Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Redactia > Autori > Mobil |   


Autor: Stan Virgil         Publicat în: Ediţia nr. 166 din 15 iunie 2011        Toate Articolele Autorului

Stan Virgil
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Virgil Stan  

Un scriitor al tainicelor iubiri  

 

 

 

 

Născut în comuna Pecineaga, judeţul Constanţa pe 20 martie 1944 (de fapt pe 18 martie, într-o după amiază de sâmbătă după spusele mamei, dar declarat pe 20 în acte, că aşa se proceda în acele vremuri, se aştepta să se vadă dacă noul născut va trăi sau nu).  

Sunt fiul unui ţăran mijlocaş, colectivizat cu forţa în 1957. În comună am urmat şi terminat şcoala gimnazială. Sunt absolvent al liceului “MIHAIL EMINESCU” din Constanţa şi al unor studii tehnice în domeniul construcţiilor industriale. Am lucrat ca proiectant tehnolog construcţii şi reparaţii navale timp de 33 ani, dintre care 17 ani în Şantierul Naval Constanţa şi alţi 16 ani în Şantierul Naval” 2 Mai” Mangalia (ulterior D.M.H.I.).  

Comuna în care m-am născut - după documentele existente - ar data de prin 1857, când a sosit prima migraţie de ţărani din Crimeea. Ei s-au oprit pe o aşezare deja existentă, cu populaţie româno tătară, numită Gherengic, care în limba turcă ar însemna „nu te apropia, mireasă”.  

Legenda spune că pe acel loc s-au întâlnit alaiurile a două nunţi tătăreşti, pornite cu căruţele spre destinaţii diferite şi cum tradiţia nu permitea ca cele două mirese să se vadă, a urmat o luptă între membrii ambelor nunţi.  

Pe acel loc a luat fiinţă, conform legendei, comuna Pecineaga de astăzi. Denumirea de Pecineaga se trage ca nume de la pecenegi, popor migrator care ar fi poposit şi prin aceste părţi ale Dobrogei şi a fost dat comunei în anul 1923. Comuna într-o anumită perioadă politică de tristă amintire a mai purtat şi denumirea de I.G. Duca (1933-1940) deoarece politicianul avea o moşie în vatra satului Vânători aparţinător ca administraţie comunei Pecineaga.  

În urma unor descoperiri arheologice şi aici menţionez o pardoseală de cărămidă a unui edificiu roman datând de prin secolul IV e.n. precum şi a unor monede de epocă romană, iar pe teritoriul satului Vânători a unor urme de epocă elenistica, se se poate considera existenţa comunei cu mult înainte decât este atestată prin documente. Legendele din bătrâni spun că a existat pe teritoriul comunei chiar şi o mănăstire greceasca.  

A urmat cea de a doua migraţie în Dobrogea, care ar data de prin 1882 -1883, cea a mocanilor oieri din zona Sibiului, Braşov ului, urmată la puţin timp de cei din partea Brăilei prin 1884, când vreo 30 de noi familii sosite pe teritoriul comunei au primit câte 40-60 ha de pământ în funcţie de mărimea fiecăreia şi al posibilităţilor de a-l lucra. Ei au format cartierul Vechi, aşezându-se în partea de apus a comunei, apoi au sosit cei din zona Râmnicului Sărat ce s-au aşezat în mijlocul comunei formând cartierul Băjinari, aceştia fiind împroprietăriţi cu 25 ha fiecare familie. O ultimă migraţie a fost prin anii 1936, al oltenilor şi tulcenilor, când au sosit vreo sută de familii şi cărora li s-au dat câte 9 ha de pământ în proprietate. Locul unde s-au aşezat, la marginea comunei, s-a numit cartierul Colonişti şi se întindea de la moara fraţilor Popescu, până spre extremitatea comunei, către răsărit.  

Prima şcoală primară de patru ani a fost construită în anul 1893. În ea am învăţat şi eu o ultimii ani ai şcolii elementare cum se numea pe atunci.  

Bunicii mei făceau parte din cea de a doua migraţie, unii fiind mocani ce au venit în transhumanţă cu oile din zona Mărginimii Sibiului, înainte de 1900 (ambii mei părinţii fiind născuţi pe pământ dobrogean în 1904, respectiv 1909) rămânând definitiv pe câmpiile mănoase din Dobrogea ca şi cei din zona Brăilei si a Râmnicului Sărat care au venit special pentru pământ.  

Descriindu-mi tatăl aş putea spune că era un bărbat înalt, cu faţa roşcovană şi părul aspru, tuns scurt, cu o mustăcioară roşcată, á la Hitler, bine legat, cu multă dăruire pentru familia sa, un bărbat hotărât şi cutezător.  

Înainte de a fi obligat să intre în G.A.C., atunci când s-a făcut colectivizarea Dobrogei cu forţa, a stat ascuns într-un bordei la lotul nostru de vie situat la 4 kilometri de comună, o perioadă îndelungată. Acasă se ducea numai noaptea, să ia alimente pentru a doua zi de muncă la câmp şi nutreţ pentru cai.  

