Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Scrieri > Mobil |   


Autor: Stan Virgil         Publicat în: Ediţia nr. 1199 din 13 aprilie 2014        Toate Articolele Autorului

ZBORUL SPRE STELE - ROMAN PREMIAT IN 2012 DE CATRE LIGA SCRIITORILOR.
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Dalia ca orice tânără fată care poartă în suflet speranţa că într-o zi va întâlni iubirea paradisului pierdut şi va merge pe cărarea care duce către o împlinire, către cineva care îi va întinde un braţ şi va păşi pe drumul către fericire, spera ca întâlnirea de vineri de după amiază, cu iubirea vieţii sale, să-i aducă liniştea şi sedimentarea sentimentului de trăinicie al iubirii împărtăşite. Să-i spulbere incertitudinea în propriile sale sentimente şi consolidarea credinţei că Ştefan o iubeşte cu adevărat în ciuda atâtor diferenţe dintre ei.  

Trebuia să-şi amintească tot timpul că forţa şi credinţa sa va consta în siguranţa puterii de a-şi gestiona sentimentele, de a nu se lăsa copleşită de incertitudini, sau de teama că dragostea nu va fi răsplătită.  

Dragostea este mijlocul de a schimba destine, de a transforma vieţi, de a face ca lucrurile să meargă pe drumul dorit. Oamenii îndrăgostiţi sunt mai buni, mai toleranţi, mai generoşi nu numai cu ei înşişi, ci şi cu cei din jur. Dragostea creează armonie, creează multă bucurie şi sentimentul de libertate de a stabili destine, de a împodobi într-o aură benefică viaţa celor ce se iubesc.  

Şi Dalia simţea că dragostea sa pentru Ştefan, în ciuda tuturor diferenţelor dintre ei, mai ales a vârstei ce-i desparte, este una firească, una profundă, una de substanţă, reconfortantă şi armonioasă, chiar dacă era învăluită în mister, prin apariţia-i neprevăzută odată cu salvarea ei din tenebroasele gheare ale morţii, în râpa de la Timişul de Sus.  

Dacă nu se întâmpla tragicul eveniment, poate că cei doi tot s-ar fi cunoscut odată cu începerea derulării contractului cu tatăl său, dar nu era convinsă că apropierea dintre ei putea fi posibilă. Ceva misterios, poate ceva mistic, i-a legat definitiv, aducând-o pe ea, fata cuminte şi liniştită, care evita prezenţa mai intimă a bărbaţilor, direct în patul lui, oferindu-i cu toată disponibilitatea, fecioria.  

Un om fericit în dragoste este un om împlinit şi ea se considera împlinită. Nici nu se mai gândea la eventualitatea de a fi sau a nu fi însărcinată. Acest fapt nu mai avea prioritate în preocupările sale. Important era să-i simtă mirosul de parfum bărbătesc care-i plăcea atât de mult, să se simtă strânsă în braţe şi iubită de el. Suferea după iubire. Era bolnavă de iubire, atât îşi dorea şi nimic mai mult - iubirea lui. Ce simplu este să iubeşti şi să fii îndrăgostită. Mai greu este să descoperi în sufletul celuilalt că împărtăşeşte dragostea ta. De aceasta se va lămuri vineri seara, când va poposi în braţele lui pline de căldură, de tandreţe, de pasiune. Prin ele îi transmitea acel fluid care-i invada simţurile şi îi punea în mişcare gândurile necunoscute până atunci, dorinţe nebănuite că ar exista în sufletul său, plăcerea de a i se dărui cu toată convingerea că o face numai din dragoste pentru el. Ştefan devenise, în scurtul timp de mai puţin de o lună de la ultima întâlnire din acea fantastică noapte când s-au iubit, centrul său vital, axa după care se învârtea ireversibil întreaga sa viaţă.  

Ziua de vineri a fost cea mai chinuitoare zi din viaţa Daliei. Nici când trebuia să susţină vreun examen nu avea atâtea emoţii. Atunci învăţase să şi le stăpânească. Acum nu mai reuşea. Peste câteva ore va pleca spre mare şi-l va întâlni pe cel ce a pus stăpânire definitiv peste sentimentele sale. Căuta ca la redacţie să lase toate problemele rezolvate. În ziarul de astăzi i-a apărut şi primul său articol despre Ziua recoltei, scris fără ajutorul nimănui. Atât îndrumătorul său cât şi redactorul şef au felicitat-o pentru felul cum a prezentat evenimentul. Dovedea că are talent pentru jurnalism şi că nu peste mult timp va deveni un reporter cunoscut al ziarului.  

