Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Amintiri > Mobil |   


Autor: Gheorghe Pârlea         Publicat în: Ediţia nr. 468 din 12 aprilie 2012        Toate Articolele Autorului

ŞOTIILE TINEREŢII ŞI NĂLUCA RĂZBOIULUI (AMINTIRI MOŞTENITE)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Era într-o potolită Duminică de vară. La crâşma lui Damian, cu ţoiul de rachiu în faţă, vreo cinci-şase flacăi norocoşi, doar de vreo doi-trei ani întorşi din război, îşi povesteau isprăvile de oşteni. O făceau însă fără bravura viteazului. Dar nici cu lejeritatea povestitorului neimplicat. Din când în când îl invocau pe Dumnezeu, în cuvinte aduse, odată cu timpul, de la creştinii începuturilor:  
 
- ... Slavă Ţie Doamne, că m-ai păzit di şina tancului nemţesc! O trecut pisti mine dihania. M-au apărat păreţii tranşeului abia scobit. Cât pi ci să se năruie malurili ... Doamne fereşte! Acolo-mi putea fi mormântul ...  
 
- Ş-ai avut puterea s-azvârli grenada dupa el, măi Neculai, îl întreabă a' lui Ţugulea, singurul din grupa lui care-a scăpat teafăr.  
 
- Drept să spun, n-am putut. Mă zâdise ţărna de la gura borţii, di mi-o trebuit un sfert di ceas până mi-am tras mâinile afară ... Da tancu' acela o luat foc oleacă mai încolo de groapa me' ... Pisemni trecuse peste-o mină. Locu' era împânzit de minele puse de franţuji ...  
 
- Auzi, omule! ... Franţuji ... Ce mică-i lumea la război! se miră crâşmarul  
 
Şi tocmai când le-ajunseseră şipurile cu rachiul de drojdie pe la jumătate, se stârni în crâşmă o zdruncinătură, de parcă ucigă-l toaca s-apucase să zgâlţie înadins pacea atât de râvnită a bărbaţilor întorşi din război. Măsura de rachiu a lui Ţugulea se rostogoli pe masa de scândură, cioplită din secure. Flăcăul o prinse repede, înainte de-a se goli de tot, şi le dădu comandă celorlalţi, cu un zâmbet ascuns:  
 
- Artilerie inamicăăă! În tranşeee!...  
 
Cu ochii holbaţi, dar repede luminaţi asupra a ceea ce se întâmpla, flăcăii răsuflară uşurarţi, făcându-şi cruce. Ţugulea îi lămureşte repede pe cei încă nedumeriţi:  
 
- Cutremur, măi! Mulţumescu-Ţi , Doamne, că-mi aduci aminte că mânia Ta îi mai blândă decât mânia omului!...  
 
- Ce vrei să spui cu asta, măi înţeleptule? îl ia în râs, totuşi interesat să afle cimilitura, Neculai, feciorul crâşmarului.  
 
- D-apoi, ce mare scofală? intră în vorbă Ion a' lui Nică Ionaşcu, care răsărise acolo ca din pământ. Câţi o omorât cutremurele pe-aici, pi la noi, şi câţi o omorât omul? C-o fost turc, c-o fost neamţ...  
 
- Uite ce uşor îi la minte pufosu' ista ... Dac-ar fi fost la război aş fi zis că di la asta i se trage dişteptăciunea, observă crâşmarul ...  
 
- Să-ţi spun eu una mai dişteaptă, bădie Damian, avansează în sfătoşenie Ion. Mai bine sî nu fi fost războaie pi faţa pământului şi sî fi rămas oamenii fără folosu' ista pi care-l crezi mata. Sî fi rămas proşti ... N-ar fi fost atâta jale-n lume ... Şi-ar fi fost viu acum şi frate-miu Vasâli ... Că pi tata nu războiu' mi l-o răpus ... Şi Ion abia încheie vorba, că şi-ncepu să-i tremure barba ...  
 