Lăsa căruţa la părinţii mamei, megieşi cu noi şi apoi venea pe furiş acasă, să nu-l prindă miliţienii şi să-l aresteze. Eu, fiind în vacanţa de vară, păzeam împreună cu bunica Floarea, în vârstă de 103 ani pe atunci, lotul nostru de vie de jumătate de hectar, ca şi pe cel al bunicilor materni, care aveau un hectar, la cincizeci de metri distanţă de al nostru.  

Dormeam în bordeiul construit din bârne din salcâm, acoperit cu paie, iar ca pat aveam uşa de la beci, care se sprijinea pe câţiva chirpici din tizic, peste care era aşternută o saltea umplută cu paie de grâu.  

Tata s-a tot ascuns cât a putut cu noi la vie, însă miliţianul, primarul şi instructorul de partid, văzând că nu pot raporta la organizaţiile raionale şi regionale de partid încheierea colectivizării în comună, până la urmă l-au pândit şi l-au prins când îşi îndeplinea obligaţiile obşteşti faţă de comună, adică căra piatră cu căruţa pentru repararea şoselei de legătură cu şoseaua Constanţa – Mangalia. L-au dus în beciul miliţiei, unde a fost bătut timp de trei zile de plutonerul Foca şi activistul de partid Roşca, de la Raionala de partid - Negru Vodă.  

Cum era printre ultimii din localitate care nu se înscrisese “de bună voie” în colectiv, nu a avut altă alternativă decât să cedeze după trei zile de beci şi bătaie şi să semneze cererea de intrare.  

De fapt nu a fost nicio semnătură pe cererea de aderare la gospodăria colectivă, ci doar un deget înmuiat în tuş şi apăsat cu forţa de miliţian pe hârtie. Tata nu era analfabet ca să semneze cu degetul, avea cinci clase şi era epitropul bisericii, deci avea şi cunoştinţe de contabilitate. L-au forţat autorităţile de atunci să apese degetul murdărit cu tuş, peste hârtia deja completată.  

Acestea sunt păţaniile familiei mele, în vremuri de mult trecute, dar niciodată uitate. Dacă încă îmi mai amintesc de acele momente petrecute în vremea copilăriei mele, se dovedeşte că nu sunt pe deplin uitate. Ele au lăsat urme adânc imprimate în memoria mea de copil, ca şi în a celor care au trăit tristele vremuri din epoca comunistă.  

Şi totuşi, ce poate fi mai frumos decât copilăria în viaţa unui om ajuns la deplină maturitate şi care retrospectiv îşi retrăieşte mental această parte frumoasă a vieţii? În acest material vreau să relatez din experienţa mea de viaţă, frânturi ale copilăriei şi mai ales, cum s-a născut dorinţa şi plăcerea pescuitului, încă din fragedă pruncie. Iată câteva rânduri care fac parte din primele pagini ale cărţii de debut “Iubirile unui pescar “- poveşti pescăreşti şi de viaţă.  

“... Într-o zi, mai mulţi copii de vârsta mea, până pe la zece ani, am plecat la lac, hotărâţi să ne scăldăm şi să prindem peşte. Cum la undiţele noastre nu venea niciun peşte, am început noi să-l prindem cu mânuţele. Aceştia erau de fapt mormoloci de broască, pui cărora nu le dăduseră încă picioruşele. Cu un asemenea trofeu m-am prezentat mândru în faţa mamei şi a bunicii, care locuia cu noi. De fapt noi locuiam în casa ei, lăsată moştenire tatălui meu pentru că o îngrijea.  

Când au văzut ce am în mână, cele două femei au început să râdă cu poftă şi mi-au spus că o să mi-i prăjească mie la masa de prânz, ca să-i mănânc.  

Bunica Floarea, mama tatei, mi-a explicat că sunt pui de broască, nu peşti. Dezamăgit, i-am aruncat în mijlocul curţii, pradă curcilor, care s-au repezit imediat asupra “peştilor” mei, văzând că se mişcă. Mai ales, curcanul Samson, fudul nevoie mare, cu coada şi aripile înfoiate, s-a repezit la mogâldeţele ce se mişcau în ţărâna bătăturii, luându-le pe rând în plisc şi înghiţindu-le cu plăcere.  

Samson era curcanul care ne făcea masaj nouă, copiilor, pe spate. Ne aşezam în mijlocul curţii, cu burta în jos şi el venea, se urca pe noi şi ne busolea cu picioarele pe tot spatele. Mama şi bunica se distrau văzându-l pe Samson cu câtă sârguinţă îşi îndeplinea misiunea. Cum începea să ne doară spatele de greutatea lui, sau din cauza ghearelor care pătrundeau prin cămăşile noastre subţiri, încercam să fugim, însă când ne ridicam să scăpăm de el, se repezea cu aripile şi ne bătea, determinându-ne să ne ferim din calea lui, cât mai repede cu putinţă.”...  

... “Ca adolescenţi, în afara pescuitului, găseam tot felul de posibilităţi să ne petrecem timpul liber. Uneori ne alăturam şi noi tinerilor, care făceau sâmbătă seara sau duminica o “talpă” între Poştă şi Piaţa Ovidiu (din Constanţa n.a.), sau mergeam în gaşcă - băieţi şi fete - la subsolul unei clădiri naţionalizate, transformată în bloc de locuinţe muncitoreşti, bloc care fusese cândva hotel – (actualul hotel Palas din Constanţa).  

