Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Poeme > Antologie > Mobil |   


Autor: Valeria Iacob Tamaş         Publicat în: Ediţia nr. 217 din 05 august 2011        Toate Articolele Autorului

Sperantele vietii, antologie

 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

255

Valeria Iacob Tamaş, s-a născut la
25 iulie 1954 în localitatea Miersig,
judeţul Bihor.
Trecem prin lume învăţând să
fim fericiţi. La început suntem iubiţi
apoi învăţăm să iubim. În cele din urmă
ne dăm seama că şi a iubi, şi a fi iubit
înseamnă şi bucurie, şi suferinţă,
deoarece teama de a pierde starea de
fericire ne umbreşte însăşi fericirea.
Poezia este liantul între trecut
şi prezent, în ea lucrurile se întâlnesc pentru a nu se mai despărţi
niciodată.
Acest ciclu de poezii este dedicat tuturor celor care au iubit
şi care au ştiut să păstreze în sufletul lor frumuseţea şi preţiozitatea
acelor clipe, poemele sunt scrise pentru cei dragi mie şi celor care
la rândul lor iubesc poezia mea.
Fiecare clipă a vieţii mele care s-a scurs, s-a prefăcut în
poezie. Fiecare poem doresc să se întoarcă spre voi şi să vă bucure .
Mă pregătesc să scriu înc-un poem
Cuvintele au prins în gând să toarcă,
Câmpii cu bobul plin, întinderi mari de apă,
Păduri cu ramuri ce de frunze gem.
Şi îmbinând firescul cu subtilul
Ţes păsările curcubeu în zare,
Să-l împletească-n razele de soare
Voind ca să mă cumpere cu trilul.
Gingaşe flori se-nclină pe cărare,
Bancherii mă îmbie cu comori
Şi lumea mult mai bună mi se pare
Când raiul mi-e promis de visători.
Dar dincolo de lumea-mi ireală
Tu mă aştepţi cu albe flori în poală! 


256
Femeia fluture 


iubesc zborul fluturilor
curcubeu de culori valsând
peste câmpuri înflorite
gânduri născute în zbor vertical
aripi pe care culoarea se joacă.
uneori aleargă în stoluri albe
ningând peste verdele câmpurilor
alteori razboinici zboară deasupra apelor
astăzi mă pierd în albul zăpezii
negăsind trilurile de care să mă agăţ de cer
ascult cum şuşotesc apele în adâncuri
poveşti despre zmei îmi povestesc rădăcinile.
azi nu mai sunt om
sunt doar o întindere albă atotcuprinzătoare
ascultând clopoţeii sunând la gâtul îngerilor,
privind cum albul acoperă întunericul.
din sufletul meu ies aburi
oasele mele ard în cuptorul trupului
cântând asemeni unui fluier
oilor albe ale gândului meu.
tu eşti alături de mine
o fârâmâ de alb care creşte
pana de pasăre din care-mi vor creşte aripi
ţi-aud şoapta albă îmbiindu-mă la zbor. 

 


257
Femeie, în tine dragostea ţipă 


Femeie, în tine dragostea ţipă!
Nimeni nu ar putea să-ţi scoată din cap
visul unei iubiri imposibile.
Tu, mai frumoasă decât cel mai frumos vis
pe care l-ar fi putut visa oricare bărbat,
eşti toată un strigăt.
Scoică de sidef în aşteptarea deschiderii,
marea dezamăgire se găseşte întotdeauna sub poleială,
lacrimile de apoi sunt doar ultimele picături
din stoarcerea zâmbetului fals.
Perlele încântă prin durerile facerii.
Înfloreşti tropicală orhidee doar la gândul
că el te va strânge în braţe pentru o noapte,
iubirea nebună îţi curge prin vene o viaţă.
Întotdeauna lângă o adevărată femeie
paşii îţi devin nesiguri,
sângele ei fierbe, clocoteşte, îmbracă realitatea
în mătasea viselor ei.
O viaţă aluneci pe pojghiţa ei subţire.
Femeie, în tine dragostea ţipă...
Bărbaţii tresar doar la auzul geamătului tău,
nici un muzician nu a putut să-ţi prindă
desăvârşirea pe portativ.
Eşti singura pasăre care-şi ţine trilul ascuns
doar pentru clipele de iubire.
Femeie, în tine dragostea ţipă.
Bărbaţii te ţin mereu în stare de asediu,
ochii lor te privesc hulpavi,
gândurile lor te dezbracă
deoarece în tine iubirea râmâne mereu tânără. 