Ca să nu-şi scape plânsul, băitanul ieşi repede pe uşa proptită în lături. Afară îl întâmpinară însoţitorii lui la şotiile tinereţii, cu care venise în partea asta a satului. Aceştia nu îndrăzniseră să intre-n crâşmă, ca să nu fie sictiriţi de cei cu tiuleiele-năsprite. Dar adesea le ţineau acestora hangul la hore, la întrecerile de oină din medeanele satului. La şuguielile cu fetele, mai ales, nu erau mai prejos de flăcăii cei căliţi de vâlvătaia războiului. Uneori aceştia chiar întreceau măsura. Aşa s-a întâmplat într-o seară cu unul a' lui Crăciun şi cu cel mijlociu a' lui Budacea. Era şi Ion cu ei, dar el era mai cumpătat şi adesea-i oprea să sară calul. Acum, deşi era de faţă, chiar că n-avea ştiinţă de ce pusese la cale a' lui Budacea.  
 
Budacea era hâtru şi cam nestăpânit. Avea el şi-un of. Îi căzuse dragă Casandra lu' Blăniţă dar fata nici măcar nu-i răspundea la bineţe. Şi cum flăcăul îşi luase gândul de la vreo-mplinire cu codana cea fudulă, hotărî să-i plătească indiferenţa cu vârf şi îndesat. Prinsese cu greu, după o zi de răscoliri pe malul Ghilahoiului, o broască din acelea râioase, mari şi jilave. O prinse cu năduf şi o ţinuse dosită până ce se ivi momentul.  
 
Într-o seară, fata ce trebuia răsplătită dupa inima ei nesimţitoare ieşise la poartă, ca să schimbe vorbe dulci cu ceilalţi doi flăcăi, Ion a' lui Nică Ionaşcu şi Gheorghe a' lui Crăciun, băieţi dăruiţi cu firi mai bine rânduite. Poate că şi mintea le era mai răsărită decât a celui nebăgat în seamă. Îmbujorată de-odată, fata, cam îndrăzneaţă, se repede cu vorba la Ion:  
 
- Măi Ioane, ia spuni tu drept, care dintre mine şi Ruxandra lu' Ghiţă Pâslă ţi-i mai dragă? Că eu nu-s prea lămurită ... Cum să fiu, Ioane, di vremi ci tu mă scoţi mereu la poartă, da' la horă ti guduri numai pe lângă a lu' Pâslă?  
 
Ion păru cam încurcat, dar ticluieşte repede un răspuns:  
 
- Lasă, Casandră, nu pune la inimă ci crezi tu, până nu ţi-oi spune ci simt eu ...  
 
- Şî ci, mă rog, sâmţi tu?  
 
- Că mie-mi sunteţ' dragi amândouă...  
 
- Da' ci, Ioane, tu ai două inimi?  
 
- Nu am două inimi, Casandră, da' am una mare-mare ...  
 
Dar, ca mai mereu, tocmai atunci când nu te aştepţi, nepoftitul răsare şi el prin preajmă şi se amestecă în vorba celorlalţi. Şi, aşa, tam-nesam, după două-trei ghionturi brodite în cuvinte, i se făcu poftă de pere sântileşti, poame care tocmai erau pe terminate în părul din ograda gazdei. Pomul îşi făcea veacul chiar lângă peretele casei, unde ferăstruica odăii fetei era deschisă. Cu broscoiul zbătându-se în buzunar, Budacea găsi prilej bun să arunce fiinţa aceea nesuferită în casă. Unde-a nimerit broasca nu ştia nici el. Dar răzbunătorul se amăgea că făptura bălţii nimerise chiar acolo unde s-ar fi vrut el, pe când îşi făcea speranţe deşarte.  
 
