Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Scrieri > Mobil |   


Autor: Stan Virgil         Publicat în: Ediţia nr. 1197 din 11 aprilie 2014        Toate Articolele Autorului

ZBORUL SPRE STELE - ROMAN PREMIAT IN 2012 DE CATRE LIGA SCRIITORILOR.
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Ştefan chiar avea întâlnire la Constanţa. La discuţia cu prefectul şi cei implicaţi în turism, de înainte de deschiderea oficială a sezonului estival, organizată la hotel Rex din Mamaia, a cunoscut o patroană de hotel la fel de tânără ca şi el şi la fel de divorţată. O bruneţică, cu părul platinat şi un bust proeminent de ziceai că-i o creolă din reclamele pentru plajele exotice. Nu au avut timp de mai multă socializare când s-au cunoscut, însă au ţinut mereu legătura telefonică. Fiecare era ocupat cu propria administrare a spaţiului de cazare deţinut, dar acum când sezonul s-a terminat, îşi puteau permite o întâlnire de relaxare. Hotelul brunetei era amplasat pe malul lacului Sud - Ghiol din Mamaia, o locaţie nouă, apărută după revoluţie când s-a dat liber la vinderea sau concesionarea de terenuri nu numai în Mamaia, ci peste tot. Era un hotel micuţ, cochet, de patru stele, exclusivist. Patroana se învârtea printre oameni de afaceri potenţi financiar, politicieni cu influenţă atât la nivel local cât mai ales la cel naţional şi avea relaţii peste tot. Cunoscuse şi un afacerist turc care investise ceva bani în ridicarea hotelului şi se mulţumea de la ea cu “dividendele” fizice.  

Despre Ştefan aflase la prima lor întâlnire că deţine un spaţiu turistic în Neptun şi că este cu vechime în sistem, nu ca ea care a apărut de curând pe firmamentul turismului marin românesc. Se putea spune că este o parvenită. În urma divorţului intrase în posesia unei sume destul de consistente, fostul ei soţ fiind unul dintre cei care au profitat de ambiguitatea legilor de la începutul anilor nouăzeci - nouăzeci şi cinci şi de sprijinul celor aflaţi la putere, intrând mai pe nimic în posesia unor societăţi profitabile.  

Felicia, aşa o chema pe femeie, cu ceva împrumuturi la bancă şi cu sprijinul din umbră al unor cunoştinţe pricepute în afaceri, a reuşit să-şi ridice frumuseţea de hotel pe malul lacului. Era vizitată mai ales de lumea bună a Bucureştiului, cu bani mulţi şi care doreau să se relaxeze discret într-o unitate de fiţe, unde nu aveau acces oamenii de rând. Cam acesta era profilul locaţiei unde trebuia să ajungă Ştefan şi al proprietarei sale.  

Telefonul Daliei îi luase din buna dispoziţie care îl stăpânea de dimineaţă, de se mirase şi Gina de unde atâta voioşie la şeful ei. Ştia că pleacă spre Constanţa dar nu-l întreba niciodată unde şi de ce se duce undeva, dacă el nu dorea să-i spună. Erau ei amanţi dar nu-şi depăşea atribuţiile de director administrativ al Complexului. Ştia că dacă devine insistentă cu aceste informaţii, Ştefan o şi repede imediat şi decât să se certe cu el, mai bine îl  

lasă în pace.  

Felicia îl plăcea pe Ştefan ca bărbat numai datorită fizicului său. Nu o interesau deocamdată proprietăţile lui, deoarece nu avea în intenţie să se recăsătorească. Îi plăcea foarte mult calitatea sa de divorţată. Se învârtea în sfere prea selecte ca să-şi strice această stare de femeie independentă atât financiar cât mai ales social. Cunoscuse de când avea hotelul, clubul şi baza nautică de agrement de pe lac, destui bărbaţi interesanţi, de care s-a folosit în ascensiunea sa socială. Îşi amintea uneori cu neplăcere de începuturile sale, o fată de ţară, cu o diplomă de liceu în buzunar şi ăla făcut cu chiu cu vai şi cu mari sacrificii financiare ale părinţilor săi, foşti colectivişti, ţărani care cultivau acum pepeni şi legume pe undeva în Câmpia Olteniei.  

Pe soţ s-a întâmplat să-l cunoască la un restaurant unde era şi ea la aniversarea unei colege de serviciu din poştă. Era om de afaceri, cu perspectivă de ascensiune şi gândindu-se că-i mai bine să ai din ce trăi decât să înregistrezi corespondenţă la un ghişeu de poştă, nu a stat prea mult pe gânduri şi a răspuns pozitiv la avansurile bărbatului ce-o curta. Apoi, cu abilităţile sale şi înzestrările fizice deţinute de la natură, nu a fost mult până la căsătorie. În cei zece ani cât a durat căsătoria lor, a întâlnit altă calitate de oameni, s-a adaptat repede la noua sa stare socială şi şi-a făcut mulţi prieteni cu dare de mână şi influenţă.  

Cum soţul se afla mai mereu plecat cu afaceri atât prin ţară cât şi pe afară, Feliciei nu i-a trebuit mult să calce strâmb şi soţului să afle despre aceasta, aşa că a urmat inevitabilul divorţ pe cale amiabilă, fără scandal mediatic. La despărţirea de soţ, a primit de la acesta o sumă frumuşică deloc de neglijat şi cu buni sfătuitori, a reuşit să-i dea o întrebuinţare aducătoare de noi profituri. Era foarte simplu pentru ea ca drept mulţumire faţă de cei ce-o sprijineau în ascensiunea printre oamenii de afaceri prosperi, să-i răsplătească cu dotările sale moştenite de la mama natură. Nu era tipul de femeie care să-şi facă complexe de moralitate din acest punct de vedere. Afacerile sale să-i meargă bine, că material de mulţumire se găsea din belşug. Şi afacerile  

chiar îi mergeau din ce în ce mai bine.  

