Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Scrieri > Mobil |   


Autor: Stan Virgil         Publicat în: Ediţia nr. 1183 din 28 martie 2014        Toate Articolele Autorului

ZBORUL SPRE STELE - roman premiat de Liga Scriitorilor
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Capitolul II  

 

 

Adoua zi, Ştefan se sculă pe la ora zece. Cum se dădu jos din pat, intră în camera de baie să se bărbierească şi să facă alt duş pentru a-şi alunga toropeala. Ce plăcut era în aşternuturi. Dacă nu era întâlnirea, ar mai fi lenevit ceva timp sub cearceafuri. Acasă nu era aşa de leneş ştiind câte treburi are de rezolvat în Complex. Avea impresia că este în weekend nu într-o deplasare de afaceri.  

Fixase întâlnirea pentru joi la prânz, ca să se întoarcă acasă a doua zi dimineaţa, să evite aglomeraţia de pe şosea. Acum va pleca duminică devreme, să mai prindă ceva din şoseaua liberă. Ştia că după amiază se va circula bară la bară, ca de obicei.  

Privi în oglindă. Nu-i plăcu de bărbatul din imagine. Îi crescuse barba, era ridat, obosit, cu cearcăne la ochi. Parcă nu dormise de nu ştiu câte zile. Spera ca după ce va scăpa de părul aspru de pe faţă şi va ieşi de sub duş, să fie altul.  

În septembrie împlinea patruzeci de ani. Când au trecut patru decenii din viaţa lui? Parcă ieri era student la A.S.E., în capitală, cu ochii după colege, mai ales după bobocele naive şi uşor de prins în plasă. Acele vremuri au rămas în urmă. După plecarea soţiei sale acum trei ani, viaţa nu mai avea acelaşi farmec. Nu mai trăia emoţional cu aceeaşi intensitate. Se dedicase muncii şi dorinţei de a face un turism de calitate. Investise tot ce agonisise în cei cincisprezece ani de activitate turistică, plus împrumuturile bancare, pentru a ridica standardul de calitate al Complexului său. Era singurul din Neptun care avea hotel, restaurant, discotecă şi bază de tratament, frecventat încă de înainte de revoluţie de către turiştii străini, mai ales pentru renumitele tratamente cu gerovital şi nămol sapropelic. Complexul era un nume cu renume în Europa.  

Insistă asupra duşului cât mai mult. La început folosi apa fierbinte cât o suporta corpul, apoi schimbă registrul ca într-un duş scoţian, se biciuia cu jeturi de apă rece. Pielea înroşită i se făcuse ca de găină sub efectul apei reci de munte. Era înviorat şi dornic de muncă.  

Din cauza foamei, simţi un gol în stomac. Nu mâncase şi nu băuse mai nimic de mai bine de douăsprezece ore, în afara cafelei din termos. Îşi aminti de ea şi turnă lichidul într-un pahar aflat pe măsuţa din cameră. Încă mai era caldă. Îi savură aroma. Marca aceasta de cafea i-o aducea special cineva de la Istanbul. Ştia că-i place cafeaua turcească făcută la nisip. Gina se pricepea să facă o cafea deosebită şi nu numai cafeaua o făcea bună, ci şi la alte lucruri se pricepea la fel de bine. Era o fată bună la toate. Poate în gândul ei nerostit, încă spera ca el să o ia de soţie. Mai aveau din când în când “hârjoneli” pe la hotel. Totul acoperit într-o discreţie absolută.  

Proaspăt bărbierit şi reconfortat cu aftershave, se simţea mai optimist. Şi-a ales pentru întâlnire o ţinută sport, că doar se întâlnea cu un bărbat. Nu avea o întâlnire amoroasă, ci una de afaceri negociată cu mult timp înainte. Aşa că se îmbrăcă în alb din cap până-n picioare, cum se spune. Mai zăbovi câteva minute să-şi termine obişnuita sa ţigară. Luă mapa cu documente şi ieşi din cameră, pornind spre recepţie unde avea loc întâlnirea.  

Coborî treptele de la etajul unu, căutând din priviri un bărbat de vreo cincizeci de ani, plinuţ, cu un început de calviţie, după cum ştia din discuţii că apare viitorul său partener. Fu surprins când în faţa lui se prezentă o doamnă înaltă, nici subţire dar nici plină, la vreo patruzeci şi cinci de ani, brunetă, cu un ten fin, bine proporţionată fizic în ciuda vârstei, îmbrăcată într-o rochiţă turcoaz, vaporoasă, care îi scotea în relief picioarele zvelte ca de codană şi un bust ce electriza imediat privirile oricărui bărbat. Se observa că doamna nu-i străină de sălile de fitness sau de cele de cosmetică.  

- Bună ziua! Scuzaţi-mă vă rog! Mi-a spus recepţionerul că sunteţi domnul Ştefan Dunca.  

- Da doamnă, aşa mă numesc, răspunse el surprins, cu un glas cât mai afabil.  

- Ce bine! Sunt doamna Gloria Trifan. Trebuia să aveţi întâlnire cu soţul meu, Laurenţiu Trifan.  