Ajunsă acasă, a mers cu mama Gloria prin oraş să facă mici cumpărături. Nu a luat în seamă când ea şi-a aruncat ca într-o doară ochii pe kilometrajul maşinii. Mamei i-a spus că la Soveja merge cu o colegă de la redacţie şi ca să aibă suficient timp să se odihnească, vor pleca azi după amiază. Această minciună nu a stârnit nicio bănuială părinţilor. Cel puţin aşa i s-a părut ei. Poate nu se gândeau că de fapt destinaţia fiicei lor era cu totul alta, mult mai îndepărtată decât staţiunea montană aflată la nici optzeci de kilometri depărtare de Focşani.  

Pe la ora două a amiezii şi-a luat la revedere de la părinţi şi după ce le-a ascultat vrând-nevrând sfaturile, mai ales cum să circule, fără viteză excesivă, a pornit la drum. Nu i-a spus nimic lui Ştefan despre intenţia sa de a veni de vineri, nici în zilele ce au urmat ultimei discuţii telefonice. Dorea să-i facă o surpriză. Nici nu s-a gândit să ia în calcul faptul ca el să nu fie în Neptun vineri seara.  

După ce a trecut Dunărea pe la Vadu Oii, a tras pe dreapta la popasul de la intrarea în Hârşova, să se mai dezmorţească în timp ce va servi o cafea şi o băutură răcoritoare. Aici şi-a propus totuşi să-l sune pe Ştefan. Voia să-i audă reacţia când va spune că în maximum două ore este la Complex şi că i s-a făcut foame de toate, dar mai ales de dragostea lui.  

Ştefan când îşi auzi telefonul sunând, tocmai se relaxa în patul larg din camera Feliciei, după o partidă prelungită de sex, cu apriga brunetă poposită pe litoral, tocmai de pe meleagurile Olteniei, după o escală de câţiva ani prin capitală. De fapt, încă mai avea apartamentul din Bucureşti, unde îşi avea în acte reşedinţa permanentă.  

Ştefan nu renunţase definitiv la dorinţa de a o întâlni înainte de a-şi schimba starea de burlac în cea de om căsătorit. Feliciei nu i-a spus nimic de intenţiile sale de căsătorie, cum nu-i spusese nici Ginei. De fapt doar el singur ştia de această eventuală posibilitate şi asta numai în cazul că Dalia era însărcinată. Nici măcar Valentin nu era sigur că se va hotărî să se însoare aşa curând. Prea era dulce viaţa de burlac. Când văzu cine îl sună, crezând că vrea să-i spună despre sosirea ei de a doua zi, răspunse degajat la telefon:  

- Alo, da vă rog.  

- Bună Ştefan, ce faci?  

- Ce să fac, prin unitate, minţi el cu dezinvoltură.  

- Sunt în Hârşova, în drum spre tine. Peste puţin timp ne vom întâlni. Nu te bucuri?  

- Ba, da..., cum să nu..., se bâlbâi el, când auzi vestea care căzu ca un trăsnet peste el. Era pentru a doua oară când îl deturna de la plăcerile de a petrece o noapte “fierbinte” cu focoasa Felicia. Măcar acum apucase să se bucure de o partidă de sex, dar cum era cea de acomodare, spera să urmeze şi altele până a doua zi, mult mai deosebite. Iată că totul se năruia din nou. Fata asta avea darul de a-l călca pe nervi în tot ce făcea în ultima vreme.  

- Gata, nu mai stau, mi-am băut cafeaua şi acum plec spre tine. Vreau să ajung cât mai repede în braţele tale. Te iubesc!  

- Ok! Ne vedem la unitate.  

Închise nervos telefonul. Felicia tocmai ieşise din camera de baie, adunându-şi cu prosopul picăturile de apă de pe corpul său plin de prospeţime, auzind ultimele cuvinte spuse de bărbatul din patul său. Observă că partenerul de joacă sexuală din după amiaza asta, nu mai era în apele lui. Stătea nervos îmbrăcat doar în boxeri, pe marginea patului cu telefonul în mână.  

- Ce s-a întâmplat Ştefan? Parcă erai mai vesel când te-am abandonat în pat în favoarea unui duş.  

- Ce să am? Probleme la Complex. M-au telefonat că s-a spart o conductă de apă în hotel şi mi-a inundat un întreg palier.  

- Nu ai instalator?  

- La ora asta şi vinerea când toţi pleacă în weekend?  

- Şi ce faci acum?  