Cu un magnetofon Tesla, participam la renumitele “ceaiuri” ale acelor ani, sau “reuniuni tovărăşeşti”, cum se vor numi mai târziu. De fapt, acolo locuia unul dintre amicii noştri, care împreună cu mai mulţi băieţi, amenajase acceptabil pentru pretenţiile noastre tinereşti, două încăperi de la subsol. Fetele nu făceau nazuri referitoare la luxul încăperilor, aşa că petreceam sâmbătă seara la dans şi pupături, prin cotloanele mai întunecoase ale subsolului. Din puţinii bani pe care îi aveam fiecare, cumpăram câte o bere sau o sticlă de Cico pentru fete.  

Alteori, mergeam la dans la Clubul Direcţiei de Navigaţie Maritimă, însă acolo era riscant, pentru că intrau tot felul de tipi şi persoane dubioase, de prin Piaţa Chilia, sau docheri, cărora, dacă le plăcea o tânără, indiferent dacă era însoţită sau nu, o abordau direct, iar partenerul putea fi repede luat la bătaie.  

Perioada liceului a trecut repede şi, după absolvirea lui, fiecare şi-a urmat cursul propriei vieţi. Apoi, grupul nostru de prieteni s-a risipit aşa cum s-a şi format, repede şi fără regrete. Erau prietenii de conjunctură, fiecare era amic cu cineva şi celălalt, la rândul său, cu altcineva, însă o adevărată prietenie nu s-a legat niciodată.  

Doar ne simţeam bine între noi, indiferent dacă eram băiat sau fată, pentru că eram tineri cu toţii. Niciodată nu ne-am pus problema unor prietenii adevărate şi, de aceea, nici nu au rămas regrete că aceste prietenii nu au dăinuit de-a lungul timpului. Au fost nişte relaţii pe timpul adolescenţei şi atât.” (text preluat din primul capitol al cărţii “Iubirile unui pescar”)  

Timp de 33 ani am lucrat ca proiectant tehnolog Construcţii Navale în Şantierul Naval Constanţa şi în Şantierul Naval” 2 Mai” Mangalia (ulterior D.M.H.I.), până când în octombrie 2000 am ieşit la pensie şi de atunci mă ocup cu pescuitul sportiv de guvizi pe Marea Neagră, la malul căreia am o barcă cu motor, mai târziu şi cu scrisul.  

Descoperind plăcerea internetului în anul 2009, la sugestia unei cunoştinţe virtuale, profesoară de franceză în Satu Mare, Viorica Cherecheş, am început să scriu povestiri pescăreşti, cu aventuri la mal de ape dulci sau al mării, ori din barcă pe mare. Tot la indicaţia ei am început să le postez pe un site din Arizona şi pe un altul din Bruxelles.  

Văzând că aceste povestiri plac cititorilor din diaspora românească, mi s-a sugerat să scriu o carte, adunând toate aceste povestiri în ea, continuând şi cu alte pagini din viaţa mea. Aşa s-a născut cartea de autor cu povestiri pescăreşti şi de viaţă, IUBIRILE UNUI PESCAR, care a văzut lumina tiparului în mai 2010 la editura Digital Data din Cluj Napoca.  

Lansarea cărţii s-a făcut în cadrul bibliotecii V.A. Urechea din Galaţi pe 20 mai 2010, alături de antologia de proză scurtă PRIMĂVARA ESENŢELOR editată de Asociaţia „Poezia Artelor” din Iaşi la care am participat cu proza „SECERĂTORUL”.  

Cartea de debut s-a bucurat de atenţia scriitorului Gheorghe Mocanu din Odobeşti, membru al U.S.R., care în prefaţă scria printre altele:  

„Cu eleganţă şi destulă stăpânire pe uneltele prozei, Virgil Stan dăruie cititorului prima sa carte, intitulată sugestiv „Iubirile unui pescar - Povestiri pescăreşti şi de viaţă”.  

„O carte care – să zicem! – Va stârni interesul cititorilor, dar şi al criticii literare, căci, în aceste vremuri înfiorate, când mulţi dintre creatorii de literatură îşi drenează osârdiile spre forma versificată, Virgil Stan, un dobrogean prieten cu apele şi peştii, cu ţărmurile şi valurile, dar şi cu femeile frumoase, aruncă undiţa spre noi, încercând să ne prindă cu această carte de proză, scrisă din suflet şi pentru suflet, despre oamenii şi locurile copilăriei sale, despre viaţa sa amoroasă, despre destinul său.  

O face cu generozitate şi rigurozitate, uneori cu detalii de monografist şi de portretist, atent să ne informeze şi să ne descrie, cu date concrete, momente importante din viaţa sa, prin care doreşte să împărtăşească semenilor săi întâmplări şi amintiri din această parte a ţării, plină de farmec şi inedit, cu bune şi rele, dar mai ales, cu dorinţa de a se dărui pe deplin cititorului.  

Cartea este scrisă într-un ritm alert, cu nerv şi vitalitate, dar şi cu lirism, cu multe expuneri scurte, fără înflorituri sau figuri de stil sofisticate, ceea ce va determina cititorul să întoarcă pagina, tot mai interesat de evoluţia acţiunii sau conflictului din fiecare capitol al cărţii, dar şi al vieţii povestitorului.  

