Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Artistic > Mobil |   


Autor: Marian Malciu         Publicat în: Ediţia nr. 615 din 06 septembrie 2012        Toate Articolele Autorului

DUBLUL SENS AL UNEI ÎNTREBĂRI...
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Povestirea pe care intenţionez să v-o prezint astăzi a fost concepută în urmă cu cinci ani, când o forumistă, demnă de tot respectul, m-a întrebat de ce nu scriu despre „întâmplări” consumate în prezent. Am căutat-o şi am descoperit-o în arhiva mea, provocat şi de un scurt dialog purtat zilele trecute cu o tânără domnişoară, vânzătoare la un magazin alimentar…
Tânără, până-n 25 de ani, brunetă, cu un păr ondulat natural, cu un chip drăgălaş şi un corp atât de bine proporţionat nu putea trece neobservată, mai ales când, pentru a căuta mărfurile situate pe rafturile mai puţin accesibile, era nevoită să urce scăriţa cu cele cinci trepte. Extrem de mlădioasă, îşi etala coapsele şi sânii cu bună ştiinţă, conştientă fiind că este privită şi că… are ce arăta! Elastică şi zâmbitoare, îşi plimba privirea iscoditoare de la client la marfă şi invers, într-o dinamică ameţitoare, fixându-te cu ochii ei mari, albaştri, iscoditori şi plini de steluţe luminoase, jucăuşe.
Am solicitat câteva articole pe care le văzusem etalate sus de tot, pe ultimul raft. Când am refuzat vreo două dintre ele, rugând-o să caute alte culori sau alţi producători, am fost sigur că a înţeles „joaca” mea şi a intrat în „horă” cu priviri poznaşe, examinându-mă pe furiş. Şi-a etalat toate formele acolo, pe scară, întinzându-se mai mult decât era nevoie după o cutiuţă ori o punguţă oarecare, plină de solicitudine. Profitând că nu erau şi alţi cumpărători, în acele momente, am renunţat la articolele solicitate şi am rugat-o să coboare:
- Mulţumesc mult, fetiţă dragă! Nu mai este nevoie… Mi-am schimbat preferinţele. Voi merge la alt magazin care, sunt convins, are exact ceea ce doresc…
- Nu face nimic! zise ea, privindu-mă puţin dezamăgită, dar cu acelaşi zâmbet cuceritor pe buze. Totuşi… trebuia să spuneţi de la început că nu…
- Draga mea, scuză-mă, te rog! Ştii? Sincer, am dorit să te văd mai bine. Să te admir, de fapt. Eşti tare frumoasă, fetiţo!
- Da, da, da! Mi-am dat seama, să ştiţi, a răspuns ea dezarmant de senină. Noi suntem la dispoziţia clientului şi… trebuie să căutăm marfa, nu?
- Da, desigur! am fost eu de acord. Sincer, fără să te complimentez ori să te jignesc, mi-a plăcut ce-am văzut. Eşti frumoasă cu adevărat! Ufff! Dacă aveam eu cu vreo patruzeci de ani mai puţin…
- Ei, bine! Ce făceaţi în această situaţie?
- Îţi făceam curte, dragă! Te cuceream! am răspuns eu după un moment de ezitare, timp în care mi-am compus o fizionomie sobră şi ucigător de convingătoare.
Mă surprinsese naturaleţea ce-i îmbrăca privirea şi cuvântul. Nu mă aşteptasem să dea curs unui asemenea dialog de care, recunosc, începusem să mă ruşinez. I-am privit atent ochii şi i-am examinat faţa, fugar. Era toată un zâmbet şi părea pusă pe şotii ori, cel puţin, părea că doreşte să continuăm joaca. Convins că nu mă înşel, i-am răspuns în şoaptă:
- Domnişoară dragă, te curtam şi nu te lăsam în pace până nu te cuceream, dacă vrei să ştii, am zis eu, atent la mimica ei.
- Da, înţeleg… şi acum ce vă reţine?
-Păi…, ce mă reţine? am repetat întrebarea ei, oarecum pierdut. Mă reţine situaţia în sine, fetiţo. Aproape că-mi eşti nepoată, comparând vârstele noastre…
- Şi ce importanţă are asta?
- Hm! am exclamat destul de tare, surprins şi pus, oarecum, în încurcătură. Dacă nu are importanţă, sărim peste aspectul acesta, dar… ce propui? Cum facem?
- Păi, cum se face. Verificăm şi decidem! răspunse fata, natural, răspicat, deosebit de limpede, cu nonşalanţă dezarmantă.
- Ei, asta-i bună! am intervenit eu destul de iritat, fiind convins că fata mă ia peste picior. „Na! Ce-ai căutat, ai găsit, moşule! Cu piţipoance credeai tu că faci treabă? La altă vârstă n-ai ştiut să te opreşti…”
- Verificăm, fetiţo, verificăm, dar ce anume ar fi de verificat? am continuat ceva mai arţăgos, dar şi curios în acelaşi timp.
- Chiar nu ştiţi?
- Nu, nu ştiu! Altfel, nu te întrebam…
- Păi, cum să vă spun… Fetele de vârsta mea, mai întâi verifică… la tineri, „cordul” şi la cei de vârsta dumneavoastră, cardul…!
- Cordul? Adică…
Nu am găsit un cuvânt pe care să-l folosesc fără a vorbi vulgar. În schimb, privirea mi-a trecut în jos, pe trupul meu şi, imediat, fata a izbucnit în râs.
- Da, acela este cordul! Dacă este pe măsură, zicem „da”, iar la dumneavoastră…
- Nu! Eu nu doresc o asemenea verificare, am spus răspicat, schimbându-mi fizionomia feţii şi privind-o pieziş.
Mi-am ridicat punga în care pusesem puţinul cumpărat şi am dat să plec.
- Vă rog! De ce v-aţi supărat? Credeam că ştiţi poanta, altfel nu-mi permiteam să vă…
- Da, da, da! Am înţeles, fetiţo. Te-ai amuzat un pic. Şi eu, destul de bine, fii sigură!
Cred că am fost prea rigid la final. Fata s-a schimbat la faţă şi mi-a părut rău, dar… faptul se consumase. După două zile, când am intrat în magazin, nu mi-a mai zâmbit ca întotdeauna. Era foarte sobră şi vorbea în vârful limbii, chiar dacă amabilitatea n-a părăsit-o. Altor clienţi le zâmbea. Deci, doar eu devenisem … indezirabil. I-am zâmbit larg şi prietenos, am salutat-o şi am plecat fără să cumpăr nimic. Sunt multe unităţi de acest gen în zonă, am unde merge…
Aceasta a fost întâmplarea care m-a provocat să caut în propria-mi arhivă. Ştiam că am scris cândva o mică povestioară care amintea de acea verificare ori control, ce nu se prinsese de mine la vremea aceea.
Ei bine, am găsit! Se intitula, „Şi… cât o ai de mare?”

