau deveni ore de risc, chin şi efort fizic, chiar coşmar în caz de furtună, la întoarcere.  

Cu ajutorul colegilor, am coborât barca la apă, echipată şi gata de o nouă zi de pescuit. Noi, ca pescari sportivi, nu aveam plase. Pescuiam la volte[ii], aceasta fiind tehnica noastră „avansată” de pescuit.  

Când am ajuns în larg, am aruncat ancora şi cele patru volte, câte două de fiecare bord[iii], în cârligele cărora am aşezat cu grijă bucăţi mici de pipotă proaspătă de pasăre, sau râme negre de baltă. Fiecare pescar a ancorat acolo unde credea că va da peste un loc plin cu peşte, dar nu întotdeauna se întâmpla aşa, din cauza curenţilor schimbători, care te purtau mereu pe alt traseu.  

În timp ce ajungeam pe poziţie, noaptea începu să părăsească întinderea nesfârşită a mării. Luminile oraşului se vedeau sclipind ca licuricii, pe toată întinderea litoralului, de la Vama Veche până la Olimp şi încă se mai auzeau muzica discotecilor din Venus.  

În larg, navele militare îşi mai etalau becurile de veghe la puntea de comandă. Din când în când, se auzea ţipătul unui cormoran rătăcit de cârd. Ca o muzică în surdină, percepeam clipocitul valurilor molcome ce se loveau de barcă.  

Un guvid[iv] trăgea furios de nailonul voltei. Cu mişcări repezi l-am scos din apă şi l-am aruncat în minciogul larg, fixat de strapazanul[v]bărcii. Încet, încet, creştea greutatea capturată şi minciogul se afunda tot mai adânc în apă.  

Ziua punea stăpânire peste întuneric. La orizont începu să apară soarele, ca o dungă de foc. Treptat, din adâncimea mării se ridica maiestuos un cerc imens de jar. Înainte de a se despărţi de linia infinitului, cercul de foc avea forma unui glob de sticlă incandescentă, aşezat peste o lampă de noapte.  

L-am văzut cum se despărţea cu repeziciune de orizont, ridicându-se spre nesfârşirea cerului. Luna palidă, se pierdea deasupra oraşului şi era gata să se înfigă în vârful releului de la poştă.  

Priveam, mut de admiraţie, spectacolul măreţ al răsăritului de soare şi nu conteneam a mulţumi vieţii că aveam ocazia să-l văd încăodată, deşi l-am mai văzut de multe ori. În urechi îmi răsunau acordurile lui “O sole mio” şi parcă îl vedeam pe marele Pavarotti ridicând braţele spre cer, în timp ce cânta, cinstind lumina pe care soarele o oferea pământenilor.  

Din zona unde am ajuns eu, se mai auzeau încă motoarele pescarilor profesionişti, care-şi conduceau bărcile spre larg, spre apa mai adâncă, mai rece şi mai bogată în peşte.  

Colegii mei, mai puţin norocoşi, explorau noi zone, trăgând la rame. În depărtare, ca o adiere, se auzea şuieratul unei locomotive. Trenul şerpuia paralel cu şoseaua, ducând sau aducând călători veniţi în vacanţă pe litoral.  

Între timp, m-am hotărât să încerc să folosesc o voltă pentru capturarea unui eventual calcan, folosind bucăţi cărnoase din fileu de strunghil[vi]. Acesta întârzia să apară, însă eram fericit. Am dat peste o zonă bogată în hanus[vii]. Unul câte unul, îi trăgeam bucuros în barcă şi îi aruncam separat în alt minciog.  

Uneori găseam câte doi sau trei peşti într-o voltă, chiar şi câte doi într-un cârlig. Un peşte mai mare s-a repezit să-l mănânce pe cel deja agăţat în cârlig şi, cum eram cu mâna pe fir, l-am înţepat şi pe agresor. Parcă erau nişte monştri în miniatură. Aveau gura mare ca ştiuca şi dinţii puternici, ascuţiţi. Ei îţi pot pătrunde foarte uşor în deget, dacă nu eşti atent când recuperezi cârligul.  

Căldura a pus stăpânire peste liniştea mării, doar unduiri uşoare se vedeau deasupra apei. Se anunţa o zi caniculară de vară, iar eu nu puteam sta mult pe mare. Din când în când, introduceam şapca din material de blugi în apă, o storceam uşor şi o aşezam pe creştetul capului. Apa se prelingea peste umeri, iar răcoarea plăcută mă înfioara. Din difuzorul tranzistorului se auzea o muzică relaxantă.  

Pescăruşii se adunau zgomotoşi în jurul bărcii, le era foame şi aşteaptau micul dejun. Deja s-au învăţat cu pescarii. Cel mai curajos se aşeza pe copastia[viii] bărcii şi stătea cu ochii aţintiţi asupra peştelui din cârlig, aşteptând să-i fie aruncat.  

Atunci şi alţi pescăruşi se repezeau şi începeau cursa contra cronometru: îl aleargau pe norocos, pentru a-i fura bucata de peşte. Când vroiai să-i aduni în jurul tău, era suficient să strigi “Vasilică!” sau “Costică!” şi să ridici mâna deasupra capului. Din senin, apăreau imediat, lângă barcă, stoluri de pescăruşi şi albatroşi.  