 

 


258
Iubire 


Azi am să mă deschid în faţa ta ca un mac de câmp.
Iubeşte-mă, am să-ţi strig,
timp ne-a mai rămas foarte puţin,
doar o adiere de vânt!
Iubeşte-mă, îţi strig, e ultima oară anul acesta
când mă mai simt fecioară!
Nu vezi cum arde iubirea? Mai tare ca soarele!
Ocroteşte-mă!
Coboară o lacrimă. Nu pe obraz. În suflet!
Iubeşte-mă! Hai să trăim înserarea iubirii,
hai s-o însăilăm în culori într-un tablou
pe care să-l uităm agăţat într-un cui pe perete.
Eu, în faţa ta, goală. Priveşte-mă! Atinge-mă!
Mângâie-mi rotunjimile! Sângerează la colţuri!
Pătrunde-mă! Împlineşte-mă în sămânţă!
În ploaie săruturi! În rafale mângâieri!
Simţi răcoarea oceanului? Vâsleşte!
Corăbier înăuntrul meu. Nu te teme de furtuni,
Pe ţărmuri vom ajunge numai iubire!
În noapte târziu cuibărită în ierburi
luna va sorbi roua de pe petale de mac.
Iubire, iubire, iubire vor striga stelele.
Dar noi nu vom mai fi.
La ceas de noapte ne veţi găsi roua pe flori.
Numai iubire. Numai iubire! 

 


259
Iubitei 


Ea, frumoasă ca o iederă,
înlănţuită de trupul tău nu mai există.
De o vreme sămânţa femeii perfecte
a învăţat să încolţească în rugină
schilodindu-se.
Toate femeile sunt la fel
desenate după acelaşi calapod
al ultimelor tehnici de frumuseţe.
Te privesc cu ochii orbi,
cu zâmbetul fad
cu sufletul mâncat de molii.
Încerc să mă bucur de femeia mea perfectă
dincolo de păpuşile barby
dincolo de taioarele pretenţioase
dincolo de de tot ceea ce noii zei
doresc să ne convingă că este noul Olimp.
Dincolo de toate aceste sintetizatoare de frumuseţe
te vreau pe tine, iubita mea,
rază de soare trezită pe trupul meu,
fir de iarbă atingându-mă
fântână astâmpărându-mi setea.
Paşii tăi mai uşori decât gândul,
trupul tău vânt răcorindu-mă
dinţii tăi albi muşcând
din carnea mea cu foamea dintâi.
De-o vreme oamenii s-au pierdut de tine
nici nu ştiu dacă vreodată te vor mai întâlni
dar nu-mi pasă atâta timp
cât tu eşti lângă mine
mângâindu-mi clipele cu palmele tale albe.
Iartă-mă că te strâng la piept
până când clipele mă dor
dar mi-e teamă să nu fie doar un vis
din care să mă trezesc schilodit.
Singur. 


260
Iubitului meu 


sărută-mă, am să-ţi spun!
nu numai vântul ştie să dezmierde ci şi cuvintele
când se trezesc dimineţile cu cireşele pe buze
şi cu ochii mai verzi decât iarba
parcă le aud cum îmi spun sărută-ne
sărută-ne aşa cum doar nopţile de iubire
deschid cămările dragostei.
lasă-ne să fim prima ta fereastră...
însă mie mi-e teamă că împărţindu-mă
aş putea să mă sfârşesc ca orice lucru
care nu ştie să se ferească de risipă
dar sărutul ţine de o altă matematică
dăruidu-l se adună în nori şi se întoarce în ploaie
pe gât, pe umeri, pe sâni, ca un râu curge
acoperindu-mă, eu sunt doar valea prin care ploile trec
adăpându-şi din mine iubirile.
cuprinde-mă. cum aerul îmbrăţişează pământul
cum pământul îşi îmbrăţişează ierburile, arborii
cuprinde-mă şi strânge-mă bob cu bob
n-am să mă tem de moarte când gura ta îmi va fi moară
voi şti că am să mă prefac doar în altceva,
poate într-un fluture, poate într-o pasăre
poate într-un gând ascuns
de unde să apar în fiecare noapte rugându-te
să nu te opreşti nici când mă vei vedea rug aprins
sărută-mă, sărută-mă, sărută-mă,
altfel într-o zi ai să mă pierzi
cuvintele mă aleargă mereu ca nişte femei
care nu se vor sătura niciodată de dragoste.
nu de mine, ci de foamea cuvintelor să-ţi fie teamă!