După discuţia cu Dalia, lui Ştefan îi pierise tot cheful de întâlnire. Nu mai exista acea bucurie cu care s-a trezit de dimineaţă de i se părea ziua atât de frumoasă, chiar dacă era înnorat şi bătea vântul. Oare, cum va proceda dacă se dovedeşte totuşi că fata este însărcinată. Să-i spună să avorteze? Dacă nu dorea? Să nască şi să-i plătească pensie alimentară? Doar era copilul lui. Auzi, primul lui copil. Până acum nu s-a mai întâmplat să aibă un asemenea ghinion. S-a protejat de fiecare dată. Ce-i venise de nu a făcut-o şi de data asta? Şi-a amintit că nici cu Gloria nu s-a protejat. Asta ar fi culmea ca amândouă să rămână gravide cu el. Mamă şi fiică să nască doi fraţi de tată. Cred că ar trebui să intre în analele imoralităţilor umane. Norocul său că nu sunt mamă şi fiică naturale, dacă ăsta se poate considera un noroc.  

Lăsase vorbă lui Gina că lipseşte toată ziua, dar va reveni spre seară în Complex. Să fie deranjat la telefon numai dacă este neapărată nevoie de el, dacă nu, să nu o facă nimeni sub nicio formă. Ordinul era fără echivoc că nu trebuie să fie deranjat de nimeni. Această precizare nu a făcut decât să trezească Ginei bănuiala că Ştefan are o întâlnire amoroasă pe undeva. Gândul la această posibilitate făcea să i se strângă mult necaz în suflet şi multă ciudă pe el.  

De ce dracul nu o renunţa la relaţia asta cu Ştefan fără nicio  

finalitate şi să-şi caute de drumul ei în care să nu mai apară şi el în planurile sale sentimentale? Îi era greu să se despartă după atâţia ani, aflată în această ambiguitate. Ea îl iubea, însă cu firea lui, niciodată nu ştiai ce gândeşte şi ce simte pentru cineva.  

Cât au stat vrâncencele în Complex, simţea că turbează de  

ciudă. Toată ziua se învârtea numai în jurul lor. Gloria în sus, Dalia în jos, de nu ştiai ce să mai crezi despre el. Chiar, oare şi l-au disputat în pat amândouă? Asta ar fi fost culmea dezmăţului. Ce prostii poate să-i mai treacă şi ei prin cap. Nu ştia ce să mai creadă.  

Acum că plecară moldovencele, a apărut cine ştie ce nouă pupăză care să-i strice din nou relaţia cu el. Trebuie să se hotărască odată ce va face cu viaţa ei. Să-l tot aştepte ca s-o ia de nevastă, nu se mai putea. Nici nu avea curajul să ridice ochii să descopere un alt bărbat de care să-i placă şi de care să se apropie din cauza lui. Parcă era obsedată de el. Alt bărbat nu mai exista pentru ea. De fapt în viaţa ei au fost doar doi bărbaţi: Ştefan şi soţul. Începuse să creadă că tocmai această obsesie de a fi cu el a condus la divorţul de soţul său.  

Dacă stătea bine şi analiza toată perioada de când s-au cunoscut ei, îi venea să creadă că tot timpul a fost îndrăgostită de el. Nu acelaşi lucru era şi invers. Ştefan a fost primul care a rupt legătura lor când s-a căsătorit cu Mirela, în perioada când erau aşa de tineri şi se iubeau atât de mult.  

Ca să-i facă în ciudă, s-a căsătorit imediat şi ea cu Tudor, numai că nu a fost posibil să scape de gândul că Ştefan aparţine altei femei. Se priveau cu nostalgie când se întâlneau, apoi ea nu a mai suportat situaţia şi a divorţat. Spre fericirea ei, Mirela în aceeaşi vară l-a părăsit pe Ştefan, plecând cu un turist venit în vacanţă. Poate că se cunoşteau de înainte, altfel nu se explică îndrăgostirea ei subită de un necunoscut. Primul lucru pe care l-a făcut ea atunci a fost acela de a-l consola pe Ştefan şi cum putea fi consolat mai bine decât în pat? Aşa că a aterizat direct în patul lui, unde îl vizitează de atunci cu asiduitate de câte ori era chemată. Asta-i problema lor, că nu este o relaţie oficializată faţă de toată lumea, ci una ascunsă. O chema doar când dorea el ca şi când ar fi fost o femeie uşoară şi se temea să nu fie descoperit că apelează uneori la prostituate.  

Când a primit telefonul de la Dalia, Ştefan se afla în pragul uşii, se pregătea tocmai să plece la Mamaia. După discuţia cu ea, închise uşa la loc şi se trânti în fotoliu cu telefonul încă în mână. Parcă îl frigea în palmă, aşa că-l aruncă pe biroul din garsonieră.  

- Nu-mi vine să cred că Dalia după ce mi-a dat o asemenea veste care m-a pus pe gânduri, îmi mai şi închide telefonul în nas. Chiar că s-a obrăznicit copila asta. Treaba ei, dacă este gravidă, face cum doreşte. Vrea copil, să şi-l facă. Eu îl voi recunoaşte şi-i voi da o rentă viageră liber consimţită de amândoi. Doar nu vom merge la tribunal să ne judecăm pentru pensie alimentară. A recunoscut singură ca ne-am culcat împreună fiindcă aşa ne-am dorit amândoi. Acum tot amândoi să tragem consecinţele. Auzi, ce tâmpenie! La patruzeci de ani să devin tatăl unui copil făcut cu o puştoaică. Mai bine rămânea gravidă mamă-sa, că-i măritată. Ce împuţită-i viaţa asta. Mare tâmpit mai pot fi. Cum dracu’de m-am lăsat antrenat de copila asta într-un joc atât de nasol? Auzi, să fiu tată la patruzeci de ani şi culmea, nici să nu fiu cel puţin însurat, tot repeta el supărat de situaţie. Cred că mă omoară Gina dacă mai află şi asta. Săraca, câte ponoase mai trage din cauza caracterului meu.  