- Adevărat, trebuia să am o întâlnire cu domnia sa încă de ieri la aceeaşi oră, însă probleme de serviciu care nu se puteau amâna m-au determinat să-l rog să accepte reprogramarea întâlnirii pentru astăzi.  

- Aşa este. Se mai întâmplă când eşti angrenat în afaceri. Cunoaştem bine fenomenul.  

- Domnul mai întârzie cumva, de v-a rugat pe dumneavoastră să mă întâmpinaţi?  

- Nu, nu, soţul meu nu mai poate participa la această întâlnire.  

- Cum aşa? Iar amânăm semnarea documentelor? răspunse Ştefan nu la fel de amabil ca prima dată, speriat că a făcut drumul degeaba până în Poiana Braşov. Şi câtă treabă aveam! Măcar nu m-a anunţat cum am făcut şi eu, mai spuse el pe un ton uşor iritat.  

- Nu, nu este nevoie, le vom semna împreună, am aceleaşi împuterniciri ca şi soţul meu, fiind administratori cu drepturi egale în afacere, putem semna actele oricare dintre noi.  

- Asta este bine, se linişti imediat Ştefan. Dar ce s-a întâmplat? Ce l-a reţinut pe soţ de la această întâlnire? Doream să îl cunosc personal.  

- Am fost anunţaţi de la firmă că fiica noastră a avut un accident auto pe Valea Prahovei când venea de la Bucureşti să ne întâlnească. Cum trebuia să rămână cineva să vă întâmpine, chiar dacă şi eu ar fi fost normal să fiu lângă ea, soţul a preferat să mă scutească de emoţiile acestei întâmplări dramatice.  

- Şi cum aţi rezistat doamnă să nu fiţi ca mamă lângă fiica dumneavoastră?  

- De fapt este fiica soţului dintr-o căsnicie anterioară.  

- Aa... acum am înţeles. Ia spuneţi. Unde a avut loc accidentul?  

- Între Predeal şi Timişul de Sus.  

- Cumva tânăra conducea un Maserati Gran Coupe de culoarea vişinei putrede?  

- Da. De unde ştiţi?  

- Pentru că eu am scos-o azi noapte din autoturismul căzut în râpă în jur de ora douăzeci şi două.  

- Ce spuneţi?  

- Haideţi să ne aşezăm la masa aceea, propuse Ştefan, apoi începu să-i relateze toată povestea cu accidentul, de când a văzut cum alerga printre maşinile din coloana interminabilă şi cum după ce l-a depăşit, a găsit-o căzută în râpă la puţin timp.  

- Cum aşa? Dumneavoastră sunteţi cel care i-a salvat viaţa? Mereu i-am spus să nu mai alerge aşa tare, dar ce, ascultă pe cineva?  

- Doamna Trifan, eu doar am scos-o din maşina care apoi s-a rostogolit în râpă, luând foc în final. Salariaţii de la SMURD sunt cei care v-au salvat fata.  

- Da, dar dacă nu o scoteaţi dumneavoastră, acum era moartă. Nu aţi fost cel care i-a dat primul ajutor?  

- Ba da, eu am fost. Posibil că putea să se întâmple cum spuneţi. Nu am făcut nimic în plus decât ar fi făcut oricare om de bună credinţă în situaţia mea.  

- Vă mulţumesc domnule Dunca, atât în numele meu, cât şi al soţului şi mai ales al fiicei noastre. Acolo v-aţi rănit la mână? Vă văd bandajat, îşi manifestă ea curiozitatea, observând pansamentul de la mână.  

- Da, acolo. Nu-i cazul cu mulţumirile, doamnă. Haideţi să trecem la scopul întâlnirii. Aveţi obiecţiuni la condiţiile de desfăşurarea al contractului, al preţului, sau al modului de plată? A intervenit ceva nou care trebuie renegociat?  

- Staţi că nu-mi revin din surpriză! Nu, domnule. Totul este în regulă privind contractul.  

- Atunci nu ne rămâne decât să-l semnăm şi să-l parafăm.  

- Desigur, cu plăcere.  

După ce s-au semnat şi ştampilat documentele, noii parteneri strângându-şi mâna, au hotărât să meargă în restaurant să servească prânzul. Le era foame amândurora.  

Îndreptându-se spre salonul restaurantului, doamna Trifan nu se putu abţine să nu-şi sune soţul pentru a-i da vestea cea mare: Dunca, noul lor partener de afaceri este salvatorul Daliei. Convorbirea telefonică fu scurtă. Soţul era afectat de cele întâmplate unicei sale fiice. Acum era fericit că viaţa nu îi era pusă în pericol. Câteva contuzii, coaste fisurate, o ruptura de maleolă la piciorul stâng, ceva pe la mandibulă, lucruri care nu o puteau ţine mult timp în Spitalul Judeţean Braşov.  