- Am nişte cunoştinţe în oraş, le telefonez şi până ajung eu acolo, ajung şi ei cu sculele, să repare defecţiunea. Deocamdată au reuşit să oprească apa, dar peste tot este ca după potop şi nu prea am salariaţi prin unitate să o adune.  

- Îmi pare sincer rău, debutasem atât de bine... Să ştii că mi-ai plăcut. Eşti un amant interesant şi priceput să facă sex.  

- Mulţumesc. Mă voi revanşa altă dată, spuse el indispus.  

- Da, văd că nu ne este dat să ne simţim cu adevărat bine împreună. Poate că data viitoare nu ţi se mai sparge nicio ţeavă şi vom avea mai mult timp pentru a ne fi cu adevărat bine.  

- Promit că mă voi revanşa. Poate că te voi chema la mine acasă unde nu am "instalaţia sanitară" atât de fragilă. Să nu mai am motiv de a te abandona şi data următoare.  

- Să sperăm. Bine. Chiar mi-a plăcut să ştii cum mi-a fost cu tine. Simţeam nevoia să întâlnesc un partener care ştie ce aşteaptă o femeie de la el.  

- Mă bucur, dar trebuie să te abandonez.  

În timp ce vorbea cu Felicia, Ştefan era gata echipat şi pregătit să părăsească hotelul. O făcea înjurând în gând situaţia creată de imprevizibila Dalia. Când o văzu pe Felicia ieşind din baie cu un prosop legat să-i protejeze părul şi cu altul mai mare aruncat neglijent peste şolduri, dezvelindu-şi cele mai atractive părţi ale corpului, chiar îi venea să înjure. Se consolă însă cu faptul că doar va schimba repertoriul şi partenera. Va schimba o femeie versată în amor, dar de vârstă mijlocie, cu una neexperimentată, dar fragedă ca un boboc de trandafir gata să înflorească. O floare care abia şi-a deschis primele petale în noaptea petrecută pe barcă, însă în cele două nopţi ce vor urma, spera să şi le deschidă şi pe celelalte. O va învăţa el cum se face cu adevărat dragoste. Nu avea nicio pretenţie de la ea după prima experienţă în pat cu un bărbat. A observat că totuşi este o elevă silitoare şi doritoare să înveţe cât mai repede tainele sexului şi ale modului cum să te simţi bine în pat cu un bărbat ca el, chiar şi cu cincisprezece ani mai mare.  

Ajuns în Neptun înaintea fetei, Ştefan îl sună pe băiatul care răspundea de barcă, să meargă în port să o pregătească, poate va avea nevoie de ea. Intră în birou şi scoase din mini bar o sticlă rece cu apă plată. Aprinse nelipsita lui ţigară din foi şi se aşeză în fotoliu. Aştepta telefonul Daliei să-i spună că a ajuns. Trebuia să fie prin zonă. Trecuse mai bine de o oră de când au vorbit.  

Nu ştia cum să procedeze să se convingă de faptul dacă este sau nu însărcinată. Medicul ginecolog nu mai era în cabinetul din baza de tratament şi cum era vineri şi aproape seară, nici în oraş nu credea că mai erau deschise cabinete de specialitate.  

În sinea lui luase o hotărâre care parcă nu-l atrăgea atât de mult încât să meargă până la capătul ei, să se însoare cu fata. I se părea destul de comic, chiar dacă pentru fată era mai mult o dramă, decât o comedie cum i se părea lui. Cum să meargă la Laurenţiu Trifan şi să-i zică:  

- "Am venit să-ţi cer mâna fiicei. Mi-o dai de nevastă? Nu te uita că sunt ca vârstă mai apropiat de a ta decât de a ei, dar vezi Doamne, "m-am îndrăgostit" de ea şi uite, peste câteva luni vei deveni bunic, că atunci când a fost la mare, noi doi ne-am culcat împreună." Oare ce figură va face dacă lucrurile s-ar întâmpla aşa? Dar Gloria cum va reacţiona ştiind că a făcut dragoste cu mine şi că am petrecut câteva ore pline de poezie şi plăceri carnale, iar acum trebuie să-mi devină soacră? M-ar mai dori în pat lângă ea să retrăim acele momente pline de sublim? Dar eu aş mai repeta acea experienţă deosebit de plăcută? Cred că da, nu m-ar deranja să le am pe amândouă dacă nu se află, dar asta până când? Odată şi odată tot apare o fisură pe undeva şi atunci nu numai căsnicia mea se va termina, ci şi a ei.  

