Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Spiritual > Mobil |   


Autor: Cezarina Adamescu         Publicat în: Ediţia nr. 328 din 24 noiembrie 2011        Toate Articolele Autorului

SPIRITUALITATE. POTIRUL ADEVĂRAT - proză de Jianu Liviu-Florian
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
SPIRITUALITATE. SFINTELE TAINE 
  
JIANU LIVIU-FLORIAN 
  
POTIRUL ADEVĂRAT 
  
Am murit. Şi nu puteam să spun nimănui. Cum să spui: am murit. Este o stare originală. Stai pe pat, cu mâinile încrucişate, şi aştepţi. Nu mi se leagă niciun gând. Nu am nicio plăcere. Visez, sau mă mută gândurile, de pe un pat pe altul. Sînt mort de-a binelea. Ce să fac? Cu ce să mă ocup? Mai am, la drept vorbind, o singură speranţă. Să ajung până la Dumnezeu. Să îi spun că îmi este rău. Că sunt mort. Să facă ceva cu mine. Să mă dez-morţească.  
  
Am aşteptat, ca pe jar, până duminică. Duminica, m-am spălat, m-am îmbrăcat, aşa, mort, şi am plecat la biserică. Am stat ca pe ghimpi, ca şi acasă, până când preotul a ieşit din altar cu potirul în care se aflau sfintele taine: trupul şi sângele lui Iisus. Preotul a trecut pe lângă mine. Eram mort şi îngenuncheat. M-a atins cu potirul pe cap. Şi – în aceeaşi clipă – am înviat. Atingerea aceea m-a făcut să tresar. M-a înviorat. Am ieşit din biserică, după ce s-a terminat slujba, viu. Mai viu decât eram înainte de a muri. Şi când mă gândesc că aveam doar 43 de ani. Murisem de tânăr. Cum să vă explic, când mori, nu mai ai chef de nimic. Dar de nimic, nimic. Nu îţi mai place nimic. Mulţi zic că timpul nu mai exista. Aiurea. Timpul trece cumplit de greu. Eşti pur şi simplu mort. Ca şi cum ai fi putred de viu. Nu te mai satură nimic. Nici măcar moartea.  
  
Înviasem. În săptămâna care a urmat am avut o bună dispoziţie de lucru la serviciu. Toate mi-au mers din plin. Am scris chiar şi trei proze. Redactorul unei reviste de prestigiu mi-a reţinut prozele pentru publicare. Lucrurile mergeau bine. Pentru ca, la doar două săptămâni după, să îmi dau seama că începusem să mor iar. Aproape insesizabil. Fără să îmi dau seama. Primisem o temă la serviciu care mi se părea grea. Foarte grea. Chiar foarte grea. Deşi nu era chiar aşa. Îmi era frică. Parcă muream de grija temei. Îmi era teamă. Începusem să am transpiraţii reci. Muream pe picioare, de grija temei viitoare.  
  
Din nou, m-am spălat, m-am îmbrăcat, şi, deşi mort aproape, am mers la biserică. Am îngenuncheat. Preotul a ieşit, cu o măicuţă cu o lumânare înflorată, din altar, cu potirul cu sfintele taine în mâna dreaptă. Am îngenuncheat. Şi, ca pe fiecare om din biserică, preotul m-a atins uşor, uşor de tot, cu potirul pe cap. În acel moment, parcă ţeasta mea, craniul, a suferit o imperceptibilă mişcare de rotaţie. Cineva, nevăzut, mi-a răsucit ţeasta, aşa cum ai învârti un ceas cu o cheiţă. M-am înviorat. Frica, teama, moartea, s-au risipit ca un fum. Din clipa aceea, chiar. Preotul a intrat cu potirul în altar, eu m-am ridicat, atat de liber, de fericit, de îndepărtat oricărei griji. Eram stăpân pe mine. Eram sigur că voi reuşi. Că voi realiza la serviciu tema care îmi fusese dată. Care – de această dată – aşa cum înainte de a muri, îmi părea grea, acum, după atingerea potirului, îmi părea uşoară. Atât de uşoară. 
  
Am lucrat, viu, o săptămână întreagă. Am lucrat senin şi bine. Am finalizat lucrarea care m-a speriat. Am facut danii. Am cumpărat două pãturi. Voiam să le duc acasă. Vânzătoarea îmi găsise perechea primei, ca şi culoare, după ce a căutat o săptămână în magazie. Dar, în cele din urmă, cea de-a doua pătură am dus-o preotului. Drept mulţumire pentru toate momentele mele de cumpănă în care a fost alături de mine. Pentru toate momentele în care murisem, şi potirul cu sfintele taine m-a înviat. Am făcut pomeni la săraci. Pantofi, alimente, haine, bani. Soţia a fost alături de mine. Ea mi le-a ales din grămada de haine şi pantofi purtaţi.  
  
Eram viu. Şi atât de fericit că trăiesc. Nu numai pentru mine. Mai erau şi alţii, cunoscuţi şi necunoscuţi, pentru care trăiam. Cărora le mulţumeam pentru bucuria de a trăi. Pentru mine, ai mei, şi pentru ei.  
  
Am mers duminica trecută din nou la biserică. Timpul trecea greu. Chinuitor de greu. Puteam să mor, îmi spuneam, în orice clipă. Sau chiar timpul, odată cu mine, murea. Dar mă rugam să rămân acolo. În biserică. Până când preotul va trece cu potirul, măcar. Şi aş fi dorit atât de mult să mă atingă. Preotul a trecut pe lângă mine, şi mi-a atins capul, aşa cum a atins capul fiecărui om din biserică. Atunci, prin inima mea a trecut un fir cald. Inima mea era atât de caldă. Şi curgea prin mine. Acolo, în piept. În stânga. Preotul a intrat în altar. Voiam să rămân până la capăt, dar, în cele din urmă, am cedat locul pe scaun unui bătrân, socrul preotului, care rămăsese, fragil, în picioare. 
  
Ştiu că voi muri. Atât de uşor. De atâtea ori. Mai ştiu că ori de câte ori voi fi mort, mă voi ridica, şi voi intra în biserică. Aşteptând ca preotul să mă atingă cu potirul adevărat. Am vrut să scriu: cu potirul fermecat. Dar nu ar fi fost adevărat. Viaţa ţi-o înapoiază numai Iisus Hristos. Care este Cale. Şi Adevăr. Şi Viaţă. Intrarea în biserică este atât de liberă. Trebuie doar să mă rog să rezist, aşa, mort, până la capăt. Şi voi fi înviat. Nu mai este o părere, este o multiplă trăire personală. Cred în înviere. Am scris aici despre ea. Este deja o experienţă personală, pe care o împărtăşesc şi altora, care, asemenea mie, fără să-şi fi dat măcar seama, atât de senini, neştiutori, şi împăcat, au decedat.  
  
29 martie 2004 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
SPIRITUALITATE. POTIRUL ADEVĂRAT - proză de Jianu Liviu-Florian / Cezarina Adamescu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 328, Anul I, 24 noiembrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Cezarina Adamescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Cezarina Adamescu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!