Ştefan s-a hotărât. Luă telefonul şi o sună pe Felicia. Ascultă destul de necăjit cum ţârâie aparatul. Nu era deloc încântat de ce va discuta cu femeia care-l aştepta. Se auzi vocea de fumătoare a Feliciei:  

- Alo!  

- Sărut mâna scumpă doamnă. Ce mai faci?  

- Ce să fac? Te aştept făcându-mi de lucru pe lângă casă, cum s-ar zice.  

- Vreau să-mi cer scuze că nu mai pot ajunge, cu toate că mi-am dorit atât de mult să o fac.  

- De ce?  

- Am primit un telefon şi trebuie să plec din localitate mai  

departe de judeţul nostru. Ceva legat de familie, minţi el cu ce-i veni în minte pe moment.  

- Îmi pare sincer rău. Şi eu care îmi pusesem atâtea speranţe în această întâlnire...  

- Nu dispera, doar o amânăm, nu o anulăm definitiv.  

- Bine Ştefan. Din nou regret că nu ne putem vedea. Şi când te gândeşti că mi-am modificat agenda de lucru special pentru  

asta...  

- Felicia, cred că înţelegi că eu sunt cel mai mare perdant. Mi-ar fi plăcut nespus de mult să putem bea o cafea împreună.  

- Cu multă frişcă...  

- Da, cu multă frişcă. Îmi plac asemenea cafele la nebunie.  

Te rog din nou să mă scuzi.  

- Bine Ştefan. Mai vorbim şi reprogramăm cafeaua. Poate data viitoare o servim la Neptun.  

- De ce nu? Cu mare plăcere. La revedere şi sărutări de mâini.  

- Te pup Ştefan. La revedere.  

Se stinse ecranul când s-a închis legătura.  

- Ce dracu’? Un rahat de copilă să-mi dea mie toate treburile peste cap? îşi spuse el cu ciudă în gând. Şi cât mi-am dorit această întâlnire. Am tot amânat-o cât au fost moldovencele dracului aici, că nu ştiam ce întorsătură poate avea şi cât voi sta pe la Mamaia.Îşi aprinse o ţigară şi se duse direct la bar de unde scoase sticla cu whisky.  

Îşi turnă unul dublu. Şi aşa nu mai pleca nicăieri. Credea că se va îmbăta de atâta ciudă. Nu avea dispoziţia necesară să facă nimic în afară de a goli şi a-şi umple la loc paharul.  

Gina, când să plece acasă, văzându-i maşina în parcare, îşi permise să treacă peste dispoziţia de a nu-i telefona decât în caz de cutremur sau atac atomic.  

- Bună Ştefan! Am văzut maşina în parcare şi cum ai spus că pleci din Neptun mi-am permis să te sun înainte de a pleca acasă.  

- Unde eşti?  

- În parcare, nu ţi-am spus că tocmai plecam acasă?  

- Vino încoace.  

- Unde? Nu ştiu unde poţi fi.  

- La dracu. Unde pot fi decât în garsonieră? ţipă el la femeie, enervat de întrebarea care i se părea tâmpită, după cât era de ameţit de băutură şi de supărat.  

Gina îşi dădu seama că ceva nu-i în regulă cu Ştefan de nu a mai plecat din localitate şi s-a mai şi îmbătat pe deasupra. Ce se  

putea întâmpla cu el?  

Ieşi din maşină, o închise la loc cu alarma şi, cu poşeta pe umăr, o luă spre intrarea principală a hotelului. Când trecu prin faţa recepţiei, recepţionerul de serviciu, un tânăr foarte simpatic o întrebă mirat:  

- Ce-aţi uitat doamnă director de v-aţi întors din drum?  

- Nimic, Pavele. Mă cheamă patronul la ordin. Nu ştiu ce vrea să-mi zică.  

- Nu a mai plecat la Mamaia?  

- La Mamaia? Acolo trebuia să plece?  

- Da, aşa a lăsat vorbă de dimineaţă, că are nu ştiu ce întâlnire de afaceri în Mamaia.  

- Aha. Văd că s-a amânat întâlnirea de nu a mai plecat.  

- Nu ştiu ce să vă zic.  

Gina îşi văzu de drum şi o luă la stânga pe hol spre garsoniera lui Ştefan, care era la câţiva metri de recepţie. Bătu la uşă şi auzi un: Intră! destul de neprietenos. Nu era de bun augur pentru ea şi pentru ce va urma.  

- Bună ziua Ştefan. Am auzit că trebuia să fii la Mamaia.  

- Cine te-a şi informat? răspunse el pe un ton arţăgos.  

- Recepţionerul, acum când veneam spre tine.  

- Paştele mă-si. Trebuia să dea sfoară în ţară unde pleacă patronul, continuă el pe acelaşi ton inflexibil.  

- Omul nu are nicio vină. Nici el nu ştia că eşti în cameră. M-a întrebat ce am uitat de m-am întors din drumul spre casă şi eu i-am răspuns că m-ai chemat tu. Cum ştia că trebuia să fii la întâlnirea de afaceri din Mamaia, era desigur şi el nedumerit că eşti acasă. A intrat în tura de după amiază şi aşa a fost informat, de colega pe care a schimbat-o, că eşti la Mamaia şi restul ordinelor date de tine.  

- Ok! Bine! Tu ce faci? continuă el, pe acelaşi ton rece şi neprietenos.  

- Cum ce fac? Plecam acasă că s-a terminat programul. Nu  

mai este în plin sezon să stăm zi lumină. Este ceva în neregulă pentru tine cu programul meu?  

- Nu, nu, este ok! Dar dacă tot ai venit, nu vrei să bei un pahar cu mine?  

- Nu pot să beau, că vreau să ajung acasă.  

- Ce să faci acasă?  

- Cum ce să fac acasă?  

- Da, ce faci tu acasă?  

- Ce întrebări sunt astea Ştefan? Ca tot omul la casa lui. Sunt o grămadă de probleme de rezolvat.  

- Aici nu-i casă?  

- Aici? Este o cameră ceva mai confortabilă de hotel, nu este casa mea pe care mi-o doresc.  

- Da, aici ai şi tu dreptate, mai spuse Ştefan ameţit bine de băutură. Deci nu vrei să bei cu mine.  