Cu gândurile pornite pe cărări sinuoase, se ridică din fotoliu şi scoase din bar sticla cu Burbon să-şi toarne un pahar dublu. Simţea nevoia să bea ceva tare. Nu mai apucase să guste nimic la Felicia, aşa erau de nerăbdători să încerce rezistenţa arcurilor de la sofaua din dormitor. Mai bine că nu a apucat să bea, risca să fie prins de poliţia rutieră şi să rămână fără de carnet pe trei luni, başca amenda.  

Se bucura că la aceea oră, Gina nu mai era în unitate şi că a doua zi era sâmbătă, deci nu avea de ce să dea pe la Complex şi s-o vadă pe fată. Poate ar fi fost mai bine să o ducă pe Dalia la vila din oraş. Acolo însă nu avea mai nimic de mâncare, el preferând să locuiască în Neptun. Trebuia să meargă la orice masă la vreun restaurant, pe când aici unitatea era mereu deschisă şi-i putea servi direct în cameră.  

Desigur că Gina, aflând de fată, ar fi făcut un mare circ după plecarea ei. Nu credea să aibă curajul să-i spună fetei că sunt amanţi de ani buni. Oricum, dacă se va însura cu Dalia, de circ tot nu va scăpa. Avea şi ea dreptul la o mică reprezentaţie. Sau poate că nu va proceda aşa cum îşi închipuia el, ci se va resemna în faţa faptului împlinit şi atât. Aşa a făcut şi când s-a însurat prima dată cu Mirela.  

Îl scoase din visare sunetul telefonului. Chiar se sperie auzindu-l. Era prea concentrat asupra gândurilor ce puseseră stăpânire peste el.  

- Alo!  

- Am ajuns.  

- Aşa repede?  

- Ce, doreai să mai întârzii? În loc să te bucuri că am venit mai repede...  

- Nu asta am vrut să spun, dar mi s-a părut că ai mers cam repede şi ai trecut prin atâtea localităţi.  

- Aa, nu, am mers cu viteza legală. Dar ce faci? Nu vii să mă întâmpini?  

- Sunt la uşă, veneam spre tine când vorbeam la telefon. Închise fără să-i mai aştepte comentariile care începuseră să-l irite. Deja puştoaica îşi dă aere?  

Dalia, în tot acest timp, nu a coborât din maşină. Aştepta ca el să-i deschidă portiera. Nu ştia ce a apucat-o să-i vadă manierele. Când Ştefan a ajuns lângă maşină, Dalia n-a mai avut răbdare, a deschis portiera şi a fugit spre el, sărindu-i de gât. L-a luat prin surprindere cu efuziunea ei. Nu s-a gândit că mai sunt turişti sau salariaţi prin preajma lor care puteau să-i cunoască. De fapt, ce importanţa avea? Cine ştia care sunt relaţiile dintre ei?  

- Cât mă bucur că am reuşit să te revăd! Îţi place?  

- Ce să-mi placă?  

- Cum ce? Maşina?  

- Aa, despre asta era vorba? Credeam că te referi la faptul că ne revedem.  

- Şi la asta, dar maşina îţi place?  

- Mda, este frumoasă. Ţie trebuie să-ţi placă, nu mie.  

- Şi ţie trebuie să-ţi placă că este a mea şi tot ce este al meu trebuie să-ţi placă. Eu nu sunt a ta? Nu sunt la fel de frumoasă ca ea? se alinta în continuare fata.  

- Eu ştiu? Sunteţi drăguţe amândouă. Cine ştie dacă o să vrea şi tatăl tău să fii a mea, comentă el pe un ton vesel.  

- Doar drăguţe, zici? şi-i dădu un ghiont între coaste. Ce treabă are tata cu noi?  

- Au, doare. Glumesc ca să te necăjesc. Cum să nu aibă? Nu eşti fata tatii?  

- Sunt, dar tot trebuie odată să devin şi a altuia, aşa că el ştie destul de bine acest lucru.  

- Mda, mă rog, asta o vom discuta mai târziu. Cum ai călătorit singură?  

- Sunt obişnuită. Doar făceam aproape săptămânal naveta de la Bucureşti la Focşani. Ascult muzică şi fac scenarii, doar sunt ziaristă, nu?  

- Deschide portbagajul să-ţi iau bagajul.  

- Nu-i acolo, este în maşină. Cât bagaj îmi trebuie pentru două zile? Şi apoi unde avem de mers? Prefer aici la mare să stau tot timpul în braţele tale.  

- Mai avem şi alte lucruri de făcut. Oficial, unde ştiu ai tăi că eşti plecată?  

- La Soveja, cu o colegă de redacţie. Le vom face cu plăcere şi pe acelea. De ce crezi că am venit?  

- Aha, mă bucur să aud asta. Chiar, cum este la noul tău loc de muncă?  