Am reţinut datele interesante despre satul său natal, din apropierea Mangaliei, un sat tipic zonei dobrogene, scena colectivizării forţate, atât de tragică pentru România acelor ani, aventurile prin şcolile timpului, precum şi începuturile sale de pescar amator, care sunt o caracteristică a oamenilor din preajma mării şi care la maturitate devine un al doilea mod de existenţă pe aceste meleaguri.  

Dar cea mai captivantă lectură o avem despre perioada maturităţii, în paginile de dragoste care ne dezvăluie un suflet zbuciumat şi mereu în căutarea infinitului absolut, precum şi în cele deosebit de documentate şi pline de bucuria relatării impresiilor de la pescuit şi arta lui.  

Virgil Stan oferă astfel cititorului savoarea unor clipe veridice din viaţa sa de pescar amator şi de îndrăgostit incurabil, căci atunci când iubeşti pe cineva şi îl pierzi, îl cauţi mereu... El încearcă să ne spună că a privi lumea de pe un ţărm înseamnă să percepi, deopotrivă, stabilitatea şi mişcarea, să îmbini, în aceeaşi clipă, senzaţia de siguranţă pe care ţi-o dă un teritoriu limitat, dar ferm, cu ispita perspectivelor vaste, fluide, mereu în schimbare. În acest fel, el a căpătat, de-a lungul anilor, nobleţea calmă a unui ţărm – ţintă şi stavilă în faţa repetatei agresiuni a valurilor.  

După atâtea întâmplări din viaţa sa, pe apă şi pe uscat, ne propune un final tulburător, recent şi definitoriu pentru dragostea sa de viaţă şi de oameni, dar şi pentru păsările care populează ţărmul mării, pe care le admiră zilnic. Este vorba de un stol de lebede, care încearcă să spargă gheaţa cu ciocurile, în gerul şi vântul năprasnic, pentru a salva un puişor de-al lor, căzut pradă apelor ce îngheţau instantaneu la malul mării. Salvarea vine de la Molda, o căţeluşă maidaneză, care anunţă paznicul din apropiere despre pericolul iminent”...  

În timpul redactări primei cărţi, am scris doar într-o lună de zile romanul CÂT DE MULT TE IUBESC...”pe care l-am editat în iulie 2010 la Editura AIUS din Craiova care o prezintă astfel pe site-ul său: „In această vacanţă citiţi o foarte pasionantă poveste de viaţă şi de iubire spusă cu multă dăruire de Virgil Stan, un autor îndrăgostit de textele sale. Doi tineri, Săndica şi Mircea, ajung să cunoască adevărata iubire atunci când se aşteaptă mai puţin, atunci când viaţa lor ar putea lua un cu totul şi cu totul alt drum. Săndica, o tânără care şi-a provocat destinul în mai mult rânduri, încearcă să dezlege iţele tentaţiilor şi himerelor, dar până la împlinirea sa ca femeie, trebuie să-şi răscumpere greşelile. La rândul său, Mircea, un răsfăţat al vieţii, este pus în situaţia de a se dedica iubirii sau carierei. Ce fac cele două personaje, ce aleg, cum îşi croiesc viaţa vor descoperi cititorii acestui extrem de sensibil roman”. Titlul romanului i-l dau declaraţiile celor doi îndrăgostiţi, care şi-l transmit ca un leitmotiv de-a lungul întregii povestiri.  

Acest roman s-a bucurat şi de atenţia directorului revistei de cultură şi atitudine „SINGUR” din Târgovişte în care au apărut mai multe capitole, iar domnul Ştefan Doru Dăncuş, scria:  

„Deşi scris în manieră modernă, romanul” Cât de mult te iubesc... ” al lui Virgil Stan (Ed. Sim Art, Craiova, 2010) te aruncă de la primele pagini în intrigile rurale ale lui Liviu Rebreanu. Este vorba despre Săndica (personajul principal), o fată care, aflată la vârsta la care hormonii o iau razna, dezvoltă cu inconştienţă o dublă relaţie, într-un sat” undeva prin Dobrogea”. Plasat ca timp în perioada comunistă, când avântul de tip stahanovist era la mare preţ, romanul pune accent şi pe umorul celui exersat de Ioan Groşan ;...  

... Instabilitatea sentimentală (a Săndicăi n.a.) îşi face efectul spre finalul cărţii, când este violată de inginerul agronom Viorel Axinte, provocat sexual de către fată în primele pagini. Se încheie astfel un fel de ciclicitate evenimenţială de felul romanului” Ion” (L. Rebreanu), cu excepţia faptului că eroina nu moare (precum Nadine din” Răscoala”), ci porneşte pe un drum separat al vieţii. Una peste alta, cartea e uşor de citit şi merită aplauzele publicului fie şi numai pentru că ne aduce aminte de” progresul” revoluţionar al vremilor de tristă amintire.”  

Cum în finalul romanului situaţia de viaţă a eroinei mele nu era bine definitivat, am scris până la sfârşitul anului 2010 continuarea acestuia, unde în partea a doua m-am ocupat mai mult de următoarea generaţie, copii eroilor din primul roman, studenţi la Galaţi şi cu tot ce implică viaţa tinerilor de după revoluţie.  