- Alcool nu. Dacă ai altceva rece, cu plăcere.  

- Doamna să se simtă ca acasă. Serveşte-te singură. Ce, nu ştii unde sunt băuturile?  

- Dar ce ai păţit omule? Nu te-am mai văzut de mult timp aşa de... obosit ca în această după amiază.  

- Viaţa, asta-i buba. Viaţa ne face surprize. Uneori plăcute, alteori nu. Azi viaţa nu-i amabilă cu mine. Ce să-i faci?  

- De ce? Ce-ai păţit?  

- Ha, ha, ha. Nimic. Viaţa... Dar chiar, ce vrea viaţa de la mine? Mă întreabă cumva ce mi-aş dori, ce mi-ar place să primesc de la ea? Niciodată. Ea îţi dă bobârnace când te aştepţi cel mai puţin. Sau şuturi în fund. Asta-i. Şuturile uneori sunt dureroase mai ales când nu te aştepţi la ele şi te iau prin surprindere.  

- Bine, bine, dar despre ce este vorba? Fă-mă să te înţeleg, că din parabolele în care încerci să-mi vorbeşti nu pricep nimic.  

- Scumpo, acum sunt puţin băut. M-a îmbătat viaţa cu bucuriile pe care mi le oferă. Tu de ce nu eşti la fel de beată ca mine?  

- Pentru că nu am băut whisky ca tine. Dacă beam şi eu, atunci eram desigur ca tine.  

- Atunci bea şi tu. Nu mai pleci nicăieri. Vreau să-mi ţii companie. Să nu fiu singur cu mine. Mi-e teamă să fiu singur cu  

mine.  

- Dumnezeule. Ştefan, mă înspăimânţi. Ce ţi s-a întâmplat atât de tragic încât să vorbeşti în dodii?  

- Nimic, iubito. Doar profit de plăcerile pe care mi le oferă viaţa.  

- Dar firma a mers bine, este în câştig bun anul acesta, mai ales contractul cu Focşani ne-a adus destule avantaje.  

- Ha, ha, ha, da, Focşani-ul mi-a adus cele mai mari avantaje  

atât firmei, cât mai ales mie...  

Ştefan nu mai apucă să-şi termine fraza că a adormit în fotoliu. Era prea băut să mai ştie ce spune. Nu a mai fost în aceasta situaţie de când a aflat că Mirela a plecat cu un alt bărbat fără măcar să-şi ia schimburi. A plecat pur şi simplu. Lucrurile i le-a trimis mult mai târziu prin curieratul rapid, la adresa indicată de ea.  

Gina îl lăsă să se odihnească în fotoliu. Şi-a dat imediat seama că de la cele două moldovence i se trăgea starea în care se afla, dar nu ştia care dintre ele este cea care a provocat un asemenea cutremur psihic în mintea lui atât de echilibrată şi nici care ar fi fost motivul. Ştia cât de rău se va simţi a doua zi după ce a băut singur o sticlă de whisky. Nici cu cea mai tare cafea nu-l va pune mâine pe picioare. Renunţă să mai plece acasă. Se făcu comodă şi dădu un telefon la restaurant să-i aducă ceva de mâncare. Era pentru prima dată când salariaţii aflau că ea este în garsoniera patronului în afara programului şi al anumitor evenimente organizate. Va rămâne cu el să-l supravegheze să nu i se facă rău. Îl privi cu drag. Ce liniştit dormea în fotoliu. Când se va trezi din mahmureală poate va veni în pat şi ea va încerca atunci să-l facă să se simtă mai bine. Doar nu era prima dată când o făcea. Poate că nu era nici ultima.  

Ştefan s-a trezit pentru că-l durea gâtul de cum adormise în fotoliul din anticameră. A văzut sticla de whisky goală şi şi-a dat seama de ce are asemenea arsuri de ar goli un butoi de apă ca să le stingă. Nu-şi amintea cum au ajuns pe masă farfuriile şi tacâmurile cu resturi de mâncare în ele. Când comandase şi când  

mâncase? Ştia doar că îl doare capul îngrozitor de tare.  

Se ridică din fotoliu şi merse clătinându-se nesigur încă pe picioare direct la frigider după sticla cu suc natural. Goli cu sete aproape jumătate din conţinut. Parcă era mai bine. Încă îl ardea stomacul şi mai simţea senzaţia de sete. Îşi scoase cămaşa şi pantalonii şi rămas în şort, se îndreptă spre dormitor. Când deschise uşa, a rămas surprins de imaginea patului peste care cădea fâşia de lumină din anticameră, strecurată prin deschizătură. O femeie dormea ghemuită pe mijlocul patului, iar cearceaful alunecase scoţându-i la iveală un sân micuţ cât un măr ionatan de Voineşti. Nu-şi amintea când şi în ce împrejurări a apărut femeia în peisajul camerei sale. Nici cine era. Aprinse plafoniera şi atunci văzu că de fapt era Gina care, deranjată de lumină, deschise ochii şi se ridică în şezut.  

- Ai reuşit să te trezeşti?  

- Cum ai mai apărut şi tu aici? Aşa de beat am fost de nu-mi amintesc nimic?  

- Da, erai destul de băut. Ai mai continuat şi după ce am venit eu. Chiar mă invitaseşi să-ţi ţin companie.  

- Nu-mi amintesc nimic. Mă cam doare capul. Cât dracu-i ceasul?  

- Vezi pe telefon. Ia dă-l pe-al meu. Este pe noptieră.  

Primind telefonul de la Ştefan care se aşezase cu fundul pe pat, descoperi că este destul de târziu dar şi până la ziuă mai erau câteva ore bune.  

- Cât este?  

- Două fără un sfert.  

- Şi tu când ai venit?  

- Pe la patru şi ceva după amiază. Am văzut maşina ta în parcare şi te-am sunat, apoi tu m-ai chemat aici.  

- Da? Nu trebuia să plec undeva?  

- Ba da, la Mamaia.  

