Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Scrieri > Mobil |   


Autor: Stan Virgil         Publicat în: Ediţia nr. 1186 din 31 martie 2014        Toate Articolele Autorului

ZBORUL SPRE STELE - roman premiat de Liga Scriitorilor
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Întotdeauna prefera să aibă relaţii amoroase cu femeile măritate, sau cu ceva experienţă în domeniu, pentru că o femeie măritată în braţele unui amant îţi dăruieşte toată pasiunea ce-o mistuie, îşi refulează toate frustrările din timpul căsniciei. Experimentează tot ce nu-şi poate permite în braţele soţului. Este o fiară dezlănţuită în timpul actului sexual. La asta s-ar aştepta şi din partea Gloriei.  

- “Fiica nu are experienţa mamei, dar nu are nici ce risca, gândea Ştefan. Este viaţa ei şi poate să facă tot ce-şi doreşte cu ea. Este ca un pescăruş în zbor, liber să-şi aleagă direcţia unde să se îndrepte şi unde să poposească. Nu trebuie să pună în cumpănă ce are de câştigat sau de pierdut într-o aventură cu un bărbat ca mine pe care se pare că-l doreşte în această seară”.  

“Gloria este căsătorită, are de apărat prestigiul unei căsnicii şi al unui soţ care desigur că o iubeşte. Ce poate s-o determine să calce "strâmb"? Doar plăcerea unei aventuri, sau faptul că nu totul este ca o mare liniştită aşa cum trebuie să fie viaţa unui cuplu construit pe încredere, armonie şi iubire?”  

“Să se simtă oare mai puţin iubită de soţul care-şi divinizează fiica după cum spune şi, să fie geloasă pe aceasta că seamănă din ce în ce tot mai mult cu fosta lui soţie, amintindu-i mereu de ea? Doreşte astfel să se răzbune pe el? Sau să fie speriată simţind că fata se îndrăgosteşte de un bărbat care-i place şi ei?”  

Ştefan spera că Gloria nu de dragul unei aventuri ar risca totul, ci altul să-i fie motivul. El nu-i putea oferi decât plăcerile unui pat cald şi cu lenjeria bine mototolită la finişul unei partide de sex nebun. Altceva nimic în afara plăcerilor carnale şi a unei discreţii totale. Dacă ar fi să aleagă între ea şi Gina, ar prefera să rămână cu ultima pe care o cunoştea atât de bine şi care i-a fost alături şi la bine şi la rău. Era convins că nu l-ar trăda niciodată, pe când Gloria...  

Îşi amintise fără să vrea de Gina, refugiul lui de ani de zile, când simţea nevoia companiei intime a unei femei. Era conştient că nu-l scăpa pentru nimic în lume din vedere, atentă la ce se întâmplă cu el când este aşa de curtat de femei şic ca cele două vrâncence sosite în Complex pentru mai multe zile decât şi-ar fi dorit ea şi cărora "Şeful" s-a grăbit să le acorde o atenţie specială: masă festivă, garsonieră de protocol şi cine ştie ce-o mai urma. Încă de la sosire, Gina a montat imaginar o pancartă pe uşa garsonierei pe care a scris cu litere mari: "ATENŢIE! FEMEI PERICULOASE!"  

Cei doi, revenind la masă, fură abordaţi de Gloria pe un ton întrebător:  

- Cum ţi s-a părut? Se descurcă fiica noastră la dans?  

- Desigur, răspunse vesel Ştefan, făcându-se că nu a înţeles ce dorea să-i sugereze femeia, învăluind-o cu privirea pe fată. Am observat că nu o doare aşa de tare piciorul fracturat şi nici bazinul după cum şi-l mişcă. Va putea dansa şi mai ritmat după perioada de recuperare intensivă din baza de tratament a Complexului meu, completă el glumeţ.  

- Nici nu mă îndoiesc de acest lucru răspunse Gloria privind-o cu interes pe fată. Parcă dorea s-o descoasă:  

- "Ei! Cum a fost? Ţi se pare atrăgător? Ţi-l mai doreşti? Te-ai simţit bine în braţele lui?"  

Încă de la plecarea din Focşani, Gloria a intuit că în căpşorul fetei s-a fixat o dorinţă pe care ţinea neapărat să şi-o pună în aplicare. Nu putea să fie altceva decât Ştefan, pentru care dezvoltase un subit interes cu fiecare nouă zi ce o apropia de plecarea în vacanţă. Nerăbdarea sa creştea tot mai mult. Mereu aducea vorba despre el. Chiar îi atrăsese atenţia soţului că Dalia s-ar putea să se fi îndrăgostit de Ştefan.  

