Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Comentarii > Mobil |   


Autor: Elisabeta Iosif         Publicat în: Ediţia nr. 420 din 24 februarie 2012        Toate Articolele Autorului

ST. LUCIAN MURESANU Cronica SEMNELE TIMPULUI autor Elisabeta IOSIF

 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
STEFAN L. MURESANU
TIMP ŞI SENS ÎN DESCIFRAREA CODULUI
POETIC
Elisabeta IOSIF SEMNELE TIMPULUI
Orice scriere elevată, supusă meditaţiei profunde a
literatului, care îşi respectă statutul de liber cugetător, este un
labirint de cărări ce vor duce întotdeauna la inima cititorului,
unde se vor intercepta două stări: sugestia cu sugestionatul. În
volumul său, Semnele timpului, poeta Elisabeta Iosif dispune
de capacitatea de a construi o lume ireală în care se poate vedea
un centru real al lumii visului, dând universului total creaţia ei
ca act materializat. Timpul nu este o măsură în creaţia poetei ci
o adeverire existenţială a unei lumi, de care se detaşează când,
prin împlinirea artei, inspiră harul deusian.
Nu întâmplător volumul se deschide cu poezia Poetul şi
umbra, poate ca o justificare a faptului că poetul-om trăieşte
teluric atâta timp cât este însoţit de taina fiindului său: Poetul
cu umbra sa / Porni prin lume ... / Pelerin. / în şase zile pline /
Îşi căută Destinul ... . Dialogul poetei cu umbra sa este o
măreţie a unei iniţieri, singura posibilă destăinuirii unor
frământări de viaţă şi, totodată, Iubire-n echilibrul / Poetului
din tine.
Volum-odă, dedicat creatorului de stihuri, Semnele
timpului pătrunde în neliniştea continuă a eului, echilibrează
poziţia bipedă a omului şi îl obligă să fie atent la fiecare
curgere a mărturisirilor, ţinteşte steaua şi nu o lasă să cadă
oricum pentru că Elisabeta Iosif este ea însăşi o piatră de hotar
între lumea de aici şi cea de sus. Demult nu mai aparţine, prin
fiindul ei, gândirii mărunte, este un ego teluric prin trup însă
prin idee despică universul unindu-se cu angelicul maestru al
artei versului: Şi-a legat visul de cifra opt, la adăpost de stâncă
6
/ Prin limbajul strămoşilor. În sălaşul lunii / Poezia i-a rămas
speranţă, călătorind, încă. / Are cheia secretelor – formula
filozofală a cununii (Era poetului). În numerologie, cifra 8
semnifică numărul influenţelor karmice, poeta fiind trăitoare în
filosofia tainelor budiste, conştientă de chemarea asumării unor
răspunderi în această viaţă dar şi în cele anterioare. Greaua
povară a modelării elevate a cuvintelor în versuri reprezintă
munca înrobitoare a minţii, a iniţierii prin experienţă: Poezia
i-a rămas speranţă, călătorind, încă. / Are cheia secretelor –
formula filozofală a cununii (Era poetului).
Ce-a de a treia poezie a volumului, Cine eşti tu?,
prezintă un dialog între poetul-om şi omul-poet, o dramă a
existenţei, un fir neîntrerupt cu întrebări şi răspunsuri subtile,
din care reiese ceea ce de fapt poeta doreşte, definirea menirii
poetului ca trecere lămurită în lumea difuză, ce cu greu este
auzit: – Cine eşti, totuşi, tu, Poetule, de-mi vorbeşti mereu / de
poezia divină ?! / – Sunt albul primei ninsori dintr-un vers, /
sub care-ţi adun autograf cu lumină!, se întreabă la final poeta
pregătind un răspuns răsunător în poemul Timpul regăsirii
Poetului. Aici, Elisabeta Iosif divulgă neînţelegerea stihurilor
de către semenii contemporani, goniţi de banul prădalnic al
înavuţirii, al huzurului şi al nepăsării de lumea zăcândă şi,
ascultând ca un iniţiat vocea Apostolului, înţelege, nu
protestează, că ar fi şi inutil când acesta îl întreabă: Nu este
timpul tău? spuse Apostolul cel Sfânt / Tu eşti născut din apa -
botezului Cuvânt / Poetul e artistul ce poartă-un coş cu pâine /
E peştişor – oracol, Arca noastră de mâine ... Metafora din
ultimul vers întăreşte diferenţa, care coordonează existenţa
poetului de fiindul comun. Încă din titlul poeziei vom observa
atenţia cuvenită artistului, dată de către poetă, creatorului de
7
versuri, tocmai prin personalizarea acestui talent divin şi
scrierea lui cu literă specifică numelui propriu.
Călătorim apoi cu poeta Elisabeta Iosif, într-un poem
care îi dă de gol afinitatea şi apropierea de poezia simbolistă
bacoviană, o oboseală a firii după o descindere în lumea uitării.
Ea nu încetează niciodată să se definească: Eu sunt Poetul,
culegător al stelelor, / Când loveşte-n Lună, şirul lung al
cocorilor ... (Glasul Deltei), cu o simplitate caracteristică eului
poetei, şi aceasta o spune nu pentru a impresiona, ci pentru a
înţelege că trăieşte pentru o lume a ideilor, a sporului angelic
într-o lume vărsată de nevoi. Ea strigă în zi şi în noapte, plânge
păsările care se topesc din imensul stelar şi se roagă puterii
deusiene pentru hrana ei spirituală.
La jumătatea parcurgerii volumului două citate din
versurile eminesciene tronează ca un profund respect faţă de