Fata îşi revenise repede din şocul produs de eveniment. Nu-şi amintea nimic din ce se întâmplase. Doar că în curba strânsă unde a avut loc accidentul, a derapat pe şoseaua udă şi nu a mai reuşit să ia curba. Tocmai atunci urca un alt autoturism din sens opus, care pentru câteva secunde a orbit-o cu farurile, când la rândul său lua curba. Atunci, cum avea ceva viteză, şoseaua fiind umedă, nu a mai reuşit să se înscrie şi lovindu-se de parapet a zburat peste el rostogolindu-se în râpă. Doar impactul cu parapetul l-a resimţit când s-a declanşat şi airbag-ul. De restul nu-şi amintea nimic.  

Trifan, auzind că Dunca i-a salvat fiica de la moarte, i-a împărtăşit şi fetei vestea. Era o minune Dumnezeiască. Sigur cineva acolo Sus, în ceruri, avea grija fiicei sale, dacă ea nu îşi avea. L-a trimis pe omul care trebuia să sosească la întâlnire cu o zi mai devreme, să-i salveze copila. Poate că aşa a vrut Dumnezeu, ca acesta să nu poată veni joi pe zi la negociere, iar noaptea să fie la locul potrivit unde să-i întâlnească fata şi să i-o salveze de la moarte. Se închină şi se rugă la Dumnezeu, mulţumindu-i pentru fapta Sa. El a fost îngerul păzitor al fiicei sale.  

Doamna Trifan, îi transmise lui Ştefan mulţumirile soţului şi ale fetei, pentru faptul că s-a încumetat s-o salveze, riscându-şi viaţa. Îi va fi recunoscător veşnic şi este fericit că în această vară au devenit colaboratori, poate că vor fi şi în verile viitoare dacă afacerile le vor merge bine şi în continuare.  

Familia Trifan deţinea o fermă de păsări, o crescătorie de suine şi un mare abator cu fabrică de mezeluri, în zona Focşani. Putea să aprovizioneze restaurantul din incinta Complexului hotelier cu tot ce-i trebuia acestuia pentru o bună funcţionare pe toată durata sejurului. Preţurile convenite erau mulţumitoare pentru ambele părţi. Acum tatăl fetei se gândea cum să-şi arate recunoştinţa faţă de colaboratorul şi salvatorul fiicei sale. Poate îi va trimite câteva duzini de sticle din cele mai renumite vinuri de colecţie din zona Vrancea.  

Ştefan era fericit că s-a întâmplat să salveze tocmai fiica unui nou partener de afaceri. O privea peste masă pe doamna Trifan cu admiraţie, cât de bine arăta, cât era de provocatoare şi de atrăgătoare la vârsta ei! Încă îi mai simţea dulceaţa buzelor fetei sale vitrege, lăsată ca o pecete peste ale lui în timpul când i-a acordat primul ajutor. De asemeni îi era vie în căuşul palmei mari, bărbăteşti, umflătura tare a sânului, când încerca să-i pună inima în mişcare. Aşa i-a perceput mişcarea slabă a cordului, prin zvâcnetul muşchiului de la sânul său tare şi bine dezvoltat.  

- “Dar doamna Trifan oare ce ruj foloseşte? Este la fel de plăcut la gust ca cel al fiicei?” se întrebă el în gând.  

- “Sânii îi sunt la fel de tari ca ai fetei?”Gloria Trifan avea buze senzuale iar strălucirea rujului de culoare ciclame le făcea şi mai atrăgătoare, mai provocatoare. Şi bustul era diferit de cel al fiicei. Mai voluptuos, plin de chemarea de a te juca cu el, de a-l pipăi şi a-l acoperi cu sărutări pătimaşe, într-o joacă erotică plină de pasiune.  

Ştefan se ruşină că se gândea la asemenea prostii privindu-şi insistent partenera. O sfredelea cu privirile lui curioase. Tot timpul a fost un crai al litoralului. A luat de la viaţă tot ce era mai frumos. Nu a scăpat nicio oportunitate. Dacă îi plăcea vreo femeie, făcea totul ca aceasta să-l răsfeţe cu darurile sale naturale.  

Acum era într-o stare de mulţumire. Nu-i venea să creadă că lucrurile s-au aşezat atât de bine. A semnat un contract destul de avantajos pentru el, care îi va aduce şi ceva profit pe linia de restaurant şi că a putut salva viaţa copilei unui asociat. De acum desigur că putea să-l considere prieten pe furnizorul său.  

- “Şi ce soţie are moldoveanul dracului! Este plină de nuri şi-ţi trezeşte fantezii erotice numai dacă o vezi.”  

Ca să-şi alunge gândurile indecente o atrase într-o discuţie mai personală:  

- Doamna Trifan, sper că în vara aceasta vă faceţi timp să mă vizitaţi pentru câteva zile de odihnă şi plajă la malul mării unde, în afara Complexului, am şi o micuţă ambarcaţiune cu tot ce-i trebuie pentru o croazieră pe mare.  

- Domnule Dunca, ne-ar face mare plăcere să vă fim oaspeţi, numai să avem timp pentru aceasta. Ştiţi la fel de bine cum este acum vara. Toată lumea vrea să fie servită imediat şi dacă se poate mereu prima. Mai întâi să iasă fata din spital şi poate voi veni cu ea cât este în convalescenţă să se refacă după accident. Măcar noi două, dacă soţul nu va putea să ne însoţească.  

