Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Artistic > Mobil |   


Autor: Cezarina Adamescu         Publicat în: Ediţia nr. 551 din 04 iulie 2012        Toate Articolele Autorului

SPECTACOLUL CRUZIMII - tabletă - CEZARINA ADAMESCU
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
SPECTACOLUL CRUZIMII 
  
Omul comun are nevoie, nu numai de gesturi tandre şi de afecţiune. Natura lui cere uneori dovezi de cruzime. Pentru a-şi satisface această nevoie de violenţă şi cruzime, uneori barbare, ei asistă sau chiar provoacă spectacole, unde violenţa şi cruzimea sunt socotite virtuţi. 
  
De la spectacolul de acum două mii de ani al lui Isus Cristos batjocorât, scuipat, bătut, încoronat cu spini, crucificat, la care lumea privea atâţată, aplaudând frenetic, vociferând şi bătând din picioare, până la spectacolele din arenă, de lupte, box, coride, rodeo, circ, această nevoie nu s-a diminuat cu nimic, ba, s-ar putea spune că, o dată cu trecerea veacurilor, s-a amplificat. 
  
Răul proliferează mai curând şi în mai mare măsură decât binele. 
  
Sunt ştiute execuţiile pe rug, cele prin spânzurare, prin decapitare, execuţiile publice care făceau deliciul gloatei care asista, făcând galerie. O astfel de zi, în care era programată o execuţie, devenea un adevărat spectacol pentru locul respectiv, chiar şi pentru ţară. 
  
Chiar dacă omul nu săvârşeşte el însuşi execuţia în cauză, îi place să asiste la ea. De unde această apetenţă, vecină cu sadismul, pentru astfel de spectacole? Vei întâlni priviri lacome, nesăţioase, plescăit din buze, salivaţie abundentă, aplauze şi uneori chiar strigăte frenetice. Spectacolul morţii, cu cât e mai periculos, cu atât este mai fascinant. 
  
Străzi pline de cadavre nu mai frapează deloc. E adevărat că prin media se promovează, mai ales în rândul copiilor, imagini de o violenţă înspăimântătoare, prin filmele de animaţie, prin poveşti, prin toate mijloacele de expresie. 
  
Publicul s-a obişnuit cu aceste privelişti de groază. Nu se mai sperie. Spectacolul cruzimii nu mai impresionează pe nimeni. Zilnic sunt atentate, războaie, accidente colective, catastrofe naturale. Aproape nu mai deosebeşti realul de imaginar. Şi ţi se pare că totul este o farsă pusă la cale de regizori şi scenarişti. 
  
Moartea a devenit cât se poate de banală. Câţiva morţi în plus sau în minus nu mai înseamnă, nici măcar statistic, nimic. 
  
Şi dacă s-a pus pe seama sporturilor extreme această nevoie de a înfrunta permanent moartea, cum ar fi: arena de circ, mersul pe sârmă, dresura de animale periculoase, concursul de maşini de formula unu, plonjări în apă de la mari înălţimi, spectacole acrobatice în aer, săriturile cu paraşuta, escaladarea unor versanţi periculoşi fără mijloace de protecţie – alte sporturi extreme – nu trebuie să uităm că omul sfidează moartea, ispitindu-L pe Creator de cele mai multe ori, tocmai dintr-o atavică frică de moarte, pentru a-şi exorciza temerea, antrenându-se îndelung pentru a depăşi barierele fricii şi a sta de mână cu moartea, îngenunchind-o. 
  
Şi dacă moartea poate fi păcălită uneori, în cele din urmă, ea este păcălitoarea. 
  
Ca să nu mai vorbim de cei care învaţă să ucidă cu minuţiozitate, ucigaşi de profesie, în şcoli speciale, cei care primesc note maxime, burse, recompense şi felicitări pentru iscusinţa de a ucide. Uneori se ajunge la desăvârşire în acest nobil sport al morţii. Cei care ucid primesc premiul întâi pentru măiestria lor. Îşi învaţă şi odraslele cu violenţa, încă din cea mai fragedă vârstă şi sunt mândri când aceştia ajung la performanţe. Le cumpără arsenale ucigătoare şi jocurile lor preferate devin cele în care se ucide cel mai mult şi mai ales, mai feroce. Îi ajută foarte mult, televizorul, jocurile electronice, internetul şi mijloacele clasice deja depăşite: pistol, puşcă, tunuri, tancuri, bombe, grenade, pe care copiii învaţă să le mânuiască încă înainte de a şti bine să le pronunţe numele. Cât de mândri se simt părinţii când odraslele lor se joacă „frumos” pe calculator, ucigând! 
  
Am întâlnit copii care de la 4-5 ani erau aşi la jocul cu moartea pe calculator. Învăţaseră toate strategiile, toate manevrele, toate tertipurile adversarului şi aveau o satisfacţie nemaipomenită când în „dădeau la cap”, nimicindu-l. 
  