261
Pentru o clipă mă cutremur 


Când mă cauţi înăuntrul meu încercând
să-ti înrădăcinezi iubirea
eu ca o frunză mă desprind de toate înocenţele
şi înfloresc în faţa ta albă floare de măr
scuturându-mi dantelele, fluturându-mi mătăsurile
inima mea războinic toboşar
invitându-te la un ritual magic
al iubirii absolute.
Zăboveşte. Graba nu foloseşte
nimănui o să-ţi spună vântul
care de-o vreme mi se încurcă în plete
cu mâinile lui subţiri, cu degetele fine
îmi mângâie indecent pielea
îi simt buzele tremurând
roşii petale de mac adormindu-mi pe umăr
trupul lui de bărbat tânăr
alunecând lasciv în patul meu
din proaspete ierburi.
Tu arzi. Trupul tău e cuprins de flăcări.
Te repezi asupra mea,
ca un şarpe uriaş cu o sută de capete
toate alunecând înfometate
braţele tale ţesând pânze de păianjen
din care iubirea să nu mai aibă scăpare
în timp ce tu acum doar o magmă caldă
erupi înăuntrul meu.
Pentru o clipă mă cutremur.

262
Poem de iubire 


În inima ta crin înflorit sunt
iubirea mea e roiul de fluturi,
în fiecare zi mă vei găsi într-o nouă floare
până când tu însuţi o să-mi fii rădăcina.
Iubeşte-mă, vreau să-ţi rămân iubirea dintâi,
buzele mele te vor aştepta mereu fragede,
trupul meu niciodată obosit de aşteptare
ci doar mereu flămând de iubire.
Am să-ţi fiu noapte, zi am să-ţi fiu
pământ şi ierburi, apă, cer
soare şi vânt, nu vei cunoaşte niciodată
o altă atingere.
Sărută-mă în picur.
Ca un adevăr dezvelită
te voi aştepta în aşternuturi
clipă prezentă şi viitoare.
Priveşte-mă, eu sunt şi zorii şi apusul,
zâmbeşte-mi mereu ca unui vis ireal
şi taci când buzele tale mă vor descoperi,
când palmele tale mă vor atinge
eu mă voi deschide precum poarta peşterii
lui Ali Baba, tu mereu unic stăpân
pe nepretuiţa comoară a iubirii mele.
Sărută-mă,
Fii clipa care vine însetată doar de mine,
fii ciutura fântânii în care iubirea mea se scaldă
locul din care buzele tale vor sorbi la nesfârşit
licoarea veşnicei iubiri.
Alfabetul iubirii tale începe şi se sfârşeste cu mine! 


263
Ca orice pasăre călătoare 


Ca orice pasăre călătoare
mă întorc vremelnic la cuib, iubito,
nu mă-ntreba de ce greşesc anotimpul migraţiilor
nu mă-ntreba de ce mă las adesea vrăjit
de culoarea penajului şi anvergura zborului,
de ce urmez la cuib trilul păsărilor.
Poate odată ai să înţelegi că noi bărbaţii
suntem mereu căutători de noi orizonturi
că mâinile noastre caută mereu şi mereu
formele perfecte ale cercurilor
mai mari sau mai mici,
că ne lăsăm învinşi de un zâmbet,
că suntem bolnavi de boala tinereţii veşnice
că peşterile pe noi ne atrag
şi noi nu coborâm
ci mereu suntem în urcare pe muntele Venus
în căutarea acelui inefabil
numit simplu, iubire. 

 


264
Când iubesc 


Când iubesc gândurile mi se transformă în inefabile trăiri
Timpul îşi schimbă ritmul. Pervertesc până şi clipele la dragoste.
Când iubesc, viaţa mea se reduce la un singur om.
Ceilalţi pierduţi în alte cercuri de iubire îmi sunt străini.
Când iubesc dimineaţa devreme şi noaptea târziu
mă prind pe piscuri.
Scările iubirii sunt doar urcătoare.
Pe umărul drept soarele, pe umărul stâng luna
şi eu la mijloc iubire curgând.
Când iubesc totul e verde, păsărelele cântă, apele curg
până şi norii sunt doar perne uriaşe pe care dorm fericiţi îngerii.
De fericire uneori le curg şuvoaie de lacrimi. Deh,...îngeri!
Fără tine, iubitule, eu nu ştiu ce aş fi.
Fără ochii tăi, fără mâinile tale,
fără trupul tău în care mă pierd mereu până la contopire.
Buzele tale căutându-mă, mâinile tale dezvelindu-mă de angoase.
Când ghimpe, când petală de floare.
Iubirea ta, alintă şi doare.
Doamne când vei aşeza lucrurilor firile,
să laşi iubirile fără moarte
Cum puterea nu ţi-o iau în răspăr,
Seminţe în carne de măr, sfârşeşte-ne.
Pogoară peste noi binecuvântarea iubirii
şi fericirea, trupului nostru să o zămisleşti, veşnic rod! 