Romanul este editat în februarie 2011 tot la Cluj Napoca însă de Editura” Grinta” şi prefaţat de talentata poetă Emilia Dabu din Mangalia, membru al U.S.R.  

Atât despre acest roman, cât şi despre autor poeta scria printre altele:  

„Deşi este un scriitor al tainelor şi misterelor lumilor pe care le străbate, Virgil Stan îmblânzeşte duritatea vieţii de zi cu zi prin puterea sufletului şi gândului frumos şi mai ales a cuvântului inspirat.  

Privind lumea de la înălţimea ochilor săi buni şi luminoşi, Virgil Stan, prozatorul iubirilor şi al puterii adevărului, a debutat relativ târziu în lumina literelor. Dar încă de la prima carte, „Iubirile unui pescar”, descoperim că scriitorul era acolo dintotdeauna, era nevoie doar de un impuls, un sprijin moral în a îndrăzni şi a scrie tot ce cu atâta magie şi har povestea.  

Astfel în 2010 autorul se bucură de apariţia a două cărţi foarte bine primite de critica de specialitate. „Cât de mult te iubesc...”, roman, şi povestirile pescăreşti şi de viaţă „Iubirile unui pescar” cărţi ce ne pun în faţa unui spirit cultivat, cunoscător şi iubitor de cultură, a unui prozator adevărat. Şi Virgil Stan prin cărţile scrise a dat semenilor mai mult decât se aşteptau, căci el s-a bucurat anticipat de bucuria celorlalţi şi a crezut în cei care i-au fost alături în singurătatea nobiliară ce îl ocrotea deseori şi mă refer la Octavian Paler, Nicolae Iorga, Constantin Brâncuşi, Jacques Benigue Bossnet, F.M. Dostoievski, William Blake. A transformat în pagini de literatură adevărată întâmplările care i-au marcat viaţa. Destinul, Mangalia, marea, nemărginirea, prietenia, suferinţa, despărţirile, epocile prin care a trecut.  

A reuşit să îşi formeze propriul stil definitoriu în evoluţia unui scriitor. Mangalia devenind un fel de fata morgana, de rara avis a sufletului autorului. Iubirile furtunoase, dureroase, calme, tandre, ori disperate au devenit capitole de inspiraţie şi har care l-au întors mereu la Ithaca sa vindecătoare, întocmai ca pe Ulisse, căci Virgil Stan este un Ulisse al sufletelor care i-au ieşit în drum în tainica sa călătorie a vieţii.  

Impresionează puritatea sufletului păstrată în orice împrejurare şi mai ales armonia pe care reuşeşte să o păstreze în toate scrierile sale, în propria existenţă. Ne aflăm în faţa noului roman „Destine paralele” în care prozatorul Virgil Stan ne readuce în dar o lume în care fiecare este însărcinat cu propria fericire. Un roman care străbate vremurile, viaţa şi ţara, dându-i timpului timp şi întrebărilor răspunsurile pe care le aşteaptă. Prozatorul, încărcat de toată cunoaşterea ce-o simte că îi este călăuză, ne trezeşte cu o deosebită inteligenţă şi iscusinţă interesul, amintindu-ne că libertatea o poţi trăi cu nesaţ doar după ce ai cunoscut încătuşarea, lumina o iubeşti cu adevărat abia după ce ai străbătut întunericul.  

Deşi acţiunea porneşte de undeva din târziul vremurilor româneşti, autorul profund implicat ne ajută să străbatem mii de lumi într-o lume şi, lăsându-ne iluzia a ceva deja cunoscut, reuşeşte să ne capteze toată atenţia. Cucereşte, incită şi captează. Stan Virgil ne reînvaţă rând pe rând cât de fascinant poate fi un răsărit ori un asfinţit, un cer senin ori un pustiu al iubirii, abisul durerii, ne reînvaţă citind să zâmbim zilei de mâine şi universului care ne mângâie sufletul cu inocenţe tainice.  

Este foarte bogat spiritual scriitorul. Personajele sunt generoase, bine şi puternic conturate, vizuale, fie în tuşe sobre, dure, în forţă, fie calde, calme, catifelate, mângâietoare. Familiile Viorel şi Ramona Axinte, Săndica şi Mircea Trăistaru, Cristian şi Andrada - copii acestora. Studenţie, iubire, puritate, suferinţă.  

Ingineri, profesori, ţărani, oameni culţi, oameni simpli, turism, frumuseţe, tristeţe, gelozii. Dorinţe, pasiuni, împliniri, neîmpliniri, dau timpului timp. Noul roman „Destine paralele” se citeşte cu sufletul la gură căci acţiunea te cuprinde în braţele ei imaginare şi totuşi atât de reale, atât de ale tuturor. Oameni buni, eroi, oameni reci, sadici, dragostea faţă de toate frumuseţile lumii.  

Noul roman „Destine paralele” impresionează prin frumuseţea cu care este adusă înapoi oamenilor speranţa şi credinţa în lumina adevărului din noi. Şi iubirea care mai presus de soare şi stele învinge. Conceput ca o urmare peste ani a frumosului şi durerosului prim roman „Cât de mult te iubesc...”, acest al doilea volum, abordând cu dezinvoltură noile valori lingvistice, întăreşte, dacă mai era nevoie, convingerea că ne aflăm în faţa unui prozator care va avea multe romane de adus în dar cititorilor şi iubitorilor de literatură.”...  

