Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Jurnal > Mobil |   


Autor: Doru Ciutacu         Publicat în: Ediţia nr. 796 din 06 martie 2013        Toate Articolele Autorului

Spectacol de Halloween
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
** SPECTACOL DE HALLOWEEN  
 
de DORU CIUTACU  
 
Buratino se învârtea dintr-un loc în altul, căutând îngrijorat parcă ceva sau pe cineva. Lângă el, două prinţese îmbrăcate în rochiţe ample, lucioase, cu părul lung, despletit, erau asemeni celor din basme. Una era blondă, cu ochii senini, albaştri, cealaltă brunetă, cu ochii verzi, umbriţi de nişte gene lungi, ondulate. Aveau pe cap câte o coroniţă aurie ce părea a fi încărcată de diamante. În mâini ţineau câte o baghetă magică, semn că trebuia să fii atent că, poate, te-ar fi transformat rapid într-un şoarece sau în cine ştie ce altă lighioană le-ar fi trecut prin minte. Cu privirile acelea de mamă vitregă a Albei ca Zăpada, nu era de glumit!  
 
Arlechinul, machiat cam strident, cu părul roşu, vâlvoi, cu nasul ca o roşie turtită de toamnă târzie, îi amuza pe invitaţi cu năzbâtiile sale spontane şi chiar trăznite.  
 
Sala de festivităţi era încărcată de oameni de toate vârstele, iar hainele lor, diferit colorate, redefineau parcă, un mozaic în 3D, ultramodern, de figuri geometrice. Simfonia de vocalize, zugrăvită în diferite culori şi nuanţe, pregătea noul spectacol.  
 
Un cavaler medieval se lupta voiniceşte cu tot ce întâlnea în cale. Sabia sa zgâriată îl înfruntă chiar şi pe renumitul muşchetar Aramis, ce purta un costum mult prea mic.  
 
Într-un colţ, doi bătrânei veniţi parcă din altă lume, se priveau în ochi miraţi şi îşi făceau semnul crucii, în timp ce mumia, bandajată dezordonat, le zâmbea tacticos.  
 
- Ferite-ar sfântul, maică! spuse bătrâna. Tare ne-ai speriat! Noi n-am mai văzut aşa ceva în viaţa noastră! Ptu, bată-te norocul de pezevenchi! şi-şi scuipă neatentă dar convingătoare, printre dinţii lipsă, norocul ...  
 
Mumia, începu să-şi mişte braţele şi picioarele într-un dans haotic, nebunesc. Sperie un bebeluş rămas singur într-un cărucior, care începu să ţipe cât îl ţinea gura. Apoi, se strecură în spatele unui copil arbore şi dădu pe furiş o lovitură de karate unei bunici. Se retrase uşor de acolo şi, întors cu spatele, să nu fie observat, trase de păr o fetiţă roşcată. Pistruiata, începu ca la comandă să plângă sughiţând, ca şi când de-abia aştepta să i se întâmple una ca asta. Mumia senină începu din nou să danseze, luă o husă cu haine de pe un scaun şi o mută pe altul, schimbă o pereche de adidaşi al unui băiat cu una de pantofi al unei fetiţe, scoase o banană dintr-o sacoşie verde şi o înfulecă pe nemestecate şi coaja o aruncă pe o rochiţă roză, lucioasă, cu multe volane şi dantelă. Apoi, se apropie în viteză de o masă, răsturnă nişte culori şi strică desenul cel mai frumos al unuia dintre participanţii la Concursul de desene. Şi, ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic, se duse şi se aşeză cuminte în braţele mamei sale.  
 
- E cuminte foc, mânca-l-ar mama pe el! Nici nu ştii cât îi de cuminte! Da, nu simţi că ai copil! Dragă, al meu nu-i năzdrăvan ca alţii! Ascultă la mine! spunea mama mândră, cât putea de tare pentru a fi auzită de toată lumea, în timp ce-şi săruta odorul. Şi dac-ai şti la şcoală! Of, învăţătoarea asta! Numai vorbe de ocară-i aduce! Mânca-l-ar mama de pui! Nu ştie ea cât îi el de deştept şi de cuminte! şi-l mai sărută odată. Dac-ar mai fi câţiva ca el, Doamne ce uşor s-ar creşte copiii ...  
 