 

 


265 


Poem pentru tine
te-aş striga pe nume, femeie
dar teamă mi-e că n-ai să înţelegi
că doar Tu eşti aceea
şi nu celelalte făpturi
cu care doar te asemeni.
sub căldura palmelor mele tu chicoteşti
curgi uşor printre cearceafurile albe
uite-o, nu e, îmi spun ochii mei privind miraţi
cum ziua se ridică din patul meu
şi iese pe fereastră
şi eu rămân cu mâna întinsă
îţi simt gura caldă cum pecetluieşte săruturi
între cot şi umăr
râsul ţi-l aud curgând pe sub ferestre
de dragul tău în piatră am să mă prefac.
hoţomano, te-am prins
tu ai fost floarea albă de măr
şi piersica
şi căpşuna
şi caisă
încă îţi mai simt gustul
doar să vină seara şi-am să mă răzbun
chiar dacă acum îmi stai cocoţată pe umeri
ciugulindu-mi urechile ca o vrabie flămândă
să vină seara, să vină seara, să vină seara
şi-am să te prind, femeie
nicio pasăre nu poate să trăiască fără cuib
aşa cum nicio femeie nu poate trăi fără iubire. 

 


266
Poem pentru o altfel de mireasă
înmuguriseră în palma mea mările
arbori de apă se ridicau spre cer
îmi vorbeau apele despre primăvară
îşi imaginau netrăite iubiri nisipurile.
tu erai nor, îmbrăcată mireasă
aveai diademă de porumbei albi
toate cuvintele mele de iubire
îţi erau buchet de flori înrourate.
un soare ştirb ne privea cum ne iubeam
aerul între noi devenise inimi bătând
râdeau izvoarele, revărsându-se în râuri
porniseră o horă, apele hohoteau sărind peste maluri.
eu îţi rostisem de dimineaţă jurămintele
îţi dăruisem ţie pământul rotund
şi pe mine în frac de vânt sângeriu
n-am să îngenunchez, iubito, când ai să-mi dai inima.
tu râzi. e fericirea ca o apă despicându-se în două
noi la mijloc ţinându-ne de mână.
soarele râde ştirb, luna lasă să-i cadă o lacrimă
pe umărul tău ce se dezvelea alb ca o dimineaţă.
plângeam, în faţa mea tu mireasă mă sărutai
erai atât de frumoasă încât abia observasem
că iubirea ta avea prinsă rădăcina la mine în inimă,
simţeam doar cum înflorea în aceeaşi clipă în noi, fericirea .
cerul arunca deasupra noastră puzderie de diamante,
nici unul mai îndrăgostit decât mine, niciunul ca tine mai frumos. 

 

 


267
Mă întâlnesc cu mine 


Mă întâlnesc cu mine ca şi când
eu aş fi şi băiatul şi fata de la colţ
aşteptâdu-se şi neîntâlnindu-se
din pricina clipei precare care a trecut fără să-i recunoască.
Mă întâlnesc cu mine şi nu ştiu dacă
să mă bucur sau să plâng
nu ştiu dacă sunt eu cea veselă sau cea tristă
cea împlinită sau cea care încă se mai caută.
Oamenii trec şi privesc prin mine ca şi printr-o fereastră
uneori se apleacă ca peste un pervaz imaginar să-mi vadă creştetul
din care-mi ies încâlcite gândurile şi o zbughesc
ca nişte şobolani speriaţi pe străzi
unora le este teamă, alţii se bucură:
-Ia uite ce întâmplare, şi râd ţinându-se de burtă
în timp ce eu merg şchiopătând
îngreunată d'un gând ce-mi stă ca un diavol pe umăr
şi se hlizeşte la lume
şi nu-mi dă pace să-mi urmez linştită Întâiul şi singurul meu drum.
El, primul bărbat
El râde privindu-mă cum mă dezbrac de mantia inocenţei
Cum îmi las visele să-mi curgă pe umeri
Dacă ridic o singură mână deasupra mea e cerul plin de stele
În podul palmei luna mi se rostogoleşte ca un bănuţ
Cheamă-mă, îmi spune şi râsul lui mă îmbracă în femeie uşoară
Palmele lui alunecă pe umerii mei curgători
Îşi lipeşte buzele de buzele mele ca o pecete
Timpul păşeţte tiptil privind în urmă
Am să înfloresc toate florile iubirii în trupul tău îmi spune
Alunecând fir de apă să-mi ude rădăcinile
Îl simt gâdilându-mă cum îmi urcă prin vene,
El, primul bărbat ce-a ales să fie seva iubirii mele fără sfârşit . 