- Cum să fie? Bine. Încep să mă adaptez, să mă integrez atât în colectivul redacţional, cât şi în viaţa de ziarist.  

- Îţi place ce faci?  

- Desigur, doar pentru asta m-am pregătit în facultate. Dacă îmi plăcea altceva, urmam altă facultate, ca timp tot atât era.  

În timp ce dialogau, au ajuns la recepţie. Ştefan a profitat că recepţionerul nu era prezent, a luat cheia de la fosta lor garsonieră din august şi au urcat la etajul întâi.  

- Nu mă inviţi la tine în garsonieră?  

- Este acelaşi lucru. La mine este dezordine, ca la orice bărbat, minţi el, deschizând uşa garsonierei.  

- Păi nu-ţi face curat femeia de serviciu?  

- Aa, ba da, doar dimineaţa, dar nu stă tot timpul să adune lucrurile după mine, ştii cum sunt în general bărbaţii...  

- Nu ştiu, tata este foarte ordonat, chiar meticulos. După moartea mamei nici nu s-a simţit lipsa unei femei din casă.  

- Nu-l ajutai şi tu?  

- Ba, da, dar ştii cum sunt copii. Atunci eram elevă şi mai mult îmi foloseam timpul cu învăţatul. Nu am chiulit de la şcoală, cum fac majoritatea liceenilor sau studenţii de acum.  

- Bravo. Cu ce notă ai luat licenţa de exemplu?  

- Cu nouă şaptezeci.  

- Oho, ai învăţat nu glumă.  

- Nu am stat prin discoteci sau cluburi. Poate dacă mergeam ca toţi cei de vârsta mea prin ele, nu te mai bucurai pe vaporaş de o fecioară, ci de o oarecare tânără cu "experienţă" în viaţa sexuală.  

- Da, aici ai dreptate. Fecioarele sunt din ce în ce mai rare şi mai ales în rândul intelectualelor.  

Dalia îşi lăsă rucsacul de voiaj în anticameră, apoi se întoarse încet spre Ştefan, îl cuprinse cu braţele de după gât şi privindu-l direct în ochi îl întrebă în şoaptă de parcă nu dorea să mai audă nimeni ce avea să-l întrebe:  

- Spune sincer, te bucuri că sunt acum în braţele tale?  

- Ce întrebare este asta! Cum să nu mă bucur? Nu eşti tu cea care mi-a pus inima pe jar?  

- Adică? Dezvoltă te rog subiectul, pare să devină interesant...  

- De la o simplă aventură cu o tânără căreia i-am plăcut şi mi-a plăcut, m-am trezit în mijlocul unei întregi telenovele. Că pot fi, că sunt, că nu sunt, viitor tată la cei patruzeci de ani ai mei.  

- Deci pe mine m-ai privit de la început doar ca o simplă parteneră de sex? Nu ai văzut altceva nimic în afară de aceasta în mine?  

- Ba da pentru început, ca pe fiica colaboratorului meu de afaceri din vara aceasta.  

- Doar atât?  

- Ba, mai mult. Pe cea pe care am salvat-o dintr-o prăpastie într-o noapte ploioasă de mai şi care mi-a lăsat pe buze cel mai misterios gust de ruj.  

- Şi... altceva? tot îl descosea Dalia pe Ştefan în timp ce îl săruta când pe buze, când pe obraz, lipindu-se insistent de trupul  

său.  

- Aa, ba da, ca pe o dulce fragă căruia doream tare mult să-i gust dulceaţa, continuă el pe acelaşi ton glumeţ.  

- Deci tot o simplă posibilă parteneră de sex şi nimic altceva. Îl muşcă uşor de buza superioară, făcându-l pe bărbat să se depărteze de ea.  

- Doare, căţeluşule! Ce-mi faci?  

- Aşa păţeşti când eşti urâcios.  

Ştefan o luă şi o strânse la pieptul lui, sărutând-o pasional.  

Se trezise în el acea febrilitate a bărbatului obişnuit când se apropie de o femeie, să meargă până la capăt, să obţină totul şi să-şi liniştească pentru moment instinctul animalic trezit în el.  

Dalia se mlădie după mişcările bărbatului, răspunzându-i cu aceeaşi pasiune. Se opri spre surprinderea lui şi se desprinse din îmbrăţişarea tentantă. Încerca să mai tragă de timp, să nu se trezească aşa de repede în mijlocul patului din camera alăturată, poate prea mic să doarmă două persoane, dar suficient de mare pentru a se face dragoste în el. Încă mai persista acea jenă a fecioarei, chiar dacă apucase să guste odată din fructul interzis.  