- Asta-i bună! De unde-ţi veni ideea? Nu cred. Ţi se pare. Este desigur nerăbdătoare să ajungă mai repede la Neptun. Ştii cât de mult iubeşte marea. Nici nu-l cunoaşte măcar. L-a văzut o singură dată la spital şi nici atunci pentru mult timp. Era preocupată mai ales să-şi ascundă urmele accidentului de pe corp, destul de vizibile şi jenante pentru o tânără aflată în faţa unui bărbat străin, fie el şi Ştefan, cel care a salvat-o de la moarte. Poate din această cauză este dornică să-l revadă.  

- Bine ar fi să fie aşa, dar eu cred că am dreptate în ce spun. Intuiţia mea de femeie asta îmi spune, că s-a îndrăgostit de el. Este cam vârstnic pentru ea la cei patruzeci de ani ai săi.  

- La o adică, ce ar fi rău în asta? Este adevărat, este un bărbat mai matur, dar nu-i un terchea-berchea de pe stradă ca foştii săi colegi, ci un om cu o stare materială bună. Dacă nu-i place de fată când se vor întâlni, va şti să-i înlăture confuzia sentimentelor sau entuziasmul său tineresc.  

- Ai dreptate, este matur, dar este şi bărbat şi nu eu sunt cea în măsură să-mi exprim părerea despre comportamentul bărbaţilor când li se oferă gratuit asemenea ofrande.  

- Prea exagerezi şi tu! Nu vei fi cu ea?  

- N-am să mă ţin scai după fundul ei. Este tânără şi ar fi deplasat să merg prin cluburile de pe litoral sau discotecile pline cu tineri de vârsta sa.  

- Asta aşa-i. Lasă că nu se întâmplă nimic rău, ai să vezi.  

Toată această discuţie Gloria şi-o reamintea cuvânt cu cuvânt privindu-i pe cei doi când se apropiau de masă. Le citea în privirile care încercau s-o ocolească pe a sa, că deţin un oarecare secret. La următoarea partidă de dans dacă va fi invitată, va încerca să desluşească acest secret. Poate că va reuşi. Se întâmplă însă neprevăzutul. Un tânăr nu cu mult mai mare decât Dalia se apropie de masă şi i se adresă lui Ştefan:  

- Bună seara! Vă rog să-i permiteţi fiicei dumneavoastră să danseze acest dans cu mine.  

- Bună seara! În primul rând nu eu sunt cel în măsură să aprobe invitaţia ta, ci ea, aşa că te rog să i te adresezi direct.  

- Vă rog să mă scuzaţi, zise tânărul fâstâcit din cauza gafei sale şi repetă întrebarea la fel de jenat către Dalia. Aceasta privind când la Ştefan şi Gloria, când la tânăr, destul de prezentabil în fond, se ridică de la masă şi-l însoţi pe ring. Ea ar fi vrut să fie în braţele celui pe care l-a lăsat la masă şi care îi tulburase în timpul bluesului, simţurile atât de liniştite până ceva vreme în urmă, dar nu era frumos să-l refuze pe tânăr.  

Odată rămaşi singuri, Gloria şi Ştefan nu ştiau ce să facă. Să-i urmeze pe cei doi, sau să rămână la masă şi să încerce să lege dacă se poate, o discuţie pe un teren alunecos cum ar fi… prietenia dintre o femeie şi un bărbat?  

Îi priveau tăcuţi pe cei doi tineri care, îmbrăcaţi în alb, păreau două lebede graţioase pe luciul unui lac, într-un dans al iubirii. Tânărul părea a fi un dansator priceput, poate de aceea a şi îndrăznit să invite o fată necunoscută. Cine ştie? Poate că era şi el în căutarea unei noi iubiri sau, cel puţin a unei aventuri la malul mării.  

Flăcăul, un visător incurabil, dansa lângă Dalia cu gândul că atunci când a intrat în local, briza mării aducea cu ea o răcoare reconfortantă dinspre larg. Şi-ar fi dorit ca această briză a nopţii de august să poposească dacă se putea pe ringul de dans. Nu numai să-i răcorească gândurile înfierbântate de vinul din paharul lăsat gol pe masă, cât mai ales să-i mângâie sufletul singuratic, aducându-i pe aripile nevăzute ale cerului înstelat, surâsul lunii vesele de pe bolta plină cu licuricii nopţii şi să-i alunge tristeţea.  