 


268
Noi suntem altfel 


Noi suntem altfel
Ca două litere alăturate dintr-un poem de dragoste
Fără sfârşit
Avem ritm şi rime
Ne privim galeş în ochi la fiecare atingere
Uneori mi se pare că cerneala ta se amestecă cu cerneala mea
Şi nici nu mai ştiu dacă sunt eu
Sau dacă eşti tu cel ce-mi şopteşte
Că viaţa merită să fie trăită.
Noi suntem altfel
Două note alăturate
Din trilul unei păsări
Între pământ şi cer
Urcăm şi coborâm
Dragostea noastră înnoptează în cuiburi
Şi se trezeşte dimineaţa cântând.
Noi suntem altfel
Doi paşi care se urmeaza tăcuţi
Două umbre care se ţin de mână
Două inimi care bat
Ascultându-se una pe alta.
Noi suntem altfel
Râdem
Plângem
Ne intristăm
De fiecare dată împreună
Suntem doua suflete pereche
Doua flori înforite pe aceeaşi tijă
Care au venit şi vor pleca
Împreună.

269
Scrisoare de dragoste 


Uneori vulcan, alteori cenuşă;
uneori ploaie, alteori vânt,
dar întotdeauna motivul ca inima femeilor
să bată o clipă mai repede.
Odată erai prea copil, apoi prea bărbat,
Odată inima îţi era întreagă ca un pepene
şi bătea numai pentru mine,
Dar asta pentru foarte puţin timp.
Odată erai prea bun, prea frumos, prea deştept,
Dar toate acestea le împărţeam şi cu alte femei.
Tu împrăştii iubire, împrăştii dragoste, fiecare femeie
te simte înăuntrul ei măcar pentru o vreme.
Iubitule, niciodată nu te-am avut întreg.
Vânător de inimi în ţara femeilor,
uiţi că şi îngerii uneori pot avea gheare.
Eşti când prea copil, când prea bărbat.
Îmi place iubirea, iepure sălbatic, să ţi-o scot
în bătaia puştii.
Uneori mă visez în trupul tău peşte, alteori
pe umărul tău – vultur, alteori cer, alteori câmpuri în floare,
Dar, în cele din urmă, femeia ta, cu care împarţi
colţişorul acesta de rai care încă se mai numeşte pământ
atât cât o bucăţică din tine îmi mai aparţine...
Uneori vultur, uneori şoarece,
arareori şobolan care se hrăneşte cu inimi
şi, în cele din urmă, om cu bune şi cu rele.
Din ce în ce mai rar picurând iubire,
inima ta un seif, încă mă mai gândesc
dacă să-i mai reţin cifrul sau să-l arunc în uitare.

270
Sunt omul care visează 


sunt omul care visează doar vertical
visele mele pornesc din pământ şi se ridică spre cer
nu aş putea să trăiesc fără siguranţa rădăcinilor
prietenii mei mi se înfăşoară asemeni vrejilor
niciodată mai departe, niciodată mai aproape
decât aerul.
iubirea mea le construieşte cuiburi pe umeri
ochii mei două faruri între răsărit şi apus
chemând fericirea oamenilor la ţărmuri.
în sufletul meu n-ar putea să fie un alt anotimp decât vara;
iarna, primăvara, toamna
îmi sunt doar prieteni care mă vizitează grăbiţi
abia apucă să-şi desfacă geamantanele şi trenul şuieră în gară
anunţând o nouă plecare
călătorului îi stă bine cu drumul
doar eu îmi întind rădăcinile şi mă înalţ, mă înalţ
pe umerii mei lumina coboară în dimineţi răcoroase
noaptea mă gâdilă cu umbrele ei
şi-apoi cineva trebuie să aprindă stelele, îi spun cerului
ţine-mă aproape.
caii mei îi auzi mereu tropăind. le-am pus potcoave de argint
nu se mai deosebesc azi de clinchetul clopoţeilor
gândurilor nobile trebuie să le respecţi rangul.
uneori noaptea mă nechează, caii ei negri înaripaţi
mă invită la zbor, eu îi aştept pe pervazul ferestrei
cu cuburi de zahăr în mână, în iarba sufletului meu
îi las să pască la pas.
întotdeauna îmi aştept prietenii cu masa pusă.
nu ştiu dacă să mă bucur sau să mă sperii
când sunt în şa eu alerg hai hui
mă despart de mine însămi doar în somn
când îngerul din mine doarme somn lin iar diavolul
umblă nepotcovit prin lume. 