A doua zi, satul huia că biata Casandra a căzut într-o suferinţă lungă, care i s-a tras de la o spurcată de broască, nimerită, cine ştie cum, chiar în patul fetei. Şi întâmplarea aceea n-a fost de şagă, căci după vreo câteva luni fata s-a stins cu zile. Dupa câte-un gard cu leaţuri de-a curmezişul, puteai auzi şi cuvinte de-întărire pentru părinţii care-o pierduseră:  
 
- Dumnezău s-o ierte! Ti poţi puni cu ursâta! Aşa i-o fost scris. Ştie numai Cel di Sus ...  
 
Flăcăii ăştia mai neîmpliniţi, căci ceilalţi, care făcuseră războiul, erau mai aşezaţi şi se cam aciuaseră pe la casele lor de însurăţei, se mai astâmpărară după tărăşenia cu broasca lui Budacea ... Şi degeaba încercau ei să scoată de la făptaş adevărul cel bănuit, că acesta nu recunoştea nici în ruptul capului. Ştia el ce ştia ... Că doar nu-l văzuse nici ţipenie de om. De aceea, nici ancheta de la postul de jandarmi nu s-a sfârşit cu vreo altă concluzie, în legatură cu moartea fetei.  
 
Budacea se pocăise o vreme, căci din cuminţenia lui se vedea bine că suferea. Drept e că mintea sa nu putea să întrevadă că o broască avea putere de moarte asupra fetei. Obiceiurile şi firea omului insa se schimbă greu. Şi asta, numai când vine vremea. Pesemne că băieţilor ăştia încă nu le venise ceasul maturizării depline. Sau poate c-aşa au înţeles ei s-alunge năluca razboiului. Căci, într-o seară, aceşti neastâmpăraţi cu mustăţile aproape împlinite lungiră mult vorba pe-un tăpşan din Chetrărie, nu departe de casa lui Ion Ionaşcu. Şi tocmai când erau gata să spargă adunarea, lui Budacea îi mai trece una prin cap:  
 
- Măi Ioane, ştii ce-am auzit eu dispri mamă-ta?  
 
- Ce-ai auzit, măi Budacea? Da' ai grijă în ci ti bagi, că te hăcui cu briceagu' ista! îl ameninţă mâniat Ion.  
 
- Lasî cuţâtu', Ioane!...Că n-are unealta asta lamă pintru cât di groasă-i chelea me'.  
 
- Asta nici nu trebuia s-o spui, c-o aflarăm noi dimult, îl ia în râs a' lui Crăciun. Da' spune-odată ce-ai auzât tu dispri lelea Catrina ?  
 
- Măi, am auzât că baba doarme, cât îi vara di lungă, în chelea goală. Aşa cum o făcut-o măsa ...  
 
N-apucă Budacea să încheie vorba, că îndată luă un dos de palmă peste gură de la Ion Ionaşcu. Cei de faţă săriră, care mai de care, să-i despartă şi chiar reuşiră repede să stingă focul. A' lui Budacea însă tot nu găsi astâmpăr şi continuă:  
 
- Măi Ioane, nu fi prost, că n-am nimic cu mamă-ta, că-i de-o samă cu bunică-mea ... Ş-o respect, mai frate ... Da' am eu o curiozitate ...  
 
- Şi care-i nevoia asta mare a ta, de-i spune ... curiozitate, îl împunge Ion.  
 
- Lasă-l pi el, Ioane, că-ţi tălmăcesc eu numaidecât, se repede-n vorbă Crăciun. Budacea ăsta n-o s-apuce prea divremi să se holbeze la o fată goală, aşa că se mulţumeşte şi cu goliciunea unei babe ... Ca să ştie şi el unde-i aşazat buricu' la fimei ... Că a' lui aproape că ştie unde-i ... Da' pisemni sî miră di ci i l-o tăiet moaşa aşa di lung ...  
 
Şi ca la o comandă, neauzită dar simţită numaidecât, izbucniră toţi în râs. Abia se potoli hazul, când Budacea scoase din buzunar un portofel din piele, nou-nouţ, neobişnuit pentru un ţărănuş ca el, şi făcu rămăşag că dacă n-o scoate pe lelea Casandra afară la miezul nopţii, în pielea-goală, ca să se vadă că gura lumii adevăr grăieşte, se va lăsa păgubaş de averea ce-o avea asupra lui.Şi numără din portofel bani cam cât să cumperi o oaie bună.  
 