Venit în Neptun de o săptămână, nu găsise ce să facă în staţiune, în afară de plajă. Se plictisea. Citea, dar aceasta o putea face şi acasă. Trecuseră câteva zile de la sosire şi nu reuşise să lege o amiciţie cu vreo femeie sau cu vreun bărbat. Colegul de cameră era parcă din altă lume. Un pensionar în vârstă, văduv, taciturn, care venise la mare cu bilet de tratament. Poate că de aceea a şi preferat ca astă seară să iasă la restaurant, sperând că în sfârşit va cunoaşte şi el pe cineva care să-i alunge singurătatea unei vacanţe pe litoral.  

Şi-a făcut curajul cu un pahar dublu cu vin, ca să invite această tânără, pe care o studiase discret de când a intrat în local. I se părea o persoană deosebită, venită cu părinţii să servească cina în restaurant. Când a văzut-o dansând cu bărbatul de la masă, la încântat eleganţa mişcărilor sale, cum este îmbrăcată şi mai ales cum arăta fizic. Se vedea că provine dintr-o familie înstărită. Cei doi însoţitori erau eleganţi şi distinşi. Va afla mai târziu dacă poate obţine mai mult de la această seară. Îi plăcea de fată. Cel puţin spera că va reuşi să obţină un nou dans, sau o întâlnire pentru a doua zi, când puteau vorbi mai multe. Îşi luă inima în dinţi, făcându-şi curaj singur:  

- Numele meu este Sorin şi sunt din Târgu Mureş. Pe tine cum te cheamă, dacă nu te superi?  

- Dalia.  

- Ce nume deosebit! Pari a fi şi o fată specială ca şi floarea căreia îi porţi numele.  

- Ţi se pare. Nu sunt cu nimic mai deosebită decât celelalte fete de pe ring sau din local, răspunse fata, parcă un pic iritată.  

- Ba da. Eşti elegantă, graţioasă în mişcări şi mai ales cu mult bun simţ.  

- Ce te face să crezi asta? întrebă ea pe acelaşi ton.  

- Faptul că nu m-ai refuzat. Puteai foarte simplu să o faci.  

- De ce te-aş fi refuzat? Şi aşa la masă era un singur bărbat pentru două partenere şi cum ei doi sunt mai apropiaţi ca vârstă, te-am preferat pe tine. Nu te bucură asta?  

- Ba da, mulţumesc. Sunt părinţii tăi?  

- Nu! Doar doamna este soţia tatălui meu, bărbatul este patronul Complexului.  

- Oho ho, eşti pe cai mari!  

- De ce? Suntem doar prieteni şi părinţii fac afaceri cu el.  

- Nu mi-ai spus de unde eşti.  

- Din Focşani.  

- Aha, vrânceancă. Stai mai mult la mare?  

- Până aproape de sfârşitul lui august.  

- Stai ceva. Eu mai am doar o săptămână. Am venit cu bilet printr-o agenţie de turism de la mine din oraş.  

- Vreau să fac şi un tratament de recuperare. Am avut un accident rutier în mai şi am venit să mă recuperez.  

- Îmi pare rău să aud aşa ceva. Ce lucrezi?  

- Nimic deocamdată. Abia mi-am luat licenţa anul acesta. Cred că voi lucra în firma tatălui meu pentru început până voi găsi ceva în specialitatea mea, sau voi sta pur şi simplu acasă să mă odihnesc. Avem din ce trăi, aşa că nu-i nicio grabă să mă angajez.  

- Ce ai terminat?  

- Jurnalismul, la Bucureşti. Dar parcă mi-ai lua un interogatoriu. Despre tine nu spui nimic?  

- Aa…, ba da, răspunse el vesel. Nu m-ai întrebat.  

- Am mai avut timp?  

- Sunt profesor de istorie şi filosofie în Târgu Mureş.  

- Şi ce istorie predai elevilor maghiari?  

- Cea normală pe care ai învăţat-o şi tu. Să fii sigură de faptul că numai politicienii exagerează şi aprind spiritele. Populaţia maghiară de rând nu gândeşte ca ei. Se comportă normal ca nişte buni cetăţeni în cadrul urbei.  

Schimbându-se ritmul muzicii, tinerii nu-şi mai puteau vorbi dacă doreau să fie în ton cu ritmul melodiei.  

Gloria şi Ştefan îi urmăreau cu interes pe tineri cum se mişcau pe ring. Fiecare privea cu alte gânduri la evoluţia lor ritmică. Gloria se gândea că poate Dalia îşi va face un amic pe litoral şi se va îndepărta cu gândul de Ştefan. Oricum erau cam de aceeaşi vârstă şi băiatul părea să fie un tânăr educat şi simpatic.  