- Vă aştept cu mare plăcere doamna Trifan. Mi-aţi face o mare bucurie! Desigur că fiica ar trebui să facă ceva recuperări şi unde este mai indicat decât la mare? Dacă are nevoie de tratament balnear, totul se rezolvă. Avem cea mai renumită bază de tratament de pe litoral unde suntem vizitaţi de turişti din întreaga Europă.  

- Vom vedea domnule Dunca...  

- Ştefan, ar fi suficient.  

- Ooo, mi-ar fi destul de greu. Sunteţi mai tânăr este adevărat, dar nu ştiu dacă îmi pot permite o asemenea familiaritate din prima zi. Dacă ne vom mai întâlni, avem timp poate şi pentru conversaţii mai puţin protocolare.  

- Nu sunteţi mai vârstnică, doamna Trifan. Eu mă simt mai vârstnic decât dumneavoastră. Arătaţi superb.  

- Lăsaţi domnule Dunca, ştiu că glumiţi. Vreţi desigur să mă flataţi ca un bărbat galant ce sunteţi.  

- A, nu, departe de mine gândul. Spun doar adevărul. Sunteţi o femeie deosebit de frumoasă. Parcă aţi fi sora mai mare a fiicei, sau o bună prietenă de-a ei.  

- Da, aici aveţi dreptate, ne înţelegem foarte bine, continuă doamna Trifan, îmbujorată de plăcere, ocolind să răspundă la remarca bărbatului referitoare la aspectul său fizic. Doar împărţim acelaşi bărbat de vreo şase ani.  

- Adică? Cum să înţeleg asta?  

- Înainte de a ne căsători oficial, i-am fost tatălui său iubită aproape un an de zile. Dalia era mai mică pe atunci, era elevă la liceu, la Focşani. Între noi s-a închegat o bună prietenie. Cred că simţea nevoia mamei, nevoia de a fi iubită, ocrotită şi alintată de un suflet de mamă. Poate nu ştiţi, mama Daliei a avut cancer la sân şi orice tratament folosit nu a mai putut să o salveze. Nici măcar operaţia. Poate aşa s-a cimentat o bună înţelegere între noi şi cred că acest fenomen a condus la grăbirea oficializării relaţiei mele cu tatăl său. Soţul o divinizează.  

- Bănuiesc că şi pe dumneavoastră.  

- Desigur, nu mă îndoiesc de aceasta, doar ne-am căsătorit din dragoste. Când ne-am întâlnit pentru prima dată la un seminar al procesatorilor, ne-am dat seama că suntem făcuţi unul pentru celălalt. Amândoi eram văduvi şi întâlnirea noastră ne-a adus un imbold şi un suflu nou. Viaţa nu s-a sfârşit prin pierderea celor dragi. A mai apărut o oportunitate de a gusta şi în continuare din plăcerile vieţii de cuplu, când partenerii se iubesc cu adevărat.  

- Ce frumos! Mă bucur pentru dumneavoastră.  

- Poate de aceea ne-a trimis soarta să participăm amândoi la acel seminar. De atunci nu ne-am mai despărţit şi uite că au trecut deja şase ani.  

- Mulţi înainte şi cu multă dragoste şi fericire!  

- Mulţumesc.  

- Aveţi iată şi o fiică adoptivă, care peste câţiva ani vă va aduce şi nepoţei.  

- Deocamdată să se facă bine şi vom vedea după aceea ce va mai fi.  

Terminară de servit prânzul şi Ştefan îi propuse doamnei Trifan să servească cafeaua la barul din salonul de la recepţie. Primind acceptul partenerei, plăti ospătarului şi plecară spre bar. Aici putea să-şi fumeze şi ţigara sa preferată, din foi de tutun aromatizat cu whisky vechi, după o reţetă numai de producătorul cubanez ştiută.  

La masa din bar îşi admira interlocutoarea care tot îi povestea cum şi-a cunoscut soţul de care spunea că este îndrăgostită. Ştefan nu prea era interesat de confidenţele doamnei Gloria Trifan. Dorea să o surprindă cu ceva şi îi apăru în minte ideea să-i propună o vizită la spitalul din Braşov, unde era internată fiica. Aşa îşi întâlnea şi partenerul de afaceri. Îl va cunoaşte ca soţ şi ca tată, dar va cunoaşte şi pe cea căruia i-a mai dat poate o nouă şansă la viaţă prin gestul său de samaritean, mereu pregătit să întindă o mână de ajutor celor aflaţi în suferinţă. Tot nu mai aveau altceva de făcut în Poiană, actele fiind semnate, în afară de a se odihni pur şi simplu, admirând crestele munţilor.  

- Ce spuneţi dacă v-aş propune să-i facem atât soţului cât mai ales fiicei o vizită neaşteptată la spital?  

- Da? Se poate aşa ceva? Vai, ce bucurie! Aş fi plecat singură însă maşina este la soţ. Staţi mai întâi să-l sun, să văd dacă mai este la spital. Ce frumos din partea dumitale, domnule Dunca! Vă mulţumesc din suflet, credeţi-mă.  