- Parcă îmi amintesc ceva, aha, un telefon care a stricat tot  

programul.  

- De la cine?  

- Lasă, nu mai are importanţă acum. Dă-te mai încolo să mă urc şi eu în pat.  

- Nu stingi lumina?  

- Mda, am uitat de ea.  

Ştefan stinse lumina şi se urcă în pat lângă Gina. Aceasta îl  

îmbrăţişă şi încercă să se apropie de el.  

- Miroşi numai a alcool, îi reproşă femeia.  

Atunci, bărbatul se întoarse cu spatele la ea, spunându-i  

noapte bună.  

- Şi eu care am stat şi te-am păzit toate noaptea să nu ţi se întâmple ceva...  

- Mulţumesc. Ce dracu să păţesc. Ai văzut tu drac mort?  

- Nu, dar credeam că-mi răsplăteşti într-un fel faptul că te-am supravegheat şi nu te-am lăsat singur.  

- Da, tu în pat şi eu pe fotoliu de mi-a înţepenit gâtul. O să mă uit strâmb mâine dimineaţă.  

- O să-ţi treacă. Îţi fac o cafea cum ştiu eu, cu mult caimac şi o frecţie la gât şi eşti ca nou.  

- Mda, mulţumesc.  

Femeia se contopi cu el strângându-l în braţe. Îşi lipi genunchii de gleznele lui şi cu mâna stângă îi mângâie părul de pe piept. Trecuse ceva timp de când nu au mai dormit împreună.  

Ştefan stătea cuminte şi încerca să lege firul întâmplărilor care l-au adus în starea în care se afla, dar nu reuşea. Simţi cum mâna femeii coboară de pe piept şi intră sub şort. Oricât de mahmur ar fi fost, nu putea rămâne insensibil la asemenea mângâiere. Se întoarse cu faţa în sus. Femeia era preocupată în continuare cu obiectul ei de joacă, care răspundea pozitiv la intenţiile sale. Îşi schimbă din nou poziţia şi acum cu faţa la partenera lui din pat, se lăsa sărutat de aceasta.  

Gina îşi ridică corpul şi se urcă cu sânii săi micuţi pe pieptul lui Ştefan. Şi-i freca de părul des şi creţ de pe pieptul bărbatului. Continua să mângâie popândăul care o preocupa atât de mult la două noaptea. Nu îşi propusese ea să-l facă pe bărbat ca nou de dimineaţă şi să uite de mahmureală? Şi ce era mai recomandabil pentru acest lucru decât o partidă de sex? Chiar simţea nevoia de a face dragoste cu el. Acum că s-a ivit ocazia, nu o va rata desigur sub nicio formă.  

Dimineaţacând s-au trezit, amândoi simţeau oboseala unei nopţi frământate. Pe Ştefan încă îl durea capul, dar nu aşa de tare ca atunci când s-a ridicat de pe fotoliu cu gâtul ţeapăn şi cu ameţeli de era să se împiedice de covor. Noroc că s-a sprijinit de masă, altfel se lungea pe jos cât era de mare.  

- Bună dimineaţa iubitule, îi spuse Gina veselă când a văzut că afară este lumină. Era ora opt şi trebuia să fie de mult timp în birou. Era simbolul unei femei fericite care a putut face dragoste cu bărbatul pe care-l iubea atât de mult încât îi suporta toate capriciile. Se aplecă peste el şi-l sărută cu plăcere.  

- Îmo, te ţuc cu drag şi-ţi mulţumesc.  

- Pentru ce? răspunse nedumerit bărbatul.  

- Cum pentru ce? Pentru partea a doua a nopţii. Prima nu a fost chiar aşa de plăcută ca cea de a doua.  

- Da, dar dacă nu era prima, nu exista nici cea de a doua, răspunse ca de obicei mucalit Ştefan.  

- Mda, ai şi tu dreptate. Gata cu lenevirea, hai jos că-i târziu şi mai avem şi serviciu.  

- Tu poate, dar astăzi dacă vrei să te învoiesc...  

- Ha, ha, ha. Mersi. Eşti un drăguţ. Uite, eu cât timp fac cafeaua, tu faci un duş scoţian şi desigur ai să-ţi mai revii. Nu te va mai durea capul după cum te vaiţi.  

- Nu m-aş da jos din pat nici cu lăutari.  

- Lasă că te dai cum vei simţi mirosul îmbietor de cafea.  

- Bine, m-ai convins, chiar dacă nu am chef de nimic.  

Ştefan se dădu jos din pat şi când îl văzu Gina în pielea goală, fără şort pe el, începu să râdă în hohote.  

- Şi cu aşa ceva sperai tu să mai faci un bis? spuse ea veselă indicând cu degetul spre obiectul bărbatului.  

El nu spuse nimic, îi arătă limba ca un băiat când se strâmbă  

la vreo colegă de şcoală şi intră direct în baie. Imediat se auzi cum curge apa din stropitoarea duşului. Gina, încă veselă şi bine dis-  

pusă, deschise uşor uşa şi-l întrebă:  

- Să vin să te spăl pe spate? Nu ai nevoie de o gheişă?  

- Dacă vrei să-ţi schimb funcţia de director în cea de gheişă, spune-mi şi te trimit în baza de tratament.  

- Aa, nu, doar o gheişă privată, una personală, pentru tine.  

- Aha, credeam că nu-ţi mai place funcţia de director.  

- Văd eu că încă nu ţi-a trecut mahmureala. Bine ursule morocănos, te las atunci şi închise uşa la loc cu regret în glas că nu a putut să se mai hârjonească cu el sub duş. Cine ştie când vor mai avea ocazia de a face iar dragoste.  

După plecarea Ginei, Ştefan a rămas un timp singur în garsonieră să-şi analizeze situaţia creată de vestea Daliei. Trebuia să ia în calcul varianta cea mai rea şi anume ca fata să fie însărcinată. Nu exista decât o rezolvare pe care era sigur că şi-o doreşte. Dalia să facă copilul şi el să-l recunoască.  