… Ne-am cunoscut, într-un loc public, la câteva zile după sărbătorile din iarna acelui an, pe vremea în care zăpada era destul de bine aşezată şi gerul era atât de incisiv încât simţeai cum ţi se lipesc nările din primele două minute de mers ori de stat pe loc.
Era o persoană plăcută la vedere, cu oarecare prestanţă firească în atitudine. Nu se ascundea şi chiar mi-a făcut impresia că-i place să fie privită. De la ghişeul la care se afla mă observa şi simţeam că mă analizează cu prea mare atenţie şi cu o curiozitate care m-a provocat să zâmbesc în sinea mea. Atâta doar că, neatent fiind, am zâmbit şi la propriu, exact în momentul în care privirea ei se-ntâlnise cu a mea.
Zăbovind câteva minute până când şi-a finalizat problema de la ghişeu am intrat repede în vorbă şi, primind răspunsul pe care-l anticipasem, am însoţit-o în zona centrală a municipiului într-o scurtă plimbare, atât cât permitea traseul ce-l aveam de parcurs în comun. Era volubilă şi părea destul de veselă, antrenantă, iar drumul alunecos ne apropia adesea mai mult decât mi-aş fi permis s-o fac în alte condiţii. Ne sprijineam reciproc, râdeam şi continuam dialogul cu aceeaşi însufleţire. Nu ştiu despre ce am vorbit atunci. Presupun că generalităţi. Dacă era ceva deosebit mi-aş fi amintit şi acum. Oricum, au fost şi multe glume. De asta sunt sigur.
A fost frumoasă plimbarea prin ninsoare, prelungită cu mult peste segmentul de drum asupra căruia convenisem iniţial că ne-ar fi comun. Cum vântul nu sufla, temperatura devenise mult mai plăcută de când începuse să ningă, chiar la scurt timp după ce ieşisem noi din somptuoasa clădire cu multe ghişeuri. Ne-am dat pe gheaţă şi ne-am ameninţat cu câţiva bulgări ce se sfărmau cu uşurinţă în palme. În toate aceste acţiuni, absolut nevinovate, ne analizam pe ascuns, fiecare folosindu-ne de anumite tertipuri, mai mult ori mai puţin voalate, potrivit experienţei de viaţă acumulate.