Ştefan se gândea amuzat că tocmai când se gândea că a descoperit o fragă în pârgă de care putea să se bucure culegând-o să-i savureze aroma şi frăgezimea, a apărut acest rival. De fapt, uitase de un amănunt pe care nici nu-l luase în calcul şi anume că aceşti tineri pot apărea cu zecile, fiind plin litoralul cu ei. Doar nu avea monopol asupra fetei. Zâmbi distrat. Tot îi rămânea ceva şi lui: mama Gloria. O privi cu interes şi descoperi că nu prea ar avea ce pierde dacă pe fată o va cuceri unul dintre tineri. Chiar poate ar fi într-un câştig substanţial. Fata avea doar tinereţea de partea ei şi mai nimic în plus, pe când mama...  

Gloria observă că pe faţa lui Ştefan a apărut zâmbetul.  

- Ce-i atât de amuzant? La ce te gândeai de ţi s-a luminat faţa dintr-odată? Trecuse direct de la exprimare protocolară cu dumneavoastră, la una amicală, ca între doi cunoscuţi.  

- Cine poate şti? Nu întotdeauna ne putem deschide sufletul ca pe o carte în faţa unui străin, să poată oricine citi şi descoperi tot ce noi încercăm să ascundem de privirile indiscrete şi iscoditoare. Mă gândeam poate la timp!  

- La timp? Ca vreme sau aşa, metaforic? întrebă Gloria nedumerită.  

- Mă uitam la cei doi tineri şi mă gândeam la timpul care a trecut peste mine. De multe ori mă întreb: ce mai înseamnă pentru mine timpul, la cei patruzeci de ani? Simt că am pierdut mult timp preţios, căruia puteam să-i dau o altă dimensiune. Puteam să mă apuc de o altă profesie când eram ca ei şi când vedeam viaţa din altă perspectivă, mult mai optimistă. Mi-ar fi plăcut de exemplu, să mă fac romancier. Aici, pe litoral, vezi atât de multe lucruri şi întâmplări, încât poţi umple cu ele mii de pagini de roman. Aveam timp să scriu multe romane, profunde şi realiste.  

- Crezi?  

- Puteam scrie şi despre dragostea de care cu toţii avem nevoie în viaţă. Eu pot spune că am ratat momentul când dragostea putea să-mi inunde sufletul ca un râu revărsat peste o câmpie însetată, dând viaţă altor trăiri şi realizări ale sufletului şi nu numai.  

- Dar ce, nu ai întâlnit dragostea? Nu ai descoperit-o încă în cei patruzeci de ani?  

- Când am crezut că am întâlnit-o a fost doar o iluzie. Oferind totul pe altarul iubirii am crezut că cea căreia îi dedic aceste nobile sentimente, va şti să le păstreze nealterate şi să se bucure de sinceritatea lor. Uneori te mai şi înşeli!  

- Ce pot să spun? Aşa este, nu poţi înţelege întotdeauna aceste hăţişuri ale sufletului, fie el al unei femei sau al unui bărbat. Eşti convins că ţi-ai găsit perechea, însă constaţi că te-ai înşelat.  

- Gloria, doamnă dragă, dragostea trebuie cultivată continuu, trecu Ştefan la o abordare directă, neprotocolară. Iubirea nu poate rezista multă vreme dacă nu este exemplificată prin fapte, dacă zilnic nu-i dai dovezi că există în sufletul tău, aşa cum flacăra nu poate rămâne aprinsă dacă nu este alimentată cu oxigen. Ca să exemplifice acest lucru acoperi o lumânare cu un pahar făcând ca aceasta să se stingă. Iubirea nu poate fi durabilă dacă nu este protejată. Fiecare gest motivat de iubire o intensifică şi o cuantifică. Atunci când nepotrivirile şi spiritul dominator al unuia dintre parteneri, stări care ar distruge dragostea, sunt reduse la tăcere, dragostea va învinge mereu.  

Reprimarea dragostei duce la dispariţia ei. Dacă impulsurile de amabilitate şi generozitate sunt reprimate, ele dispar, iar inima devine rece şi însingurată. Simt că eu am lăsat ca inima celei care a fost legată de mine să tânjească după dovada că dragostea mea a fost sinceră. Eu eram convins că i-am acordat-o. Nu ştiu în ce măsură ea a fost mulţumită de acest lucru. Înseamnă că planta preţioasă a iubirii nu a fost suficient de bine îngrijită cu gingăşie, pentru a cultiva roadele străduinţei mele, iubirea puternică, viguroasă şi plină de satisfacţii. Acum doar asta regret de la timpul irosit. Poate dacă eram mai atent la viaţa de cuplu nu mi se întâmpla ce mi s-a întâmplat şi acum eram împreună.  