 


271
Sunt omul care absoarbe liniştea 


sunt omul care absoarbe liniştea
prin toate capilarele,
iubirea e aura mea iar gândul vălul de mireasă.
Atinge-mă, dorinţă,
nu te speria că sunt flacără uneori;
în zilele mele bune sunt doar un râu leneş
ce curge prin braţele bărbatului,
alteori crivăţul care muşcă
alteori mă aşez pe buze, trivial sărut lasciv
înviind trăiri uitate.
sunt mâna care mângâie,
sunt ochiul care luminează,
în mine soarele pătrunde ca într-o lampă,
uneori, dar numai uneori
devin furtună neiertătoare
şi rup, şi sfâşii, şi cern,
dar tot eu apoi adun cioburile,
îndrept crestele,
vindec cicatricile,
pregătesc patul florilor
şi fac cuiburi pentru păsări.
sunt omul care absoarbe liniştea
prin toate capilarele.
atinge-mă dorinţă, tu omule, taci! 


272
Suflet de femeie 


În fiecare noapte îţi iau sufletul în palme
şi-l întreb despre tine
indiscutabil e sincer
niciodată nu mi-a spus că mă iubeşti
în rest are gânduri bune.
inventează-mi lucruri frumoase i-am spus
găseşte-mi pentru o zi iubirea
şi lasă-mi-o în faţa uşii
iubirea trebuie să fie o femeie frumoasă.
Pentru prima oară a intrat în joc
dar femeia aceea erai tu
şi am rămas foarte mirat
de ce mi-ai adus femeia pe care o am
l-am întrebat?
el m-a luat de mână zâmbind
şi am pornit pe urmele tale
la colţul străzii bărbatul care te aştepta nu eram eu
dar buzele tale alunecau pe obrajii lui ca pe un drum deja ştiut.
ochii tăi râdeau aşa cum mie nu mi-a fost dat
niciodată să-i văd.
în braţele lui te-ai lăsat cuprinsă
de durere am închis ochii
când trupul tău şi trupul lui au format un întreg.
încercam zadarnic să vă despart
retina mea vă unise pentru totdeuna.
M-am trezit în ziuă târziu,
după ce am aşteptat plecarea tuturor trenurilor
tuturor viselor
peste mine munţii se prăvăliseră
eram ultima piatră a celui mai proaspăt hău.
Lângă mine erai tu, veselă zâmbitoare
Cu gura mustindu-ţi de săruturi şi vorbe dulci.
M-am lipit de tine, m-am lăsat ademenit,
m-am lăsat iubit ca pentru ultima oară.
Dar tu râdeai, râdeai, râsul acela care tulbură apele
şi răstoarnă munţii.
Pe o tavă de argint sufletul tău îşi mânca porţia de prăjitură
rânjindu-mi mânzeşte.
-Numai nebunii se încred în sufletul femeilor
îmi şopti el trăgându-mi şmechereşte cu ochiul.
Apoi s-a preschimbat într-un cal alb
a bătut din copite
şi-a scuturat coama
şi s-a dus să pască într-un alt trup de bărbat.
Suflet de femeie
eu întind numai o mână
şi timpul vine spre mine
îl simt curgându-mi prin vene
nu, nu, îmi spune la jumătatea drumului
vreau să mă întorc
sunt prea frumoase grădinile tale
o să vin în toamnă târziu
după ultima ploaie
înaintea primului îngheţ
şi cine ştie, am să mă opresc preţ de o mie de vieţi
şi timpul are uneori nevoie de fericire, nu-i aşa?
din trup, fără nici un cuvânt
moartea îmi iese cu geamantanul în mână. 