Cum aventura scrierii de proze scurte, nuvele, eseuri, uneori poezie, ori de romane nu s-a terminat, ci abia era încă în perioada de pionierat, am început să trimit diverselor reviste tipărite ori doar publicate pe internet, tot ce scriam. Aşa au apărut în revistele” Moldova Literară” din Iaşi, în nr. 1 (7) din ianuarie 2011 un scurt C.V. şi povestirea „Ceaţa”, în nr. 2,3 (8,9) din iulie 2011 proza „Secerişul”, în nr.4 (10) din dec. 2011 eseul „Bunica Floarea”. Tot începând cu acest număr apar în prima pagină ca membru permanent al colegiului de redacţie al revistei. În nr. 1-2 (11-12) din sept. 2012 al aceleaşi reviste îmi apare proza „Plânsul puiului de lebădă”, o poveste emoţionantă a unui pui de lebădă prins de gheţurile lacului din Mangalia într-o iarnă aspră de pe litoral, publicată pentru prima dată în paginile cărţii IUBIRILE UNUI PESCAR.  

O altă colaborare o am cu revista „Caiete Silvane” din Zalău, unde în nr. 11 (70) din 2010 apar cu un interviu neconvenţional luat de scriitorul Ştefan Doru Dăncuş iar în nr. 3 (74) din martie 2011 mi se publică povestea „Furtuna”.  

Tot în martie 2011 revista „Cuib literar” din Călan îmi publică proza „Secerişul”.  

Această participare doar în revistele tipărite. Mai colaborez şi cu mai multe reviste electronice, mai ales cu cea din Craiova, „Constelaţii Diamantine” aparţinând Ligii Scriitorilor din România. În nr. 4 (8) din apr. 2011 apare povestirea „Furtuna”, în nr. 6 (10) din iunie 2011 apare „Plânsul puiului de lebădă”, în nr. 12 (16) din dec. 2011 apare „Învingerea stihiilor”, în nr. 2 (18) din feb. 2012 apare „Rătăciţi pe mare”, în nr. 3 (19) martie 2012 apare proza „Călători clandestini”.  

Altă revistă care îmi publică prozele este şi „Armonii Culturale” din Adjud, care în numărul din 7 noiembrie 2011 îmi publică „Învingerea stihiilor”, din 10 noiembrie 2011 îmi publică „Plânsul puiului de lebădă”, în 16 octombrie 2012 îmi publică” Călători clandestini”.  

Mai apar cu o cronică literară la cartea „Iubirile unui pescar” scrisă de scriitorul Mocanu Gheorghe în revista „Oglinda Literară” din Focşani, şi cu o prezentare a profilului de scriitor în ziarul „Adevărul de seară” din august 2010.  

În publicaţiile româneşti de peste hotare, mi se prezintă la rubrica „Vocea românilor” din revista „Pagini româneşti din Noua Zeelandă” nr. 74 din august 2011, proza „Învingerea stihiilor”, şi „Plânsul puiului de lebădă” în nr. 88 din octombrie 2012.  

De asemenea revista româno – canadiană - americană „STARPRESS” îmi acordă la concursul de proză şi poezie pe 2012, „Premiul pentru autenticitate” într-un concurs la care au participat 8497 concurenţi din întreaga lume.  

Aventura mea scriitoricească a continuat cu apariţii în antologii de proză şi poezie astfel:  

Antologia Asociaţiei „Poezia Artelor” din Iaşi „Primăvara esenţelor” cu proza „Secerătorul” (această proză uneori s-a numit şi „Secerişul”), antologia revistei „Singur” cu proza „Învingerea stihiilor”, aleasă dintre peste 6.400 de alte proze scurte propuse de diferiţi autori, povestire care se publică şi în antologia „Confluenţe lirice” din Iaşi, iar ca poet apar în antologia „Expresia Ideei” din Oneşti, cu poeziile „Călătorind spre Calea lactee” şi „Te aştept”, scrise sub pseudonimul de Gelu Pescaru, folosit adesea pe diferite site-uri în care îmi postezi lucrările.  

Sub coordonarea scriitoarei Valentina Becart din Iaşi, membru al Ligii Scriitorilor din România, apare antologia de poezie şi proză DINCOLO DE CUVANT (confesiunea poetului, prozatorului) în care este prezentată activitatea mea scriitoricească. Iată ce spune scriitoare în cuvântul de prezentare a antologiei:  

Scriitorul, acest Sisif îndrăgostit de „urcuşuri” pe cele mai înalte culmi ale spiritului, îşi ia „revanşa”, cioplind din stânca dură a gândului cuvinte pregătite a stârni şi invidia zeilor. În condiţiile în care criza intelectuală adânceşte tot mai mult prăpastia unde se vor „rostogoli” toate trăirile minunate exprimate prin Cuvânt – este imperios necesar – ca cineva să strângă în „mănunchi” aceste spirite înalte, rafinate, sensibile şi, astfel s-ar putea salva de la „moarte” atâta „concentrare de simţire”...  