Gloria îl descoperea cu surprindere şi plăcere pe un alt Ştefan. Un bărbat romantic şi sensibil, care vorbea metaforic despre ploaie, soare, câmpii însetate, aşa cum vorbea despre viaţă, iubire, fericire sau tristeţe.  

- Asta înseamnă că o mai iubeşti? întrebă ea îngrijorată. Regreţi după ea?  

- Nicidecum. Este posibil să o urăsc chiar dacă nu merită acest lucru, pentru că a distrus puritatea unor frumoase sentimente ale tinereţii. Nici acum nu ştiu care este mai vinovat dintre noi doi de eşecul căsniciei noastre.  

- Ai tot timpul să mai încerci. Poate vei descoperi o nouă comoară, un alt filon de aur, mina ta de diamante şi rubine, care dacă la început vor fi neşlefuite, tu vei şti să le dai strălucirea care să le scoată valoarea în evidenţă.  

- Nu spuneai că ai expertiză în acest domeniu?  

- Putem cumva anticipa ce ne rezervă ziua de mâine? mai spuse el privind cu nostalgie la Dalia, aflată în braţele tânărului ei partener.  

- Te înţeleg. Doare să iubeşti pe cineva care nu te iubeşte la rândul lui, dar cel mai dureros este să iubeşti pe cineva şi să nu găseşti niciodată curajul de a-i spune ce simţi. Poate că în perioada cât aţi fost împreună nu ai reuşit s-o faci să înţeleagă că o iubeşti cu adevărat. Ştiu că atunci când iubeşti, suferi, când iubeşti uneori mai ai şi temeri, mi s-a întâmplat de atâtea ori. Ţie ca bărbat poate nu. Nu ai înţeles că atunci când iubeşti poţi să şi pierzi? Atunci când eşti îndrăgostit şi când iubeşti cu pasiune, uiţi uneori de tine. Pentru că atunci când iubeşti, lumea ideală din jurul tău dispare. Există o singură persoană şi un singur EA sau EL, care se cheamă Iubire. Îndrăgostitul se subordonează altor legi nepământene. Când iubeşti cu adevărat eşti sclavul acestui fenomen supranatural.  

- Poate că ai dreptate în tot ce spui. Poate că nu am făcut totul ca să înflorească în sufletul ei şi să se dezvolte sentimentul profund al iubirii, sentiment care să o ţină legată de mine nu prin actul căsniciei noastre, ci prin dragostea ei adevărată.  

- Să ştii că dacă tot suntem la ora confidenţelor şi nu ştiu ce ne-a apucat, până se întoarce Dalia la masă, pot să-ţi încredinţez faptul că şi eu m-am lăsat atrasă de iubire când l-am întâlnit pe Laurenţiu, tatăl fetei. Este adevărat că eram cu şapte ani mai tânără şi la o femeie acest lucru contează foarte mult. M-am îndrăgostit de el de cum l-am văzut. Nici Laurenţiu nu a rămas indiferent. Eram într-o dulce rătăcire pe ţărmul fanteziei la care a participat şi el. Perioada de început a fost cea mai frumoasă din cei şapte ani petrecuţi împreună. Pe parcurs am cunoscut-o şi pe Dalia. Era o copilă la fel de drăgălaşă ca şi acum, numai că atunci era doar o copilă, pe când acum este o femeie în puterea cuvântului. Nu ai observat?  

- Ba da. Cum era să-mi scape? răspunse el privind nostalgic la ce se întâmpla pe ringul de dans între cei doi tineri.  

- Aş dori să mă crezi. Chiar dacă voi folosi modul tău metaforic de a vorbi, recunosc că am comis o imprudenţă: am îndrăznit să sfidez raţiunea şi să mă las pradă unei iubiri impetuoase când l-am întâlnit pe Laurenţiu, precum o pasăre iubeşte libertatea zborului şi al cerului! El era infinitul meu magic, iar eu doream să devin viaţa lui, acel atom de care nu te poţi dispensa pentru a realiza integritatea unei molecule definitorii. Aproape că aşa s-a şi întâmplat.  