- Mai ai noutăţi să-mi dai? întrebă bărbatul.  

- Dacă te referi la starea mea, încă nu, dar sper să fie o alarmă falsă. Am făcut azi de dimineaţă testul de sarcină şi a fost negativ. Deci poate fi doar o simplă anexită. Am fost la medicul de familie şi mi-a prescris nişte tablete. Sper să-mi treacă şi totul să reintre în normal.  

- Prefer să se întâmple după plecarea ta de la mare.  

- Şi eu... şopti ea înroşindu-se de jena gândului ne dus până la capăt.  

- Nu-ţi este foame?  

- Ba da, dar cel mai mult mi-e foame de tine.  

- Iată-mă, îţi stau la dispoziţie cu cea mai mare plăcere şi disponibilitate.  

Cum erau aşezaţi pe fotoliile din anticameră, Ştefan se ridică în picioare, se apropie de fată, întinse mâna şi o ajută să se ridice, o cuprinse cu o mână de mijloc iar cu cealaltă o luă de după gât sărutându-i gura cu patimă. O luă în braţe şi ca pe un fulg o transportă în dormitor, unde o depuse pe primul pat ieşit în calea lui. Începu să-i desfacă nasturii cămăşii în care era îmbrăcată, apoi, îi scoase încălţările, iar când ajunse la fusta de blugi, Dalia îşi ridică singură fundul pentru a-i uşura munca. A rămas doar în bikini şi sutien. Şi Ştefan se eliberă de îmbrăcăminte, lăsându-şi totuşi boxerii pe el. Se întinse lângă fată şi începu atacul direct, atacul frontal, asupra unei redute care voit se lăsa cucerită.  

De data aceasta dragostea dintre cei doi a fost plină de pasiune, cu clipe succesive de linişte sufletească sau de zbuciumul trăirilor celor două suflete ce-şi transmiteau unul celuilalt sentimentele, temerile sau bucuriile momentului, când fiecare sărut sau îmbrăţişare era o comunicare cu simţurile celuilalt, cu gândurile lui, devenea un răspuns sau o întrebare. Trăiau momentul cu bucuriile şi clipele de fericire pe care ţi le pot oferi aceste întâlniri a două corpuri unite între ele nu numai fizic, cât mai ales sufleteşte.  

Dalia gusta acum din plin plăcerea ce i-o putea oferi bărbatul în intimitate. Când i se dăruia, simţea într-adevăr că o face pentru persoana pe care o iubea cel mai mult în acele clipe. Era un alt fel de iubire decât iubirile cunoscute până atunci. Simţea că într-adevăr trăieşte cu adevărat, că viaţa îi este alta, una plină de evenimente, plină de bucurii şi de clipe de fericire.  

Când focul ce izbucnise instantaneu între cei doi iubiţi se mai temperă şi se aşternu liniştea, se priveau obosiţi dar cu interes unul pe celălalt. Bărbatul încerca să vadă femeia de lângă el cu alţi ochi. Să o vadă ca pe o femeie care să-i umple viaţa de zi cu zi, să-i fie aproape de la revărsatul zorilor, până când noaptea îşi va aşterne umbra peste ei. Femeia care să-i legene pruncii şi să-i alăpteze la pieptul ei frumos, sculptat de natură cu fineţe şi gingăşie, ca pe un obiect ieşit din mâinile geniale ale lui Michelangelo. Să o vadă ca pe o viitoare soţie de care să se lege nu numai cu o hârtie oficială, cât mai ales cu sufletul. Va reuşi el oare? Este frumoasă, este tânără, cuminte după cum a constata, o promisiune şi din punct de vedere material, dar se va putea linişti el ca bărbat? Ar putea să devină fidel nu fenomenului în sine, ci mai ales unei singure femei, chiar şi atunci când aceasta îi va aduce pe lume proprii săi copii? Cum rămâne cu Gloria? Vor mai relua legătura dintre ei sau rămâne doar o simplă aventură de o noapte pe care fiecare va încerca să o ignore ca şi când nu s-ar fi întâmplat? Multe semne de întrebare, puţine răspunsuri găsite la ele.  

