Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Portret > Mobil |   


Autor: Slavomir Almăjan         Publicat în: Ediţia nr. 599 din 21 august 2012        Toate Articolele Autorului

Slavomir ALMĂJAN - BĂTRÂNA CU BOTUŢA
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Păşea cu botuţa ei, anevoie, de parcă ar fi tras toate durerile lumii după ea. „Este bugăt până la inima satului” îşi zicea, „doară, doară s-o-ndura oarecine de mine să mă ia”, nădăjduia bătrânica. Gâfăia sub năframa neagră. Peste treizeci Celsius şi răcorirea mult aşteptată, o ploaie or fie ce-o fi, nu mai venea. E prea anevoie aşa. Trăgea nădejde c-o mai apuca-o pe doctoriţă la dispensar. O doare, nici nu mai ştie câte o mai dor, se simte slăbită. Picioarele şi le ridică greu de la pământ. Oh, da, se aude ceva. S-a întors anevoie, cineva de dincolo de marginea satului venea cu un Logan. „Doamne, opreşte-l să mă ia, Te rog, Doamne, opreşte-l!” S-a tras la marginea drumului prunduit şi şi-a ridicat mâna cu nădejde... „Doamne, îndure-se de cei optzeci şi nouă de ani ai mei, că mult m-au trudit toţi anii aiştea.” Loganul venea ameninţător apoi a trecut de bătrânica şi botuţa ei, învăluind-o intr-un nor gros de praf. „Să nu te prindă, anii mei, omule, să nu-ţi facă şi ţie altul la fel!”.  
 
Printre prunii lui Sive Ioani se întrevedea crucea bisericii. Acolo trebuia să ajungă. „Oh, ce slăbii! De ce mă mai ţii, Doamne? Că bine mi-ar fi fost lângă Neculae al meu!” Paşii ei se înfiripau din ce în ce mai înceţi, trăgănaţi ca o doină de demult, din fecioria ei. Aceeaşi jale, atemporală, contopită mereu cu plaiul Sălajului, contopită mereu cu paşii slabi ai cuiva, cu ţinta ajungerii mereu mai departe. Dar acum, acum era mult mai greu cum tot mai rari sunt vecinii ei, cum pruncii o caută doar aşa, să-şi aline cugetul că şi-au făcut datoria. Şapte, şapte a crescut, şi şi-a tras mâna mereu de la blid ca pruncii să se sature. Cu Neculae era mai uşor. I se punea mereu înainte un blid cu zamă înainte, după ce descărca carul cu lemne, or huluji, o' ce-o fi, la poarta cuiva. Cam atât lua Neculae de la cei ca el, tot atât de sărmani. Îşi mai agonisea ceva zile muncă pe la colectiv, niciodată destul de-a mânca pe săturatelea dar nici atât de puţin să nu aibe ce mânca. Vara era mai uşor, putea potoli mai bine cele şapte guri cu câte o zamă de şelată or' urzici, or' zamă de păsulă verde. O ceapă şi un pic de slană se mai putea găsi la început de vară, apoi, dacă Domnu' făcea ca găinuţele ei să-i mai dea un ouţ sau două sau mai multe, se mai ducea pe la coperativă şi putea lua cu ele ceva ulei de gătit sau petrol de lampă.  
 
Da, iar se aude că vine ceva, un Logan din nou. Nu s-a oprit, a trecut repede învăluid-o într-un alt nor gros de praf şi parcă auzise bătrânica ceva odată cu zgomotul motorului şi al roţilor pe prundiş: „Babo, te caută moartea p-acasă!” Acum asuda mult şi mergea şi mai greu. Două lacrimi subţiri îşi săpau albia pe pielea ei bătucită de vânt şi praf. „Floriţă, Floriţă, nu-i sorgă la nimeni de tine. Pruncii, alduiască-i Domnul, n-au nici ei timp de mine. Ce le-o fost sorgă să margă pân' ţări? Casa me ş-a lu' Neculae nu li-i bună. Şi vin cu blide de-acasă când vin. Li-i sâlă la mine, cică pute a şoareci.” Paşii ei s-au făcut şi mai înceţi şi lacrimile încremeniseră cumva printre riduri.  
 