Am trăit împreună cei mai frumoşi ani după decesul primului meu soţ. Îmi doresc ca acele momente să nu fi fost doar o furtună sau o ploaie de vară ca multe altele. Şi totuşi uneori sunt derutată. Nu mai trăim împreună aceeaşi intensitate a iubirii. Altceva i-a luat locul. Problemele cotidiene ne-au răpit clipele de fericire. La ce folos că acum ne putem permite orice extravaganţă, orice confort, dacă nu mai trăim acea religie a nopţilor când ne mângâiam, ne sărutam, ne ofeream nu numai în gândul minţii, ci şi faptic stări fizice şi sufleteşti unice, până adormeam îmbrăţişaţi ca doi copii? Cred că ţi-am mai spus acest lucru în alt context.  

- Şi acum nu vă mai iubiţi?  

- Ba da, desigur, ne înţelegem destul de bine, ocoli ea cuvântul iubire. Totuşi, parcă nu mai există acea relaţie plină de romantism, plină de poezie şi fior, când era suficient să ne luăm de mână şi să pornim cu gândurile să hoinărim pe tărâmuri nebănuite, uneori chiar interzise. A dispărut acea vibraţie care mă făcea fericită ca om.  

Nu înseamnă că acum nu ne mai iubim deloc. Doar că… mă repet, altceva a luat locul acelor trăiri. Munca, grija zilei de mâine, afacerile, scadenţele bancare. Parcă nu mai trăim pentru noi şi prin noi. Alte fenomene ne conduc viaţa şi nu mai avem aceleaşi satisfacţii ca în urmă cu şase-şapte ani, când eram mai săraci dar mai fericiţi. Dragostea are mereu nevoie de mici dovezi de afecţiune. Un gest mărunt poate surprinde în mod plăcut persoana care doreşte mereu să fie iubită şi înconjurată de atenţii.  

- Crezi că nu mai poţi fi fericită alături de soţul tău?  

- Nu aş putea susţine acest lucru. M-ar bate Dumnezeu.  

Ştefan a sesizat imediat nemulţumirea interlocutoarei sale în privinţa relaţiilor conjugale. I se simţea în glas regretul că este neglijată în ultimul timp de soţ. Să fie oare geloasă şi pe fiica vitregă? Sau nemulţumită de faptul că soţul ştiindu-se la adăpost, căsătorit cu femeia pe care şi-o dorise, a uitat repede să-i mai acorde aceeaşi importanţă şi atenţie, dedicându-se exclusiv afacerilor? Poate când relaţiile dintre el şi familia Trifan vor evolua, va putea afla mai multe. Totuşi o întrebă:  

- De ce spui aproape şi de ce foloseşti trecutul în vorbire? Nu vă mai iubiţi? Cine vă opreşte să le retrăiţi? Să reveniţi la acele momente unice de la începutul iubirii voastre, de acum şapte ani, când aceasta s-a înfiripat?  

- Problemele zilnice ale afacerilor noastre de familie care mi-au răpit soţul. Poate că mi-au răpit iubirea pe care o primisem ca dar de la viaţă când nici nu mă aşteptam şi la care visasem tot timpul. Apoi soţul meu pe zi ce trece îşi divinizează tot mai mult fiica care creşte şi-i aminteşte prin fizic de mamă-sa. Aceasta poate că este raţiunea vieţii sale. Nu ştiu dacă mai este loc şi pentru altceva în sufletul lui.  

- Nu exagerezi? Încearcă să schimbi ceva.  

- Aş dori să fiu la fel de modestă financiar ca acum şapte ani, dar să-mi recapăt dragostea de atunci. Mai bine spus să-mi recapăt iubitul, amantul, sau cum puteam să-l numesc în acea perioadă de început a frumoasei noastre relaţii. Pe soţ îl am, totuşi simt că am pierdut ceva foarte important pentru sufletul meu – mi-am pierdut iubitul.  

- Ai dreptate, nu putem să le avem pe toate oricât ne-am strădui. Dacă pe de o parte vom câştiga, acest lucru se întâmplă în detrimentul celeilalte părţi. Recunosc faptul că cel puţin nouă, bărbaţilor, afacerile şi creşterea bunăstării ne iau minţile. Ne fac să uităm că mai sunt şi alte valori de care ar trebui să ţinem cont şi cărora să le dăm prioritate. Uităm de soţii, de copii şi mai ales de părinţi. Parcă cel mai important pe lume ar fi averea. Cât mai multă avere. Uităm de faptul că cea mai importantă avere de care are nevoie omul este iubirea, fericirea, o viaţă plină de sentimente, în care cei dragi să-şi găsească locul, să se simtă ocrotiţi şi mereu iubiţi.  