Valentina Becart  

Colaborez cu diverse site uri ce promovează cultura unde îmi public atât prozele, cât şi romanele înainte de editarea lor în cărţi sau reviste. Cel mai mult am publicat în „Confluenţe literare”, unde se pot regăsi peste 120 de postări ale mele, vizionate de peste 36 mii de cititori.  

Un alt roman publicat este ANA, FIICA MUNŢILOR, tipărit la Oneşti de către editura Karta.Ro în septembrie 2011 despre care scriitoarea Dora Alina Romanescu, membru al U.S.R. scria în prefaţă:  

„... Virgil Stan, crează personaje, destine, vieţi, ne întristează şi ne bucură, prezentându-ne romanele „Iubirile unui pescar”, „Cât de mult te iubesc...”, „Destine Paralele” existente în librăriile din Mangalia, iar acum ne aduce în atenţie ultimul său roman, „Ana, fiica munţilor”, o adevărată poveste de viaţă a unei tinere născută pe Valea Doftanei. Citind romanul, plecăm cu gândul să colindăm dealurile, văile şi munţii ca şi când ne-am afla în concediu, dar pătrundem adânc şi în labirintul unor destine de oameni ai zilelor noastre.  

Discret, sentimental, meditativ, Virgil Stan, se remarcă, prin profunzimea, dar şi prin bucuria de viaţă ce erup din scrierile sale, prin autenticitatea, originalitatea, limpezimea ideilor, dar şi a textului. Fraze calde, simple, coerente, asimilabile, purtătoare ale unor mesaje constructive, „sunt armele” ce îl conduc pe drumul literaturii.  

Virgil Stan ne dovedeşte că niciodată nu e prea târziu să-ţi împlineşti un vis, că lumea poate fi mai bună dacă noi oamenii, ieşim din inerţia îngenuncherii şi îndrăznim să evadăm în lumea miraculoasă a creaţiei.  

În luna aprilie 2011 am fost primit în Liga Scriitorilor din România, filiala Iaşi.  

Pe 8 mai 2012 cu sprijinul Clubului Artelor „Solteris” din Mangalia, condus de poeta Emilia Dabu, am lansat la Centrul Militar Mangalia primele trei cărţi tipărite.  

Mai scriu proză scurtă şi colaborează cu diferite reviste ale Ligii Scriitorilor din România şi posturi de radio.  

Pe 20 sept. 2012 postul din Madrid al radioului Prodiaspora dedică o întreagă emisiune de peste 2 ore de muzică şi literatură, activităţii mele literare.  

În noiembrie 2012 apare sub îndrumarea domnului Gheorghe A. Stroia, directorul editurii ARMONII CULTURALE din Adjud, cel de al 5 lea roman şi anume romanul ZBORUL SPRE STELE, pe care îl şi prefaţează, roman ce va primi premiul III pe 2012 de la Liga Scvriitorilor din Romania, pentru literatura, la capitolul: romane. Iată câteva păreri ale editorului despre ultimul meu roman:  

Iubirea – constantă vibrantă a umanului – o descriptivă şi sinergică actualizare în romanul lui Virgil Stan  

...” Romancier, prin excelenţă, Virgil Stan ştie să deruleze cu flexibilitate, stil şi vervă scriitoricească, un fir epic limpede, fără rupturi de ritm, să „picteze” personaje vii, pline de surprize, desprinse - cu certitudine - din cotidian. În romanul său de dragoste, erosul - construit cu delicateţe şi o deosebită atenţie la detalii - este pur, lipsit de orice urmă de indecenţă ori trivialitate. Un om cu o experienţă remarcabilă de viaţă are abilitatea de a crea stări de exaltare incredibile: picură peste secvenţele „fierbinţi” nevoia de tandreţe şi romantism sau construieşte declaraţii de dragoste desprinse parcă din nemuritoarea poveste a sultanei Hafsa şi a lui Yavuz Sultân Selim Khan (conducător al imperiului otoman, dar şi un erudit creator de poezie arabo-persană din secolul al XVI-lea): „... acum sunt ca o adiere a brizei care-ţi şopteşte, suspinând de dor, numele în noapte, când nisipul umed mi se împleteşte în părul răsfirat peste umerii goi, dezmierdaţi de răcoarea mării. Sunt marea care-ţi sărută buzele înfierbântate de arşiţa iubirii încă nenăscute sau cerul înstelat care te îmbrăţişează în tăcere, aşa cum pot fi şi luceafărul ce străluceşte aninat la zenit în revărsatul zorilor. Îţi port în gând suspinul şi mă îmbăt din tăria sentimentului de împlinire...”.  

...” Romancierul se pricepe de minune să „deseneze” - în câmpul vizual al cititorului - florilegii, care să sublinieze feminitatea, să laude muza, fapt întreprins cu precizia unui ceasornicar elveţian care, cu o deosebită răbdare şi atenţie la detalii, îmbină rotiţă cu rotiţă pentru a-şi perfecta mecanismul. Pedanteria este aproape feminină.  