274
Sufăr de iubire 


eu nu cred în moarte, cred în necesitatea plecărilor
unora Dumnezeu ne-a sortit drumuri lungi.
în sufletul meu e o părticică din tine
un trandafir care înfloreşte din când în când
îi simt mătasea petalelor
parfumul
spinii
nu ştiu de ce când mă gândesc la tine
inima mea rămâne mereu tânără
n-aş fi putut să te privesc în ochi
cu o altă vârstă decât aceea a răsăritului
mă iartă dacă uneori râd în loc să vărs o lacrimă
dacă uneori plâng în loc să-ţi trimit un zâmbet
dar lacrimile mele ascund fericirea de a te fi cunoscut
norocul de a ne fi întâlnit la ceasul când veşniciile îşi dau mâna
tu şi cu mine nedespărţiţi de timp
nedespărţiţi de spaţiu
nedespărţiti de anotimpuri
tu, picătura mea de dor
picătura mea de iubire
a mea şi numai a mea.
sunt unele despărţiri asupra cărora soarta nebună
nu ştie că nu are sorţi de izbândă.
de câte ori te voi trezi din somn, urăşte-mă
doar aşa voi şti că focul încă arde viu şi în sufletul tău.
dacă vreodată gândurile mele vor rătăci buimace prin lume
iubeşte-mă, pe tine te caută
întoarce-le acasă , doar aşa vom putea fi mereu împreună
când tu, când eu schimbând direcţia vânturilor.
de când ai plecat sufăr de o boală de care nu vreau să mă vindec,
sufăr de iubire.

275
Poem indecent 


În negre cascade mi se rostogoleşte părul pe umeri
el îmi mângâie fruntea
şi ochii,
şi gura
hei, nu e măr îi strig
când îşi înfinge dinţii în bărbia mea!
dar el râde flămând
îi simt limba alunecând pe văile albe ale gâtului meu
cu vârful limbii îmi atinge pervers lobul urechii
îi simt pe umeri mângâierile mătăsoase de amant perfect
peste plinul sânilor îi simt respiraţia grăbită
aburii calzi mă gâdilă,
îi simt buzele umede pe rotundul pântecului;
în podul palmelor lui îmi cuibăreşte rotundul feselor
ochii lui, lacrimă curgând în lungimea coapselor,
nu vrei să fii a mea mă întreabă oglinda din odaie
răspunsul se află în miile de ţăndări
nu vrei să fii a mea mă întreabă fiecare ciob în parte
e clipa în care el tocmai mă pătrunde;
în timp ce eu de plăcere tremur, părul meu,
precum o cortină, ne ascunde de ochii lumii. 

 

 