- Da, viaţa nu este uşoară. Ai multe de îndurat... Ai multe de depăşit… Şi foarte multe de realizat! Tocmai de aceea, ar trebui să ne oprim pentru o clipă şi să ne întrebăm dacă am descoperit “acel ceva” pentru care merită depus tot acest efort? “Acel ceva” pentru care să alergi şi să nu te dai bătut orice s-ar întâmpla? Ce anume este “acel ceva care stârneşte în tine pasiune, entuziasm şi te face să te simţi viu?  

- Viaţa este o luptă continuă. Nu-i deloc uşor să-i faci faţă. O simt asta zilnic, din zori şi până în noapte târziu, când reuşesc în sfârşit să adorm şi să scap de griji până a doua zi când o iau de la capăt.  

- Priorităţile pentru care merită să ne luptăm pot fi copiii noştri, familia, poate fi o cauză în care crezi, poate fi o nedreptate ce necesită a fi îndreptată, sau poate fi un dar pe care îl ai de oferit cuiva drag. Indiferent ce este, indiferent dacă are impact doar pentru cei din jurul tău sau pentru o lume întreagă, pentru generaţia actuală sau pentru cea ce va urma, trebuie să găsim “acel ceva” şi să ne îndreptăm către el energia, inteligenţa, creativitatea şi faptele noastre.  

- Da, uneori avem impresia că nu ne mai aparţinem doar nouă, ci aparţinem tuturor celor din jurul nostru, celor care ne înconjoară, fie că ne sunt cei dragi şi apropiaţi sufletului, fie simpli trecători ai vieţii, cei care se intersectează involuntar zilnic cu noi păşind pe strada vieţii.  

- Ar trebui să ne reamintim de acest lucru în fiecare zi, de fiecare dată când sufletul ne este plin de bucurie, de fiecare dată când vedem în jurul nostru oameni ca şi noi ce au în faţa lor propriul munte pe care vor să-l cucerească. Să ne amintim că naşterea noastră nu a fost o simplă întâmplare, urmarea unei clipe de dragoste şi rătăcire a părinţilor noştri....  

- La această menire ar trebui să se gândească cel mai mult politicienii. Ei se cred că sunt Mesia care a venit să izbăvească lumea de rele, dar în fond nemernicii nu se gândesc decât la prosperitatea lor.  

- Ştiu asta la fel de bine ca şi tine, mai ales când vin după sponsorizări în campaniile electorale şi...  

Apariţia la masă a celor doi tineri a făcut să se întrerupă momentul destăinuirilor şi al filosofărilor între doi oameni maturi, aflaţi fiecare în căutarea altui ceva. Gloria - a iubirii pe care se temea că o pierduse, Ştefan - a unei noi iubiri care să ia locul celei furate.  

Sorin, mulţumindu-i pentru dans tinerei sale partenere, salutându-i politicos pe cei vârstnici, s-a retras la masa lui cu gânduri optimiste.  

Dalia plină de entuziasm şi bună dispoziţie, dar şi obosită de zbenguiala de pe ring, se aruncă greu în scaun şi se repezi să-şi umple paharul cu apă rece, să-şi potolească nu numai înflăcărarea sufletească, ci mai ales pe cea trupească.  

- Vai ce-am mai dansat, încercă ea să facă atmosferă la masă făcându-şi vânt cu şervetul. Să ştiţi că se pricepe târgmureşeanul la dans.  

- Aha, vrei să spui că-i din Târgu Mureş.  

- Da, este profesor acolo la o şcoală generală.  

- Şi încă nu te-a cerut în căsătorie? încercă să glumească Ştefan cu fata.  

- Ei, asta-i bună. Am apucat doar să ne spunem câte ceva despre noi. Nu ne-a lăsat timp orchestra ta pentru mai multă socializare. Nu aţi văzut cum au cântat mai ales la rock en roll? Saxofonistul parcă înnebunise. Voi de ce nu aţi ieşit la dans?  

- Ca să nu vă călcăm pe picioare şi să vă lovim cu coatele. Noi nu suntem de vârsta voastră să ne mişcăm la fel de bine.  

- Asta-i acum! Erau destui de vârsta voastră!  

Dându-şi seama că poate i-a jignit pe cei doi cu remarca sa, a încercat s-o dreagă.  

- Erau şi mai vârstnici ca voi care dansau.  

- Da, am observat. Am considerat că putem să folosim timpul mult mai eficient, discutând ca între noi “vârstnicii”, o taxă imediat Gloria.  

- Da? Ce anume?  

- Asta-i acum! Noi te-am întrebat ce ai discutat cu tânărul? pară mama încercând să-şi etaleze cel mai simpatic zâmbet fals, pe un ton iritat.  

- Nu, dar...  

- Lasă, nu te speria că nu despre voi am discutat cu toate că merita să o facem.  