Colaborarea cu familia Trifan abia începuse şi s-a dovedit foarte avantajoasă pentru amândoi. Lua produse proaspete din carne la un preţ bun şi le comercializa la un altul şi mai bun. Îi putea furniza întreaga gamă de sortimente necesare restaurantului şi erau de o calitate foarte bună. Prin el intrase într-o relaţie cu producătorii de vinuri şi alcool din zona Vrancei şi i se aduceau comenzile direct la unitate. Erau oameni de înţeles, puteai merge pe încredere, uneori chiar fără factură. Trebuie să te descurci în ziua de astăzi ca să poţi supravieţui în condiţiile de recesiune de peste tot în Europa sau America. Ce mai, din acest punct de vedere nu avea ce-şi reproşa în relaţia cu familia Trifan. Nu se merita întreruperea afacerilor. Până la urmă, Laurenţiu tot află că el, om de patruzeci de ani, a profitat de naivitatea fetei lui şi a lăsat-o gravidă. S-a dus dracului atunci prietenia şi colaborarea. Să mai audă şi de relaţia lui cu nevastă-sa, ar fi catastrofală pentru toţi.  

În legătură cu fata, mai era şi problema vârstelor. Se simţea bine în pielea de burlac, dar câtă vreme o mai putea face? Timpul trecea peste el şi începea să lase urme. Doar cu ceva minute în urmă râdea Gina de starea lui jalnică după o partidă de sex. Şi asta acum, dar mai târziu? Dacă se însura cu fata nu însemna o mare pierdere. Ba poate un câştig consistent.  

Dalia era unica moştenitoare a averii lui Laurenţiu şi nu era una de lepădat. Era bogat moldoveanul şi treburile îi mergeau cu motoarele turate la maximum. Fata era frumuşică, tinerică, cuminţică, că doar el a deflorat-o la cei douăzeci şi cinci de ani. Mai spunea şi că-i îndrăgostită de el. Asta cu dragostea nu-i o garanţie pe viaţă. Ştia el destul de bine ce şi cum a fost cu Mirela. Şi ea declara sus şi tare că-l iubeşte şi că vor fi până la adânci bătrâneţi împreună, numai că nu prea a fost aşa. A plecat cum a venit. Cu dragoste cu tot, ca să i-o ofere altuia cine ştie pentru câtă vreme. Nu mai ştia nimic despre ea.  

Deci trebuia să se hotărască. Se însoară cu fata dacă-i însărcinată, sau nu? Dar cu Gina ce va face după aceea? Cu ea? Ce a făcut şi până acum. Nu a intrat niciodată în calculul său de viitor vreo eventuală însurătoare cu ea, chiar dacă Gina aşa a sperat. Dacă se va însura cu Dalia, ea trebuie să plece din unitate şi o va numi pe Dalia în locul ei. De ce să mai plătească un salariu unui străin, când poate rămâne tot în familie? Săraca Gina. Ea i-a fost mereu alături. Cea mai fidelă femeie pe care a întâlnit-o în viaţa lui de holtei. Îi părea rău pentru ea, dar nu o iubea atât de tare încât să-i schimbe statutul din angajată – amantă, în cea de soţie. Ştia prea multe despre el şi cu timpul ar putea să-i reproşeze la prima ceartă conjugală sau să ciripească unde nu trebuie ceea ce nu trebuie. Aşa că Dalia, neştiind nimic, era o variantă mai avantajoasă şi mai ales să nu uite că nu venea cu mâna goală cum ar face-o Gina, doar cu bikini de pe ea şi un apartament cu două camere, într-un cartier periferic al Mangaliei.  

După luarea acestei decizii, Ştefan se mai linişti. Ieşi din garsonieră şi coborî la restaurant să mănânce ceva. Îl durea stomacul de foame. Îşi aminti că se făceau aproape douăzeci şi patru de ore de când nu mai băgase nimic în gură, în afară de whisky. Gastrita căpătată în timp din cauza neglijării orelor de masă începuse să se facă simţită.  

Nu prea avea chef de lucru aşa că merse la mare, chemă telefonic băiatul care avea grija bărcii şi, ajuns la bord, ridică ancora pornind spre Valentin, la Vama Veche. Era cel mai bun prieten al lui şi putea să se sfătuiască cu el ce-i mai bine de făcut în situaţia asta, să se însoare cu fata, sau să-i spună să scape de sarcină. O ducea el la o clinică particulară şi totul se rezolva în cea mai mare discreţie. Numai să vrea fata. Tare mult îi plăcea statutul de burlac şi nu prea se îndura să-l părăsească. Pleca atunci când voia, făcea ce vroia, nu trebuia să spună nimănui ce face, aşa însurat nu mai avea atâta libertate ca până acum.  

Ajuns la Vamă, Valentin s-a manifestat tare zgomotos că i-a făcut o vizită ne anunţată. Tocmai avea de gând să plece spre judeţ cu nişte acte, dar nu intrau zilele în sac şi nici nu era o mare urgenţă. Putea duce oricine din firmă actele în locul său la Direcţia de Muncă.  

- Cât mă bucur că ai venit. Cu ce să te servesc, dragul meu prieten? se manifestă Valentin încântat că-şi revede amicul după atâtea zile. Erau obişnuiţi să se vadă cât mai des. O tărie, un pahar cu vin, o bere, cafea, spune ce doreşti şi vine imediat.  

- Lasă-mă, că încă tremură carnea pe mine de la atâta băutură.  

- Dar ce-ai păţit omule? Te-ai încurcat cu vreun amic şi pe mine nu m-ai chemat, sau cu vreo cucoană în pat?  

- Măi Vali, să ştii că a fost cam câte puţin din fiecare.  

- Cum aşa, măi băiatule?  

- Trebuia să mă întâlnesc la Mamaia cu o cucoană bomba litoralului, dar nu am mai ajuns la ea. A trebuit să mă fac de rahat şi să-mi cer scuze că nu mai pot sosi. Mă şi cât doream să o prind. Din aprilie tot îi dau târcoale. Măi Vali, este o bunăciune de ol-  

teancă de-ţi cad plombele dacă o vezi, mă înţelegi?  