Curând, în drum spre casă, oferindu-mă să o conduc, am abordat probleme mai directe, reale, referitoare la starea noastră. Era divorţată de câţiva ani buni, mai mulţi ca cei care însumau la mine perioada de văduvie. Poate că tocmai din această cauză am simţit dorinţa ei puternică de a se întreţine cât mai mult cu un bărbat. Imi povestise că viaţa ei se consuma destul de banal: piaţa, o cafea în compania câtorva prietene, vreo aniversare…
 

Am ascultat-o cu atenţie şi îmi plăcea timbrul vocii ei, doar că, la un moment dat, fără a face vreo introducere, mă întreba direct, vădit interesată, despre statutul meu social.
Aspectul acesta mi-a displăcut şi începusem să nu mai fiu atent la restul dialogului. Se poate spune că nu mă mai interesa.
Cert este că amândoi eram pensionari şi, într-un fel sau altul, eram singuri, fără răspunderi familiale raportate la „jumătatea” noastră. Odată stabilită această chestiune, am considerat că nu este nevoie de mai multe amănunte şi mă iritau întrebările suplimentare de orice fel. Mi-am revenit, ca într-un ring, dintr-o lovitură directă.
Cu puţin timp înainte de a ne despărţi, ajunşi la câţiva paşi de scara blocului în care locuia, m-a întrebat cât o am de mare! Am rămas fără replică, aşa cum presupun că i s-ar întâmpla oricui bărbat pus într-o asemenea situaţie, cel puţin jenantă, cum am considerat-o eu. Mi-am revenit după câteva secunde bune şi i-am răspuns în doi peri, ca într-o glumă bună, dar oferită-n serios:
- Asta se va vedea la locul de producţie, doamnă!
- Da? Bine, vom vedea atunci, a răspuns ea printre câteva chicoteli, extrem de bine dispusă.
A mai râs puţin, i-am ţinut isonul, mult mai reţinut ca în prima parte, apoi ne-am luat rămas bun. Eu i-am sărutat mâna, dar ea m-a tras de braţ aproape de trupul ei, m-a privit în ochi cu oarece doză de înflăcărare şi m-a sărutat pe obraji. „Mda! Are dreptate. Aşa trebuia să procedez eu, mai ales după ce a fost de acord cu „locul de producţie”. Putea să mă repeadă, să se simtă jignită… Ei, după atâţia ani de singurătate duce şi ea dorul, omeneşte vorbind”, gândeam eu în timp ce-mi târşeam picioarele prin zăpada proaspăt aşternută. „ Arată bine, chiar foarte bine… Acolo, la ghişeu, avea haina desfăcută şi trupul mi-a părut atrăgător, mai ales coapsele… Problema este alta. Cât de serioasă poate fi o femeie care-ntreabă cât o ai de mare? Şi asta aşa, hodoronc-tronc, când abia ne cunoscusem… Nu-mi place deloc. Doream şi eu o femeie serioasă, ca tot omul… Este ceva greşit în asta?”. Bineînţeles că nu avea cine să-mi răspundă la o asemenea întrebare. Drept urmare mi-am văzut de drum, dar mult mai îngândurat, nemulţumit de mine şi de viaţă, în general vorbind…
 