...” Femeia şi feminitatea sunt punctate cu rafinament analitic - „Femeia trebuie de multe ori privită ca pe un obiect de artă. O originală sculptură a naturii, care a inspirat marii artişti ai lumii ce au generat opere nemuritoare cu dalta sau cu penelul lor. Fără o femeie frumoasă toate acestea nu puteau să apară.”, tot aşa precum iubirea este intuită ca sens tumultuos dar şi pozitiv al vieţii, un rug ce trebuie perpetuu întreţinut.”...  

...” Din punctul nostru de vedere, lucrarea este încă o reuşită - în arealul romanului de dragoste, iar Virgil Stan - un savuros cronicar al iubirii – ca sentiment unic, înălţător, universal valabil.”  

Gheorghe A. Stroia, Adjud – brumar  

Referindu-mă strict la roman ca gen epic, citândul pe Gheorghe A. Stroia, pot spune că: „acesta fără o poveste, este o scriere fără esenţă şi vibraţie şi, de ce nu, lipsit de valoare.” Eu am încercat prin poveştile de viaţă aduse în faţa cititorului, să dau valoare acestora, să creez poveşti cât mai apropiate de realitate, ca cel ce le descoperă în paginile cărţilor mele, să se poată identifica cu ele.  

Alte aprecieri despre scrierile mele aparţin unor poeţi sau scriitori din întreaga ţară. Iată ce spune poeta Georgeta Minodora Resteman:  

„Virgil Stan, alias Gelu Pescaru, un scriitor tare drag mie pe care l-am cunoscut graţie scrierilor lui cu vreo doi ani în urmă, m-a uimit întotdeauna cu ceea ce a aşternut în rânduri scrise cu cerneală din aceea specială, numită cerneala sufletului.  

Citisem diverse nuvele, frânturi de viaţă, îndeosebi din viaţa de la malul mării, pentru că acolo vieţuieşte “Gelu Pescaru”! Şi nu degeaba şi-a luat acest pseudonim, pentru că de când îl ştiu, e nedespărţit de mare, de undiţă sau de mai ştiu eu ce foloseşte omul acesta atât de cuminte sufleteşte, ca să prindă peştele...  

Eheiii, dar ce nu face peştele acela ce-i cade în plasă! Aţi mai auzit ca peştele să se prefacă-n cărţi??? Ei, da, aflaţi de la mine, aşa este şi peştişorul acela auriu care le scrie şi le dăruieşte iubitorilor de literatură este Virgil Stan!  

Am citit “Iubirile unui pescar”, fragmente din primul său roman postate în diverse spaţii destinate creaţiilor literare, apoi i-am citit versurile, de asemenea frumos construite şi cu miez, nu numai o înşiruire de elemente poetice, cum se găsesc, din păcate, la grămadă azi, când toată suflarea s-a apucat de scris...  

N-am omis să-i spun colegului si prietenului Virgil Stan că scrierile lui debordează de sinceritate şi elemente care plac cititorului, dezvăluind sensibilitatea autorului.  

Imaginaţia îmbinată armonios cu realitatea iminentă, fostă sau actuală, condeiul care-i alunecă tare bine şi scoate la iveală, te miri de unde, o acţiune fluentă şi palpitantă musai era să le valorifice şi să continue să scrie. Pot spune cu mândrie că al doilea roman, “Destine paralele” a trecut filă cu filă prin filtrul meu şi etapă cu etapă am citit şi sprijinit, după cum m-am priceput, finalizarea acestuia. Mi-a fost drag că autorul mi-a cerut acceptul de a însera versuri scrise de mine în paginile sale, fireşte că am acceptat simţindu-mă onorată. Au urmat apoi alte scrieri, a prins aripioare si iată-l că nu se opreşte şi bine face!  

“Ana, fiica munţilor”, un proiect la care a trudit din greu, şi-acum “Zborul spre stele”, din care am citit câteva capitole şi pe care, de curând, se frământa “Pescaru” nostru să-l încheie, gândindu-se ce să facă cu personajul acela căruia îi dau târcoale femeile şi-l pun în situaţii delicate! Vă spun eu, imaginaţia autorului e ca un fluturaş şi nu ştiu cum se face că nu oboseşte!  

Prietene, Virgil Stan, iată, eu când încep să scriu şi să “vorbesc” nu prea mă mai opresc uşor, dar trebuie s-o fac acum, să nu plictisesc, nu înainte de a te felicita pentru toate scrierile şi străduinţa ta de a cuprinde un câmp literar vast: nuvela, romanul, eseul, poezia, pentru distincţiile literare cu care ai fost răsplătit în acest scurt interval de când ai început să scrii – şi-aici, uite încă un punct comun, ne-a luat valul şi ne-a aruncat pe tărâmul acesta minunat al scrisului, în acelaşi an 2009. Îţi urez sănătate, în primul rând, spor în condei, vezi să nu-l laşi nicio clipă să adoarmă că-l năcăjeşti, ascultă-mă pe mine şi la cât mai multe şi mai frumoase scrieri! Dumnezeu să-ţi lumineze mereu calea şi să-ţi dăruiască pace şi linişte mereu, dragă prietene, pescar din undiţa căruia se nasc mereu cuvinte!  

 

 

Referinţă Bibliografică:
Stan Virgil / Stan Virgil : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 166, Anul I, 15 iunie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Stan Virgil : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stan Virgil
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!