- Tot nu avem altceva de făcut aici decât să admiram frumuseţea staţiunii, aşa că mergem într-o scurtă excursie, unde puteţi să vă întâlniţi atât soţul cât şi fiica.  

- Vai, ce bine. Merg să mă îmbrac pentru drum. Oprim undeva în Braşov să-i iau ceva, măcar un buchet de flori.  

- De flori mă ocup eu. Îi puteţi lua altceva. Atunci, ne întâlnim aici într-un sfert de oră?  

- Desigur, am suficient timp. Doar să-mi iau un pantalon în loc de rochiţă.  

- Eraţi destul de sexy şi în rochiţă, o tachină el zâmbind.  

- Tot galant! Mulţumesc. Sunt totuşi o femeie care începe să îmbătrânească.  

- Exageraţi pentru că simţiţi nevoia de a vă alinta un pic.  

- Hai, hai, că începeţi să mă faceţi să vă cred. Fug la mine în cameră să mă schimb, îi răspunse ea veselă şi mulţumită de cum decurgea întâlnirea cu Ştefan Dunca.  

- Vorbesc serios. Bine, vă aştept aici.  

Ştia cât însemna pentru cochetăria unei femei sfertul de oră, aşa că merse în cameră, îşi lăsă mapa cu actele semnate, mai luă o cutie cu ţigările sale din foi şi reveni la recepţie, înarmându-se cu răbdare. Ieşi în faţa hotelului să privească forfota turiştilor ce se plimbau prin staţiune, aprinzându-şi ţigara de foi.  

Gloria apăru chiar mai devreme decât stabiliră. Era îmbrăcată într-un pantalon alb subţire mulat pe corp şi o bluziţă crem transparentă, prin care se observa sutienul acoperind un sân generos şi bine reliefat sub materialul subţire. Da, era frumoasă şi apetisantă doamna Trifan. Devenise gelos pe vrâncean pentru soţia sa.  

- “Să vedem şi ce fiică are, că pe întuneric nu am avut cum să-mi dau seama, mai ales că ploua şi eram tensionat şi temător. Contactul cu buzele plăcut mirositoare îl simt şi acum”, monologa Ştefan.  

Porniră cu Jeep-ul spre Braşov şi într-un sfert de oră erau în centrul oraşului să cumpere ceva pentru fată.  

Cât timp Gloria a intrat în cofetărie, Ştefan s-a îndreptat spre florăria din Piaţa Sfatului de unde a ales cincisprezece trandafiri albi, iar florăreasa, o ţigăncuşă drăguţă, i-a pregătit un aranjament floral deosebit de frumos. Era pricepută în ciuda tinereţii sale.  

- Ăsta merge conaşule pentru o domnişoară ca să o ceri dă nevastă. Uite ce buchet ţi-am făcut! Frumos ca şi matale. Nu re-  

zistă nicio domnişoară când i-l dai.  

- Măi fato, merg la spital, nu la peţit!  

- Lasă, lasă, că ştiu eu că mergi la o domnişoară, că am văzut eu cum îţi străluceau ochii când ai văzut trandafirii. Dacă vrei, îţi şi gâcesc dacă tă place şi dacă tă-nsori cu ea.  

- Eşti nebună copilă! Nu mă duc la peţit, tu nu auzi? Cât face buchetul? întrebă el iritat de insistenţa ţigăncuşei.  

- Pentru matale 150 lei, că eşti boier, să vede dă la distanţă.  

Ştefan plăti fără să mai comenteze preţul cerut, cu toate că văzuse un preţ mult mai mic pentru firul de trandafir. Îl dublase ţigăncuşa. Nu se mai tocmi că era tânără şi frumuşică foc. Nu avea mai mult de cincisprezece - şaisprezece ani.  

- Auzi conaşule? Ai să tă’nsori cu fata, să ştii! Îi mai strigă ţigăncuşa din uşa florăriei.  

- ”Nu-i în toate minţile”, gândi bărbatul.  

Când reveni la maşină, Gloria îl aştepta cu un pachet de prăjituri şi răcoritoare în mână.  

- Vai ce frumos aranjament floral! se miră femeia luându-i buchetul din mână. Parcă ar fi un buchet de mireasă.  

Ştefan se uită mirat la ea. Ce au femeile astăzi? Vorbesc despre mirese în loc să se gândească la cea căruia îi sunt destinate de fapt florile?  

- Mi-a mai spus cineva acelaşi lucru.  

- Da? Cine?  

- Ţigăncuşa care l-a aranjat.  

- Sigur, este deosebit de frumos, mai spuse ea privind buchetul cu interes şi admiraţie, de parcă i-ar fi fost dăruit ei.  

- Şi ce parfum suav împrăştie în jur, completă ea. Nicio femeie nu poate rămâne insensibilă la un asemenea buchet.  

Urcară în maşină şi porniră spre Spitalul Judeţean. Bărbatul o privea cu interes, cum îşi afunda mereu nasul subţire, printre trandafiri. I se citea pe faţă parcă invidia sau regretul că nu ea este destinatara acestora. Gloria întoarse capul şi-l privi cu mai mult interes pe bărbatul de lângă ea.  