- Păi de ce nu ai mai ajuns, fir-ar drăcia dracului?  

- Când să ies pe uşă, mă pune ucigă-l toaca să răspund la telefon, cu toate că am dat ordin să nu mă caute nimeni orice s-ar întâmpla în afară de dezastru natural sau incendiu la firmă. Am văzut cine este şi de unde este şi ce-am zis: nu mă poate opri din drum. Vorbim cinci minute şi gata, plec la Mamaia.  

- Şi? Ce s-a întâmplat?  

- Vestea pe care mi-a dat-o mi-a tăiat pofta de orice plecare şi întâlnire de amor.  

- Ce dracu’putea să-ţi spună mă, la telefon, aşa de catastrofal?  

- Ei, mare comedie fratele meu. Mă anunţa de faptul că este posibil să devin tătic.  

- Adică? Cum aşa? Că este gravidă? Şi ce, eşti sigur că tu eşti tatăl? Ce, tu nu ai auzit de protecţie sexuală nici la vârsta şi experienţa pe care o ai, când te aventurezi cu tot felul de paraşute?  

- Ei, asta nu-i una din alea venite cu ia-mă nene pe litoral şi pe care le mai găseşti prin mai toate barurile. Este o persoană serioasă care pe deasupra a mai fost şi virgină.  

- Io-tă-te mă! Ce vorbeşti domnule! Se mai găsesc şi asemenea specimene? Ce urâtă o fi fost?  

- Ai mă! Ce, eu merg cu toate boarfele?  

- Păi atunci cum ai găsit-o? Ori ai corupt vreo călugăriţă şi ai întors-o cu faţa, să nu zic cu fundul, la cele lumeşti?  

- Nu măi Vali, este o fată tânără, cuminte şi cu părinţi serioşi.  

- Măi! Să nu cumva să-mi zici că te-ai dat la fata focşăneanului? Era drăguţă puştoaica. Dar mă-sa! Mamă, mamă, o bunăciune cum le spui tu. De ce dracu nu te-ai dat la mă-sa, că doar îţi era la îndemână.  

- Nu, mă, nu. Alta este! Mie mi-a plăcut, ea a vrut şi uite acum m-a anunţat că este posibil să fi rămas însărcinată. Ştefan se făcu că nu a înţeles aluzia prietenului său despre Gloria.  

- Cum adică este posibil! Fă-mă să te înţeleg! Este ori nu este gravidă? Dar parcă sună a şantaj. E o înscenare?  

- Ea speră că poate fi doar o întârziere de ciclu şi atât. Dar dacă nu este? Nu are de ce să mă şantajeze.  

- S-o crezi tu, la averea ta l-ar şantaja şi pe tată-su. Şi ce ai  

de gând să faci? Măi, dar stai, chiar nu bei nimic? Vii la mine în vizită după atâta timp şi eu te ţin pe uscat? Eu aş bea o bere după  

o aşa veste. Poate mai plec cu maşina pe undeva.  

- Şi eu aş bea o bere că am arsuri de mă strânge stomacul ca o gheară. De ce crezi că am dat fuga la Vamă, că doar ieri s-a întâmplat minunea?  

- Şi eu ce să-ţi spun fratele meu. Ştii cât ţin la tine. Asta nu-i de joacă. Să avorteze. Te descurci tu dacă vrea să nu facă copilul. Îi dai şi ceva bani şi du-te cu Dumnezeu înainte. Uită de mine şi gata. Ce! Ai nevoie de procese, pensie alimentară toată viaţa, ştiri  

pe toate paginile ziarelor locale sau naţionale, că astea tinere aşa fac să stoarcă câţi mai mulţi bani de la fraieri.  

- Ce simplu ar fi, dar nu merge.  

- De ce?  

- Aseară m-am făcut criţă. Nu am mâncat nimic şi am golit o sticlă de Burbon. Azi noapte m-am trezit cu dureri de cap şi de gât, că adormisem în anticameră într-un fotoliu.  

- Ha, ha, ha. Mi-ar fi plăcut să te văd în faza aia. Şi când te-ai trezit ce-ai făcut?  

- Asta-i partea comică a tragediei. Când să intru în dormitor să mă culc, ce crezi că s-a întâmplat?  

- De unde să ştiu eu?  

- Am găsit o femeie dormind în el, fără nimic pe ea, despre care eu nu ştiam că-i acolo.  

- Mă laşi! Du-te mă de aici! Cum aşa? Pe unde a intrat, sau cum de a ajuns în pat goală puşcă?  

- Pe uşă. Eu am chemat-o dar dacă am adormit băut, nu-mi amintesc nimic din toată povestea.  

- Eşti o mare figură, râse cu poftă Valentin. Auzi la el! Să cheme o femeie în cameră, asta să-l aştepte în pat despuiată şi el să adoarmă ca fraierul pe fotoliu. Hai că eşti caraghios de tot. Aşa ceva nu am păţit niciodată. Să mă îmbăt atât de tare încât să nu mai ştiu de mine şi nici ce fac. Dai semne de bătrâneţe, dragul meu, aşa că te sfătuiesc să te însori cât te mai poate lua cineva. Ha, ha, ha, nu se mai putea opri din râs Valentin căruia îi dăduseră lacrimile.  

- Nici eu, dar există un început pentru toate.  

- O fi.  

- Ar mai exista o variantă ca să ies din povestea asta de rahat.  

- Care?  

- Să mă însor cu ea.  

- Măi, tu eşti nebun? Cum aşa? Eşti om cu scaun la cap. Ce-ţi veni dintr-o dată cu însurătoarea? Doar că ţi-am zis eu? Sau aşa vrea ea?  

- Astăzi am făcut o analiză la toate şi cum am o anumită vârstă şi nu las nimic în urmă, am zis că ar fi cazul să mă însor. Vezi, măcar tu ai un fiu, este acum la casa lui şi are o situaţie materială satisfăcătoare. Eu ce am?  

- Cum ce ai? Complexul, barca, conturile din bancă, astea nu înseamnă nimic pentru tine la patruzeci de ani? Câţi sunt ca tine?  