Rămâi
Iubito, rămâi, rămâi în astă noapte,
vom sta alături să privim la stele
nu vom vorbi, ne vom privi şi poate
ne vom aduce aminte de vremuri mai rebele.
Vom sta alături ca firele de iarbă,
ne vom hrăni din multele-amintiri,
închide ochii şi vino-mi în braţe
azi vreau aproape de mine să fii.
Vom lăsa să ardă în odaie focul,
vom privi la flăcări, le vom simţi căldura
tu lasă-mă o noapte să-ţi privesc
frumoşii-ţi ochi şi nasul tău şi gura.
Când ochii mei te vor sorbi cu sete,
tu lasă-mă să te privesc pe îndelete,
în timp ce palma mea îţi mângâie uşor
doi sâni, mici perle albe ce se ascund sub nor...
Când gura mea-i trezeşte cuprinsă de păcate
din somnul lor de noapte atât de-odihnitor,
o să-nţelegi, iubito, mi-a fost atât de dor...
Sub focul gurii mele, tu te trezeşti, frumoaso,
la fel ca-n alte vremuri, la fel ca la-nceput
şi gura ta se lasă furată de miracol
şi darnică-mi oferă sărut după sărut…
În sobă arde focul stârnit de-un pui de vânt,
noi doi stârniţi de patimi ne răzvrătim pe rând,
din jarul ce-a mocnit, se-aprinde focul iară
şi ardem ca pe vremuri, iubire "foc şi pară".
Te simt, mă simţi, plăcută reverie,
eşti ca o ploaie caldă căzută pe câmpie,
eu sunt ca şi pământul care uscat de dor
te-absoarbe-n pripă, ca râul pe izvor,
din dulcea-nvăluire iubirea ne sporeşte
suntem doi feţi frumoşi, veniţi dintr-o poveste.
Eu mă las furat de vraja-ţi, tu-mi trezeşti tainici fiori
răscolindu-mă-n adâncuri, mă înalţ, plutesc şi zbor,
revenit din lumi celeste, mă las iarăşi ţie pradă
şi stârnindu-te, iubito, nu las noaptea să se piardă.
Doamne, focul gurii tale simt cum arde al meu trup
şi dornic de răzbunare îţi răspund cu un sărut,
gura mea mi te vrea pradă, sub o ploaie de săruturi,
simt cum trupul tău vibrează, dar îţi ţii mâinile scuturi
pumnii-ţi mici, ascund în pripă doi sâni albi şi mătăsoşi
pielea ta se înfioară sub sărutu-mi pofticios;
pradă-mi eşti, ce dulce pradă , pielea ta, simt, se topeşte
ca şi fulgul de zăpadă, te întorci şi haiduceşte
vrei să-mi scapi, dar n-ai scăpare, braţul meu te ocroteşte
te acopăr cu săruturi, tu cu unghiile zgârâi,
îţi sclipesc în noapte ochii, dinţii albi îi simt în barbă
muşti cu poftă-a mele buze, vrei să mă retrag în grabă,
te ascunzi printre-aşternuturi, îmi aluneci ca un şarpe
tu nu ştii că razvrătirea-ţi mă stârneşte peste poate;
n-ai astâmpăr, furioasă vrei să mă atragi în cursă
şi te lasi în aşternuturi obosită şi cam plânsă...
Eu mă las învins, o clipă, eşti acum doar capricioasă
o să-mi cazi în mreje iarăşi, cât te ştiu de pătimaşă...
Nu mă-nşel! Tu râzi, şireato! Şi cu forţele-ţi sporite
te arunci din nou în luptă, lupta-i însă pe sfârşite;
când te-nalţi din aşternuturi, te cuprind eu, dulce pradă
aşa că urmează-ţi jocul, te-oi învinge eu, degrabă.
Mă stârneşti râzând, iubito, eu arzând de aşteptare
sunt de-acuma ochi de lup, privind cârd de căprioare.
Tu pierdută-mi eşti în jocuri, trupul meu e o vioară
pe care plimbând arcuşul, struna-ncepe să îl doară
şi-ntr-o clipă de mirare, uite se răstoarnă jocul
şi pierdută eşti, iubito, acu eu o să-mi vărs focul.
Gura mea începe-atacul, te sărut uşor pe frunte
şi te mângâi fin pe umeri, moleşit mă las o vreme
vreau să îţi stârnesc sărutul, trupul tău vreau să mă cheme,
prinsă eşti de-acum în cursă, te învălui şi mă-nvălui
te cuprind şi mă cuprinzi, tu arzând simt cum m-aprinzi.
Te ascunzi, te ştiu, şireato, îţi fereşti ochii şi gura
dar în lupta asta dreaptă trupul tău e-al meu de-acuma.
Tu te-ntinzi, uşor, ca visul, eu pătrund uşor în noapte
răscolindu-te-n adâncuri, trezind plăcerile toate;
gemi uşor, uşor mă-nvălui, mâna ta vrea să mă cheme
mă cuprinzi, mă strângi în braţe, vreau să plec şi nu se poate,
simt că-ţi place, lăsând jocul, înrobiţi acum de patimi
amintirile iubirii umplu ochii azi de lacrimi.
Doamne, clipa de iubire este clipa răzvrătirii
când sătui de aşteptare dăm frâu liber fericirii,
să lăsăm ca-n alte vremuri în sobă să ardă focul,
să ne retrăim iubirea, s-o păstrăm, să-i facem jocul,
Să-ngropăm pentru vecie timpul scurs în amăgire
Să trăim din plin sorocul clipelor de fericire!

278
Te vei mira de propria-ţi lumină! 


Învaţă să te joci cu tine însăţi
Ca şi cum ai fi un copil.
Priveşte lumea cu ochi inocenţi
Lasă-te cuprinsă de o nesfârşită mirare
Chiar dacă uneori simţi durerea cuielor
Bătute în palmă.
Zâmbeşte. Întotdeauna albastru
Lasă să te găsească dimineţile
Cu gene tremurânde
Cu gura încă umedă de roua ultimului sărut
Dezvelită de intrigi arată-te ţie-ţi
Goală, rebelă, curioasă , neştiutoare.
Nu lăsa greutăţile să ţi se aşeze pe umăr
Scutură-te mereu de poverile invizibile
Şi râde. Râde mereu cu uşurinta copilului
Care a descoperit pentru prima oară lumea
Adevarată a binelui perpetuu.
Te vei mira de propria-ţi lumină! 

Referinţă Bibliografică:
Sperantele vietii, antologie / Valeria Iacob Tamaş : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 217, Anul I, 05 august 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Valeria Iacob Tamaş : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Valeria Iacob Tamaş
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!