Aplecată de ani, bătrânica se lăsa mai greu cu mâna tremurândă pe botuţa ei, subţire ca o umbră, simţea drumul mai greu, mai duşmănos cu anii ei mulţi şi crucea bisericii nu se mai vede printre pruni. O vrabie, ca-ntr-un ritual se îmbăia în praful gros de pe drum. Floriţa se ruga să-i iasă cineva, un suflet viu înainte. Nu i-a ieşit nimeni în cale şi-i e sete acum, limba i se lipise parcă de cerul gurii. S-ar fi oprit la fântâna lui Ilu a Ghiloaiei, dar cine-i va scoate vadra cu apă? Nisia, sora ei din casa cealaltă îi aducea în fiecare dimineaţă un sfert de vadră din fântâna ei. De câtăva vreme mâna ei dreaptă era paralizată iar piciorul drept abia şi-l trăgea după ea. S-a rugat de Nisia aseară să-i pieptene părul şi să-i spele spatele că de-o muri astară, îşi zicea, nu voia să fie de ruşinea satului, de-o găsi-o aşa cum era. Şi-o îmbrăca deseară poala ei ce-a nouă pe care Nica, fată-sa cea mare, a cusut-o din ceva material căpătat de mâna a doua. Şi-o pune şi broboada cea nouă pe ladiţă, la vedere, pentru ca Nisia să i-o pună pe cap dimineaţa. „Da ce ţi-o venit aşa de moarte, Floriţă dragă? Ce pieptănat îţi tăt trebe? Dor nu ti-i mărita? Floriţă, da' cine m-o pieptăna pe mine?” Nisia „s-a dat pe grijă” la Crina, fata cea mică a Florichii, nu pe mult, un ciob de casă acolo şi ceva pământ. Crina trăia la oraş şi o vizita rar. Când venea îi umplea frigiderul cu toate cele apoi trecea şi pe la măicuţa ei. Crina avea o inimă bună, dar foarte împărţită cu tot felul de treburi şi griji şi când era chemată, mergea undeva în nordul Italiei la cules, toamna, şi la tuns viile, cândva pe la sfârşitul iernii.  
 
A mai trecut un Logan. De data asta batrânica s-a tras doar mai la marginea drumului şi şi-a vazut de drum. „Numai să nu plece doctoriţa, numai să nu plece! Musai să-mi găsescă baiul la tăte slăbiile celea.” Acum putea vedea deja clădirea şcolii şi biserica imediat lângă. „Numai să nu plece doctoriţa, numai să nu plece!” Purta în picioare teneşi Nike pe care fata ei de peste mări le-a adus. „Ce te-ai nealcoşit aşe'? Doară n-oi merge la nuntă!” Nisia n-a fost măritată niciodată. Ea s-a măritat cu Domnul, spunea când era întrebată. Toata ziua era cu sapa în mână, gârbovă şi înceată, părea a se fi făcut una cu sapa şi cu glia. Anul acesta s-a uscat totul, cartofii erau mici ca ouăle de vrabie şi porumbul nu crescuse mai mult de un cot şi s-a uscat de tot. „Ne bate Domnul, Floriţă, ne bate de răi ce suntem! Tu ţi-ai văzut de prunci tătă viaţa şi eşti tăt singură, ca şi mine.” Nisia îi redeschidea rana singurătăţii ori de câte ori Floriţa plângea.  
 
Nu mai e mult. A ajuns aproape lângă şcoală apoi va trece de biserică şi imediat lângă biserică e dispensarul. La gardul lui Nelu Surului, potaia lui părea că-şi iese din minţi de lătrat la apropierea bătrânei. „Mustre-te, câine! N-ai ce mânca de mine, doar oarece oase bătrâne. Latră-i pe ceie de mi-o furat găinuţele!”  
 
Când a ajuns la uşa dispensrului lacătul era pe uşă. „O plecat doctoriţa de vreo juma de oră!” i-a strigat de peste drum Rahila Cucului, fata de la coperativă. Bătrâna s-a prăbuşit aproape pe pragul uşii de la dispensar. Ar fi vrut să plângă, ar fi vrut să strige dar tot ce i-a ieşit pe buze a fost „Oh, Doamne, de ce nu mă iei?” După o vreme s-a ridicat şi a trecut drumul, apoi a intrat pe uşa coperativei. „Am să cumpăr oarece dulce să-i dau la Nisia. Doar, doar s-o îmbuna şi-atunci am s-o rog să mă spele pe spate şi să mă pieptene. Am să iau poala cea nouă şi am să-i arăt Nisiei broboada pe ladiţă, să mi-o pună pe cap dimineaţa. Să nu mă râdă satul!”  
 
A plecat încet, cu un zâmbet tainic pe buze. În urma ei, piciorul pe care şi-l târa a lăsat în praful drumului o urmă subţire. N-a ajuns bine la casa lui Nelu Surului când un Logan s-a oprit lângă ea: „Intră, lele Floriţă, te-oi duce la casa ta!” „Domnul să te alduiască, fătul meu, du-mă la năcazul meu...” Apoi un nor gros de praf s-a ridicat în urma lor iar potaia Surului lătra ieşită din minţi.  
 
Slavomir ALMĂJAN  
Kelowna, Canada  
august 2012  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Slavomir ALMĂJAN - BĂTRÂNA CU BOTUŢA / Slavomir Almăjan : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 599, Anul II, 21 august 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Slavomir Almăjan : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Slavomir Almăjan
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!