- “Ce poate ascunde acest om dincolo de trăsăturile de bărbat tânăr, cu trupul atletic şi chip de zeu, a căror cuvinte sunt parcă la fel de parfumate ca şi aceşti trandafiri? Îţi merg direct la suflet. Cuvântul rostit de o persoană deosebită ca el se transformă în magie şi fiecare vorbă îţi ajunge la inimă. Te umple de fericire, iar când eşti fericit, nu mai ai nevoie de cuvinte, ele nu se mai rostesc, se împletesc cu fiecare gând al tău. Poate de aceea când preţuim pe cineva, îl simţim în sufletul nostru. Niciodată nu-l poţi urî, orice s-ar întâmpla. Poate mă înşel, dar aşa simt”,continua ea dialogul cu sine. “Îl plac din ce în ce mai mult pe acest bărbat, fără să mă consider vinovată faţă de soţul meu”, îşi continua ea firul gândurilor.  

Ajunşi la spital, se interesară la Serviciul de Primiri Urgenţe, de accidentata adusă cu o seară în urmă.  

- Nu mai este la Terapie intensivă - le explică o funcţionară durdulie, cu părul roşu aprins şi un ruj la fel de strident la culoare, dat pe buzele-i subţiri - ci la etajul doi, secţia Chirurgie, rezerva nr. 24.  

Urcară la etaj şi în câteva clipe erau în faţa rezervei. Ciocăniră şi Gloria intră prima, urmată de Ştefan. Laurenţiu Trifan era cu spatele la uşă. Umezea cu un pansament steril excoriaţiile de pe obrazul bolnavei. Când se întoarse şi îi văzu, faţa i se lumină. Greutatea durerii de a-şi vedea fiica în această stare, o împărţea acum şi cu soţia lui. Se bucura că nu mai era singur. Îşi iubea copila ca pe lumina ochilor. Rămăsese cea care, prin trăsăturile sale fizice, să-i amintească mereu de mama ei. Semăna cu aceasta de parcă ar fi fost ea în tinereţe, atunci când a cunoscut-o şi s-a îndrăgostit de ea nebuneşte. Şi acum o iubea cu aceeaşi intensitate, cu toate că trecuse în nefiinţă cu opt ani în urmă.  

- Bună ziua. Cum te simţi Dalia? o întrebă Gloria.  

- Nu poate vorbi şi nici indicat nu este să vorbească. Are o fisură la mandibulă. De dimineaţă i s-au făcut investigaţii amănunţite, radiografii, ecografii, inclusiv tomografie şi control cu rezonanţă magnetică, să vadă dacă are leziuni interne sau la cap. Le-am cerut să facă toate cercetările posibile, indiferent de costuri.  

- Şi ce au descoperit?  

- Mulţumesc lui Dumnezeu că nu are nimic grav. Doar fisurile de la coaste, ruptura maleolei la piciorul stâng, mandibula fisurată şi câteva contuzii pe corp şi excoriaţii pe obraz şi mâini, poate de la cioburile de la geam. Într-o lună piciorul nu mai are nimic. Rămâne fisura coastelor care va fi mai dureros de suportat. Restul trece cu timpul, iar vânătăile vor dispărea de la sine ca şi excoriaţiile. Nu vor rămâne semne vizibile. Doar amintirea accidentului care putea avea urmări neprevăzute. Se întoarse apoi spre Ştefan:  

- Domnule Dunca, vă mulţumesc că mi-aţi salvat fiica de la moarte. Cum ne pune viaţa în faţa unor situaţii la care nici nu ne putem gândi! Cine putea prevedea că tocmai dumneavoastră veţi fi acela care să o salveze?  

- S-a întâmplat să fiu acolo în acel moment. Oricare om cu bun simţ proceda la fel, domnule Trifan.  

- Dar v-aţi riscat propria viaţă!  

- Atunci nu ai timp să te gândeşti la aşa ceva. Primul impuls este să-l salvezi pe cel aflat în pericol, fără să-ţi calculezi riscurile proprii. Bine că nu s-a terminat mai rău. Maşina s-a rostogolit în prăpastie după ce am scos fata afară, dar putea să se întâmple oricând, chiar şi când era în maşină. Poate că tocmai greutatea corpului său o mai ţinea în echilibru agăţată de ciotul de stâncă.  

- Tocmai despre acest lucru vă spuneam. Dacă nu interveneaţi, acum fiica noastră nu mai era vie. Nu ştiu dacă a mai rămas ceva din maşină...  

- Nimic. A ars complet. Era deja un morman de fiare contorsionate când am scos fata din ea. Oricum, nici nu aveţi cum să o mai scoateţi din fundul râpei.  

- Nu am pentru ce să o scot. Bine că mi-a scăpat copila. Era asigurată casco, fiind luată în leasing.  

Dalia asculta discuţia celor doi bărbaţi privindu-i. Încă era conectată la punga cu perfuzie. Lovitura puternică la mandibulă nu-i putea permite să mănânce, aşa că lichidele le bea cu paiul, iar hrănirea o făceau momentan prin perfuzii. Ascultând dialogul dintre cei doi, afla ce se întâmplase de fapt după ce a zburat peste parapetul din beton, în “zborul ei spre stele”.  