Într-o zi, când am aruncat volta, s-a întâmplat să cadă deasupra unui pescăruş ce îşi spăla penele nepăsător, pe luciul apei. Acesta nu s-a ferit şi nailonul a căzut peste aripile sale. Speriat s-a zbătut şi s-a încurcat şi mai tare. L-am tras cu grijă şi cu greutate în barcă, deoarece se zbătea şi ţipa, de am alertat toată marea. Nu doream să-l rănesc, sau să-mi rupă nailonul, riscând să moară, îmi era milă de el, căci era lipsit de posibilitatea de a-şi lua zborul.  

Din senin, peste 30-40 de pescăruşi nervoşi mi-au înconjurat barca, alarmaţi de ţipetele captivului. Se repezeau în picaj ca nişte avioane de luptă asupra bărcii, încercând să mă atace. Zgomotul era infernal. Captivul avea nailonul încurcat printre penele aripilor şi ghiarele ascuţite. Cu ciocul încovoiat ca un vultur, se repezea mereu să mă ciupească. Luând un prosop, l-am prins de cap şi picioare reuşind să-i desfac firul de nailon.  

Fiind foarte aproape de mine, îi admiram penele, de un alb strălucitor, cu rezonanţe de gri pe vârful aripilor. Ochii lui verzi mă fulgerau cu furie şi ură, în timp ce asaltul stolului de pescăruşi furioşi devenise foarte periculos pentru mine. Reuşind să desprind nailonul, i-am dat drumul să zboare. Atunci, întreg stolul l-a înconjurat şi s-au depărtat gălăgioşi spre mal.  

Semnalele colegilor de pescuit aflaţi în apropierea mea, m-au trezit din contemplarea stolului ce aşeza o distanţă tot mai mare între mine şi el. Colegii mă anunţau să mă pregătesc de plecarea la mal. Era prea cald şi deja peştele nu mai muşca. Apa mării aproape fiartă şi lipsa curenţilor au amorţit peştele pe fundul apei. Am strâns sculele, mi-am recuperat parâma[ix] ancorei, am montat ramele şi cu minciogurile puse în barcă, am început să trag liniştit la vâsle.  

Cu speranţa că la mal voi găsi cumpărători, am cântărit din priviri grămada de peşte, considerând că totuşi a fost o zi mulţumitoare, pentru o asemenea vreme călduroasă şi lipsită de bătaia vântului. Când vântul bate din nord, apa se încălzeşte prea tare şi peştele nu mai are chef de mâncare.  

La mal, turiştii îşi întindeau cearceafurile peste locurile de depozitare a bărcilor, eliberate în zori de pescari. După sosirea noastră, a început circul: unii erau înţelegători şi s-au mutat, însă cu alţii trebuia să apelăm la fermitate. Nu puteam să-i aşteptăm ca să-şi termine sejurul pentru ca noi să parcăm bărcile la locul lor!  

Un grup de turiste cu sânii goi, făcând un topless dezgustător pentru vârsta lor trecută de a doua jumătate şi cu o fermitate îndoielnică a dotărilor, s-au repezit la bărci cu mâinile prin minciog, admirând peştii, sau punând peştele mai mare în pungile lor deja pregătite.  

Parcă era la piaţa de legume, iar ele se agitau să aleagă morcovii mai mari şi mai frumoşi.  

Incepuse să se extindă metoda nudismului, care se practica într-o veselie pe plaja de la 2 Mai şi pe cea de la Saturn, mai ales între Saturn şi Venus, unde era mai liberă, însă acolo unde era mai populată plaja, se mulţumeau doar cu topless-ul.  

De obicei, erau puţini cumpărători şi mulţi curioşi, iar în zilele bune, peştele era mult. Pescarii mai norocoşi au scăpat repede de captură, însă eu, fiind lipsit de tupeul necesar pentru o vânzare rapidă, l-am dus acasă şi l-am depozitat parţial în congelator. Erau destui turişti, care la plecarea din staţiune, doreau peşte congelat şi îl cumpărau ca să-l ducă în toate colţurile ţării.  

Ajuns acasă în parcare, auzind motorul, gaşca de pisici a dat năvală şi mi-au înconjurat maşina. Aveam şi eu clienţii mei fideli, de zi cu zi! Nu aveau bani, însă aveau o foame nestăvilită şi nepotolită.  

Dacă altă maşină parca în zonă, aceasta nu deranja cu nimic somnul pisicilor, care îşi făceau veacul între cele două blocuri, spate în spate. Numai când soseam eu, se stârnea nebunia printre mâţe! De când pescuiam cu barca, pisicile au reţinut două lucruri foarte importante pentru ele: zgomotul motorului la sosirea mea cu Moskvici-ul care aducea mirosul de peşte şi faptul că a sosit sponsorul pentru prânzul lor.  