Dalia avea şi ea reflecţiile ei, după cea de a doua întâlnire cu dragostea transpusă în fapte. S-a simţit foarte bine şi i-a plăcut ce se întâmpla cu ea şi corpul său în îmbrăţişarea bărbatului de care se simţea legată. Nu ar putea spune dacă şi el este îndrăgostit de ea şi dacă îl uneşte aceeaşi pasiune, însă când sunt doar ei, punea multă dăruire în tot ce făcea şi aceasta o făcea fericită. Cu timpul, poate va învăţa şi ea cum să-l facă mai fericit şi mai mulţumit de dăruirea sa. Este plăcut să fii în braţele pricepute ale unui bărbat care îţi place. Dacă se va căsători cu ea, va încerca să-i ofere tot ce-şi doreşte, numai să nu simtă nevoia de a fi cu o altă femeie. Îşi promitea solemn acest lucru. Era primordial în buna înţelegere dintr-o familie unită.  

- Ştefan!  

- Da, iubito!  

- M-am descurcat, cât de cât?  

- De ce întrebi?  

- Pentru că vreau să te fac fericit aşa cum mă faci tu. Îmbrăţişările şi săruturile tale sunt atât de plăcute, cum era azima caldă făcută de bunica, când eram copil. Vreau mereu să-mi amintesc de ele când nu eşti lângă mine, cum îmi amintesc de copilăria mea la ţară, în ograda bunicilor, când o vedeam pe bunica cum arde cuptorul din curte şi cum introducea bucăţile de cocă pe o lopată din lemn, ca apoi să scoată nişte pâini crescute frumos, rumene şi plăcut mirositoare. Mi-e dor de pâinea coaptă pe vatră a bunicii, cum îmi este mereu dor de iubirea ta, când nu mă aflu lângă tine. Vreau să devin din nou copilă în aceste două zile, ca să fiu la fel de fericită ca atunci. Tu mă vrei fericită, Ştefan?  

- Desigur, puştoaico! Nu sunt eu azima ta caldă şi plăcută la gust, acum la vârsta maturităţii? Nu aş vrea să fiu bunicul tău, dar iubitul îmi place să-ţi fiu, mai spuse el pe acelaşi ton glumeţ care-l caracteriza, când era bine dispus.  

- Tu nici viaţa nu o iei în serios? Ai chef de glumă şi când vorbim de iubire?  

- Ba o tratez foarte serios. Numai că vreau să-ţi transmit buna dispoziţie ce o am când te am lângă mine. Eşti tonusul vieţii mele şi de aceea vreau ca şi tu să te simţi la fel de bine dispusă, minţi cu nonşalanţă Ştefan, aşa cum era obişnuit s-o facă în relaţiile cu femeile, ca acestea să se simtă plăcut în compania lui.  

Dalia încă era o tânără naivă, chiar dacă avea douăzeci şi cinci ani şi terminase o facultate. Nu avea experienţa vieţii. Era credulă, pentru că ea considera că toată lumea este sinceră ca ea. Nu pătrunsese în intrigile vieţii şi mai ales în jungla care o va înconjura cât de curând, având de luptat, nu numai cu perfidia unor indivizi, cât mai ales cu anumite greutăţi pe care nu le poţi ocoli. În viaţa sa de jurnalist va întâlni tot felul de oameni şi cazurile lor sociale sau antisociale.  

- Ce program propui pentru aceste două zile? Sau doreşti să rămânem aici în staţiune şi să ne limităm doar la o plimbare pe faleză, îl întrebă fata.  

- Staţiunea în această perioadă a început să devină pustie. Mai sunt doar câteva unităţi hoteliere deschise, restul se pregătesc de închidere şi de conservare sau reparaţii pentru sezonul viitor. La mine este cu flux continuu aproape tot anul, de aceea am unitatea deschisă, chiar dacă nu am turişti nici pentru un etaj. Am baza de tratament funcţională pentru turiştii străini şi pentru cei veniţi cu bilete.  

- Şi ce propui să facem?  

- Avem barca pregătită în portul turistic din Mangalia să vedem unde vrei să mergem. Poate până la Constanţa sau unde doreşti.  

- Mi-ar plăcea să mă plimb pe mare dacă-i liniştită. Ştii ce-ţi propun?  

- Ce propui pescăruşul meu drag, o alintă el sărutând-o pe vârful nasului. Mai mult o trata ca pe o copilă decât ca pe o iubită, chiar dacă doar cu ceva timp în urmă făcuseră dragoste.  

- Să mergem mâine la pescuit dacă este marea frumoasă.  

Nu am curaj să ies pe mare când este agitată să nu mi se facă rău. Urăsc starea aceea când totul se învârte cu tine şi stomacul îţi este dat peste cap.  

- Da, când este hulă de fund, creşte ruliul şi tangajul bărcii şi te simţi ca într-un montagne russe, iar dacă ai rău de mare este  

preferabil să fii pe uscat.  

- Ce zici, mergem dacă este marea liniştită? Doar o oră - două. Ce peşti putem prinde?  