Privea cu interes bărbatul din faţa sa, care stătea emoţionat cu buchetul de trandafirii albi în mână. “Deci el a fost îngerul meu păzitor?” Nu şi-l amintea. Când l-a depăşit pe serpentine, nu erau într-o zonă prea bine iluminată să-l poată observa. Nici nu o interesa de fapt pe cine depăşeşte. Al câtelea o fi fost oare? Dorea să ajungă cât mai repede să-şi întâlnească familia.  

I se părea un străin, însă se simţea strâns legată de el. Parcă i-ar aparţine cu viaţa ei. Avea în faţă un bărbat înalt, elegant, cu trăsături bine definite: brunet, cu ochii albaştri, lat în spate, cu o expresie de om hotărât, părul negru, ondulat, prin care începuse să apară la tâmple câteva fire albe. În barbă avea o gropită care îi dădea o alură simpatică, chiar nostimă. “Este un bărbat frumos, trebuie să recunosc” gândi ea, privindu-l cu interes. “Are tenul măsliniu, poate din cauza bronzului marin, trăind tot timpul la mare”, îşi continua ea gândurile studiind-ul în continuare.  

Dalia avea avantajul că nu trebuia să vorbească, ci doar să privească. Să observe şi să tragă concluzii. Dar ce concluzii să tragă? O durea întregul corp. Se simţea pe malul unei prăpăstii. Îi era teamă ca cineva să nu o împingă spre abisul din care abia a fost scoasă de acest bărbat interesant, chiar deosebit de frumos, ai putea spune. Îşi revedea mereu mental zborul peste parapet şi apoi se aşternea liniştea. Luminile farurilor reflectate în picăturile de ploaie ce cădeau peste crengile brazilor, îi apăreau ca nişte steluţe viu strălucitoare. Era zborul său interstelar. Licăririle i se păreau, atunci când plutea prin aer, stele vii pictate pe un cer plumburiu. Amintirile rămase au fost fixate într-o imagine care a durat doar câteva secunde. Dorea în zbor să prindă o stea care să fie numai a ei. Apoi nu mai ştia nimic. Acum nu-i venea să creadă că a revenit din acel zbor şi că este vie. Că a scăpat doar cu aceste leziuni care o ţintuiau în patul nesuferit de spital iar cel care a readus-o din visul său stelar se află în faţa ei cu un superb buchet de trandafiri albi în mână. Poate visa cu ochii larg deschişi că se plimba pe aleile Raiului iar îngerul său păzitor o întâmpina cu flori.  

Ştefan îi întinse buchetul de trandafiri, iar Dalia trezindu-se din visare, îl luă cu oarecare greutate în mână. Orice mişcare a corpului îi provocau dureri vizibile. I se părea jenant să se vaite în faţa părinţilor şi mai ales a acestui bărbat străin.  

Îi mulţumi din priviri şi printr-o uşoară mişcare a capului, apoi apropie încet buchetul de faţă şi inspiră cu nesaţ mirosul plăcut al florilor. Faţa i se ilumină de plăcere. Ochii îi străluceau. Luminiţe vii i se aprindeau în pupile. Din nou îl privi pe Ştefan mai mult cu o grimasă decât cu un zâmbet. Se vedea cât erau de dureroase urmele accidentului din care o salvase bărbatul care tocmai i-a adus cel mai frumos buchet de trandafiri albi, primit vreodată. Doar prin strălucirea ochilor putea să-i spună cât se bucura de acel buchet şi că el este cel care a salvat-o.  

Gloria luă buchetul din mâna fetei şi căută un vas în care să-l pună. Cum nu găsi ceva ce putea fi folosit, ieşi să roage o asistentă pentru un vas adecvat. Reveni în rezervă cu o vază din sticlă groasă, cu modele rombice pe pereţi. O umplu cu apă şi aşeză buchetul pe măsuţa din cameră. Nu se putu abţine să nu mai miroasă pentru ultima dată acei trandafiri. Se simţea parfumul lor în cameră.  

Ştefan privea accidentata cu interes. Era o copilă în fapt, care nu avea decât douăzeci şi cinci de ani, după cum aflase. Doar ce îşi luase licenţa în "Jurnalism". Se înscrisese la masterat. Venea de la Universitate să se întâlnească cu părinţii în Poiană. Ca şi Ştefan, plecase târziu din capitală şi se grăbea să ajungă cât mai devreme la destinaţie. Numai că nu a mai ajuns decât pe un pat de spital, conectată la punga cu glucoză cu piciorul în ghips şi bazinul încorsetat în feşi.  

Nu i se părea o frumuseţe, aşa cum era bandajată şi cu urme vineţii pe faţă. O fată şatenă, subţirică, cu ochii căprui, părul până la nivelul umerilor, vopsit blond cu şuviţe roşcate, cu o faţă rotundă ce făcea când zâmbea, gropiţe în obraji. Era tumefiată la un obraz, cu julituri la frunte şi pe mâini. Pe braţe avea vânătăi din cauza branulei de la perfuzie.  