Ne-am telefonat în mai multe seri şi ne-am întâlnit de două ori până m-a invitat la ea, refuzându-mi politicos invitaţia de a veni la mine. Locuia singură într-un apartament de două camere, cu confort total şi curăţenie exemplară. Si, ca un bărbat binecrescut, fiind la prima vizita în casa ei, am cumpărat mici atenţii şi un frumos buchet de flori. Cel mai mult a impresionat-o buchetul de flori pe care i l-am oferit cu stângăcie, bine simulată. Pe un ton grav, care pentru moment m-a speriat, mi-a povestit că fostul ei soţ i-a oferit flori doar la cununie! M-am prefăcut că o cred şi m-am gândit că, poate, nici nu minţea. Altfel nu se bucura aşa de mult în alte două ocazii...
Insistentă, la fiecare întâlnire mă întreba "cat o am de mare" şi chestia asta m-a deranjat enorm de mult, astfel că m-am hotărât să-i dau satisfacţie pe măsura interesului său. Era un interes în care am simţit că nu omul din mine, cu defecte si calităţi, pe care nu încercam deloc să le ascund, o interesa în mod deosebit. Iar acest aspect m-a deranjat atât de mult încât am renunţat, în sinea mea, să mai fiu cinstit în vorbe şi în fapte, în ceea ce o priveşte. Mi-a fost uşor s-o provoc şi să rămân noaptea la ea. După toate cele de cuviinţă, desfăşurate după un tipic anume, rezonabil şi plăcut, am ajuns şi în pat. Căldura îmbietoare, asociată vinului, ponderat consumat în reprize, îşi făcuseră efectul scontat, iar îmbrăţişările si săruturile în momentele bine calculate de mine au condus-o la momentul "relaţii intime".
Nu pot spune ca a fost nici prea grozavă, dar nici lipsită de farmec, deşi... se putea mai bine. Dacă nu ar fi fost exagerat de languroasă (ceea ce nu se potrivea cu temperamentul său) şi înceată în mişcări, exact atunci când se impunea un alt tempo, aş fi fost foarte mulţumit. Lipsa de mişcare ori de antrenament, probabil, şi-au spus cuvântul! S-a repetat momentul după miezul nopţii şi mi-a creat impresia că a început să-i placă ori că s-a acomodat cu mine, mai ales că a ţinut seama de observaţiile ce mi-au scăpat "întâmplător"... Înainte de a ne culca, sub pretextul de a lăsa mobilul în afara borsetei, pentru a auzi un eventual apel, am lăsat în dezordine conţinutul acesteia, cu grijă de a lăsa la vedere un colţ al cuponului de pensie…
Dimineaţa, m-a trezit cu muzica în surdină şi cu serii scurte de săruturi îmbietoare, într-un miros plăcut de cafea proaspătă. Am refuzat tratamentul la pat pentru a merge la baie şi, cu această ocazie, pentru a-mi verifica telefonul şi borseta. Cuponul de pensie era mai mult de jumătate în afara ei! Am înţeles amabilitatea ei extremă şi invitaţia ulterioară de a intra, din nou, sub aşternuturi...
I-am povestit că am o urgenţă şi m-am scuzat pe motiv că sunt deja în întârziere. După cafea şi ţigară m-am îmbrăcat, cu toate încercările sale de a mă retine. La uşa am întrebat-o, după ce i-am sărutat mâna:
- Ei, bine, cum ţi s-a părut, dragă doamnă?
Răspunsul a venit imediat şi din priviri şi din gura ce aştepta, părând doritoare nevoie mare, o sărutare:
- O, a fost ca lumea! Şi chiar este ca lumea, e bună rău!
Am replicat imediat prin altă întrebare:
- Care din ele?
De data aceasta răspunsul ei nu a mai fost în măsură să mă surprindă pentru că-l simţisem cu mult timp în urmă:
- Pensia, dragă! Nu la ea te referi?!
Mi-am amintit că a ei era de aproape trei ori mai mică. Mi-a părut rău, sincer, dar nu am acceptat ca acesta să fie singurul motiv pentru care să mă placă şi să accepte o relaţie intimă cu mine...
I-am mulţumit pentru ambianţă, pentru efortul depus în timpul nopţii şi i-am spus încet, dar hotărât:
- Adio, doamnă dragă!

... Au trecut deja şase ani de la acel eveniment. Am mai fost confruntat cu acea întrebare, care mi s-a părut a fi de prost gust întotdeauna, deşi am dovedit, mai întâi, că sunt apt sub alte aspecte, poate, mai interesante şi de apreciat de orice femeie, singură la peste 50 de ani, care-şi doreşte un bărbat...
Hotărât lucru: voi rămâne singur, tot restul vieţii!
Nu din interes am înţeles apropierea bărbat-femeie.
Nici la tinereţe. Nu am îmbrăţişat o astfel de mentalitate, nici acum, după ce am trecut de 65...
 

Referinţă Bibliografică:
DUBLUL SENS AL UNEI ÎNTREBĂRI... / Marian Malciu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 615, Anul II, 06 septembrie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Marian Malciu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Marian Malciu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!