Bunica Karatistă se înfăţişă supărată. Mai mult, cu mâinile-n şold începu să povestească indignată celor de faţă despre lovitura de graţie pe care o încasase pe ascuns de la micuţul odor.  
 
- Ferească sfântul, duduie! Dumneata n-ai pe cine să dai vina? Ce-ţi e? Mata nu-l vezi că doarme? El nu s-a mişcat de aici! şi arătă spre micuţul cufundat deja în lumea cu Feţi-Frumoşi.  
 
Apoi, completă supărată către un domn ce se afla lângă ea:  
 
- Nu se poate, domnule dragă! Câtă răutate şi câtă invidie e în lumea asta! Auzi, dumneata! Ditamai femeia să vină la mine cu asemenea prostii? Halal să-i fie! Ruşine! D-aia şi Dumnezeu nu vrea să ne mai ţie! Pentru de-alde ăştia ca ea! Da, da! Ascultă mata la mine că ştiu ce zâc!  
 
Domnul chelios, puţin încurcat, schiţă un gest aprobator din cap, în timp ce mânca prin ascuns trei fursecuri palmate din platoul cu prăjituri pentru copii, şi-şi aranja firele rebele ale părului său imaginar, fire pierdute prin labirintele târzii ale vieţii .  
 
Într-un colţ, doi dovlecei filfizoni discutau fantezist despre noua modă de toamnă, în timp ce un domnişor-elefant, mustăcios, le ţinea companie. Doi băieţei leoparzi, peltici şi mărunţi, alergau prin mulţime o fetiţă căprioară cochetă.  
 
Pantera roz bătea frenetic din palme şi ursul panda, morocănos şi răsfăţat, se învârtea într-un picior, mormăind ceva doar de el înţeles.  
 
Clovnul anunţă începerea spectacolului.  
 
Urc pe scenă îmbrăcat în Arlechin alături de una dintre colegele mele. Interpretăm live o piesă de muzică uşoară,”Vine iarăşi circul”. Copiii, îmbrăcaţi în costume de Halowen, dansează şi bat din palme fericiţi.  
 
Pălăria de Arlechin încărcată de moaţe de diferite culori îmi cade mereu pe ochi, în timp ce cânt şi dansez. O aşez, iar cade! Fac cu ochiul şi zâmbesc publicului! Cânt şi aplic spontan un bobârnac şmecheresc marginei pălăriei de Arlechin. Cânt! Pălăria iar cade pe ochi. O prind din zbor. Ridic pălăria din cap, o rotesc ca un cowboy, lăsându-mi buclele răvăşite, ca ale unui Arlechin adevărat. Pălăria cade, mă răsucesc în timp ce cânt, mă învârtesc, mă aplec ca şi când aceasta ar fi făcut parte din coregrafie. Ridic căciula, cânt, o arunc în sus să conving şi mai mult publicul că stăpânesc foarte bine orice mişcare, ţin pălăria în mâna stângă şi fac diferite mişcări, transformănd-o într-o adevărată marionetă profesionistă. Piesa se apropie de final, mă înclin ca un cavaler stăpân pe situaţie şi transmit sărutul meu publicului. Încheiem piesa cu mare succes şi ne retragem mulţumiţi în aplauzele înverşunate ale publicului.  
 
Din culise apare o balerină, mică, sfioasă, ce se împiedică emoţionată până să intre pe scenă. Apoi, urmează un grup de copii foarte mici ce ne încântă auzul cu glasuri diafane.  
 