Cei trei vizitatori s-au mai întreţinut vreo jumătate de oră şi cum doamna Gloria a specificat că rămâne la spital, Ştefan şi-a luat la revedere de la familia Trifan, i-a urat Daliei însănătoşire grabnică şi a invitat-o să vină la mare în convalescenţă să se pună mai repede pe picioare. Părăsi spitalul şi oraşul, revenind în Poiană.  

Ajuns la hotel, se plimba prin staţiune pentru a-şi consuma timpul şi a se detaşa de gândurile ce-l marcau. Mereu îi revenea în minte corpul acela de copilă, schimonosit de durere la orice mişcare sub cearceaful de spital. Totuşi, i se părea simpatică. Efectul sărutului indirect din momentul acordării primului ajutor, nu mai avea asupra lui aceeaşi vrajă. Văzând-o pe cea care i-a stârnit curiozitatea, a dispărut misterul care o învăluia în închipuirea sa. Uitase de când nu a mai strâns în braţe o fetişcană. Mai luase câte o fufă pe barcă să se distreze, dar parcă erau mai coapte, nu aşa copilăroase cum i s-a părut Dalia.  

Nu putuse să nu-i observe sclipirile de interes din ochi când i-a înmânat trandafirii. S-a gândit că se datora nevoii de a-i mulţumi într-un fel. Cum nu putea vorbi, o făcea cu privirile pline de strălucire. Parcă se aprindeau zeci de steluţe în ochii săi căprui. Fără să vrea, porni cu gândul la Gina.  

- “Chiar, ce-o face acum? Cum se descurcă singură cu tot Complexul hotelier?” Anul acesta turismul începuse mai devreme. Era frumos, cald şi se putea face plajă, chiar şi baie în mare. “Ia s-o sun”, se gândi mergând spre staţia de teleschi. Nu avea o ţintă anume.  

- Bună, Gina! Ce noutăţi sunt prin Neptun?  

- Hotelul este ocupat la capacitate de aproape optzeci la sută. Au venit mulţi turişti la mare în weekend. Mai sunt camere la etajul superior, nu neapărat dintre cele mai bune.  

- Mâine până în prânz sper să ajung la hotel, spuse Ştefan nostalgic. Deja mi s-a făcut dor de tine, mai spuse el glumeţ.  

- Mulţumesc, te aştept cu plăcere. Să pregătesc ceva special? Vino mai repede că avem o grămadă de treabă, îi mai zise Gina bine dispusă, auzindu-l că-i este dor de ea.  

Se linişti când află că nu este nimic deosebit.  

- “Chiar, ce-mi veni să-i spun că-mi este dor de ea?” se întrebă în sinea lui Ştefan. Este adevărat că-mi este utilă, este pricepută şi devotată muncii, de aceea o şi plătesc pe măsură. Administrează Complexul cu fermitate şi pricepere, ca un adevărat manager cu experienţă în turism.  

Gina lucra în domeniul turismului de la terminarea liceului şi trecuseră ceva ani de atunci. Avea şi ea vreo treizeci şi şase de ani. Cu el se cunoscuse pe timpul când încă nu era căsătorit. Atunci au avut prima lor aventură. El era director de hotel, ea recepţioneră. Acum situaţia era alta, el fiind patronul, ea directorul. Când s-au cunoscut erau tineri şi nu-i prea interesa ce va fi a doua zi. Între timp s-a căsătorit el, apoi ea. A divorţat ea, apoi el şi uite aşa, au reluat relaţiile intime, fără a lăsa urme publice.  

Aşa credeau ei, însă nu era şi ce credeau anumiţi salariaţi. Oricât se fereau, tot existau momente care puteau fi puse sub semnul întrebării asupra relaţiilor dintre cei doi. Pentru salariaţi nu avea nicio importanţă ce fac şefii lor şi cu cine se culcă, dacă au un loc de muncă şi un salariu bun.  

Ştefan, la sfârşit de sezon, oricât de slab ar fi fost el, acorda un bonus la salariile tuturor angajaţilor permanenţi pe care se baza an de an. Mulţumindu-i lui Dumnezeu, anul acesta începuse destul de bine. A fost vreme frumoasă de la începutul lunii mai şi avea şi contractul cu TUI – Germania, care îi trimitea lunar douăzeci - treizeci de turişti în condiţii mult mai avantajoase decât se cazau turiştii români. Veneau pentru tratament în general persoane vârstnice, din luna aprilie-mai şi până prin septembrie-octombrie uneori.  

Erau şi contractele cu Scandinavian Tour, sau cu o altă agenţie franceză. Avea relaţii mai strânse şi cu agenţii de turism din Rusia, Ucraina şi Republica Moldova. Întreg etajul întâi era rezervat turiştilor străini care soseau acum din aproape întreaga Europă, mai ales pentru baza de tratament. Erau renumite încă de pe timpul comunismului tratamentele cu gerovital, de aceea a putut menţine contractul cu TUI şi după preluarea proprietăţii Complexului.  

Referinţă Bibliografică:
ZBORUL SPRE STELE - roman premiat de Liga Scriitorilor / Stan Virgil : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1183, Anul IV, 28 martie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Stan Virgil : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stan Virgil
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!