Îmi aduc aminte de o replică devenită celebră din piesa de teatru „Groapa” – scenariu după Eugen Barbu. E vorba de replica lui Gheorghe – hoţ şi geambaş de cai bătrân:  
  
„Dacă aş avea un copil, om cinstit l-aş face, băăăă!” 
  
Iar dacă nu-şi pot satisface nevoia de violenţă în alt fel, oamenii organizează lupte între animale: câini, cocoşi, adevărate spectacole în care oamenii se distrează de minune, cumpără bilete cât se poate de costisitoare, pun pariuri şi pierd sau câştigă. Jocul cu moartea a devenit demult un spectacol pe cinste. Se scot bani frumoşi din acest fel de afaceri de-a moartea. 
  
Unde mai sunt atunci, mila şi compasiunea faţă de creaturile lui Dumnezeu? 
  
Viaţa e un bun de preţ şi trebuie tratată ca atare. A nu respecta darul cel mai de preţ pe care ni l-a făcut Dumnezeu, înseamnă a-l sfida pe Creatorul vieţii. Omul a procedat astfel, încă din primele pagini ale Genezei, când Cain l-a ucis cu cruzime pe fratele său Abel, pentru că jertfa lui nu a fost primită cu plăcere de Dumnezeu. Dar de ce Dumnezeu n-a privit cu plăcere la jertfa lui Cain cu aceeaşi plăcere ca la aceea a fratelui său, Abel? Întrebarea a suscitat nenumărate presupuneri.  
  
Se ştie că între oameni, de când e lumea, se naşte principiul competiţiei. Fiecare vrea să fie cel mai bine văzut în ochii lumii şi ai lui Dumnezeu. Orgoliul şi trufia nasc monştri. Intervine invidia al cărei fruct este ura. Şi de aici până la crimă nu mai este decât un pas. Lui Cain i s-a părut că jertfa fratelui său, din oile întâi născute ale turmei lui şi din grăsimea lor, este mai plăcută şi a privit cu jind la ea. A râvni ceea ce nu este al tău, dar care ţi se pare fără seamănm mai bun şi mai frumos, este o altă trăsătură de caracter înscrisă în inima omului. Şi atunci „Cain s-a mâniat foarte tare şi i s-a posomorât faţa” (Gen, 4,5). 
  
Aşa s-a născut mânia care a condus la cel dintâi fratricid din istoria omenirii. Ispita invidiei şi a trufiei a dat roade şi pentru că el n-a putut să-i ţină frâu şi s-o stăpânească, a căzut în păcatul de moarte. „Dacă faci bine, vei fi bine primit; dar dacă faci rău, păcatul pândeşte la uşă: dorinţa lui se ţine după tine, dar tu să-l stăpâneşti” (Gen. 4,7) – i-a spus Dumnezeu lui Cain prevenindu-l (aşa cum l-a prevenit şi pe Adam să nu mănânce din pomul cunoaşterii binelui şi răului) – atunci când a văzut că i s-a posomorât chipul. 
  
Cu toate aceste avertismente şi îndemnuri de a nu păcătui, Cain s-a lăsat pradă impulsului primar şi a vărsat sângele fratelui său, fiind însemnat pentru această fărădelege, toată viaţa. 
  
Şi aşa cum Adam a fost izgonit pentru fărădelegea sa la Răsărit de Eden, să-şi mănânce pâinea în sudoarea frunţii, până se va întoarce în pământul din care a fost luat, aşa şi Cain a fost alungat din ogorul său, depărtându-se de Dumnezeu: „Apoi Cain a ieşit din Faţa Domnului şi a locuit în Ţara de Nord, la răsărit de Eden” (Gen. 4,16). 
  
Pedeapsa lui Cain era prea mare pentru ca acesta, aşa cum mărturiseşte, s-o poată suferi. Dar mai mult decât atât, o pedeapsă cu mult mai aspră era că ieşise din Faţa Domnului, trebuind să se ascundă de la Faţa divină, lucru absolut insuportabil, mult mai îngrozitor decât moartea, care ar fi fost suportabilă. 
  
Dar Dumnezeu a hotărât să-l însemneze pentru ca nimeni să nu-l ucidă şi acesta să-şi poată ispăşi pedeapsa pe pământ pentru fărădelegile lui. 
  
Pedeapsa cu moartea mai este încă în vigoare în legislaţia anumitor ţări, dar în unele a fost abolită. Curtea Supremă din Israel a scos tortura în afara Legii, socotind că este lezată integritatea şi demnitatea omului. 
  
A cultiva însă spectacolul morţii şi al cruzimii, este sub demnitatea de om şi incompatibilă cu calitatea de copil al lui Dumnezeu cu care am fost investiţi la Sfântul Bozet, calitate pe care trebuie s-o păstrăm cu sfinţenie, ca să ne fie bine aici pe pământ şi să ajungem la fericirea cerească. 
  
4 iulie 2012  
  
CEZARINA ADAMESCU 
  
Referinţă Bibliografică:
SPECTACOLUL CRUZIMII - tabletă - CEZARINA ADAMESCU / Cezarina Adamescu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 551, Anul II, 04 iulie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Cezarina Adamescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Cezarina Adamescu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!