Transpir, trebuie să mă schimb în costum de marinar. Aleg costumul de căpitan, că doar nu sunt doar un simplu marinar! Doi prichindei mă salută marinăreşte şi o fetiţă mă întreabă de ce port chipiu. Mă înclin respectuos, zâmbesc, îi fac cu ochiul, apoi urc pe scenă ocolind un brotac verde, gălăgios, pus pe şotii.  
 
Cânt live melodiile ”Un Vapor numit Speranţă” şi ”Mare albastră”, lăsându-mă purtat de valurile înspumate ale creaţiei mele interpretative. Încep să urc, cobor şi plutesc în zbor asemeni pescăruşilor jucăuşi, odată cu notele muzicale şi inflexiunile mele vocale.  
 
În adierea prea caldă a luminilor mi se alătură două fetiţe şi un băiat. Intrăm împreună în cântul alert ”O aventură pe portativ”, pe care îl transformăm într-un joc interactiv. Notele muzicale se îmbracă în cavaleri şi prinţese, nelipsiţi fiind Regele Bemol şi Împăratul Sol. Cântăm şi ne jucăm. Recompunem melodia, recreem personajele. Avem timp chiar pentru răzbunare! Ne reinventăm. Contele Fa nu se mai duelează doar în taină cu Cavalerul Si pentru frumoasa şi nepreţuita prinţesă Re. Uităm pentru moment că suntem pe scenă. Avem plăţi de făcut! Avem lucruri de împărţit! Avem poliţe de plătit!  
 
Publicul este entuziasmat, iar copiii din sală dansează alături de noi. Profesoara, îngăduitoare şi blândă, ne zâmbeşte complice, cu acea mândrie a succesului bine meritat. O fetiţă Spiderman se aşează în genunchi şi două fetiţe iepuraşi sar în sus, trăgându-se de urechi să pară mai lungi. O fetiţă roşcată, cu nas, urechi şi coadă de vulpe, îi dă târcoale răţuştei timide Daisy, ce pierde fulgi şi pene la fiecare nouă săritură pe care o face. Un arici furios şi ţepos, se strecoară printre frunzele unui arbore-băieţel, ce parcă nu se clinteşte.  
 
Mesele încărcate cu dovlecei de sezon ce aşteaptă să fie pictaţi, te îmbie să te laşi cucerit de noua aventură. Mă-nvârt fascinat de culori în costumul meu portocaliu de dovleac, prins la miloc de notele muzicale prietene. Colorez râzând un triunghi alb cu o cariocă albastră, apoi îi fac păr şi mustăţi unui dovleac, îi conturez buzele, sprâncenele groase şi genele stufoase. Desenez un castel, nişte munţi, o plajă însorită şi nişte albatroşi ...  
 
- Hei! Doru, repede! Ce faci? Urci pe scenă! Trebuie iar să cânţi! Mai am nevoie de câteva numere! Tu poţi s-o faci că eşti genial! strigă emoţionată doamna profesoară.  
 
- Scuzaţi, doamna! M-a luat şi pe mine valul! Dar, nu-i problemă! Ce să cânt? Bine! Daţi-mi orice! Nu contează! Mă descurc ca întotdeauna, cum spuneţi, ”genial”, când trebuie să cânt live!  
 
Mă-mbrac repede într-un costum de schelet cu pelerină şi mă pregătesc să cânt melodia ”Cad şi mereu mă ridic” şi altele pe care le mai vrea doamna. În costum de schelet? Câte piese? Nu mai contează! Merge! Doar e Halowenul şi e spre final! Îmi place costumul şi în ăsta vreau să mă îmbrac acum! Trebuie să fie surpriză şi să creez emoţii. Păi, aşa o să fac! Oau! Ce emoţii! Nu eu, ceilalţi ... Mă prezintă foarte pompos gazda şi apar ... Urc pe scenă zâmbind, îmbrăcat în schelet. Aplauze puternice spre uimirea stupefiată a tuturor organizatorilor şi spre surprinderea doamnei profesoare! Păi, care-i problema? Eu sunt ok! Zarurile sunt aruncate, Doamna zâmbeşte. Muzica începe iar eu am deja în minte ce vreau să fac! Mă joc un pic cu noua mea înfăţişare, regizez o miniscenetă în cântec, amplific sus-pansul şi emoţia. Cânt, dansez şi creez ceva antrenant. Invit copiii la dans şi împreună creăm o atmosferă de neuitat. Mai urmează o melodie, două, trei ...  
 