- Da? De ce? întrebă Dalia simţind iritarea din glasul ei.  

- Eraţi o pereche foarte potrivită, răspunse Gloria. Flăcăul e un tânăr simpatic.  

- Abia de ne-am cunoscut...  

- Ce are a face, dacă aşa aveam impresia?  

- Este simpatic tipul, ai dreptate. Mai are de stat o săptămână în staţiune.  

- I-ai luat deja un interviu?  

- Nu..., el mi-a spus de la început, că se plictiseşte singur.  

- De ce nu te-ai oferit să-i ţii de urât? o tachină Ştefan zâmbind.  

- Ei na şi cu tine acum, parcă de aceea am venit aici, să le ţin de urât tuturor celor singuri care se plictisesc pe litoral.  

- Nu chiar tuturor, ci doar acelor tineri singuri care sunt... simpatici, continuă el s-o irite.  

- Sunteţi amândoi răutăcioşi şi..., şi…, invidioşi. Caraghioşilor, încheie ea supărată, ţuguindu-şi buzele a bosumflare că a fost luată în derâdere. Simţise imediat că pe cei doi ori îi deranja întâlnirea cu neprevăzutul său partener de dans, ori aveau chef să se distreze pe seama sa.  

- Invidioşi? De ce? Şi mai ales de ce caraghioşi?  

- Păi..., pentru că…, de aia, că nu aţi dansat, cu toate că eu ştiu că aţi fi dorit foarte mult s-o faceţi şi mai ales, că mă tachinaţi.  

- Lasă că vom recupera dansul următor şi tu ne vei asista cum am făcut şi noi.  

- S-o credeţi voi! sări ea imediat, însă dându-şi seama că ar  

putea fi interpretată altfel continuă: doar numai dacă nu revine Sorin sau vreun alt partener, replică ea vădit supărată.  

După scurta pauză de hidratare, atât a membrilor orchestrei, cât mai ales al dansatorilor, programul muzical s-a reluat. Ştefan făcând parcă în ciuda Daliei care ar fi dorit ca ea să fie cea invitată şi nu Gloria, îşi luă cu eleganţă partenera de mână şi se îndreptară spre ring.  

Era o melodie lentă, de început. Păreau o pereche potrivită. Cei doi încercau să-şi armonizeze paşii cât mai bine. Amândoi erau buni dansatori, mai ales de tangou. Ştefan o purta pe ring ca într-o plutire printre perechile în mişcare, trezind invidia Daliei care nu-şi dezlipea ochii de la el. Îl admira pe Ştefan. Înalt, frumos, puternic, îmbrăcat elegant, cu haine de firmă, cu pieptul lat, de care Gloria se lipise ca o ventuză, se învârtea pe parchetul ringului ca un dansator profesionist. Ce păcat că nu era în locul mamei Gloria să se lipească aşa de bine ca ea de pieptul lui, să-l îmbrăţişeze cu adevărat aşa cum simţea acum nevoia. Doar capul şi l-ar fi sprijinit cu multă plăcere, să-i asculte tumultul bătăilor de inimă. Era invidioasă pe mama Gloria.  

Vedea cum Ştefan îi şoptea ceva şi murea de curiozitate să afle cam ce-i spune. Ar trebui să-i aparţină numai ei. Măcar să o privească ca pe o femeie adevărată, nu ca pe o fetiţă răzgâiată şi tot ar fi fost un început promiţător. Nu mai era de mult o fetiţă. Cel puţin după anii împliniţi, dacă nu altfel. Până acum nu a fost îndrăgostită de cineva cu adevărat. Au fost iubiri trecătoare, de copilă sau de adolescentă. Nici în timpul facultăţii nu-şi găsise un iubit care s-o facă să simtă că pluteşte, că nu mai are aer şi că se sufocă dacă nu-l vede sau dacă nu este în prezenţa lui.  

O trezi din visare Sorin care o invită la dans. Îl rugă să ia un loc la masă şi să admire împreună dansatorii.  

- Mă simt obosită şi mă doare şi piciorul accidentat, se scuză ea minţind cu uşurinţa de care nu se credea capabilă. Îi spuse toate acestea numai să poată fi cu ochii pe cei doi care se simţeau din ce în ce mai bine şi asta se vedea după cum se mişcau. Erau desigur fericiţi că sunt împreună, aşa îmbrăţişaţi, pe ringul de dans.  

Referinţă Bibliografică:
ZBORUL SPRE STELE - roman premiat de Liga Scriitorilor / Stan Virgil : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1186, Anul IV, 31 martie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Stan Virgil : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stan Virgil
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!