- Guvide sau în cel mai fericit caz vreun hanus.  

- Calcan sau alt fel de peşte nu este?  

- O fi, dar nu se prinde la undiţă. Poate trage stavridul.  

- Avem unde să-l gătim pe barcă?  

- Desigur. Nu ai observat că am şi bucătărie în afară de dormitor şi baie?  

- În ambele cazuri am fost noaptea şi nu după bucătărie aveam eu chef să mă uit...  

- Dar după ce te uitai, iubito? o întrebă el făcând-o pe miratul.  

- Ei!... Eu ştiu ce putea fi mai interesant de văzut? Oricum eram prea emoţionată să reţin dotările de pe barca ta.  

- Bine atunci, mâine le faci inventarul. Ştii să faci saramură de peşte?  

- Ha, ha, ha. Abia mă pricep să fac două ouă ochiuri şi tu vrei să fac saramură?  

- Ziceai că vrei să te măriţi. Ce-i pui pe masă soţului?  

- Cine a spus că vreau să mă mărit? Când am spus asta?  

- Mă gândeam că trebuie să o faci într-o zi.  

- Până atunci am de gând să urmez un curs intensiv de bucătar. Mai există şi internetul de unde poţi lua reţete şi modul de preparare, sunt o grămadă de cărţi de bucate, nimeni nu s-a născut bucătar. Pot învăţa între timp ce şi cum se găteşte.  

- Aici ai dreptate. Dar eu vreau să mă însor cu tine. Ce-mi găteşti pentru prânz de exemplu?  

- O cină romantică la restaurantul tău. Hi, hi, hi, râse ea cu poftă. Eu aranjez masa, bucătarii gătesc, ospătarii ne servesc. În pahar îţi torn eu.  

- Mulţumesc.  

- Chiar te-ai însura cu mine? se alintă Dalia pe lângă el, luându-l de dup gât şi sărutându-l des pe buze.  

- Dar de ce nu? Ce-ţi lipseşte ca s-o fac? Mai ales că am văzut ce silitoare eşti la a învăţa cum se face dragoste...  

- Urâtule! N-am să mai fac nimic în restul timpului cât mai stau la tine, să văd dacă îţi va mai plăcea.  

- Nu, nu, fii tu cea naturală. Instinctul este esenţial. Lasă-l să se dezvolte singur şi totul va fi bine.  

- Vezi ce rău eşti? Nici nu ţii cont de faptul că-ţi sunt oaspete şi cu oaspeţii trebuie să te porţi frumos.  

- Ai dreptate, dar acum îmi este foame şi cred că şi ţie, hai să ne îmbrăcăm să mergem să mâncăm ceva.  

- Unde?  

- Este prea târziu să mai plecăm undeva şi mi-e foame , aşa că vom coborî în restaurant. Nu mai avem orchestră, însă avem muzică electronică de la un DVD dacă ai nevoie de antren.  

- Bine, intru la duş şi în câteva minute sunt gata. Să ştii că nu mi-am luat nimic special de îmbrăcat.  

- Nici nu-i nevoie. Cine te vede? Am câţiva bătrâni din Germania veniţi la tratament care au servit cina de mult. Cred că vom fi singuri în tot salonul până ajungem noi jos.  

- Am să mă grăbesc, să ştii. Şi mie îmi este foame că nu am avut chef de mâncare ştiind că mă întâlnesc cu tine. Îmi era foame de tine.  

- Văd că nu te-ai săturat din prima gustare.  

- Obraznicule. Să vezi ce-ţi fac când ies din baie…  

- Prefer s-o faci după ce vom cina, continuă el s-o necăjească pe acelaşi ton vesel.  

Ştefan se simţea bine în compania fetei. Uitase pe moment  

de faptul că tocmai îi scurtase întâlnirea cu Felicia. Măcar au avut timp să se cunoască şi în postura de amanţi de ocazie. Cine ştie când se vor mai reîntâlni. Poate după plecarea Daliei. Cum nu mai avea prea multe de făcut prin Complex în afară de pregătirile de iarnă şi unele modernizări la camerele de la ultimul etaj, putea să mai dea o fugă până la Mamaia dacă şi ea era în hotel şi nu la Bucureşti. Nu avea locaţia deschisă decât în perioada sezonului nefiind cu încălzire centrală.  

 

Referinţă Bibliografică:
ZBORUL SPRE STELE - ROMAN PREMIAT IN 2012 DE CATRE LIGA SCRIITORILOR. / Stan Virgil : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1199, Anul IV, 13 aprilie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Stan Virgil : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stan Virgil
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!