Jocul de sunete şi lumini încântă auzul şi privirile uimite ale publicului captivat. Inventez iar o altă coregrafie, aşa, să se poată potrivi mai bine cu noua costumaţie şi noua melodie. Copiii alcătuiesc un trenuleţ în jurul meu şi al talentaţilor artişti ce au urcat alături de mine pe scenă. ”Locomotiva” şuieră de zor, în timp ce restul ”vagoanelor” încearcă să ţină pasul cu aceasta.  
 
- Importantă este creaţia în toate fomele ei de exprimare! îmi arată doamna un semn doar de noi cunoscut.  
 
Veşmintele multicolore mi se perindă prin faţa ochilor. Zeci de personaje cântă şi dansează în felul lor, cu mine, în ritmul alert al muzicii mele. Trebuie să cânt mai tare, trebuie să încerc să-i acopăr pe toţi bebeluşii ăştia drăgălaşi. Altfel, în curând, melodia nu ar mai avea nici ritm, nici linie melodică definită.  
 
Pe un panou sunt aşezate lucrările viitorilor pictori. Părinţii, mulţumiţi, îşi privesc încântaţi micii artişti.  
 
- Da, da! E un mare talent! Uite ce face fi-miu! O adevărată capodoperă! şi tatăl mândru arătă unor rude o ciudată mâzgălitură. Păi, da! Arta modernă! N-o mai înţelegem noi ăştia învechiţi! Ce vrei, tantilică? Oamenii evuluiază! Ştii că şi caii pictează şi au expoziţii!?  
 
A! Ok! Pictează şi caii! Păi, zi aşa măi frate! Acum m-am mai liniştit! Aşa e! Oricum, nu mai contează! Sunt împăcat!  
 
Un bătrânel, emoţionat, îşi roade unghiile asemeni unui copil neajutorat. Apoi, tresare şi începe să se caute prin buzunare. Scoate o batistă mototolită, apoi un şerveţel, nişte bilete uzate de autobuz, o bucată ruptă dintr-un creion găsit, o mină de pix consumată, ochelerii cu o singură sticlă ... Apare ca din senin şi un telefon mobil roz, cu ciucuri de toate culorile, probabil telefonul nepoatei. Dă ciucurii la o parte, aceştia revin în acelaşi loc, iar îi dă la o parte, aceştia se reîntorc. Încearcă să-i răsucească, aceştia iar revin ... Apoi, apasă nervos pe toate butoanele, îl intoarce când pe o parte, când pe alta. Supărat, cu telefonul întors invers şi ciucurii răsfiraţi asemeni unui paianjen pe toată faţa, rosteşte şuierând puternic printre dinţi, cu un ton strident, dar cât se poate de dur:  
 
... - Ce vrei iar? Ce ne tot suni? Ne-ai înnebunit de tot! Lasă-ne-n pace! Nu te aud! Nu-nţelegi? Va mai fi peste un an, femeie! Este Halloweenul!  
 
Trânteşte telefonul într-unul dintre buzunare şi îşi ia un aer de păun mulţumit în aşa fel încât să fie văzut de cât mai mulţi oameni. Priveşte în jur, de sus, asemeni lui Mr Bean. Apoi, când nimeni nu-l mai bagă în seamă, senin, se aşează retras pe scaunul acela rătăcit din colţul drept al sălii. Priveşte atent cum se împart diplome, cadouri şi premii. Emoţionat, începe să-şi roadă mai departe neputinţa.  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Spectacol de Halloween / Doru Ciutacu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 796, Anul III, 06 martie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Doru Ciutacu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Doru Ciutacu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!