- Cât pot s-o mai ţin aşa. Cui le las după aceea?  

- Ai timp să te tot însori şi să te gândeşti la urmaşi. Ce-i atâta grabă?  

- Ar cam fi timpul să dau burlăcia pe o viaţă de familie.  

- Bine, bine, dar măcar ştii cine este, în ce mediu se învârte?  

- Da, din acest punct de vedere totul este în regulă.  

- Dacă alegi ceva, cel puţin alege-l cu toată convingerea şi din toată inima. Păstrează-ţi o singură părere şi un singur scop, atunci când e vorba de ceva aşa de important precum este căsnicia şi nu îţi îndepărta gândul de la aceasta până când nu ai făcut să devină realitate, sau renunţă definitiv la ea.  

- Voi avea mare grijă, înţeleptule.  

- Dacă nu eşti hotărât, singur îţi faci viaţa un calvar.  

- Ai dreptate. M-am gândit şi la asta.  

- Dacă vrei să ai o viaţă liniştită şi doreşti să te redescoperi pe tine însuţi cu adevărat, atunci va trebui să ai curajul de a spune "NU" lucrurilor care nu-ţi fac rău numai ţie, ci şi oamenilor cu care rezonezi!  

- Aşa este. Voi ţine cont de sfaturile tale, de aceea am venit în Vamă după ele.  

- Ştii tu, Ştefan! Când te simţi plin de viaţă, este extraordinar cum poţi vedea lumea. Simţi aceea forţă lăuntrică, acea licărire a vieţii care indiferent ce ţi se întâmplă la exterior, în interior descoperi ceva minunat.  

- Filosofezi de parcă tu ai deveni peste nouă luni tată, nu eu.  

- Chiar dacă nu ai certitudinea că vei reuşi ceea ce îţi propui, chiar dacă lucrurile în jur nu merg chiar aşa cum ţi-ai dori tu, cel puţin ai acea stare care îţi permite să creezi. Nu te mai simţi mic, apăsat, limitat, împovărat, îşi continuă Valentin gândul fără să bage în seamă răspunsurile zeflemiste ale prietenului său.  

- Mă uimeşti, dragul meu Socrate. Dacă îţi descopeream mai de mult înclinaţiile tale spre filosofie, te căutam mai des să mă pot adăpa la izvorul tău nesecat de spirit. Doar ştii că-mi place această latură a ştiinţei umane.  

- Mda, mă apucă uneori să-mi amintesc de faptul că am terminat filosofia şi nu economia ca tine. Îţi place de ea? reveni Valentin la obiectul discuţiei anterioare. După ce că te însori din obligaţie, măcar să fie cineva cu care să nu-ţi fie ruşine să ieşi pe stradă.  

- Şi aici este în regulă. Îmi place de fată, că doar nu mă culcam cu ea fără să-mi placă. La câtă scoică este pe litoral, ai de unde culege pe ales să-ţi faci un şirag de mărgele.  

- Mda, eu sunt un pic mai obosit ca tine acum pentru a mai căuta mărgelele. Ce să-ţi spun, Ştefan? Tu ştii mai bine ce vrei să faci cu viaţa ta. Atunci, să-ţi fie de bine şi să jucăm la nuntă.  

- Mai întâi să fiu sigur că voi deveni tată.  

- Asta-i condiţia?  

- Dacă tot o fac, măcar să ştiu pentru ce o fac. În subcon-  

ştient nu aş face-o niciodată şi aş tot trage de statutul meu de burlac cine ştie câtă vreme. Apropo, tu de ce nu te însori?  

- Eu? Nu am găsit-o pe aia care să rămână gravidă cu mine, îl atacă Valentin.  

- O găseşti tu că doar orb nu eşti şi... nici neputincios.  

- Hai noroc atunci şi să vă fie de bine. Casă de piatră cum se spune şi ciocniră paharele cu bere.  

- Mulţumesc.  

- Măi, dar tot nu mi-ai spus cine este mama viitorului tău copil?  

- Toate la timpul lor. Afli tu când voi afla şi eu adevărul ca să pot face şi mutarea următoare. Am început o partidă de şah cu viaţa. Deocamdată, fiecare dintre participanţi am făcut mutarea de deschidere. Ea, jucând cu albele, are dreptul la următoarea mutare.  

- Vezi să nu fi făcut şah-mat din trei mutări.  

- Sper să facem măcar remiză, dacă nu voi câştiga.  

- Cum ai putea câştiga?  

- Să nu fie gravidă şi eu să nu trebuiască să mă însor cu o femeie mai mică cu cincisprezece ani.  

- Oho! Sunt câţiva, dar nu atât de mulţi cât să constituie o mare problemă. Sunt cazuri cu diferenţe mult mai mari în ambele sensuri.  

- Ştiu. Mulţumesc de bere şi de sfat domnule Socrate, spuse Ştefan vesel. Plec să mai fac câte ceva şi prin parohia mea.  

- Aşa repede?  

- Călătorului îi stă bine cu drumul. Nu aşa zice românul înţelept?  

- Bine, Ştefan. Te pup. Mă bucur că m-ai vizitat. Ne mai întâlnim până la nuntă, nu-i aşa? Ha, ha, ha.  

- Râzi tu, râzi dar cine ştie dacă nu te-oi vedea ţopăind de zor cu cine ştie ce cucoană care să-ţi rupă inima şi ţie.  

- Mai ştii! Bine, ne mai sunăm.  

- Cu siguranţă.  

Cei doi bărbaţi se strânseră în braţe de parcă s-ar fi despărţit pentru cine ştie câtă vreme. Ştefan plecă spre debarcader unde îl aştepta băiatul în barca lui. În douăzeci de minute era din nou la Neptun.  

Referinţă Bibliografică:
ZBORUL SPRE STELE - ROMAN PREMIAT IN 2012 DE CATRE LIGA SCRIITORILOR. / Stan Virgil : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1197, Anul IV, 11 aprilie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Stan Virgil : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stan Virgil
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!