Aici erau peste zece pisici maidaneze şi numărul lor varia de la an la an, în funcţie de cantitatea de hrană asigurată de „sponsorii” iubitori de feline. Eu eram “sponsor” din aprilie şi până prin noiembrie, deoarece peştele mic îl dădeam felinelor, între care se încingea o bătaie mare pe guvizi, de fiecare dată, dar oricum, fiecare pisică avea porţia sa asigurată.  

Pentru puii de câteva luni, fără dinţi puternici care să sfârtece corpul sau capul guvidului, trebuia să le tai bucăţele mici, cât pot înghiţi odată, sau să-l fierb.  

Era întotdeauna o delectare să le priveşti!  

Cât de mici sunt, au simţul proprietăţii. Când prindeau un peşte sau o bucăţică de peşte şi dacă un alt pisic se repezea să apuce altă bucată de peşte de lângă el, în timp ce mestecau, imediat îşi aruncau lăbuţa cu ghearele scoase şi o acoperea. Se mai întâmpla să-şi înfigă ghearele în lăbuţa fratelui sau surorii, căci dacă este vorba de mâncare, nu mai încape respect pentru gradul de rudenie.  

Între timp, la o bere cu amicii, depănam filmul zilei mele de pescuit. Ne uitam cu toţii în ligheanul din plastic, admirând frumuseţea peştelui şi vorbeam dacă să-l dau eu pe datorie sau nu. Asta însemna că nu s-ar mai fi achitat niciodată, ca de obicei. Dar marea mie nu-mi dădea pe datorie, aşa că am preferat congelatorul în aşteptarea vânzării.  

Am aşezat minciogurile la umbră, să se zvânte, am reparat voltele rupte de scoici, sau agăţate în pietre şi m-am pregătit pentru a intra în casă. Desigur, urma să am parte de o nouă zi, poate la fel de bună pentru pescuit, ca şi cea care se însera deja, dar cu mai multă captură în minciog.  

Niciodată, zilele pe mare nu seamănă una cu cealaltă. În ziua aceea, marea era ca un imens lighean, unde apa nu se unduia decât foarte rar, deranjată de fuga bancului de puiet de chefal din calea vreunui răpitor. Atunci, parcă vedeam în adânc o balerină pe poante, într-un dans languros.  

În altă zi poate, valurile ne vor ţine la mal şi nu vom putea ieşi cu barca în larg. Dar, dacă totuşi cineva se încumeta, valurile, grupate câte trei, nervoase şi tulburi, cărând algele verzi din larg, vor arunca zeci de litri de apă în barca temerarului ce îndrăznea să se despartă de mal. Atunci. ud până la piele, el va renunţa şi îşi va amâna plecarea pentru a doua zi, sperând că în ziua următoare, doamnei înfuriate îi va trece supărarea.  

Marea Neagră este ca o femeie năzuroasă. Se supără din nimic şi nu ştii ce capricii va avea. Furtuna poate ţine trei zile, dar poate să se liniştească după o oră-două... Numai să nu bată vântul de la mal când se porneşte urgia. Rişti să nu te mai întorci, când stihiile s-au dezlănţuit şi nu ai fost prudent să pleci spre mal de la primul semnal.  

Nimeni nu putea şti ce va fi a doua zi...  

 



[i]Milă = unitate de măsură folosită pentru lungimi în Anglia şi SUA, egală cu 1609,3 m. Mila marină este o unitate de măsură folosită în navigaţie, egală cu 1852 m. (DEX)  

 

[ii]Voltă, volte = suport lung de cca 10-15 cm, tăiat la capete în formă de V pe care se înfăşoară 25-30 metri de nailon gros de 0,5 – 0,6 mm, iar la celălalt capăt se leagă un plumb de 100 gr. şi 2-3 cârlige mai mari în care se pune momeala.(n.aut.)  

 

[iii]Bord =marginea din stânga sau din dreapta a unei ambarcaţiuni (DEX).  

 

[iv]Guvid, guvizi = nume generic dat unor specii de peşti mici, cu capul mare lăţit şi cu corpul subţiat spre coadă. (DEX)  

 

[v]Strapazan = (reg.)- cui de lemn sau metal fixat pe marginea bărcii, care se introduce în gaura ce delimitează locul vâslei şi de care se leagă vâsla cu ajutorul unei cureluşe. (DEX)  

 

[vi]Strunghil = specie de guvid, de culoare galben-brună, care are capul mai ascuţit decât caiaua – altă varietate de guvid. Caiaua are capul lat şi fără multă carne pe el, este negru, cu corpul subţire. (DEX)  

 

[vii]Hanus = altă specie de guvid, mai mare, cu aripioare portocalii şi cu capul lătăreţ. Strunghilul şi hanusul sunt cei mai gustoşi şi mai căutaţi peşti.(n.aut.)  

 

[viii] Copastie = partea superioară a bordurilor bărcii. (n.aut.)  

 

[ix]Parâmă = frânghie sau cablu textil, metalic sau din material plastic, folosită la bordul unei ambarcaţiuni.(DEX)  

 
 
Referinţă Bibliografică:
IUBIRILE UNUI PESCAR - ROMAN / Stan Virgil : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1231, Anul IV, 15 mai 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Stan Virgil : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stan Virgil
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!