Ion, sigur pe el că asta nu se poate întampla cu mamă-sa, îi smulge lui Budacea portofelul şi le strigă celorlalţi:  
 
- Amanetu-i la mini, băieţi! Nu ni strică o oaie la proţap. Acu' chiar că am şi eu ... curiozitatea lu' Budacea ...  
 
Se apropia miezul nopţii când ceata de handralăi se înfăţişează la poarta casei cu pricina prinsorii dintre Budacea şi restul gloatei ... Baba Catrina, care nu era chiar babă, era, ce-i drept, o femeie cam trecută şi deşirată, numai piele şi os. O îmbătrâniseră, înainte de timp, nevoile de văduvă şi durerile încă neamorţite de pe urma morţii bărbatului, de mâna banditului Zanet, dar mai ales de pe urma pierderii fiului cel mare în jariştea de la Mărăşeşti. Necazurile însă o întăriseră în vrednicie. Vrednicia aceea care vine din adâncurile sufletului rănit.  
 
Înainte de a trece la fapta plănuită, Budacea pune celor de faţă proprire pe vorbe, iar de la Ion cere învoirea de a intra singur în ogradă. Flăcăul se-ndreaptă tiptil spre uşa chilerului, să vadă dacă are lacătul pus. Găsi uşa închisă doar cu zăvorul, ceea ce-i uşură intrarea. Odată intrat, începe să răstoarne înadins un ciubăr, un putinei gol, râşniţa cea cu două pietre mari şi alte lucruri ce se găseau în încăperea strâmtă ce-avea perete comun cu cele două odăi ale casei. Hodorogeala din chiler ar fi sculat şi morţii, cu atât mai abitir pe stăpâna casei. Şi cum asemenea întâmplare din miez de noapte nu te poate duce cu gândul decât la hoţi, n-apucă Budacea a ieşi afară, că în uşa casei cu cerdac se şi ivi un trup de femeie gol-goluţ , având asupra sa, străin de ceea ce îi dăduse Dumnezeu la naştere, un ciomag pe care lelea Catrina îl ţinea după uşă pentru nevoi ca aceasta. Mare-i fu mirarea femeii când văzu că, de la poartă, câteva umbre de trupuri o zbughiră pe drum în jos, iar dinspre uşa chilerului doar o singură momâie se grăbea să sară gardul.  
 
A doua zi, după ce-l ocărî bine pe Ion că umbla ca strigoiul prin sat şi c-a lăsat-o singură în calea tâlharilor, începe a se mira asupra felului în care s-au purtat hoţii de azi-noape ... Că mai mult au hodorogit decât au furat şi că n-a mai pomenit ca unul să cotrobăiască şi vreo cinci să stea de pândă la poartă ... Şi începe a se jelui că bărbatul ei, omorât la stână, n-a avut parte de hoţi ageamii ca ăştia.  
 
În ce-l priveşte pe feciorul Catrinei, acesta nu-şi putea încă alunga ruşinea că i s-a arătat mamă-sa în pielea goală. Şi, mai ales, că a înlesnit asta şi celor cu care el se întovărăşise la poznele deocheate. Chiar dacă luna de pe cerul acelei nopţi n-a prea fost de partea curioşilor. După ce i-a înapoiat portofelul lui Budacea, Ion a lui Nica Ionaşcu a încetat să le mai ţină hangul celor puşi pe şotii. Şotii ale tinereţii, întârziate acum, poate, şi cu rostul de a alunga năluca războiului, care încă mai dădea târcoale satului.  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
ŞOTIILE TINEREŢII ŞI NĂLUCA RĂZBOIULUI (AMINTIRI MOŞTENITE) / Gheorghe Pârlea : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 468, Anul II, 12 aprilie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Gheorghe Pârlea : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Gheorghe Pârlea
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!