luceafărul poeziei noastre, care a apus de pe bolta cerească a
literaturii româneşti înainte ca Soarele să se fi ivit. În zori,
stihul angelicului creator a lăsat drum liber stihului Elisabetei
Iosif, care să ne destăinuie poezia ei: La infinit se naşte lumina
din miezul cosmic, auriu, de nufăr (La marginea timpului) şi tot
ceea ce ne înconjoară este iubire, pe care suntem datori, măcar
atât, s-o respectăm şi poate de aceea poeta se întreabă: Cât de
puternică-i clipa / Ce îmi supune aripa / Iubirii? (Nedumerire).
Culoarea albastră este a imensului cer ce ne acoperă ca un
clopot uriaş, ascultându-ne neîntrerupt murmurul, pentru că
acesta este semnul vieţii, acea legătură între sunet şi mişcare,
între linişte şi meditaţie.
Timpul, care se scurge neîntrerupt numai pentru profani
reprezintă sfârşit, pentru literat timpul rezolvă gândirile, este
nelimitat în pătrunderi tainice ale imensităţii, este cel care dă
posibilitatea artistului să creeze. Pentru el timpul se măsoară în
8
produsul minţii, al creaţiilor lui artistice pentru că în poemul
Dialog cu timpul, Elisabeta Iosif găseşte răspunsul elevat al
folosirii acestuia, spunând: – Sunt triunghiul cu vârful în Cerc /
Străpung până la tine Infinitul / Spre Timpul Magic. Mai
încerc / Perfecţiunea tainică. Fecund e spiritul. Pentru ea
dialogul constituie prezenţa permanentă a puterii divine în
conţinutul cuvântului, pe care îl fermentează lăsând ca din el să
se nască forma, înţelesul voit a ceea doreşte să transmită şi
erupe precum Etna acoperind răul şi lăsând lumina să
descopere adevărul vieţii din taină.
Conştientă, om fiind, de trecerea timpului teluric şi de
faptele îmbătrânirii materiei, nu însă a cuvântului ideii, se
roagă trecerii şi îl atenţionează, totodată: – Nu vezi?! Mi-e ziuan
baia arămie şi noaptea-n univers / Te văd peste umărul
Toamnei, Timpule, înmuiat în vers! / Lasă-mă să mai
copilăresc. Poemul mă înseamnă... / Nu-mi trimite, încă, inelul
tău, grăbită Toamnă! (Nu-mi pune inelul tău ... ). Sugestiv
curgerii anilor, titlul acestei poezii sensibilizează prin nostalgie,
o melancolie faţă de anii zburdălniciilor când timpul se
copilărea şi nu valsa maturitatea.
Imaginile vizuale sunt reprezentative stărilor pe care
poeta voieşte să le imprime cititorului, o linişte divină: Am
presărat trandafiri în deşert / Şi-a înflorit cerul ... (Florile
oceanului), îmbină personificarea cu tot ceea ce poate cuprinde
imaginaţia creatoarei: Luna răstignită în ţurţurii nopţii, /
Sticleşte gerul (Sub clar de lună), purtându-ne apoi într-o lume
de basm a lumescului. Nu coboară prea mult de ceea ce trupul
o leagă de semenii săi, pentru că în cuvântul inspirat, pe care îl
înalţă iniţiatului, răbdător şi chinuit de umbrele teluricului,
poeta spune: Văd horă în flăcări ... Adun sânziene ... / E ceas de
ursită. Lumini marţiene Răsar ca iubirile, unind şi planete, / În
9
august. I-aud şi tic-tacul, buchet de flaşnete. Ea însăşi prin tot
ceea ce vede este o iniţiată şi declară ascuns o legătură neştiută
cu lumea de sus, pe care o aşteaptă în taină să vină, pentru că
numai atunci visul ei, ca al tuturor gânditorilor iniţiaţi în arta
cugetului, se va împlini. Creaţia ei poetică este plină cu
însemne, coduri pe care, dacă nu le simţi că îţi străpung
coloana vertebrală, ca unică parte a corpului ce se leagă cu
Universul, nu o vei înţelege niciodată. Versul poetei transmite
dar înţelesul este subtil încartiruit: Tipsia sa roşie, iubite, n-o
sparge! / Transform-o-n oglindă, proptită-n catarge! (Jocul
astrelor).
Şi dacă vă spuneam în rândurile de mai sus, citindu-i şi
încercând descifrarea stihului că Elisabeta Iosif este o iniţiată
în taina cuvântului şi că îl mânuieşte în creaţiile sale cum
numai la marii noştri creatori de stihuri îl întâlneşti, nu greşeam
cu nimic. Stilul aparte în care sugestia domină, te înalţă în
ceruri şi te coboară fulgerător pe pământ, izbindu-te de
înţelesuri, te inundă şi dacă îi prinzi veriga salvatoare te ridici
levitând.
În ultima poezie, care închide ca un mesaj codificat
volumul, rosteşte crezul său că numai prin iubire răzbeşti să
poţi fi cu adevărat ceea ce e demn să fii iar dacă nu ai înţeles
nimic din ceea ce poeta a transmis: Închide-le-n pătratul magic
/ E crainic Hermes, zeu sub soare. / În Poarta Lunii, smaralde-n
verde tragic ... (Pătratul magic) şi încheie prin a-ţi spune atât
de uman însă conştientă de neputinţa profanului: Îmbrăţişează-mă,
mai bine, în culoare!
ŞTEFAN LUCIAN MUREŞANU
Referinţă Bibliografică:
ST. LUCIAN MURESANU Cronica SEMNELE TIMPULUI autor Elisabeta IOSIF / Elisabeta Iosif : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 420, Anul II, 24 februarie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Elisabeta Iosif : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Elisabeta Iosif
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!